helpless |
16 Sep 2008 16:53 |
eu nu cred cã Accio a devenit fascist pentru a se opune crezului politic al fratelui sã mai mare, Manrico. orientarea politicã a lui Accio este consecinþa neglijãrii lui de cãtre familie; fraþi, pãrinþi, nimeni nu-i dã atenþie, nu-i respectã dorinþele; Manrico îl convinge într-un mod cãruia nu i-am înþeles rostul ºi logica, sã pãrãseascã seminarul, pãrinþii îi promit cã dacã va lua notã mare la admitere la licelul industrial îl vor lãsa sã se înscrie la liceul economic, puºtiului plãcându-i latina - însã ei nu se þin de cuvânt ºi Accio va ajunge sã studieze temeinic o disciplicã pe care-o detestã – matematica - drept urmare opþiunea fascistã este doar urmarea unui anturaj impropriu, dacã Mario ar fi fost francmason, probabil cã ºi Accio i-ar fi urmat calea, el aflându-se la vârsta în care avea nevoie de un model.
nu cred, de asemenea, în ciuda exhibãrilor sale, cã Manrico este un comunist adevãrat, el este doar un ipocrit care profitã de ce-i oferã regimul de stânga (sau filocomunist, cred – nu am dat Google sã vãd cine guverna pe vremea aia-n Italia), ºi anume o slujbã, o maºinã-n rate, fete frumoase gata de-a fi seduse, la desele întâlniri tovãrãºeºti. idila lui cu Francessca e guvernatã numai de hormoni, ºi din pãcate pentru ea, fata chiar îl iubeºte.
înainte de a fi un film despre opþiunile ºi angajamentele politice ale tinerilor italieni de dupã cel de-al doilea rãzboi mondial, ºi un film despre relaþiile dintre fraþi, filmul lui Daniele Luchetti este încã o poveste despre singurãtatea, dezorientarea, neîncrederea, constrângerile, teribilismul ºi (cel mai adesea) alegerile greºite ale adolescenþei, ale unei adolescenþe neglijate ºi neînþelese.
Dacã relaþiile de familie, cele dintre copii ºi pãrinþi, cele dintre fraþi ar fi fost normale, adicã ar fi existat comunicare ºi înþelegere, Accio ar fi trebuit sã încerce sã-ºi imite fratele mai mare, mezinii având mai mereu un cult pentru fraþii mai mari.
De admirat sunt aici nu implicarea politicã, nu modul în care relaþiile dintre fraþi sunt aduse – mult prea târziu pe un fãgaº normal, ci evoluþia lui Accio ca om, trecerea dureroasã de la adolescenþã la maturitate. O maturitate în primul rând moralã, familia fiind deasupra oricãrui crez politic.
(PS: „Politica, prima dintre ºtiinþe în concepþia lui Aristotel, studiazã omul ca zoon politikon (animal social [1] [2] - politikon provine de la cuv. polis, "cetate" în limba greacã). Omul este destinat prin natura sa nu numai pentru a trãi o existenþã biologicã, ci ºi pentru bine ºi pentru fericire. Fericirea presupune o independenþã maximã faþã de constrângerile materiale pe care individul este incapabil sã o obþinã singur ºi care nu este pe deplin realizatã decât în comunitatea politicã.” – când „animal social” nu va þine în primul rând de politicã, probabil cã vom citi mai atenþi, vom încerca sã ºi gândim ºi vom comenta mai la obiect.)
|