Una din urmatoarele:
-"Mr blue sky" - ELO
-"Light & Day" - Polyphonic Spree's
-"Everybody's Gotta Learn Sometime" - Beck

Era. Multumesc mult!

eu intotdeauna cand vreau sa aflu numele unei melodii dintr-un film, caut pe imdb, la pagina filmului respectiv, la soundtrack listing.

Nu stiam ca la soundtrack listing gasesc si melodiile din trailer + acolo sunt vreo 10 melodii, mi-a fost mai usor sa intreb daca stie cineva si sa downloadez 3 melodii in loc de 10

Cand mai ruleaza in Bucuresti ???
 

Si totusi nu mi-a raspuns nimeni de ce a rulat doar vreo doua saptamani in Bucuresti :(( Stie cineva cand anume mai sunt sanse sa revina pe marile ecrane din capitala pt. ca sunt multi doritori... care l-au scapat!
Emanuel, poate ai tu niste informatii...
Merci anticipat.
La cat mai multe filme bune... Bafta tuturor. Si multa sanatate ca-i mai buna decat toate.

inteleg ca o sa apara in brasov
daca ai drum p`acolo...

de ce a stat atat de putin pe ecrane??

Ca sa ne faca-n ciuda. Eu stiu? O noua tactica brilianta, marca distribuitorilor.

am reusit intr-un final sa vad si eu acest film...nu de alta dar il am pe cd de vreo 3 luni si nu mi-am facut pana acum timp si pentru el!
filmul mi-a placut super mult....kaufman mi se pare genial...cred ca e primul scenarist pe care chiar l-am remarcat si m-as duce la un film al carui scenariu il semneaza, fara sa mai stiu absolut nimic nici de distributie, nici de regizor! omul mi se pare ca are o mica obsesie legata de mintea umana, dar atata vreme cat abordeaza aceasta idee in situatii total diferite, nu am nici o problema cu ea.

mi-a placut mult de Jim Carey...imi plce ca a inceput sa abordeze si altfel de roluri...era pacat sa se iroseasca cu rolurile gen Ace Ventura. si Kate Winslet mi s-a parut o alegere potrivita...eu chiar nu am ce sa-i reprosez si mi s-a parut extrem de credibila si naturala chiar (in fond cred ca asta e si ideea de a fi un actor bun).

cat despre subiectul filmului, mi s-a parut deosebit de original si bine tratat...mi s-a parut super marfa ca persoanele care beneficiau de tratament se intorceau la aceleasi obsesii de care incercasera sa scape...si mi-a placut si scena in care ea pune la casetofon inregistrarea de la consultatie...reactia lui mi s-a parut super potrivita!


minrep, ai zis ceva de faptul ca tu ai fi vazut filmul montat altfel...altfel cum? nu prea am inteles chestia asta...

Eternal Sunshine of the Spotless Mind

Erase and rewind
Cause I/ve been changing my mind
The Cardigans


Sa privesti Eternal Sunshine of the Spotless Mind; e ca si cum ai urmari un CD invirtindu-se si te-ai intreba unde incepe si unde se opreste. Doi DJ si-au impreunat mintile intr-un turntables session de 141 de minute: unul dintre ei este Michel Gondry, francezul care a ambalat in videoclipuri sunetele celor de la Massive Attack, Bjork & co, si a imbracat-o pe Patricia Arquette in blana de maimuta (Human Nature). Celalalt, scenaristul, este Charlie Kaufman, avind deja la activ un film dubios, ‘Adaptation’, si fiind, totodata, si autorul unui ghid de calatorit prin minti: ‘Being John Malcovich’.

Play. In ‘Eternal…’ cei doi DJ il freaca la capul de redare a memoriei pe Joel (Jim Carey), fugarindu-l pe suprafata discului inainte si-napoi, pina va sar voua CD-urile pirat din PCuri, incercind sa intelegeti de unde si pina unde. Unde vrea sa ajunga Joel este destul de simplu, intr-un fel de Final Home, cum ar zice DJ Krush, inapoi la origini, in punctul fix care ii confera echilibru. Cum ii sta bine oricarui barbat, punctul de echilibru pe harta mintii lui este o femeie. In filmul de fata, femeia este Clementine (Kate Winslet). Clementine il cunoaste pe Joel pe o plaja, asa incepe filmul, si tot asa se si termina, dar lucrul asta nu inseamna ca ‘Eternal…’ are deja clasica structura circulara pe care filmele ciudatele ne-au invatat s-o intuim. Asta dintr-un motiv simplu: povestea se schimba continuu si, ceea ce intial parea expozitie, poate sa devina foarte usor deznodamint. Fanii lui Robert McKee si ai structurii scenariului hollywoodian in trei acte pot sa se culce linistiti: filmul asta nu e pentru ei. Cei care au mai calcat prin realitatile subiective ale lui Philip Kindred Dick, prin ‘12 Monkeys’ sau prin scurt-metrajul ‘Our Man’ pot sa inteleaga mai usor ca ‘Eternal…’ este un soi aparte de labirint vizual, rotund ca un CD si la fel de inselator: il vezi tu mic si inofensiv, dar ascunde multe dincolo de suprafata argintie.

Rew. Joel se indragosteste de Clementine si Clementine se indragosteste de el. Au impreuna o relatie, pe care fata - cine altcineva - se decide sa o rupa intr-un mod original: apreleaza la serviciile unei firme, numite, cum altfel, Lacuna Inc, care-i sterge din memorie toate amintirile referitoare la Joel. Confuz intial, apoi socat si deprimat, Joel merge la aceeasi firma, pentru a si-o scoate pe Clementine din cap. Baietii de la firma ii cer sa ii aduca toate obiectele care au vreo legatura cu fata si, pe baza emotiilor pe care Joel le resimte la vederea lor, il monitorizeaza si delimiteaza harta mentala marcata de Clemetine. Il supercableaza, dau drumul la hi tech si, pusi pe pilot automat, incep sa fumeze marijuana. Operatiunea de amneziere mecanica merge prost, pentru ca, odata ajuns in propria-i minte si revizitind locurile si timpurile cind el si fata se iubeau, Joel se razgindeste. Sa renunte la memorii, ar insemna sa renunte la iubire, fie ea si la diateza pasiva. Fuga lui prin diverse locatii si timpuri psihologice, ajungind din acum in atunci, revazindu-se pe sine, posedat de un acut sentiment al déj�* vu-ului, este strabatuta de licarirea unora dintre cele mai lirice pasaje pe care le-am vazut in vreun film.
Citeam undeva cum ca Gondry ar fi comis un film sobru din punct de vedere vizual, departe de videoclipele cu Massive. Astea sint insa basme: ‘Eternal…’ este ca un vis lucid, comprimind foarte bine timpul si spatiul prin tehnici vizuale extrem de originale. De exemplu, Joel fuge dintr-o librarie Barnes and Noble, in timp ce aplicele de pe tavan se sting repede in urma sa, lasind cadrul intunecat complet exact in momentul in care, fugind, se prabuseste pe niste scari aflate in alta locatie, camera prietenilor sai, adiacenta librariei. Fara fade out-uri, fara prostii. Incadraturi si unghiulatii surprinzatoare care, ca elefantii impodobiti din film, duc in spinare o poveste tinereasca, eficient si fara ostentatie. In plus, daca povestea e o intoarcere cu fatza inapoi, hainele noi si stralucitoare ale imparatului-film privesc in mod categoric inainte. Iar, daca de viziunea miscatoare si ultramoderna vinovatul pare sa fie Gondry, omagiul pe care filmul il aduce en passant clasicilor pare sa fie mina lui Kauffman, care ne recita din Alexander Pope, ceva despre zilele frumoase de altadata si stralucirea neprihanita a mintilor fara de pata amintirilor. Sa nu decad in lirisme ieftine si sentimentalisme ambigue, totusi. Asadar: inainte de a pune punct, declar cu mina pe minte ca ‘Eternal Sunshine of the Spotless Mind’ este un film care mi-a ramas in cap multa vreme de acum inapoi.

Omul de fapt ne lasa sa intelegem altceva despre viata lui personala in Adaptation, desi reia plicticoasa tema a geniului pustiu, neinteles, inadaptat si cum o mai :) , filmul reuseste sa fie touching daca ai rabdare sa il vezi integral. Un film adaptat, depsre ohideele si oamenii care sint nevoiti sa se adapteze. Si nu e nevoie de joint pe farfurie, cum recomanda Gorzo sa fie servit.

Cit despre "Eternal...", numai bilute colorate.
Carrey cu al doilea rol in care imi place, Winslet la fel (primul pentru ea fiind cel din Iris), realizarea si mai nebunatica, dar in aceleasi note ca in clipuri- uitase Ambra sa zica o scena care m-a infiorat mai mult decit orice horroras de doi bani (ca The Ring): Carrey incearca succesiv sa intoarca cu fata spre el un personaj masculin, dar ceea ce vede e tot un spate. brrr...

Vreau sa incep prin a spune ca nu ma deranjeaza faptul ca filmul incepe cu sfarsitul. Mi se pare o decizie exceptionala si te tine in priza inca ceva timp pana iti dai seama care este faza.

E un alt aspect al filmului care nu imi place. In timp ce Carrey fuge dintr-o amintire intr-alta, se construieste intriga ciudata intre personajele interpretate de Tom Wilkinson si Kirsten Dunst. Partea aceea din film nu mi s-a parut ca functioneaza. Nu stiu cine e de vina (Kaufman, Gondry sau cine a pus filmul cap la cap), dar ar fi fost mult mai bine sa se concentreze asupra cuplului Carrey-Winslet. Noul sub-plot, dupa parerea mea, face ca filmul sa-si piarda din farmec.

Pe de alta parte, idea ca personajul lui Elijah Wood sa "fure" din amintirile lui Carrey pentru a o impresiona pe Winslet e o "gaselnita" mult mai buna. Acolo se putea lucra mai mult (un personaj care isi asimileaza partial personalitatea altuia... ar fi fost tipic pentru Kaufmann).

Nu as mai atinge filmul asta nici daca afara ar fi frig, iar el ar fi o pereche de manusi. Fucking boring to death.

E un film pentru oameni rabdatori ;)

Fix pula.

Nu m-as avinta asa repede la argumentul suprem. Macar de ai fi facut un mic efort sa vezi filmul integral.

Nu imi ard ochii cu filme plictisitoare, in care nu ma regasesc. Devenim off-topic. Daca mai ai ceva de zis despre Eternal Sunshine, feel free...Daca nu, nu.

Dar as vrea sa inteleg si eu ceva... O discutie pe care am purtat-o si cu ALS ... de ce desfiintezi Adaptation ... ALS mi-a raspuns prin compararea cu Being John Malkovich... si sunt de acord. Dar, fara nici un alt argument... CA o fi pentru oameni rabdatori, poate... dar atat??? ..

Nu am avut rabdare sa ma uit la el in intregime si prin asta nu sint entitled sa comentez. Totusi, parca m-am plictisit de filme cu scriitori/ scenaristi, cu dublul (the evil/ good/stupid teen), cu tot felul de personaje timide menite sa stirneasca scurgeri de empatii. In plus, adaptarea personajelor la un nou stil de viata, adaptarea biologica a organismelor vegetale (orhidee, parca) si adaptarea unui roman pentru ecran nu sint exactly my cup of tea records. Oricum, daca tineti asa mult la filmul asta, faceti-i un topic separat, si sa vorbim aici de un real spin off, care intoarce mintile in loc, The Eternal Sunshine...

Mie partea asta de film mi se pare ca are rolul sa ilustreze ideea ca de fapt oamenii care apeleaza la stergerea amintirilor, revin la persoanele care pe care au incercat sa le uite... Asa se explica un pic de ce se intorc cei doi unul la celalalt. Folosind si povestea asta, ideea filmului capata un caracter mai general. Nu e o intamplare ca Jim Carrey si Kate Winslet se regasesc, e o chestie care se intampla frecvent cu toate persoanele care icnearca sa-i uite complet pe cei cu care au avut diverse relatii...