Citesc si eu primul meu Stephen King ''Salem''s Lot'.Am avut prejudecati cu nea King si l-am ocolit dar pina la urma tot m-a (sur)prins.

Dupa 120 de pagini inca nu-mi dau seama ce vrea sa zica Michel Houellebecq in ultima lui carte :''Harta si teritoriul'' :-/ :-? .Slabut ,fasonat prea mult si fara vina din vechile lui carti .Bonus :se baga si pe el in carte .Sper sa se mai dezghete in urmatoarele pagini in caz contrar putem vorbi de un semi-esec.

Salem's Lot nu e tocmai cea mai fericita alegere pentru primul King. Misery, Gerald's Game, Dolores Clairborne, The Shining si inca v'o citeva sint net superioare.

Ratiune si simtire si Mansfield Park de Jane Austen. Pe prima o citisem in original cu ani in urma. A fost ok, romantically speaking, dar kind of boring... Parca filmul mi-l aminteam mai fain. Pana sa-l revad, am citit Mansfield Park - mult mai interesanta. Si apoi gasesec pe vplay o miniserie Sense and Sensibility care incepe destul de indecent... neasteptat de indecent. Ratiune si simtire e ok, Mansfield Park e mult mai ok, dupa parerea mea, dar in film au macelarit tot romanul. Filmul nu e rau (1995), dar e cu totul altceva decat romanul - Fanny nu mai este fata aceea timida, ci o rebela, comertul cu sclavi apare ca o tema cel putin secundara, ceea ce nu se "simte" in roman decat putin. Am inteles ca filmul e facut si dupa corespondenta lui Jane Austen, dar c'mon ! - Fanny Price should be Jane Austen's Fanny Price! (personajul filmului ar trebui sa aduca mult mai mult cu cel din carte). Sunt foarte curioasa cum voi revedea Sense and Sensiblity... Oricum - chestii romantice de gagici - nu ca Mandrie si Preducecata nu mi-ar fi dat calapodul barbatului ideal - proud, sensitive and rich - where are you, Mr Darcy? :)

Just have faith! Are cateva romane ca niste revelatii!

Vad ca majoritatea iti recomanda romane clasice de-ale lui Stephen King... Eu iti recomand unul dintre romanele care, dupa umila mea parere, demonstreaza ca SK e mult mai mult decat un alt autor de horror: "The Green Mile" (tradus la noi Culoarul Mortii) - chiar daca sunt aproape sigura ca ai vazut ecranizarea din 1999 cu Tom Hanks si David Morse.

Nu ma apucam eu de'' Salem's Lot '' dar mi-a adus-o un coleg de munca . M-a vazut ca'' le am cu cartile '' si s-a gindit sa scape de niste obiecte care-l incurcau in casa . Mi-a adus o sacosa din aia mare de rafie plina de carti .Am oprit si eu vreo zece bucati : T.Hardy ,S.King ,un P.K .Dick necitit( . ''Invazia divina'' ) ,niste almanahuri comuniste (nostalgii :x ) si niste romane politiste . In rest o gramada de :Pavel Corut , Danielle (nu Titus ) Steel ,Sandra Brown ,etc.

Hai, mai, Bremen! Pavel Corut e super distractiv!! :D Nu-l pune in aceasi sacosa cu Sandra Brown!:((

Eu alternez acum Remarque cu Jane Austen. Am recitit Soroc de viata si soroc de moarte - o poveste de dragoste interbelica foarte emotionanta, iar acum citesc Arcul de triumf si simt din nou o pofta nebuna de a bea calvados! Se gaseste pe undeva prin Romania sau ati baut careva? Cu ce seamana?

TREI DINTI DIN FATA de Marin Sorescu

Volumul 9 al noii colectii "Biblioteca pentru toti" editata impreuna cu Jurnalul national ne propune editia necenzurata a romanului. Cui nu l-a descoperit inca pe Marin Sorescu ii recomand s-o faca,daca doreste, cu ajutorul marelui intelectual oltean care se numeste Tudor Gheorghe. Remarcabilele calitati de portretizare a intamplarilor marunte se manifesta din plin si in singurul roman apartinand scriitorului. Cele peste 500 de pagini sunt dedicate tinerilor generatiei "de sacrificiu" a anilor '50,perioada obsedantului deceniu in care intelectualitatea romana a avut serios de suferit. Marin Sorescu aduce in prim-plan cel putin doua personaje memorabile: Tudor Fratila,puternic autobiografic, si sculptorul Val,boemul care descopera iubirea in conditii dramatice.
Daca in prima parte a romanului cenzura n-a avut prea multe motive sa-si faca de cap, muzica se schimba in partea a doua cand sunt aduse in discutie episoade cumplite din acea perioada tulbure din istoria poporului roman.

Intrucat pe 2666 l-am gasit numai in spaniola si cred ca imi ia cu siguranta 2 luni ca sa-l termin de citit cu dictionarul, am inhatat Last Evenings on Earth de Roberto Bolano.

Desi personajele nu sunt exceptionale, iar povestirile exista doar de dragul de a scrie (nu au nici macar un final in intelesul comun al termenului), are nenea asta un stil de te da pe spate cum de mult nu am mai intalnit (cred ca e ceva in dieta sud-americanilor de se lipesc in halul asta de uleios pe sinapsele cititorilor). Cel putin pe mine ma cam bantuie. Stie sa creeze situatii foarte vizuale care au ramas cu mine mult timp dupa ce am inchis cartea.

Acum, asa ma bate gandul sa imi petrec o eternitate ca sa citesc 2666 in spaniola...:((

MAIGRET SI INFORMATORUL de George Simenon.

In al 53-lea volum al colectiei care ii este dedicata, comisarul Maigret ancheteaza asasinarea dubiosului patron de restaurant Maurice Marcia. Inca din start comisarul banuieste ca sotia Line nu e tocmai straina de cele intamplate. Pe de alta parte inspectorul Louis il informeaza ca a primit un telefon de la un informator anonim care ii acuza de crima pe fratii Mori. Dovezile sunt greu de gasit dar priceperea si tenacitatea lui Maigret sunt proverbiale...

Dragostea Ultimului Magnat (The Love of the Last Tycoon), 1941, F. Scott Fitzgerald

La momentul mortii lui, in 1940, Fitzgerald nu reusise sa termine acest roman. Planuise 30 de capitole dar scrisese doar 17 dintre ele. Cu toate astea, ce ne-a ramas e o carte care desi incompleta ca marime si nefinisata ca detalii a determinat multi critici sa o considere cel mai bun roman despre lumea filmului scris vreodata si, zic tot ei, daca ar fi fost terminata ar fi putut foarte probabil depasi clar Marele Gatsby, magnum opus-ul autorului. In momentul cand am citit cartea stiam ca nu a fost finalizata dar nu stiam in ce mod, nu cunosteam detaliile de mai sus, si desi am simtit in timpul lecturii niste colturi care se cereau putin slefuite, impresia pe care mi-a lasat-o in final a fost foarte puternica. Nu are absolut deloc aerul unei opere facute pe jumatate, are o viata proprie si e magnifica asa cum e, la mai putin din lungimea intentionata. Mi s-a parut foarte interesant sa aflu ulterior ca planul pentru capitolele nescrise includea un twist care ar fi schimbat cu cel putin 90 de grade atmosfera cartii. Si sincer, desi foarte curios cum ar fi iesit, cred ca o prefer asa cum e. Finalul ei actual, accidental, fals daca ne gandim ca nu era de fapt un final intentionat de autor, mi s-a parut genial. Are o luciditate si un coolness care fac redundanta orice continuare. Avem de-a face cu un asa numit roman-a-clef, personajul central Monroe Stahr emulandu-l pe celebrul producator hollywoodian Irving Grant Thalberg considerat un geniu la vremea lui in ciuda tineretii (a murit la 37 de ani, dupa o cariera impresionanta), in vremea cand nu regizorul ci producatorul era "creierul" filmului, stare de fapt pe care cartea o oglindeste perfect. Titlul romanului, in faux-romance-ul lui, e o metafora bi-directionala a modului in care dragostea, banii si puterea din spatele ecranului erau cu mult mai triste, mai ne-stralucitoare, mai complexe decat pe ecranul Hollywood-ului in anii lui de glorie. O opera de arta despre arta ca produs comercial. Obligatoriu pentru orice cinefil.

10 / 10 (esential)

Kurt Vonnegut –Un om fara de tara

E o colectie de eseuri (probabil au fost si publicate prin vreun ziar), autobiografice intr-o oarecare masura, in care Vonnegut isi da cu parerea despre ce se intampla prin politica, prin lume, discuta diverse idei despre literatura (de ce Shakespeare ar trebui sa fie, teroretic, un scriitor prost, dar de ce totusi ii reuseste), in timp ce peste toate acestea domina umorul ca mecanism de aparare impotriva lumii ingrozitoare in care traim. Vonnegut, la cei 83 de anisori ai sai, e destul de necajit asa pe lume (« Life is no way to treat an animal »), dar nu se poate abtine sa nu se amuze la absurditatile vietii.

E o carte ca o discutie la o bere. E un Vonnegut relaxant (in comparatie cu Slaughterhouse 5 vreau sa spun).

A DOUA FUNDATIE de Isaac Asimov.

E a cincea carte din ciclu, in ordinea cronologica in care se petrec evenimentele. In prima sa parte asistam la incercarile Catarului de a gasi A Doua Fundatie, singura care ii sta in calea dorintei de a domina intreaga galaxie. Chiar daca rezultatul e previzibil, povestea e una foarte interesanta iar infruntarea finala foarte tensionata. In partea a doua Prima Fundatie incearca sa o gaseasca pe cea de-a doua estimand ca aceasta e un pericol pentru implinirea planului Seldon. Dinspre Kalgan vin vesti ingrijoratoare: un urmas al Catarului vrea sa-i calce pe urme. In aceste conditii Primul Vorbitor e nevoit sa ia masuri pentru rezolvarea noii crize iar in planul sau un rol foarte important il are Arcady Darell.

Nimic nou pe frontul de vest - Erich Maria Remarque 10/10

O recomand din toata inima celor care inca nu si-au facut timp sa o citesca. Pentru mine este una dintre cele mai bune opere citite. Cu greu am lasat-o din mana iar pana a doua zi de regula, era atat de muuult.
Gustul pentru operele de razboi l-am prins de la Sven Hassel si al lui Gestapo si serialul "Band of brothers" care de asemenea m-a impresionat. (Uneori ma vaietam dimineata ca e apa rece iar Cpt. Winters intruchipat de Damian Lewis spargea gheata sa ajunga la apa ca apoi sa se rada la sub 0 grade Celsius :-O).

Mereu m-am intrebat de ce nu a incercat nimeni, nici macar acum, in epoca efectelor pe ordinator, sa ecranizeze seria aceasta.

Si eu! Bine ca au ecranizat Dune de cateva ori, dar seria Fundatiei nu au putut sa o faca... Ce sa spun - poate e prea mult, prea greu?! Dar ar putea face un serial, in definitiv - la cate shituri de seriale se scot pe banda rulanda, s-ar preta si unul mai de calitate.

Eu am citit seria Jane Austen - stiu ca toate seamana, dar Northanger Abbey m-a surprins in mod foarte placut. Acum sunt la ultima - Emma si merge incet fiindca ma enerveaza personajul principal din carte, la fel cum imi amintesc ca ma enerva si in film. Preferata mea de Austen ramane, se pare Mandrie si prejudecata, dar macar i se mai adauga si Manastirea Northanger.

Am mai citit si 2 carti din seria James Bond - Pe cine nu lasi sa moara si Casino Royale. Pot sa spun ca imi place stilul lui Ian Fleming si parca sunt un pic mai bune decat filmele. Pe Bond mi-l imaginez numai cu fata lui Daniel Craig, insa sau Sean Connery.

Am citit si volumul Razbunarea lui Finnigan din seria Thriller a nu stiu carui ziar. Foarte bun thriller! Acum am inca vreo 6 carti pe noptiera, asa ca nu ma plang - urmeaza din aceasi serie - Ura si Toamna, apoi probabil inca vreun James Bond, Cruciada copiilor si inca vreo 3 "vechituri" coborate din pod. Happy me! :)

Jules şi Jim - Henri-Pierre Roché

Attachment 1600

Doi prieteni(Jules si Jim) si fermecatoarea Kathe. Un triunghi atat de ciudat incat nu stii daca sa-i iubesti sau sa-i urasti pe cei trei. Autorul reuseste cu cuvinte simple, cu un umor fin sa te faca sa simti tumultoasa viata a personajelor. O carte tulburatoare, cum ar zice Chambord, 10/10 esentiala:)

The Exorcist - William Peter Blatty


Geniala !

Dos Passos -42nd Parallel

Paralela 42 este primul volum din trilogia USA. Cartea este un portret colectiv al Americii, aici pânã la primul rãzboi mondial, dar sigur urmeazã criza economicã şi chiar vreau sã ajung la celãlalt volum. Dos Passos are umor pe alocuri şi este, mai ales, un bun observator al societãţii. I se potriveşte de minune o biografie kilometricã de genul ãsta. E un fel de Balzac modern, povesteşte foarte bine.

Capitolele mele preferate au fost cele de "Newsreel" -un colaj / montaj de diverse titluri de ziar ale epocii (unele chiar de tip Click sau Libertatea) îmbinate pentru a crea uneori o confuzie comicã (sau, in fine, amaro-comicã); e destul de cinematografic aşa, e ca în scenele alea când ţi se deruleazã ziare pe ecran; varianta de inceput de secol XX de RSS feeds.
Mi-au placut si capitolele de "Camera Eye" -scrise în stilul de "stream of consciousness", totul este privit din perspectivã personalã, fãrã intervenţia unui povestitor, impresionist... Dar Joyce ii da clasa la din astea.

Imbinarea punctelor de vedere ale personajelor asupra aceleaşi realitãţi nu are nici originalitatea, nici talentul lui Faulkner, iar rãtãcirile lor de-a lungul vastului continent nu au forţa unui Kerouac care se aflã în cãutarea unei identitãţi, a unui sentiment de libertate, a visului de a te regãsi şi a te realiza undeva, altundeva decât aici.

Dos Passos e destul de "realist", dar este interesant cum atitudinile, ideile generale care se desprind din istoriile personajelor au rãmas valide şi în prezent, aplicate la un conţinut niţel diferit, însã cu o esenţã foarte asemãnãtoare.

fetita cu chibrituri , autor Meme Stoica parca