Iti place The Sense of an Ending? Pentru mine a fost o revelatie anul trecut. Is it just me? :">

Am citit vreo 15 pagini si mi-am amintit de Metroland . Credeam ca o sa fie un eseu pe tema mortii cum a fost ''Nimicul de temut'' mai ales ca stiam de moartea sotiei lui . ''Nimicul de temut '' chiar mi-a placut . Muuullttt . Am citit-o chiar cand a murit Adrian Paunescu si la tv era circul obisnuit . Nu ca dadeam eu doi bani pe Paunescu dar s-a potrivit la fix cartea cu evenimentul atat de mediatizat .

De la mexicanul G.Arriaga citire : ''''Catolici devotati ,care isi ferisera fiii de pericolele si actiunile raufacatoare ale pacatului ,niciodata nu banuisera placutele orgasme cu care Adela isi incepea diminetile .Scrisorile nu indicau o atare posibilitate :redactate intrun mod confuz , pareau mai degraba sa se refere la o relatie cu un prieten cinstit si serios , ... ''
Povestea e simpla : Adela , o poama de 15 ani este ucisa si se raspandeste zvonul ca era logodnica lui Ramon , un pusti de 16 ani Simtindu-se flatat Ramon se lasa inglodat in toata povestea logodnei secrete . Presat de cei din jur el trebuie sa-i razbune moartea presupusei si sa-i spele onoarea fetei . Ucigasul este repede ( si gresit ) identificat in persoana unui gagicar care le sucea mintile nevestelor din sat .
Mai citisem cu citeva saptamani inainte si ''Calutii mei , caluti frumosi '; de Cormac McCarthy unde Mexicul apare foarte violent dar are parte si de o poezie a peisajului . La Arriaga violenta e destula dar poezia lipseste cu desavarsire . Fapte brute , barbati violenti , politisti corupti si nepasatori , femei pacatoase , s.a. Toti sunt o apa si-un pamant traind doar la un nivel instictual .

Nu stiu daca neaparat revelatia anului trecut ("Poveste despre dragoste & intuneric" e cea mai buna carte citita de mine anul trecut), dar oricum "The Sense of an Ending" mi-a placut enorm. Plus ca are un final total imprevizibil, pe mine m-a dat pe spate, nu ma asteptam la nimic de genul ala. N-ai cum sa-ti dai seama dupa 15-20 de pagini unde duce povestea.

Probabil tu ai citit-o in engleza. Fara sa ma laud, dar cred ca sunt printre primii cititori ai cartuliei asteia in romana, in sensul ca am cumparat-o in ziua cand a aparut la "Carturesti" si a doua-a treia zi era deja citita, ceea ce inseamna ca mi-a placut mult de tot. Traducerea de la noi: Radu Paraschivescu, care in ultimul timp are succes si cu propriile romane.

Da,exact acelasi lucru l-am simtit si eu. Am citit-o in engleza, mi-ar placea foarte tare sa citesc si traducerea in romana. Poate o s-o caut in vara. De Radu Paraschivescu n-am citit nimic, dar am auzit lucruri bune.

Eu pe tot parcusrul cartii am fost absorbita, a fost genul ala de lectura care-mi doream sa nu se mai termine vreodata. S-a terminat si-a fost mult peste asteptari. Am avut senzatia, dupa ce am lasat cartea jos, ca o sa fie unul din putinele romane contemporane care vor rezista testului timpului (ca sa-mi permit un loc comun.) Eu n-am citit romanul lui Oz, e de-o vreme pelista de asteptare, dar, entru mine The Sense of an Ending e romanul anului trecut. Acum m-ai facut curioasa cu Povestea ....

Am terminat-o ieri . Bine nici n-a fost greu la 170 de pagini cu litere mari . Da , mi-a placut dar finalul m-a lasat cu mana la falca .A trebuit sa mai uit pe net si sa vad ce era cu copilul ala si cine era tatal lui . Chestia cu memoria mi s-a parut cam trasa de par . Molestezi trecutul , il uiti , il denaturezi dar nici in halul ala .
Stilul face in schimb toti banii .

FEMEIA NISIPURILOR de Kobo Abe.

Cum ar fi sa pleci intr-o vacanta si sa te trezesti intr-o situatie aparent fara iesire? Cum ar fi sa fii teoretic liber, insa practic prizonier, fara putinta de a scapa din mrejele unei capcane care nu ti-ar fi trecut prin minte? Cat de fragila poate fi conditia umana atunci cand norocul nu-i tocmai aliatul tau... Cat de repede poate disparea un om, parca nici n-a fost, la inceput cei apropiati mai discuta despre dansul, isi mai aduc aminte, dupa care mortii cu mortii, viii cu viii. A propos, o mai cauta cineva pe Elodia? In cele aproape 190 de pagini ale volumului 52 al colectiei Cotidianul scriitorul japonez Kobo Abe ne spune o poveste chinuitoare, claustrofobica...

Irvin D.Yalom - "Calaul dragostei si alte povestiri psihoterapeutice"
E vorba de 10 cazuri extreme pe care marele terapeut american le "literaturizeaza" magistral.
Desi povestile sunt pe alocuri incredibile ,autorul prezinta atat de accesibil mecanismul nevrotic care genereaza problemele incat in varii forme si la cu totul alte dimensiuni ,ne putem recunoste fiecare in acele istorii de caz.Si ...intelege mai bine.
Yalom e un psihoterapeut de geniu caracterizat de un umanism rarisim.Poate ca si asta face din el personajul cel mai apropiat cititorului din toate cartile sale.
O ultima parere: cred ca e mult mai bun in scrierile sale non-fictionale decat in literatura.

MAIGRET SI MARTORII RECALCITRANTI de Georges Simenon.

Biscuitii Lachaume s-au constituit de-a lungul timpului intr-o afacere cat se poate de infloritoare, care a rezistat intemperiilor mai bine de un secol. In ultimul timp au inceput sa apara problemele pentru ca, de cand e lumea, dupa flux urmeaza reflux. Lucrurile devin si mai complicate cand actualul cap de familie, Leonard Lachaume, e gasit mort in urma a ceea ce pare a fi un jaf. Numai ca statisticile arata ca-i putin probabil iar suma disparuta nu justifica deloc ipoteza... Cu binecunoscutu-i fler comisarul Maigret ajunge la concluzia justa.

''Imparatul tuturor bolilor ;scurta istorie a cancerului '' de Siddhartha Mukherjee aparuta la editura All . O carte care-ti face pielea de gaina si te face sa te uiti mai des in oblinda . Te uiti in oglinda nu pentru a te admira ci pentru a gasi eventuale puncte suspecte , umflaturi recente si alte semne de rau augur .
O istorie a luptei omului cu CANCERUL - denumire generica pentru o imbarligatura de boli care au in comun un singur lucru - inmultirea necontrolata a celulelor din cauza unor gene defecte . Autorul cartii este un oncolog cu vasta experienta in tratatarea pacientilor bolnavi de cancer . Avem in carte parte de descrierea diverselor metode care de-a lungul istoriei au parut sa rapuna definitiv cancerul dar care mai apoi s-au dovedit depasite de vicleanul adversar . De la extirparea tumorilor pe cale chirurgicala , la iradiere cu diverse raze si apoi la chimioterapie care uneori mai mult omoara pacientul de cat sa-l salveze. Sunt inventariate in mod istoric toate sperantele si apoi deziluziile de care medicii di pacientii au avut parte in ultima suta . Progresele imense care s-au facut in acest domeniu n-au reusit inca sa dea lovitura de gratie cancerului . ci doar au prelungit cu luni / ani viata pacientilor .

Prea complex pentru a fi invins de o ''injectie miraculoasa'' cancerul este combatut pe bucatele si victoriile insemna uneori procente infime smulse in decursul anilor . Ultima bariera este atacarea cancerului in gena umana iar in viitor se preconizeaza sintetizarea unor medicamente care sa tina cont de profilul genetic al pacientului . O munca uriasa de cercetare cu rezultate posibile in 20 -30 de ani.

Mi-a placut si modul in care autorul ii prezinta pe cercetatorii si doctorii care de mute ori si-au riscat carierele atunci cand au propus si adoptat tehnici de tratament ce erau impotriva dogmelor medicale din vremea respectiva . Niste eroi care au ramas de multe ori in anonimat . Oameni care timp de 30-40 de ani au facut mii de experimente in laboratoare obsucre , departe de luminile rampei medicale.

In final autorul fiind fascinat si ingrozit face o frumoasa analogie intre celulele canceroase si dorinta omului de nemurire . Practic celulele canceroase se vor nemuritoare si in dorinta lor fac totul pentru acest lucru chiar daca pun viata pacientului in pericol .Immortality it's in our genes
sau cum zicea Iov ; '' Omul se naşte ca să sufere, după cum scânteia se naşte ca să zboare ''

Brrrr!

Eu am citit Murakami in sfarsit - La sud de granita, la vest de soare - mi-a placut foarte, foarte mult si Dan Lungu - Cum sa uiti o femeie - o carte excelenta, abia astept sa mai citesc ceva de el, m-a facut sa ma gandesc un pic altfel la pocaiti... De citit amandoua!

Radu Paraschivescu scrie excelent. Astazi este mainele... e o chestie mai usurica, dar Fluturele negru e chiar un roman farte bun.
Cat despre Poveste despre dragoste si intuneric ... citind acum pe forum discutia despre "cartea anului trecut" si scormonind putin in memorie, cred ca si eu i-as acorda "distinctia"asta. E drept ca n-am citit Sentimentul unui sfarsit, dar tocmai ce l-am pus pe lista scurta.

Am inceput sa citesc cartea lui Oz vineri. M-a prins destul de tare insa mi-e greu sa cred ca o va depasi pe cea a lui Barnes.

stalex, s-o citesti neaparat. Sunt curioasa de reactie. O sa revin si eu cu o parere despre Povestea lui Oz. Nu-s numai pe la pagina 50. Cartea e destul de grosuta.

Si Radu Paraschivescu in vara. :D Dar scria pe la Idei in Dialog daca nu ma-nsel? Parca l-am citit si prin Dilema Veche la un moment dat. Nu cred ca ma-nsel...

Scrie prin mai multe publicatii ... inclusiv in Gazeta sporturilor, sau Prosport, nu mai stiu. Mai important e ca e un traducator de prima mana - Steinbeck, Virginia Woolf, chestii grele. A tradus anul trecut Oameni din Dublin - excelent. Daca nu ma insel, a tradus si ceva Barnes.

M-am uitat acum - nu ma insel, a tradus chiar Sentimentul unui sfarsit:)

ARTA CONVERSATIEI de Ileana Vulpescu.

M-au luat parintii la spectacol ,era undeva spre sfarsitul anilor '80, cam prin '87-'88, tin minte ca n-am inteles mai nimic, stiu doar ca o avea pe Dorina Lazar in rolul principal. Am descoperit romanul de 460 de pagini dupa ce am vazut-o pe autoare impreuna cu ilustrul sau sot, Romulus Vulpescu, intr-o redifuzare a emisiunii Piersic show. Am ascultat-o atunci cu multa placere pe doamna Ileana Vulpescu, o minte cu adevarat luminata, si in consecinta am cumparat "Arta conversatiei", romanul dupa care se facuse dramatizarea spectacolului de mare succes la vremea respectiva. Pacat ca nu se mai joaca piesa in zilele noastre, ce-i drept societatea e mult degradata fata de ce era la acea vreme in ciuda greutatilor ultimilor ani de comunism... "Arta conversatiei" e un roman care radiografiaza exceptional relatiile dintre barbati si femei intr-o lume de intelectuali, lumea medicilor. Chiar daca actiunea e plasata intr-o societate care azi nu mai exista, cartea nu-i deloc datata, are mesaje universale si se citeste cu mare placere. Daca ar fi fost ecranizata, in rolul Sanzianei Hangan cea mai potrivita mi s-ar fi parut Irina Petrescu, cea recent plecata dintre noi, bineinteles cu conditia sa mai fi avut varsta eroinei...

De fapt, cred ca de-aici a pornit discutia despre Radu Paraschivescu. :D varu zicea ca a fost tradusa de el...si ca e bun si ca scriitor. :D Oricum o sa impusc doi iepuri dintr-o lovitura in vara, numai bine.

"Aylin,o printesa in armata america" : dincolo titlul acesta cu iz de kitsch am gasit o carte scrisa bine,limpede , fara artificii sau filozofii inutile.Autoarea,Ayse Kulin,combina reportajul biografic si cancanul intr-o maniera inspirata .
Pe scurt ,cartea povesteste traseul Aylinei Radomisli,o renumita psihiatra din New York .
De origine turcoaica,Aylin va inainta in viata in stil ...telenovelistic: iubiri,casatorii,despartiri,ambitii si realizari remarcabile in profesie( se trec in revista chiar cateva cazuri memorabile la care a lucrat cu succes),vacante,amanti ,calatorii , disperare,multa nebunie ,dar si curaj.
O femeie care, va sfarsi pana la urma devorata de propria energie.
Ce m-a lasat pe ganduri : undeva peste 5o de ani,Aylin ,o specialista in mintea omeneasca,sfarseste ca victima a propriei obsesii maladive.Parasita de cel de-al 4-lea sot,este incapabila sa accepte aceasta situatie , si incepe un razboi inutil si epuizant.Ce ironie !Moare in circumstante absolut stranii,secventa asupra careia( din pacate) autoarea nu face nici o ipoteza sau consideratie.Etapa militara din cariera ei aduce cateva detalii interesante.
Desi nu e literatura,pentru cei intersati de destine umane,cartea isi merita cu prisosinta timpul alocat lecturii.Povestei lui Aylin Radomisli argumenteaza o data in plus ca viata pune pretul exact pe fiecare traire .

Mi se pare dubios ca de un an-doi a aparut prin librarii o noua subspecie literara. Subspecia "am renuntat la toate chestiile materiale & am inceput cu adevarat sa traiesc & am scris un best-seller & m-am umplut de bani"

Subspecia e o specie in toata regula,foarte bine aspectata inclusiv cu nume autohtone ( dna.Gigi Ghinea ,de pilda,care "s-a vindecat de nefericire" e convinsa ca pe baza retetei sale vom ajunge toti in paradis ,iar Sega n-are nici un dubiu ca pentru contactul cu "sinele sacru" e musai sa vindem tot si sa plecam in pelerinaj). Si exemple mai sunt.
Inaintea lor insa ,altii au facut chestiile astea intr-o maniera mai naturala parca(cel putin aparent).De la new age la zen si de la raw-food la iluminare totul e ambalat,servit cu dichis,digerat.
N-as spune ca e ceva dubios aici.Desi pare un refuz al stilului de trai consumist ,trendul e doar o expresie mai fasonata a lui,un fel de "alibi" dibace .
Nu exclud si nu neg si cautarile autentice,dar nu cred ca ele sa ajunga asa repede ....in librarii.

Exact, mi se pare cam superficiala & sunt pline rafturile cu titluri din astea: Elizabeth Gilbert, Sega, cu motocicleta pana in Mongolia, calagarul care si-a vandut Ferrariul etc. Si toti vand foarte bine. Cred ca e un trend.
Acum cativa ani se umplusera librariile de literatura vampireasca, acum e la moda literatura escapista.

Mananca si gura lor o paine si mai mananca si altii mai mititei la masa lor .
Nu prea citesc nici eu minuni din astea dar saptamana trecuta am rasfoit o ora o cartulie numita '' Prea devreme bătrân, prea târziu înţelept '' scrisa de un pshilog / psihiatru / guru Gordon Livingston si aparuta la Humanitas . Omul dadea vreo 30 de sfaturi de viata la o rata de 4-5 pagini / sfat . Destul de hazliu tipul dar si destul de abraziv pe alocuri . Un discurs din ala robust de dreapta in care ideile de baza erau de genul : '' lichelelor ,nu mai dati vina pe guvern / societate / parinti si asumati-va ratarile '' , ''riscati mai mult si lasati lincezeaza calduta '' , '' daca vrei sa te vaicaresti nu ma intereseaza, daca vrei sa te schimbi cu adevarat o sa te ajut '' , '' viata e nasoala si vrei sa-i pui capat , fa-o si nu-i mai plictisi pe cei din jur cu jelania ta infinita '' ,s.a.m.d. Parerea lu' nenea asta e ca psihologia actuala ii cocoloseste prea mult pe oameni in timp ce acestia ar avea cu adevarat nevoie de niste suturi in fund . Toate bune si frumoase numai ca la un capitol apare un fapt interesant - a avut si el doi baieti , unul a murit de leucemie iar al doilea s-a sinucis . Deci poate ca sutul in fund aplicat cu dragoste parinteasca nu l-a ajutat pe bietul baiat .

Foarte bine punctat.

La fel de buna e si observatia facuta de varu, cu precizarea ca nici literatura vampireasca n-a disparut din librarii. Ne-am obisnuit noi cu ea, si nu ne mai sare asa tare in ochi.

Postarea lui bremen mi-a adus aminte de o alta carte din colectia Humanitas Practic pe care am si scos-o din biblioteca pentru ca e genul la care revii selectiv si cu folos - "Dieta filozofului".

Desi in ea autorul - Richard Watson - propune un ghid pentru eliminarea kilogramelor nedorite,abordarea e una de ansamblu si de profunzime.Pe scurt ,Watson spune asa: nu ne ingrasam niciodata din cauza a ceea ce mancam ci din pricina felului in care o facem, iar relatia pe care o avem cu hrana developeaza perfect relatia pe care o avem cu noi si - de ce nu ? - cu viata in general.Asadar,miza nu e supletea,sau ma rog,nu doar ea, ci dobandirea autocontrolului.
Partea minunata este ca strategiile lui Watson nu te trimit ( doar !) la disciplina alimentara,alimente sanatoase ,etc. ci si in mintea si sufletul tau.Exista ,de pilda un capitol intitulat "Cum sa traim"( cu cat mai multa delectare, vine raspunsul, si fara sa facem rau nimanui) si un altul "Cum sa murim".
Ca sa concluzionez - cartea este mai putin pentru cei preocupati de cantar si mai mult de cei atrasi de "savoir vivre".

In ultima vreme am lecturat patru carti politiste: una de Maurice Leblanc, "813" din seria Arsene Lupin, doua de Agatha Christie, "Jocuri de oglinzi" din seria Miss Marple si "Raul sub soare" din seria Hercule Poirot, si una de Georges Simenon, "Carutasul din Providence" din seria Maigret. Toate patru excelente, cu un plus afectiv pentru Maigret...

Nu stiu cum "v-a dat pe spate" cartea lui Julian Barnes, Sentimentul unui sfarsit?! Sau, mai degraba, cum o puteti compara cu tomul lui Amos Oz, Despre dragoste si intuneric?! Mie cartea lui Barnes mi s-a parut un roman bun, interesant, nu ceva ce vreau neaparat sa am in biblioteca... Daca nu luam cartea la jumatate de pret de Paste, chiar imi parea rau ca am cumparat-o. Iar cartea lui Amos Oz mi se pare o capodopera! O carte pe care ma bucur ca o am in biblioteca pentru ca vreau ca fetele mele sa o citeasca neaparat cand vor ajunge destul de mari. Poate de asta diferenta de perceptie - eu am o varsta la care o carte mi-o doresc in biblioteca daca e o carte ce spune ceva ce e oarecum important sa citesti pentru tine ca om, nu neaparat o poveste cu final neasteptat bine scrisa. "Beauty is in the eye of the beholder" - frumusetea e relativa sau gusturile nu se discuta...

In aceasi idee mi-am cumparat cartea cea mai fantastica pe care am citit-o vreodata (stiintifico-fantastica!) - Sfarsitul copilariei de Arthur C. Clarke. Pentru cei ce ati citit Odiseea spatiala si v-a placut - sigur va veti delecta cu acest roman SF. Cei care nu sunteti fani SF - sigur va veti delecta cu acest roman! Eu nu sunt super fan SF, cu toate ca am citit marile nume - Asimov, Herbert, Clarke; dar aceasta carte, recitita dupa vreo 10 ani, mi se pare "tata" cartilor SF! O recomand oricui care citeste cel putin sa o ia imprumut! Eu sigur o vreau in biblioteca sa o recomand neaparat copiilor mei! Nota 10+!

''Cand eu faceam cumparaturi la Ikea /Pe tine ma-ta te spala la popou cu sapun Cheia '' asa glasuia un vers care lauda accesul unuia la produsele sudeze de la Ikea . Inainte insa de Ikea , de Volvo si de blondele suedeze il avem pe August Strindberg si al sau ''Salonul Rosu '' - o carte clasica aparuta pe la 1870 in care societatea suedeza e luata rau de perciuni si pusa la colt . Arvid Falk , un tinar visator demasca toate tarele vremii sale din respectabila si burgheza Suedie . Toate clasele sociale sunt luat la scuturat si nimeni nu capata nota de trecere . Politicienii sunt corupti , ziaristi manipuleaza/ sunt manipulati , afaceristii sunt in cardasie sa-i fure pe clienti ,popimea e si ea bagata in combinatii necurate . Nici clasa de jos nu reuseste sa se ridice deasupra nivelului aproape animalic la care este tinuta de cei de sus. Femeile sunt stricate si usor de cumparat cu bani . Nici macar artsitii nu scapa fiind la randul lor usor de abatut din cale cu bani si functii academice . Putine personaje luminoase in acesta carte depresiva si cinica :''Nu cred ca exagerez
afirmand ca natiunea suedeza este o natiune lipsita de talent , ingamfata , slugarnica, invidioasa , meschina si grosolana ! De aceea merge cu pasi mari spre pieire ''
Chiar daca Strindberg crede ca ''pana la urma raul invinge , chiar daca se ascunde in nori '' eu sa zic sa avem totusi sperante pentru poporul roman . Daca suedezii au putut , o sa putem si noi sa ne scoatem treptat din belea. Cu proteinele din chiftelutele de cal de la Ikea si cu al nostru sapun Keia .

Zeruya Shalev - "Thera"

Zeruya Shalev se afla de mult timp pe lista mea de asteptare( pentru publicul oarecum avizat e un VIP) ; pe cat de ofertanta mi se parea problematica abordata de ea, pe atat de intimidant gandeam ca trebuie sa-i fie discursul (frazele interminabile care se intind pe cate o pagina intreaga nu sunt chiar formula ideala pentru mine ). M-am temut degeaba.
Pentru ca odata ce te acomodezi cu constructia ei monotona,lipsita de relief,ca un val ce nu mai ajunge la tarm - plutesti intr-un ocean de senzatii surprinzatoare ,bulversante si acaparatoare :)
Protagonista din "Thera" se satura intr-o buna zi de sot si il concediaza ( pentru ca "se sufoca;pentru ca el nu mai e El,pentru ca nici ea nu mai e ce era,pentru ca nu vrea sa care in spinare pana va albi un sac de resentimente lamentabile ,de compromisuri care fermenteaza precum gunoiul,pentru ca ..."). Daca va crispati deja si debutul acesta va repugna ( alta dezaxata ? scutiti-ne !) ,ma grabesc sa va asigur ca nuuuu,dna.Shalev nu ne propune vreo noua expresie de feminism ,independenta sau autosuficienta.Nici vorba de asa ceva.
Dupa ce face disectie pe faza maligna a relatiei conjugale ,autoarea isi lasa eroiana sa
parcurga toate fazele firesti ale drumului pe care si l-a ales.Entuziasm,frica,nesiguranta,ambivalenta emotionala,nevoia de libertate vs.dificultatea de a nu fi ca ceilalti,si tot asa.Lista e lunga.
Ce se intampla de fapt ? Mai nimic.Alt barbat,alta iubire (oare ?),alta familie ( copilul meu,ai lui,ai nostri ?),alta viata (sau doar incercarea de a recupera ceva ?)....
O istorie banala ,dar ce face Zaruya Shalev pe acest subiect !
Ce arta sa developezi esente in detaliile cele mai "nesemnificative " ale cotidianului ! Ce forta de sugestie a "nimicului "( "desenele vechi ale copilului,un ciorap desperecheat,un elastic de par,o chitanta ,o lista de cumparaturi ":-O
E adevarat ca se face uz (si abuz) de lirism,de epitete,metafore si comparatii baroce/ o stilistica luxurianta si inedita.Dar contrastul dintre senzualitatea formei si cruzimea continutului este atat de bine mesterit incat rezultatul final nu este dulceag gretos, ci amarui intepator ,revigorant si provocator.
Ceea ce mi-a placut cel mai mult este faptul ca Zeruya Shalev reda feminitatii vulnerabilitatea,fragilitatea,eterna sfasiere intre implinirea domestica si iluzia libertatii/pasiunii - si toate acestea fara idealism sau note cinice,intr-o complicitate tandra si prietenoasa.Fata asta e o vrajitoare deghizata in scriitor.

VIATA LA TARA, TANASE SCATIU, IN VREME DE RAZBOI de Duiliu Zamfirescu.

In vremea cand studiam la scoala nu mi-au trezit interesul primele doua romane ale "Ciclului Comanestenilor", a propos, or mai fi facand parte din programa? Ce-i drept nici n-a avut cine sa-mi starneasca interesul pentru aceste scrieri... Le-am descoperit abia acum datorita volumului de la "Jurnalul national". Acesta cuprinde, pe langa primele doua romane devenite deja clasice, si "In vreme de razboi", al treilea roman din cele cinci ale ciclului. Chiar daca al treilea nu a fost bine primit la fel ca primele doua l-am citit cu placere.

''Evreul din Linz'' de Kimberley Cornish .
O carte ce promitea la inceput dar pe parcurs o da rau in balarii . Ipoteza de la care pleaca autorul este ca Hitler si cu Wittgenstein au fost colegi de scoala ;evreul cu care s-a batut viitorul dictator ( si care l-a facut sa devina antisemit ) era nimeni altul decat Ludwig Wittgenstein, viitorul filozof al limbajului . L.Wittgenstein , evreu provenit din celebra si bogata familie Wittgenstein face greseala sa se puna la scoala cu Adolf Hitler , baiat din popor , manios si ranchiunos. Nici mai mult nici mai putin aici se afla miezul urii lui Hitler fata de evrei : L.W. era bogat , evreu crestinat , cultivat , iar Hitler era un austriac provincial ce aspira sa fie acceptat de catre colegii germani , un sarac si un invidios pe cultura acestuia. Mai mult familia Wittgenstein avea puternice conexiuni cu ''finanta evreiasca'' si patrona si lumea artelor ( Klimt ii facea portretul Margaretei , sora lui Ludwig ,Mahler si Brahms erau de-ai casei la Wittgensteini ).
De la ipotezele astea posibile totul devine halucinant si fantasmagoric . Wittgenstein homosexual persuasiv, reuseste sa devina recrutor pentru Uniunea Sovietica prelucrand la greu cele mai stralucite minti pentru cauza sovietica . Chiar secretul bombei atomice le este livrat sovieticilor de catre oamenii recrutati de Wittgenstein .
Si astea ar fi la limita imposibilului posibile dar autorul mai baga o dinamita : si Hitler si Wittgenstein au ajuns sa controleze limbajul ( unul pentru manipularea maselor , celalalt pentru stiinta ) cu ajutorul scrierilor lui Schopenhauer care la randul lui aflase niste secrete budiste despre spirirul universal ... Manuscrise , magie , budism , nazisti ,spioni , Harry Potter cu zvastica si bagheta atomica .

PFITZ de Andrew Crumey.

Volumul 53 din colectia Cotidianul aduce in fata cititorilor un miniroman filosofic in care realul se imbina armonios cu fantasticul, o povestire care aminteste de Diderot.

MAIGRET SI NEGUSTORUL DE VINURI de Georges Simenon.

Oscar Chabut a pornit de jos ajungand un om de afaceri prosper. Marea sa problema e ca a ramas acelasi frustrat care era in vremurile cand era sarac si se razbuna de cate ori are ocazia pe cei din jur pe care ii injoseste ori de cate ori are ocazia. E un motiv pentru care nimeni nu se mira cand e gasit impuscat intr-o seara in plina strada. Desi dispretuieste un asemenea gen de personaj comisarul Maigret trebuie sa gaseasca asasinul.

Am dat-o pe citit dramaturgie in ultimele saptamani : am terminat o culegere facuta pieselor lui Tennessee Williams (Un tramvai numit dorinta ; Pisica pe acoperisul fierbinte ;Noaptei iguanei ; Trandafirul tatuat )si am inceput una care are mai multe piese de Luigi Pirandello.
Despre personajele lui T.W. : instinctuale , crude , surmenate , iritante , debordand de lubricitate . Cu alte cuvinte oameni pe care vrei sa-i cotonogesti cu placere . Numai unul si unul : primitivul Stanley Kowalski si Stela nevasta lui care accepta cateodata o cafteala daca stie ca o sa aiba parte de niste orgasme mai tarziu ; un mosulica de 65 de ani care-si s-a saturat de nevasta-sa si vrea sa-si faca de cap cu niste prospaturi ; nora sa isterizata de posibilitatea ca mosu' sa-l taie pe betivanul ei barbat de la testamentul baban ; un popa alcoolist sofer de autobuz pentru niste profesoare fanate si isterice , o patrona de local mexican cu apetitul sexual marit ., s.a.m.d. Ca bonus : prin toate piesele lui T.W. misuna o gramada de homosexuali declarati ,si/ sau deghizati .
Excelente piese si excelente ecranizarile de care au avut parte ;ecranizari destul de cumintele ( fata de piesele lui T.W. ) dar alea erau vremurile pudice de atunci .

Si piesele lui Pirandello sunt bunicele dar ma omoara cu obsesia autorului pentru teatru in teatru . Prea multa vorbarie despre teatru , arta , viata . s.a.
De fiecare data cand il aud pe unul la teatru ca o baga pe aia cu ''sufletul artistului '' sau '' ma pierd in personaj '' ma apuca cascatul . Atat de mult le place astora sa se pupe singuri si sa ne adoarma cu '' sfasierea actorului si conditia lui infama '' , '' harul scenic & miracolul care se produce acolo '' . Daca mai pomenesc si despre un '' maestru '' atunci chiar ca schimb canalul .
Sa-l aud si eu pe unul recunocand ca s- a facut actor ca sa aiba parte de femei & faima sau sa fie sincer si sa recunosca : '' nu mi-a placut munca si ma saturasem sa ma cocoseze aia pe santier / fabrica'' . In loc de asta ii avem pe toti crezandu-se nascuti sa asude pe ''scandura'' cum le place lor sa se exprime. Sa fie oare de fapt vorba de scandura de calcat rude si sudoare sa fie aburul de la fierul de calcat ???>:) Din cauza astora nu suport eu teatrul .

In fine Pirandello nu e vinovat de astia asa ca -i dau drumul unui scurt fragment : ''
Tatal : ...Femeia-iata-femeia , cum e ea in definitiv ? Te priveste provocatoare , te atata! O insfaci !Si cum ai prins-o , inchide imediat ochii .E semnul ca s-a predat .Semnul prin care ii spune barbatului : ''fii orb , si eu sunt oarba !''
Fata vitrega : Dar daca nu-i mai inchide ?Cand nu mai simte nevoia sa-si ascunda fata de ea insasi , inchizand ochii , roseata rusinii , ba , dimpotriva , vede , cu ochii acum uscati si indiferenti , rusinea barbatului , care e orba fara sa iubeasca ??Ah , ce scarba , atunci , ce scarba fata de toate aceste complicatii intelectuale , de toata aceasta filozofie care dezvaluie bestia si apoi vrea s-o salveze , sa o scuze ....''

In concluzie - e bine s-o stergi de la locul faptei pentru ca femeia o sa-si de seama mai devreme sau mai tarziu si urmeaza razbunarea ei .X( Cum ar intreba o mare intelectuala , Lana Del Ray ;Will you still love me when I'm no longer young and beautiful? Bineinteles ca nu B-)

ALICE IN TARA MINUNILOR. ALICE IN TARA OGLINZILOR de Lewis Carroll.

Am fost surprins cand aceste romane celebre ale copilariei au aparut in colectia "Cotidianul" compunand impreuna volumul 54. Citindu-le acum, la multi ani dupa vremurile in care aveam varsta la care sa gust maxim din placerea fanteziei debordante a lui Carroll am inteles ca aventurile fetitei Alice raman interesante chiar si pentru adulti, poate chiar si pentru cei ajunsi la varste foarte inaintate.

Lewis Carroll a fost nu doar scriitor, dar si matematician si logician - de aici probabil literatura absurdului din cartile sale. Ceea ce e mai fain decat sa le citesti, este sa le citesti in engleza fiindca jocurile de cuvinte sunt uneori greu traductibile si deci mai savuroase in original.

La fel de interesant ar fi sa cititi Winnie the Pooh de A. A. Milne, desi carte pentru copii, adusa poate la o faima mai proasta printre adulti de adaptarile Disney, e o carte savuroasa, plina de umor - uneori mai mult pentru adulti decat pentru pici. Eu am savurat-o cel putin cu zambete, daca nu cu hohote uneori!

Am gasit in ''Sa-i imbracam pe cei goi '' , o piesa de Luigi Pirandello o scena pe care LvT a folosit-o in ''Antichrist '' . In piesa lui Pirandello , o bona face sex cu tatal fetitei de care trebuia sa aiba grija iar fetita cade de pe o terasa si moare . In filmul lui LvT e vorba de parintii copilului care se iubeau in timp ce ala micul zboara atat de frumos pe fereastra .
Concluzia : folositi caloriferul daca aveti chef de zbenguieli si aveti copiii in grija . Caloriferul e pentru copii - bondage time >:)

Interesant, eu am ascultat teatrul radiofonic si nici vorba de sex acolo :)) Si a mai folosit cineva ideea, Julio Medem in Lucia y el sexo, tot asa bona face sex cu un prieten (intimplator si prietenul Luciei :D ) cunoscut in parc in timp ce fetita de 5 ani e atacata de ciinele familiei. Imi amintesc ce groaza a bagat in mine scena aia cind am vazut prima data filmul la cinema (sau festival, nu-mi amintesc). In schimb, am mai vazut filmul cel putin de 2 ori dupa prima vizionare (DVD/TV) si nu-mi amintesc daca a lipsit complet sau a fost indulcita, probabil doar director's cut o are in original.

Ca si in cazul lui Tennessee Williams si piesele lui Pirandello au fost bine periate si ce era ''murdar '' a fost oprit de sita . Eu la T.W. citeam si comparam cu ce-mi mai aminteam din filme si era clar ca piesele erau mai slobode la gura in timp ce filmele erau mai pudice . Ecranizarile dateaza totusi din anii' 50-'60 .Daca ar fi reecranizate situatia ar sta invers . :">

Antonio Munoz Molina -Iarna la Lisabona 9/10

O poveste de dragoste, cu accente de film noir. Santiago, un talentat pianist de jazz, o descoperã într-un bar pe misterioasa, fascinanta și inteligenta Lucrecia, însoţitã fatidic de ceea ce pare a fi soţul ei, Malcolm, un individ care, pe lângã gelozia caracteristicã, se ocupã și cu o serie de infracţiuni artistice internaţionale. Totul se desfãșoarã în ritm de jazz atât ca și conţinut, cât și structural. Nici nu apucã Bilbao bine sã se îmbete de pasiunea pentru frumoasa Lucrecia, cã aceasta și dispare la Berlin, târâtã de infamul sãu soţ, o absenţã care îi cauzeazã lui Bilbao o sinucigașã abstinenţã muzicalã. Dupã vreo trei ani în care cei doi se cautã unul pe altul cu regãsiri temporare prin mai multe orașe europene, combinat cu o poveste ciudatã de furt a unui tablou de Cezanne, o posibilã crimã, urmãriri de indivizi dubioși rãu, își dau lovitura finalã în Lisabona.

Romanul e marcat de mișcare, de cãlãtorii, mai bine zis de rãtãciri geografice care merg în paralel cu o fluiditate a identitãţii personajelor. Nu știm de unde vin, care le este originea, trecutul, și, alãturi de ele, nici nu știm care le este viitorul. E o cãutare continuã, o despãrţire necesarã, o imposibilitate de a se fixa, de a se stabiliza, atât într-un loc, cât și într-o identitate personalã definitivã.
“Poate ceea ce o împingea nu era duioșia, ci sentimentul cã amândoi erau oarecum orfani. Doi ani mai târziu, la Lisabona, de-a lungul unei nopţi și al unui rãsãrit de soare iarna, Biralbo avea sã înveţe cã acesta era singurul lucru care avea sã-i uneascã pentru totdeauna, nu dorinţa și nici amintirea, ci pãrãsirea, siguranţa cã sunt singuri și cã nu au nici mãcar scuza unei iubiri destrãmate.”

Si un mic citat preferat: “Când bei de unul singur parcã ești feciorul în casã al unei stafii”

Margaret Atwood -Ochi-de-pisicã 8/10

Este povestea lui Elaine Risley, acum pictoriţã de succes care se întoarce pentru o retrospectivã a operelor sale în Toronto, orașul unde și-a petrecut copilãria. Discursul se desfãșoarã pe douã planuri : Elaine la vârsta de cam 50 de ani cu eșecurile, resemnãrile și dorinţa sa de a picta, și Elaine fetiţa din amintiri împreunã cu celelalte 3 prietene din copilãrie (Grace, Carol și, mai ales, Cordelia),cu primii pași șovãitori din tinereţe, toate sub spectrul Cordeliei care i-a marcat prin cruzime copilãria. Prezentul este trãit, simţit, evaluat din perspectiva trecutului, cu imagini și amintiri care apar pe neașteptate pe fundalul unui Toronto schimbat.

Romanul evidenţiazã importanţa pe care copilãria o are asupra noastrã, acei primi ani din viaţã urmãrindu-ne pe fiecare cu lucruri specifice, de un simbolism individual la care nu putem renunţa foarte ușor. Iar abordarea paralelã a problemei stereotipurilor bãrbaţi-femei într-un mod personal, nedogmatic, face tot farmecul acestei cãrţi scrise într-un stil simplu, nepretenţios care vine sã dubleze sinceritatea și simplitatea povestirii.

Prin accentul personal pe care îl are, este un roman puţin diferit de celelalte cãrţi ale lui Magaret Atwood pe care le-am citit pânã acum și care mi-au și plãcut mai mult decât "Ochi-de-pisicã".

"In locul lui se înalţã acum o clãdire urașã, ceea ce se numește un complex comercial, de parcã mersul la cumpãrãturi ar fi o boalã psihicã"
"L-am nedreptãţit, se înţelege, dar unde aș fi ajuns fãrã nedreptãţire ? Subjugatã, înhãmatã. Femeile tinere au nevoie de incorectitudine : este una dintre puţinele lor arme. Au nevoie de piele groasã, au nevoie de ignoranţã. Umblã prin întuneric, pe marginile unor prãpãstii abisale, fredonând în sinea lor, crezându-se invulnerabile."
"La petreceri, îmi pun întrebãri precise, care sunã ca la Inchiziţie : le intereseazã pãrerile mele, dogmele în care cred. Mã consider vinovatã cã am prea puţine : știu cã sunt neortodoxã, iremediabil heterosexualã, mamã, colaboraţionistã și, în tainã, un papã-lapte. Inima mea e, în cel mai bun caz, un obiect dubios, pãtat și inconstant. Incã mã mai epilez."
"Brânzeturile cu muchiile întãrite, strugurii pãstraţi în sulf, luxurianţi și lucioși ca ceara, umflaţi de sângele zilierilor muribunzi din California. Nu e convenabil sã știi prea multe : pânã la urmã nu mai poţi pune nimic în gurã fãrã sã simţi gustul morţii."

SINDROM DE PANICA IN ORASUL LUMINILOR de Matei Visniec.

Matei Visniec e considerat a fi al doilea dramaturg roman care se impune in lumea selecta a teatrului francez, dupa Eugen Ionescu. Piesele sale sunt foarte "montate" si in tara noastra, dintre ele n-am vazut pana acum decat "Richard al treilea se interzice" cu Virgil Ogasanu la sala Toma Caragiu a teatrului Bulandra, spectacolul a fost unul care mi-a placut destul de mult. Aceeasi senzatie de placere am reintalnit-o si acum cand am citit acest roman special in care autorul combina fascinant realitatea cu fictiunea. E un roman despre conditia emigrantului, despre puterea cuvintelor, despre nobletea literaturii, despre problemele majore cu care se confrunta societatea consumista, despre splendorile vazute si nevazute ale Parisului, un roman cu foarte multe intelesuri si mesaje...

VANATOAREA DE CRIME de Agatha Christie.

Scriitoarea Ariadne Oliver este invitata la conacul unei familii foarte bogate pentru a organiza o vanatoare de crime in cadrul unei petreceri. Ideea e simpla: e nevoie de un "cadavru" iar invitatii trebuie sa descopere indiciile care duc la solutionarea crimei. Ariadne simte ca nu-i ceva in regula si apeleaza la Hercule Poirot in speranta ca ar putea preveni ceva cu adevarat grav. Numai ca "inevitabilul" se intampla si "cadavrul", o fetita de 14 ani pe care nimeni n-ar fi avut motiv s-o ucida, se transforma in cadavru adevarat. In acelasi timp stapana casei dispare fara urma... Caz foarte complicat pentru Hercule Poirot dar acesta va gasi, pana la urma, solutia...

Elif Shafak - "Lapte negru"

Relatia mea cu Elif Shafak a inceput prost.Prost de tot (cine m-o fi pus sa citesc "bestseller"-ul "Bastarda Istanbulului "? ...)
Cum atitudinile radicale nu sunt insa in firea mea si vazand ca iese la rampa cu o poveste personala( "Lapte negru " are ca ca subtitlu - "Despre scris ,conditia de mama si haremul interior" ),am sters cu buretele dezamagirea si m-am apucat de acest volumas fara nici un resentiment.
Femeile au o incontestabila vocatie a marturisirilor literare.Fixatia si slabiciunea mea pentru non-fictiunea de genul feminin (memorii/jurnale/autobiografii) mi-au prilejuit nu doar ore de maxima incantare ci si ( cum altfel ?) - opinii ferme la tema:D
Scrisorile Doamnei de Sevigne au facut epoca si astazi sunt mai savuroase si mai pline de viata decat multe din scrierile docte ale ilustrilor ei contemporani.Francoise de Motteville si Adele de Boigne au fost cei mai buni profesori de istorie pe care i-am avut.In secolul trecut - doamnele prind curaj si cele mai bune pagini sunt cele in care ele insele devin personaje.Berberova,mai conteaza azi doar pentru autobiografia ei "C'este moi qui souligne "(dar ce carte/un must read).Socanta Anais Nin ,care a uzat de propria sexualitate ca de un instrument chirurgical pentru a-si diseca subconstientul,nu a fost nici pana acum egalata in revelatiile prezentate,iar Katherine Mansfield e mai expresiva si mai tusanta in jurnalul ei trist decat in toate crochiurile literare la care risti sa te ia somnul.Insasi doamna Woolf a pastrat doar pentru insemnarile personale,ceva din fascinantul ei spirit. In fine,aici,langa noi,Isabel Allende,care-si iroseste minunantul talent pe romane pentru adolescentele visatoare,a reusit in "Paula", sa transfome o tragedie personala intr-o carte puternica si uimitoare despre conditia umana.Toate aceste experiente m-au facut sa am o incredere neconditionata in confesiunile feminine.
In "Lapte negru " - Elif Shafak are o singura durere : poate oare o femeie dedicata scrisului sa mai spere si la altceva de la soarta ? Bag seama ca asta e noul "mal du siecle" !Ce cancere,ce alzheimer ? Fleacuri ! Cariera + viata privata ,la pachet si la superlativ - asta o sa ne puna pe toti pe butuci ! :))
Soarta e darnica cu Elif : in pofida fandoselilor ei ("Trup contra creier" scrie ea in carte),intalneste un tip,cade in pacat,ba chiar se si marita,tranteste repede un copil si apoi face si o depresie post-partum ,din care desigur va scapa cu bine.Despre toate acestea sporavoieste ea in "Lapte negru "( titlu inspirat care integreaza creatia si maternitatea),cu umor,alintandu-se de-a dreptul cu noi,incantata in mod evident de ipostaza.
In povestea personala ea inserteaza tot felul de istorii despre alte scriitoare si raportul in care s-au gasit cu maternitatea ,casnicia si iubirea.Abia de la ea am aflat si eu ca atunci cand o apucau pandaliile Zelda Fitzgerald isi dadea foc la hainele din dulap( ce cool!) si ca Geoge Eliot,dupa moartea dragului ei Lewes,s-a maritat cu un barbat cu 20 de ani mai tanar decat ea,pentru ca - se pare !- aveau preocupari intelectuale comune :D ( asta da refacerea moralului,bravo cucoana !)
Concluzie : "Lapte negru" e o carte usoara,fluida dar inteligent conceputa,plina de o energie molipsitoare .Nu conteaza prea mult despre ce citesti( dileme,depresii,scriitoare sau scutece).Conteaza doar farmecul scriitoarei si starea ei de spirit.
Pe bune,lumea asta nu straluceste doar datorita soarelui ci si a personalitatilor cu carisma.
Argumente mai convingatoare mai jos.
http://www.ted.com/talks/elif_shafak...f_fiction.html

Daca simititi ca e un mesaj inoportun puteti sa mi-l stergeti. Am primit azi un newsletter de la elefant punct ro cu reduceri masive la cartile polirom. Si intr-adevar, sunt reduceri mai mari decat la un targ de carte, de la 35% pana la 70%, multe carti misto in jurul lui 10 RON etc.

http://www.elefant.ro/happy-days/car...la-79-reducere

Exemple care mi-au sarit in ochi:
Henry Miller - Tropicul Capricornului 10RON
Jonathan Franzen - Corectii 13RON
Andre Breton - Nadia 15RON
Jonathan Franzen - Libertate 16RON (de la 43)
Joseph Heller - Catch-22 14RON (de la 35)
Vladimir Nabokov - Ada sau ardoarea. O cronica de familie 16RON
Salinger-uri pe la 10RON bucata
Robert Musil - Omul fara insusiri 45RON (redus de la 99)
Irvine Welsh - Davaistii (continuarea de la Trainspotting) 15RON (redus de la 40)

Mi-am comandat si eu cateva chilipiruri din astea.
(Nu-mi iau niciun comision de la elefant si n-am niciun deal cu ei :P , ma gandeam doar ca mai sunt pe aici oameni care au boala asta cu cartile si s-ar bucura de niste reduceri, daca mesajul e inoportun rog sa fie sters.)

Atentie! Mesajul de mai sus poate provoca grave gauri in buget si se recomanda a fi citit doar dupa atenta consultare a cardului de credit. Daca totusi depasiti suma recomandata, adresati-va celei mai apropiate rude pentru un imprumut.
Este un mesaj inoportun, intr-adevar! Multumim, varu! :P

Mi-am luat si eu Umbra vantului, doar pt ca nu-mi permite portofelul mai mult. De golit tot ei l-au golit sapt trecuta cand mi-am luat Obosit de viata, obosit de moarte (Mo Yan), Primul om (Camus), Teatru (Camus), Conditia umana (Malraux), Baietii de pe strada noastra (Mahfuz), Miramar (Mahfuz), Albastru nemarginit etc. (Ryu Murakami) si Ca o apa care curge (Yourcenar). Toate 8 cu 120 lei, deci da, elefant sunt tari la reduceri si merita reclama :P

Ioi, take it easy now, Liviu. You know what they say: if you ride like lightning, you're gonna crash like thunder. :))

Prea multa fictiune in ultima vreme asa ca am mai dat-o si pe teorie / gargarageala :

Lev Sestov ''Tragedia filozofiei '' -Tolstoi , Dostoievski si Nietzsche bagati in malaxorul existentialistului Sestov . Tolstoi iese cel mai sifonat pentru ca la sfarsitul vietii s-a agatat de imaginea lui de educator al poporului ,de tatuca bun si drept . A stiut adevarul dar l-a tinut ascuns sub poleiala culturala . Dostoievski si Nietzsche au avut si ei cam acelasi parcurs insa viata le-a dat peste cap toate ideile lor preconcepute . La sfarsitul vetii Dostoievski recunoste ca sa traiesti pentru popor nu merita , nimeni nu poate fi salvat cu adevarat de mila celuilalt . Mai important e ''sa-ti bei in liniste ceaiul chiar daca Rusia piere '' Sestov il transforma pe Dostoievski din scriitorul ''celor obiditi si umiliti '' intrun nietzscheian avant la lettre .
Nietzsche incepe si el sa-si scrie cartile manat de romantism si de admiratie fata de idolii sai . Si el este strivit de viata si realizeaza ca toti prietenii nu-ti folosesc la nimic atunci cand tragedia se abate asupra ta . Cultura devine si ea maculatura in fata acelorasi nenorociri . Nici vorba de ''seninatatea si intelepciunea anticilor '' .
3 mari oameni care aflati in fata'' vietii adevarate '' trebuie sa renunte la ideile lor cumsecade si sa gaseasca altele care sa-i sustina in fata oribilului vietii . Tocmai de nesiguranta asta ce urmeaza parasirii solului ferm si securizant se ocupa cu patos Sestov . ''Ce sta sa cada trebuie impins '' ar fi zis si Zarathustra . Sa ai curaj sa-ti arunci pe geam biblioteca cand ea nu-ti mai este de folos . La nevoie se poate incerca si cu soacra , seful ..... nevasta /barbatul >:) ( vezi filmul Izmena )

Amos Oz, Odihna desavarsita - foarte buna!

Iubita mea, Sputnik - Haruki Murakami.
Nouă povestiri - J.D. Salinger.
Harta și teritoriul - Michel Houellebecq.

Datorită ofertei de pe elefant aflată aici(mulțumesc, apropo) am făcut mare gaură în buget cu Rushdie, Murakami, Reverte și încă vreo 5 cărți.

Norman Manea - Întoarcerea huliganului 7/10

E o carte decenta, marele ei nenoroc e ca vine la mai putin de 6 luni dupa ce am citit "Poveste despre dragoste si intuneric" de Amos Oz. Sunt doua carti inrudite tematic, scrise de doi evrei, undeva la granita dintre un roman autobiografic si o biografie romantata a propriei cronici de familie. Manea se diferentiaza de Oz prin abordarea in plus a dezradacinarii, a emigrantului care-si duce viata intr-o dulce-amara nostalgie fata de tot ce a lasat acasa, iar ce a lasat in urma il bantuie ca si cum ce traieste nu are importanta si tot ce s-a intamplat acolo e esentialul.
Stilistic mi s-a parut o carte usor pretentioasa, omul a trait drame crunte si reale, dar imi pare ca-i place sa se alinte prin pompozitatea cu care isi alcatuieste frazele. E greu de explicat senzatia, pur si simplu mi se pare un stil pretentios, deloc lipsit de talent literar.

Iar daca vorbim de talent literar, sa spui ca Amos Oz si Norman Manea sunt doi scriitori cu sanse la castigarea premiului Nobel e ca si cum ai spune ca Real Madrid si Steaua sunt doua echipe de fotbal cu sanse la castigarea Ligii Campionilor. Iar anologia functioneaza pana la capat, adica in contextul literaturii de limba romana e una dintre cartile valoroase, mult peste medie.