nu te stresa, se vede excelent si varianta pe pelicula ;)

On-topic: Azi e ziua lui Chris Nolan. La multi ani cu filme bune! :)

"Inception" - o scara pe care poti cobori si urca in acelasi timp
 

Iulia Blaga

O sala plina de jurnalisti (ceea ce e un eveniment in sine) a urmarit intr-o liniste religioasa filmul lui Christopher Nolan la proiectia de presa din Romania. Dupa proiectie, cred ca cea mai frecventa intrebare a fost "Ai inteles ceva?", altfel criticii glumind cu colegii mai buimaci cu "Tu in al carui vis esti?" si invitandu-se unii pe altii sa-si explice nenumaratele situatii complicate de pe ecran.

Febra "Inception" va cuprinde Romania vineri, 30 iulie, cand filmul intra in sali, desi tara clocoteste deja in asteptare. In Statele Unite, presa a ajuns acum la momentul criticii criticii, la evaluarea situatiei. In "The New York Times", A.O. Scott se referea saptamana trecuta intr-un lung articol la bumerangul aruncat de film inaintea premierei, adica la zvonurile ca ar fi o capodopera, trecea apoi prin cronicile de intampinare si ajungea la ecourile pe care acestea le-au avut, pomenind si de perdafurile pe care criticii carora nu le-a placut "Inception" le-au primit online de la cinefili, perdafuri care au readus discutia la eterna problema "Cine (mai) are nevoie de critici?".

In momentul de fata, spectatorii care au vazut si filmul si au citit si cronicile diseca situatiile delicate - care sunt destule, cat sa le ajunga pentru un an -, lanseaza teorii si se cearta pe niveluri de realitate. Nu e nicio indoiala ca "Inception" e filmul anului, dar va iesi in fruntea box-office-ului de peste tot nu pentru ca e cel mai bun, ci pentru ca a fost cel mai bine promovat. Poate mai bine chiar decat "Avatar", judecand dupa misterul care a planat asupra subiectului si dupa felul in care subiectul e infasurat pe ecran, astfel incat discutiile despre film sa nu se mai termine.

Filmul lui Christopher Nolan (care la noi intra cu titlul de "Inceputul") nu e o capodopera sau un film genial. Genial (desi e mult spus) ar putea fi modul in care a fost vandut, cu un orizont de asteptare pregatit inteligent cu mult inaintea premierei - misterul, cadrele care au scapat pe net, teaser-ul din care nu intelegeai nimic, dar care te impresiona pentru ca vedeai un oras pliindu-se si iti imaginai ca tot filmul va avea o frumusete geometrica, precum si niste idei solide si profunde.

Campania de lansare aduce lumea in sali, dar o face si sa se astepte la mai mult decat i se ofera. Iar adevarul este ca filmul lui Nolan e lung, confuz, complicat (desi lucreaza in esenta cu cateva idei simple), superficial ca nivel al emotiei si spectaculos dpdv vizual (desi de multe ori "facut"). Mi-a amintit de studentii care au papagal si care sunt in stare din trei idei sucite si invartite pe zece pagini sa le ia ochii profesorilor.

Christopher Nolan era mult mai curat in "Memento" si mai ales in "Insomnia" (pentru ca subiectul il obliga la o anumita rigoare), dar acum s-a comportat ca un student care vine la examen captusit cu kilograme de fise si care e in stare sa amestece atat de bine capete de idei care nu-i apartin (si pe care nici nu le-a inteles prea bine), in fraze atat de gaunoase incat profesorii sa fie cuceriti macar de truda si de sintaxa compilarii.

"Inception" e insa un film al epocii lui. El reflecta paradoxurile pe care le traim la scara mai mare sau mai mica. Pe de o parte, inclinatia pentru mult, grandios, spectaculos - in defavoarea calitatii, a discretiei si a cumpatarii. Pe de o parte abundenta de idei, pe de alta lipsa lor. Egourile supradimensionate vs. modestia vazuta ca incidiu al ratarii. Perfectiunea tehnica vs. lipsa de profunzime, saracia emotiilor.

Din alt punct de vedere, "Inception" e ca toate celelalte produse care te fac sa le tot cumperi - sampoanele de folosinta zilnica, cremele anticelulitice sau dezodorizantele de WC care se consuma intr-o saptamana. Informatiile pe care ti le da sunt in asa masura maruntite si amestecate incat, oricat de destept sau de atent te-ai crede, tot te pierzi la un moment dat (filmul are totusi 148 de minute...). Si atunci poate ca va trebui sa-l revezi...

Arhitectura filmului e ca scara lui Penrose preluata de Escher (care apare si pe ecran): cand simti ca i-ai prins spilul, intervine o fractura de logica si il scapi printre degete. Diferenta este ca nu e deloc geometric si nici constant logic, si ca simplitatea imposibila a lui Penrose e inlocuita de o aglomerare de la un punct incolo obositoare de capete de ata, sarme, nasturi, informatii reale despre tema mortii in vis (pentru a te trezi la realitate) sau despre motivul coridoarelor tot mai stramte, urme de complex patern si de Marlon Brando (vs Tom Berenger), mult "Matrix" sau Charlie Kaufman, si mai mult Spielberg - cam tot ce poate zace in subconstientul colectiv contemporan de gen (daca putem spune asa).

Demersul lui Nolan face ca, asemeni scarii lui Penrose, sa urci sau sa cobori in functie de cum te uiti. Tocmai datorita subiectului, filmul poate parea bun sau rau, depinde din ce punct de vedere il judeci. Pentru ca isi inghite propriile arme, dar le lasa la vedere in burta lui translucida. Adica e o varza pentru ca asa e si subconstientul. (In fond, si cinemaul e tot un vis.)

Exista multe lucruri frumoase, cum ar fi modul in care reuseste uneori sa rasuceasca doua realitati diferite (realitatea si primul grad al fictiunii), facandu-le sa comunice. E frumos faptul ca e circular, desi inauntrul cercului numai ordine nu e. Mai e spectaculos (si sanogen pentru spectator) felul in care demonstreaza ca un anumit moment de realitate era de fapt un nivel al visului.

Exista momente cand sertarele visului sunt usor de perceput, pentru ca exista o logica pentru care personajele sar dintr-unul intr-altul, iar spectatorul are un sentiment de siguranta cand se prinde cum stau lucrurile. Problema e ca din momentul in care ii pierzi firul, iti va fi imposibil sa-ti explici ce se intampla.

Ideea oricum e sa nu intelegi nimic (si probabil sa spui "iata un film foarte destept."), de aceea cheia e sa te pastrezi "treaz" cat mai mult timp pentru ca, altfel, filmul te scuipa afara imediat.

Mai sunt si prea multe replici explicative, care incearca sa aduca lumina peste actiune - si iarasi spectatorul poate fi deranjat sa i se explice ca la copii ce se intampla. Memorabil mi s-a parut truismul "Cu cat mai mare e conflictul (n.red. - conflictul unui personaj cu tatal sau, fata de care avea un complex patern) cu atat mai mare va fi catharsisul". Normal: cu cat mai multa apa vei pune la ciorba, cu atat mai multa ciorba vei avea.

E foarte frumos ca regizorul si directorul de imagine Wally Pfister au evitat efectele speciale, preferandu-le pe cele vizuale. Dar senzatia e de multe ori de prea mult si de spectaculos trecator. Orasul se pliaza doar o singura data. Munca lui Wally Pfister si a tuturor celor din echipa e un efort nesustinut de un scenariu suficient de mult trimat incat sa respire. Am toata stima pentru actorii care au invatat acele replici complicate. Oare au si incercat sa le inteleaga? Probabil ca replica lui Ellen Page "In subconstientul cui suntem acum?..." era pur spontana.

"Inception" va face bani, dar nu va ramane in istorie ca un capat de pod. E interesant insa pentru felul in care se raporteaza la epoca sa. Daca "Avatar" crea o lume complet noua cu ajutorul tehnicii, "Inception" reuseste ca - fara a fi nici el o capodopera - sa se comporte datorita subiectului ca un organism viu. Este ca orasul care se pliaza peste sine. De altfel, asemeni orasului care se pliaza peste sine, el ne prinde si urechile la inghesuiala.

Pe de alta parte, ca si "Avatar", e si el un film escapist, dar mult mai claustrofobic. Nu mai evadam in paradisuri imaginare cu ajutorul unor trupuri straine, ci ne refugiem in propriile noastre amintiri si in propriile noastre reziduuri. Cam trist, nu?

sursa: HotNews.ro

Razboiul asta cu "publicul" este destul de greu de citit si redundant. In ceea ce priveste orgiile formei fara fond,raman la aceasi parere de pe threadul Avatar, nu pot fi separate decat ca un artificiu, o fraza goala insa foarte populara printre critici. Nu am intalnit pana acum oposul sau cealalta parte, adica "orgia fondului fara forma", asta probabil pentru ca fraza in sine este o aberatie, la fel ca si "opusul" ei.



Fie le-au dat pufuleti stricati fie e o problema cronica.


Pana si partea pozitiva a filmului este imbibata in "idei" de marketing si nu ca un produs de sine statator, pana la urma intrebarile respective apar ca urmare a filmului si nu a marketingului.

In fine, bine ca avem critici sa ne spuna ca "filmul nu-i genial". Pai si cine a spus ca e genial ? Review-urile pe care doamna le-a citit ? Face analiza analizelor sau analizeaza filmul ? Criticii nostri citesc reviewuri peste reviewuri si stiu cum se termina dupa 15 minute, pentru ca nu-i asa, ai nostri sunt mai "dastepti" decat ai lor. :D

PS: Eu cred ca e de la pufuleti ! :-&

Ca bine zice... din pacate, cam asa am vazut ca "motiveaza" fanaticii-inceptionisti faptul ca personajele n-au motive, n-au background, n-au emotie adevarata, etc.



Orgia fondului fara forma ar putea fi, de exemplu, un film de 120 de minute in care un barbat citeste in "La presse medicale" povestea unui experiment stiintific despre intinerirea oamenilor prin procedee chimice nemaiintalnite pana atunci, in timp ce o femeia recita in fundal poezii, toata "actiunea" petrecandu-se pe o scena de teatru.

Dogville ar putea intra in categoria asta. Partial.

Chestia asta poate fi spusa si despre Transformers 1 sau 2 sau 2012. Chiar e asa de neiertat faptul ca filmul asta e un blockbuster de vara? Chiar nu e nimic laudabil in faptul ca e primul blockbuster din ultimii ani care nu isi trateaza publicul ca pe o adunatura de retardati?

Deci vrei sa spui ca imaginea isi pierde din putere odata ce fondul devine o orgie, adica vrei sa spui ca doar niste cuvinte insirate sau recitate este exemplul care ti-a trecut prin minte. Curios, si mie si se numeste CARTE nu FILM.

Acum nu trebuie sa gasesti un alt exemplu pentru a imi arata tu ce e aia orgia fondului fara forma pentru ca nu le poti separa nicicum intr-un film. Nu incerca sa justifici o fraza aberanta care populeaza uneori niste recenzii de film. Pentru ca vezi tu, exista un cuvant care exprima foarte bine tendinta oamenilor de a aprecia un eveniment sau un lucru prin prisma "imaginii" avand in vedere ca ochii sunt foarte importanti in viata de zi cu zi. Cuvantul este superficial insa nu poate fi folosit in halul in care este abuzata "orgia formei fara fond". Repetitia acestei fraze impreuna cu obsesia de "campanie" a filmului nu face defapt ca autorul sa se repete intr-un fel sau altul, asta cand nu ii ia la suturi in fund pe "micuti" pentru ca sunt "hype-ati" de trailere si teasere.

Redy,

teoria formelor fara fond a fost discutata in romania de catre titu maiorescu referitor la probleme politice si administrative. o gasesti in manualele de romana.

teoria lui maiorescu se sprijina pe demersul lui kant din critica ratiunii pure, demers care discuta posibilitatea cunoasterii, felul in care apar cunostintele cind vine vorba de mintea umana.
si kant spune ca orice cunoastere e stabilita intr-o relatie interdependenta intre materie (ceea ce simturile preiau din exterior, treaba prin care e constituit fondul cunoasterii) si legile intelectului (corespunzatoare celor douasprezece tipuri de rationamente logice) - care dau forma cunoasterii. asadar e o relatie intre fond si forma - sensibilitate si intelect. cind vorbeste despre ratiune, care e a treia instanta a mintii, care opereaza cu idei complexe, arata ca aceasta are numai forma - ideile, dar nu are fond - adica nu exista un material sensibil asupra caruia sa aplice forma. ideile ratiunii sint Dumnezeu, libertatea, inceputul/sfirsitul lumii...

asadar teoria e valabila si observatia lui Pitbull este justa. nu in limitele discursului kantian referitor la cunoastere, ci intr-o extrapolare estetica, daca doresti. unde forma fara fond se refera la dezvoltarea unui concept (unei legi de functionare filmica - toata complicatia de pe ecran cu nivelurile viselor) care sa nu fie sustinut in latura materiala - de o actiune care sa ridice intrebari, care sa puna probleme morale, care sa spuna ceva. inception e ca un trup frumos.... eviscerat. un invelis care arata foarte bine, insa gol pe dinauntru.

Gionloc, vezi ca te acuza acusica si pe tine lumea de limbaj 'academician'. :D

Serios acum, 'Inception' nu mi se pare atat de gol pe dinauntru cum spui tu. Tind sa-i dau dreptate miercuricei - filmul este mult prea bine realizat si indeajuns de consistent si nu merita abordari atat de vehemente, chiar daca multora le-a inselat asteptarile; pur si simplu nu poate fi introdus in categoria celor care-si trateaza publicul ca pe o adunatura de retardati.

Mi se pare penibil ca cei ce vorbesc de "atacuri" vs "critica" sa nu poata face diferenta intre cele doua cand vine vorba de reactiile lor trufase... Si aici varsta nu conteaza. Conteaza aceleasi mediu ciocolatiu in care unii si-au dezvoltat simturile... Se pare ca ironia, adevarata aroganta si nu nepasarea, umflarea asta in pene si ridiculizarea altora pe motiv ca "pestele meu e mai mare" este pe primul loc la romani indiferent de nivelul de cultura.... Apreciez unele persoane care tin la bunul simt si au stiut sa faca diferenta intre un gest de omenie (critica ajutatoare, sfat etc.) si un gest de staniol... De aceea avem si putini critici. Pacat e ca si aia pe care-i avem vor s-arate cat de mult dau ei pe-afara de inteligenta si sunt atat de mandri si constienti de treaba asta incat sa-ti arunce o privire este deja un pacat primordial... Vrea unu' sa-si faca o cafea si... "hai sa scuipam in cana lui"... (:|

Nu te mai grabi sa judeci oamenii.
Unii nu "se dau" inteligenti, chiar sunt.

Reciteste ce am scris si s-ar putea sa-ti dai seama ca nu acuz inteligenta unora (asta ar fi un cretinism uluitor) ci modul in care prefera sa "pozeze", aroganta cu care dau replici si superioritatea de care dau dovada... Inteligenta superioara majoritatii nu-ti da nici un drept sa tratezi oamenii cu o superioritate ignoranta... Apreciez inteligenta dar si bunul simt si lucrul facut cu tact si bunatate... Prefer sa fiu un "invatacel" decat un savant ignorant si arogant... Cunosc persoane cu multe carti citite si tocmai ele stiu ca trebuie sa fie un exemplu nu un dop varat pe gatul sticlei...

Mai Rifa, incearca mai intai sa te exprimi cu cuvintele tale, cum se spune, nu folosi termeni a caror proprietate nu o stapanesti. Asta 1. Si be) - tu de fapt cu cine te certi?

cu cei ca tine care cred ca nu ma ma exprim cu cuvintele mele... este exact acelasi raspuns arogant si din partea ta... 1 si be reprezinta esenta superioritatii de care vorbeam. (nu mai e la moda sa folosim termeni simpli precum in primul rand si in al doilea rand? trebuie sa aruncam in zeflemea mistocareli?)... In primul rand " :) " in postul anterior am vorbit corect gramatical, in al doilea rand " :) " consider ca un om cu o inteligenta superioara ar trebui sa fie genul de om care sa "predea" intr-o oarecare masura "arta" nu sa o ceara... Iar daca la capitolul predat doar atat putem atunci viitorul nu suna deloc bine... Cat despre problema folosirii unor termeni a caror proprietate "nu o stapanesc"... ma amuza. Ma mira totusi cum altii pot intelege foarte bine ceea ce spun, pot intelege chiar si acei "termeni plasati aiurea intr-o fraza" iar aceste "minti luminate" intampina probleme si se simt intr-un fel sau altul "insultate"... Lucru hilar si specific romanesc... Aceste lucruri oare se numesc... "romanisme"?

PS: cred ca ar trebui sa vorbim mai mult de Inception si nu sa ne lungim 2 pagini in mistocareli pe baza "cronicii" lui rifa... Eu m-as simti penibil la varsta unora de-aici sa taxez cu asa entuziasm cronica unui "pusti"...

bine spui, asa e!

insa eu m-am tot intrebat daca nu e o treaba la fel de periculoasa (o expun mai jos) doar ca una situata la polul opus fata de bataia de joc pusa la cale de hollywood in filme precum 2012 ori Transformers 2.

si anume:
sa iei un concept din (neuro)psihologie (visul lucid, unul dintre cele mai fascinante capitole din (neuro)psihologie) si sa contruiesti o poveste pe marginea lui, o poveste care nu mizeaza pe nimic altceva decit pe spectacol vizual - si aici e problema - un spectacol in care nu ca nu se petrece nimic (intimplari propriu-zise sint), doar ca tot ceea ce vedem nu se ridica la nivelul pretentiilor pe care forma de organizare a filmului (principiul visului lucid) o impune.

altfel spus: tot ce vedem pe ecran ca intimplari nu edifica personaje sau probleme care sa mimeze macar profunzimea formei filmului (cele patru niveluri ale visului), care sa puna in valoare forma filmului prin noile deschideri montate pe parcurs la nivel de continut, de materie slefuita conform cu legile visului lucid. asisti la un film in care vezi maiestrie regizorala, maiestria operatorului, maiestria lui Zimmer, pe un material banal, care poate fi intuit si care, in final, nu imbogateste cu nimic ceea ce noi stim deja pela jumatatea filmului: ca in lupta asta dintre vis si realitate la un moment dat nu mai poti sta sa te gindesti unde e mai bine sau care realitate e mai reala si e preferabila - aia din vis sau aia din care patrunzi in vis. e ca un balon care in loc sa se umfle pe parcurs, se desumfla.

adica nu e o forma de snobism? - uite ce logica inteligenta imprim filmului, o sa va prindeti urechile in ea... si cam asta e tot!
mulholland drive functioneaza tot dupa principiul visului (ii drept, nu al aluia lucid), insa deyvolta un discurs primar - despre viata unei fete care vrea sa fie actrita si esueaza - si un metadiscurs - despre hollywood, un hollywood asa cum il vedem dincolo de toate intimplarile de pe ecran. conceptul folosit de lynch - visul - trimite la idei care au legatura cu realitatea curenta, cu o intreaga ideologie sociala - a visului american, a succesului....

nolan nu trimite la nimic altceva decit la propriile ite narative. e tot o forma de consumism cinematografic, una care are pretentii intelectuale!

Gionloc, inteleg ce vrei sa spui si sunt de acord - bogatia mijloacelor tehnice de expresie nu e sustinuta de un continut asemenea, ceea ce ii induce spectatorului cu pretentii o oarecare frustrare. Dar trebuie sa recunosti ca, in peisajul hollywoodian actual, filmul lui Nolan cam reprezinta o gura de oxigen. ;)

Rifa, nimeni nu vrea sa se certe cu tine, ci sa te mai tempereze intrucatva. Esti mult prea ofensiv fara nici un motiv intemeiat, iar de multe ori exprimarea ta devine bolovanoasa. Mai multa atentie si cumpatare si se poate discuta punctul tau de vedere, n-o da in tragic!

continuind ideea lui Judex transmisa lui rifa,

sa stii ca si jelania ta cu privire la romanisme face parte tot din categoria romanismelor! :)
altfel, sa stai linistit, cu cit vei primi mai putine apostrofari cu atit iti va fi mai bine in timp! acum esti doar la inceput si inca stai bine :))

cind am intrat pe cinemagia, in urma cu vreo 6 ani, eram student prin anu 2 - 3, sa vezi ce suturi imi luam. si nu creca spuneam (chiar) prostii :-?... faceam un pic pe desteptu si ma luau alde Ambra Blu, marx si altii la mistouri de mi se facea jena sa mai intru pe forum. bine, probabil ca ei ar zice si acum ca spun numai timpenii :)), dar asta e deja alta poveste.

daca erau p-aci marx si altii din fosta generatie si ar mai fi postat la modu serios, erai deja ras :P

Mersi pentru rezumat, acum nu va trebui sa mai citesc Kant si Maiorescu. :))

Acum revenind la subiect, ai simtit nevoie sa asociezi niste nume pentru a iti intari argumentul chiar daca fie si din "rezumatul" tau nu poate fi aplicat lumii cinematografe decat grav distorsionand sensul frazei. Este ceva mult prea complicat sa fie luata "motamo" si apoi folosita abuziv pentru nu stiu ce motiv.

Nu te voi acuza de limbaj academic ci doar te felicit ca ai retinut niste texte care te mai scot din incurcatura cand ramai fara argumente, copiind superficial niste concepte mult prea complicate ca sa fie simplificate in halul asta si folosite in fiecare zi. Asa ca teoria lui Pitbul nu are nici o legatura cu Kant si Maiorescu ci este doar o repetare iritanta si stupida in razboiul sau cu morile de vant.

"Problema limbajului" nu-i vocabularul bogat ci raportul dintre cantitatea de informatie relevanta si vocabularul care se vrea sofisticat. Mai intai trebuie sa aiba sens ce spui si apoi vocabularul se poate imbogati, problema e cand vocabularul e dezvoltat dar pentru nimic.

:)
nu, am asociat numele respective pentru a avea reperele inainte. orice proces cultural are o anumita derulare in urma careia ramin repere!
orice teorie odata enuntata trece printr-un proces de slefuire sau de amendare in clipa in care incepe sa fie interpretata de alti ginditori... si poate ajunge chiar si in cinema. teoria formelor fara fond e valida in cinema si nu e nicio distorsionare a niciunui sens. in arta contemporana vorbim tot de concepte (curatoriale) si de felul in care curatorul exprima acele concepte prin lucrarile pe care le aduce in expozitie (lucrari care apartin unor artisti). daca nu e evidentiat conceptul in mod consistent prin lucrari, prin aranjarea lor, etc., proiectul curatorial nu are valoare. vorbim tot de forma fara fond... si in cinema lucrurile merg la fel, doar ca trebuie discutate in raport cu limbajul cinematografic.

cit priveste felicitarile si tot ce spui dupa ele,
hm...
iti recomand o limonada rece :)

Titulescu, Redy? =))
Ai incurcat unviersitatile. :D

LE
Vad c-ai corectat intre timp. :P

Ok, dar am inteles de prima oara ca tu crezi ca poti lua conceptul si sa il "slefuiesti" pentru cinema, ceea ce mie mi se pare inept deci nu trebuia sa imi mai spui a treia oara, te rog.

Nu, tu ai dezvoltat o conceptie ce tine de mai multe domenii, o discutie filozofica si dat-o jos cu toporul ca apoi sa spui ca Pitbul nu a gresit cand a folosit-o. Este o afirmatie care insa nu transpira din textul scris chiar de tine. Te-as ruga ca reperul de acum inainte sa fie subiectul discutat. Daca tot te-ai apucat sa faci teoria "formelor fara fond" macar daca ai fi folosit tot spatiul acela asociat "reperelor" pentru a explica care este "versiunea slefuita" in cinema fara "extrapolari" aberante.

Filmul Cats&Dogs este tot orgia formelor fara fond ? Transformers 1 si 2 tot orgia formelor fara fond ? Aoleo cate orgii sunt. Cum am zis si mai sus, te rog sa nu fii superficial in aprecierea unor lucruri ce nu au legatura cu filozofia. Filmul poate fi criticat si fara folosirea ridicola a acestui "concept de forma fara fond", pentru cine vrea sa o faca. Desenele animate nu sunt o forma fara fond, ci doar facute pentru copii. Kant si Maiorescu nu au nici o treaba in ciorba asta.

Conceptul formelor fara fond nu poate fi aplicat in arta, dar mai stii, poate il mai slefuiesti tu pana nu ramane forma deloc. O carte poate fi o forma fara fond ? Dar o pictura ? Ia spune-mi ce a zis Kant si Maiorescu despre asta, ai citit toate capitolele, nu ? :D

Hai ca iti fac eu o "extrapolare" acum. Cand au vrut sa faca filmul asta s-au gandit, cum sa facem cati mai multi bani ? A venit unul si a spus, ce ar fi ca sa facem o "smenarie" vis in vis si la sfarsit sa ne punem o intrebare care sa para complicata din punct de vedere "existential". Adaugam o cinematografie impecabila si mana regizorala a unui individ talentat. Da, exista o asemanare cu Avatar, ambele prezinta ceva vechi intr-un mod total nou, fie ca e 3D si ridicarea stachetei in materie de CG fie ca este vorba de o reprezentare a unor teme deja folosite. E atat de simplu si nimic mai mult, asta cand nu vrei sa pari un filozof care analizeaza filmele "pe fond" si sa iti ridici singuri statui de mare critic.


Da :)) Nu aveam chef de inca un rezumat din cine stie ce carte asa ca am corectat repede. :D

PS: Ii multumesc doameni Blaga pentru ca mi-a spus ca filmul nu e genial. Poate data viitoare ne face si un rezumat despre ce a spus Armond White despre filmul pe care il "critica".

in mesajul tau de mai sus nu construiesti nimic, iar ceea ce simti ca dobori e o gargara! fiindca nu adunci niciun argument, doar spui ca nu merge si nu merge si ca am taiat cu toporu ceva din filosofie, etc.

explica-mi, de ce teoria formei fara fond nu poate fi aplicata in arta?

altfel, e eadevarat, filmul poate fi criticat si fara teoria asta. asta nu inseamna ca punerea filmului in relatie cu teoria asta face demersul critic nevalid!
sau, daca tu vei demonstra ca teoria nu functioneaza in arta, il va face. doar ca mi-e teama ca nu ai cum :)

Nu construiesc nimic pentru ca aici nu suntem nici pe santier si iti aduc aminte ca nici tu nu esti. Am expus cred destul de clar problema din "extrapolarea" ta.

In legatura cu "arta" esti liber sa raspunzi la intrebarile mele si in gasirea raspunsului vei gasi raspunsul de unul singur, sau poti sa recitesti Kant sa vezi daca scrie acolo care-i smecheria. :D

cam asta spui tu.

daca citesti raspunsul pe care i l-am dat lui Judex o sa vezi ca reiese cum vad io forma fara fond in cazul asta.
si in raspunsul pe care il citezi tu mai sus am aratat schematic cum functioneaza teoria asta in arta contemporana.

numai ca, na, dupa faze cum e cea cu santierul...
e ok, poti sa te alinti in continuare, io m-am lamurit!

Gionloc, chill my friend. Era mai bine cand faceai rezumate din Kant decat acum cand incerci sa iti folosesti propriile cuvinte. In ceea ce priveste "constructia" nu as putea decat sa iti dezvalui un secret, acesta e un subiect despre un film insa cuvantul "constructie" nu e folosit abuziv numai de tine ci si de alti interlocutori cu care am avut placerea sa discut . De fiecare data cand s-au inpotmolit au adus in discutie "constructia" pentru ca nu-i asa, asa sugerezi ca tu esti si celalat nu e. O falsa impresie pentru un public superficial caruia i te adresezi, din obisnuita probabil, pe baza experientelor personale din afara forumului.

In ceea ce priveste analiza filmului, l-am vazut si eu in sfarsit azi, este un filme foarte bun ce merita vizionat de orice cinefil. Personal nu i-am gasit o slabiciune "pe fond" ci cel mult inadvertente ce nu conteaza in "imaginea generala". Un film excelet din anumite puncte de vedere cum ar fi ideea de baza a scenariului, cinematografia si regia si bun din alte puncte de vedere cum ar fi jocul actorilor.

In contextul filmului, nu pot decat sa gasesc hilare ambele "critici" autohtone a doi oameni respectati in domeniul lor(cred?), necititi de marea majoritate astfel nefiind sub presiunea publicului sau a echilibrului ci doar sub presiunea propriei judecati singulare care rareori poate fi considerata justa sau cu o nota de obiectivitate, fiind astfel supusa erorilor de natura umana in extremele lor in anumite momente. Nu-i treaba mea sa gasesc motive pentru care acest lucru se intampla dar pare ca cei doi critici scriu unul pentru celalalt sau au aceleasi idei ( ar putea face o compunere impreuna pentru si ar fi acelasi lucru), putine dar argumentate cu un limbaj care atrage, punctand si cautand sa gaseasca ceva negativ chiar si acolo unde nu exista.

Desi notele nu exprima foarte mult daca ar trebui sa notez "experienta" din cinema din partea mea filmul ia 10/10.

In ceea ce priveste orgia "formei" asupra "fondului" nu pot decat rad, nu are nici o legatura cu filmul, fie si "slefuita". =))

Ah, inca o chestie in legatura cu partea sonora a filmului: http://www.youtube.com/watch?v=UVkQ0C4qDvM

Eu nu am inteles niciodata de ce trebuie comparat Inception cu Matrix sau Blade Runner. Toate cele 3 filme sunt capodopere pentru vremea lor din punctul meu de vedere. Ca Inception ar fi mai slab ca cele 2 filme mentionate asta este alta mancare de peste. Din punctul meu de vedere Inception este o capodopera a ultimului deceniu in materie de filme SF si atata tot. Din cate stiu, cand aparuse Blade Runner, o gramada de critici au sustinut intens ca filmul era un esec cinematografic pentru vremea respectiva si iata ca 28 de ani mai tarziu este vazut ca fiind un clasic al genului. Momentan cred ca Inception isi merita pe deplin marea majoritate a laudelor. Timpul insa va fi un factor decisiv in stabilirea "clasicului" in Inception. Ma surprinde inca un lucru. Multi se arata dezamagiti intr-o oarecare masura de trairile avute in sala de cinema si as avea doua intrebari. Oare la ce se asteptau de la un film pentru care s-au cheltuit aproximativ 250-300 de milioane de dolari ? Nu merita apreciat oare curajul cu care Nolan s-a aruncat sa consume acesti bani pe un film ce are la baza o idee, consider eu, mult prea indrazneata pentru publicul curent obisnuit cu Transformers ? Si nu numai curajul dar si rezultatul in sine... Moon este probabil, la fel, unul din cele mai bune SF-uri din ultimii 10 ani. Si e de apreciat ceea ce a realizat cu un buget aproape inexistent si fara a avea parte de o campanie publicitara dezvoltata. Problema e ca Moon nu s-a adresat niciodata maselor si ne e foarte usor sa vedem arta acolo. Inception realizeaza acelasi lucru ca si Moon, diferenta fiind nivelul asigurat de cele 250-300 de milioane de dolari investiti... Aceeasi arta dar la un alt nivel...

Interviu: Christopher Nolan vorbeste despre Inception
 

Cole Haddon: Acesta este primul tau film major bazat pe o idee originala. Ce ti-a dat increderea sa faci acest pas?

Christopher Nolan: Adaptarea de benzi desenate, remake-ul unui film…un sequel, acestea sunt toate lucruri pe care le-am mai facut inainte. Ce e interesant la un concept original este ca, in mod particular dupa 10 ani – cat mi-a luat trecerea de la primul set de idei la finalizarea scenariului – odata ajuns acolo, ai trait cu acele idei atat de mult incat nu e cu mult mai diferit fata de a lucra cu povestea altcuiva, de exemplu. Cu Memento, cand am adaptat povestea scurta scrisa de fratele meu, acelasi lucru s-a intamplat. In momentul cand finalizezi proiectul incepi sa simti ca e destul de irelevant cu ce ai inceput.


Avand in vedere cat de complex este conceptul folosit pentru Inception, ma gandesc ca acest film putea fi facut doar dupa succesul comercial pe care l-ai avut cu The Dark Knight. Ti-a permis aceasta libertate sa depasesti limitele a ceea ce puteai face, sau a pus mai multa presiune determinandu-te sa adoptio o structura si o forma mai conventionala, mai usor de digerat pentru public?

Am fost intrebat dupa ce am facut The Dark Knight daca am simtit o oarecare presiune canalizata spre urmatorul film, insa nu a fost cazul. Am simtit responsabilitate. Nu se intampla des sa ai un succes comercial imens si apoi sa faci ceva ce voiai sa faci, si sa entuziasmezi din nou lumea, asa ca este o mare oportunitate si responsabilitatea pe care am simtit-o a fost sa facem cel mai bun film posibil – cel mai interesant film posibil, deoarece, evident, cu succesul lui The Dark Knight ne-am aflat intr-o pozitie in care studioul era pregatit sa puna mare incredere in noi si sa creada ca vom face intradevar ceva special. Aceste oportunitati sunt foarte rare, asa ca am simtit responsabilitatea de a ma stradui cat de mult sa fac ceva memorabil.

Ai reusit foarte bine sa tii Inceptionul intr-o aura de mister. Toti stiam ca lucrezi la el si ca va fi lansat, insa pe langa asta, nu mai stiam prea multe. Cum mentii un echilibru intre mister si nevoia de a oferi audientei suficient incat sa-si doreasca sa cumpere un bilet?


E in mod cert dificil sa creezi un echilibru intre campania de promovare a filmului si mentinerea lui intr-o forma cat de proaspata pentru public. Cele mai frumoase experiente la cinema le-am avut cand am mers la film, luminile se sting, nu stii absolut nimic despre filmul care tocmai incepe, nu stii fiecare turnura de situatie, fiecare miscare a personajelor, nimic din ce urmeaza sa se intample. Vreau sa fiu surprins si amuzat de un film, asa ca asta am incercat sa fac acum si pentru public. Intr-adevar, trebuie sa vindem filmul. Stiti, invitam publicul sa vina sa-l vada bazat pe o parte din imagistica, pe cateva idei din scenasiu si premisa, insa nu vrem sa dam tot din casa. Cred ca prea mult este dezvaluit in promovarea filmelor de azi.

Sunt perfect deacord. Acum, pentru a intra in subiectul care ne intereseaza cel mai mult din Inception – lumea viselor. Ai fost fascinat de vise de-a lungul vietii si crezi ca viziunea pe care o aveai asupra lor s-a schimbat odata cu munca la acest film?

Am fost fascinat de vise inca de mic copil si cred ca relatia dintre filme si vise e ceva ce m-a interesat dintodeauna. Imi place ideea de a incerca sa infatisezi visele intr-un film si am lucrat la scenariu ceva vreme: aproape 10 ani pentru a ajunge la forma pe care ati vazut-o in film. Cred ca, pentru mine, interesul primar acordat viselor si realizarii acestui film s-a nascut din faptul ca mintea – in timpul somnului – poate crea o intreaga lume pe care o experimentezi fara sa-ti dai seama ca faci asta defapt. Cred ca asta spune multe despre potentialul mintii umane, mai ales despre potentialul creativ. Este un lucru care mi se pare fascinant.

Ai mentionat ca iti place sa zugravesti visele in film. Ai vrut sa explorezi conceptul cinema-ului ca un tip de vis?

Cred ca, atunci cand iau in considerare ideea de a fi in stare sa creez o lume nemarginita pe care sa o folosesc ca pe un teren de joaca pentru actiune si aventura, gravitez mai mult inspre lumi cinematice, fie ca e vorba despre filme din seria Bond sau lucruri asemanetoare. Astfel, fara a fi prea constiincios fata de asta, sau fara prea multa intentie de a fi in timp ce scriam scenariul, i-am permis mintii mele sa calatoreasca oriunde ar vrea sa calatoreasca.

Cum ai cercetat visele si stiinta din spatele lor? Lumea pe care ai construit-o e de-a dreptul fascinanta.

Nu fac prea multa munca de cercetare cand scriu. Am abordat Inception in acelasi fel in care am abordat si in Memento memoria si pierderea memoriei, astfel ca tind doar sa examinez propriul meu proces – de a visa in acest caz – in cazul lui Memento era memoria – si incerc sa analizez cum functioneaza si ce ar putea fi schimbat si manipulat. Cum un set de reguli ar putea rezulta din propriul meu proces. Daca cercetarea intra in contradictie cu ceea ce vrei sa faci, tinzi oricum sa continui si sa realizezi ce ai inceput. Asa ca, la un anume punct am realizat ca, daca incerc sa atrag un public, a fi cat mai subiectiv posibil si a incerca sa scriu ceva total neprefacut este alegerea corecta. Serios, e inspirat din propriul meu proces de visare, din experienta proprie.

In incheiere mai am inca doua intrebari: Exista vise personale pe care le-ati impartasit cu noi? Cum te-a schimbat aceasta profesie, de cand ai inceput sa lucrezi la Hollywood acum 12 ani?

In ceea ce priveste visele, am punctat inspre perioadele din viata mea cand am experimentat vise lucide – caracteristice si filmului Inception – ideea de a realiza ca esti intr-un vis si astfel, incercarea de a-l schimba sau a-l manipula in vreun fel. Este o experienta frapanta pentru oamenii care au ocazia sa o traiasca. Este in mod clar prezenta in mare parte in film. Cat despre abordarea regizorala – ceea ce spun intodeauna si ar putea fi greu pentru unii sa inteleaga este ca pentru mine procesul de realizare al unui film a fost mereu acelasi. Asa ca, atunci cand am lucrat la Following, film pe care l-am filmat cu prieteni, o zi pe saptamana timp de un an, am lucrat in aceeasi maniera. Cred ca ceea ce fac eu pe platourile de filmare este sa privesc ca un spectator la “care este imaginea pe care o capturam, cum ar putea asta sa ridice povestea si cum va fi urmatoarea scena?” Acest porces nu s-a schimbat pentru mine, si e in mod ciudat similar, indiferent cat de mare ajunge sa fie filmul.

sursa: cinemarx.ro

sau aici: http://www.film.com/features/story/i...ption/39220341

Armond White compara Charlie St. Cloud (Zac Efron) cu Inception........................... #-o #-o

"Charlie St. Cloud is Inception for girls."

http://www.nypress.com/article-21471...umbskulls.html

Ebert l-a definit un "troll" dar nu numai un "troll" ci un "intelligent troll"... Avea dreptate... 8-}

"Că s-ar putea ca realitatea să fie doar un vis? "

Nu cred, nu. Melodia respectiva a fost auzita si la sfarsitul filmului cand rulau creditele, deci cred ca nu are atat de mult de a face cu "visul" in sine ci cu ceea ce considera Nolan ca vis, o sala de cinema spre exemplu unde pe parcursul unui film esti implicat, mai mult sau mai putin in "vis".

Filmul doar explica niste concepte deja stiuite si nu vrea sa le redescopere. Nu te invata nimic ci doar expune. Filmul nu are un ton grav moralizator, astfel asteptarile ca sa inveti ceva nou dintr-un film este o interpretare putin prea indepartata de realitate.

Am terminat intr-un final toata recenzia pentru ca dupa prima parte in care divagai tare de la film am simtit ca citesc degeaba si poate imi mai iau si un spoiler in fata. De cand a fost sugerata ideea de vis in vis si eu m-am gandit ca finalul va fi in acest fel dar cam atat, nu am stiut care au fost motivatiile personajelor asa ca nu as putea spune ca a fost previzibil. Poate previzibil in sensul ca Batman il va bate pe Joker la sfarsitul lui TDK, nu cred ca se astepta nimeni sa fie altfel dar e interesant cum se desfasoara actiunea in primul rand. Un astfel de argument , "cum ca stiati cum se termina", ar inseamna ca Heath Ledger s-a maimutarit degeaba ca stiai ca o ia pe coaja deci nu ar fi avut nici un efect cat de bine juca sau nu, sau a avut o importanta ? Eu cred ca a avut, in aprecierea filmului.

Printre rautatile voite sau nu, recenzia este una pozitiva insa mult grabita. Nu inteleg de ce este nevoie sa propagi acele rautati in fiecare recenzie a unui film "cu succes" sau care se bucura de "o recunoastere" aproape "universala" dar respectivele judecati rar au de a face cu filmul in sine.

Ca sa parafrazez ce ii spune Cobb lui Ariadne: " Niciodata sa nu construiesti din locuri reale/amintiri, intotdeauna incearca sa te gandesti la lucuri noi " pentru ca atunci cand te duci in sala de cinema si vezi "legile" gravitatiei incalcate desi "schela" filmului nu permite asa ceva, atunci mintea se intoarce impotriva ta si vede ca ceva nu e in regula. Daca insa setezi niste reguli noi la inceputul filmului, mergi cu ele pana la final pentru ca ele sunt deja acceptate de privitor.

Am vazut si eu "Inception". Nu e un film rau, insa nu a fost nici pe departe, prezentata o idee atat de complicata/subtila. Aceeeelasi subiect a fost tratat si despicat cu multi ani inainte, dar asta nu inseamna ca "Inception" e un film slab. E chiar bun pentru un "summer blockbuster".

Am si eu o intrebare: Care este diferenta dintre Inception DIGITAL si versiunea normala ? Din cate stiu Inception nu este 3D, din aceasta cauza intreb.

Imaginea digitalä are o calitate incomparabil mai bunä, ca definitie si culoare. Ne-au fäcut demonstratia asta la inaugurarea tehnologiei digitale în România - cu premiera lui "Indiana Jones and the Crystal Skull": proiectau pe acelasi ecran, în paralel, cadre din versiundea digitalä si din cea pe peliculä, si noi fäceam: WOW! :-O

Versiunea mea in ceea ce priveste Inception este urmatoarea:

Exista 4 nivele de “insertii”: planul lui Nolan, planul lui Saito*, planul lui Cobb si planul lui Mal.

Planurile sunt delimitate de ce “pare” real pentru fiecare subiect in parte. Fiecare plan are regulile lui care pot fi curbate oricand.

Planul lui Mal: Se sugereaza ca la un moment dat Mal credea ca ce traieste este real. Cobb insa stie ca totul este un vis pentru ca si el area un plan real mai sus din care au venit amandoi astfel “insereaza” idea cum ca visul nu e real si se sinucid amandoi pana ajung in planul lui Cobb.

Insertia: ideea ca planul lui Mal nu e real


Planul lui Cobb: Acesta este planul in care se desfasoara filmul, unde Mal se sinucide si Cobb incearca sa ajunga acasa la copii lui. Aici Cobb crede ca este planul sau real insa defapt este doar un alt nivel de vis, al lui Saito care este present in toate nivelele in care se duce si Cobb. Motivele insertiei ideii in mintea lui Cobb poate diferi si eu am doua versiuni si le voi discuta in planul lui Saito. Planul lui Cobb este doar cel care mentine actiunea filmului insa scenele de la inceputul filmului, precum si cele in care Cobb ii da sfaturi lui Ariadne sunt cele mai importante. Insertia in visul lui Fisher este doar un mecanism de a prezenta procesul si nu un scop*.

Insertia: ideea ca planul lui Cobb nu e real


Planul lui Saito: Acesta este planul “real” al filmului atunci cand se trezeste la sfarsit in avion(identic cu momentul de intare doar pentru a parea real pentru Cobb) unde Cobb a trecut peste trauma mortii lui Mal, se intoarce la copii iar Saito are cum informatia ceruta de la Cobb. Aici eu am doua versiuni si tind spre a doua.

?Versiunea 1** - Prima ar fi ca acesta este un nivel de siguranta care sa ii creeze lui Cobb falsa impresie ca aceasta este realitatea la fel cum Cobb a incercat in “realitatea” lui sa ii insereze lui Saito ideea ca era la el acasa numai ca Saito a realizat ca e intr-un vis. In filme ne spune ca din cauza “arhitectului” si a covorului insa defapt el stie pentru ca el este in deplin control, pentru ca este “visul lui” pentru ca el incearca sa ii insereze lui Fisher o idee prin intermediul lui Cobb In aceasta varianta Saito vrea intradevar informatiile lui Fisher care este si el in vis odata cu Cobb numai ca Saito a creat acest nivel pentru siguranta extragerii informatiei punand tot scenariul in mintea lui Cobb si nu a lui. Asta inseamna ca Saito a mai facut o insertie care nu e aratata publicului asupra lui Cobb
Versiunea 2 – totul a fost o intreaga sedinta de psihologie pentru a il ajuta pe Cobb sa treaca peste moartea sotiei lui, Mall. Poate informatiile pe care le-am citit nu sunt chiar asa, voi avea nevoie si de o vizionare pe DVD ca sa imi dau seama exact dar cica la Aeroport nu purta verigheta sau ceva de genul asta. Copii nu au crescut pentru ca el nu a fost plecat foarte mult in planul “real al lui Saito”, copii au crescut doar in visul lui Saito care simula realitatea lui Cobb distorsionata astfel ca el sa treaca peste moartea lui Mal.

Saito controleaza visul si astfel el impune regulile si atunci cand Cobb ajunge la el visul se termina brusc pentru ca regulile nu erau cele expuse de Cobb ci cele ale lui Saito.

Insertia: ideea ca titirezul defineste ceea ce este real si ceea ce nu este


Planul lui Nolan: In acest plan, in vis, suntem contectati noi, spectatorii, si el Christopher Nolan, el fiind arhitectul intregului vis. Visul il reprezinta ce se intampla pe ecran in sala de cinema(si nu numai) si povestea care se desfasoara in fata ta. Scena dintre Cobb si Ariadne mi se pare ca asta reflecta. Cobb ii spune lui Ariadne sa nu creeze din amintiri sau locuri stiute ci sa creeze locuri noi de ordin general, repere si nu detalii. Un reper ar fi un pod, un detaliu ar fi un pod peste care ai trecut si pe care ti-l amintesti insa daca podul respective nu este introdus in visul tau intr-un mod usor de acceptat(intre cladiri din acelasi oras spre exemplu) atunci mintea isi va da seama ca podul ala nu are ce cauta acolo si ca astfel visezi . Acel titirez nu era pentru a arata ca lumea lui Cobb nu e reala ci ca ceea ce privim noi este un vis(film mai simplist), lucru ce este intarit si de auzul melodiei lui Edith Piaf in timpul creditelor.
Nu a existat nici un totem in realitate ci a fost doar un modul de control al arhitectului de a reprezenta visul.

Insertia: ideea ca filmul, atat timp cat esti in cinema si accepti regulile dupa care ruleaza poate devine o noua lume, un vis unde la sfarsit ne trezim.

Nu cred ca filmul a vrut sa fie moralizator si nici sa exprime ideea ca ce vedem noi e un vis(precum Matrix) ci ca in aceasta realitate (pe care o acceptam) putem visa cu ochii deschisi prin acest mediu numit cinematografie cu ajutorul ideilor, chiar daca nu sunt visele noastre ci ale “arhitectilor”.

Vorba lui Vivi - una tine de fizica, alta de chimie. ;)

Scrisesem un mesaj pe la 2 AM, dar nu stiu cum am facut de am inchis firefoxu', si s-a pierdut tot.~X(
In fine, incerc sa reiau.

Mult asteptat, probabil din cauza penuriei de titluri decente de anul asta, Inception era dator sa insele exigentele poate prea ridicate, datorate hype-ului din jurul sau. Dar cu sincer regret, consider ca vocile critice exprima idei valide. Nu inseamna ca nu e un film bun, va candida cu siguranta la cel mai bun film al anului, insa nu va fi un "milestone" al SF-ului cum se anunta.
Asa cum anticipam din trailer, vizual e exceptional. Celebra scena cu impaturirea Parisului, desi poate o idee din imaginatia oricarei copilarii, creaza o senzatie aparte desfasurata pe marele ecran. E ceva atat fantastic, cat si familiar aici, nu pot sa ma exprim exact, dar are ceva din experienta unei curse in carusel.
Apoi, cum anticipam de la un film Nolan, e un amestec echilibrat intre actiune de calitatea, si drama, "filozofie", cu un joc actoricesc de top. Constructia e liniara, doar ca supra-nivelata, insa, in ciuda zvonurilor, de ma pregatisem sa merg ca la un Kubrick, e relativ usor de urmarit, si de inteles.
Unde cred eu ca sufera cel mai mult nu e pe firul narativ principal, ci pe acele "reguli ale jocului", acele detalii tehnice, care-ti cam sunt servite de-a gata, si uneori total pe neasteptate, fara nici o legatura cu ce se intamplase inainte. Din punctul asta de vedere, am simtit un ghimpe, a trebuit sa depun un efort suplimentar, sa incerc sa ma concentrez la ce se intampla pe ecran, si sa nu-mi las mintea sa se intrebe de ce, cum a facut asta, de ce nu a facut asta. Deci are carente la "suspension of disbelief", cel putin pentru mine. Cum putea acel aparat de vis colectiv sa se teleporteze in vis, si, mai mult, sa aiba acelasi efect in vis, ca in realitatea, ducandu-ne in vis in vis. Se putea face tranzitia din vis in vis si fara aceasta tehnologie? Era vorba doar de un "placebo"? Adica, indiferent de nivel, aparea acel instrument portabil, si nu inteleg cum functiona. Apoi, de ce era nevoie de "kick-uri" sincronizate? Sigur, toata faza a fost uber-cool, dar de ce era necesara? Sau cum isi schimba unul din protagonisti infatisarea? Sau de unde regula ca 5 minute egal 1 ora in vis? Si tot asa in visul din vis, poate la infinit.
In fine, daca treci peste tehnicalitatile astea, complet secundare si parca scoase din fund, filmul te captiveaza. Si probabil, daca petreci cateva ore pe forumuri, gasesti si justificari care sa-ti linisteasca curiozitatea.
La sfarsit, dupa ce Nolan ne serveste un artificiu absolut ieftin, de vezi doamne, nu o sa mai poti dormi daca titirezul ala cade sau nu (spun ca e ieftin, pentru ca era atat de privizibil, si oarecum rupt de ce era important pana la acel moment in film. Nici nu mai conteaza daca e una sau alta, si aceasta idee de dubiu putea fi expusa mai subtil. Eu unul am simtit ca a mutat atentia de la ce spusese bine pana atunci pe o chestie kitch), la sfarsit, spuneam, ramai cu cateva idei bune de meditatie, si poate de discutie la un mic si-o bere. despre aspectele manipularii mintii, sau a memoriei, si extrapoland, pentru ca s-a simtit o dorinta puternica a lui Nolan de a ne spune ca cinema-ul e un vis, e un inception, despre manipularea prin cinema, despre educarea maselor, si pana la urma despre responsabilitatea arhitectului/regizorului, despre aspiratia sa de a crea mereu ceva nou, nu doar de a expune din memorie, ceva ce ai mai vazut. Yap, that's Nolan for ya'.
Si pentru ca e vorba de manipulare, si nu doar de insertia, sugestia unei idei, avem titltul "Inception", si nu "Insertion", pentru ca e vorba de inceputul, originea unei idei, manipularea nu a ideii in sine, ci a fenomenului crearii ideii, dincolo de rational, direct in subconstientul.
Mai trebuie sa spun despre o tema care mi-a adus aminte de Antichrist-ul lui von Trier, anume manipularea in numele dragostei, folosirea acestui sentiment ca pretext pentru a justifica pana la urma un gest pur egoist, si cu efecte devastatoare. Si pe baza acestei idei se construieste drama din Inception.
Si ca sa inchei cu dilema cazaturii sau invartelii titirezului, am citit ca pe finalul creditelor se aude un sunet distinct ca si cum ar fi cazut. Eu unul nu am fost atent, dar daca mai mergeti careva la film, poate imi confirmati.
Nota: 8/10

Te-ai cam pierdut in film tinand cont ca si intrebarile tale sunt cam scoase din "fund"...

1. Acel aparat de vis colectiv putea sa se teleporteze precum orice alt obiect... Acel aparat nu este nimic altceva decat un diplomat...
2. Era si un site facut ca sa explice rolul acelui "aparat de vis colectiv"... Dupa cum probabil ai observat, aparatul continea mici sticlute pline cu o substanta numita sedativ. Din acele tubulete pline cu sedativ plecau niste "perfuzii" care erau "conectate" la persoanele implicate sau subiectii implicati in vis. In momentul in care acel buton magic era apasat sedativul isi facea treaba.
3. Tinand cont ca avea nevoie de acel sedativ pentru fiecare vis in care intrau trag concluzia ca aveau nevoie si de acele diplomate.
4. Aveau nevoie de kick-uri sincronizate pentru a nu se "rupe balanta" in vis intre participanti si pentru a iesi in acelasi timp din mintea subiectului... Iti si explica in film de ce au nevoie de acele kick-uri sincronizate... E ca si cum ai da o spargere la o banca si cei 10 protagonisti ar pleca pe rand... S-ar duce naibii toata spargerea... Complicatii in plus nu crezi? Eames spunea legat de Inception... "It's a very subtle art"...
5. Unul din protagonisti isi schimba infatisarea pentru ca era un falsificator (Forger)... Mai multe as putea spune dar tind sa cred ca nu ai inteles mai nimic din film... Cel putin detaliile astea ti-au scapat si sunt cam multe... Eames cred ca vorbeste de toata treaba asta vreo 10 minute in tot filmul...
6. Regula de 5 minute = 1 ora in vis pleaca de la faptul ca ei aveau un vis lucid fortat de acel sedativ... De ce mai mult timp in urmatorul vis?... Aici deja e pura logica si matematica si nu am ce raspuns sa-ti dau... Fa un calcul...
7. Parerea mea... mai uita-te macar odata la film...


Legat de gasirea unei hibe in film... m-am gandit la una (desi nu poate fi numita o hiba ci din contra un detaliu care schimba putin cam toata povestea)... Si la asta chiar as dori un raspuns...

Tinand cont ca verigheta se afla pe mana lui Cobb in vis iar in realitate nu... De ce totem-ul lui Cobb n-ar fi fost verigheta in sine? Titirezul a fost totem-ul lui Mal... Tinand cont ca numai ea putea cunoaste sau recunoaste adevarul din totem oare Cobb nu folosea acel totem mai mult in scopuri, sa le spunem, defensive din punct de vedere sentimental? Sa nu uitam ca, in toate cazurile, Cobb invarte acel titirez dupa ce Mal ii apare in subconstient... Probabil vrea sa-si confirme faptul ca Mal e doar un vis si ca ea nu exista in realitate... De aceea si invarte titirezul dupa ce se trezeste...

De-aici tragem concluzia ca titirezul este irelevant pentru sfarsit si ca Nolan a reusit sa ne induca in eroare (cel putin pe unii dintre noi)... Titirezul infirma doar prezenta in lumea reala a lui Mal, verigheta confirma diferenta dintre visul si realitatea lui Cobb...

Ok, aparatul de vis colectiv nu poate fi doar un diplomat cu perfuzii de sedativ. Adica e o tehnologie acolo, ceva ce permite subiectilor diferiti sa impartaseasca visul. Nelamurirea mea era cum putea aceasta tehnologie sa fie replicata in vis, si chiar sa functioneze, pentru subiecti diferiti. Daca pot sa inteleg visul in vis, ce nu pot sa inteleg cum e posibil visul colectiv in visul colectiv. De asta intrebam, cum se teleporta aparatul respectiv in vis? Plus ca nu e nici macar visul in vis al unui subiect. Daca nu ma insel primul e visul lui Yusuf, urmat de visul lui Arthur, si apoi visul lui lui Eames, si in final limbo-ul lui Cobb. Cum se face tranzitia colectiv de la unul la altul?

Referitor la kick-uri, problema mea e de ce nu se putea kick-ui doar cel de pe primul nivel, si opresti aparatul. De asta nu am inteles si de ce Cobb a trebuit sa-l caute pe Saito. Opresti aparatul, si-si revine. Decat poate ca Saito avea nevoie de cineva care sa-i spuna in vis ca viseaza, pentru a nu innebuni in lumea reala, nu? Nu stiu, pentru ca tot ce se spune e ca iti arzi mintea in limbo, sau ceva de genul. Pana la urma kick-ul era un mecanism de control din interiorul visului, era inlocuitorul apasarii butonului in lumea reala.

Aia cu schimbarea infatisarii lui Eames parca e din Harap-Alb, de gasea asta ba un ochila, ba un setila, ba un schimbacila. E ca si cum am juca ratele si vanatorii, si eu imi activez scutul invizibil. Pai stai putin, de unde, cum?

In fine, sunt informatii secundare in film, si irelevante in viata reala. Totusi, nu asta e scopul lui Nolan, de a ne face sa intelegem tehnica unei tehnologii imaginare, poate simbolismul e mai imporant. Ce vroiam sa subliniez e ca pentru mine, acel suspention of disbelief a functionat mai greu, in primul rand la faza cu visul colectiv in vis colectiv.

CTP despre Inception
 

Fuga în vis

Când în vis pistolul îndreptat spre tine se descarcă sau reptila monstruoasă te strânge de gât, te trezeşti scăldat în sudoare. Fericirea de a fi încă viu care te cuprinde atunci ai şanse infime s-o trăieşti aievea. În vis, când mori, cazi înapoi în lume. Dar invers, când un om face stop cardiac în somn, oare ce visează înainte ca neuronii săi să se sufoce cu adevărat? O apă pieloasă care creşte în jurul lui, o fată cu ochii scoşi care îl sărută, o nesfârşită cădere în gol din care îl prinde şi îl ia cu el un păsăroi vânăt, fără pene? Visele pot fi plăcute, mai plăcute decât viaţa, sau pot fi coşmaruri, dar şi atunci se pare că tot mai mulţi inşi de pe această planetă le preferă realităţii în care trăiesc. Avatar, Amurg şi acum Inception sunt supersuccesele mondiale din ultimul timp ale industriei hitech de cinema a Americii. Toate sunt filme nonrealiste, mizând pe o aceeaşi idee principală a fantasticului: personajele vieţuiesc în lumea reală doar pentru a se transporta de bună voie în universuri paralele unde trăiesc intens şi adevărat: planeta Pandora, lumea vampirilor şi a vârcolacilor, lumea viselor în vis visate împreună şi care poate fi distrusă prin Inception, însămânţarea în creierul visătorului a unui gând raţional care îl va găuri ca viermele mărul.

În vis se poate orice, ca şi în cinemaul computerizat de astăzi: un bărbat şi o fată se plimbă pe o stradă a unei metropole înţesate de zgârie-nori. Arhitectă de vise şi de labirinturi, Ariadne (cum altfel s-o cheme?!) priveşte lung, în zare, capătul străzii. Şi strada, cu oraş cu tot, începe să se ridice şi să se îndoaie înapoi, spre fată, ca o foaie de hârtie. Dreamwork. Până când? Până când acoperişurile zgârie-norilor din faţă se unesc, cu un click ca de mouse, cu acoperişurile zgârie-norilor din spate. Di Caprio şi Ariadne se plimbă acum printre maşini care merg în sus şi în jos, păşesc pe ziduri paraleli cu asfaltul străzii, admiră fântâni care curg de deasupra până la câţiva centimetri de capetele lor, ca să-şi recurbeze apoi jetul în sus. Imaginea fantastică, digitalizată perfect, îţi dă un fior de real greu de uitat. Dacă duhul lui Friedrich Wilhelm Murnau, reconstruit din biţi, s-ar fi aflat în sală, ar fi sărit de pe scaun: cu aproape un veac în urmă, zidurile clădirilor se înclinau spre poetul Lubota, în vreme ce el alerga pe stradă în noapte, chinuit de obsesia păcatelor, în Phantom, filmul realizat de Murnau în acelaşi an, 1922, cu Nosferatu. Acest trucaj tipic expresionist, oraşul care se mişcă în pulsul minţii unui om, făcut celebru mai târziu de Murnau prin reluarea lui în Cel din urmă om (1924), este redescoperit acum de Christopher Nolan ca exerciţiu de design al visului. Şi dacă tot vorbim de expresionism, pe la 1919 un somnambul pe nume Cesare se ridica noaptea şi bântuia printr-un oraş contorsionat ca o scoarţă cerebrală, omorând câte un om fără a se trezi vreodată. Finalul Cabinetului dr. Caligari, al lui Robert Wiene, anticipează şi rezumă Inception: personajul principal nu mai ştie dacă tot ce trăieşte e vis sau realitate, nebunie sau raţiune, dacă e urmărit de un geniu rău sau el însuşi este răul. Vedeţi acest vechi film mut german după ce aţi văzut Inceptionul lui Nolan şi veţi constata că rezistă comparaţiei, ba chiar figura somnambulului ucigaş Cesare este net superioară cinematografic personajului întruchipat de fantele buflei Leonardo di Caprio, fiind comparabilă cu Jokerul interpretat supraomeneşte de Heather Ledger în alt film al lui Nolan, The Dark Knight. Şi (re)citiţi Ubik, de Philip K. Dick.
n rest, o puşcoceală generală îmbâcseşte Inception , desfăşurată cu arme de toate calibrele, la munte şi la mare, pe zăpadă şi pe stradă, în vis şi în Paris. Cred însă că merită să o suportaţi pentru cele câteva secvenţe realizate de Nolan cu un foarte real simţ al minunii. Un îndemn probabil inutil, pentru că filmul va avea, cred, mulţi spectatori în România. De ce? Deoarece e vorba de a părăsi realitatea, de a fugi în vis. Şi asta se poate face fumând iarbă, băgând în venă, alcoolizându-te metodic, încremenind zile în şir în faţa computerului sau plecând definitiv în visul altei ţări, modalităţi utilizate pe scară tot mai largă în faţa sinistrei lumi false care te împresoară în România de azi.

Sau, mai ieftin, mai puţin dăunător sănătăţii şi mai adevărat - văzând filme.

(sursa: gandul.info)

Acele perfuzii delimitau practic reteaua visului colectiv. Un fel de "matrice" (de-aici si asemanarea cu matrix). Am sa caut acel site care explica ce si cum cu aparatul respectiv (mi se pare ca e si un link pe pagina filmului dar nu sunt sigur o sa caut cand ma intorc acasa).


Cobb trebuia sa se duca dupa Saito din motive in primul rand personale. La final iti dai seama ca e vorba de o insertie in mintea "Imbatranita" a lui Saito: ca lumea in care traieste nu e reala si ca promisiunea facuta ar trebui sa si-o onoreze. Nu se putea aplica doar kick-ul de la primul nivel datorita diferentei de timp dintre nivele.


Simplu... actiunea se petrece intr-un vis iar intr-un vis totul tine de fantezie. Job-ul lui Eames era "clonarea" unui personaj din lumea reala in lumea din visul subiectului. De aceea si analiza fiecarui gest al lui Browning.


Filmul este un Sci-Fi / Fantasy... e normal ca unele lucruri sa fie irelevante in viata reala. Si-n Matrix gasim, daca avem vointa, o gramada de detalii irelevante in viata reala. Acele detalii sunt relevante doar pe parcursul celor 148 de minute (durata filmului)... Si asa sunt cam toate detaliile din filmele de genul asta. Faptul ca teoriile sunt diverse, faptul ca fiecare poate vedea un alt simbol sau un alt detaliu care schimba putin traseul filmului dovedeste ca filmul a avut ca scop pe langa bunul entertainment si confuzia. Nolan si-a dorit ca lumea sa se-arunce cu mintea fix intre toate detaliile, tocmai pentru a ajunge la teorii diferite... Este exact genul de film ce traieste in limite... "pentru unii e alba pentru altii e neagra".

Scrisesem un rant destul de lung care s-a dus pe apa sambetei. Poate e mai bine asa, o sa incerc sa fiu mai succinta. :P

Aparatul e visat in vis de catre persoana responsabila cu nivelul respectiv. Arhitectul le explica 'visatorilor' constructia, iar acestia o viseaza si au controlul asupra ei. La primul nivel responsabilul e Yusuf, la al doilea Arthur, la al treilea Eames. Visul e un spatiu controlat, in afara de proiectiile subiectului (Fischer), tot ce se afla acolo se afla according to the dreamer's plan.

Diferenta de timp e explicata destul de clar, sedativul regleaza raportul dintre timpul real si timpul din vis. Daca luam ca exemplu 5 minute reale = 1 ora in vis, inseamna ca timpul din vis se scurge de 12 ori mai lent. Daca visul respectiv contine inca un vis, proportiile timpului se pastreaza: visul din vis va avea un timp de 12 ori mai lent ca visul initial, si tot asa.

Eames are specialitatea de a se preschimba, e un pseudo-heist movie, e normal ca fiecare din echipa sa fie specializat pe ceva. Ca in Ocean's Eleven. :P

Dupa doua vizionari am constatat ca nu prea are plothole-uri. Atata ca prima oara cand il vezi totul se desfasoara asa rapid, ca nu-ti ramane timp sa analizezi cum functioneaza toate giumbuslucurile astea. Si tot la a doua vizionare iti vine mai usor sa manipulezi ipotezele legate de sfarsit (si implicit, de inceput), fun puzzle. :D

edit: Cronica lui CTP mi se pare cam pretioasa si deliranta...

Cronica lui Andrei Bangu - un tânär critic foarte promitätor (care, incidental, si-a fäcut ucenicia... aici, la noi pe forum! :) )

Nicio provocare - Inception

Andrei Bangu
august 2010

Nu mai ţin minte când am văzut ultimul film unanim aplaudat de critici şi de public care să ridice atât de puţine provocări precum Inception. Cel mai recent film al regizorului britanic Christopher Nolan este povestea extrem de complicată a unei echipe de 6 oameni care invadează subconştientul altora pentru a extrage idei aflate într-un stadiu incipient, în care nici măcar subiectul nu realizează, uneori, că le posedă. Complexitatea filmului nu vine din ideile regizorale ale lui Nolan, ci aproape numai din logistica acestor operaţiuni. Echipa este formată dintr-un Extractor (Cobb, jucat de Leonardo DiCaprio), care este şi "capul" misiunilor, un Arhitect (care concepe "visul" în sine al subiectului, ca un labirint), un Om-de-Contact (care investighează istoricul personal al subiectului şi sugerează posibilităţi de extracţie), un Chimist (care se gândeşte la sedative pentru fiecare misiune), un expert în mecanismul subconştientului (care ia forma altor oameni, în visul subiectului, ca să le sugereze anumite idei) şi, de data aceasta, un Turist. Turistul (Ken Watanabe) este un fost subiect care angajează echipa lui Cobb să facă exact opusul unei extracţii: implantarea unei idei în mintea unui tânăr moştenitor al unui uriaş imperiu. Cum, însă, asta se consideră a fi "imposibil", pentru că subconştientul uman poate uşor recunoaşte şi respinge o idee venită "din afară", Cobb se gândeşte la un plan la fel de imposibil: mai multe nivele de vis, într-unul din ele sugerându-i-se subiectului ideea ce trebuie implantată, pentru ca la nivelul următor însuşi subconştientul său să şi-o sugereze. Complicat, nu?

Arsenalul intrigii este unul tipic pentru filmul noir: un individ care se află pe fugă din cauza unui trecut întunecat, un personaj destul de misterios ce îi propune o "ultimă misiune" în schimbul căreia va face să-i "dispară" problemele etc. Genul noir presupunea ca această schemă să se dovedească, în cele din urmă, o înşelăciune (şi aici intervenea ingeniozitatea fiecărui scenarist sau regizor), dar în Inception nici vorbă de asemenea creativitate. Nolan e prea ocupat să clădească detaliile operaţiunii de invadare a viselor şi "legile" după care se desfăşoară acestea, astfel încât lumea creată de el să aibă coerenţă şi consistenţă. Eforturile sale de a bibili aproape obsesiv aceste detalii, încercând să ofere o explicaţie logică pentru fiecare în parte, sunt de aplaudat la urma urmei, la fel cum este şi bogăţia acestor idei. Exact din asta vine complexitatea (sau mai degrabă "complicăţenia") lui Inception: este un film deosebit de greoi deoarece trebuie să ţii pasul cu avalanşa de detalii care te copleşeşte încă din primele minute. Din punct de vedere dramatic, regizoral, el nu este chiar deloc provocator. Niciunul din acele detalii nu incită la modul serios, ci doar îţi pune creierul pe bigudiuri.

Memento, al doilea film de lung-metraj al lui Christopher Nolan, era tot un film greu de urmărit, în principal deoarece era povestit de-a-ndoaselea. Dar acolo, Nolan se juca elegant cu aparenţele şi implica mai activ spectatorul în "puzzle"-ul filmului, dându-i, pas cu pas, câte o nouă piesă pe care el trebuia să o potrivească, astfel încât efortul acesta îşi găsea răsplata. La fel putem lua şi Mulholland Drive - labirintul creat de David Lynch era aproape coşmăresc, dar tot te provoca într-un fel sau altul: unii vor încerca să "explice" filmul (o misiune, probabil, nu tocmai relevantă şi nici foarte "posibilă"), alţii vor încerca să argumenteze dacă poate fi susţinută o paralelă cu Vertigo (de la care însuşi Lynch susţine că a pornit). Dar Inception e steril, nu te "provoacă" decât să urmăreşti cascada de informaţii care vine peste tine (câte o informaţie la fiecare câteva secunde). Or, asta nu se cheamă provocare, e doar o cursă de rezistenţă: cine ajunge la finiş, ajunge cu limba scoasă, cine nu - ghinionul lui.

Nici scenele de acţiune nu presupun ceva deosebit: majoritatea rămân la etajul "băieţii răi trag într-una în cei buni şi viceversa" iar rafala de gloanţe îi ocoleşte, desigur, pe "cei buni" şi îi seceră pe "cei răi". Într-una din ele, câţiva "răi" îl urmăresc pe unul "bun" pe zăpadă, iar cel din urmă le vine de hac cu nişte sfori şi explozibil: la felul cum e montată, nu prea înţelegi ca lumea ce se întâmplă. În fine, recunosc că filmul mi-a susţinut interesul şi l-am urmat pe Nolan pe toate cele patru "paliere" clădite de el. Nu pot să spun că "m-am plictisit". Dar pe fiecare palier pe care coboram, trebuia să fie cineva care să tragă cu mitraliera. Nu am avut şi eu parte de puţină linişte în visul lui Nolan, care recurge la aceleaşi soluţii, repetitiv, fără variaţiuni interesante: cazi în următorul vis, apoi în următorul şi tot aşa, şi în fiecare eşti asurzit de "poc!"-uri şi "bum!"-uri. Desigur, e mult mai mult decât aş putea spune despre Transformers: Revenge of the Fallen, dar James Cameron, pe de altă parte, sunt sigur că ar fi avut mai multă grijă de simţurile mele şi nu m-ar fi asaltat în halul ăsta decât dacă avea certitudinea că îmi voi aminti experienţa peste ani buni. Cu Inception, nu sunt sigur că o voi ţine minte până la finalul săptămânii.

Filmul mai face referiri la câteva personaje din mitologia greacă (precum Ariadna şi Theseu), combinate cu unele idei filosofice despre lumea văzută ca un vis, în care trăim cu vinovăţie şi nu ne putem trezi decât prin iertare. Dar aşa cum sunt introduse, nu rezistă la o analiză serioasă - rămân la stadiul de paradă culturală. Pe undeva, e şi firesc: cum ai lua în serios asemenea idei aruncate în mijlocul a două rafale de mitralieră din filmele cu Rambo? Poate o fi vina minţii mele închise: tare aş vrea lăsate împuşcăturile cu împuşcăturile şi filosofia cu filosofia. Eu, unul, dacă aş avea poftă pentru meditaţii despre vis şi realitate, mai degrabă m-aş refugia în lumea lui Wenders din Der Himmel über Berlin / Cerul deasupra Berlinului. Până şi Matrix se ambiţiona, oricât de dezorganizat, la un paralelism susţinut la Biblie şi la Iisus Hristos (învierea de pe ecran lui Keanu Reeves se spune că durează 72 de secunde). Inception pur şi simplu nu provoacă.

http://agenda.liternet.ro/articol/11...Inception.html

Exagerezi, Mercredi. Cristi poate fi, într-adevär, si pretios, si delirant, si citindu-ti remarca, am stiut la ce sä mä astept - dar... nu, de data asta, nu.
Ce nu-mi place, e cä nu e propriu-zis o "analizä de film" ci o cronichetä foarte partialä si îngustä. Dar, la nivel de continut, sunt de acord cu tot ce spune. Iar stilul e ok - simplu, ponderat...

Da, am fost un pic cam repezita, dar tot nu-mi place foarte tare. It reads like a rant, nu ca o cronica. Si primul paragraf e asa literar fortat cumva.

Pit, vezi ca am postat si eu cronica lui CTP, un piculet mai sus.

Ai dreptate. Nici nu stiu cum de mi-a scäpat, pentru Cetepeu am ochi mereu.
OK, o sterg de la mine.

Da, deci ori nu inteleg, ori nu intelegeti ce vreau sa spun.
Am inteles logica viselor suprapuse, am inteles rolul arhitectului, etc. Ce m-a lasat in intuneric e chestiunea visului colectiv in vis colectiv.
Adica suntem in plan real, avem o tehnologie ce permite diversilor subiecti sa impartaseasca un vis, lucru imposibil fara acest catalizator artificial, nu?
Ok, pana aici bine, insa la urmatorul nivel, in vis, se reia povestea de mai sus, adica subiectii diferiti impartasesc un vis in vis. Cum? Unde mai e acel catalizator artificial? Pentru ca acest lucru nu e posibil natural, si aparatul de vis colectiv a ramas la nivelul real, ceea ce folosesc ei in vis pana la urma e doar o proiectie.

Despre raportul 5 minute reale la 1 ora de vis, nu matematica era problema. Ci chestiunea in sine. Sa spunem ca raportul e corect, daca el se aplica progresiv pe fiecare nivel, poti sa te intrebi pana la urma cat de rapid e capabil creierul uman sa proceseze. Adica al nivelul 3, in visul lui Eames, raportul era de 1 la 1700, adica un minut in lumea reala echivala cu aproape o zi. Si unde mai pui ca in acelasi minut, in limbo treceau zeci de ani. Adica, wow! Zeci de ani de experiente, de memorare, de uitare, de sentimente, de tot felul de reactii chimice, intr-un minut.

Despre face-shifting-ul lui Eames, da, e buna asta ca in vis e posibil orice. In cazul asta poate era o idee sa apara Batman si sa se bata cu aia, pentru ca e posibil orice. Ideea mea nu era daca e posibil sau nu, ci cum e posibil. De ce numai Eames, si nu si ceilalti?

Dar cum spuneam, nu astea sunt relevante, sunt detalii ce-mi amintesc de discutii intre trekies. Astea le accepti sau nu.

Aici, sincer, nu inteleg ce vrei sa spui. Toate obiectele din vis sunt proiectii. Pana si apa pe care Fischer o bea la acel bar. Nu cred eu ca aparatul ala de vis colectiv e mai diferit fata de un calculator sau fata de un pahar cu apa. E acelasi lucru. E un simplu obiect care in vis are aceleasi functii. Nu inteleg ce e de neinteles.



Si problema care e?


Pentru ca Eames avea talentul necesar probabil. Se antrenase ani de zile in domeniu. Pui niste intrebari mult prea "grave" cred eu. E ca si cum as intreba eu in Ocean's Eleven... De ce nu coboara in seiful hotelului Rusty si nu Daniel? De ce Daniel si nu Rusty?... Este vorba de pregatire. La cum pui tu problema putea sa vina si Batman dar atunci filmul dadea in limitele penibilului. Eames era un Forger (Falsificator) si tehnologia permitea acest face-shifting iar el era specializat in domeniu.


Si-atunci daca nu sunt relevante de ce-ti mai bati capul cu ele...

http://www.collegehumor.com/video:1939332
asta e pentru Marius :))