Ma refeream strict la perceptie. :) Bineinteles ca ne-am uitat la acelasi film.

LE: No sincer acuma, tu chiar crezi ca lipsa curajului l-a impiedicat sa mearga in directia aia? Pana la urma legatura puternica dintre ele e importanta, daca a fost candva sexuala sau nu cred ca nu prea conteaza.

In fond si la urma urmei, peste 95% dintre filmele XXX sunt tot minimaliste =))

Pai cum sa arate o scena explicita daca una din fete refuza apropierea fizica tocmai pt ca se afla in manastire, iar viziunea respectiva facea parte din noul ei mod de viata? E in miezul filmului ca o astfel de scena nu putea exista. Daca ea exista probabail Voichita ar fi renuntat la manastire, si-ar fi strans bagajele si ar fi plecat cu Alina. Scena nu exista nu pentru ca i-ar fi fost cuiva teama s-o arate, ci pentru ca e ilogica, e in contradictie cu ideile filmului.

Putina imaginatie, ce naiba. Daca vroia cu tot dinadinsul sa bage asa ceva, trantea un flashback de la orfelinat sau un vis erotic, de pilda.
Nu asta era problema.

ei, nu?
tocmai asta-i toata gaselnita filmului. e vorba de o astfel de relatie, care, dintr-o parte se vrea reluata si din cealalta, nu. toata tensiunea dintre cele doua protagoniste si tot interesul pentru film porneste de la asta. fara ea, toate discutiile in jurul credintei, toata splendoarea tabloului de care ziceam la inceput, cadrul hibernal superb in care s-a filmat, toate, toate, n-ar fi valorat nici cat o ceapa degerata. asta-i si motivul pentru care filmul a fost apreciat pe latura interpretarii. personajele celor doua fete sunt perfect intuite si schitate de scenaristul Mungiu si la fel de perfect au prins viata pe ecran prin intermediul celor doua actrite, la indicatiile regizorului Mungiu,cu toate ca, celelalte roluri feminine s-au bucurat deasemenea, de substanta si prestatii interesante la nivel interpretativ.

Liviu, nu ma descurc cu Quotele la ora asta asa ca scriu o frantura din mesajul meu anterior:
"atitudinea lor era clara: Alina era dornica de o relatie intima, dornica de iubire, iar Voichita, respingea cu eleganta aceste avansuri, ori din cauza convertirii, ori din cauza maturizarii ei. aici nu mi-a fost clar..."

scena cu pricina ar fi putut fi plasata la inceput, cand cele doua fete erau dornice, dupa atata amar de vreme cat au stat despartite, ca apoi, Voichita sa refuze sa mai continue, motivand dragostea pentru Dumneze si noua ei credinta in el...

Uite...mie nu mi se pare ca relatia dintre cele e una sexuala si ca asta e motorul filmului. In momentul in care te calugaresti trebuie sa te descotorosesti de toate cele lumesti. Si cand zic asta ma refer la orice fel de legatura care ar fi mai puternica decat cea pe care o stabilesti cu Dumnezeu. Cand Voichita spune "te iubesc dar nu ca inainte" mie nu mi-a dat de inteles ca nu o mai iubeste ca amanta ci, mai degraba, mi-a sugerat ca orice legatura cu lumea exterioara e imposibila si ca Voichita o vede (sau ar trebui s-o vada pe Alina ca pe un seaman care are nevoie de ajutor.

In sfarsit, lucrurile raman la interpretarea fiecaruia. Nu cred insa ca asa-numita relatie de lesbianism e motorul filmului.

Eu ti-am raspuns legat de:

Actually... it kinda is. Iubirea Alinei pentru Voichita e motorul filmului, e motivul pentru care ea a venit la manastire si e motivul pentru care a ramas acolo cu atata insistenta. E o confruntare intre iubirea lumeasca si cea divina.

Iubire nu inseamna numai carne, Liviu. Iubirea dintre cele doua poate fi la fel de bine non-sexuala. Singuratatea e mai mult decat fizica.

LE: Chiar nu inteleg de ce componenta fizica ar fi esentiala. Am revazut fragmente in timp ce purtam discutia asta si chiar imi pare neesentiala. Esential mi se pare faptul ca intre ele a existat o relatie foarte puternica (de prietenie sau mai mult (?)) si acum Voichita "iubeste" pe altcineva, Alina nu mai are prioritate in viata ei. Si ea se trezeste singura, luptand cu cineva pe care nu-l poate percepe, cu un "nimic" care creeaza golul dintre ele doua prin simpla-i absenta. Eu asa am vazut filmul.

Scuze, am avut impresia ca excluzi cu totul iubirea dintre ele, atat fizica cat si spirituala, psihica sau cum vrei sa-i spui. Sigur, filmul functioneaza la fel de bine si cum zici tu, doar ca mi s-ar parea o greseala sa excludem ideea de lesbianism tocmai pentru ca defineste mai bine ideea de dragoste fizica as in apartinand lumii fizice si nu celei de dupa, prin comparatie cu iubirea Voichitei pentru Dumnezeu (in ce masura ea exista cu adevarat e alt subiect). Poate asta a fost si intentia lui Mungiu cand a introdus elementul respectiv in poveste.

Nu stiu...mie mi se pare o nuanta mult mai fina faptul ca iubirea de Dumnezeu exclude orice fel de relatie lumeasca. Nimic, nici macar o prietena care ti-a fost intreaga familie la un moment dat, nu poate concura cu dragostea pentru el. Daca ar fi sa cred in partea cu lesbianismul mi s-ar parea un soi de "cop out" al lui Mungiu. Poate am nevoie sa revad tot filmul. :D

Deci, dupa parerea ta, dragostea fata de Dumnezeu e mai puternica decat orice fel de dragoste?

Si celalalt lucru, n-am inteles de ce zici ca ar fi un fel de 'cop out' din partea lui Mungiu, ai putea explica putin?

Departe de a fi parerea mea. E un lucru care se impune la intrarea in manastire, nimic nu poate fi mai presus de dragostea fata de dumnezeu. Trebuie sa te descotorosesti de toate cele lumesti si sa pastrezi un sentiment de milostenie fata de semeni. Asta parca am scos-o din ceva carte (proasta) de pilde.

De ce zic c-ar fi cop out? Pentu ca mi s-ar parea prea usor sa pictezi tabloul asta in alb si negru, divin vs laic. Si sa pui de-o parte dragostea pentru cele sfinte si de alta dragostea carnala. Nuantele mi se par mult mai interesante in contextul asta. Si eu aleg sa cred ca Mungiu a lasat loc de interpretare acolo. Si mai aleg sa cred ca nu e totul alb sau negru ci e mai complicat de-atat si relatia lor e extrem de stransa, dar nu una care implica lesbianism. Cum renunti la o iubire care nu e considerata pacatoasa de biserica dar pe care trebuie sa o lasi in urma, sa o transformi in altceva?

cred ca nimeni nu poate afla ce zace in mintea fiecaruia dintre noi, indiferent ce ni se impune.

cu credinta sau fara credinta, manastirea este un loc pe care eu il numesc "o mica cooperativa".
dealtfel, curgerea lina a filmului a lasat privitorul sa intre nestingherit in aceasta comunitate cu reguli foarte stricte de organizare. nimeni nu "sufla in front", toata lumea asculta si executa orbeste dorintele si ordinele staretului. cum ar putea sa fie altfel, cand, maicutele, sunt biete femei oropsite de soarta, care prefera aceasta viata simpla, austera, in locul a nimic?
Voichita noastra a fost una dintre ele. despartirea de Alina a fost dureroasa, dar, acum, la reintoarcerea acesteia, eu am vazut o Voichita care nu doreste o viata ca cea de dinainte, dar, nu din cauza iubirii fata de Dumnezeu( eu asa am simtit, ca foloseste asta ca pretext in fata Alinei). pur si simplu, viata ei se schimbase, mintea ei, deasemenea si nu stia cum sa faca in asa fel incat si Alina sa inteleaga lucrul acesta si sa fie cat mai usor si nedureros pentru ea.
am observat in comportamentul Voichitei vinovatie si teama. era speriata ca nu cumva accesele de isterie ale Alinei sa deconspire natura relatiei dintre ele, cauza "nebuniei" ei, care, in final, i-a si fost fatala....

Fara credinta, manastirea e nimic.

Normal ca e atat de simplu, "schizofrenic" vs laic ? Ce sa fie asa de complicat, fie crezi niste tampenii fie nu, si in functie de asta iei deciziile pe care le iei. Deci totul porneste de la crezi sau nu crezi, nu exista nimic la mjloc.

Cred ca rvn a explicat destul de bine relatia dintre cele doua protagoniste cu o justificare de bun simt si argumentata logic. Din pacate logica si credinta nu merg mana in mana pentru ca odata aleasa credinta(de unde mama te-a nascut) restul nu conteaza.

Dragostea carnala ? Te referi strict la sex sau la dragostea fata de o alta persoana ? Ce-i mai "sfant" decat omul de langa tine ? E mai sfant un personaj fictiv dintr-un document compilat de niste Gigei acum o mie si ceva de ani ? Nu vad nimic interesant in contextul expus de tine, atat timp cat omul cu care alegi sa iti petreci timpul este pus spre comparatie sau analiza cu dragostea pentru cai verzi pe pereti. Caii verzi pierd, la knockout.

Cred ca nu este o surpriza pentru tine ca in randul "sihastrilor" sau a preotilor/maicutelor sunt multe persoane care se introc cu fata spre Dumnezeu pentru ca lumea le-a intors spatele. "Ambiguitatea" este folosita ca sa nu vomite cei cu stomacul slab. Oricum majoritatii poate le-a trecut peste fes asta pentru ca ,sa fim seriosi, sa fi credincios nu iti trebuie profunzime sau un spirit analitic, trebuie doar sa urmezi dogmele trecutului si te-ai scos, esti calauzit in viata de niste prostii scrise acum mii de ani, pline de ura si judecati de valoare a unor civilizatii inferioare din punct de vedere moral cu cea de acum. La fel cum cea de acum va fi vazuta peste 2000 de ani ca inferioara, suntem departe de idealul pe care vrem sa il atingem, din punct de vedere al societatii.

Sugerarea ca "dragostea pentru divin" e cel mai tare lucru pe pamant este jignitoare. Nu ai mult timp de constiinta pana ajungi sa fii mancat de viermi. Dupa ce te duci o sa fie la fel ca si inainte sa te fi nascut, adica nimic. Deci sugerarea ca o dragoste pentru nimic este mai importanta decat una pentru o persoana este jignitoare pentru oameni, ca specie pe aceasta planeta.


Exact.

Eu am impresie ca nu m-am facut inteleasa. Sau nu ai citit postarile mele anterioare.

Trebuie sa privim un film in contextul in care se desfasoara. Or, contextul ala, in cazul asta, e o manastire. Nu am spus ca eu cred ca dragostea de dumnezeu trebuie sa fie pe primul loc. Am spus ca lurul asta e considerat necesar daca vrei sa te calugaresti. Si in limitele alea ne miscam in film.

Eu inteleg ca e foarte usor sa te aprinzi cand vezi sintagma asta cu dragostea fata de dumnezeu. Dar incearca sa te distantezi, cum de altfel, o cere si filmul. :)

Stiu care este contextul filmului si nu l-am ignorat. Stiu ca trebuie sa faci sacrificii pentru a te calugari si nimic din ce am zis eu nu contrazice aceste lucruri.

Filmul e film, dar este inspirat dintr-o intamplare adevarata iar cele doua lucruri nu pot fi despartite. Daca era un film despre elfi si zeita lor si drama dintre doua elfoaice puteai sa zici ca este o alegorie dar subiectul era tot unul real. Drama din film este cu atat mai puternica nu pentru ca a aparut in film, ci pentru ca are o legatura cu lumea reala iar urmarile sunt dramatice. Care ar fi diferenta dintre dragostea pentru divin in contextul filmului atat timp cat filmul este in contextul realitatii ? Cum faci tu o astfel de diferentiere ?

Eu nu ma aprind cand vad "dragostea pentru dumnezeu" ci atunci cand cineva incearca sa o dea dupa cires asa cum o faci tu acum spunandu-mi ca "e in contextul" filmului sugerand ca eu asa mai tembel de felul meu nu pricep cum sta cu contextul dar tu stii. Nimic mai fals. Alegerile pe care le vezi in film nu sunt bazate pe un alt film ci pe realitate, ala e contextul.

PS: Nu ar strica niste scene de "carnalitate" intre doua elfoaice. :D

Sincer, nu inteleg ce ma intrebi. Diferenta dintre ce si ce? Si tu ce combati de fapt din ce-am zis eu? Filmul nu e despre o exorcizare, dupa parerea mea, daca de-aia esti suparat si faci trimitere la realitate. Iti inteleg frustrarea pe biserica, dar mi se pare ca vorbim despre lucruri diferite aici. Eu, sincer, nu stiu povestea de la Tanacu si nici nu ma prea intereseaza. Nu stiu ce-i conform cu realitatea si ce nu, in film. Nici nu stiu daca conteaza asta foarte mult.

Eu nu te intreb nimic. Doar am comentat de ce nu cred ca definita ta de cop-out este sustinuta logic. De ce ar fi dragostea divina vs dragostea "carnala" un context mai interesant ? Acest context de care vorbesti nu poate si el fi pictat in alb si negru ? Dar daca lucrurile sunt alb si negru, de ce sa mazgalim si sa il facem gri ? Cand vine vorba de religie sau "credinta", oricare ar fi aia, fie e alba fie neagra si in functie de asta viata ta decurge intr-un sens sau altul.

Nu esti credincios in cai verzi pe pereti atunci dragostea divina nu exista.
Esti cerdincios si crezi ca tot ce scrie la carte e o treaba misto, atunci respecti ce scrie acolo si totul se rezolva de cealalta parte.

Unde sunt nuantele alea despre care vorbesti ?

Pai ai pus o gramada de intrebari acolo, din aia am zis ca nu inteleg.

Mi se pare totusi ca discursul trebuie sustinut la nivelul de discutie amiabila, nu trebuie sa ma certi de fiecare data, ca mi-am exprimat o parere, n-am dat cu parul.

Repet, nu cred ca ai inteles ce am vrut sa zic. Tocmai ca am zis ca dragoste divina vs dragoste carnala NU ar fi un context mai interesant. Tocmai in aia ar fi constat asa-zisul cop out de care vorbeam, in folosirea divinului in opozitie cu carnalul (o relatie sexuala intre cele doua doua). Or, eu consider ca lucrurile sunt mult mai nuantate si tocmai asta face ca filmul sa fie mai interesant.

@fara imaginatie,
Mungiu a tras perdeaua religiei peste o relatie de dragoste intre doua persoane de acelasi sex.
putea alege orice alt obstacol: familiile, societatea in general, sotul (sotii) lor. ei bine, el a ales ceea ce a fost mai interesant si bun pentru scenariul sau, pornind (sunt sigura!) de la o realitate pe care a adus-o pe ecran fara sa intervina deloc in constiinta personajelor sale, lasandu-le loc sa se desfasoare natural, pentru ca totul sa fie in armonie deplina.
din punctul meu de vedere, regizorul a dat dovada de talent si profesionalism desavarsit. scenariul este bine inchegat, documentat "la sange", pana la cele mai mici detalii. cu siguranta nici Vasluiul n-a fost ales intamplator ca loc de filmare. nordul Moldovei este impanzit de schituri si manastiri, iar el este originar din zona, nu? sunt convinsa ca a auzit in cei 40 de ani de viata, destule povestiri despre viata monahala a acestor lacasuri de cult si mai sunt convinsa ca, a vrut sa ne trezeasca cumva din marea transa in care ne-a bagat credinta in Dumnezeu, pierzandu-ne astfel, credinta in noi si in puterile noastre.

Asta ar fi unul din lucrurile bune pe care filmul le face pentru cei inca netreziti din transa respectiva. Nu este insa un film pentru marele public deci tinteste un pic mai sus, acolo unde poate deja lumea este deja constienta de efectele adverse ale transei despre care vorbesti. Chiar si asa, sunt indivizi care se uita la film si il interpreteaza drept ambiguu ca sa isi protejeze credinta de realitate.

Doar negarea realitatii sau refuzul acceptarii ei poate face din filmul asta unul ambiguu. Stiu ca este o blasfemie sa aduc un film ca Cloud Atlas in discutie dar acelasi mesaj a fost transmis mai eficient, pentru mine, fara sa exploateze partea religioasa pentru ca la baza partii religioase sta tot omul si "credinta" lui in anumite lucruri. Nu as zice ca filmul este un cop-out ci un cheap-shot, si nici asa nu e dus pana la capat, ca dovada "nuantele" despre care se discuta.

Deja ma simt ca intr-o piesa de-a lui Ionescu. Continua, te rog.

Ca o persoana credincioasa, ce ti s-a parut a spune filmul ? Il vezi precum il vede rvn, spre exemplu ?

ai punctat perfect. este singura chestie pe care i-o imput lui Mungiu: ca n-a mers pana la capat. cum spuneam, n-a avut acel curaj nebunesc. sau, poate, s-a temut de "represalii". oricum, din punctul meu de vedere, scena respectiva, incadrata in limtele estetice ale bunului simt, ar fi fost cireasa de pe tortul cinematografiei de arta romanesti.

Crezi ca are rost sa continuam discutia? E evident ca n-ai citit absolut nimic din ce am zis. Nu am afirmat nicaieri ca sunt o persoana credincioasa (in ce?). Habar nu am de unde ai tras concluzia asta.

Presupui ca daca nu ai zis ca esti credincioasa sau nu, lucrul asta nu reiese din text, Apoi o dai dupa cires ca in ce sa fii credincioasa. In Dumnezeu normal.

Toti crestinii o dau dupa cires cand simt ca ceva le zdruncina un pic credintele si ca viata nu-i asa de simpla si nu merita aruncata pentru niste minciuni. In cazul asta a fost mai dramatic dar in cele mai multe cazuri sunt vieti ruinate pe o perioada mai lunga, pana sa ajunga la "Judecator" bineinteles.

Eu am citit tot ce ai scris, nu ai spus pana acum insa despre ce crezi tu ca a fost filmul sau ce insemnatate a avut sfarsitul filmului. Sunt curios cum l-ai interpretat tu, privindu-l din alta perspectiva decat a mea. Pentru mine cred ca este destul de clar cum l-am interpretat, nu ma ascund dupa cires. :D

Sincer, delirezi. Nu stiu ce inseamna "a o da dupa cires" dar nu am ce da si nici n-am cires in apropiere. Da-mi un exemplu concret unde ai vazut tu credinta in dumnezeu. Uite, l-am scris chiar cu litere mici sa nu cumva sa-mi reafirm credinta.

De aia intial am sugerat ca esti credincioasa, nu am zis de care. Cum suntem in Romania ma gandeasc ca majoritatea sunt crestini deci in Dumnezeu dar nu am zis direct. Am vrut sa te las pe tine sa raspunzi. Poate crezi in Allah, dracu` stie. Am lasat loc pentru toata lumea. Asa sunt eu, intelegator cu toate religiile. :))

Daca nu erai credincioasa in ceva ziceai pana acum si nu te bagai sub fusta tigancii si raspundeai direct. Daca imi zice mie cineva ca sunt crestin, eu le zic ca sunt doar atat cat au vrut parintii mei ca doar nu era sa ma scol din lighean si sa il pocnesc pe popa cu propria cruce de la gat. In primul rand nu eram imbracat corespunzator si imi era rusine. :-S

a o da dupa cires = 1. te uiti la un film care vrea sa sparga lantu de dogme pe care unii le respecta si tu ca credincios in acele dogme interpretezi ca filmul e cu "nuante" si nu e impotriva unor credinte pe care tu le respecti sau apreciezi ca fiind bune. 2. ne uitam la un mar alungit. In lumea ta nu poate exista un mar alungit pentru ca alungite sunt doar perele. Eu zic ca e mar, tu zici ca tie ti se pare ca arata ca o para. Nu zici ca e para sau mar, o dai dupa cires. :D

In fine, tot nu am inteles cum ai interpretat tu filmul dar a 3-a oara nu mai intreb si cu religia ta nu mai insist pentru ca divagam de la subiect.

Si totusi cine e personajul fictiv? :))

Revenind la Dupa Dealuri, in lumina posibilei nominalizari la Oscar am incercat aseara sa revad filmul pentru a identifica niste detalii :D . Am clacat dupa vreo 20 de minute, pur si simplu am ajuns la concluzia ca am lucruri mai bune de facut cu timpul meu asa ca m-am uitat fara pic de rusine la Anonymous, care a avut doar o biata nominalizare pentru costume (dar a luat vreo 6 Lola, care valoreaza - la propriu :D - mult mai mult decat niste Oscaruri)

Se pare ca Alina n-are pile si la juriul de la Oscar :P
Ma rog, asta e o rautate, dar ramane faptul americanii sunt totusi mai cu picioarele pe pamant si ca sa iei premii acolo trebuie sa faci totusi ceva care sa semene cat de cat a film.
Minimalism-minimalism, dar cand o buna parte dintr-un ... ce-o fi ăsta inseamna doua femei stand pe o lavita si privind fix spre camera, e cam greu sa faci pana si primul pas spre Oscar.

Dintre castigatoarele premiului Oscar pentru film strain din ultimii 50 de ani, nu ma pot gandi decat la cel mult 2 filme care sa insemne ceva pentru mine (ce-i drept nu le-am vazut toate).

Satisfactia ta Optimvs, la faptul ca un film romanesc a pierdut o nominalizare la Oscar e destul de deplasata. Oscarul in sine nu spune nimic despre acea iluzorie "valoare artistica" a unui film, insa un succes romanesc ar fi fost un mare plus de imagine si finantare pentru intreaga cinematografie romaneasca.

Parerea mea e ca gresesti grav. O nominalizare la Oscar pentru o asemenea pelicula ar fi dat si mai mult elan modei minimalismului cu orice pret care deja bantuie cinematografia romaneasca.
Filmul romanesc trebuie sa-si propuna ca, fara a face compromisuri dpdv artistic, sa readuca spectatorii la cinema si sa faca audienta buna cand este difuzat la TV, nu sa obtina titluri goale de orice continut acordate pe criterii mai degraba politice. In cheia asta trebuie inteleasa "satisfactia" mea.

Cat despre afirmatia ta referitoare la filmele castigaroare ale acestei categorii, doar din 1999 pana azi figureaza acolo filme ca La vita è bella, Das Leben der Anderen sau El secreto de sus ojos. Mai degraba m-as uita de 5 ori la rand la oricare din astea 3 filme decat sa mai vad odata Dupa Dealuri.

Mungiu a gasit o reteta (minimalism plus un anumit gen de subiecte care plac prin Franta) care pare sa-i asigure succesul la Cannes (plus diverse festivaluri minore). Daca vrea mai mult de atat cred ca va trebui sa-si diversifice modalitatile de exprimare, spre binele lui si al cinematografiei romanesti.

Daca era sa fie ceva era pentru Mihai Malaimare Jr. pentru The Master. Dupa Dealuri ? Sa fim seriosi, nici o sansa.

Atrocitatea binelui

C. Mungiu spunea intr-un interviu ca filmul lui pune intrebarea: ce se intampla cu societatea romaneasca dupa 50 de ani de comunism si decadere morala? Bun, exista libertate acum, dar ideea nu era sa trecem de la un tip de propaganda la altul.
La o emisiune de radio pe internet, Telerama, trei critici, care de obicei se cearta si se contrazic in privinta oricarui film, sunt de acord ca filmului lui Mungiu e pasionant. In afara de poveste, ideea de fond pe care au remarcat-o cei trei e aceeaiasi de care vorbea Mungiu in interviul lui, analogia intre comunism si religie. E vorba de obsesia celor care conduc aceste institutii, autoritati, forme de putere in definitiv, de a face bine oamenilor, de ai "vindeca", impotriva vointei lor, iar pentru asta sunt capabili sa ajunga pana la tortura.

Daca nu e cu suparare, eu as vrea sa (re)aduc discutia in topic - sa-i lasam putin pe Coanda si Parvan sa se odihneasca-n pace. Am pus re intre paranteze pentru ca, de fapt, am vazut extrem de putine pareri despre film. In general, observ ca opiniile, chiar si cele care nu merg pana spre Burebista, vizeaza mai degraba biserica, statul-roman-cel-becisnic sau regizorul-oportunist-care-ne-defaimeaza-peste-hotare.

Or eu cred ca filmul lui Mungiu merita mai mult de-atat. Mi se pare, in primul rand, echilibrat, obiectiv pe cat se poate si nepartizan intr-o chestiune care naste partizanate viscerale. Povestea nu e despre ortodoxie sau romanism; daca era plasata intr-o manastire de maici din Spania, sa zicem, putea sa iasa aproape exact la fel. Ca noi ne inflamam cunoscand subiectul (faimosul caz Tanacu) si avand deja o opinie despre el dinainte de a fi vazut filmul, OK, putem s-o facem. Doar ca, facand astfel, pierdem o foarte frumoasa poveste despre lipsa de comunicare, opacitate si, mai ales, despre cat de relative sunt notiunile de bine si de rau.

Aici eu vad un mare merit al filmului. Spre deosebire de majoritatea criticilor sai, Mungiu nu pare a sti ce e bine si ce e rau. Personajele lui sunt oameni, nu intruchipari. Obiectiv, preotul finalmente ucigas nu se arata deloc lipsit de suflet. El putea oricand s-o alunge pe Alina. De fapt, incearca sa faca asta, dar nu reuseste pentru ca fata n-ar fi avut unde sa se duca - asta nu ar fi trebuit sa il opreasca daca era un ticalos, nu? Nici gazdele din sat ale Alinei nu sunt oameni rai. Ar tine-o si n-ar tine-o, ii dau la plecare banii, dar nu pe toti, din perspectiva lor sunt foarte corecti, din a ei, evident, nu. Ca in viata, fiecare personaj din film are o viziune proprie asupra moralei, si actioneaza in conformitate cu ea. Edificator e acel dialog al surzilor dintre cele doua fete, despre iubirea de oameni si iubirea de Dumnezeu.

Asa incat, dupa parerea mea, nici vorba nu poate fi aici de denigrare - a ortodoxiei, a romanismului etc. Daca vreti, "denigrat" iese Omul, fiindca e asa cum e. Aici Mungiu se inscrie intr-o serie lunga de denigratori, fie ei romancieri, dramaturgi sau regizori - cei care se tot incapataneaza sa ne arate asa cum suntem, si nu cum ne imaginam noi c-am fi.

Am citit cu placere mesajul tau echilibrat, stalex, si sunt de acord cu mult lucruri pe care le-ai spus. Eu insa nu cred ca Mungiu ne arata asa cum suntem. Daca ar fi vrut asta, ar fi facut documentare. Asa cum s-a mai pomenit, manastirea din film nu e o reprezentare credibila a uneia reale si nici 432 nu era o reprezentare corecta a vietii in comunism.

Mungiu e un artist si aparenta sa obiectivitate e inselatoare. In Dupa Dealuri cauta intentionat ambiguitatea stiind ca astfel fiecare spectator isi va asuma filmul conform propriilor convingeri. Cine vrea sa vada in preot un slujitor bun al Domnului il va vedea asa. Cine vrea sa-l vada ca pe un popa nebun cu convingeri din Evul Mediu il va vedea asa. Sugestive au fost chiar discutiile de aici, in care unii forumisti erau convinsi ca au vazut lesbianism, iar altii ca nici vorba de asa ceva. In realitate ori exista atractie sexuala, ori nu exista. Ambiguitatea insa da nastere la dezbateri si astfel filmul ramane in actualitate, fara insa a ne arata asa cum suntem, decat cel mult indirect, prin reactiile pe care le avem fata de el.

oh, manastirea din film chiar exista. si maiculele si popa, bata-l vina!. nu, nu. este o reprezentare foarte credibila.
Mungiu a fost smecher. ambiguitatea are doua scopuri: imprima filmului un aer misterios, iar el, evita, elegant, bolovanii si pietrele pe care le-ar fi aruncat cu putere in el, toti credinciosii. asta, apropos de marea moda de a fi credincios, din zilele noastre.problema, de fapt, este la spectator si nu este vorba de interpretare, ci, de ce refuza sa vada si sa creada. ambiguitatea din Dupa dealuri, este foarte clara. trebuie numai sa ti-o asumi,sau s-o analizezi!:))

Si eu care ma gandeam, in naivitatea mea, ca remarcile referitoare la scenele de nspe minute in care doua femei stau pe o lavita si privesc spre camera se refera la filmul lui Mungiu, nu la Burebista. :-?





Chestia cu denigrarea e nitel mai complicata. Oportunismul lui Mungiu a fost cat se poate de evident inca de la primele filme, dar el se manifesta initial prin temele abordate si prin modul de tratare a acestora, nu printr-un anti-romanism desantat. Pana la urma, dincolo de faptul ca 4,3,2 critica o Romanie fictiva (una cum isi imaginau prin anii 80 occidentalii cu vederi de dreapta) este totusi vorba de o Romanie din perioada ceausismului.

Dupa Dealuri, in schimb, poate fi interpretat in cheia anti-romanismului si anti-ortodoxiei pentru simplul motiv ca nu sugereaza in nici un fel faptul ca intamplarile descrise in film reprezinta un caz cu totul exceptional (cum a fost totusi cel de la Tanacu). Intelectualul francez reactionar, care nu-si mai poate da frau liber pornirilor rasiste impotriva negrilor sau arabilor si care se refuleaza avand boala pe romani, bulgari, polonezi samd (astia sunt albi, nu poti fi acuzat de rasism daca-i faci in toate felurile...) se bucura cand Romania este prezentata conform convingerilor sale (un taram populat de salbatici care traiesc in Evul Mediu "intunecat").

cum ai ajuns la concluzia asta? daca filmul nu sugereaza, asa cum spui tu, ca e un caz exceptional, atunci ce sugereaza? contrariul? ca intamplari ca cea descrisa in film se petrec curent in Ro?
daca da, ar fi interesant sa indici unde anume in film si prin ce mijloace. nu de alta, dar ai un aer plin de siguranta in cele ce afirmi. te bazezi pe ceva, nu? acuma, chestia cu ce simte intelectualul francez urmarind filmul lui Mungiu e mai greu de verificat, poate esti mai informat decat noi, poate ai trait printre ei, ma rog, dar filmul l-am vazut cu totii si daca e cazul il mai vizionam odata.

Cand spuneam ca Mungiu ne arata asa cum suntem nu ma refeream la noi, romanii, ci la oameni in general. De fapt, incercam sa scot putin discutia din zona "romaneasca" si s-o mut catre film in sine. Stiu ca e greu, pentru ca fiecare are cate o sensibilitate vis-a-vis de subiect, dar putem s-o luam si altfel: oare Fellini s-a documentat suficient cand a facut reprezentarea bufa a Romei antice din Satyricon doar pe baza lui Petronius (si ce atac la tot ce are italianul mai sfant, trecutul de roman!)? Vreau sa spun, inca o data, ca pentru mine e mai important produsul, filmul, decat discutia colaterala (s-a documentat sau nu, a fost sau nu rauvoitor ori antiortodox). Intrebarea este: cand toata polemica asta va fi demult uitata, filmul va ramane? Eu spun ca da, cu argumentele din prima postare. Atat.

Fictiva? Si eu care credeam ca am trait pe-atunci! Sa fi trait intr-o fictiune?

In linii mari - si mai ales in chestiunea avortului - Mungiu n-a inventat nimic. Asa-mi amintesc eu, din existenta mea fictiva.Iar daca vrei sa spui ca nu toate lucrurile stateau asa cum le-a descris Mungiu in 4,3,2, iti reamintesc ca avem de-a face cu un film de fictiune, nu cu un documentar..

ai (am) trait intr-o fictiune reala. din pacate, suntem foarte putini cei care vorbim despre filmele lui Mungiu si putem aprecia cat de realist a fost, tinand cont ca este vorba de istorie traita pe propria piele.

A fost destul de realist, si n-a ingrosat tusele asa cum au facut-o multi altii (imi vine in minte, in primul rand, Daneliuc). Sigur ca si-a permis si licente, doar e artist, nu documentarist. E normal sa aiba o viziune proprie, dar se pare ca multi nu inteleg asta.

stalex, ai vazut "Proba de microfon"?

Nu, dar ma refeream aici la filmele de dupa revolutie - in special la Patul conjugal.

am intrebat special, fiindca banuiam ca nu l-ai vazut dupa felul cum i-ai caracterizat filmele.
vorbim de filme realizate in epoci diferite. daca ai cumva curiozitatea de a-l vedea, o sa vezi un Daneliuc cu totul diferit. ce ironie! atunci cand n-ai libertate de exprimare, cauti disperat cai pentru a arata celorlalti crezul tau artistic si rezultatul este de cele mai multe ori, unul exceptional.

daca Mungiu ar fi facut "Dupa dealuri" acum 30 de ani, acum, ar fi fost pe podium, langa "Reconstituirea" lui Pintilie.