...Atatea lucruri nu se rezolva (si nu se pot rezolva) 'in our lifetime'...


Hmm. Cine stie? Caile Domnului sunt 'incalcite' intr-adevar, la fel ca drumul spre Zona. Nu intotdeauna linia dreapta e drumul cel mai scurt intre doua puncte, remember? Si Scriitorul si Profesorul cautau un fel de shortcut. Nu tine...
Pe de alta parte, ceea ce e cu neputinta la om, e cu putinta in alta parte...
As spune ca filmele lui AT sunt mai degraba tainice decat misterioase. Ne indruma, totusi, spre alte zone decat filmele gen thrillers cu mysteries, suspense etc. Taina ne uneste cu Dumnezeu, cu frumusetea aceea nevazuta; misterul, enigma etc. fascineaza si ele, dar sunt din alt 'film'...

@ bre:
subscriu intru totul.

consider k a pedala pe ideea 'tarkovski - artistul crestin-ortodox' (cum a facut-o elena dulgheru in foarte discutabila ei monografie) reprezinta o saracire, o imputinare a artistului tarkovski.

dimensiunea lui, k artist, transcende paradigma crestin-ortodoxa

ps substratul crestin-ortodox exista, fireste (asa cum exista acela (anti)protestant la bergman), dar tarkovski este mare tocmai pt k nu poate fi redus la asta...

Cam asta gandeam si eu dar n-am reusit sa fiu asa lapidar si transant. La nivel trivial: tatal-poet al lui AT se exprima mult mai concis poetic despre cam aceleasi teme cu care-si plictisea enoriasii duminica de duminica tatal-pastor al lui IB. Poate de aia Tarkovski a reusit in 7 filme sa exprime mai mult decat Bergman in 40-50. Sunt convins ca treaba asta-l racaia de moarte (chiar daca admirativ) pe Bergman.

ceva similar, zic eu:
la un moment dat, niste critici au incadrat pictura unor artisti in curentul - inventat de ei-"neo-ortodoxist" (in baza faptului a lucrarilor lor inspira spiritualiate, religiozitate, profunzime - cam ca in cazul lui tarkovsky). cei in cauza au replicat ca acesta catalogare e o prostie, ptr ca nu putem vorbi de linie sau de punct ca fiind ortodoxe sau neortodoxe sau neo-ortoodoxe.

nu cred ca va fi canonizat, (sa fim seriosi, nu a trait ca un sfant) dar un asteroid a primit numele lui
http://en.wikipedia.org/wiki/3345_Tarkovskij

Nu stiu ce scrie in studiul ala, "Laughter beyond the mirror: Humour and satire in the cinema of Andrei Tarkovsky" de Vida T. Johnson, as fi curios, dar pot zice ca si Tarkovski are un umor al lui, putin mai altfel, mai subtil, mai ascuns.
Sa amintesc scena din final cand descoperi biblioteca impresionanta pe care o avea calauza, unde pana atunci doar profesorul si scriitorul pareau a fi personajele intelectuale din film.
sau secventa din Rubliov cand, la atacul tatarilor in biserica, un enorias torturat striga "dati-mi crucea sa o sarut!" si "da, da, imediat" spunea tatarul apropiindu-se de el cu crucifixul inrosit in foc.
Si mai sunt.
dar evident, T nu a urmarit niciodata efectul comic in sine.

ti se pare ca stefan cel mare a trait ca un sfant?

@ Alex Leo Serban:
de acord. insa poate ca ar trebui sa vedem ce inseamna 'crestin-ortodox', ce inseamna 'artist' - macar in privinta lui Tarkovski. nu de alta, dar (fara sa fie artisti 'de cariera') foarte recent doi politicieni romani ultra nationalisti, ultra 'crestin-ortodocsi', tocmai au intrat in Parlamentul UE. oricum, asocierea lui AT cu acea ortodoxie crestina nimeni nu doreste s-o faca.
nu stiu daca as putea subscrie total, fara nicio rezerva la ultima parte a afirmatiei. depinde foarte mult de cat de mare este deschiderea omului spre ortodoxie, spre cultura. in fond si N Steinhardt si pleiada de preoti exclusivisti, habotnici (cu sau fara ghilimele) sunt tot ortodocsi. ma gandesc ca - din perspectiva lui Steinhardt cel putin - ortodoxia (largo sensu, daca se poate spune asa) nu este o imputinare - au contraire. de discutat...
si inca ceva. argumente in favoarea a ceea ce spui sunt destule in opera tarkovskiana, in preferintele sale culturale. nu mai departe decat biblioteca din Solyaris (cu busturile filosofilor antici, cu preludiul lui Bach, cu citate si trimiteri la Cervantes, la Dostoievski, Tolstoi dar si la Luther etc.- . totusi, 'centrul de greutate' al 'sufletului tarkovskian' parca e iubitor de frumos (in sens patristic, duhovnicesc) si cauta, prin frumos, izbavirea...este o impacare si o sensibilitate...liturgica, in filmele lui T, pe care nu o gasesti elsewhere.


nimeni nu doreste si nici nu ar putea sa-l reduca la asta. adica poate incerca, dar ce pacat!

p.s in privinta cartii lui Elena Dulgheru, cred ca - in ciuda 'minusurilor' ce-i pot fi reprosate, se cuvine sa o salutam ca pe o aparitie singulara in publicistica romaneasca. sigur ca se poate 'mai mult si mai bine'. mingea a fost aruncata, criticii de film cu aplecare fata de acest artist si problematica filmelor lui n-au decat sa adauge noi monografii.

totusi, exista niste canoane, in ortodoxie. care, e drept si asta, nu se respecta intotdeauna, de aia e, in multe lacasuri ortodoxe, un fel de amalgam de stiluri: naturaliste, romantice etc etc
icoana nu se picteaza oricum. daca suntem sau nu de acord cu ea, daca o intelegem si o veneram sau nu e alta treaba deja.

nu, nu...nu vorbeam de pictori de icoane. acolo treaba e clara cu canoanele - care, parerea mea, trebuie pastrate

vorbeam de exemplu de:

http://www.stdb.ro/arta/pastina.htm

http://www.eliteart-gallery.com/auto...ai-sarbulescu/

frumos!

chiar vrei sa vorbim despre asta, bre? :-/
eu nu prea.

nu neaparat, chiar nu ma pasioneaza, doar dadeam un exemplu

gata, depasim...

in timpul filmarilor la Stalker

@ jactati:
sa fie contrastul asta dintre modalitatile de exprimare a tatilor celor doi un indiciu pentru contrastul dintre seductia mediului liturgic ortodox si 'agresiunea' moralist-legalista a celui protestant - cand ambele sunt, desigur, asumate?
despre 'incapatanare' vorbeste si 'anti-protestantul' Bergman si cineastul-poet Tarkovski. si si Ivan si Rubliov si Calauza din filmele omonime merg pana la capat, ca si, de ex., pastorul din Winter Light de Bergman. se vede treaba ca T a stiut cum sa dea forme si culori si sunete viselor lui care, culmea, semanau perfect cu visele suedezului numai ca acesta din urma s-a nevoit mult sa prinda macar cateva crampeie din plasmuirile rusului. de unde si 'racaiala' de care vorbesti, recunoscuta (fair enough) de B. in cartea sa, Lanterna magica.

intrebarea pe care mi-o pun - in leg cu prezenta unei imagistici fatzis crestine (ortodoxe) in unele filme ale sale (de la 'rubliov' la 'calauza'), intrucit ult 2, facute in 'regim de libertate', sint in mod semnificativ mai 'discrete' din acest pdv... - este daca nu era, pe undeva, si o forma fatzis-subversiva la adresa puterii sovietice (ceea ce nu exclude, desigur, faptul k a.t. kiar credea!).
tin minte cit de 'complice' ne dadeam coate, vazind 'stalker' la preoteasa si-n alte locuri mai mult sau mai putin publice, in fata imagisticii 'ihtice'... ni se parea k marele artist tarkovski ne punea ditamai sopirlele pe marele ecran & ne intrebam cit de idioti erau cenzorii sovietici sa lase 'asa ceva' :D

or, mie mi se pare k aceste 'sopirle' mai mult limiteaza poeticitatea filmelor, le reduce la un sens - care devine atit de dominant /orbitor incit eclipseaza celelalte, posibile, sensuri... si asta, din pacate, mi se pare k a facut elena dulgheru - exemplul cel mai concludent fiind un citat din antoine de baeque (criticul francez, ex-'cahiers du cinema') care observa, f pertinent, k imaginea unui inger are ceva 'inspaimintator' (cred k a. de b. se referea la rindul lui la un vers din rilke: 'ein jeder engel ist schreklich'); poate k de baeque nu cunoaste simbolistica ortodoxa - si f probabil k dulgheru sa fie 'savanta' in ac kestiune -, dar paradoxul face k, atunci cind o imagine nu te duce imediat, automat & mura-n gura, la una dogmatica, frumusetea (poeticitatea) acelei imagini creste pe cale de consecinta pt k, semiotic/poetic vbind, isi sporeste sensul /sensurile.

ps de altfel (repet), ar fi interesant dc, odata plecat (definitiv) din urss, tarkovski renunta - intucitva - la imageria ortodoxa... nu cumva pt k, odata iesit din spatiul ortodox propriu-zis (unde mesajele sale puteau fi decriptate in cheie subversiva), considera ac lucru 'inutil'? ac detaliu ar fi in sprijinul ipotezei mele - potrivit careia a.t. folosea 'interfata' ortodoxa din ratiuni subversive -, dar nu e mai putin adevarat k schimbarea de imagine (in sensul cel mai literal posibil!) din ult 2 filme este frapanta: 'nostalghia' (cel mai disperat film al sau - & cel mai 'explicit', totodata) este incarcat de o imagerie manifest renascentista, in timp ce 'offret' (filmat de sven nykvist) este - spuneati - 'bergmanian' (dreyerian, precizam eu...), o impresie semnificativa (desi superficiala).
ce vreau sa spun (cumva pe ocolite) este k semnele cinematografului lui a.t. sint 'adaptabile' contextului (in cadrul unei viziuni generale extrem de personale, fireste...) & k nu mi se pare o 'imbogatire' sa fie evacuate celelalte referinte (unele culturale, altele - pur cinematografice) in discutarea filmelor sale - cum ar fi, in cazul mult-comentatului 'stalker', trimiterea (evidenta, pt mine) la 'orfeu' al lui cocteau: atunci cind cegeste il calauzeste pe orfeu in imparatia umbrelor, aceasta arata fix k in 'stalker' - cam 30 de ani mai tirziu -, iar la intrebarea lui orfeu: 'cum se cheama locul asta?', cegeste ii raspunde (emfatic). 'este zona'!

pe scurt: in locul unei hermeneutici 'cultuale', consider k e preferabila o hermeneutica larg-culturala

Intre Orfeu & Hristos
 

@ ALS:

Nu stiu ce sa spun. Posibil, dar oricum ar fi, nu putem sa nu remarcam ca filmele lui nu sunt ostentative, chiar daca presupunem ca sunt subversive in raport cu regimul in care au fost create.
Cele 2 filme facute in ‚regim de libertate’ nu-i tradeaza crezul. Dimpotriva. In plina libertate, el tanjeste dupa ceea ce ‚s-a pierdut’. Nu un ‚regim’, desigur’, ci o spiritualitate, o anume duhovnicie mai exact. Si-apoi, ‚inchisoare e peste tot’ (Stalker dixit)
Despre credinta lui Tarkovski ar fi multe de spus si de presupus. Dar era, dincolo de credinta, si o neincetata cautare („cred, Doamne, ajuta necredintei mele”, e si motto-ul evanghelic ales de Steinhardt pt Jurnalul fericirii)...


Sigur, imi amintesc si eu receptarea Calauzei, atunci prin 1981 (si dupa). Din pacate un alt film de o asemenea anvergura si provocare...ideatica nu a mai aparut, nu numai in Romania. Intr-un fel poate ca aveti dreptate, ALS. Exista o legatura intre apasarea ideologica din acele decenii si forma ...subversiva a Calauzei (si nu numai)...Dar e, sa recunoastem, infinit mai mult decat o ‚soparla’...Dovada ca au apreciat-o si o apreciaza atatia care au avut si au alt background cultural, duhovnicesc, politic etc. De buna seama ca Tarkovski nu se adreseaza exclusiv crestin ortodocsilor (care nu sunt o masa omogena anyway).......


Corect. Dar daca punem intr-un context toate astea, intelegem ca sensul acesta...’unic’ nu poate fi inlocuit de altul. Ceea ce se poate este ca noi sa ajungem, treptat, cu rabdare, sa traim (experiem) acest...sens (ca 'metafora' sa fie una vie, nu moarta), nu? Exact cum se intampla si cu Biblia, cu icoana, cu muzica psatica etc. Ele au un sens, in Biserica. In afara ei exista pluralismul de sensuri. Nu stiu, poate nu m-am exprimat bine, imi cer scuze.


Cunosc cartea lui Antoine de Baecque (Cahiers du Cinema, 1989) despre AT. N-am rezistat sa n-o cumpar de la ICA din London, some 10 years ago. Dar mai sunt si alte carti care nu se ‚inspaimanteaza’ de ingeri (poate pentru ca nu privesc la ingerii lui Grunwald si cei asemenea lor din pictura religioasa post-Reforma din occident, care l-a inspirat pe Mel, ci la ingerii lui Rubliov din icoana Sf. Treimi si cei asemenea lor?): The Films of Andrei Tarkovski – A Visual Fugue (Vida Johnson), Cinema as Poetry (Maya Turovskaya) etc.
Receptarea lui T in occident n-are cum sa nu piarda din vedere (sau sa nu minimalizeze) componenta aceasta duhovniceasca – element care, chipurile, ar limita, ar saraci etc. Tot astfel, un comentator ‚de acasa’ nu are cum sa nu remarce, la T, conexiunile nu doar cu Dreyer, Bergman, Bunuel, Kurosawa & co., ci si cu invatatura Sfintilor Parinti din Pateric si Filocalie, cu iconografia ortodoxa, cu spatiul liturgic (Zona, Camera dorintelor) etc.
Trebuie sa recitesc cartea E Dulgheru pentru a raspunde la aceasta intrebare. Nu stiu daca ED limiteaza si ingusteaza interpretatea operei lui Tarkovski. Cand am citit-o nu mi s-a parut. Deci nu ma pot pronunta inca.

Offret ziceam ca mi se pare bergmanian (dar gheara leului :D Tarkovski e clar acolo!) si cehovian. Paralela cu Dreyer este si ea posibila. Atmosfera din Ordet (unul din filmele preferate ale lui T), din Gertrud, din Dies Irae se simte pe ici, pe colo si ea.


De acord. Unii se duc cu gandul la Orfeu, altii prefera sa se hraneasca cu semnificatiile ‚ihtice’. One man's meat is another man's poison. :)

ALS, multumesc pentru reply. I really enjoyed reading it.

dark humour, indeed
exemple mai sunt, ai dreptate, insa foarte subtile, cum spui
niciodata facile

@ halebardul


acest film nu este numai al lui. e un film de institut realizat cu alti viitori regizori (unul din ei avea sa-i devina cumnat). practic primul film al lui cap-coada e Katok i skripka (metraj mediu, lucrare de diploma). De aici incolo incepe opera tarkovskiana .

Apropos de receptarea Calauzei in anii '80: n-o sa uit niciodata cum cineva imi explica doct ca cele trei pahare de pe masa din casa Calauzei reprezinta ... Sfanta Treime. Poate. Sper/cred totusi ca Tarkovski (desi foarte studiat) era mult mai subtil. Probabil ca multe "soparle" erau mai mult in mintea miilor de hermeneuti care umpleau cinematografele la "Calauza" (nici o referinta la hermeneutica pertinenta de pe acest forum) decat in intentiile (cel putin constiente) ale lui Tarkovski. Ca orice mare artist el a creat in 3D acele forme ideale in care sa varsam tot ce ne macina pe noi. De aici multimea de sensuri, receptari si interpretari posibile. Grija noastra ar trebui sa fie sa nu sufocam cu personalitatea noastra formele acestea ideale. Sa intram in joc pentru 2 ore si apoi sa ne retragem elegant din "zona" - ca dintr-un parc de distractii pentru care biletul de acces e valabil doar o zi. Cel putin eu asta incerc sa fac.