Zodiac e filmul meu preferat al lui Fincher dupa The Social Netrwork! :D
Dar in rest nu... :D :(

Pai in rest habar n-am.
Autorul ne prezinta niste fapte trecute in forma bruta, tu faci legatura logica liniar intre ele. Nu pot sa zic nici ca ai dreptate, nici ca nu ai. Poate e asa, poate nu e asa. Pentru mine lucrurile nu stau asa de liniar clar ca la tine. Eu vad doar efectele trecutului (potopul de napaste, cum zici tu) in constructia dramatica ce tine filmul, tu reusesti sa construiesti logic tot trecutul. O fi asa, n-o fi asa?
De copilul de la 15 ani s-a descotorosit, deci n-a intrat in fabrica pentru asta. Tu zici ca "genul fetelor cu burta la gura la 15 ani ajung toate in fabrica". Pfuuu, chiar nu stiu ce sa zic. :(
Al doilea copil l-a facut cu un "student la medicina, om bun" zice ea. Nu e clar in ce conditii (relatie de durata, one night stand?, nu ni se spune, inclin spre prima varianta ca a ajuns sa il cunoasca cat de cat). Doar despre primul copil stim ca e one night stand.
Toata lupta ei din trecut cu viata e una onesta ca s-o creasca pe fiica-sa si implicit sa aiba acces la educatie, aflam din monologul final.
Eu iti spun cu exemple din viata mea, adica am vazut cu ochii mei ca din familie de lucratori la fabrica (cu varianta "crescuta doar de mama") au iesit colegi de ai mei olimpici nationali. Precaritatea conditiilor oferite acasa i-a facut sa manance cartea ca sa iasa din saracie. Nu mi se pare o concluzie logica si liniara universal valabila "mama lucratoare la fabrica" rezulta "copil oligofren fara acces la educatie"
Uite parca si Neagu Djuvara a trait ceva de genul asta: crescut de mama lui in saracie si vaduvie. Nici macar nu stiu procentul de astfel de cazuri ca sa spun ca sunt exceptii, pasari rare.

Asa-i ca n-am stat prea mult pe ganduri, ai? :D

Dar: sa nu uitam de la ce a pornit discutia.
Nu despre asta e filmul. In plus: filmul (filmele) nu e (nu sunt) un document psiho-sociologic de precizie stiintifica, astfel incat sa-l ataci cu exemple de cazuri particulare razvratite de la regula.
Chiar daca filmul ar fi despre asta, daca l-ai lua la puricat, la rece, tot ar cadea la un moment dat. Oricat ar fi de bun.
Pt mine era totul atat de "clar" pt ca latura asta a povestii nu a avut foarte mare importanta pentru mine. Tie, se pare, ti s-au parut ostentativ exploatate emotional personajele. Eu am incercat sa aduc in dicutie un punct de vedere prin care toate acestea par de fapt foarte naturale. Insa nu vroiam sa emit o teorie psihanalitica incontestabila; tot ce conteaza e suspendarea scepticismului spectatorului, in primul rand pe moment, dar si dupa, pe cat mai in adancime posibil. Eu personal ma declar multumit de cat de departe a mers Leigh din pdv-ul asta. :) Mi se pare o poveste plauzibila si naturala.