Da' cand o fost Daneliuc pe Cinemagia? :-O

Asta imi aduce oarecum aminte de momentul cand am participat prima data la discutii pe un forum pe internet, prin anul 2000. Initial am fost surprins sa vad virulenta discutiilor si modul in care unele personalitati erau atacate. Mai ca as fi zis la fel ca Mirciulica asta, ce fosa septica! Dar mi-am dat rapid seama ca libertatea asta de exprimare e pana la urma un lucru fantastic. Ca pe net oamenii sunt deseori mult mai sinceri ca in viata reala. Si ca daca reusesti sa-ti tii orgoliul sub control, ai deseori mult de invatat din discutii cu oameni care critica sau chiar injura, ori pe tine personal ori valorile importante pentru tine.

Eh, ăsta e stilul lui de turbat, să te facă Daneliuc fosă septică e comparativ pe scara valorilor cu s-o facă pe Agnes Varda cucoană cu ifose abisale. Iar rant-ul și răfuiala lui sunt țintite precis, m-am prins (cred) din alt fragment din carte la cine se referă, care e userul pe care are boală.
Dar gata cu bârfa, trebuie să mai și muncim. :P

Bine zis. Asta e si parerea mea : abia in spatele ecranului ,omul isi arata adevarata fata . Daca e vitelus in viata de toate zilele ,si pe net o sa impunga . Poate doar pe siturile matrimoniale se mai umbla cu cioara vopsita .



Despre nenea Daneliuc : sa-i vedem filmele turnate inainte de '89. Ce a facut dupa '89 ,nu prea mai rezista . Prafuiala , vulgaritate , istericale . E clar ca omul a obosit si nu mai are ce sa mai dea .
Am revazut recent ''Aceasta lehamite '' - nota 6 cu indulgenta .

"Nu prea" mai rezista? Esti exagerat de indulgent.
Ca veni vorba de fosa septica, iti amintesti de Patul conjugal?

L-am vazut si pe asta . Alta capodopera :P

A citit careva ceva de Vlad Zografi? Eu, sa fiu sincera, nici n-am auzit de el pana acum vreo saptamana cand am primit cadou o cartulie cu ceva piese de teatru. America si acustica ii zice. Si-mi chiar place tipul. Oare de ce n-am auzit de el pana acu? Is singura?

Eu am auzit de el, dar n-am citit nimic din ce a scris. Tipul e fizician de formatie, nu literat si e de multi ani implicat la Humanitas ca editor pe langa Liiceanu.
Am auzit de el ca atunci cand s-a dus la Humanitas sa se angajeze i-a zis lui Liiceanu ca are de terminat un doctorat in fizica la Paris & asta a crezut imediat ca e un impostor mitoman & l-a trimis la plimbare "du-te si termina doctoratul si mai vedem". Si asta a revenit si a batut la usa "domne am terminat doctoratul , ma angajezi?". A povestit Liiceanu faza asta la TV in urma cu multi ani, nu stiu cat de romantata e povestea sau tipul chiar e un wacko.

Ah si mai imi aduc aminte ca faceau astia misto de el vara trecuta la scandalul cu demiterea lui Basescu. Asta era in tabara pro-basista si combatea si a reusit sa scrie pe blog doua articole cu titluri diametral opuse unul dupa altul. S-ar putea sa fie totusi wacko. :P

Da, dupa cum scrie nici eu nu cred ca-i normal. De-aia-i si iese asa de bine. :D Mi se pare foarte amuzant.

Three unpublished JD Salinger stories appear online

Am citit de doua ori ''De veghe in lanul de secarica '' , dar nimic altceva de la Salinger .

Sa povestesc si eu cum am dat peste Salinger .Prin 1997mergeam cu autobuzu'si soferul daduse drumul la radio .Muzica,gargara si la un moment dat concurs cu premii.Realizatorul citeste un pasaj in care un pusti paraseste scoala si incepe sa umble brambura prin oras.Incepe sa-mi placa tot mai mult pasajul, dar ma oftic dupa ce un agarici suna , raspunde la interebare (despre ce carte este vorba ?) si pune mina pe premiu.Retin din toata discutia si ceva cu secara si numele de Salinger. Intru peste citeva zile la o librarie din Pantelimon si o intreb pe duduie de secara si Salinger.''De secara nu stiu ,dar am pe unu cu numele asta''.Ma holbez la ce-mi aduce -''Calatorie la capatul noptii'' de L.F.Celine,o cumpar ,o citesc si ma indragostesc (din greseala) de Celine .Peste vreo 3 ani (la libraria din Dr.Tab. )dau si de Salinger cu secara lui si hop ca-mi place si asta.
Saliger, la viata ta /Ti-a placut secarica .

Am terminat În Puterea Nopții - Puțin prea mult sf pentru gusturile mele.
7.5 / 10

Acum citesc Carrie în paralel cu Grădin de ciment

Ce-a zis McEwan cand a terminat ''Gradina de ciment '' ??? Betoooonnn .
Mie mi-a placut mult , dar am citit-o cu ceva vreme in urma si nu mai tin minte multe lucruri din ea.

http://www.bookblog.ro/top5/top-5-ce...t-pe-facebook/

Cine a scris replicile dupa Caragiale, respectele mele eterne!

Poetics of Depression - Chapters 1 & 2. Citite una dupa alta, in doua nopti consecutive. (Un om care nu doarme, DaDa, haha).
10/10 amandoua.

Grădina de Ciment - Absolut fantastică. Scurtă, dar bună. 9 / 10

Carrie - Un fel de meh, parcă nu e King. Sau mi se pare. Oricum, mediocră față de alte opere ale sale.

Urmează Pădurea Norvegiană. Să vedem japonezii cum se descurcă cu literatura :))

U jokin'? :))
Se descurca, dar ceva imi spune ca te vei plictisi.

îmi fac bagajele şi plec la cluj



http://uk.phaidon.com/store/art/art-...9780714865362/

nu glumesc. mie nu mi-a plăcut la fel de mult ca Salem's Lot, The Shining sau Talismanul. Cam asta am citit scris de el până acum.

Dictaturile si regimurile totalitare au fost si sunt diferite. Nu cred ca exista unul la fel, iar cele din America de Sud sunt diferite de cele din Europa de Est. E bine ca exista reportaje, documentare, carti de istorie care ne fac sa ne facem o idee despre ce au trait altii. Dar e si mai bine ca exista scriitori care ne fac sa intelegem CU SUFLETUL ce inseamna 'desaparecidos' sau alte aspecte diferite de ce-am trait noi. O carte minunata pe care v-o recomand "Despre dragoste si umbra" de Isabel Allende.
http://www.youtube.com/watch?v=cNAk9C_ky68

Nu am citit "Despre dragoste si umbra" dar iti dau perfecta dreptate.Allende e magistrala in sensul in care spui cu non-fictiunea.
"Tara mea inventata " +''Paula" +''Suma zilelor" au fost pentru mine un regal :)

http://blog.isabelallende.com/

Eu tocmai ce-am terminat, intr-un final, Journey to the End of the Night a lui Celine. Mi-a luat 2 luni jumate si m-a secat de toata energia at times. Anyway...mi-a placut destul de mult. Irat personaj principal, extrem de uman though. N-am vrut sa-mi placa da mi-a placut ...si m-am simtit vinovata din cauza asta pe alocuri.

Banuiesc ca ( dez)orientarea lui politica ti-l face pe Celine de nesuferit . Bine si el ca om mi s-a parut bun de batut cu parul , dar eu consider ca i -am gasit cartile in autobuz . Aveau copertile rupte , le-am citit , mi-au placut . Ce sa fac daca aflu dupa aia ca autorul a fost o jigodie ? Sa dau unlike ?
Oare daca mi-ar placea o carte despre care sa aflu apoi ca a fost scrisa de WC Tudor si mi -ar mai placea pe urma la fel de tare ?
Oricum doar " Calatorie .... " si " Moarte pe credit " rezista , in rest parca omul si-a pierdut un pic si mintile . Foarte greu de citit " De la un castel la altul " sau " Rigodon " .

Nu stiu, mi se pare genul de scriitura care ar gadila mai mult tendintele anarhice ale adolescentilor. Cu toate astea, mi-a placut, am zis. Ar fi ajutat, intr-adevar, sa nu-i stiu (dez)orientarile politice.

Nici eu nu stiu daca mi-ar mai placea asa de mult ca prima data .Probabil ca nu .
Am incercat sa-i citesc " Guignol 's Band " tradusa in urma cu 2-3 ani , dar mi s-a parut foarte dezlanata si iritanta .

Eu ma gandeam pentru cazuri din astea sa deschidem si un topic complementar la "Ultima carte citita". Sa se numeasca intr-o acuta lipsa de inspiratie "Ultima carte necitita". Adica nedusa pana la capat.
Vorba aia: oameni suntem , avem sentimente, trairi, umori, nu suntem niste roboti care sa terminam orice carte si orice film, ca nu ne-a dat nimeni sarcini din astea. De unde varsatul de fiere in sens cultural.
Sa-l deschid? Sa vedem cum merge?

Cica Pierre Eugène Drieu La Rochelle, ala cu Le feu follet, a fost pe o scara Richter a jigodismului de vreo 5 ori mai jigodie decat Celine. Adica si cu Nazi, si cu Stalin, profund convins si cu trecere rapida de la unul la altul.

Pe mine m-a tulburat alt caz la care chiar nu ma asteptam, Milan Kundera, dupa ce am citit articolul asta al lui als:
http://atelier.liternet.ro/articol/9...l-Kundera.html
Pfoai de capul meu, dupa "Insuportabila usuratate a fiintei" & "Cartea rasului si a uitarii" sa aflu ca asta a fost atat de carpa. Daca a fost. Or fi cartile sublime (& sunt), dar cum naiba sa scrii asa ceva cand ai un om pe constiinta? Complicata treaba.

Deschide, deschide. Stiam de treaba cu Kundera...si am fost si eu destul de dezamagita cand am citit. Nici nu stiu cum se pune problema morala intr-o astfel de situatie... Daca-i citesti romanele lui Kundera n-ai gandi niciodata asa ceva despre el. "Gluma" e si mai sinistra daca o raportezi la trecutul lui. Pe cand Celine pare ca-si asuma statutul, ba mai mult, il glorifica oarecum. Probabil avea si-un tricou inscriptionat cu "I`m a cunt and proud of it."

Mi se pare oarecum relevant ce zice als in incheiere:

"Un determinism facil ne îndeamnă, în plus, să judecăm o operă prin prisma vieţii autorului ei. Ne induce ideea că nu te poţi schimba, între 21 şi 79 de ani, că nu poţi ispăşi prin altceva (de exemplu, prin scris)."

Oarecum.

Cioran se pare ca s-a cait toata viata pentru nebunia din tinerete cu legionarismul. Sa ma contraziceti daca ati citit mai mult sau altceva.

Treaba mi se pare prea complicata. Si daca se adevereste ca a facut asa ceva, tot mi se pare atat de complicata, incat mi se pare facil sa folosesti o formula literara ca "determinism facil".

Ce-am mai citit saptamana asta, vorba lui Bacovia: "O, tara trista (Marian Coman, Teoria flegmei. Apel la mitocanie - publicistica si Oana Pellea, Jurnal), plina de umor ( Mircea Cartarescu, Frumoasele straine)". Dar oare de la cine sa invatam sa fim altfel?! De la fratii nostri francezi? Pai Pascal Bruckner in Care dintre noi l-a nascocit pe celalalt? nu ne arata o Franta prea jolly... Sau poate sa invatam de la un rus emigrat in Franta Andrei Makine si sa facem si noi in sfarsit un Recviem pentru est?! Poate mai bine citim ceva nipon, nu credeti? si citim Adevarata viata de gheisa de Mineko Iwasaki, poate invatam si noi de la japonezi ce inseamna onoare, traditie, fidelitate.

Cam asta am citit saptamana asta si vi le recomand pe toate, dar cel mai mult m-a uns pe suflet umorul amar al lui Cartarescu.

Mie-mi place mult Pascal Bruckner , dar in calitate de eseist / ganditor l .Cand e vorba de literatura lui :(

Asta-i a doua carte pe care o citesc de Bruckner. Dar Luni de fiere mi-a lasat asa un gust amar... as zice de Romania, dar e mai rau....

Am terminat Pădurea Norvegiană. @Twinsen - nu m-am plictisit, dar sunt surprins de faptul că mi-a plăcut un astfel de roman.

Cred că voi mai încerca niște Murakami în viitorul apropiat.

M-am apucat de "Omul fara insusiri", sunt hotarat s-o duc pana la capat, cartea asta n-are voie sa fie expediata in topicul celalalt. :P

Nu stiu de ce esti surprins, dar eu sigur iti recomand Murakami, Padurea Norvegiana mie nu mi s-a parut cea mai buna dintre cartile lui. Mie mi se pare ca Murakami e foarte universal, adica eu l-am perceput foarte occidental dupa primele carti, chiar ma miram ca e japonez!

”O zi” de David Nicholls
 

Deși, cică, e un bestseller, nu pot să zic că am rămas fără cuvinte, e bunicică cartea, cu unele secvențe de anosteală totală.:)

Cees Nooteboom - Urmãtoarea poveste 9/10
Herman Mussert se trezește într-o dimineaţã într-o camerã de hotel din Lisabona, deși adormise în patul lui din Amsterdam. Iși dã seama cã trebuie sã retrãiascã un episod de iubire din tinereţe, de fapt, un episod de douã iubiri: una carnalã, cealaltã idealizatã, dar ambele conectate într-un mod foarte complicat, fãcut posibil prin incapacitatea lui Herman de a relaţiona cu ceilalţi oameni.

"Viaţa este o gãleatã de rahat, din ce în ce mai plinã, pe care trebuie sã o cãrãm cu noi pânã la capãt. Se pare cã fraza aparţine Sfântului Augustin [...] Ar fi trebuit sã uit aceastã femeie de mult, cãci întâmplarea este veche. Tristeţea se cuvine a se întipãri pe chip, nu în memorie. Si apoi, memoria este ceva depãșit. Abia dacã mai auzi ceva despre ea. Si mai este și mic-burghezã. De douãzeci de ani nu am mai simţit întristare."

Mohammed Hanif –Explozia întârziatã a fructelor de mango 10/10
Am hotãrât sã-mi fac și eu o listã (idee împrumutatã de pe un blog) cu cel puţin o carte cititã din toate ţãrile. Așa am ajuns la Pakistan și l-am gãsit la promoţie de 7 lei în Real pe Mohammed Hanif. Ce-mi place mie cel mai mult la lista aceasta e cã te ajutã sã faci niște descoperiri literare uimitoare. Cum a fost pentru mine Hanif.
Oarecum în stilul sarcastic privind birocraţia militarã din „Catch-22”, romanul este o satirã parţial militarã pe marginea împrejurãrilor haotice, și încã nelãmurite, în care s-a petrecut prãbușirea în Pakistan a avionului care l-a ucis pe președintele Mohammed Zia ul-Haq în 1988, oferind o perspectivã serios de ironicã asupra începuturilor dominaţiei islamiste din zonã. Tema care mi-a plãcut mie cel mai mult a fost cea a trãdarii sub torturã. Se pune intr-adevãr trãdarea prietenilor dacã ești torturat?

Cãtãlin Dorian Florescu –Maseurul orb 9/10
Intâlnirea dintre candidul Teodor, reîntors in Romania dupa o tinereţe tristã, deși financiar fructuoasã, în Elveţia, și carismaticul Ion, orbul pasionat, în mod paradoxal, de cãrti.

"Ion avea pe benzi zgomotul strãzilor din Cluj, Arad sau Timișoara, din Iași sau din București. Avea pe casete voci de copii care cereau jucãrii și de soţi care întrebau ce era de mâncare. Pisici, câini și o mulţime de gãini și cocoși. Cãpãta lecturi din John Irving însoţite de gâgâieli sau din Thomas Mann cu cântece de cocoș. Când mama Lolitei alerga pe stradã și era cãlcatã de mașinã, în fundal îl auzeai pe soţul cititoarei venind acasã. Când Mr. Humbert și Lolita au plecat în cãlãtorie ca un cuplu de îndrãgostiţi, soţul își îmbrãţișa nevasta. Când Humbert și-a împușcat rivalul, soţul sforãia alãturi.
Erau parcuri cu mame care își duceau copiii la plimbare. Uneori, de emoţie cã își vedeau iubiţii, unele femei uitau sã opreascã aparatul și atunci auzeam printre rânduri șoapte de iubire"

Torgny Lindgren - Caltaboșul 9/10
O carte bizarã, la fel cum sunt, de altfel, și suedezii în carne și oase. Romanul e construit pe modelul caltaboșului. Ce naiba nu gãsești în aceastã carte?! Teorii despre muzicã, despre scris, relatãri de fapte diverse încadrate în chenar separat de textul principal, oameni simpli cu vorba lor frustrã și tot felul de povești din folclor și mai câte altele. Deja, ce mai conteazã dacã e realitate sau ficţiune, povestire sau jurnalism, atât timp cât întregul este deosebit de gustos? Mã rog, cred cã respectivul caltaboș din titlu e de fapt un fel de tobã, dar probabil s-a ales traducerea prin caltaboș ca sã se evite confuziile.

bună ideea asta cu o țară - o carte . ar trebui să încerc, numai să scap de sesiune. nu prea știu de unde să încep totuși, sunt atâtea țări =))

Mai bine te uiti la filme in sesiune. La mine functiona mereu.

Arta și Percepția Vizuală - Rudolf Arnheim

Este, într-adevăr, o carte de căpătâi...nu numai ca e o carte pe care fiecare artist plastic (și nu numai!!) ar trebui să o citească, educânău-i, cel puțin, discursul plastic, dar este și o carte care deschide apetitul pentru tot ceea ce ține de lectură.

Everville si Cabal de Clive Barker

Am citit Ma numesc Rosu de Orhan Pamuk. Mi-a placut foarte mult. E un fel de roman mystery filozofic. Un miniaturist este ucis, iar unul dintre ceilalti renumiti miniaturisti pare a fi criminalul. Negru, eroul principal, incearca sa dea de urma criminalului pentru a-si cuceri iubita din tinerete. Actiunea o aflam prin gurile protagonistilor, dar si ale personajelor pictate de acestia. Asta mi s-a si parut cel mai interesant. Filosofia vine din discutiile purtate de miniaturisti despre importanta si felul in care ar trebui desenate lucrurile, despre ce da valoare unei miniaturi sau unui pictor. Eu n-am putut-o lasa din mana, dar doua prietene mi-au zis ca au inceput-o si li s-a parut un pic prea stufoasa. Mie nu mi s-a parut... De gustibus... Nota 10.

Mie nu mi-a mers asa bine cu Pamuk :( .
Tema cartii m-a atras foarte mult initial,pentru ca imi plac povestile exotice,montate in cadre vechi,
iar tot ce ai surprins tu atat de bine si precis raspundea (teoretic!) interesului meu atat din perspectiva miezului,a continutului cat si din cea a ambalajului.Pretextul - lumea miniaturistilor - mi se parea ,din nou,seducator si plin de parfum.
Numai ca miniaturistii astia vorbeau toti la fel:aceeasi tonalitate,acelasi ritm,parca Pamuk s-ar fi jucat cu 5 note muzicale la un soft care-i genera variatiuni infinite.Stiu ca lentoarea expunerii a fost o maniera de racord la spiritul epocii,in plus filigranistii sunt prin definitie si structura mai degraba statici decat dinamici,dar uite asa ....eu am clacat si Pamuk al meu ar trebui sa mearga la thread-ul lui varu.Cartea nu mi s-a parut prea stufoasa, ci prea diluata,intr-un cuvant un raport inegal intre forma si continut care a sfarsit prin a ma obosi.
Faptul ca Pamuk m-a pierdut pe drum nu e nici o mandrie pentru mine,dar cum si la case mai mari am auzit de astfel de patanii,am reusit sa-mi pastrez moralul la linia de plutire.Ceva imi spune ca o sa-mi spal rusinea cu "Istanbul",eu fiind mare amatoare de non-fictiune.:D

Spre rusinea mea, mie mi-a mers prost cu "Istanbul"-ul cumparat in engleza dintr-un aeroport. Am citit din el vreo doua ore cat a durat zborul, l-am abandonat dupa aia. Deci nedus pana la capat, tocmai bun pentru threadul complementar.

Ontopic
Am descoperit un scriitor bun si o carte foarte frumoasa: Stefan Zweig - Lumea de ieri: amintirile unui european. Stefan Zweig a fost unul dintre cei mai de succes scriitori interbelici, echivalentul unei vedete culturale atent cladita in timp cum e la noi Cartarescu, dar multiplicata ca nivel de receptie la intreaga Europa occidentala. Fiu de evreu bogat, spirit erudit renascentist (il interesau toate - literatura, teatrul, pictura, muzica, filozofia, critic literar, scria studii despre Hölderlin, Kleist si Nietzsche la un loc), scriitor cu har, a avut (ne?)sansa sa strabata cea mai zbuciumata perioada a Europei: 1880-1940. De la o Viena imperiala si lipsita de orice griji cu singurele preocupari aplecate catre arte la un Paris boem si la un Berlin in crestere ca oras, toate astea traite ca tanar in formare, la anii negri ai razboiului si ai depresiei post-razboi la nivel de comunitate traite ca adult, la formarea fanatismului si iar razboi - omul le-a dus pe toate cu stoicism si cu gratie intelectuala si cu omenie si cu un pacifism sincer, nedisimulat. Tipul de intelept autentic, de om cultivat caruia sa-i sorbi cuvintele, de la care ai ce invata. Eu i-as cara geamantanul unui Zweig aflat la batranete, compania unui om ca asta m-ar onora si timpul petrecut pe langa un asemenea maestru m-ar ridica si pe mine un pic ca om. :P Asta e senzatia pe care ti-o lasa scrisul lui, cartea asta. Humanitas i-a mai publicat o carte, Orele astrale ale omenirii, o s-o citesc ca sa termin povestile.
Coincidenta face ca in ultimele luni sa fi citit trei scriitori austrieci ale caror vieti puse cap la cap acopera un secol: Zweig, Musil (cu care inca ma lupt, merge greu) & Bernhard. Si nu pot sa nu ma gandesc cu uluire ca intre ultramizantropul, superdepresivul Bernhard si selenarul, bonomul, rationalul, echilibratul, omenosul Zweig ala care s-a sinucis programat a fost Zweig.

Iubitorilor de non-fictiune/amintiri scrise aproape de perfectiune le recomand aceasta carte frumoasa. Ca trivia fara legatura cu cartea, Wes Anderson a facut scenariul de la The Grand Budapest Hotel pornind de la scrierile lui Zweig.

Oh,daaa - o carte de neratat si un scriitor excelent, remarcabil prin accesibilitatea care-i dubleaza talentul si care nu-i stirbeste cu nimic din valoare.De altfel profunzimea si puterea analitica ambalate in formule accesibile sunt o combinatie mortala careia nu ai de ce sa-i gasesti nod in papura sau la care sa strambi din nas.De aici si nuanta inspirat punctata de tine - ca Zweig a fost un fel de VIP cultural al Europei occidentale in perioada interbelica.
Eu l-am descoperit cu proza scurta .Povestile lui sunt de-a dreptul hipnotizante,tipul se joaca pur si simplu cu emotiile tale; "Jucatorul de sah",probabil cea mai faimoasa dintre povestirile sale,m-a bantuit mult timp si la fiecare recitire tensiunea se reconstituia intact,fara nici un fel de uzura sau plictis.
E si un artist al biografiilor istorice : "Maria Stuart" , "Maria Antoaneta " redau glamuros si bine intemeiat destine,epoci si conditionarea dintre ele.

http://lesderniersjoursdestefanzweig.blogspot.ro/

Alexandru Vlad -"Curcubeul dublu" 8/10
Este o colecţie de povestioare care surprind lumea actualã a satului românesc din prisma unui intelectual care cautã refugiul de pervertirea citadinã în mult-cântatul bucolism inocent rural.
Doar cã realitatea se dovedește a fi puţin diferitã, oamenii de la sat s-au schimbat, o datã cu cei de la oraș, repetând decepţiile acestora. In afarã de natura, rãmasã (relativ) neschimbatã, viaţa la ţarã suferã și ea de poluarea umanã, de vecini hoţi, beţivi, petrecãreţi, care se mai bucurã printr-o puternicã erecţie matinalã de binefacerile vârtoaselor bãuturi spirtoase.

"Si apoi mi-a trecut prin cap, cum mi se întâmplã mai nou, o idee de afacere: greieri pentru cei bogaţi, ca sã doarmã și ei bine. Desfacere la domiciliu. Fiecare sã aibã greierul lui, în lumea asta postmodernã. Natura livratã în vilele lor mari și tãcute, într-o cutiuţã de lemn. Greierul casei."

Ludmila Uliţkaia -Cei dintâi și cei de pe urmã 9/10
Este o colecţie de povestiri unde personajele sunt în principal femei, rusoaice simpatice, dotate cu bovarismul rusesc caracteristic, care se sacrificã de multe ori pentru ceilalţi, pentru fericirea comunã.

"Important e cã Lidia era fericitã ca niciodatã, dar își dãdea seama cã ultimele clipe de fericire se duc, cã n-o sã-l mai întâlneascã niciodatã pe Martin ãsta, omul ãsta atât de neobișnuit. In general, asemenea bãrbaţi nu existã, lui nici mãcar transpiraţia nu-i miroase, exact ca la îngeri."

Chinua Achebe -Things Fall Apart 8/10
Era pe lista mea pentru Nigeria. Este ca un rãspuns literar la "Heart of Darkness" al lui Conrad (bineînţeles cã am citit ideea asta, nu e o concluzie personalã) în care Chinua Achebe a încercat sã construiascã o imagine mai complexã și mai apropiatã de realitate a societãţilor africane, și în special a celei nigeriene. Este povestea metaforicã a unei societãţi prospere, funcţionale, dar care se destabilizeazã la intruziunea violentã a unei civilizaţii cu aere de superioritate.

Ioan Lãcustã - Replace all (Colcãiala) 10/10
A fost una dintre cele mai plãcute surprize de lecturã româneascã de anul trecut. Se dorește a fi un "Mestru și Margareta" românesc, și din punctul meu de vedere i-a reușit foarte bine. M-a prins atât cu dimensiunea fantasticã puternic marcatã de un folclor românesc de mahala (una din placerile mele vinovate), cât și cu modul în care sunt descrise personajele. Candelãreasa este, pentru mine, cel mai reușit personaj din literatura românã contemporanã la nivel lingvistic.

"Zâmbi cu un kilogram de chininã turnatã peste amintiri și cu un alt litru de acid sulfuric sfârâindu-i, picãturã cu picãturã, pe orgoliul de artist. Trotilul, în fișcuri de câte douã kilograme, îi explodã în nostalgii."

Alaa al-Aswani -Blocul Iakubian 9/10
Folosește ca metaforã o clãdire faimoasã dintr-un cartier central al Cairoului ai cãrei locatari reflectã structura socialã și diversele problematici ce caracterizeazã situaţia moralã, economicã și politicã a egiptenilor. Blocul Iakubian, construit în 1934 pe o stradã faimoasã din centrul capitalei egiptene, decade o datã cu lovitura de stat din 1952 care i-a alungat pe toţi locatarii bogaţi sau strãini pentru ca locuinţele lor sã fie ocupate abuziv de ofiţeri de armatã, pentru ca acum sã adãposteascã o varietate de personaje, de la bei școliţi în Franţa pânã la provincialii sãraci cu speranţe de o viaţã mai bunã în prosperul Cairo și care nu-și permit decât sã închirieze debaralele de pe terasã transformate în locuinţe claustrofobe.

"-Vrei sã ai garantat succesul în alegeri și ai întrebat ce ţi se cere, iar eu am desenat ce ţi se cere....
-Un "iepure" întreg? Un milion de lire, Kamal Bey? E prea mult!
Azzam se așteptase la aceastã sumã, dar încercã sã se tocmeascã în speranţa cã poate cine știe...
-Ascultã, Hagg! Allah mi-e martor...
Cei prezenţi intonarã expresia "Nu existã altã divinitate în afarã de Allah" când auzirã rostit numele celui de sus."

Ian McEwan –Mângâieri strãine 8/10
Colin și Mary, un cuplu de englezi, relaxaţi, fãrã prejudecãţi, își petrec vacanţa în Veneţia.Aici întâlnesc, printr-o întâmplare prea forţatã pentru a nu fi fost planificatã și prea neobișnuitã pentru a nu prevesti ceva rãu, un alt cuplu ciudat de care se simt atrași într-un mod foarte straniu, într-o atmosferã tensionatã care își gãsește justificarea în episodul revelator de la finalul romanului, în stilul caracteristic al lui McEwan.

Lena Constante -Evadarea imposibilã 10/10
Am descoperit-o pe Lena Constante dupã o vizitã la Muzeul Zambaccian unde m-a fermecat peisajul ei din București. Am cãutat mai multe informaţii și astfel cãrţile ei au ajuns pe lista mea de lecturi obligatorii. "Evadarea imposibilã" este cea de-a doua carte scrisã de Lena Constante despre cei 12 ani de închisoare comunistã. Prima parte a întemniţãrii, acei teribili opt ani de izolare completã, când i s-a refuzat orice contact cu alte deţinute și a fost menţinutã într-o lipsã totalã de comunicare (nu i se dãdea voie nici mãcar sã vadã soarele pe fereastrã), este povestitã în cartea "Evadarea tãcutã", pentru ca ceilalţi patru ani petrecuţi în penitenciarul politic de femei de la Miercurea Ciuc sã facã subiectul celei de-a doua cãrţi autobiografice, "Evadarea imposibilã".
Deși face unele referinţe punctuale la aspectele politice ale detenţiei sale, Lena Constante alege sã-și concentreze confesiunile pe partea umanã a celor patru ani de închisoare politicã alãturi de alte prizoniere victime ale aceluiași sistem ideologic absurd. Lena Constante, dupã cum declarã chiar ea în carte, vrea sã ne povesteascã despre lentoarea scurgerii celor 86400 de secunde zilnice, cu eforturile continue și chinuitoare de a-și pãstra speranţele și demnitatea umanã.

"Cu lecţiile de bucãtãrie și de francezã, cu gimnastica și peretele, cu poveștile, douã-trei ore zilnic treceau mai repede. Alte câteva ore cu spãlatul, mãturatul celulei, programele, plimbarea și mesele. Dar mai rãmâneau de suportat peste zece ore goale. Ore în care nu mai aveam absolut nimic de fãcut. Când peretele amuţea mai multe zile în șir, toropeala se fãcea încã și mai simţitã. Am fi fost mulţumite sã aţipim câte puţin, dar sã dormim nu aveam voie. Ne-ar fi fost mai ușor dacã am mai fi avut câte ceva de mâncare, dar de mâncare nu aveam nimic. Ne era foame și nu aveam ce mânca. O lene totalã paraliza minţile. O visare vagã și tristã înceţoșa gândurile. Pe chipurile tuturora, în ochii ce nu aveau nimic de vãzut, se reflecta aceeași inconștientã plutire."
*"peretele" este modalitatea de a comunica prin alfabetul morse cu deţinutele din celulele alãturate

"Cu apa adusã la "programul" dimineţii, ne puteam spãla rufele în celulã. Dar tot în celulã rufele trebuiau sã se și usuce. Femeile le întindeau pe frânghii rãsucite de ele, din rufe personale, prea rupte pentru a mai putea fi cârpite. Sau din pãr. Din pãrul rãmas pe piepteni, când femeile își descurcau pletele. Din carenţã alimentarã, în pieptene rãmâneau foarte multe fire de pãr. Douã ţãrãnci –Bibica și Cati- se îndeletniceau cu strânsul pãrului în niște ciorapi rupţi. Ciorapii odatã umpluţi, ele torceau lungile fire de pãr. [...] Tot pãrul strâns, tors și rãsucit în frânghii groase, era întins între paturi. Dar Bibica își fãcuse din pãr și o pereche de cipici, împletind frânghii mai subţiri cu douã nuiele smulse din mãturã. Nu m-am încumetat niciodatã sã ating nici frânghiile, nici cipicii. Aveau o înfãţișare respingãtoare, aproape maleficã. Acoperite cu zbârlituri de pãr murdar de toate nuanţele, cipicii pãreau animale stranii, cãci la fiecare pas, strivite pe podele, în urma lor nu lãsau nici o urmã sângerie."

"Mã voi strãdui deci, mai departe, sã duc la bun sfârșit aceastã uriașã poștã, pe care o voi trimite cu aceeași emoţie și teamã, ca și telegraficele mele poște lipite cu sãpun, ici și colo, purtãtoare de prietenie și speranţe. Voi continua, pânã la capãt, în pofida certitudinii cã nu sunt în stare sã fac simţitã, realã și prezentã, viaţa noastrã acolo. In tot golul ei, toatã jalea și intolerabila ei mizerie. [...]
Cum poţi sã te pretinzi, într-adevãr, nenorocit, când cheia casei tale, sau chiar numai a odãii tale, tu o ţii în buzunarul tãu și poţi deschide sau închide ușa ta oricând dorești? Când setea ta cu un simplu pahar de apã o poţi atât de lesne potoli? Foamea ta, sãtura mãcar cu o bucatã de pâine. Murdãria ta, o poţi spãla. Când o lacrimã de dragoste pierdutã este atât de repede uscatã de zâmbetul unei dragoste noi. Când al tãu este și cerul, ai tãi norii și soarele și pomii și toatã frumuseţea pãmântului? Scriu cu deșarta dorinţã ca viaţa noastrã chinuitã sã fie pentru ceilalţi un imbold, un elan spre culturã și bucuria de a trãi."

Poirot- Cei cinci purcelusi...o carte extraordinara!!!..merita cititca

Se pare ca e vorba si de Lumea de ieri ca sursa de inspiratie pentru The Grand Budapest Hotel.
Stefan Zweig, Wes Anderson, and a Longing for the Past
plus la sfarsitul articolului un alt link catre un interviu cu Anderson in care vorbeste despre Zweig si cum a proiectat in film ce Zweig a scris in amintiri si povestiri. Am aflat aseara de la cineva care cunoaste bine cultura germana ca multe dintre povestirile lui Zweig au ca sursa de inspiratie propriile lui vise. Scria ce visa.
'I stole from Stefan Zweig': Wes Anderson on the author who inspired his latest movie

Abia astept sa vad filmul. :">

Am citit recent doua carti care mi-au placut foarte tare. Prima-i Talking it Over a lui Barnes. I {heart} Barnes. Un triunghi amoros povestit din cele trei puncte de vedere foarte diferite. Extrem de interesant. Daca un narator la persoana intai ii unreliable...apai 3? Mi se pare extrem de talentat nenea asta cum da celor 3 personaje voci total distincte. Ii plac mult romanele de genul asta

A doua e The Age of Reason a lui Sartre. Need I say more? Am zis sa ma mai delectez cu niste Sarte printre dozele de soc pe care le primesc de la Beauvoir si al ei Second Sex. Pe langa domul asta cartulia lui Sartre pare abecedar. :P Mi-e sa nu ma alatur miscarii feministe la final.

Dan Alexe - Miros de roşcată amară

Sau "De ce iubim femeile?" în variantă machistă. Bun. Mai bun decât Cărtărescu pe tema asta.
O obraznicatura talentata ce-si joaca rolul convingator.

Bonus: interviu.