Faza este ca-mi place
Pascal Bruckner dar nu in postura de scriitor ci ca eseist ,filozof ,gargaragiu.Am citit doua ,trei carti din aceste categorii si mi-au placut .Am incercat si literatura lui dar ''nu m-a lucrat ''
In ultima vreme :-excelenta lucrare istorica scrisa de
Tony Judt despre Europa postbelica.O caramida esentiala ( aproape 800 de pagini )pentru pasionatii de istorie dar si pentru ceila(n)lti.Cititi cartea daca vrei sa intelegi ce inseamna UE,NATO,modelul social democratic suedez,de ce nu ne iubesc vest europenii pe noi astia din est ,de ce In anii '50 in parcurile elvetiene erau afisaje cu :''interzis cîinilor si italienilor '',de ce revoltele din anii'60 au dus la cinismul din anii' 70-'80,de ce intelectualii din Romania incearca sa se agate de modele culturale care sunt depasite de 30 de ani in Occident .
-volumul 3 (ultimul ) din lucrarea istorica colectiva :''
Istoria corpului'' -editura
Art .In secolul 20 bietul corp are cel mai mult de suferit .Este analizat tot mai adinc de catre chirurgi ,biologi ,radilogi ,geneticieni .Este ciopirtit de obuze ,mitraliat ,incendiat ,gazat .carbonizat ,radiat,electocutat ,acidentat.Este antrenat si prelucrat de antrenori ,militari .chrurgi ,stlisti .
Este psihanalizat ,cronometrat ,masurat,deificat (sportivi ,artisti ).
-
Roland Barthes ''
Mitologii " - chiar daca vechile mitologii au disparut o societate nu poate exista fara o plasa mitologică care să-i dea un sens.In loc sa mai crezi in zine ,duhuri ,elfi ,zei si alte minuni crezi in stiinta ,stat ,democratie ,cultura .Privirea lui Barthes se indreapata atunci spre noile mituri laice ale societatii capitaliste :aspiratorul ,sportul ,concediul ,martienii ,automobilul ,televizorul.
Umorul este omniprezent si stilul spumos si jucaus mi-a amintit de
Andrei Plesu :-O .Daca periem marxismul unor analize (marxism inevitabil in Franta anilor '50) raminem cu pastile destul de consistente valabile si astazi.Iatăun exemplu : ''
Reclamă pentru profunzime
Am arătat că, astăzi, reclama pentru detergenţi subliniază cu precădere ideea de profunzime: murdăria nu este smulsă de pe suprafaţa obiectului, ea este eliminată din locurile cele mai ascunse. Toată reclama pentru produsele de înfrumuseţare se sprijină pe un soi de reprezentare epică a ceea ce este mai intim. Micile cuvinte înainte ştiinţifice, menite să introducă publicitar produsul, îi recomandă să cureţe în profunzime, să elimine în profunzime, să hrănească în profunzime, pe scurt, să se infiltreze cu orice preţ. Paradoxal, pielea se dovedeşte, cu uşurinţă, a fi îndatorată unor rădăcini adânci, unui strat de bază de reînnoire, cum spun unele produse, numai în măsura în care ea este în primul rând suprafaţă, însă suprafaţă vie, adică muritoare, susceptibilă de a se usca şi de a îmbătrâni. Medicina permite de altfel să i se dea frumuseţii un spaţiu profund (derma şi epiderma) şi să le convingă pe femei că ele sunt produsul unui fel de circuit germinativ, unde frumuseţea inflorescenţelor depinde de hrana rădăcinilor.
Prin urmare, ideea de profunzime este generală, nu există reclamă unde ea să nu fie prezentă. Despre substanţele ce trebuie infiltrate şi convertite în sânul acestei profunzimi, nimic precis; se indică doar că este vorba de principii (înviorătoare, stimulative, nutritive) sau de sucuri (vitale, revitalizante, regenerante), un întreg vocabular molieresc, uşor complicat cu un grăunte de scientism (agentul bactericid R 51). Nu, adevărata dramă a acestei mici psihanalize publicitare este conflictul dintre două substanţe inamice, care-şi dispută subtil drumul "sucurilor" şi al "principiilor" către câmpul profunzimii. Aceste două substanţe sunt apa şi grăsimea.
Ambele sunt moralmente ambigue: apa este benefică, deoarece toată lumea vede foarte bine că pielea îmbătrâneşte şi se usucă şi că pieile tinere sunt proaspete, pure ("o umezeală" proaspătă, spune un produs oarecare); tare, neted, toate valorile pozitive ale substanţei carnale sunt dintr-o dată simţite ca fiind întinse de apă, umflate ca o rufă, stabilite în acest ideal de puritate, curăţenie şi prospeţime pentru care apa este cheia generală. Din punct de vedere publicitar, hidratarea profunzimilor este aşadar o operaţiune necesară. Cu toate acestea, infiltrarea unui corp opac de către apă nu pare uşoară: se crede că apa este prea volatilă, prea uşoară, prea nerăbdătoare pentru a putea ajunge în acele zone cripturale unde este elaborată frumuseţea. Şi apoi apa, în fizica ei carnală şi în stare liberă, apa decapează, irită, se întoarce la aer, face parte din foc; ea nu este benefică decât închisă, stăpânită. ''
