All the small things :)

cred ca se numeste travelling. scuze. continua!

Pai, si care-i diferenta? :D
Ambele-s corecte, sunt doua fatete lingvistice echivalente ale aceluiasi concept.
http://en.wikipedia.org/wiki/Tracking_shot
http://fr.wikipedia.org/wiki/Travelling
Stiu ca m-am adresat fanilor cu a doua idee si ca tu nu esti unul din ei, dar daca poti sa contribui si tu cu ceva nu pregeta s-o faci, ca nu ma supar deloc. ;) Sunt sigur ca exista si cateva chestii care ti-au placut.
Prima idee (comentarea eseului) nu te intereseaza?
Adica?
Numai bine spuneai ceva la subiect?

da, ai dreptate. n-am intalnit termenul pana acum, desi am citit cateva carti si pe franceza si pe engleza pe tema asta. tracking era o functie in grafica pe computer. de fapt, complet, e tracking shot
si se limiteaza doar la miscarea camerei pe un carucior cu pe sine. "Tracking shots, however, cannot include complex pivoting movements, aerial shots or crane shots."
Deci travelling cuprinde toate miscarile camerei, idiferent de suport, mai putin cele in jurul axei verticale sau orizontale, care se numesc panning.

am citit vreo jumatate de articol.
n-am gasit nici un argument viabil (pentru mine).
autorul sustine in principiu ca Refn e un cineast mare iubitor de filme si ca asta se reflecta in filmul acesta. dupa care incepe sa faca o lista de evocari la care trimite filmul Drive.
tocmai asta e problema, cel putin pentru mine, filmul imi evoca prea multe alte filme pentru a-i mai ramane vreo farama de originalitate.
e vorba de intertextualitate (cum spunea un critic de prin anii 70). fiecare text este un intertext (in literatura, in film), e normal.
in orice film, la diferite nivele, regasim influente, citatii, forme, formule, din cultura precedenta.
e conditia oricarui film (sau text).
pentru a fi original, pentru ca opera sa nu fie o re-productie ci o productie, aceste influente trebuie sa fie bine diseminate. Godard, Tarantino si ei erau mari iubitori de filme. Au bout de soufle, Pulp Fiction sunt la randul lor pline de intertext. dar trebuie sa sapi ceva ca sa il gasesti, nu-ti sare in ochi la prima vizionare. nu e cazul cu Drive, unde la fiecare doua minute descoperi o pastisa din alt film.

Asta m-a enervat si pe mine la Drive.Competent din punct de vedere estetic,cu influente din filme clasice dar nu se chinuie sa le ia si sa le transforme in propriile idei.Ele sunt pe ecran ca acele 2 poze cu aceeasi persoana caruia ii lipsesc sau i se adauga niste accesorii sau trasaturi si tu trebuie sa le identifici.In afara de lucrurile astea pentru mine filmul a fost gol pentru ca nu mi-a pasat de nici un personaj daca moare sau traieste,pur si simplu nu-mi starneau interesul.
Ca tot zicea Federico de filmele cu supereroi ca n-au nici o miza,aici cam ce miza are Drive?Daca stai sa te gandesti si el poate fi categorizat ca un film cu supereroi sau ca basm si nu e tot un exemplu extrem de simplist intre bine si rau?

L-am revazut si eu saptamana trecuta si parca s-a mai dus din farmecul lui.E clar ca este un film bun dar parca-i lipseste ceva .Acel ceva care sa-l propulseze printre capodopere.Un film care merge mai bine la urechi si la ochi dar care uita sa mai coboare si pe la inima.:((

Pentru mine deja a devenit frustrant sa urmaresc filmele lui Refn,mai ales de cand abordeaza stilul asta vizual doar pentru ca e prea lenes ca sa contribuie cu un scenariu competent.E clar ca e un regizor talentat dar de ce n-a ramas baiatu' asta la stilul din trilogia Pusher nu inteleg.Initial,as zice ca i-a mers cu Bronson,care daca nu ma insel a fost si primul art house film pe care l-a facut dar e deja la al 3-lea in aceeasi nota si ceva imi spune ca gagiu' devine un one trick pony.

Stil excelent.

Scenariu mediocru

The End

ok, ma bucur ca intri-n joc. Ai terminat textul?
Si eu am ceva dificultati in asimila conexiunile factute de autor pt a-si sustine afirmatia de pe frontispiciul textului: Nicolas Winding Refn’s Drive is about the rush of movies. drept pt care vreau sa-l reiau cel putin inc-o data. Dar mai sunt si alte detalii care, de fapt, ma intereseaza chiar mai mult decat concluzia absoluta.


Nu vreau sa discutam care-i limita dupa care incepe acel "prea multe" referinte fiindca-i "prea mult" subiectivism la mijloc. Pe mine unul nu ma deranjeaza cazul lui Drive. Filmele timpurii ale lui Michael Mann la care face trimitere in mod deosebit filmul nici macar nu le vazusem. Abia dupa Drive si prin Drive am ajuns la ele. Faza cu "la doua minute" e o exagerare obraznica, stii bine. :P Iar in legatura cu faptul ca citatele abunda aici mai ceva decat la campionii abuzarii de citate este : 1) necesar, fiindca - discutand in acceptia perspectivei autorului eseului - filmul chiar despre asta este: despre natura Filmului; si 2) un argument in sprijinul originalitatii. Dar sa trecem peste astea catre prezumtiile concrete si socante ale eseului.

a) Like in Mr. Arkadin, where the title character is first seen at a masquerade, masks are an important motif in Drive. The film is asking us, “What is the character of this character?” We see the Driver’s stunt-mask, meant to replicate a bald-headed action hero movie-star; a Jack-o-Lantern mask worn by a child, which the Driver responds to by saying, “Scary,” nodding to its classical function; the actor Ron Perlman, playing the brash Jewish pizzeria gangster Nino, is famous for his unforgettable mask-like visage; and an actor’s reputation, like that of comedian Albert Brooks, acts as its own mask, working against our own expectations, being that his character, the mob boss Bernie Rose, is the film’s key heavy, functioning as both the Driver’s antagonist and double.

Ce parere ai despre asta? Si nu numai tu, vreau sa aud cat mai multe pareri. Mie mi se pare trasa de par. Daca tot se mergea pe motivul asta nu trebuiau mulate pe el si celelate personaje centrale?

b) Drive opens with a map that the Driver has himself penciled, indicating that this world is his own creation.

Din nou o inferenta destul de fortata zic eu.

c) There’s a marked incoherence and dreamy uncanniness to Drive, much like I first experienced with Blue Velvet [...] Like in Lynch's 1986 film, we are dwelling in a place that is governed dually by dream-sense along with the myths implanted by our popular, and sometimes underground, culture. The result is not a parody, but a new dream and a new world where the story is tied more to emotion than to words. Towards the end, when the Driver calls the woman he loves, it's strikingly like when Jeffrey Beaumont (Kyle MacLachlan) calls Sandy (Laura Dern) in Blue Velvet. Its function feels less narrative than musical. The story transcends the plot.

?? Doar un da sau un nu. Comentariile sunt optionale.

d)Like Pinocchio, the Driver – who seems so machine-like (indeed, he is perfectly attuned to cars, unlike the awkwardness in his interactions with other people) – wants to be a real boy, a real human being with normal relationships of love and companionship

Ok, asta e primul paragraf deocamdata. Sa-mi spui daca mai ai chef sa continuam. :)

Ce-i aia miza?



Granita dintre stil si continut nu-i atat de usor de delimitat.

+1 In ultimele luni mi s-a intamplat mult mai des sa rezonez cu stilul, adica imi extrag ideile si sentimentele exact din modul in care sunt prezentate. Imaginea, muzica, modul de miscare al camerei au devenit foarte importante pentru mine, uneori poate chiar mai importante decat cuvintele (Tree of Life e un bun exemplu).

Drive l-am revazut acum doua zile si mi-a placut cel putin la fel de mult ca prima oara.

Miza e in coltii unui caine care se indreapta spre carnea ta, nu in eleganta saltului sau. E diferenta intre o chelnarita care iti ureaza pofta buna si mama ta care iti ureaza pofta buna. E distinctia intre un test de personalitate si testul de intrare la facultate. Miza apare cand te-ai pierdut pe un munte, e ger, se face noapte si descoperi ca smartphonul super cool pe care l-ai luat la oferta de la Zapp, nu are acoperire acolo.

Eu zic ca e foarte usor de delimitat in cazul lui Drive pentru ca in afara de stil, cam ce altceva mai are?Joc actoricesc extraordinar nu,dialoguri inteligente nu,scenariu original/captivant nu.In final ramane doar adunatura de influente din filme de-a lungul anilor, care au avut parte de personaje masculine emblematice/macho/cool.Cand nu te ajuta scenariul apelezi la actori sa-ti duca in carca filmul prin jocul lor,dar aici nu functioneaza nici una din ele din punctul meu de vedere.

oeuf course :D , pentru a sublinia ideea.

cat despre intrebarile tale, imi pare rau, dar imi scapa sensul unor fraze ca acestea:
sau

autorul articolului s-a etichetat de la bun inceput cu o afirmatie care m-a pus in garda:
"Some critics and audiences have accused Drive of being shallow, existential noir posturing. This is a reading displaying a viewer’s own shallow interpretation of material that is, I believe, ample in breadth as it is intimately controlled by the director's reigns."

ceea ce face el e o greseala pe care doar criticii amatori o fac. intra pe un teren foarte alunecos, cel al interpretarii. aici, nene, poti s-o tii asa la nesfarsit. problema e ca putini te iau in serios.
as vrea sa aflu cateva argumente privind regia, ce criterii au avut cei de la cannes, de exemplu, nu speculatii.

In legatura cu prima nelamurire, ma refeream la asta: Nicolas Winding Refn’s Drive is about the rush of movies. It’s about the love a moviegoer has for film and the tragic maze the moviegoer constructs in that love and addiction, placing him on a tense border with reality.


La a doua sunt in ceata si eu. Adica, inteleg noima explicita a acelei adunaturi de cuvinte dar nu vad ce relevanta avea mentionarea acelei informatii pentru urmarirea ideilor filmului.


Pai, de ce sa nu-l iei in serios daca-ti aduce argumente? Nu tre' sa-l crezi pe cuvant pe criterii de autoritate. Cum ai face cu filmmaker-ul insusi, de exemplu. Asta ai vrea tu, nu? Sa mergi la sigur pe ce spune autorul cu gura lui ca a vrut sa puna in film. Insa Bordwell ne invata ca mai intelept decat sa intrebi "ce a vrut sa spuna autorul?" sau "de ce a bagat autorul elementul asta in cadru?", este sa intrebi "cum imi afecteaza perceptia mie perceptia filmului prezenta respectivelor elemente?". Si in cazul asta nu mai exista speculatii. Sau exista doar speculatii. Iar parerea autorului nu e cu mult mai pregnanta decat a unui spectator oarecare.

In fine, mai erau multe afirmatii absolut dement de pretentioase ale recenzentului nostru, insa daca nu va intereseaza... maybe it's for the best sa le rumeg eu singurel validitatea si sa nu astept la altii. :)
De exemplu (unele din preferatele mele):

Retreading back to the bloody elevator, after Irene has walked away in horror from the Driver’s boiled-over rage, Refn shows the Driver breathing in slow motion, the Scorpion on his back seeming to be a living entity after its impulses have fed on prey. The Driver transcends his references and becomes a new cinema god.

The Driver, like the audience, is safe by the window -- or the screen. But when the plot shifts gears, and gangster assassins surround a hotel room where he’s held up with the duplicitous moll Blanche, the window is busted open. The lines between fantasy and reality are broken, baptized in blood. The Driver kills his assailants with stunning reflexivity, his face streaked with red. He looks behind him and sees that bathroom window, shot open, the air blowing in. The screen has opened up and his badass fairy tale unfurls.

Si nu duc deloc lipsa de plauzibilitate...


Stil excelent, relevanta analogiei pt notiunea de miza in cadrul unu film - mediocra. ;)


- Where should I put this?
- Uhh.. in the kitchen.

pentru ca argumentele lui schioapata.
eu n=am zis ca nu trebuie sa interpretezi, dar cand o faci trebuie sa ai repere culturale, mitice, istorice, filmice, bine fundate, iar legaturile catre acestea sa fie solide.
analiza textuala, structuralismul, decodarea, au limitele lor.
tipul acesta cu blogul lungeste pelteaua.
pleaca de la imaginea scorpionului pe geaca soferului si tot se intinde, batand apa in piua, nu se mai opreste. parabola cu scorpionul si cu broasca testoasa, o stii? ce reiese de aici? ca daca tipul avea desenat un scorpion pe geaca trebuie sa intelegem ca avea o fire violenta? ce sa spun, foarte subtil. cine era broasca testoasa?
ajunge apoi la secventa de inceput din The Wild Bunch:

<<But the scorpion, coupled with Drive’s shocking violence, most reminded me of the opening from Sam Peckinpah’s The Wild Bunch, where we see a scorpion fighting, and being consumed by, a horde of desert ants >>

da, si ce daca ii aduce aminte? trebuie sa luam la rand toate filmele in care apare un scorpion? trebuie cumva sa urmarim si documentarele pe discovery cu insecta, pentru a gasi intelesul filmul acesta?
si tot asa si pe dincolo, dai la greu, vai ce coincidenta!

<<(I was struck by the coincidence that Drive was released the same weekend as Rod Lurie’s remake of Peckinpah’s Straw Dogs. I haven’t seen Lurie’s film, so I won’t dismiss it out of hand, but it is nevertheless interesting given the effect Drive is having on people, whereas I haven’t read of any controversies regarding the new Straw Dogs).>>

tipul asta bate campii big time.
fedie, eu nu te inteleg, de ce nu citesti ceva serios?
de ce iti pierzi vremea cu bloguri si autori dintr-astia obscuri.
citeste-l pe bordwell daca tot te-ai apucat.
vezi ca are si un site foarte pus la punct:
http://www.davidbordwell.net/

Acum cativa ani am fost martor la un accident real de masina. Un Ford a derapat si a intrat intr-un zid. Soferul si-a spart capul, sangele ii curgea pe fata. Cred ca a fost ok, ca era constient, dar evident socat & stuff. Sigur ca si pentru mine a fost un mic soc de moment, dar n-a insemnat practic nimic pana la urma. Daca in schimb as fi aflat ca un prieten sau o persoana apropiata ar fi avut accidentul ala, ar fi fost cu totul altceva. Asta e treaba cu "miza", efectul e cu totul altul cand ai un atasament emotional real fata de personaje.

Am vazut si eu filmul, intr-un final de an, dar ma abtin deocamdata, in primul rind pentru ca s-a scris enorm de mult despre el.

Federico, nu pricep ce vrea sa spuna pasajul asta si pace. Sint de acord ca in ziua de azi exista o isterie a filmelor si exista isteria de a vedea filme, dar sa spui ca Drive e despre asta e exagerat de fortat, daca acceptam asta acceptam ca e absolut depre orice alta idee ne mai trece prin cap. Pe de alta parte, daca-l punem pe Drive alaturi de alte filme care s-au scos anul asta vedem ca el iese din tipar, pentru ca nu vrea sa impresioneze ca film, pe total, doar in cele citeva scene violente, care nici ele nu se incadreaza in scenele clasice de violenta, tocmai pentru ca in fiecare din ele exista si un alt element: static, romantic sau absurd.

De fapt o sa comentez faimoasa scena din lift :)) Scazind violenta exacerbata si concluzionarea acelei fete pline de singe pe podea, ramine filmarea si ideea care mi-au placut foarte mult. Triunghiul The good-The bad-And the beauty. Cel bun descopera pistolul celui rau si fractiunea aia de secunda cu gestul de a o proteja pe Irene si felul in care se schimba intensitatea luminii, desi e impotriva logicii, mi-a placut cel mai mult. Sarutul mi s-a parut oarecum exagerat si ca a existat si ca a fost exagerat de lung, chiar daca filmearea era facuta cu incetinitorul, dar scena cu Irene in afara liftului si in afara a tot ce vreti sa mai speculati: rau, violenta, pacat, mi-a placut iar foarte mult. De fapt imaginea aia de parcare, cu rindurile de masini si Irene in mijlocul lor mi-a placut cel mai mult din tot filmul. Carey Mulligan mi s-a parut a fi la fel de neinspirata ca in An education, adica exact aceeasi mimica pe tot parcursul filmului, cu citeva exceptii, daca vreti, dar asta conteaza extrem de putin, pentru ca filmul nu-i facut pentru ea si ea nu aduce nimic in plus, de fapt cred ca cei doi protagonisti au fost alesi foarte bine in contextul respectiv.

Oricum, nu sint interesata sa disec filmul, tocmai din cauza acelui fragment citat, pentru ca nu vreau sa fac parte din isteria de a construi un labirint in jurul filmului asta sau a oricarui alt film.

Nu pricepi ce spune sau nu pricepi cum ar putea fi sustinuta o asemenea afirmatie? Cred, totusi, ca te referi la partea a doua. Nici mie nu mi se pare ca sta in picioare, inca, fiindca sunt departe de a ajunge la o viziune cuprinzatoare si lucida asupra eseului dar se adumbresc argumente din ce in ce mai plauzibile pe masura ce te afunzi in text. Nu sunt eu in stare sa te edific ca lumea asa ca iti recomand sa citesti chestia dar as putea sa-mi permit sa zic ca constiinta metafictionala (scuze pt termenii pomposi :P ) a constructului este intr-un dialog ludic cvasi-constant cu spectatorul (iar personajul driverului insusi este investit cu o constiinta de filmmaker) . Si-am sa-ti dau si cateva exemple:

Refn is triggering our excitation for film just as he’s wryly interrogating it. The Driver’s power – and madness – is the same pathological aestheticism of Refn and the whole film, held up as a mirror to us.

The key turning point of Drive is the pawn shop heist, as it’s here when the film seems to have chosen what it’s going to become. The sound is sucked out of the picture, save for the ticking of the Driver’s watch, which now sounds remarkably like a motion picture projector: the fairy tale is urgently coming to cinematic life, and Refn amplifies the volume of the gunshots that kill Standard (I don’t remember when I heard film gunshots so loud). It’s a break with time and reality, which is what only cinema can do, and bathed in blood we are taken to a new reality.

During the Drive opening, we are with the Driver in his inconspicuous getaway vehicle, fleeing the police as two thieves sit like spectators – doubling for us – in the backseat. Driver doesn’t turn down his radio to concentrate; rather, he turns it up as a basketball game is in progress. The commentator announces, “The fans are loving it and are on their feet!” And Refn is right - we are on our feet during this invigorating prologue.

The Driver is lost in his own collective fantasies of filmic history and iconography, but given the way he draws it out for us (remember his self-penciled map), he is a creative participant in his delusions, which is what makes him so attractive.

This reflects both what Refn wishes to do and what the Driver, a cinematic framer and filmmaker in his own head, is doing. The strange music is part of the dialectic with viewer, and instrumental to the character’s transcendence – and a pathological need to dominate. "Nightcall," played against the pink neon cursive credit fonts, is so bizarre for us, that this opening successfully serves as entryway into a new world.



O sa fiu plictisitor si o sa mai pun un citat: Given the time of this kiss (the elevator ride did not take this long earlier in the film), and the way Refn romanticizes the moment, one should mark that it does not necessarily happen in reality. It’s a cinematic moment directed by Driver in his mind, matching the groove that Refn – who is as fetishistic as Michael Mann – also finds irresistible, the same way the Driver does.


Dar ce vrei tu de la un film? :) In afara de satisfactia live, din timpul vizionarii, mai e ceva?
Din cat am ajuns eu sa te cunosc as zice ca da, ca te mai intereseaza si sa reflectezi la ideile pe care ti le inspira filmul. Insa intrebarea e unde pui stop? Cat esti de dispusa sa te apropii de acea isterie, sapand la rece in substanta filmului dupa luminitele alea semantice?

Continui sa te referi la notiune intr-un cadru prea general, cred eu, comparand filmul cu realitatea. In contextul asta nu mai exista filme cu miza si filme fara miza, ci doar filme bune si filme proaste. Eu cand am adus in discutie termenul, pe topicul cu trailere, eu aveam in minte miza ca fiind finalitatea unui anume film, functia, obiectivul. De exemplu, miza unui blockbuster e sa te distreze, sa-ti omoare plictiseala, sa-ti ofere o fereastra (in termenii lui driverului) recreativa de cateva zeci de minute de la griul rutinei generale a vietii sau ceva pe acolo, oricum. O miza minora, triviala poate. De cealalta parte sunt filmele care au ceva de spus. La nivelul asta cred ca putem spune ca avem de-a face cu o alta miza. Si chiar si aici exista diferetieri in functie de natura continutului comunicat. Adica, exista "The Tree of Life" sau "The Thin Red Line" , dar exista si, eu stiu, "The Departed" sau "Forrest Gump".


Are repere destule, uita-te pe analiza lui "The Tree of Life" .




E explicat in acelasi paragrad ce relevanta are.

Faza cu discovery iar e o strawman-izare. Nu-i acelasi lucru.
Iar referintele sunt importante pt cine e dipus sa le acorde importanta.
Important e ca cel care le propune sa le argumenteze. Da, e un mod de a intelege filmul mai bine, dar nu te obliga nimeni daca nu te pasioneaza. :)





Asta-i un just saying despre o sincronicitate simpatica, dar tu cauti nod in papura


Am detectat de la inceput la tine un aer defensiv-confruntantional, dar speram sa treci peste. E explicabil avand in vedere ca vine in raspar cu opiniile tale. Rob Ager scria bine cand dadea cu filmul de pamant, iar tipul asta care are un stil mult mai cu staif din punct de vedere literar si cultural e obscur si neserios. :)
De ce-mi pier vremea cu el?
Well, lol, din acelasi motiv pt care mi-o pierd pe cinemagia sau in dicutiile cu prietenii. E loc pt toata lumea. In plus, tipul asta mi se pare ca scrie fascinant si trateaza exact chestiile cu care rezonez eu, asa ca n-am cum sa-i intor spatele doar fiindca-i un anonim. Ti-am spus ca doar nu-l cred pe cuvant, il trec prin filtrul ratiunii proprii. In plus din nou, daca imi arati tu un loc in care o somitate critica se mai preteaza la analize de o asemenea amploare pe filme atat de recente iti promit ca-ti ridic un monument.

iar apropo de site-ul ala naspa al lui Bordwell, asta-i una dintre putinele chestii interesanta de care-am dat acolo

http://filmstudiesryangosling.tumblr.com/

bai nene, ti-am scris o replica, m-am invartit prin casa dupa alte chestii, am raspuns la un telefon, si cand am apasat pe submit replay n-a mers afacerea, am pierdut tot ce scrisesem.
mi-e lene sa scriu din nou. lasa ca-ti spun eu alta data. :)

Pot sa accept varianta asta si atunci gasesc momentul mai cuprinzator, numai ca violenta peste un anumit nivel devine punctul lui slab. Please, sa nu mai revenim la analizarea violentei din film.


Absolut caut si altceva altfel m-as uita doar la blockbusters. O sa revin :)

RG: No, I don’t. I think he’s somebody who’s seen too many movies. He’s confusing his life for a film, and he’s made himself the hero of his own action film. He’s just kind of lost in the mythology of Hollywood.

AVC: Why do you think his day job as a Hollywood stunt driver isn’t enough for him?

RG: I think that he’s psychotic, but he’s not a psychopath. He’s a myth as well, you know? We tried to treat the film like a fairy tale, like Los Angeles is this fairy-tale land based on fantasies, and he’s the knight in his mind and Irene [Carey Mulligan] is the damsel in distress. Bernie Rose [Albert Brooks] is the evil wizard, and Ron Perlman’s the dragon he needs to slay.

http://www.avclub.com/articles/ryan-gosling,61833/

NWR: "He's more half machine, half man. And those two worlds conflict because he doesn't know how to transform himself into one or the other until he realizes that he has to blend himself into becoming a superhero, which he was always meant to be."

http://www.npr.org/blogs/therecord/2...do-the-feeling


Also, din eseul ala, inca o perla hermeneutica care dezvaluie mecanismul simbolisticii si metaforei in film. O parere despre, are cineva? Eu il cred. Given the scorpion symbolism and the confusion of bad guys and good guys, it’s interesting that Bernie emerges as the Driver’s double, their two shadows eventually blending together during the film’s final violent confrontation. They transcend flesh, and are linked by film mythology.


n-a mers cu back? incearca sa-ti amintesti mereu sa selectezi si copiezi textul inainte de a submite postul (dar, pe langa asta, ar trebui sa mentionez ca asa gestioneza zeii uneori destinele celor care vor sa ma contrazica >:) )

poate nu te contraziceam :D, si oricum sa fii contrazis nu e chiar asa rau, as zice. depinde cine te contrazice B-)
exista unele filme, mai mult decat altele, care nasc contradictii. e firesc. am vazut critici consacrati avand opinii total opuse in privinta unor filme. aceluiasi film un critic ii acorda patru stele (din patru), iar altul ii acorda bila neagra.
despre altceva voiam sa-ti comunic eu insa.
dans la vie, mon cher, nu ai peste tot posibilitatea de a face alegeri.
eu unul, cand se poate, o fac. cand e vorba de filme, muzica, literatura, vreau sa aleg ce e mai bun, pentru ca e posibil, macar aici. cand vreau sa aflu despre cinema, caut cei mai buni autori, ii aleg pe profesionisti. iar Bordwell e unul dintre ei. eu n-am citit decat cateva articole de-ale lui. am gasit la armata salvarii Film art - an introduction, ed. 6, cam uzata, dar buna, cu 3.99$, care asteapta s-o citesc. acuma vei spune ca bat campii, iti recomand autori pe care nu i=am citit inca. well, nu chiar, am citit alte 4-5 carti, de autori francezi, englezi, care il dau drept referinta.
in general je m'en fous de ce citesc altii, dar fiind aici, pe un forum de cinefili, imi permit sa mai schimb cate o idee in privinta asta, sa fac cate o mica recomandare.
deci, in opinia mea, nu ai ce invata de pe blogul acela, decat cum sa produci fraze intortochiate si pompieristice. ceea ce esti capabil deja :D
de aia ziceam ca iti pierzi vremea. dar daca te amuza, n-ai decat...

Mi-am dat seama ce ma deranjeaza cu adevarat la film .Personajele sunt bine conturate dar relatiile dintre ele sunt artificiale. O lume autista in care nimeni nu are cu adevarat nevoie de celalalt .Fiecare personaj este bine incapsulat precum o (li )monada leibniziana .Relatiile cu cei din jur seamana cu ciocnirile de la bilard .Doar driverul si mamica incearca sa rupa monotonia asta dar nici la ei nu prea vedem tensiuni sexuale care sa rupa masa-doua ca-n ''Postasul suna ... '' .Chiar sarutul ala din lift pare deplasat ,copiat direct din filmele lui N. Corjos. Oameni fara placa de retea .

Stiu foarte bine cine-i Bordwell si il respect doar ca nu ma intereseaza de cele mai multe ori chestiile pe care le trateaza el pe site. Sunt prea idiosincratico-teoretico-profesionale, iar daca mi-ar pasa de ele as pune mana pe o carte - daca tot te-apuci de treaba, barim s-o faci ca lumea, nu to fuck around cu articolase de 2 pagini.
Film Art am citit-o deja. Editia a opta. Se gaseste si pe net. Excelenta, insa plicticoasa pe alocuri, fiindca B. se adreseaza celui mai profan dintre profani si vrea sa ia totul de la zero, nelasand niciun detaliu pe dinafara. De departe cea mai misto chestie este problema interpretarii filmului careia i se dedica si un capitol special insa mai sunt atacate pe parcurs si tangential multe altele. Este un pasaj de cateva pagini despre "A Man Escaped" care scruteaza filmul atat de frumos ca aproape m-a facut sa cred ca m-am indragostit de el (de film).


Cred ca e din cauza logicii de fairy tale care vertebreaza filmul. Trebuie luata ca atare.

<<<Refn is triggering our excitation for film just as he’s wryly interrogating it. The Driver’s power – and madness – is the same pathological aestheticism of Refn and the whole film, held up as a mirror to us.

The key turning point of Drive is the pawn shop heist, as it’s here when the film seems to have chosen what it’s going to become. The sound is sucked out of the picture, save for the ticking of the Driver’s watch, which now sounds remarkably like a motion picture projector: the fairy tale is urgently coming to cinematic life, and Refn amplifies the volume of the gunshots that kill Standard (I don’t remember when I heard film gunshots so loud). It’s a break with time and reality, which is what only cinema can do, and bathed in blood we are taken to a new reality.

During the Drive opening, we are with the Driver in his inconspicuous getaway vehicle, fleeing the police as two thieves sit like spectators – doubling for us – in the backseat. Driver doesn’t turn down his radio to concentrate; rather, he turns it up as a basketball game is in progress. The commentator announces, “The fans are loving it and are on their feet!” And Refn is right - we are on our feet during this invigorating prologue.

The Driver is lost in his own collective fantasies of filmic history and iconography, but given the way he draws it out for us (remember his self-penciled map), he is a creative participant in his delusions, which is what makes him so attractive.

This reflects both what Refn wishes to do and what the Driver, a cinematic framer and filmmaker in his own head, is doing. The strange music is part of the dialectic with viewer, and instrumental to the character’s transcendence – and a pathological need to dominate. "Nightcall," played against the pink neon cursive credit fonts, is so bizarre for us, that this opening successfully serves as entryway into a new world.>>>


ok. atunci poate traduci tu sensul unuia dintre pasajele astea, oricare, macar unul, pe care le-ai dat de exemplu aici mai sus. poti extrage vreun concept, clarifica vreo idee, care sa fie despre film, pe care cinefilul nu e capabil sa le distinga de unul singur, iar acest ilustru critic i le dezvaluie?
pentru mine sunt vorbe goale care suna din coada.
uite, sa incerc sa traduc un fragment:


"Refn ne declanseaza excitaţia pentru film pe masura ce o interoghează ironic. Puterea filmului Drive - si nebunia - consta in acelaşi estetism patologic a lui Refn cat şi a întregului film, tinut ca o oglindă in fata noastra."

fedie, lumineaza-ma, ce vrea sa spuna nenea asta cu aceste doua fraze?
sunt atat de abstracte ca le poti trambita in legatura cu orice autor si orice film.

O sa incerc maine. :)

Ok, unde ramasesem?...

Adica pe langa funtia normala a unui filmmaker de a-si excita spectatorul, el il mai trage pe acesta de maneca constiintei inspre propria-i conditie de spectator si mecanismele acestui statut.
"pathological aestheticism" - vezi inceputul textului cu citatul lui Scorsese. Despre betia puterii artistului de a-si subjuga privitorul propriei sale perspective de viata. Proprietate pe care Refn o incarneaza simbolic in protagonist prin presararea anumitor elemente precum: During the Drive opening, we are with the Driver in his inconspicuous getaway vehicle, fleeing the police as two thieves sit like spectators – doubling for us – in the backseat. Driver doesn’t turn down his radio to concentrate; rather, he turns it up as a basketball game is in progress. The commentator announces, “The fans are loving it and are on their feet!” And Refn is right - we are on our feet during this invigorating prologue. Aici ce nu era clar? Practic Refn ne face cu ochiul, dubland semnificatia scenei cu un continut subliminal.

"the whole film, held up as a mirror to us" - da, tipul afirma ca pe tot parcursul filmului exista momente incarcate cu semnificatie subcutanata prin care autorul face aluzii la mecanismul relatiei dintre privitor si film (sunt exemple dar nu mai deschid inc-o data articolul si sa-l rasfoiesc nici sa ma tai; da stiu ca a fost ideea mea dar, nu stiu, vad ca tu ai transferat povara demonstratiei pe umerii mei, si imi dau seama acum ca nu prea am timpo-chef de asa ceva) dar in special prin personajul driver-ului care este un alter-ego al cinefilului.


mda, faptul ca e un turning point in evolutia filmului sper ca intelegi. Gandeste la violenta. De aici incolo ea invadeaza brusc filmul, iar pe baza observatiilor manevrelor stilistice ale lui Refn (soundtrack-ul asemenea unu proiector, inabusirea sunetului si apoi eliberarea lui supra-dimensionata) tipul sugereaza ca avem aici simptomurile trecerii prin portalul dintre doua lumi.

mda, cum spunea si Gosling intr-un interviu pe care l-am citat mai sus, driver-ul e un tip care-a vazut prea multe filme, insa Refn nu il limiteaza la pasivitatea conditiei de cinefil. Driver-ul are in acelasi timp abilitati de filmmaker, faurindu-si propria realitate (vezi argumentul despre secventa sarutului din lift; mai sunt si altele dar, cum spuneam, mi-e lene; poate altadata). Filmul pe care il vedem este (nu stiu daca am inteles exact in ce masura - partial sau total) este simbolic regizat de propriu-i personaj.


"The strange music is part of the dialectic with viewer, and instrumental to the character’s transcendence - and a pathological need to dominate. " - mda, cred ca se refera la faptul ca transcendenta personajului sta tocmai in capacitatea sa de a fi, simbolic vorbin, constient de sine - si chiar side public, intrand in "dialog" cu el, versurile piesei constituind o adresare directa. Sigur orice persoanj de film presupune un anumit dialog intre el si spectator, insa de obicei, acesta este unul fals (sau, mai exact, mai fals decat in cazul de fata) autorul si sforile lui nefiind ascunsi la prea mare departare in spatele lor (sau, de fapt, sunt mai departati material, aparent, (pt ca intr-un film normal autorul incearca sa-si retraga cat mai mult amprenta din cadru, nu?) dar deep down noi stim ca personajele sunt marionetele regizorului. Insa aici, paradoxal, desi aparent amprenta regizorului e mai evidenta ca oricand, personajul este mai aproape de noi, mai real, mai transcendent ca niciodata. Sper ca nu e o explicatie mai abstrusa decat insasi problema care se cerea explicata. :))

Anyway, sunt multe lucruri de-acolo pe care nu le-am inteles si multe cu care nu sunt de acord, dar asta se intampla cu absolut orice analiza indiferent de profesionalismul ei si cu cat de mai ampla si mai pretentioasa. Cred ca daca luam acuma analiza lui Bordwell pt "Gertrud" (de ex. , ca o am recenta in minte) gasim acolo de 10 ori mai multe sf-uri logice. Si, apropo, cu citatele astea am "scapat" relativ usor ca erau chiar din cele alese de mine, insa sunt cateva constructii de care nici n-am curaj sa m-apropii. :D Dar asta nu inseamna ca e sofisticat. E doar dificil si complex.

si ce-i asta, o scuza pentru cheesiness? sunt de acord, in filmul acesta esti mereu constient ca asisti la un spectacol (prost). mereu constati jocul mediocru, culoarea si muzica nepotrivite, ideile din alte filme. spectacolul nu te misca de fel, in schimb il intrevezi mereu pe autor parca spunandu-ti "vreau sa fii miscat".

m-am cam plictisit sa tot discut despre Drive si cronicile lui (:| . daca pentru tine aceasta asa zisa cronica sau analiza e convingatoarea, daca ai invatat ceva din ea, foarte bine pentru tine
eu o gasesc plina de afirmatii, ori extrem de subiective <<we are on our feet during this invigorating prologue>>, ori e extrem de generale <<the whole film, held up as a mirror to us>>, ori aluneca spre niste notiuni inaplicabile pentru film, ca dialectica sau dialog cu spectatorul. asa ca hai s-o lasam balta ca nu ajungem nicaieri.

Si eu, recunosc. Dar pana acum a fost interesant. :)
De invatat, ca chesti generale, pot sa zic ca am inteles mai bine ca oricand cum functioneaza un simbol, si cum poate avea sens un film dincolo de realism [nu e nevoie de coerenta in obiectul fizic pe care il contempli, importanta poate fi si coerenta fluxului de idei, imagini si sentimente pe care ti-l declanseaza acesta. De exemplu, in ultima scena dupa despartirea incaieratilor, driver-ul lasa geanta plina cu bani alaturi de cadavru, in mijlocul "pietei". Cam subred, realistic, dar completeaza edificiul intelectual al filmului construit anterior, prin sugestia simbolica a disocierii spiritualului (drieverul) de material (Bernie) si de conditia interioara inerta, cadaverica a materialistului ("the dead cand keep the money" cum spune NilesFiles). Nu spun neaparat ca mecanismul acestei secvente e chiar asta din perspectiva regizorului, sau cat de solid functioneaza. Doar ca mi-a revelat ideea acestui mecanism in general. :) ]

Well, vorbim despre filme. Dar ia spune, te-ai supara daca si-ar face cont pe cinemagia vo mana de useri de-o asemenea (in)competenta, huh?;) Nu se compara cu ce avem noi aici. B-)
Pai, ai crezut vreun moment altceva? Asta-i soarta noastra, a estetofililor, nu ajungem nicaieri cu experientelor noastre contemplative si cu discutiile despre acestea, dincolo de autismului lui "just for the sake of it". :)

tribute to drive
by tom haugomat & bruno mangyoku
1 month ago

http://vimeo.com/32905466

Dar ati scris frate la asta, ceva de speriat :) Nici n-am avut rabdare sa citesc tot.

O scurta observatie, nu neaparat legata de acest film: mi se pare aiurea sa folosesti argumente subiective pentru a demonstra/sustine o chestie care se vrea a fi obiectiva, de exemplu: "nu mi-a placut cum au jucat actorii in filmul cutare, asadar au jucat slab" etc etc, un obicei foarte la moda vad eu pe acest forum.

Esti de un prost-gust sinistru. Strigi in gura mare ca nu dai doi bani pe ce-a scris lumea dar probabil ai pretentia ca cuiva sa-i pese de "observatia" ta.

observatia e corecta, dar as vrea sa aflu si eu un forum unde e la moda obiectivitatea :)

Si eu. Ca sa pot sa-l sterg de pe fata pamantului. <):)

Asa Fedy,pune biciul pe el.;)
Noi ne-am chinuit sa desfacem firul in 4 in topicul asta si omu' nici macar nu a citit.Ce grosolanie!

Esti caraghios :) Daca tot incerci sa ma jignesti, macar fa-o cum trebuie :)) "Prost-gust" inseamna lipsit de rafinament, incearca sa gasesti altceva mai la obiect :)

Nu am spus ca nu dau doi bani pe ce a scris lumea, si cu atat mai putin in gura mare. Am spus doar ca nu am avut rabdare sa citesc tot. E o diferenta destul de mare. Poate ar trebui sa te concentrezi asupra a ceea ce am scris, fara sa extrapolezi.

Nici nu am pretentia sa ii pese cuiva de observatia mea, dar tie evident iti pasa, de vreme ce mi-ai raspuns asa de vehement :) Te simti cu musca pe caciula ? :)

O alta observatie: ar fi nemaipomenit ca pe forumul asta sa fie atacate ideile, nu persoanele.

Bingo! :-bd
But fyi, tu crezi ca esti singurul care n-a citit tot ce s-a scris? Eu unul ma indoiesc ca dau pe-afara cei care au citit absolut tot ce s-a scris, in afara de mine. Diferenta e ca ei nu s-au bagat in seama ca sa se laude cu asta.


Ai dreptate. In cazul asta, nici eu n-am spus "mars in vulva ma-tii", am spus doar "GTFO". :)

Da, in principiu imi pasa de observatiile oricui. Am spus eu altceva? Cat despre mine, nu-mi pasa deloc cui ii pasa de observatiile mele... cu exceptia celui cu care discut! Eu nu scriu pt public, eu scriu pt mine.

No shit. =))

Nu m-am laudat ca n-am citit tot, cred ca am spus-o mai mult ca sa va laud pe voi :) Pace ? :D

E curios cum unele filme se-aleg cu multe pagini de confruntari si idei bine scrise plus umor, iar alte filme nu capata nici macar topic.

*

Prima secventa din Drive m-a facut sa ma simt ca pe vremea cand ma jucam Driver. Asteptam sa apara undeva bara de Felony.

F. bun filmul, intr-adevar, undeva in top 5 de pe anul asta. Nu-i rau spus nici poetic (ca vad ca de-aici a pornit discutia), dar converg la ideea ca violenta din 2 sau 3 secvente e un pic over the top. Poate se justifica in conturul personajului, dar totusi, poate un cut cu 2-3 secunde mai devreme (la secventa din lift) ar fi lasat o urma de echilibru.

Frumoasa si fotografia, da. Muzica un pic prea tare pe alocuri? Sau mi s-a parut.

Am vazut toate filmele pe care le-am gasit cu el si pot sa-ti spun cu mana pe inima ca este genial in fiecare rol.

Juri pe rosu ?

Cine credeti ca a pus filmul Drive pe lista "rusinii" ?

Quentin Tarantino’s Official Top Eleven of 2011

Sigur poti sa nu fi de-acord cu multe filme din lista lui Best Of sau Nice Try, dar mi se pare interesant ca omul care a popularizat genul , sa nu zic inventat, ca poate as merge prea departe, considera Drive un film .. overrated :)

Tocmai asta ii explica atitudinea. ;)

adica? n-ai vrea sa detaliezi putin, sa se observe relevanta?

Adica i-e ciuda. B-)

Nu neaparat, poate fi o atitudine gen: bai, ti-a iesit dragut, dar mai ai de-nvatat, mai bine ma luai pe mine co-producator, consultant, whatever - sa stie lumea ca fara mine nu iese B-)

1) E un forum de opinii. Opinions =|= facts, dar opinions = subjectivity
2) Chiar ai pretentia sa scriem de fiecare data: "asadar au jucat slab din punctul meu de vedere" ? Sau filmul e slab din punctul meu de vedere? Sau din punctul meu de vedere se putea si mai bine? Scriem ca filmul e slab, actorii sunt slabi, filmul e un rahat mare, dar desigur toate aceste pareri tin de subiectivitate, de felul in care l-am perceput si de cum a rezonat sau nu cu noi. Nimeni nu incearca sa para 'obiectiv' vorbind despre filme, pentru ca ele se raporteaza la simturile noastre si cand feeling-urile noastre sunt implicate, vor atrage dupa sine o doza mare de subiectivitate. Topic closed.

Cat despre film, va ramane sigur in topul meu 5, mai am doar cateva filme importante de vazut din 2011 si cel mai probabil se va lupta pentru locul sau cu Shame sau cu The Descendants. Nici nu stiu ce as mai putea zice de el, cand am apucat si eu sa il vad, deja erati pe la pagina 5 si ma simteam putin pe dinafara :)).

Tarantino pe cat de interesant este ca filmmaker, pe atat de dubios este cand vine vorba de gusturi. In fiecare an are in topul lui filme care habar n-am ce cauta cocotate acolo sus, gen Jackass 3D sau Get Him to the Greek. Anul asta vad ca i-a placut in mod special Cei 3 Muschetari :))