rvn, chiar nu vad rostul unui link de pe cinemarx
si chiar nu vad rostul acest OFF-TOPIC

incep sa sterg

las la latitudinea ta.
esti moderator.
daca nu e corect cum am procedat, voi sterge eu imediat.
ideea era sa afle c. despre filmul la care keepy a fost coautor.
si off-topicul a inceput de pe la mesajul 146, cred.

S-ar putea să ai dreptate în privinţa replicilor în olandeză. Asta ar explica întinderea convorbirilor telefonice. Dacă nu erau de lungimile ale ar fi fost greu de motivat contribuţia ei de co-scenarist. Le tai pe alea, ce rămâne?
Dar uite că am găsit două interviuri cu autorii. Poate se mai lămuresc nişte lucruri.

http://www.youtube.com/watch?v=JzOkFrl5V5I

http://www.youtube.com/watch?v=1D2Gw...eature=related

Contributia ei de co-scenarist a fost mai mult de cea a " directorului de imagine" ;)

daca stai bine si te gandesti, misiunea coscenaristilor a fost simpla.
trei personaje, din care raman doar doua in cea mai mare parte a filmului.
doua locatii mari si late: apartament si aeroport.

fiica se trezeste dimineata.
discutie fiica - mama - tata despre plecarea fiicei.
mama pleaca cu fiica la aeroport.
fiica pierde avionul.
mama isi cicaleste fiica.
fiica izbucneste si se racoreste 10 minute.
fiica se intoarce cu mama acasa.
tata le intampina acasa.

Un scenariu cu un singur personaj, într-un singur decor, poate fi incomparabil mai greu de scris decât unul în format standard... De fapt, nu "poate" - sigur este.
Reflectând la scenariul "Feliciei..." în profunzime, nu doar cu superficialitatea prejudecätilor räuvoitoare (mai ales la a doua vizionare, când nu numai cä am savurat cu mult mai mult interes si emotie filmul, dar si, cunoscându-l deja în linii mari, am beneficiat de deschiderea spre analiza de fond), am putut decela destul de curând factorii lui de dificultate. Discutiile pe care le-am avut, dupä film, nu numai cu autorii, dar mai ales cu actorii, care aveau mai mult timp si dispozitie pentru a intra în nuante si detalii, m-au convins la un nivel mult mai concret.

De fapt,ideea ca Felicia e un film in doua,trei sau patru personaje,e o capcana in care multi au cazut.Eu am avut impresia ca si vocile (alea graitoare de alta limba din receptor - a fiului si a fostului sot) sunt conturate palpabil ca si personaje.Idem si pentru sora Feliciei,despre care vorbindu-se ,in primul sfert,intr-un cadru din trei,e coturata succesiv si ea personaj.
Asadar,un personaj nu e intodeauna cel din imagine.

Intr-adevär, de multe ori "personajele absente" sunt dintre cele mai interesante.
Una dintre släbiciunile pe care i le-am reprosat filmului, chiar în analizä, e faptul cä în final ne-o aduce pe ecran si pe Iulia. Personajul se conturase asa de misto în mod indirect, încât as fi preferat sä rämânä doar sugerat.
...Apropo, asta cu "prea putine personaje" e sora mai micä si mai proastä a lu' aia cu "too many notes", din "Amadeus"!

Da...! Si pe mine m-a surprins aparitia ei,la final.Si cred ca pe multi.
Una peste alta,cred ca "convorbirile",sunt atat de bine adaptate traducerilor in romaneste (si aici ma refer la dialogurile Felicia - mama,de dupa),incat sotul olandez si fiul pot fi chiar imaginati.Si asta-i doar mana lui Radulescu.

Cum spuneam si în analizä, si în discutiile incipiente, înainte de luarea prin päpusoi, dialogurile sunt printre principalele puncte forte ale filmului, în multe sensuri: nu numai ca dezinvolturä, cât mai ales prin constructia elaboratä, prin iscusinta de a comunica atât de mult, sub aparenta falsei banalitäti (aia pe care multi n-au înteles-o ca atare, crezând cä e realä si luând-o drept släbiciune). Am abordat acelasi aspect si apropo de "Marti, dupä Cräciun" (initial, la conferinta de presä, apoi în analiza filmului): dialoguri cu rol de comunicare indirectä, implicitä - cuvintele în sine spun aproape zero, dar constructia replicilor, plasarea lor în context, jocul actorilor, transmit de fapt enorm despre subtextul acestor dialoguri cotidiene: caracterizeazä substantial personaje, relatii, situatii, tensiuni, sensuri umane... Ca sä nu mai vorbim de naturaletea lor färä precedent: în multe filme românesti cu pretentii "realiste", dialogurile mimau viata la modul grosier (mai ales la Daneliuc si Pintilie, dupä ce au iesit din perioadele lor bune). Dialogurile din filmele noii generatii sunt efectiv ca-n viatä - dar, evident, nu numai atât; realismul lor e doar un mijloc de comunicare mai eficientä a sensurilor.

Exact...
Si unii ii spun astuia... "simplism". X(

Da, se numärä printre notiunile definitiorii din domeniul esteticii: diferenta între "simplu/simplitate" si "simplist/simplism" (la antipozi cu "complex" si "complicat").
Deprinderea lor este unul dintre primii pasi ai initierii spre profesionalism.

raman la parerea ca scenariul e facut fara chef.
totul e previzibil.
mama e de dimineata cicalitoare.
la un moment dat, chiar in momentul plecarii de acasa, pune trei intrebari sacaitoare una dupa alta, o rafala.
ok, pricepem despre ce e vorba din primele 25 de minute.
vedem ca felicia n-are chef de nimic, ca mama e pisaloaga, ca tata e dominat si absent.
bun, ce ne releva filmul dupa aceasta introducere?
ce aduce nou?

felicia ajunge la aeroport.
pierde o legatura.
urmeaza o inutila verificare a inca altor 4-5 "conexiuni", insotita de un sir de explicatii tehnice din partea celor de la ghiseu.
peste toata astea se suprapune aceeasi cicaleala a mamei cu aceeasi imbufnare a feliciei de la inceputul filmului.
din nou, nimic nou.
sunt aceleasi stari initiale.

am ajuns la capatul filmului, unde asistam la o descarcare nervoasa a feliciei, cu o groaza de clisee in ea.
are loc un final neasteptat?
nu, se urca in masina si se intorc acasa.
mark e bine, tata e bine.
happy end.

Da, un scenariu scris cu pasiune, cu implicare, cu credintä, cu däruire (lucru din capul locului foarte vizibil în film, dar si relatat apoi de autori) e fäcut "färä chef".
Ce n-as da sä am si eu puteri d-astea telepatice, sä pot pätrunde în mintea si starea de spirit a autorilor despre care scriu...

daca asta a fost scris cu pasiune si implicare, e grav.

Nu e grav, e firesc si îmbucurätor.
Grav era dacä rata (cu adevärat, nu doar în mintea unora).

Keep, după mine, nu e obligatoriu un final neaşteptat. Asta sună aşa cum se exprimă de obicei producătorii ăia de doi lei: ”Care-i noutatea? Unde-i surpriza?” În schimb aş fi curios de cum ar arăta structura scenariului/filmului. Răzvan povesteşte în interviu (vei vedea link-ul mai sus) că vrea altceva, o ”gramatică a timpului”, altceva decât structura clasică în trei acte. :-? Mi-e greu să identific cu adevărat plot point-uri, mai ales că sunt neglijabile ca efect, şi intervin cam aiurea. De pildă, dacă pierderea avionului, ar fi un astfel de incentive incident, el intervine foarte târziu, aproape de jumătatea filmului. Pe de altă parte, timpul filmic e aproape identic cu cel real. Adică ai filmat aproape tot ce se întâmplă în două ore. Acest lucru îi împiedică pe regizori să accentueze anumite momente, care, astfel, sunt cam ”îngropate” în masa de nimicuri din dialog. În lipsa acţiunii, greul apasă pe dialog şi pe jocul actorilor. Din păcate, nici aici, scenariul nu creează tensiune şi conflict interesant între personaje. Felicia are o izbucnire şi atât. Posibilul conflict cu soţul olandez este atenuat de faptul că e o convorbire telefonică, posibila tensiune cu sora preferată a părinţilor este ”omorât” în acelaşi fel. Într-adevăr, îi dau dreptate lui Pitbull, era mai bine ca sora Feliciei să nici nu mai apară. Dar mai există personaje care sunt doar, aşa, ca filmul să fie cu oameni!

eu nu inteleg cum de, in cronica sa, Pit face praf scenariul, pentru ca, acum, sa spuna ca e scris cu pasiune, implicare, credinta, daruire.

Ei, orice om îşi mai poate schimba părerea...

in fine, nu asta e important.
macar a subliniat defectele scenariului, spre deosebire de alti critici.