n-am spus k e inaccesibil, doar k e indigerabil...

probl cu lynch (in filmu asta) e k ia oamenii & lucrurile si l face terci...
probabil k asta e si 'ideea' ;)

Probabil ca ceea ce pare terci la o prima vizionare, se transforma in ceva mai digerabil la o a doua. :) La fel de indigerabile pareau si Lost Highway sau Mulholland Drive la inceput, dar nu cred ca mai sint considerate asa in prezent.
Totul depinde de cit de deschis esti unor asemenea experiente.
Once again, Lynch has gone fishin’. Either you go with him or you won’t. ;)

probl cu filmele astea asa-zis 'impenetrabile' e k putini mai sint in stare sa spuna kre e bun si kre mai putin bun sau prost...

mie 'lost highway' mi s pare d departe cel mai bun din trio, urmat - la o oarece distanta - d 'md' si - la o si mai mare distanta - d 'ie'

nu e chiar asa! Lost Highway si M Dr. nu erau deloc indigerabile. orice aparenta sau reala necoeziune la nivel semnatic se pierd(ea) in imagini care curg(eau) precum parul Ilenei Cosinzeana: iremediabil fermecatoare! in fata debordantului fir imagistic al acelor filme aproape ca nu mai conteaza daca Lynch spune ceva sau nu, daca are un mesaj de transmis.... si oricum, ce pierzi din vedere e faptul ca filmele respective capata sens tocmai fiindca imaginile acelea te cheama la re-vizionari. evident, e si misterul, curiozitatea, obsesia (uneori) de a descifra ceva din mister... insa eu as retine in primul rind imaginea, constructia vizuala.

in INLAND EMPIRE.... hmm.. mai nimic din tot ceea ce consideram ''aura Lynch''. doar locuri comune creatiei sale, un corp cusut - ca un Frankenstein Lynch - din filmulete (ca un fel de pagini de jurnal) care pot spune mai multe de unele singure - eventual intr-o galerie de arta contemporana. altfel, destul de fortat introduse de multe ori. ultraautoreferential, experimental... precum in povestile din arta contemporana, doar ca intr-un spatiu neconventional pentru asta arta (ha ha - daca va asteptati la altceva, uite ca cinematograful poate fi spatiul neconventional al unui film!).

pentru mine, ideea e ca atunci cind devine explicit personal - punind in scena povestea creatiei sale - David Lynch e destul de plictisitor... comic, nu? cea mai personala cinematografie si cinematografiere americana contemporana devine plictisitoare cind se intoarce spre sine.

proiectul acesta are parti bune, i se poate gasi o vînã teoretica... insa in cazul de fata, asta nu cred ca e cel mai indicat demers!

Poate daca renuntam pentru o clipa sa privim evenimentele din IL dintr-o perspectiva narativa si incercam sa il vedem dintr-o perspectiva onirica (atit de familiara universului lui David Lynch), lucrurile capata un alt inteles. Daca luam in considerare faptul ca, la fel ca si in cazul unui vis, notiunea timpului nu pare sa mai aiba prea mare importanta, asemanarea e si mai evidenta.
Cit priveste asa numita aura Lynch, sint de parere ca e mai prezenta aici decit niciodata. Aspectul fragmentat al imaginilor, care par, in anumite momente, ca se dezintegreaza chiar in timp ce le privim, constituie o metafora perfecta pentru dezintegrarea psihica a personajului principal.
Multe din secventele captate aici in digital sint la fel de graitoare si de caracteristice stilului Lynch precum atitea altele imortalizate pe celuloid in trecut. Exista citeva secvente de-a dreptul fabuloase in film, cireasa de pe tort, dupa parerea mea, constituind-o cea mai ciudata punere in scena a piesei The Locomotion vazuta vreodata pe pelicula.
Referitor la aparentul aspect haotic al secventelor, care nu par sa aiba vreo legatura intre ele, cred ca unul dintre elementele care le tine unite si le da un sens este insasi interpretarea Laurei Dern, prezenta pe ecran in aproape toate secventele. Mi se pare strigator la cer pur si simplu faptul ca nu a primit macar o nominalizare la Oscar, fapt ce dovedeste, daca mai era nevoie, cit de lipsita de sens a devenit aceasta ceremonie.
Inland Empire constituie o intoarcere la epoca Eraserhead, avind in comun cu acesta inovatia, indrazneala si inventivitatea.[/quote]

'ie' nu e nici primul, nici (hopefully) ultimu film cu o structura narativa 'haotik' sau 'fara structura narativa' (ceea c nu s poate, kiar si visul avind o structura narativa - structura LUI!), adik 'oniric'; probl e k dk e doar oniric atunci it's a lost case, pt k fiekre viseaza altfel! (mie, d ex, momentu 'locomotion' mi s-a parut embarassing... :sick: )
cre k ceea c nu i-a iesit aici lui lynch este ACEL vis kre sa fie relevant pt mai multi... ar putea fi insasi definitia cinematografului (cum s stie, cocteau il descria k 'un vis visat d mai multi oameni in ac timp'), cu o conditie - esentiala: acel vis sa reverbereze!
sadly, nu mi s pare k s intimpla cu 'ie'...

Momentul Locomotion ti s-a parut embarassing deoarece consideri ca Lynch a dorit pur si simplu sa epateze acolo? Am citit si cronica ta din Republik si as dori sa te intreb de ce ti s-au parut atit de nereusite secventele poloneze?
Sincer, ma bucur foarte mult ca am ocazia sa discut despre filmul asta cu persoane care au un orizont cinematografic mult mai larg decit al meu. :)
Locuind intr-un oras mic (unde nici cinematograf nu mai exista :sick: ) nu prea am cu cine sa vorbesc despre asemenea lucruri.

autograf...
 

Pentru cine e interesat, am cartea lui Lynch (Catching the big fish), in engleza desigur, prima editie cu autograf original de mana al autorului, de vanzare...
imi puteti da mesaj privat sau suna 0730 419 128...
:D

Te referi la perioada tarzie a lui Dali, nu?

Ahahah, sunteti deliciosi. Leonard, despre Arvo Part ce zici? Sau despre minimalism in muzica, in general? Iar aia cu "pentru initiati" e un bufeu superb. Ma mir ca n-ai levitat de la el. Sau ai levitat?

On topic now: Inland Empire este la fel de criptic ca Mulholland Dr. Poate faptul ca a fost filmat pe digital ii da voie lui Lynch sa adauge ceva in plus cu mai multa eficienta(lumina folosita ca element malefic, overexposure-urile care sunt un personaj in sine in film), insa Lynch e love it or hate it. Poate e un lynch mai slab (mi-a placut mai putin ca Mulholland si ca altele), dar e inca FOARTE TARE! Old bastard didnt lose his vein..
Si nu va mai certati, ca n-are nici un sens.. Cel putin in ce-l priveste pe Lynch n-are:)

Umbre si lumini au fost utilizate cel mai eficient de catre Lynch in Lost Highway, in secventa in care filmeaza apartamentul gol (in aparenta) al lui Fred Madison. Imagine + sunet = o atmosfera care-ti da fiori pe sira spinarii. Nu e nevoie de monstrii, vircolaci si alte cele..........

Filmul asta chiar m-a speriat... si nu cum fac alte filme de groaza unde te sperii cand vezi numai sange .. batalii... violenta in general. acest film ma sperie prin linistea care mi-o transmite de la inceput prin sunet.. replici ciudate... cateodata chiar cred ca fac parte dintr-un teatru absurd de Matei Visniek (sau cum s scrie :D) .... oricum cert e ca te tine in suspans o buna parte ... si pana la urma nu sunt toti oamenii critici de film sa priveasca dintr-un alt unghi filmul... eu va spun parerea unui simplu spectator.... INGROZITOR... adeseori...... ca sa nu va mai spun ca spre sfarsit nu am mai rezistat si am inchis dvd-ul! :)

ihhhhhhhhhhhh...... sper sa nu m vad prea curand asa ceva! :)

Inland Empire
 

Saracul de tine !