Pai atunci ne invartim in cerc si ajungem de unde am plecat.

Daca e clasament, clasament sa fie, adica punctat filmul care ti-a placut cel mai mult cu 3 puncte, urmatorul cu 2, urmatorul cu 1, cel care ti-a placut cel mai putin cu 0. Sa fie regula clara, precisa, sa punctezi toate cele 4 filme intr-o ierarhie.

Fara reguli intermediare (sa-mi placa 2 filme la fel de mult si sa le dau punctaje egale, sa punctez doar 2 filme din 4, sa punctez doar Exotica cu 2 puncte ca celelate 3 m-au lasat rece etc etc etc) ca ar fi aberant si incorect.

Altfel ramanem la varianta cu alegerea unui singur film dintre cele 4 si cu asta basta.

Ori clasament 3-2-1-0, ori votarea unui singur film. Astea sunt variantele.

varu, cred ca ai dreptate. Sa le votam pe toate ca sa le putem departaja si gata. Ma disteaza punctul in care a ajuns turneul asta. :)

:-? dar nu putem avea fiecare un total de 10 puncte pe care sa le impartim celor din competitie? :D ca sa pot da 4 -4-1-1, de exemplu? (cu mentiunea ca nimeni nu poate da mai mult de 5 puncte unui film)

Mie mi se pare absurd sa ne trezim cu o zi inainte de incheierea votarii, ca vrem alt sistem de vot. :-?

Ai intrat in contact cu un gen de traire pe care tu nu ai experimentat-o niciodata, asta e tot. Ca olteanul care vede girafa si zice ca asta nu exista. Filmul are momentele sale in care e greu inteligibil, dar pe ansamblu povestea exista si e coerenta, am rezumat-o deja in review-ul pe care i l-am facut. Am spus si cei care nu au trecut printr-un anume gen de suferinta existentiala vor avea probleme sa-l inteleaga. E posibil sa confunzi preferinta lui Iwai pentru hand-held camera si digital cu amatorism, desi trebuie sa o spun cu regret, aici eroarea de apreciere e mult mai mare. Nu mai tine de experienta de viata sa poti sa remarci atentia deosebita la detaliu si frumusetea imaginilor.

"O melissokomos"

Aaah, home sweet home. Minimalisme, mon amour… Imi e clar acum: Theo Angeloupoulus has got it, intelege cum sta treaba, iar dupa "O Thiassos" – cel care avea sa devina, crescandu-mi constant in constiinta de la prima vizionare, filmul preferat din turneu – pot deja sa-l pun (anticipand cu coada ochilor si celelate titluri chiar mai reputate decat astea doua pe care le-am vazut pan-acum) in preajma lui Tarkovski. Ambii percep aproximativ identic felul in care trebuie sa curga imaginea prin fata spectatorului si manipuleaza camera in consecinta. Iar travlingurile rezultante ma lasa mut mereu (bine’nteles, totul probabil ar fi in zadar daca nu ar exista un miez spiritual bine slefuit). Nu am prea multe de comentat asupra filmului in afara de faptul ca mi-a placut enorm dar mi-am dat sema inca din primele minute ca would be one hell of a ride – ma refer la scena cu pasarea pe care o gineste mireasa dupa poza de grup. Nu stiu care-i rostul ei, nu stiu ce vrea sa spuna, stiu doar ce-am (si c-am) simtit (ceva deosebit). Nu la mult timp dupa asta, in aceeasi locatie, urmeaza o alta scena-pumn-in-plex-si-nu-te-mai-dezlipesti-din-scaun pe care a mentionat-o si Windom Si mai ne asteapta in aval cateva cataracte emotionale deloc de neglijat: scena cu tinerii care se fubipt zgomotos in patul de la un metru de-al batranului trezindu-l din somn si expulzandu-l de jena in sordidul termic al noptii externe; navalirea camionului in restaurant prin peretele-fereastra al restaurantului; batranul si marea; finalul... si chiar mai raman multe. Aproape tot filmul e facut din perle scenice toate una si una. Pt mine filmul asta nu functioneaza ca propulsor al unei/unor idei. (Desi e si asta, in plan secundar) Pt mine filmul asta functioneaza, in primul rand, ca un haiku – a glimpse of life. Angelopoulous pare atat de departe de opera sa, totul curge atat de natural si de nefabricat-ca-schema-emergenta-de-idei. Si totul e de o franchete si o smerenie atat de... atat de... frumoase? :-/

De ce? Pe cine dam peste cap? Si nu e cine stie ce schimbare, e doar o completare a metodei in exercitu. But anyway, se pare ca democratia nu va avea mila de tine. ;) :)
E buna analogia cu olteanul. Chiar cred e vorba de asta. Am si intentionat sa precizez in postul meu ca sunt aproape absolut convins ca e subiectivitatea de vina, ca n-are cum sa fie filmul atat de ratat la modul obiectiv cum il percep eu.
Nu hand-ul m-a deranjat (doamne fereste! I'm not that shallow!) ci digitalul. Digitalul e si motivul principal pt care n-am abordat inca "Inland Empire" (in conditiile in care Lynch e pt mine in top5-ul zeilor cinemaului). Cat despre frumusetea imaginilor, ca si la ultimul Wenders, cand experienta esueaza din fundatie, totul e deformat prin prisma asta si maturat in cale.

@Chambord: Vezi cum faci poate recuperezi si celelate titluri pe ultima suta de metri, ca sa-l scoatem pe grec in fata! :D

Foarte bine spus! Si pe mine m-a impresionant felul in care se reda povestea prin dezvaluirea treptata a informatiei despre personaje.
In filmul clasic spectatorul stie la fel mult cat stiu personajele. In unele se creeaza suspans, vezi filmele lui Hitchcock de exemplu, prin faptul ca spectatorul detine mai multe informatii decat personajele. In Exotica e invers. Secventa in care afli ca sotia lui Brown avea o relatie cu fratele lui nu e doar una care o cauzeaza pe urmatoarea dintr-un sir de secvente cauza-efect, ca in filmele cu naratiune cronologica. Ea te face sa o rememorezi pe cea dinainte, cu cei doi frati pe balcon, si sa refaci raportul dintre cele doua personaje, pentru ca ele capata alte dimensiuni. In felul acesta secventa dezvaluirii devine mult mai intensa. Brown se dovedeste a fi dintr-o data diferit decat il credeam. Un caracter puternic, care poate avea o relatie de normalitate cu fratele lui, in ciuda celor petrecute intre frate si sotia lui.
Of course tehnica nu e noua, se numeste Foreshadowing si consta in a ascunde elemente dintr-o naratiune, motivatii ale unor personaje de exemplu, pentru a le dezvalui mai tarziu cu un anume efect. Insa Egoyan o face excelent in acest film. Si in plus, asa cum remarca si aniela07, personajele devin mai realiste, mai umane, spre desebire de cele din filmele behavioristice.

Cum se pare ca mai toti vor votul mai detaliat puneti in ordine cele 4 filme, de la cel mai bun la cel mai... putin bun. Primul primeste 4pct, al doilea 3, al treilea 2 si ultimul 1 pct. Dar asta e pentru departajare. Daca exista un film care a iesit de mai multe ori pe primul loc decat celelalte, punctajul respectiv e inutil. De acord? Rog toate persoanele care au votat deja sa completeze tot clasamentul. Nu cred ca e nevoie de prelungire a perioadei de vot intrucat doar trei persoane au votat pana acum si cred ca toate vor mai intra pana la sfarsitul zilei. Alte 2-3 (4?) par sa fi vazut cam toate filmele si probabil urmeaza sa voteze.

A schimba regulile acceptate de toata lumea a unui scrutin, in timp ce se desfasoara, nu inseamna democratie ci anarhism. Eu unul n-am sa votez altceva decat am votat in runda asta. Din runda viitoare se poate discuta.

Va castiga tot cine va avea mai multe voturi, doar ca trebuie intr-adevar o metoda de departajare la meciurile cu mai mult de 2 filme pentru ca altfel se pot aduna mult prea multe filme in rundele viitoare. Eu deja simt din plin lipsa timpului pana si la meciurile cu doar 2 filme. Saptamana asta am facut un efort, pe care probabil o sa-l fac si in urmatoarele doua pentru ca sunt implicati Bergman, Bresson si Tarkovsky, dar dupa nu stiu cand mai prind sa mai vad toate filmele.

Twinsen, nu inteleg de ce te pui de pricina. :)
Cu ce te deranjeaza? Concret.

Eu am glumit cu democratia, daca nu e toata lumea de acord, nici eu nu ma mobilizez.

Tre' sa recunosc ca it's quite a shock sa schimb perspectiva la modul asta. Nu stiu de unde aveti voi informatiile astea. Nu-i exclus sa revad filmul "maine" (ca si-asa nu-i prea lung si e si dumenica).
Da, mai atenueaza adaugarea fiicei in ecuatia perceptia personajului (asta explica de ce se ridica si pleca daca fata incepea sa se dezveleasca prea obraznic) ... dar nu-l absolva de tot. E putina perversiune pedo acolo. :P
Dap. Cica wkw a zis ca 2046 e rezumatul si rezultanta intregii sale opere: summa cinematographica.

O melissokomos

Pfoooa, ce a fost asta? :(
Lolita tratata in cheie de tragedie greceasca si cu ridicarea stachetei de varsta ca sa nu il bage pe Mastroianni la bulau si in schimb sa-l omoare albinele?
Eu nu am vazut in filmul asta mai mult de o grecoaica buna rau care trezeste instinctele unui Mastroianni electrizant pe ecran prin economia de gesturi (dar e totusi Mastroianni, un candidat redutabil la cel mai mare actor al secolului, deci nu-i o surpriza), totalul fiind egal cu un film minor despre decrepitudine.
Acum va rog eu foarte mult sa manifestati intelegere si sa nu imi cereti din perspectiva celor ~30 de ani ai mei sa rezonez la absolut tot ce o fi vrut Angelòpoulos sa transmita in filmul asta. Adica sa simt ce simte Mastroianni. N-am cum, sincer. Privind din exterior, tocmai din cauza asta e filmul care mi-a placut cel mai putin dintre cele patru.
De data asta ii las pe Chambord, Windom si Federico sa se extazieze artistic, sa explice cat de cataclismic e filmul.

Aaa, si pentru Federico:
Asta e filmul unde mi s-a parut mie ca muzica e cea mai manipulatoare dintre cele patru ale saptamanii. Mult mai mult ca in 2046.
Din prima secunda cand dai play inainte de nunta aia trista si pana aproape de scena culminanta.
Cu versuri de melodie pop saltareata anii '80 "I'll change my life to start again, all my myself, i'll try yeahyeah" fix cand intra Mastroianni cu camionul in bar.
Cu saxofon de miezul noptii peste Mastroianni prabusit peste ziduri
Cu muzica de inima albastra peste fata abatuta a lui Mastroianni care nu scoate un cuvant intr-un cinematograf gol intr-o secventa finala. In caz ca nu ne-am prins ca-i abatut si terminat. Asta nu-i manipulare? Aici nu se mai dicteaza tonul ce sa simtim? Aici doar simtim?
Si apropo, ca tot ziceti atata despre minimalismul filmului asta. E voie in minimalism cu atata muzica in fundal? Ca minimalismul trebuie sa epureze artificiile de genul muzica, pentru ca daca bagi muzica in fundal ce are legatura cu tonul filmului deja manipulezi si poluezi senzatia in stare pura, parca asa-i placa, nu?

De ce-i minimalist filmul asta? Pentru ca Mastroianni nu vorbeste fluent greaca, a invatat papaligeste de la zero toate replicile filmului si a trebuit sa compenseze lipsa stapanirii instrumentului lingvistic prin alte tehnici ale gesturilor sau economisirea lor (toate onorabile si admirabile, ca doar e Mastroianni, am mai zis).

Nu e mai, Egoyan te face sa crezi asta pe la inceput, se joaca cu mintea ta perversul, dar de fapt mintea personajului e in cu totul alte sfere, mai acceptabile.

Dupa cum mie imi place sa cred ca Mia Kirshner e o fata cu o inima de aur, buna la sufletelul ei curat chiar si atunci cand coboara de pe scena printre toti libidinosii aia. Ba poate ca toata treaba asta cu dansul la bara it's just a jooooooooob ca sa poate sa-si platesca studiile de master la conservator. Asa imi place mie sa cred. :)

Lasă, tinere, peste cîţiva ani vei înţelege totul. Deocamdată trăieşte-ţi viaţa la maxim, că amu eşti în vîrf de deal şi priveşti cu neîncredere în valea umbroasă. 3-4 ani. 5 tops.>:)
Referitor la minimalism şi muzică, nu cred că Anghelopulos a pornit la drum cu ideea "asta o sa fie film minimalist, prin urmare să nu care cumva să ies din canoanele minimaliste". Etichetele se pun după. Oricum, eu zic că în cazul de faţă n-are rost să batem moneda prea mult pe minimalism, nu e aspectul esenţial.

În altă ordine de idei, clasamentul după noile reguli:

Exotica - 4 pct.
O melissokomos - 3 pct.
2046 - 2 pct.
All About Lily Chou-Chou - 1 pct.

Pai da, asta ziceam si eu, ca n-are rost sa ma apuce plansul de-acuma. :)
Pai sa bag si eu clasamentul:

2046 - 4 pct.
All About Lily Chou-Chou - 3 pct.
Exotica - 2 pct.
O melissokomos - 1 pct.

Cu toate ca parca imi pare un pic rau sa fie ejectat Egoyan, pare cel mai sigur furnizor de cărniţă din tot turneul. Mai o bagaboanta... mai un peep-show... :D :P :D Riscam incet-incet sa ramanem cu toti babalacii cinematografiei.

Si cu ocazia asta raspund si la asta:
Autorul Egoyan fiind un auteur, tocmai ca trebuie neaparat sa identificam autorul cu filmul. Deci da, Egoyan e un pervers mic. Am zis. :P

O Melissokomos -4 pct.
2046 -3 pct. :( (a invins sentimentul de vinovatie ca nu l-am votat de Angelopoulos data trecuta)
All about Lily Chou Chou -2 pct.
Exotica -1 pct.

Interesanta observatia cu Lolita. Dar lolitismul e un fenomen arhetipal in realatiile umane si exista bine mersi cu mult inainte de a fi articulat de Nabokov si va mai exista in continuare. Oricum, nu cred ca numai din lipsa de agerime n-a mai remarcat nimeni pana acum asta, ci si pt ca ce se intampla aici e atat de loosely related cu latura sexual-perversa care defineste lolitismul as we know it de la Nabokov. Nu cred e vorba despre asta la Angelopoulos.
Eu, cum spuneam, am pastrat tot timpul in background "mesajul" filmului, si m-am concentrat sa ma conectez ca un vampir la pulsul atat de pur biotic pe care il creeaza grecul. A trezit in mine amintirea unei iubiri nu de mult uitate, dar totusi neglijate lately, despre arta ca life and nothing more (no pun intended :"> ). Iar odata cu asta citatul din Rebreanu care m-a muscat de fata prin clasa a X-a sau a XI-a cand, la ora de romana, cand ne pusese profa sa conspectam un studiu de caz plicticos despre nustiuce curente culturale (cum mult ianinte sa fi vazut vreun film de Kubrick, Scorsese sau Tarantino): Nu frumosul, o nascocire omeneasca, intereseaza in arta, ci pulastia vietii. Cand ai reusit sa inchizi in cuvinte cateva clipe de viata adevarata, ai savarsit o opera mai pretioasa decat toate frazele din lume.
Adevarul e ca nu exista muzica nemanipulatoare de fapt. Muzica pt asta e acolo, ca sa ne modeleze perceptia si sentimentele. Cred ca ceea ce numim noi, indeobste, muzica manipulatoare e muzica manipulatoare la modul grosolan si muzica pleonastica, cea care se ingana cu iamaginea si nu aduce nimic complementar si nou. Dar totusi, in perioadele in care ma asalteaza puseuri de idealism la-steaua-singuratatii-naltator-de-ochi-visatori :-O , sunt de parere ca muzica e un truc misel, o carja. Nu inceteaza sa-mi placa, dar o privesc ca un guilty pleasure. Oricat mi-ar zbarli parul tremurul satisfactiei estetice in clipele de reusita suprema a imbarligarii audio-vizuale la Kubrick, nu pot sa reprim o farama de dispret si dezgust pt. eficienta cu care ii paraziteaza pe Purcell, pe Shostakovich sau pe Strauss. Revenind la oile noastre, nu stiu daca m-a manipulat muzica lui Theo, stiu doar ca a functionat, nu m-a deranjat. Ce "nu m-a deranjat" ...chiar m-a fermecat de fapt. E adevarat ca are ceva tragism in ea (de parca cea din "La Vita e Bella" nu-ti sfarteca inima) dar e si multa seninatate, resemnare si frumusete acolo. Nu e disperata. Ma rog, n-are rost sa continui. O sa fac ceva mai putin periculos decat sa descriu muzica in cuvinte, o sa incerc marea cu degetul...
La Wkw, n-am spus ca e complet ratata. Din contra, piesa Siboney (incarcata de romantism de-i iese si pe urechi) e responsabila pt momentul meu preferat din film. M-am referit doar la viorile alea stridente si hiper-elegiace care nu deranjeaza de la inceput, dar prin redundanta se auto-anihileaza.
Referitor la asta, Windom a fost deja infricosator de precis si de de acord cu pov-ul meu. Ismele astea sunt doar niste categorisiri aproximative si orientative, si mai ales, facute a posteriori si de receptori. Nu aveam in minte definitia riguroasa si radicala a minimalismului (vezi Goodbey Dragon Inn), ci faptul ca filmul e slow-paced, presupune o desfasurare frugala de forte, si alte chestii de-astea de bun-simt. E minimalismul lui Trakovski sau Bergman...

LE: Una din putinele chestii care m-au deranjat la film, e credibilitatea insuficient sustinuta a atitudinii fetei fata de mos. Cu siguranta Angelopuloupuluopluoup....puulous n-a vrut sa-ti dea raspunsul mura-n gura (dac-o fi vrut sa-l dea de fel) , dar totusi, un minim de tuse ca sa pacalesti spectatorul e indispensabil - iar minimul asta nu e foarte bine achitat.

2046 (4pcte) - Dupa cum spuneam, e unul din filmele mele favorite. E intr-adevar un fel de suma a filmelor lui WKW de pana atunci, chiar daca eu prefer In the mood for love, cam din motivele enumerate de varu. Cred ca pentru a putea intelege 2046 e necesara vizionarea lui In the mood for love, pentru ca totul pleaca de acolo, e practic "Big Bang"-ul lui 2046. Altfel e inteles Chow prin prisma trecutului sau ratat cu Su, pentru ca toata ideea locului numit 2046 e nostalgia si dorinta lui Chow fata de iubirea pierduta in celalalt film. Vizionarea lui Days of being wild nu e neaparat necesara, desi explica personul Mimi/Lulu si, la fel ca in cazul lui Chow, sentimentele sale ajung sa fie privite intr-un alt context. Altfel personajul ei pare sa fie mai putin important decat este de fapt. Pe langa faptul ca aduce personajele din cele doua filme, WKW mai aduce si muzica, foarte importanta, cea care aduce un mare raport la atmosfera filmelor sale, reutilizand-o aici pentru a face apel la sentimentele noastre de pe parcursul vizionarii celorlalte doua filme. Foloseste chiar si filmarea pantofilor de la nivelul solului din Chungking Express chiar pentru aceeasi actrita, chiar daca aici nu mai imprumuta si personajul. Reia citatul de final din In the mood for love (precum si cel cu pasarea din DoBW), reia cadrele filmate in masina, in care unul din personaje sta cu capul pe umarul celuilalt, doar ca de data asta Chow e cel care se sprijina, cautand probabil senzatia din trecut. Chiar avem un cadru pe final in care Maggie Cheung e cea care-i ia locul lui Ziyi Zhang ca punct de sprijin, ceea ce ma duce cu gandul ca si in prima parte tot la ea se gandea cand erau in masina. Scena cu "masina-sprijinit cap pe umar" e folosita si mai devreme de altfel, in Happy Together sau in Fallen Angels intr-o alta forma, pe motocicleta. Probabil daca as avea timp as mai gasi foarte multe asemanari intre filmele sale, dar ma opresc aici.

Imi place enorm modul in care WKW combina imaginile estetice, cu muzica si cu actorii care exprima foarte bine emotiile personajelor, personaje aflate intr-un fel de suferinta muta, care cauta constant ceva, se ciocnesc unele de altele (cum se ciocneau in Chungking), dar aproape niciodata nu par sa gaseasca linistea si iubirea pe care o cauta. E chiar asa cum zice in film : "Love is all a matter of timing. It's no good meeting the right person too soon or too late." Lucrul asta e constant sustinut in filmele lui. Si ca tot am zis de imagini, spun inca o data ca sunt in totalitate de acord cu ce a zis Aniela (Imaginile astea statice mie imi par foarte expresive, transmit mai mult decat orice insiruire de evenimente, dialoguri etc.) si reiau ce a zis tocmai pentru ca e extrem de important. La WKW imaginile (ca si muzica de altfel) redau extrem de bine starea personajelor, creeaza o atmosfera foarte romantica, au o anumita eleganta, o putere de hipnoza, transmit atat frumusetea iubirii, cat si singuratatea si suferinta. Pentre cei cu rabdare un interviu cu Christopher Doyle (http://www.youtube.com/watch?v=iDMRB5cCrzY), mai mult pentru partea in care explica modul in care a filmat o scena din In the mood for love.
Pentru mine WKW e cel mai mare regizor de filme romantice, eu ii zic "cel mai mare romantic in viata" :P As putea sa zic o gramada despre 2046 si despre filmele lui WKW in general, dar nu vreau sa plictisesc si trebuie sa trec si la alte treburi din pacate.

All about Lily Chou-Chou (3 pcte) - E un film destul de original, la inceput nici mie nu mi-au placut chestiile de tip "mirc", dar cu timpul m-am obisnuit. In schimb mi-a placut soundtrack-ul si modul in care a fost filmat, mi-a placut si povestea, chiar daca nu mi s-a parut ceva extraordinar. Nu cred ca trebuie insistat prea mult pe faptul ca unele chestii nu par prea realiste, mai important mi se pare daca reuseste sa transmita ceva sau daca e captivant in limitele propriului univers. Se pare ca filmul n-a reusit sa faca nici aceste lucruri pentru unii, e de inteles, e genul de film care place unui anumit tip de public si mai putin celui iubitor de film de arta. Eu ma aflu undeva intre filmul de arta si cel comercial, inca imi plac ambele daca sunt bine realizate, asa ca am fost cumva pe publicul tinta al filmului. Filmul asta imi aduce aminte si de anime-uri, tocmai datorita faptului ca in centru sunt niste adolescenti, iar povestea pare cumva exagerata uneori.

Exotica (2 pcte) - Desi are niste idei interesante, nu pot spune ca m-au si atins cumva. Au ajung la nivel cerebral, dar nu le-am si simtit. Cu toate astea mi-a placut, a fost captivant, it's always interesting to watch some fucked up people cu probleme adevarate, cu o suferinta veridica. Culmea e ca toate filmele de runda asta au astfel de personaje care sufera in propria singuratate, doar motivele sunt cele care difera.

O melissokomos (1 pct) - Intotdeauna e o placere sa-l urmaresti pe Mastroiani, chiar si in varsta cu burtica. E un mare actor, asta-i clar, expresivitatea sa e cel mai bun lucru in filmul asta. Reda suferinta si singuratatea de care vorbeam extrem de bine, poate chiar cel mai bine in runda asta, dar am simtit ca-i singurul motiv pentru care as putea urmari filmul. In rest nu m-a atras foarte mult, actiunea in sine poate m-ar fi impresionat mai mult daca as fi vazut filmul in alt moment si poate peste cativa ani o sa-l revad si o sa-mi schimb parerea.

PS: Punctele astea sunt mai mult orientativ, pentru ca trebuie, de fapt locurile 2-4 sunt cam la egalitate, doar WKW il consider peste, cause i just love his movies so much :P

O melissokomos - o poveste spusa cu simplitate si sinceritate. Mi-a placut de la prima imagine, masa pe care cadea ploaia, cu fata de masa alba si florile rasturnate in mijloc, apoi m-a si amuzat pe parcurs, desi nu cred ca a fost neaparat intentia atutorului. Poza cu mirii si parintii, in care fiecare priveste la cel de linga el, formind un cerc care se termina la mire, m-a amuzat si mi-a placut in mod deosebit. Scena cu pasarea, la fel, face un cerc, inconjurind camera, ca sa revina la Spiros care fusese tot timpul in afara cercului. Ce sa spun, mi s-a parut maestru Angelopoulos. Prima jumatate de ora a filmului spune tot ce ne trebuie sa stim despre Spiros si familia lui si asta in imagini de neuitat. Absolut heartbreaking incercarea de reconciliere dintre Spiros si sotie, de mai tirziu, cind Spiros descopera ca inca are viata in el, urmata de finalul bulversant in care taie orice legatura care-l tinea in viata.