joaca cumva Larry David in Whatever Works?

e irelevant dpdv istoric, uman, din orice punct de vedere

tot ce se intampla acolo e un pretext pentru excese si acrobatii vizuale

Nu am spus niciodata ca violenta e folosita in filmul asta ca element cool. Dimpotriva, am spus ca e un element necesar dat fiin ca e un film cu razboiu :) Am si explicat, nu avea cum sa nu fie violent si sangeros devreme ce epoca la care face referire este una extrem de sangeroasa. Cu alte cuvinte, nici pomeneala de agresivitate gratuita.

Aşa cum spuneam, filmul are meritul de a aborda în cheie tongue-in-cheek gravitatea unei teme iniţial serioase, demonetizate prin abuz până la ieftinirea totală. Din păcate, povestea şi concepţia de ansamblu ratează la un nivel fundamental, cu o grosolănie de neiertat. O regulă elementară a cinematografului spune: "O dată ce i-ai promis spectatorului un lucru, dă-i-l - dar nu aşa cum se aşteaptă!" Or, "Inglorious Basterds" ne promite, din start (şi din publicitate) o poveste despre nişte evrei americani fanatici, porniţi pe căsăpit nazişti (cam după tipicul cărţii de non-ficţiune romanţată "Eleven Bullets for Mohammed", de Harry Arvay, despre asasinii Mossad care au răzbunat moartea atleţilor israelieni de la München, din 1972). Şi când colo, premisa respectivă e enunţată, explicitată o dată... şi lăsată de izbelişte! Toată povestea urmăreşte un cu totul alt tip de plot, propriu misiunilor de atentat politic - uciderea liderilor nazişti în sala de cinema din Paris (o năstruşnicie cuceritoare prin excentricitatea ei, dar... dintr-un alt film, nu din cel care începuse - sau, poate, începutul a fost din alt film; fapt e că Tarantino pleacă la drum cu pere, şi pe urmă ne vinde castraveţi).

O boroboaţă dramaturgică încă mai gravă comite Tarantino şi în secvenţa întâlnirii dintre Zoller şi Shosanna în cabina de proiecţie. Sub toate aspectele, acolo trebuia să se situeze principala articulaţie a filmului, esenţialul Plot Point 2, care să declanşeze climaxul. Or, deşi imprevizibilul survine la fix, iar cota tensională creşte vertiginos, în ultimă instanţă cercul se închide în sine, autoconţinut şi inutil. Cu sau fără acea forţare a destinului, finalizată prin reglarea de conturi brutală (căreia nu-i putem neglija nici accentele patetice şi melodramoletice scoase din burtă), sfârşitul ar fi rămas acelaşi.

Dragomara, vorbesti din perspectiva profanului, nu dintr-a profesionistului.
Nu asa se construieste un scenariu. Imi cer iertare cä nu intru în amänunte, dar chiar n-am timp sä tin un curs de dramatugrie de film acum si aici.
Totusi, am o veste bunä pentru voi: îl lansez la sfârsitul acestei luni, în cadrul Cineclubului Lumière, asa cä pentru cine are interes, timp si bani, acolo sigur vom putea pune bazele meseriei.
Sper ca Illo sä nu lipseascä (mai ales cä Madam Crevete aia i-a dat proiectele peste cap. Las-cä i-arätäm noi ei!)
Cu regret, îmi dau seama cä Drago nu poate veni... :(

Si Pitbull tot la scenariu s-a referit :))