Fatih Akin e turc.

dom'le, daca vedeai documentaru stiai ca nu zic prostii!!
asa... sa-ti mai explic.. sa nu-ti mai explix-tix-pix....

....fatih akin face un documentar in care un muzician german - spune cineva p-aci cum il cheama - (vazand ceea ce el face in documentar as putea spune ca e un fel de arheolog in domeniul muzical) - inregistreaza in Istambul diversi artisti locali.
d-aia ziceam ca un neamt. sau, mai explicit.. un turc filmeaza un neamt care....

23. Scurtmetraje romanesti 2
in afara lui Cristian Nemescu nu am retinut nici un nume.. adica le-am retinut momentan, dar cum nu le-am notat... acum.. imi cer scuze ca-i neindreptatesc pe oamenii care le-au muncit. Firca si La Nic erau filmele a doua domnisoare iar Love close up al unui domn care a si fost in sala, de altfel...


Frica Domnului G

de ce ii este frica domnului G? hmmm... domnul G alfa la cursul de existenta sociala (ca tot apar termeni existentialisti prin film! :lol:) ca norma dupa care e judecat omul si inteprinderile lui in lume este... PROFITUL. buuun. astel ca cel pe care trebuie sa-l acceptam ca 'domnul G' (nu cred ca ar elegatura cu un anumit punct) intra intr-o acuta depresie in timp ce stampila la greu docomente (probabil isi da seama ca ar trebui citite.. ceeea ce pare imposibil la cantitatea de aplicari pe care o vedem) si sfarseste de-a dreptul schizofrenic.. vazandu duplicatii ale sale prin tot biroul. asta nu inainte de a rupe ziarele ce acopereau oglinda, pe care ziare putea fi citit mare mare mare cuvantul angst... nu va grabiti sa fugiti prin textele lui Heidegger sau... Sartre, ca nu merita!
(angst, intr-o definitie scurta, reprezinta teama, lipsa de speranta, nefericirea - la extrem - ce te cuprinde atunci cand cauti sa patrunzi nonexistenta ulterioara mortii).

La Nic

Ce frumusica e Irina Dinescu.
Adrian Pintea e un pictor. e anuntat ca o fosta iubita, mama Irinei in film, a decedat. chiar Irina ii spune. asta-i ideea filmului, nu e prezentata chiar asa fara nici o surpriza.
e un scurtmetraj bunicel.

Love Close-Up

probabil e un film de sfarsit de an I sau II. cu Andi Vasluianu (care are o igura interesanta) si Ana Ularu - care e mai frumoasa pe ecran decat in realitate (ceea ce nu se petrece intotdeauna!).
el vrea sa se sinucida, e pe bloc, ea e rusoiaca in vacanta p-aci si-l salveaza. nimic deosebit, dar asta nu e neaparat rau.

Marilena de la P7

eh, aci cu totul altfel se pune problema!
e un scurt-spre-mediumetraj (40 si ceva de minute, am impresia). ma leg de cateva aspecte:
de ce (hai ca il responsabilizez!) trebuie sa apeleze regizorul la solutii de montaj care nu is acoperite si nici necesare in poveste (patru imagini pe acelasi ecran, de exemplu)? !
visul adolescentului cu nava spatiala in forma de sani :lol: - hmmmm. nu realizez exact ce voia sa sugereze (ca poate daca ar fi extraterestru marilena l-ar iubi pe adolescent.. daca ea ar avea nava spatiala nu ar mai trebui sa aiba el masina :?)
finalul... hmmm...
ok, fiecare viseaza ca intr-o zi fatfrumos va veni si o va salva, o va scaote din acea hazna nenorocita... insa el nu e chiar fatfrumos.. si nici ea nu e ileana cosanzeana (si in bucuresti/rahova nu se pot face Pretty Woman-uri) astfel ca gestul ei capital... ok, in naratiune era socul care sfarsea cumsecuvine povestea, astfel ca nu e neintemeiat. dar in discutiile ulterioare nu stiu daca gestul rezista (il face in prezenta lui.. nu in fata lui, ci in baie, el fiind in camera).. asa ca lui i se adreseaza, pe el il iubeste ea, in el spera, el are prietena, in ea doar ''se descarca''... so...

20. Cladirea Iacubiana
Marvan Hamed

pentu un film facut in Egipt o fi bun. Pentru o tara ca egiptu o demola el mituri la greu. insa venind dinspre spatiul occidental (macar ca mentalitate) de ce sa te bucuri la filmul asta... pai ca n-a tinut 174 de minute cum e anuntat in programu festivalului.. ci doar vreo 145. asadar ii felicit pe cei care se ocupa la republica de proiectie, nu am simtit ca lipseste ceva in film... asadar puteau sari/taia si mai mult :lol:

realizarea e plasata undeva intre hollywood si bollywood, mai aproape de bolly, intr-un fel mentinand cu precizie asezarea pe harta a egiptului intre sua si india. iar demolarea miturilor se face astfel:
constiinta comuna (politica si.. poate si sociala, ca toti om fi idealisti cateodata, atunci cand facem pe predicatorii pornind dinspre noi.. ca cate am face noi) nu accepta faptul ca exista mite.. filmu ne arata ca exista.

ne arata si ca hasisul e o prezenta constata in viata elitei locale si ca prin trafic de droguri ajungi pasha.
ca sint si homosexuali.
ca..... exista inselaciuni in amor, fanatism religioas, terorism, etc.

toate prezentate in cheie Tanar si Nelinistit. cu un final ce mizeaza pe iubire... o inchidere (b)hollywoodiana in care frank sinatraul egiptean (seamana cu el si cu gica petrescu, dar nu canta, doar f...) la bratul sotiei lui (cu vreo 40 de ani mai tanara) se indreapta spre rasarit...

nu inteleg de ce dracu' nu am plecat dela film!!

19. Next Door
Pal Sletaune

un exercitiu corect despre schizofrenie. tensiune, violenta, violenta sexuala.
per total foarte explicit. vreau sa spun ca nu ridica probleme comprehensive.

75 de minute. pune frumos pe ecran premisele (tip cu probleme sentimentale, pare a nu putea depasi o fosta relatie, fata de ea care pare in sfarsit impacata/tipul are doua vecine care incep a-l curta :huh:). argumenteaza fiecare linie lansata, propusa (apar prietenul fostei lui dotii, se declanseaza povestea cu vecinele, serviciul). face cateva paranteze demonstrative (labirintul in care intra, avand o evidenta existenta numai pentru el.. dificultatile mintii lui de a depasi barierele... labirintul care terbuie trecut e capcana intinsa de propria constiinta; degenerarea si repozitionarea personajelor - tip si vecine - in realtia lor) astfel incat concluzia devine evidenta pentru auditoriu (schizofrenie). insa regizorul alege sa o expuna (scena finala - flash-backul expozitiv, scena in prezent in pat), ceea ce nu strica nimic povestii.

24. Mortii si vii
Simon Rumley

doua treimi din film reuseste sa fie aproximativ pe linia de plutire a tratarii subiectului - cam aceeasi reducere teoretica precum in filmul abordat mai sus, numai ca personajele is altele. un tanar schizofrenic si parintii lui. felul in care in mintea lui se modifica lumea apropiata in functie de tratamanetul pe care-l ia... sau pe care refuza sa-l ia in numele unei asumate normalitati.

insa, la final, aveam sa aflam dela regizor ceea ce a stat in spatele filmului - o drama personala, mama sa murind de cancer - astfel ca poate fi explicata ultima partea a filmului, care il si duce intr-un derizoriu cinematografic: realizatorul nu a putut depasi ceea ce a trait! astfel ca a dus povestea mai mult decat era necesar, prezentand inmormantari, schimband naratorul presupus pan ala un moment dat... acum puncte ramaneau in suspensie avand in vedere ca alemente deslusite numai in final aparusera inca devreme, insa mai bine ramaneau alea in aer si oprea filmul la timp - uciderea mamei (in inchipuirea lui doar) bolnava si a tatalui pe scari.

asa.. e doar vreme pierduta.
clare influente Aronofsky, si nu numai, in film.

22. Bad Taste
Verheyen si Doense, curatori

cele mai tari personaje prezentate:
A*P*E, o varianta maide in South Corea, 1975, a lui King Kong...
RObotul nustiucum
arma si extraterestii
o locotenenta SS
eKaterina nesatula

si, mai presus de toate, preferata Malei si.....

period-ul (aka menstruatia)

:lol: dar nu tot timpul :lol:.. ca mi-era si :sleep: din cand in cand

21. (sau cat o fi :lol:) A Cock and Bull Story
Michael Winterbottom

e primul film care ma face sa citesc o carte, cea pe care o ecranizeaza.
probabil ca are o importanta deosebita citirea cartii in receptarea corecta a filmului - mai ales in cazul in care postmodernismul filmic nu prea o fo frecventat (in teorie) - dar nu cred ca cei care nu au indragit filmul ar fi facut-o daca citeau cartea!

nu prea e nimic de povestit, ar fi de zabovit asupra alcatuirii/compunerii filmice, insa probababil e si mai interesanta o paralela carte film din aste aspecte. asa ca.. la Humanitas e cam 28 de lei cartea. la dimensiunile pe care le are nu e chiar scumpa...

pe curand!

mda.
subscriu la ce a scris tailgunner dspr 'dr9', cu 1 precizare ('ovalul taiat la mijloc' e un fel de logo barneyan, apare in mai toate productiile lui) si 1 obiectie: tailgunner are dreptate k barney vrea sa faca un statement in ac. film si k nu e prea clar care ar fi acel statement... but that's precisely the point: nu cred k pe barney il interseseaza 'nivelul simbolic' per se, da, oamenii se transforma in balene, dar nu cred k trebuie cautat cinestiece 'meaning' artistico-ecologist - pe barney il intereseaza metamorfozele in sine, ca fapt estetic; la el, hibrizii nu au alta 'ideologie' in spate decit pura placere (perversa) de a face mutatii in regnuri - si a obtine forme estetic necontaminate de discursuri & stuff.

ieri, din pacate, n-am vazut nimic...( :(( ) eram cu o mahmureala di granda dupa noaptea de la diesel, p-orma a trebuit sa moderez o masa rotunda dspr filmu rom. - la care mitulescu (catalin) mi-a reprosat, in public (!), k nu l-am felicitat la cannes, acu doi ani, cind a primit palma pt 'trafic'... :w00t: ce sa-i fi spus, k mi-profund antipatic, k persoana?! k nu sint obligat prin nimic sa am relatii personale cu regizorii dspr care scriu? k, in fond, ce il intereseaza mai mult: sa-i plac filmele, sau pe el??
se simtea multa frustrare & resentiment in iesirea lui (care a futut tot panelul), si ele au crescut - sint convins - la intilnirea de dupa-amiaza cu andrei serban, cind acesta - intrebat de tudor giurgiu ce filme rom. a vazut lately - a spus k i-au placut ffff mult 'lazarescu' & 'a fost sau n-a fost' . eu am crezut k nu vazuse filmu lui mitulescu, dar, intr-o discutie ult. cu serban, am aflat k il vazuse... ;) mitulescu era de fata la intilnirea cu serban & cred k inghitit greu toata kestia.

individu asta (cm) are un ego de zici k are in spate filmografia unui kubrick sau bergman sau welles...
sau whatever.
si ink o data ma mir: de ce dracu ii intereseaza atit de mult parerea mea pe unii k mitulescu & stuff? k pe mine nu ma intereseaza parerea lor dspr mine.

giondelabloc, Anca Ularu in realitate e ANA Ularu, iar frumusetea ei (ce stupid pot discuta unii despre frumusete!!!) , tot reala, nu trebuie privita ca un revers al peliculei, ci ca o continuitate...Pt cine are oki eficienti...
Plus punct, Ana Ularu isi prezinta "frumusetea" si-n scris...

da dom'le, e Ana Ularu... am sa corectez.
greseala de neiertat, indiferent pela ce ore vorbeam despre lucrurile respective.
cat despre frumusete pe pelicula, pornind de la ea inspre realitate, surprinsa in scris sau aiurea... e o problema de gestiune.

cunoscand persoana - prin personaje - intr-un mediu inselator (si pornind de acolo in constructia reala a unei persoane, asadar o deformare a realitatii), spectatorul se afla in pozitia (nu discutam acum suficienta acestei ratiuni) de a vedea subiectul respectiv in multiplicitatea de infatisari in care se arata (nu in asta asta consta actoria? - sa nu fii nimeni pentru a putea fi oricine pe ecran?) astfel incat el, subiectul vazut, poate suferi o serie de comparatii intre ceea ce a afisat in momente diferite ca fiind el insusi intr-un rol pe ecran, in tr-o emisiune, intr-o discutie la un bar, etc.

marx & poza anei
are sitting in a tree
k. i. s. s. i. n. g.

aha... de-aia la finalul proiectiei de ieri dimineata a Marilenei... doamna producator i-a multumit in special lui CM, pentru idee, pentru sprijin si... :P pentru ca exista :lol:

daaa, intamplare!
ce te miri? ei (catalinii si altii...) stiu ca opinia ta conteaza si asteapta, iar si iar, scris si vorbit, comentariile, felicitarile, complimentele tale ca o izbavire, ca o dovada ca exista (sirul sinonimic e mai mare)... las' sa sufere, nu te grabi sa bandajezi pe nimeni, ca tot asediem "nivelul mediocru" in film. :) la aceasta etapa suferintele stupide sunt o regula...

multumesc, gionloc, pentru comentarii si relatari de la TIFF. le citesc cu interes...

the fever - a lousy little movie fosta piesa de teatru/ ramas piesa de teatru, cu o vanessa redgrave care priveste mirata spre camera (tot filmul!) mimand din priviri voice-overul ala execrabil, cu un Michael Moore care se simte vinovat ca a mancat inghetata facuta din laptele bebelusilor din nush' ce tara in curs de dezvoltare(how sad) & ( THE HORROR :(( )Angelina Jolie,
militanta cu basca si pardesiu gri - unii n-au nimic sfant! 3/10

Tideland - Alice in Gilliam's-twisted-land, o parada de freaksi simpatica & dezgustatoare , the ultimate story pentru toti copii dezaxati .
:love: Terry 10/10

Sympathy for Lady Vengeance
Chan Park-Wook

filmul are doua parti. din prezent, prin flashbackuri, trecutul e deslusit, astfel incat, in partea a doua, viitorul sa fie sigur/curat in urma indeplinirii misiunii vindicative. astfel ca exista si diferente de punere in imagine intre cele doua capitole ale filmului.

in prima parte toate elementele diegezei participa la pregatirea terenului unde misiunea lui Geum-ja sa prinda realitate: in inchisoare - ea e sfanta care indeplineste ceea Luca spune in Evanghelie, cap 12., Ignem veni mittere in terram: fata ii lumineaza, nimbul arunca vapai in jur, dreptatea ea o imparte, bunatatea ei e mangaierea fetelor persecutate si e moartea celor ce se instapanaesc abuziv peste fiinta noilor venite. iar inchisoarea trebie sa fie un panoptikon foucauldian pentru spectator - privitorul trebuie sa aiba toate detaliile care sa-l determine sa binecuvanteze razbunarea femeii - iar in oferirea lor se revarsa un intreg complex cinematografic: dulapurile sint martorele actiunilor, usile lor arata ce s-a petrecut, visurile anunta furia femeii, cainii deseneaza in zapada urme aratandu-ne cum se ramifica raul odata declansat - cu cat cainele este mai mare, cu atat urma este mai mare.... iar pernitele labutelor cainelui indica directia de propagare a raului: patru pernite, patru directii, patru copii omorati, patru jucarioare atarnate la brelocul ucigasului, patru lumanari aprinse de Geum-ja...

o razbunare pe ritmuri de vioara si clavecin, o poveste despre rost, destin, durere si mantuire. Geum-ja traieste doar vremea necesara pentru a sfarsi minciuna existenta in societate. aflandu-se fata de sine intr-o continua penitenta (isi refuza orice pozitie privilegiata in inchisoare, isi cere iertare parintilor copilului ucis de altcineva taindu-si o pate a trupului) Geum-ja isi implineste misiunea prin ceilalti: pe cei cu adevarat suferinzi in urma crimelor comise de profesorul pedofil ii aduc ein pozitia de a-si alina suferinta in razbunare... imediat ce vendeta e inchisa, Geum-ja is pierde rostul astfel incat ceea ce presupunem ca urmeaza pentru ea e moartea.. daca nu una fizica, una sociala, una mundana, o iesire dintr-un spatiu, iesire care isi are punctul de ruptura exact in momentul in care implineste ceea ce avea de indeplinit.
daca in prima parte, exact pana aflam intregul sir de evenimente care i-au schimbat traiectoria lui Geum-ja, regizorul nu se dovedeste parcimonios in a imbina modalitati si motive narative... in a doua parte se rezuma la o expunere, rece, distanta, calma, calculata a sfarsitului pedofilului.

precum in Dogville, si aici alfam ca mantuirea implica dualitatea sentimentala iubire-ura care se implineste, devine o trinitate prin adaugarea intreprinderii finale, prin aducerea in act a izbucnirii fortelor pe care cele doua sentimente le presupun, adica prin implinirea razbunarii.

pai pe tine d-asta nu te-a multumit, ca nu te-a socat destul!!
adica ce sa fi facut mai mult inpsre partea grotesco-alimentaro-sexplicita?

mie filmul mi-a placut tare mult tocmai fiindta traseza explicit detasarea graduala (in generatii succesive) dinspre animal inspre om, unde omul e definit prin receptarea si retrimiterea esteicului inspre semeni. sinuciderea sa, eviscerarea si taierea mainii si capului, il ingheata pe personajul nostru in pozitia unui David decapitat (scultura lui Michelangelo) in acelasi timp o critica si o implinire, o critica (chiar daca aci exagerez eu) a istoriei omenirii (spun ca exagerez fiindc ade fapt numai Ungaria e implicat ain poveste, adica ei apar a nu fi in stare sa fie primi pe niciunde, asa ca macar s fie cei mai tari la halit!), care prin toate creatiile si prin tot frumosul adus in lume nu a reusit sa elimine astfel de deviatii... o implinire in aceea ca apare posibila in timp depasire conditiei.. numai ca ea pare a nu mai folosi la nimic (de unde si capul taiat)... totusi, corpul lipsit d eorgane tirmite la ideea mumificarii - permanentizare a chipului, a trasaturilor definitotii ale unui cadru existent candva, undeva...

altfel... pelicula sufera in anumite privinte... nici Palfi nu s-a putut abtine in a lasa prin film momente din astea de relaxare si judecata moral-populara la adresa celor ce se intampla (vezi cocosul care ii ciocaneste cocosul tipului cand se masturbeaza in scanduri)... apoi partile de estetica si subliniere a artei - miscarea circulara a podelei dezvaluind o ciclicitate umano-lumesca in covata (covata-patut, covata-sicriu, covata-loc de punere a carnii animale, etc), spre exemplu, nu este sustinuta in film de nici un alt moment care sa rebalanseze situarea autoreferentiala si cea clasic-expozitiva. se intampla doar sa avem un moment de scapare poetica (ca sa-i spun asa), un usor delir regizoral, o discontinuitare pana la urma, in firul epic. e o scena incantatoare, insa nu necesara, prin ea nu rezolva nimic, doar aduce inca o sumedenie de intrebari pe masa!
cam la fel e si penisul care scuipa flacari... sau explicatia visata a aparitiei stelelor pe cer. sint momente savuroase dar concentrate in prima treime a filmului astfel ca macina a posteriori celelalte dua povestiri din film pentru ca nu-si alfa rasunet/corespondent in ele.

Slumming
Michael Glawogger

unul dintre cele mai faine filme din festival, simplu, deschis, dar naravas. doua vieti ajung la un moment dat sa se intalneasca, aceasta intalnire deplaseaza cursul ulterior al existentei lor.... dar nu inspre dezastru ci inspre un presupus happyend deloc deranjant.

desi nu vedem detalii care sa ne creeze treptat aceasta stare, filmul se dovedeste a fi de un optimism dezarmant (universul lucreaza la buna noastra stare :lol:), de mirare daca e sa pornim dela ceea ce vedem in documentarele regizorului prezent in sectiunea 3x3.

azi la Republica, filmul surpriza, Paris, je t'aime... o colectie de scurtmetraje realizate de multe nume sonore din industrie, fiecare vorbind despre iubire, iubirea orasului in sine iesind la suprafata fiecarei povesti separate care, cam in 3-5 minute, discuta o fateta a iubirii prezente in relatiile interumane.

in ordinea aparitiei in film, mi-au placut in mod deosebit (altfel tot filmul este agreabil fara discutie) momentele regizate de fratii Coen (statie de metrou, Buscemi luat la rost de un tip fiindca=i privea gagica), apoi de Isabel Coixet (un domn are amanta, vrea sa se desparta de sotie, afla ca are leucemie si i se dedica total, se reindragosteste si dincolo de sotia sa nu mai poate trai nimic in plan amoros), sau Wes Craven, care aduce pe ecran spiritul lui Oscar Wilde pentru a da poveste legate de urmarea caii descrise si deschise de marea iubire... de ce sa nu o scapi printre degete :)