asta e k si cind ai spune k discuti in contradictoriu cu un ventriloc :lol:

Ba mai degrabä, secventa finalä din "The Lady of Shanghai".
(Pastisatä în "Enters the Dragon").

;)

pafarisme si unanimitatzi
 

uite cam cum sta treaba : nu trebuie sa-mi inventez heteronimi ca sa raspund la mesajele astea, o pot face direct si la vedere asa cum am facut-o si pina acum...numa ca nu prea ma intereseaza actiunea, nu e treaba mea sa-mi dau pareri despre parerile voastre despre ce fac eu...

diferenta intre noi, e ca eu fak, iar voi va dati pareri...c'asa e-n tenis...

fiecare cu treaba lui la urma urmei, dar ar fi simpatic atunci cind va exteriorizati pe acilea, macar sa fi vazut filmul (dar asta e deja cam alta discutie, pafarismul e mult mai intelo, atunci cind nu ezicsta un obiect concret al cunoasterii)...

in plus, de ce astia care au pareri bune despre nu pot fi decit falsi ? ca nu pricep nici mort...trebuie sa existe o unanimitate a turnatului laturilor in cap, nu-i asa ?

iubitzi unanimitatea vad...v-ati fi simtzit bine in alte vremi...

eu cred ca a fost o reactie chimica generata de faptul ca un regizor isi promoveaza opera (si normal o ridica in slavi) iar eventualul lui public isi da cu parerea despre el (pozitiv sau negativ, doar e democratie).

parerile pot fi avizate (in situatia celor ce au vazut filmul) sau doar simple speculatii (gen otv), insa nu trebuie uitat faptul ca o reclama agresiva fara sustinere reala se poate intoarce ca un bumerang.

nu trebuie sa fii mare critic sa iti dai cu parerea despre filme, nu uitati ca filmele sunt facute pentru spectatori (in general) iar spectatorii au dreptul de a deschide gura dupa ce platesc biletul de intrare.

Re: pafarisme si unanimitatzi
 

@ preda porter

tu bati corner, tu tre' sa dai si gol :P (o remarca pe marginea faptului ca tu faci, noi opinam... pe de alta parte, poevstea cu unanimitatea e cam deplasata!)

e foarte bine ca IN place! insa diferenta dintre cele doua forme de raportare la filmul tau - raportari vizibile pe aci pe forum - e aceasta: cei carora nu le-a placut filmul spun si de ce. elementele de care se leaga ambele tabere is aceleasi, doar ca admiratorii nu fac decit sa dea la cotoaie celorlalti - or sper ca nu reactiile astea le astepti! eu unu am cautat sa construiesc argumente care sa explice o optiune. si nu numai eu.

recunosc faptu' ca pela noi nu s-a mai vazut 'asa ceva'. insa, no... acum am vazt... dincolo de asta? foloseste la ceva ceea ce am vazut? da, in masura in care poate fi folosit ca exemplu didactic, din pacate, negativ! insa nu e asta un capat de tara, se pot invata anumite lucruri dintr-un parcurs nereusit...

(oricum, eu prefer un IN unor Italience sau unor Milionari de Wekend!)

dincolo de faptul ca nu are un schelet ideatic original - as spune ca IN sufera de teribilism - in el autorul vrea sa arate cam tot ce stie, la nivel estetic sau critic, in relatie cu societatea sau cu arta.... bine, asta in acelasi timp poate marturisi si altceva: autorul e intr-o criza - nu prea stie ce sa spuna, asa ca spune ''de toate', doar doar o fi si ceva bun acolo!

Sosit-a si momentul adevärului! :)
Mâine vedem filmul noi, presarii, iar vineri seara, va avea loc premiera...
Drept pentru care, afla-vom tot poporul ce si cum - si nu ne vom mai contrazice în neunostintä, ci în dacunostintä de cauzä.

Ingerul Necesar, un film de Gheorghe Preda, va fi distribuit de
Transilvania Film pe marile ecrane din 19 octombrie la Movieplex, Multiplex, Cityplex; are si un site
oficial: la www.ingerulnecesar.ro puteti gasi mai multe informatii despre
subiectul filmului, precum si despre regizor, distributie si echipa de
filmare.

In plus, regizorul va propune o scurta incursiune in lumea ingerilor,
precum si o serie de linkuri catre site-urile sale favorite.

sunt curios sa citesc cronica lui pitbull...
sigur o cloceste acum, in ceas de noapte :)

"Îngerul necesar" - ...sau demonul nevropat?
Paradoxuri, paradoxuri...

Meritã sã faceþi o vizitã pe www.ingerulnecesar.ro, pentru a vedea un site de film care-ºi poate revendica aproape cu prisosinþã ºi calificativul site de site. Profesionist construit, de o simplitate ºi frumuseþe plasticã remarcabile, cu o dinamicã sobrã a paginaþiei ºi imaginilor (plac în special glisãrile stânga-dreapta ale fragmentelor de text ºi fotografiilor), ba chiar bilingv - ca orice site care se respectã, cu atât mai mult cu cât îi aparþine unui cosmopolit ca Gheorghe Preda, a cãrui personalitate artisticã în continuã devenire a fost influenþatã de un crucial sejur la Paris, ºi care recunoaºte cã nu are o relaþie prea bunã cu România, motiv pentru care nici n-a prea arãtat-o în film. Cred cã singurul element 100% identitar din imaginea acestuia este cadrul cu soclul Statuii Aviatorilor. (Mai existã ºi douã secvenþe de pe strãzile ce încadreazã fostul Bancorex, dar recognoscibile numai pentru bucureºtenii împãtimiþi.) În rest (ºi în fapt), filmul lui Preda se desfãºoarã programatic într-un non-geografic (ºi non-human, în ultimã instanþã) no man's land (ºi no woman's land), cu spaþii fãrã identitate, strãzi lipsite de figuranþi, clãdiri lipsite de orice personalitate ºi umanitate. Aminteºte, în acest sens, de lumea asepticã ºi robotizatã din "Omul problemã" - nu întâmplãtor, porneºte de la un citat din Kafka (autorul la care trimitea inevitabil - deºi, din fericire, deloc explicit - filmul lui Jens Lien), la care chiar face trimitere explicit, printr-un citat desprins din "Caiete..." (ºi inclus în prolog) ca ºi prin iniþiala cu care e semnatã scrisoarea misteriosului stalker (inclusã în epilog): K.
Un K pe care titlul îl declarã "înger" ("necesar"), deºi autorul a avut în vedere cu totul altceva - dupã cum singur mãrturiseºte, cu candoarea-i binecunoscutã: "am vrut sã fac un film despre seducþie - despre o seducþie, în ultimã instanþã, inutilã" (de unde ºi ironia "necesarului" din titlu). Folosind aceeaºi tacticã a pistelor false, documentaþia filmului include câteva citate din Andrei Pleºu, "Despre îngeri", Humanitas, 2003, însoþite de o selecþie de reprezentãri plastice: Boticcelli, Zenale, Antonello da Messina, Ghirlandaio, Fra Angelico, van der Weyden, etc. Cãci nimic din portretul compozit, reasamblat prin efecte, al lui K, nu aparþine categoriei angelicului. Tot ce putem deduce din misterioasele sale semne ºi prezenþe este cã acest K este o entitate cu puteri apreciabile, probabil fantasticã ºi sigur scãpatã de sub control - cu tendinþe nevropate clare, într-un mod care ne mai aminteºte ºi de crizele schizo-paranoide ale lui HAL-9000. Îndrãgostit de muritoarea Ana, K o hãrþuieºte haotic, cu mesaje, cadouri ºi alte manifestãri pompoase, rãvãºindu-i viaþa ºi, într-un târziu, devenind chiar destructiv ("exterminator", cum tatoneazã autorul în confesiunile sale). Întrucât Preda acordã o libertate totalã imaginaþiei spectatorului (impunând doar câteva jaloane printre care mobilitatea e garantatã), ne-am putea închipui, eventual, cã acest demon nevrozat e de fapt un "înger cãzut" - dar nimic nu fixeazã definitiv acest concept cãci, cum spuneam, nu e un film de personaje, ci oarecum de stare (acea seducþie entropicã - deloc întâmplãtor, urmãtorul proiect al lui Preda se referã tocmai la entropie - care sfârºeºte prin a deveni destructivã) ºi de imagine - în sensul cel mai larg al cuvântului.
ªi ajungem aici la al doilea pol al relaþiei determinante care ar fi putut face ca "Îngerul necesar" sã fie atât de atipic: produsul simþirii lui Preda porneºte, eminamente, de la imagini. De aceea e atât de vizual. Indiscutabil, dintre cele câteva componente reuºite ale filmului (imaginea, muzica, montajul ºi scenografia de decor), prima e cea dintâi (ºi invers). Efectiv, fiecare cadru e un tablou de un fel sau altul (pictural, fotografic, scenografic, arhitectural sau publicitar). Dacã îºi închipuie cineva cã exagerez, îl invit (din nou) sã viziteze siteul: acolo se pot contempla în liniºte (ºi gratuit), secunde întregi, câteva dintre cele mai expresive fotograme ale filmului. Indiscutabil, cele mai reuºite sunt imaginile din imposibila casã a protagonistei, cu spaþiile imense, dezumanizate ºi divizate crud în alb ºi negru, înghiþind complet personalitatea vulnerabilei lor locatare (o vulnerabilitate în paradoxalã opoziþie cu aparenta putere pe care o sugereazã atât starea ei materialã, cât ºi aptitudinile artistice). N-ar fi rele nici exterioarele, mai ales prin trucul de a le depersonaliza total, în încercarea îndrãzneaþã a lui Preda de a eluda România ºi a-ºi proiecta viziunile într-un soi de universalitate derizorie, vag europeanã.
Aºadar, autorul începe prin a simþi vizual - ca o reºapare a celebrului "simþ enorm ºi vãz monstruos", în care enormitatea simþurilor e autocenzuratã ("am vrut sã fac un film rece, farmaceutic, impecabil vizual, aproape fãrã emoþii"), iar monstruozitatea se sublimeazã în automatisme inumane - dupã care îºi schiþeazã o eboºã de story cinematografic pe care sã-ºi grefeze succesiv stampele ºi gravurile din ochiul interior. În cheia aceleiaºi ambiguitãþi ºi parþialitãþi fundamentale, povestirea îºi refuzã un început ºi un sfârºit propriu-zise, precum ºi majoritatea reperelor structurale ale dramaturgiei cinematografice, situându-se cu un pas mai aproape de dezideratul "filmului de stare" pe care îl ratase total "Dupã ea" - film de reþinut în conjuncþie cu "Îngerul necesar", din mai multe puncte de vedere (începând ºi sfârºind cu remarcabila decizie de a eluda viziunile minimaliste ºi "mizerabiliste" - cum le numeºte o cutezãtoare invenþie lingvisticã de datã foarte recentã - în favoarea unor ambianþe aºa cum trebuie, cu vile, maºini 4x4, canapele crem moi ca untul ºi, în genere, un aer de "românul s-a nãscut bogat". Lãudabilã aceastã tendinþã, cu atât mai mult cu cât, dacã pelicula Cristinei Ionescu era doar un exerciþiu de stil incipient, filmul lui Gheorghe Preda chiar ar încerca, pe ici, pe colo, sã creioneze anumite idei). Nu încape nici o îndoialã cã Preda e mai împlinit artistic decât colega lui, poate ºi datoritã meticulozitãþii sale multilaterale ("sunt de un perfecþionism insuportabil", declarã autorul). Pe acest crochiu de scenariu se juxtapun intervenþiile lui K ºi reacþiile Anei (ºi, pentru un scurt rãstimp, ale lui Stan, poliþistul introdus în poveste ca sã disparã ºi sã creeze încã o pistã deliberat nerezolvatã). O iluzorie justificare, ca într-un joc de oglinzi, survine prin intercalarea insistentã a amintirilor din copilãrie - în care Ozana cea limpede ºi frumos curgãtoare e înlocuitã de o curte interioarã sordidã, deliberat carceralã, amintind de decorul obsedantelor flash-uri din "Duminicã la ora ºase", iar personajul dominant e o mamã violentã, care-ºi terorizeazã fetiþa cu lecþii de pian; nici nu e de mirare cã stresul de-o viaþã s-a transpus într-o formã de astmã incurabilã, care adaugã un factor conflictual în plus peste cele câteva deja antamate.
Ar mai merita, poate, sã menþionãm în treacãt episodul fantomaticului spital pe care-l simþim suspendat precar undeva între douã universuri (nu întâmplãtor, pare sã se afle cam pe ºoseaua de centurã a capitalei; Stan indicã, pe hartã, sectorul dintre Chitila ºi Ciorogârla), impresie întãritã de halucinantul dialog cu doctoriþa (sau asistenta) unguroaicã ºi infirmiera (sau translatoarea) brunetã - interesant e cã acest mic coºmar (din nou) kafkian prilejuieºte ºi unul dintre rarele momente în care falsitatea personajelor nu deranjeazã (pe lângã dezinvoltura adusã cu sine de Constantin Florescu în toate cele câteva secvenþe unde e folosit). De asemenea, singurul loc din lume unde efectul insolit al secvenþei se rateazã va fi Ardealul - în rest, pentru oricine n-a prea auzit-o, limba maghiarã sunã într-adevãr teribil de straniu.
De asemenea, n-ar fi bine sã ignorãm nici segmentul final, când se dorea ca lucrurile, în intenþia autorului, sã "scape complet de sub control". În opoziþie cu tensiunea care s-ar fi voit proprie acestei zone din jurul unui eventual deznodãmânt, accidentul de bicicletã suferit de compozitoare, sub privirea impasibilã a impersonalei stretch-limo k(afk)iene, e sec, nedramatic ºi nedramaturgic. Dezvãluit în sfârºit vizual (prin altã decizie extrem de discutabilã a filmului), micul caporal demonic îºi instruieºte acolita sã cheme o ambulanþã, reuºind sã demonteze parþial misterul tocmai când aceasta izbutise, mai mult sau mai puþin, sã se înscrie pe un grafic oarecum ascendent - acelaºi trend menþinându-se ºi prin scrisoarea epilog, care oferã justificarea imaterialã a unui "încã nu eram pregãtit sã te întâlnesc" - urmat de o concluzie cu semnificaþia: dar eu totuºi te iubesc, ºi ca semn cã nu glumesc, colo jos mã iscãlesc: K (evident).
Aºa cum am menþionat pe parcurs, în ton cu aceste ambiþii absolut acceptabile ºi întru totul incitante ale autorului, filmul se distinge la capitolele imagine, muzicã, montaj ºi decoruri. Am vorbit deja despre indiscutabilele virtuþi ale fotografiei lui Silviu Stavilã, ºi numai spiritul obiectivitãþii ne impune sã-i atragem atenþia cã, într-una dintre cele mai autoexigente secvenþe, cea a concertului cu pickhammer ºi polizoare, a avut câteva miºcãri de camerã scãpate de sub control (din fericire, compensate rapid de ritmicitatea ºi simþul precis ale excelentei monteuze Laura Georgescu-Baron - care, ca ºi în "Dupã ea", contribuie decisiv la dresul busuiocului). De asemenea, sarcina imagisticã e de o densitate de-a dreptul indigestã: literalmente, fiecare plan e agresiv de elaborat - chiar ºi cele mai simpl(ist)e - astfel încât posibila armonie de ansamblu a deciziei plastice se estompeazã ca strivitã sub o ploaie de declaraþii vizuale prea stridente. Altminteri, însã, Stavilã e un profesionist admirabil, inclusiv prin performanþa de a transmite claustrofobia acelor locuinþe inuman de spaþioase, încãrcãtura sufocantã a decoraþiunilor interioare minimaliste, sãrãcia deplinã a opulenþei materiale - ºi, în genere, falsitatea unei vieþi de tip "acvariu" (concept pe care Preda însuºi pedaleazã insistent, atât la nivel plastic ºi scenografic, cât ºi îngrijindu-se sã-l percepem, conºtientizãm ºi înþelegem cu cea mai deplinã certitudine, prin explicitarea lui în secvenþele cu splendidul peºte exotic, în splendidul sãu acvariu, suprapus peste splendida faþã a Ancãi Florea; ba chiar ºi într-o replicã - confirmând plenar impresia predominantã, de prospeþime ºi ingenuitate studenþeascã, a întregului film: tot timpul simþim cã Gheorghe Preda ar vrea sã ne spunã ceva. Nu degeaba, el are curajul de a refuza orice concesii fãcute comercialului - cu excepþia stratului publicitar, cã de, nici un film nu se face pe ochi frumoºi - ºi de a se declara un adept al "filmului de artã"). E limpede cã, aºa cum Ana Coman priveºte peºtele în acvariul sãu, K o priveºte pe ea în acvariul ei. La rândul lui, Preda îi priveºte pe ei, iar noi îl privim pe Preda. Dacã, la un moment dat, vom constata cu stupoare cã, la rândul nostru, ne aflãm într-un acvariu în care ne contempleazã, de undeva din au-dél�*, peºtele Anei Coman, înseamnã cã ciclul se va fi închis ireductibil, imuabil ºi inefabil.
Cristian Lolea, pe de altã parte, se impune ºi el ca un compozitor de real talent, ºi chiar mai mult decât atât - încununându-ºi cu succes turul de forþã al compunerii unei muzici de film stratificate pe trei paliere: produsele finite ale Anei Coman, muzicile rudimentare din capul ei (atât cu ocazia cãutãrilor componistice, cât ºi în momentele când emoþiile ºi tensiunea ar fi trebuit sã atingã paroxismul) ºi, în sfârºit, muzica "de comentariu", propriu-zisã a filmului.
Aceeaºi concepþie uscatã, asepticã, i se circumscrie ºi distribuþiei - o galerie de personaje puþine la numãr ºi schiþate sumar, folosite de autor mai mult ca "mobilier uman mobil" decât ca fãpturi însufleþite. Am spus deja cã, în rolul poliþistului (care, printr-un alt paradox, ar fi trimis la stereotipie, cinism, automatism), Constantin Florescu e unul dintre cele douã personaje fireºti, alãturi de Anca Florea, cãreia de asemenea îi reuºesc nu puþine replici din cele câteva pe care le are de rostit, la intervaluri de o respiraþie amplã, pe tot parcursul filmului. Dincolo de frumuseþea ei indiscutabilã, cu sugestii de expresivitate care au ºanse mari de a fi exploatate totuºi constructiv, în viitor, Anca Florea îºi confirmã aceeaºi sensibilitate ºi posibilã dezinvolturã din "Dupã ea", în aºteptarea unei reale valorificãri.

Pitbull (Mihnea Columbeanu)
18 octombrie, 2007, h. 22:00-23:58
Bucureºti, România

mi-a placut tare mult scrierea ta, Pitbulle! una dintre cele mai faine de-constructii citite, reliefind neajunsurile filmului in verbe aflate la conditional optativ, plasate in partea a doua a scrierii (incepind cu al treilea paragraf). e un text care ar terbui sa ii placa regizorului :D - chiar daca e destul de clara pozitia autorului acestui text fata de film, e elegant prezentata, incit filmul are parte de gloria lui: naste tot felul de amintiri legate de filme sau personaje mai bune (Kafka, omu' problema, HAL)... si, mai ales, is usor trimise spre autor, ca si cind acestea ar fi in primul rind sugestii ale sale, care-i sa-i lumineze proiectul, in mod pozitiv, din incadrari culturale de soi (pe care l-ar fi vrut si el atins prin proiectul sau, ca sa fiu in tonul scrierii lui tale)... dar in asta consta ironia - eleganta prezentarii -, una calma, socratica, desteapta adica! nu acida, usturatoare, precum cea adresata publicului de catre regizor la finalul primei proiectii din cadrul TIFF, cind a vazut plictiseala de pe fata spectatorilor si a constatat ca nimeni nu are intrebari. :sleep:
spre deosebire de tine, insa, eu nu am simtit ca domnu' politist din film ar face mare brinza (caracterul sau prea romanesc, prea pornit pe glume ieftine si agatzat de fete, turnat peste imaginea deja fabricata a acestui tip... transforma personajul intr-un simulacru). in schimb is de acord ca Anca Florea e foarte frumoasa, iar asta face prezenta ei placuta si usoara, de cautat. :)

sub impactul acelei vizionari prime dela TIFF eu eram mult mai inversunat... e drept, as mai aduce textului unele completari acum, nuantari, atenuari, daca ar fi sa mai scriu ceva despre film:

Singurul lucru pe care îl pot aprecia la filmul ãsta e cã încearcã sã aducã ceva nou în lada de zestre a cinemaului naþional. Cãci pe ecrane nu aduce nimic nou, povestea fiind o punere pe sobã a unei reþete în care ingredientele principale sînt din Lost Highway ºi Caché. Istoria-i pusã la foc, lãsatã sã se prindã puþin de fundul oalei, e introdusã apoi o lingurã de metal cu care se rîcîie bine vasul, încît sã nu se afume de tot pãpica, iar la final, cînd cautã sã dea în clocot, povestea e stinsã cu ceva The Game de David Fincher. Faza cu lingura de metal e un fel de metaforã pentru efectele sonore ale filmului, bune, într-adevãr... mai salveazã ceva din fiertura generalã.

Filmul are un dublu parcurs - e realitatea în care o tînãrã compozitoare, Ana Coman, e urmãritã de un personaj misterios, apoi e trãirea fetei în timp ce compune, stãrile ei paranoico-autiste. Partea legatã de realitatea socialã a fetei nu propune nimic interesant, acolo intriga e copy / paste dupã Lynch ºi Haneke: cineva o urmãreºte pe fatã, ea primind un DVD din care înþelege cã e monitorizatã, apoi ceva intrigã poliþieneascã. Cealaltã, în schimb, superestetizatã, înfãþiºeazã rupturile ce au loc în psihicul fetei. Din cotidian tînãra iese întotdeauna în mod violent, iar virulenþa propriilor trãiri modificã structura peliculei, prin aceasta ducînd filmul în zona autoreferenþialitãþii. În timpul acestor scene îmi imaginam cã dacã ar fi vreodatã ecranizate sondãrile biologice ale lui Cãrtãrescu, undeva p-acolo ar trebui sã batã. Însã asta ar fi deja o altã poveste, care nu mai priveºte proiectul actual al lui Gheorghe Preda.

Luate împreunã, cele douã laturi ale Îngerului nu au nicio mizã. Realitatea de pe ecran e seacã, nu aduce nimic original, apoi ºi personajele, în afara Anei, sînt niºte caricaturi enervante: prietena vorbind o englezo-românã de te usturã urechile, poliþistul interesat mai mult sã facã pe deºteptul ca sã impresioneze fetele decît sã caute a rezolva cazul Anei. Intrarea în registrul The Game motiveazã cît de cît alegerea unor astfel de caractere... dar nouãzeci de minute în care sã vezi un import slab de idei bune din filme bune, nu sînt legitimate de nimic! Partea estetizatã rezolvã ceva din povestea fetei? Nicidecum, doar oferã ceva date biografice, dã niºte note romantice despre condiþia artistului, însã nu justificã prezentul fetei, nu cumuleazã tensiuni.
(text aparut in jurnalul tiff - online -, in revista echinox)

pt pitbull

'astma'?! wtf is that?? cre k t gindeai la izma (creatza) :lol:
ps esti prieten cu preda porter, cva?... ;)

1) Si eu zic de obicei "astm", nu stiu cum de acum mi-a venit sä folosesc forma "astmä"; cred cä e valabilä ca variantä, am auzit-o de foarte multe ori (si nu la coadä la cartofi). Da' bine cä mi-ai atras atentia, am sä verific în D.E.X. (când mi-o trece lenea).
2) Nicidecum. Am bäut doar o bere si-am asteptat metrou-mpreunä, dupä premiera cu "Ticälosii". Dar seamänä mult cu un bun prieten al meu (editorul Sorin Stefänescu - parc-ar fi el desenat de Jiquidi), asa cä n-am vrut sä fiu fiarä cu el.

@Gionloc
De ce-mi strivesti corola de minuni a cronicii? ;)

@Ambii doi (pe numitorul comun):
Da' nici nu stiti ce challenge a fost s-o compun si s-o stilizez! :w00t:

"Ingerul necesar" - o poveste foarte frumoasa –ca orice poveste despre faptul ca un barbat iubea o femeie :D . Ca aproape orice poveste in care e vorba despre un proces de seductie si cum e gandit el.
Mai mult ambiguu decat misterios, plasat intr-un spatiu care are doar doua indicii vagi asupra locatiei in care se desfasoara actiunea : Casa Poporului, un magazin - si ce a mai zis, mai sus, pittbul.
Desi arata asa cum ar trebui sa arate un film, m-a deranjat segmentarea astfel incat scenele parca nu curg firesc una din cealalta. Finalul contravine notei ambigue a scenariului: releva ceea ce, de fapt, nu trebuia relevat.
Flashbackurile din trecutul personajului principal nu nuanteaza in mod real drama, nu tensioneaza, ci sunt doar repetitii ale unor secvente similare.
Desi cotat ca thriller - e vorba despre un personaj care supravegheaza pas cu pas eroina – un urmaritor nevazut ( este antrenat in acest caz si un politist )- tensiunea o simtim mai mult la accesele de astm ale eroinei.

Filmul „Ingerul necesar” ne arata o tanara pianista – compozitoare nonconformista Ana Coman (Anca Florea), care locuieste singura cuc intr-o casa imensa, decorata minimalist in alb si negru, urmarita de un eventual admirator secret. Ana este obsedata de curatenie, poate si pentru ca sufera de astm, este interiorizata, nu are prieteni, nu isi cunoaste vecinii si nu comunica cu nimeni, decat cu o prietena de conjunctura Kay (Emily Daller) si cu poliþistul Stan (Constantin Florescu) cel care ancheteazã hãituirea artistei. Cu ajutorul unor cadouri impresionante si mesaje ironico-moralizatoare misteriosul admirator reuseste sa o terorizeze pe sensibila Ana, care dupa ce vedem (de doua ori chiar) cat si cum mananca ea de sanatos, ajunge sa devoreze chipsuri.
Pentru construirea senzatiei de manipulare, povestea filmului are multe piste false, scene de umplutura (Ana indreapta un tablou de 5-6 ori), lasand spectatorul sa-si imagineze motivatiile bolnave ale admiratorului sau doamne fereste lasand loc de o eventuala continuare a acestui plictisitor film. Actiunea este plasata intr-un spatiu modern arhitectonic, fara suflet, aseptic pe alocuri si vizibil artificial. De altfel filmul abunda in scene fara substanta, care devin comice prin stangacia situatiei si a dialogurilor putine si stupide; scena in care un asa-zis politist cu camasa scoasa din pantaloni o opreste pe Ana in trafic si apoi scena in care in cautarile politistului Stan pe un drum national apare la un moment dat o caruta plina cu varza, sunt doar cateva exemple de neglijare a detaliilor in acest film penibil de jenant.
In final ingerul atat de necesar (?) pentru Ana, in loc sa se arate isi continua jocul psihologic si aparitia alaturi de Kay nu face decat sa sporeasca misterul ieftin al acestui film care vrea multe, dar reuseste putine.

Daca as fi platit bani pe biletul la acest film (am irosit din pacate o invitatie) cu siguranta as fi cerut banii inapoi.
Totusi cer public acestui Gheorghe Preda sa inapoieze banii primiti de la CNC (adica de la bugetul la care toti contribuabilii mai mult sau mai putin cotizam) pentru ca dupa ce am vazut acest film m-am simtit ca un pagubit Bancorex.
Ce rost are ca CNC-ul sa finanteze filme care nu isi pot scoate costurile de filmare?

e un film astmatic

acuma leo ce sa zic...e normal sa respiri mai greu la filmul asta...poate esti mai obisnuit cu aerul de mahala din celelalte filme romanesti...

Uliuuu, Leo, ce ti-a mai zis-ooo...!!! :shock:
Päi te-ai nenorocit. :huh:

Am ras ! :lol:

nu EU respir 'mai greu' la filmu asta - EL respira greu, ba kiar s sufok p alocuri!
faci o confuzie, draga preda penser, intre decorul 'design', 'rimele' cromatice, o vai cit d rafinate, ale cadrelor, blabla, si valoarea filmului... faptu k cinva (tu, sa zicem) face un film dspr o compozitoare si altu (mungiu sa zicem) dspr 2 amarite d studente d camin nu inseamna k filmu tau e 'mai bun' pt k protagonista ta e 'cinva', 'artista' deh - got it??

poate k pur si simplu filmele 'alea', cu 'mahala', au viatza in ele - deci respira -, in timp c efortu asta avortat/aseptic n-are suflu nici cit sa treak strada...
iar probl principala - cred eu - sta in scenariu; dk preda (porter sau cum o vrea el) si-ar exersa indeniabilul sau talent vizual p un scenariu beton, ar fi altcva. eu, d ex, l-as vedea f bine facind (poate la fel d bine) un thriller - unu adevarat!
intrebarea e: s vd oare si el?
ma tem k nu...