eu cred ca o sa ajungem ca in butada aia, cu scriitorii care mai mult publica, decat scriu.
avem filme minimaliste, dar un maximalism al cronicilor, analizelor, interviurilor, ceva de speriat.

Se pot face si cronici minimaliste, dar eu prefer analizele, utilitatea lor are bätaie mai lungä.
O cronicä ultraminimalistä la "Felicia..." ar putea sä arate cam asa:

Vedeti "Felicia..." înainte de toate (celelalte filme). Nu veti regreta.
(Decât, poate, dacä vä plasati propriile opinii... înainte de toate - celelalte).
...Si nu renteazä. Trust me. ;)

superioritatile si mistocareala nu cred ca te duc prea departe :)

apropo de Ozana - tu crezi ca o interpretare destul de buna - cum e a Ozanei aici - poate salva un film care are premise false? adica intepretarea poate valida un rationament fals (proiectul asta)? (imi vei spune ca nu e fals, o sa te cred atunci cind imi arati ca nu pot fi sustinute cele semnalate de mine mai sus cu privire la secventele filmului sau cu privire la reprosurile pe care le aduce Felicia mamei sale si la constructia mamei sale).

filmul nu-i numai poveste, tocmai asta e ceea ce pare ca nu stiu autorii acestui film. altfel - probabil - ar fi facut ceva mai mult decit sa inregistreze un dialog.

:-S

:|

Cele mai sus spuse de mine nu te vizau in mod special - si imi pare rau daca s-a inteles asta.Doar ca povestea/scenariul a fost singurul lucru dezbatut de majoritatea cronicilor filmului,minimizate fiind interpretarile,regia,incadraturile - carora,celor din urma,le-am gasit un real aport in "chimia" Felicia - parinti.
Cronica ta este excesiv de drastica,pe acolo pe unde am spicuit,asa ca ca nu te mai pot face eu sa te mai indoiesti de anumite aspecte.Si mie mi-a cam placut mai tot ce nu ti-a placut tie.:)

pai parca mie imi raspundeai (scriindu-mi porecla 'gionluc' :P) si imi ziceai ca filmul e mai multe decit numai poveste, casazicasa :)

nu stiu daca pot vedea altfel filmul, de-asta ziceam ca is curios de argumente - argumente care sa arate pe baza celor de pe ecran ca personajele is construite cu decenta si realism si ca cinematografie in cazul 'felicia' inseamna mai mult decit inregistrarea unui dialog.

Am zis ca nu te vizau in mod special,nu deloc.
Si scuze pt. macelarirea nickname-ului.Se pare ca-i repetabil asta,la mine,dar te asigur ca nu sugereaza nimic; asta asa,in caz ca...

Nu cred ca mai poti vedea filmul "altfel",indiferent de ce argumente ti se vor da.As face-o eu,postandu-mi cronica,dar ea,destul de scurta,nu-ti va raspunde nevoilor.

Pit, asta da cronică!
Dar de ce cronica asta minimalistă nu ar fi: Nu vedeţi "Felicia ..." înainte de toate (celelalte filme), că sunt multe altele care merită văzute. Nu veţi regreta că le-aţi văzut pe alea. (Din moment ce plătiţi un bilet, e bine să vă plasaţi opiniile proprii... înainte de toate - celelalte, pentru că sunt ale voastre, care, până la urmă hotărâţi cu capul vostru ce vă place şi ce nu).

Fiindcä aia ar prejudicia spectatorul.

Poate, dar prima e marketing. Critica nu trebuie să fie constructivă (aşa cum afirmă unii imbecili), ci obiectivă. ;)

Un motiv în plus contra celei de-a doua, care nu e obiectivä, ci destructivä.

Hmmm! Credeam că perechile sunt: constructiv-destructiv, obiectiv-subiectiv, fără legătură una cu alta :-?

După cum spui tu, făcând un proces de intenţie, o critică obiectivă ar putea fi catalogată drept destructivă... de către un subiectiv. :D

Sunt combinatorii.
A mea era obiectiv-constructivä.
A ta, subiectiv-destructivä.

De fapt, tu ai propus primul tipul ästa de relatie:
(Duda din paranetzä ti-am scos-o, cä-i prea iaurtelianä.)

Adică, a mea are două minusuri şi a ta două plusuri? :D

Eu n-aş fi scos paranteza... Aud zilnic chestia asta în alte domenii, de ex. în politică :D

Si eu, de exemplu de la Iaurticä.
Da' hai, cä suntem off-topic.

E simplu de revenit on topic.... Felicia. Înţeleg că nu e un film pentru public. Eu, spectatorul sunt subiectiv, incult şi prostovan. E normal să nu înţeleg. Dar ce spun criticii? Ăia din străinătate, că românaşii noştri... sunt constructivi.

Si aia din strainatate, si românasii nostri, ca nu suntem chiar trogloditi.
Avem un numär de critici tineri, si mai putin tineri, absolut competenti si respectabili, care nu pot fi ironizati asa, în bloc, cä nu existä nici un motiv.

M-ar interesa criticii din străinătate, că n-au motive să fie subiectivi, constructivi, destructivi... Există ceva cronici sau reacţii notabile la "Felicia..."?

Sa speräm. Eu nu sunt obisnuit sä consult sursele sträine, nu stiu linkurile, dar altii da. Sä asteptäm sä ni le ofere.

...Da' stai, dom'le, ce, io nu-s în stare sä gäsesc? Eeee...!!!

Film Reviews
First of All, Felicia -- Film Review
By Sheri Linden, November 06, 2009 08:51 ET

Bottom Line: Though overlong and repetitive, this family drama delivers subtle performances and emotional intensity.

The title character of this deliberately paced family drama first appears in a makeshift bed -- an apt metaphor for the story that will unfold, one that's very much about being in between. With its long takes, quiet realism and fusion of dark humor and poignancy, "First of All, Felicia" bears the hallmarks of recent Romanian cinema. One of the film's writer-directors, Razvan Radulescu, is a leading screenwriter within that flourishing scene, among whose credits is Cristi Puiu's extraordinary "The Death of Mr. Lazarescu."

Repetitive and overlong, this first-time directorial effort by Radulescu and Dutch newcomer Melissa de Raaf hasn't the tensile strength or daring of that earlier film. When it clicks, though, it's a penetrating look at what it means to be the adult child of aging parents, caught between two cultures.

Unfolding over the frustrating hours of Felicia's struggle to make a flight, the film, which received its North American premiere at the AFI Fest, is sure to get mileage on the festival circuit. Judicious cuts could ease its way to international art-house action.

Felicia (Ozana Oancea) rises from the couch-turned-bed, an indeterminate character -- she might be 25 or 35. It turns out she's 40, has been visiting her parents in Bucharest for a week and today will fly home to the Netherlands, where she has lived for many years. The hip, understated elegance of her clothes and hair contrast with the Old World clutter of her parents' apartment. (The excellent, cliche-free production design throws in such unexpected touches as a Glen Campbell album amid the shelves of books.)

Felicia must dodge the constant intrusions of her disingenuous, controlling mother (Ileana Cernat). Her seriously ill father (a heartbreaking performance by Vasile Mentzel) is determined to maintain his purpose and dignity, to gently comic effect.

Getting to the airport turns out to be a challenge, one that Felicia meets with polite urgency bordering on resignation. When she misses check-in by a few minutes, unyielding airline employees do nothing to help her.

A few other characters enter the story, but essentially the film becomes a two-hander between the terrific lead actresses, as mother and daughter navigate the no-man's-land of the airport while circling land mines in their relationship.

The international way station, itself a place that feels caught between the 20th and 21st centuries, is a fitting -- if not always visually interesting -- place to strand a woman who returns annually to a place where she'll never again feel at home.

The hostility of customer service, the insult of roaming charges, the passive-aggressive maternal shadow all play out against the ambient airport murmur. The film's top-notch live sound comes to feel like the noise of the world, an indecipherable Greek chorus for a woman entering middle age, shuttling between East and West, past and present.

It becomes increasingly clear how unloved Felicia feels, especially when she must solicit the help of her ex-husband regarding their son. But as it progresses, the film depends too much on explanatory dialogue and self-evident observations. Felicia's big meltdown, as moving as Oancea and the silent, reacting Cernat make it, arrives with a predictability that's the most conventional thing about the movie. At its best, this meticulously choreographed work, devoid of improvisation, is alive with everyday anguish.

http://www.hollywoodreporter.com/hr/...04040931.story

filmele romanesti sunt foarte bine apreciate de critica straina, in ciuda faptului ca nu beneficiaza de reclama prea multa si firmele de distributie nu se inghesuie sa le cumpere.

ele sunt doar pentru "degustatori". ca si la noi, dealtfel..

...Si una dominant narativä, dar tot pozitivä:

First of All, Felicia
Facing one's past

A promising debut feature co-directed by an Irish filmmaker and Romanian screenwriter, which won the Cineuropa Award at the 2009 Estoril Festival

by Elisa Cimino

The promising duo comprising Holland’s Melissa de Raaf, making her feature debut, and Razvan Radulescu, the screenwriter of numerous hits of the so-called Romanian “new wave”(Boogie, The Paper Will Be Blue and The Death of Mister Lazarescu, among others), yesterday at the Estoril Film Festival presented the intimate First of All, Felicia, featuring the wonderful Ozana Oancea in her first starring role.

Like the directors, Felicia’s life is also divided between the Netherlands and Romania. She emigrated in 1989 from Bucharest to Amsterdam, works in a library, is divorced from Marteen and is the mother of 11-year-old Marc.

After spending two weeks at her parents’ house in Romania, Felicia is ready to go home and be with her son, who has been in summer camp. But when her sister Iulia can’t take her to the airport as planned, the city traffic further forces Felicia to miss her plane and spend the afternoon with her mother in the airport. She hops from one airline company desk to another, among cafés and arguments, in the hopes of finding another flight for Amsterdam.

Her fear over not returning in time to pick up her son makes Felicia impossible and extremely surly with her mother who, with the few resources she has at her disposal, only tries to make herself useful and give her daughter good advice. The clash is inevitable, and what to her seems like her mother’s overbearing presence provokes aggression in Felicia. This will lead to a monologue in which the young woman vents all of her frustrations as a mother and a secretly dissatisfied immigrant who probably regrets the choices she has made in her life.

Thus re-emerge old resentments and frustrations kept in for too long in the family. Among shouting and tears, Felicia attacks and simultaneously asks forgiveness, she insults her mother and desperately begs for her help and understanding.

The film by Radulescu and Raaf depicts the inevitable misunderstandings between parents and children (that don’t seem to get resolved even after 40 years), as well s the indecisions and regrets of those who leave their families and their roots to find a new, independent serenity. In an era of young people’s mobility and immigration not always determined by financial difficulties but by the constructive desire to experiment a life lived elsewhere, Felicia is more than timely.

http://cineuropa.org/ffocusarticle.a...&treeI D=2054

Hmm, mai sunt ceva articole străine? Că din astea două, dacă eliminăm synopsisurile, cu bunăvoinţă, cam asta rămâne (sublinierile cu bold din texte îmi aparţin):

Film Reviews
First of All, Felicia -- Film Review
By Sheri Linden, November 06, 2009 08:51 ET

Bottom Line: Though overlong and repetitive, this family drama delivers subtle performances and emotional intensity.
….
Repetitive and overlong, this first-time directorial effort by Radulescu and Dutch newcomer Melissa de Raaf hasn't the tensile strength or daring of that earlier film. When it clicks, though, it's a penetrating look at what it means to be the adult child of aging parents, caught between two cultures.

Unfolding over the frustrating hours of Felicia's struggle to make a flight, the film, which received its North American premiere at the AFI Fest, is sure to get mileage on the festival circuit. Judicious cuts could ease its way to international art-house action.
…..
But as it progresses, the film depends too much on explanatory dialogue and self-evident observations. Felicia's big meltdown, as moving as Oancea and the silent, reacting Cernat make it, arrives with a predictability that's the most conventional thing about the movie. At its best, this meticulously choreographed work, devoid of improvisation, is alive with everyday anguish.

O mostră de măiestrie analitică: “Felicia (Ozana Oancea) rises from the couch-turned-bed, an indeterminate character -- she might be 25 or 35. It turns out she's 40,…”


First of All, Felicia
Facing one's past

A promising debut feature co-directed by an Irish filmmaker and Romanian screenwriter, which won the Cineuropa Award at the 2009 Estoril Festival
(Irish filmmaker?) :))
by Elisa Cimino

In an era of young people’s mobility and immigration not always determined by financial difficulties but by the constructive desire to experiment a life lived elsewhere, Felicia is more than timely.

Cam atât!

Mai ilustrez printr-un paragraph inteligenţa şi subtilitatea cronicii:

"Like the directors, Felicia’s life is also divided between the Netherlands and Romania. She emigrated in 1989 from Bucharest to Amsterdam, works in a library, is divorced from Marteen and is the mother of 11-year-old Marc."

Marteen, sigur nu Maarten? Şi ce vrea să spună cu “Like the directors”? Răzvan Rădulescu is also divided between the Netherlands and Romania? :))

Haideţi să aflăm câte ceva despre autoarea articolului, să vedem cam ce legătură are Elisa Cimino cu cinemaul :
http://be.linkedin.com/pub/elisa-cimino/16/b85/a24

Oricum citesc cele două articolaşe, nu-mi par la fel de elogioase ca părerile unor cronicari românaşi. Cele două sunt narative, dar "pozitive" mi se pare mult spus.

Ce ne facem, cä textele integrale sunt deasupra, si vede pânä si orbu' c-ai selectat din ele NUMAI ce ti-a convenit tie...? :">
...Spre deosebire de mine, care le-am pus asa cum erau: cu observatii pozitive si negative. Nu mä deranjau criticile, atâta vreme cât se echilibrau cu laudele
Nu mai fiti, mä, asa de stângaci, strävezii si previzibili, cä vä râde si curcile. Incercati sä mimati mai bine obiectivitatea - nu de dragul ei, sau al subiectului, ci de-al vostru însivä, ca sä aveti cât de cât sanse sä vä ia cineva în serios.
Si vä mai mirati cä nu inspirati interlocutorul la discutii argumentate, ci numai la bobârnace...

L.E.
Gata, dom'le, am rezolvat. :)
Am boldat cu rosu remarcele negative, si cu verde deschis pe cele pozitive.
Asa, devine totul mai clar, si praful se-alege de scamatoria cu "citäm doar ce ne convine, si supralicitäm cu emoticoane hlizitoare".

Nu e nici un fel de scamatorie. Am eliminat doar părţile care povesteau filmul şi aprecierile despre regizori, care nu aveau legătură cu filmul. (Sorry, n-am reuşit să colorez literele :D )

One of the film's writer-directors, Razvan Radulescu, is a leading screenwriter within that flourishing scene, among whose credits is Cristi Puiu's extraordinary "The Death of Mr. Lazarescu."

Asta mi s-a părut tot naraţiune:

The film by Radulescu and Raaf depicts the inevitable misunderstandings between parents and children (that don’t seem to get resolved even after 40 years), as well s the indecisions and regrets of those who leave their families and their roots to find a new, independent serenity.

Şi următoarele mi s-au părut irelevante.

The hip, understated elegance of her clothes and hair contrast with the Old World clutter of her parents' apartment. (The excellent, cliche-free production design throws in such unexpected touches as a Glen Campbell album amid the shelves of books.


It becomes increasingly clear how unloved Felicia feels ...

Chiar şi acest ”promising duo” se referă la cei doi, nu la ceea ce au creat. Şi, oricum, ”promiţător” e o apreciere foarte moderată.
Poţi să le consideri cum vrei, chiar şi pozitive, dar nu avem de-a face cu două cronici. Sunt două film review-uri, de prezentare, apărute pe două website-uri. Cele câteva fraze apreciative, foarte moderate, sunt departe de osanalele unor critici de-ai noştri. Din câte am găsit autoarele articolelor nu sunt critici de film. Mi-ar plăcea să văd şi niscaiva cronici serioase.
Înţeleg intenţia ta de a proteja un debut promiţător, dar ”Felicia...” nu e vreo capodoperă. Faptele sunt fapte: nu e un film pentru public; cu excepţia unor cronicari români, critica străină îl cam ignoră. Atunci, ce îl face un ”film bun”?
Mai putem încerca şi altfel... Să stabilim un sistem de referinţă. ”4,3,2”, ”Poliţist adjectiv”, ”Hârtia va fi albastră”, ”Restul e tăcere”, ”California Dreamin' ”, ”Pescuit sportiv”, ”Marţi, după Crăciun” (dacă vrei, mai adaugă) şi ”Felicia...” În topul tău unde se situează ultimul?

eu n-as mai continua discutia...
cred ca deja s-au scos in evidenta multiplele defecte si putinele calitati ale filmului.
actorii au facut ce-au putut, dar scenariul si regia nu i-au ajutat deloc.
e un film de debut, fara stralucire, nu foarte prost, dar nici in masura sa justifice cronicile elogioase din presa romana.
aici e problema principala: discrepanta evidenta dintre calitatea filmului si superlativele emanate de catre criticii romani.

Asa e, deja s-au scos în evidentä multiplele calitäti si putinele defecte ale filmului.
Actorii au jucat excelent, inclusiv cu ajutorul scenariului si al regiei.
E un film de debut, rafinat färä strälucire, nu o capodoperä, doar foarte bun, justificând cronicile elogioase din presa românä, si nemeritând în nici un fel denigrärile ostile.
Aici e problema principalä: discrepanta evidentä dintre calitatea filmului si cârcotelile emanate de cätre unii forumisti.
Acestea fiind zise, nici eu n-as mai continua discutia.

deci, e limpede:)

precum cristalul :)

Ca Ozana. :D

Cea lin curgătoare? :)

Totuşi, ziceţi-mi şi mie! Dacă filmul e bazat mai mult pe dialog, doar eu am simţit nevoia unor prim planur? Şi de a alterna prim planurile personajelor, în timp ce vorbesc între ele? Nu ştiu cum se numeşte chestia asta, dar în filme vedem doar ceafa unui personaj şi faţa interlocutorului, apoi se mai schimbă. Asta mi se pare că mai reduce plictisul generat de lipsa acţiunii. La ”Felicia...” se stă prea mult în acelaşi cadru, de parcă ai pus trepiedul şi filmezi ce vine. E ceva voluntar, căutat de regizor?

Judex, tu ai evadat sau ai fost graţiat? :))

eu zic ca trebuie sa il intelegem pe pit.
sunt convins ca, atunci cand scrie cronicile despre felicia sau alte creatii ale "leilor tineri", are o lacrima in coltul ochilor.
il inteleg, vrea sa-i incurajeze pe scenaristii, regizorii si actorii tineri.
si eu as face la fel in locul lui, as privi doar cu speranta si optimism in viitor.
poate ca el are o liniste a lui, o implinire, o stare calma de spirit, care ii permite sa aiba asemenea larghete in a judeca lucrurile.
eu, recunosc, nu ma simt implinit.
si poate ca subiectivitatea mea este dublata (sau cauzata) de o stare de neliniste, de neincredere in mine.
problema e ca, pe baricada asta deasupra careia pit flutura steagul victorios, se strecoara insuccese clare precum "Felicia...".
aici nu inteleg de ce pit (si poate si altii), nu se opresc o secunda din marsul entuziast catre cele mai inalte culmi de progres si civilizatie, pentru a avea taria de a spune: "radulescule, ai facut-o varza! imi esti simpatic, esti un scenarist muncitor, modest, inteligent, dar cu felicia ai dat-o cu mucii in fasole!" (ca sa citez o expresie draga lui pit).
eu nu cred ca, in sinea lui, cea de regizor, pit nu are obiectiuni majore fata de regia lui radulescu&de raaf.
nu cred ca, in teoreticianul de scenaristica din el, pit poate gira si aplauda un scenariu de o naturalete avortona cum e cel din felicia.
cat despre ceilalti critici care au omagiat o submediocritate, n-am nici un comentariu.
dar, repet, nu trebuie ca, sub paravanul foarte laudabil al incurajarii unei cinematografii moderne, cu un suflu nou, sa fie trecute cu vederea astfel de rateuri majore precum felicia.

@C.
Puteam evada, dar am asteptat cuminte sa-mi ispasesc pedeapsa. :D

"Chestia aia" se numeste plan/contraplan (sau câmp/contracâmp).
In filmele noii generatii, nefolosirea montajului de cadre strânse este o optiune deliberatä a regisorilor, pentru a da o altä pondere personajelor în raport cu decorul si partenerii, si totodatä a crea o altä conceptie ritmicä.
Intr-adevär, a existat un singur caz în care am accentuat putin tonul laudativ, convins cä e necesar: la primul film românesc de consum care, desi marcat de unele neîmpliniri clare, se situa totusi pe directia cea bunä: "Ho, ho, ho!" (garantez cä asa a fost; n-o mentionez aici cu nici un scop insidios). In rest, sunt 100% onest. Filmele minimalistilor nu au nevoie de mângâieri pe crestet si pälmute înainte-mânätoare la fundulet - se tin bine pe picioare, merg prin forte proprii pe drumul cel drept, sunt foarte bune si mä conving la modul cel mai cinstit. Cui nu-i plac... el pierde. Regret sincer, dar scoalä cu de-a sila nu se poate.

Plan/contraplan (pop. ping-pong de PP) si amorsa.

puteai evada tu, judex, dar si mijocul tau de evadare poate deveni EXTREM de taciturn ;)

acu inteleg de ce i-a placut lui Pitbull Marti, dupa Craciun :))

Ce-are coada vacii cu stampila primäriei?
(Asa ziceau strämosii nostri la "off-topic".)

Iertare cer moderatorilor ca voi fi away from toppic,si suport cu stoicism orice mustrare,dar...vizavi de o remarca de-a lui Pitt,de mai sus,cum ca avem critici tineri competenti ce nu merita ironizati.Foarte draguta si solidara remarca lui - si are dreptate,intr-o masura mare.
In cealalta masura,adica aia mai mica,as interveni eu,"asa,in bloc",cum zice dumnealui,recomandandu-le sa mai lase dracu' Roeperii,Scotti,Traversi,Berganii si mai stiu eu cati si sa se intoarca la fund(amente).N-ar fi rau sa inceapa a citi "Cinematograful,Acest Neunoscut - Functiile cuvantului in cinema,a lui Suchianu,din 1973.Vor gasi acolo niste lucruri de-a dreptul revelatoare,precum...
POVESTEA nu e SCENARIU,
AUTORUL unui film nu e neaparat si SCENARISTUL lui,si multe alte "chestii",pe care nu le voi mai mentiona nevrand sa stric surpriza.

Cum ziceam...
Cu plecaciuni!!!

Confunzi. ;)

Răzvan Rădulescu este cîştigător al Premiului European pentru Literatură pentru romanul Teodosie cel Mic
Bucuresti, 06 Octombrie 2010
Scriitorul Răzvan Rădulescu a obţinut Premiul European pentru Literatură pentru romanul Teodosie cel Mic, publicat de Editura Polirom în anul 2006, în colecţia Ego. Proză. Răzvan Rădulescu a mai publicat la editura Polirom romanul Viaţa şi faptele lui Ilie Cazane şi este unul dintre cei mai de succes scenarişti români de astăzi. Filme precum Marfa şi banii, Moartea domnului Lăzărescu, Hîrtia va fi albastră şi Felicia, înainte de toate (scenariu şi regie, în colaborare cu Melissa de Raaf) poartă semnătura sa.



Astăzi, 6 octombrie 2010, s-au anunţat la Frankfurt numele scriitorilor cîştigători ai Premiului European pentru Literatură, aflat la a doua ediţie şi iniţiat de Comisia Europeană în anul 2008, pentru a promova diversitatea culturală şi dialogul intercultural în Europa.

Scriitorul Răzvan Rădulescu a obţinut Premiul European pentru Literatură pentru romanul Teodosie cel Mic, publicat de Editura Polirom în anul 2006, în colecţia Ego. Proză.

Alături de Răzvan Rădulescu, au mai fost nominalizaţi alţi cinci scriitori, finaliştii din: Danemarca (Adda Djørup, Den mindste modstand (The least resistance)), Estonia (Tiit Aleksejev, Palveränd (The Pilgrimage)), Finlanda (Riku Korhonen , Lääkäriromaani (Doctor Novel)), Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei (Goce Smilevski, Сестрата на Зигмунд Фројд (Sigmund Freud's sister)) şi Slovenia (Nataša Kramberger, Nebesa v robidah: roman v zgodbah (Heaven in a blackberry bush: novel in stories)).

Direcţia Generală Educaţie şi Cultură a Comisiei Europene a reales acelaşi consorţiu din 2009 să organizeze ediţia 2010 a acestui premiu: Federaţia Europeană a Librarilor, Consiliul European al Scriitorilor şi Federaţia Europeană a Editorilor de carte. Ceremonia de premiere va avea loc în luna noiembrie 2010.

România face parte din ţările selectate în 2010, alături de Belgia, Cipru, Danemarca, Estonia, Finlanda, Germania, Luxembourg, Slovenia, Spania şi Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei.

Premiul European pentru Literatură are rolul de a atrage atenţia asupra creativităţii, diversităţii şi bogăţiei literaturii europene contemporane, de a promova circulaţia literaturii în Europa şi de a spori interesul cetăţenilor europeni pentru operele literare din alte ţări europene.

În 2009, 12 autori debutanţi din primul grup de ţări participante au fost premiaţi în cadrul unei ceremonii care a avut loc la Bruxelles. La ceremonie au participat preşedintele José Manuel Barroso, scriitorul suedez Henning Mankell, ministrul suedez al culturii, Lena Adelsohn Liljeroth şi Doris Pack, preşedintele Comisiei pentru Educaţie şi Cultură a Parlamentului European.

Premiul European pentru Literatură este cofinanţat prin programul Cultura al Uniunii Europene. Programul sprijină proiectele de cooperare culturală transnaţională în care sînt implicate minim trei state participante la program. De asemenea, oferă sprijin pentru traducerea operelor literare şi este deschis tuturor sectoarelor culturale, cu excepţia audiovizualului, pentru care există programe separate.

Teodosie cel Mic:

Pisicîinele, Somnul protector, bufniţa ce cultivă căpşuni, Minotaurul Samoil, care cultivă ciuperci, fantoma Otilia – toate aceste personaje şi altele încă îl readuc în faţa citito¬rului, spectaculos, pe prozatorul Răzvan Rădulescu, bine cunoscut şi pentru scenariile la unele dintre cele mai bine primite filme româneşti din ultimul timp. Romanul Teodosie cel Mic este unul impresionant din multe puncte de vedere, de la ineditul poveştii la gama largă de procedee narative folosite de autor. Scrisă cu un rafinament stilistic deosebit, cartea lui Răzvan Rădulescu contribuie din plin la substanţa peisajului literar românesc contemporan.



Răzvan Rădulescu (n. 23 octombrie 1969) a absolvit Facultatea de Limbi Străine şi Academia de Muzică din Bucureşti. A debutat în volumul colectiv Tablou de familie (Editura Leka Brîncuş, 1995). Volumul Viaţa şi faptele lui Ilie Cazane (Editura Cartea Românească, 1997 Polirom, 2008) a primit Premiul de debut al Uniunii Scriitorilor. A scris scenariile filmelor Marfa şi banii (2001, în colaborare cu Cristi Puiu), Niki Ardelean, colonel în rezervă (2003, în colaborare cu Cristi Puiu), Hrană pentru peştii mici (2004, în colaborare cu Cristi Puiu), Offset (2004, în colaborare cu Cristi Puiu), Moartea domnului Lăzărescu (2005, în colaborare cu Cristi Puiu), Hîrtia va fi albastră (2005, în colaborare cu Alexandru Baciu şi Radu Muntean), Felicia, înainte de toate (2009, scenariu şi regie, în colaborare cu Melissa de Raaf)A fost director artistic al revistei Elle Romania.

eu sunt convinsa ca toti criticii tineri care au capatat credibilitate sunt la curent cu "fundamentele".
hai sa nu-i jignim!

Pai da...
Exact ce ziceam,fara a jigni insa.De unde si pana unde...?! :-S

asa mi s-a parut. in fine, daca tu zici...
disputele sunt binevenite. cu conditia sa nu se lase cu paruieli(sau cu bannari).
desi , nu cred ca este cazul. nici al tau si nici al lui Gionloc.

@Pitbull
"Chestia aia" se numeste plan/contraplan (sau câmp/contracâmp).
In filmele noii generatii, nefolosirea montajului de cadre strânse este o optiune deliberatä a regisorilor, pentru a da o altä pondere personajelor în raport cu decorul si partenerii, si totodatä a crea o altä conceptie ritmicä.”

@Judex
”Plan/contraplan (pop. ping-pong de PP) si amorsa.”

Vă mulţumesc pentru lămurirea tehnică, îmi prinde bine să ştiu. Rămâne întrebarea mea: nu credeţi că în cazul ”Felicia, înante de toate”, montajul de cadre strânse, printre cadrele largi folosite ar fi atenuat senzaţia de imobilitate, şi ar fi dat un ritm ceva mai alert, făcând mai suportabile pasajele cu dialoguri banale? Presupun că e mai multă muncă cu aşa ceva, dar mi s-ar fi părut motivat.

Rămân la ideea că ar fi interesant, şi pentru cei ”pro”, şi pentru cei ”contra”, dacă am încerca să stabilim locul ”Feliciei...” pe o scară valorică care ar cuprinde, fie şi, doar filmele ”noului val”. Să nu-mi spuneţi că am compara mere cu pere! :)

De fapt, filmarea unei secvente decupate pe cadre strânse e incomparabil mai usoarä si rapidä decât în cazul cadrelor lungi (ceea ce a si dus la o anume demonetizare a acestei conceptii de decupaj - acesta fiind unul dintre motivele pentru care minimalistii preferä cadrele lungi, cu tensiunea produsä la un nivel mai profund, din mizanscenä si jocul actorilor, färä ajutorul facil al täieturilor de montaj).
Evident, fiecare filmeazä cum simte, considerä si doreste. Eu, unul, as fi filmat mai "märuntit" - asa simt, sunt de scoalä mai veche. Dar mä îndoiesc cä filmul mi-ar fi iesit la fel de bun. Sä nu uitäm cä e un film de autori în cel mai onest sens al cuvântului: Räzvan si Melissa plänuiau initial sä încredinteze altcuiva regia - dar, în timp, au ajuns la dorinta de a se exprima pânä la capät unitar, asa cum simteau ei povestea si viziunea filmicä asupra acesteia.

Discutia cu lista aia ierarhicä am mutat-o la "NOUL VAL..." - aici depäsea deja topicul.

Au procedat gresit!

Pitbull, pe mine utilizarea exclusivă a cadrelor largi mă trimite mult spre teatru. Ca spectator, simt nevoia să văd detalii, pe care spectacolul de teatru nu mi le poate oferi. Vreau să văd, din când în când, faţa actorului, să-i observ reacţiile subtile. Am avut o mare frustrare la scena din biroul şefului (Poliţist adjectiv), cu trei oameni în jurul unui birou. Aş fi vrut să văd faţa lui Cristi, în momentul în care şeful spune vreo tâmpenie, şi alte reacţii din partea personajelor. Senzaţia mea e se pierde posibilitatea de a exprima mai mult în subtext. E foarte adevărat că aceste cadre largi sunt realiste, pentru că exprimă constant unghiul subiectiv al unui spectator, dar, cum spuneam fac filmul să semene cu teatrul filmat.

Faci cum crezi, eşti moderator, şi poţi să muţi unde vrei, dar doream să poziţionăm ”Felicia...”, comparând acest film cu altele. Depăşirea cadrului unui topic= subiect off-topic? :-?

In parte, ai dreptate, dar esti prea tributar conceptiilor clasice.
Observä numai cä eu, unul, format la scoala cinematografului clasic, am empatizat din primul moment cu acest tip de viziune (si nu aveam nici un interes subiectiv: dimpotrivä, asteptam cu scepticism acele filme din toamna lui 2006 - care aveau sä mä convingä numai si numai prin valoarea lor intrinsecä).
Desprinde-te de conditionäri, deschide-te la nou. Altfel, n-ai nici o sansä sä te afirmi în cinema. (Si nu vorbesc conjunctural; e valabil oriunde si oricând).

Se prea poate să fiu "prea tributar concepţiilor clasice". E normal, pentru că evaluez filmul ca spectator. Voi judeca un film 90% afectiv şi 10% tehnic. Mă va interesa efectul, impactul pe care îl are asupra mea, prin extensie, asupra altor spectatori. În primul rând conţinutul, şi, mai puţin forma. Dacă filmul deschide o nouă cale, revoluţionară, bravo lui! Dacă aşa vor arăta filmele comerciale peste 10-15 ani, felicitări! Numai că vorbim de film acum, iar gustul spectatorului (inclusiv român) de azi este altul, dacă vrei, unul clasic.
Cred că sursa multor neînţelegeri şi dispute pe acest forum este o "calare" diferită. Eu raportez orice film românesc la cinematografia mondială. Dacă compari "Felicia...", de pildă, cu alte filme româneşti, atunci, probabil, ţi se poate părea bunicel. În contextul cinemaului "mare", mi se pare absolut neglijabil.

Sunt foarte deschis la nou, câtă vreme acel "nou" îmi spune ceva. Nu voi critica acel "cum" al autorului câtă vreme nimereşte ţinta, îmi transmite ceva demn de băgat în seamă. Dar nici nu îl voi aplauda doar pentru că e "altfel", "altceva".
Plăcerea de a "scrie filme" pe care mi-ar plăcea să le văd pe ecran e mai mare decât dorinţa de a mă afirma în cinema. Şi cum nu-mi câştig existenţa din filme, îmi permit o oarecare detaşare. :)