@Leonard:
Indräznesc sä te contrazic putin - în sensul: fiecare cu meseria lui. Un cineast profesionist e fericit pentru cä face filme. Un critic (sau teoretician, sau istoric) e fericit cä le analizeazä. Si... existä destui "spectatori de meserie" (ce altceva sunt adeväratii "cinefili"?), aflati mult peste statutul de simpli "consumatori" la grämadä: iubitori de cinema pasionati, cultivati, competenti. Nu conteazä cä nu iau salariu pentru asta. Pasiunea lor e aceeasi cu a creatorilor si a criticilor, si bucuriile sufletesti, la fel de mari.
Desigur, starea asta e inclusä în statutul celorlalti doi (criticul si cineastul). Dar nu-i plaseazä pe cinefili mai prejos de ei. Cum spuneam: fiecare la locul lui, fiecare dependent de ceilalti, printr-un fel de simbiozä.

@Keyzer:
Corect. Uneori, se produc si asemenea transferuri. Câteodatä, sunt chiar spre bine. In fond, viata e o continuä cäutare, nu?

Corect. dar fãcea asta în paralel. nu s-a lãsat niciodatã de regizat, dovadã cã are ºi filme recente

@pitbull: sunã optimist ce spui, dar pasiune ºi meserie tot nu sunt acelaºi lucru. una e sã cheltuieºti bani ca sã vezi filme ºi alta e sã primeºti bani cã vezi filme

Evident, era vorba numai de acele cazuri în care pasiunea si meseria (sau... "meseria") se suprapun.
Pasiune färä meserie? Da, se poate - ba chiar, de multe ori.
Meserie färä pasiune? Se poate si asta, dar... nu fäcea obiectul discutiei noastre.

ca de obicei, este extrem de placut stilul clar, mereu la obiect si meticulos argumentat al lui Pitbull, motiv pt care, din acest moment incolo, fara sa ma 'gudur', ma declar fan al sau.

dar tin, totusi, sa nuantez putin: pasiunea fara meserie este cel mai frumos lucru din lume pana la un anumit punct. in cele din urma, aceasta pasiune va trebui, oarecum, exteriorizata, daca ma fac bine inteles... adica, eu cred ca, de la un punct, devine frustrant sa 'tii totul in tine'. dintotdeauna am considerat ca, pt a deveni critic (deci, pt a transforma pasiunea in meserie, sau, mai bine zis, pt a o 'completa' cu meseria), este suficient sa fii pasionat. si cultivat, desigur, educat.

acesta este principalul motiv pt care eu scriu cronici de film: nu am abilitati de 'critic' (desi cred ca, prin educatie si in timp, le voi dobandi, mai ales ca am tot timpul la dispozitie), nu am o cultura 'impenetrabila', sunt amator. motiv pt care si prea multi si bashinosi m-au luat la suturi. o fac pt ca asta imi 'dicteaza' pasiunea, pt ca este o cale de a ma face auzit, de a-mi exterioriaza / exorciza instictele de cinefil (si, daca mai exista indoiala, pe gratis :P). desigur, exista diverse feluri de a-ti exterioriaza pasiunea - cineva poate alege sa scrie pe forum, cineva poate sa scrie la ogazeta dar, din punct de vedere al finalitatii, este cam acelasi lucru. doar responsabilitatea si vulnerabilitatea in fata publicului larg cresc.

altii pot prefera sa nu-si spuna parerea deloc - cunosc destule astfel de persoane, subliniez, sincer pasionate de film. dar asta cred ca deja tine de pudoare.

Ohohoo si-nca cum. Stii care e frumusetea ? Nici nu face eforturi. Tristii care-i sar la gat o vor arde mult timp pe www.unatc.ro :sick:
Mai sus amintitii vor juca un vesnic rol de stropitor stropit. Spectatori fara filmografie, labari morali, sugatori de organe critice mult prea dezvoltate pentru cavitatile lor bucale.

Dragilor, moultzamme pentru vorbele frumoase si gândurile cele bune, da' hai sä nu exageräm. Chestia asta cu "fanii" mä face sä mä simt cam aiurea. Pentru mine, valoarea supremä în relatiile umane e PRIETENIA, cu reciprocitatea de rigoare.
Oricum, aici era vorba despre "Cum am descoperit microbul", iar discutia noasträ despre pasiune, meserie, etc., e putin off-topic. In acelasi timp, însä, spune lucruri importante, prilejuieste controverse fecunde si oricând relevante, si meritä s-o continuäm. M-ar tenta sä deschid un topic nou, ceva de genul "Pasiune si meserie în cinema", sau "Meseria de cineast si meseria de cinefil" (acum vreo 30 de ani, la "Vârstele peliculei", Tudor Caranfil propusese tema de dezbatere: "Cinefil, sau cinefan?"), dar nu stiu dacä nu cumva o mai fi existând vreun astfel de topic, pe undeva prin paginile mai vechi. N-as vrea sä creez redundante. Stie cineva ceva?

EMANUEL!!! Rugäciune la mata: dacä într-adevär un topic special nu existä, si unul nou pe tema asta ar fi ok, ai putea da un split începând de la mesajul lui Leonard cu citatul din ALS, cä de-acolo a pornit discutia. Ca board, ästa de-aici cu "Film în general" se potriveste de minune.

n-am vazut nici un asemenea topic de cand sunt pe cinemagia.

primul film de care imi aduc aminte cu claritate a fost "tunurile din navarone"....si de atunci m-a prins si nu mi-a mai dat drumu'.

Eu (8 ani) + Jim carrey (In Ace Ventura) + Cinema Gloria = MAGIE
:D

ok, s-o luam metodic:

1. da, e mai cool sa faci filme - dar e mai comod sa le vezi din fotoliul de spectator decit din acela de regizor. daca nu ai orgoliul de "Creator' (= Dzeu) si, mai ales - cazul meu -, nu suporti munca in echipa, ideea de 'opera colectiva' si greutatea controlului absolut (consum nervos etc), atunci postura de consumator e chiar mai 'rewarding'...
2. la punctul cu 'critici-deveniti-cineasti' ti s-a raspuns deja, so...; cit priveste situatia inversa - nu stiu de nici un caz, dar cred ca n-ar strica ;) cunosc asa-zisi 'regizori' ratati care sint chiar oameni cultivati, cu care ai ce discuta etc, dar care, ce sa-i faci, vor sa creeze - desi cel mai bun sfat ar fi: forget it!
3. ideea ca ceea ce vezi 'ti se intoarce inzecit' este - recunosc - putin ermetica; am vrut sa spun - prin asta - ca filmul pe care-l vezi iti trimite, atunci cind se deruleaza, referinte la toate filmele pe care le-a vazut regizorul respectiv si pe care tu, ca spectator, le identifici in filmul pe care-l vezi... e ca o 'big happy family' cinefila :love: dupa mai bine de o suta de ani de cinema, nici un film nu este o 'tabula rasa' si, chiar si atunci cind e polemic fata de o estetica sau tendinta anterioara, el include acele referinte ca un 'case in point'. pe de alta parte, evident ca nici spectatorul nu este un 'inocent', iar faptul identificarii unor influente nu exclude bucuria spontana a descoperirii unui suflu nou.
nu stiu daca e 'ideea mea', neaparat - i-as fi recunoscator mereu-vigilentului marx daca mi-ar spune cine a mai afirmat-o; eu, exact in acesti termeni, nu am cunostinta sa mai fi fost spusa! -, dar nu cred ca are mare importanta; mi se pare mai important sa o recunoastem drept valida.

ce inseamna un om dominat de propriile vanitati......? in cel mai bun caz devine un bufon credibil.

astea sint basme ca filmul e 'opera colectiva'. cine semneaza ca regizor si - in unele cazuri - scenarist, ala detine titlul de proprietar al operei. sau producatorul in state. dar mai rar se va zice un film produs de jet tone pictures, si mai des, un film de wkw.

Teoriile astea traditionaliste parca le-am mai intalnit la Guido Aristarco si Alessandro Rosselli. Din punct de vedere tehnic tabula rasa deja s-a instaurat (se mai utilizeaza ceva din secolul Lumiere?), iar dialectologic discutia e prea exhaustiva pt a fi relevanta.

:lol:

Pfffff....

E de 1000 de ori mai misto sa faci decat sa critici. Critica asta creaza frustrari si deraieri. In Romania noi nu avem critici de film. In Romania criticii de film nu conteaza. Cei pentru care au vreo insemnatate nu depasesc cu mult sfera de interes a vizitatorilor cinemagia.

A, era sa uit, tot in Romania noi nu avem cinematografie. ;)

@ALS

Idea e intalnita la Borges(Tlon,Uqbar,Orbis Tertius;Pierre Menard,autor a lui Don Quijote).El gandea literatura ca un spatiu omogen si reversibil.Din propria marturisire precursori ai acestei idei sunt Shelley(care vedea toate poemele lumii ca fragmente ale unui poem universal unic),Emerson(care considera ca o singura persona a scris toate cartile din lume) si Paul Valery(care dorea o istorie a literaturii conceputa ca o istorie a spiritului ca producator si consumator de literatura,istorie care putea fi realizata fara a mentiona nici un scriitor).Mai mult,el reuseste ca gaseasca "legaturi de inspiratie" intre f. multi scriitori.

asta este deja o utopie a criticii, in care toti cinefilii analisti se folosesc de o memorie / cultura cinematografica indestructibila pt a depista eventuale referinte cinematografice. cred ca daca tot ceea ce incerci sa faci cand urmaresti un film este sa depistezi conexiuni in cadrul cinematografiei, s-ar putea sa iti autosufoci emotia vizionarii.

in plus, mintea unui regizor se poate dovedi un mecanism extrem de complicat (ex LVT, respectiv trimiterea despre care povestea ca ar fi dorit s-o faca la 'touch of evil' - inca ma mai gandesc daca danezul nu facea decat o gluma sadica), iar 'sursa' poate fi atat de bine pocita si 're-estetizata' (dau un exemplu prozaic - 'the hills have eyes' inspirat de celebrul film al lui bergman !), incat poti fi facilisim indus in eroare.

vanitatea, ca o consecinta a constientizarii propriei valori, este departe de a-mi altera personalitatea: zau, cum putem, cu tot apetitul pt showoff si pt disectie pe care il avem, sa afirmam despre o persoana atat de evident complexata ca ar fi dominata de orgoliu ?

hmmm...deci cum am prins microbul? :D
primul film p care l-am vazut la cinema a SW cand eram ff mica si eram la mare...adevaru e ca eu nu mai tin minte nimik.,..da mi-au zis ai mei cat am plans din cauza lui darth vader :oops:
apoi primu film la care tin minte sa fi fost a fost ceva batman cu dany de vito (cred) in rolul omului pinguin....
si apoi dupa c tata aproape ca m-a batut in clasa a 2a sa ma poate duce la SW (din nou- de data asta retushat) am prins gustu...
dar cam abia de prin a 7a am inceput sa discern c e bun si frumos d c nu merita 2 lei (0,02 bani grei)(atunci am vazut prima data tarkovsky)
eh cam asa a fost la mine :P
8)

dar nu este MAI frustranta imposibilitatea de exprimare a propriilor idei / sentimente legate de film ? zic asta, in conditiile in care, dupa cum sublinia cineva intr-un articol depsre 2046, opera marilor regizori este o intoarcere continua la propriile obsesii. depinde si cat esti de extrovertit, in cele din urma...