Junot Diaz -Scurta și minunata viaţã a lui Oscar Wao 10/10

Junot Diaz este un nou dumnezeu al stilului sud-american, un Marquez contemporan, mai puţin nostalgic, mai dinamic, cu o ironie mai curatã, zâmbetele nu sunt pãtate de amãrãciunea pe care o avea "Un veac de singurãtate".
Inceputul romanului este apocaliptic cu descrierea distrugãtorului fukú, un blestem venit în Antile o datã cu invadatorii europeni și dus la desãvârșire de cãtre dictatorul dominican Rafael Leónidas Trujillo Molina la jumãtatea secolului XX. Oricine se împotrivește sau criticã regimul lui Trujillo ajunge sã fie urmãrit de blestem, cum este, bineînţeles cazul personajelor din roman.
Cartea oscileazã între Statele Unite cu diaspora dominicanã și Republica Dominicanã cu cei care încearcã sã supravieţuiascã regimurilor politice de o violenţã extremã.
„In ceea ce privește graniţa fluidã, din punct de vedere istoric, a ţãrii cu Haiti [...]ratatul Hoţ de Vite a devenit asemeni Doctorului Gull Din Iad; îmbrãţișând crezul Arhitecţilor Dionisieni, el aspira sã devinã un arhitect al istoriei și prin ritualul îngrozitor al tãcerii și al sângelui, al machetei și perejil-ului, al întunericului și negãrii, le-a impus ţãrilor o graniţã adevãratã, o graniţã care existã dincolo de hãrţi, care e gravatã direct în istoriile și imaginaţiile oamenilor.”

Nora Iuga –Sexagenara și tânãrul 8/10

Mai presus de tabuul dragostei dintre douã persoane între care e o diferenţã mare de vârstã, este ideea de a scrie, a povesti ca un act de seducţie. („Confesiunile pot fi mai senzuale decât un act sexual. Ele îl trag cu forţa pe cel cãruia i te destãinui în intimitatea ta.”)
Aici cititorul, ascultãtorul, ia forma unui tânãr a cãrui atenţie trebuie reţinutã. Tãcerea ar echivala cu destrãmarea povestei de dragoste. („Avea o privire verde, inexpresivã care parcã înota într-un borcan gol. Asta nici nu mã ascultã, nu conteazã, am sã vorbesc în continuare, e oricum mai bine decât cu fotografia sau cu pisica. Anna se gândea la poza lui Nino, bãrbatul ei, murise cu trei ani în urmã și la pisica Dracula cu care își împãrţea parizerul.”)
Așa cã Nora Iuga, transpusã în ironica, dezamãgita, nostalgica și, în cele din urmã, epuizata Anna, povestește și povestește și povestește. Despre prieteni, soţi și dezamãgiri, despre tinereţe, regimuri politice, ipocrita lumea literarã.

Cristina Nemerovschi –Sânge satanic 10/10

Am reușit în sfârșit sã-mi achiziţionez „Sânge satanic” care îmi fãcea cu ochiul încã de acum doi ani când am rãsfoit-o în Cãrturești. Mi-a plãcut maxim personajul lui M, sincer, lucid, narcisist (recunosc cã exorcizeazã foarte bine multe revolte pe care eu le ţin pãstrate în tãcere).
Aș da câteva citate savuroase, dar nu am chef sa pun *** la fiecare al doilea cuvânt cã nu mai are farmec.

Da citate, da citate, nu se oripileaza nimeni daca pui "fut" in loc de ***. 8-|

:)) Provocatorule! Pãi nu e vorba doar de f**. Uite, așa ca de mahmurealã de 1 ianuarie, un citat ar arãta dupã cum urmeazã :

...copiii –scuza, justificarea faptului cã trãiesc a expiratelor, în viaţa asta pe care deja au ratat-o, îngrãșându-se prea mult, sau pierzând atenţia unui miliardar care le-ar fi putut oferi o viaţã de vis, pentru cã viaţã de vis este aia în care ai bani pentru a-ţi îngriji p**da, astfel încât sã fie cea mai râvnitã p**dã din univers. P**da ca recompensã. Ai produs bani, primești p**dã. Ai fost eficient, chibzuit, ţi-ai luat mașinã și casã, e momentul sã primești p**dã. Ai fost înţelegãtor, mi-ai dat voie cu fetele la mall, și apoi în club, primești p**dã. Mi-ai luat salatã și suc natural, primești p**dã... și ce p**dã! Rasã, parfumatã, sclipicioasã... Bagã-ţi-o în c**. Nu vreau p**da ta falsã și pocitã, nu vreau sã fiu sclavul unei gãuri pe care tu o scoţi la licitaţie în fiecare searã în club, pe bulevard, chiar dacã ar fi gratis mi-ar fi scârbã sã o ating. Nu vreau p**dã.
De ce m-aș excita sã vãd bucile prin care te c***? La o p**dã seacã, epilatã, închisã, care se udã numai de la mirosul afrodiziac al banilor? Nu, fã, nici dacã aș avea bani cãcãlãu nu i-aș bãga în p**da ta.

Din astea cu concentraţie crescutã de **bipbip.... Nu prea e amuzant asa.

Aniela nu mai cenzura atata ca o sa ajungi ca Fuego : :))
http://www.trilulilu.ro/muzica-colin...-mama-cenzurat

Nu pot, frate, sa scriu pizda de 10 ori in 5 randuri. O data e ok, dar asa o avalansa, nu merge. Doar atunci cand sunt in metrou luni dimineata, cand am baut sau cand ma enervez. Altfel, nu-mi iese. Dupa eterna vorba, sunt o lady, manca-ti-as.

Un Iñárritu literar
 

Ultimul roman semnat de Nicole Krauss, Marea casă, tradus în peste 30 de limbi și distins cu numeroase premii, este fără doar și poate cel mai solid roman citit în ultimul an. Deși cartea am procurat-o din pură întâmplare, mult-premiata autoare a reușit încă din primele pagini să mă ademenească și să mă târască prin întâmplările magistral născute de sub peniță, încapsulându-mă într-o lume aparent criptată și dominată de o stare angoasată. Prin povestirile sale elegiace ne supune la tur de forță sinaptic ale cărui cărări sunt imprevizibile și intransigente.
Ca punct de legătură între diegezele temporale și spațiale, autoarea alege un obiect de mobilier aparent banal - un birou - dar care, pentru personajele sale, capătă o însemnătate puternică, atribuind proveniența acestuia lui Federico Garcia Lorca. Aura mistică care orbitează în jurul biroului leagă destine, suflete, secrete și trăiri dintre cele mai ambigue.
Poveștile de viață ai posesorilor obiectului de mobilier sunt apăsătoare, alambicat prezentate precum un puzzle nerezolvabil dar care până spre final se lasă îmbinat.
Cartea încă de la primele pagini se împotriveşte stilului fluent şi comprehensiv, ridicând cititorului multe semne de întrebare.

„Biroul ăsta era cu totul altceva: un obiect enorm şi întimidant, care îi cotropea pe cei ce stăteau în aceiaşi cameră cu el, prefăcându-se că e lipsit de viaţă, dar, aidoma unei plante carnvore, gata mereu să se năpustească asupra lor şi să-i digere într-unul dintre nenumăratele lui sertăraşe îngrozitoare”

*****/5

Am recitit una dintre cartile mele preferate - "Matusa Julia si condeierul" de Mario Vargas Llosa. Imi amintesc ca acum vreo 10-15 ani cand am citit-o prima data, am ras cu lacrimil; m-a amuzat si acum, dar nu ca pe vremuri. Intre timp am vazut si ecranizarea cu Keanu Reeves si Peter Falk - reusita.

Acum recitesc cateva romane de capa si spada ce nu mi-au mai trecut prin maini de peste 20 de ani - seria scriitorului Ioan Dan - Am inceput cu Cavalerii Ordinului Basarab, am continuat cu volumul Curierul secret, iar acum citesc Cavalerii si mai am dupa aceea Taina cavalerilor. Foarte faine! La fel de atractive ca in copilarie, la fel de faine ca Dumas sau Michel Zevaco. Plus ca te incita sa cauti date istorice.

MAIGRET INCHIRIAZA O CAMERA de Georges Simenon.

Al 61-lea roman din exceptionala serie politista scoasa la libraria Polirom. Inspectorul Janvier supravegheaza o casa. La prima vedere e un caz banal dar rutina trebuie respectata, pana la urma infractorul va cadea in plasa. Numai ca lucrurile scapa de sub control cand inspectorul e impuscat seara tarziu in plina strada. A vazut cineva ceva, exista vreun martor intamplator? Maigret e, bineinteles, mai afectat decat intr-un caz obisnuit si, profitand de lipsa sotiei, decide sa-si duca ancheta cat mai aproape de locul incidentului...

Si spui ca mizeria din care citezi se numeste literatura?

Nu e literatură, ci o groaznică luare în derâdere a limbii române, un simptom al societății care își uită valorile naționale, istoria glorioasă de păvază în fața cotropitorilor și sâmburele ei creștin-ortodox. Ce să-i faci, domne? Kemalismul ăsta de ne suge sângele de patrioți. Pun pariu că s-a hrănit cu bani de la ICR și non-valoarea aia pro-occidentelă, vândută iudeilor masoni(care vor să distrugă limba română, evident) care a scris cartea. Mai știm noi și alții...Cărtărescu si anonimii care tot rod la avuția poporului. Aș scrie mai multe, dar mă duc să termin Mitrea Cocor.;)

Yup, nici 'Complexul lui Portnoy' sau 'Particule elementare' nu sunt literatura.

Așa se și măsoara valoarea unei cărți - dacă apare cuvântul ”masturbare” e bună de aruncat la coș.

Ca să nu debitez pe subiecte pedante precum profanarea limbii, să zic măcar ce am mai citit: Cărtărescu - Nostalgia, care, dacă excludem ”Rem”(de-a dreptul mediocră), e chiar la înălțimea criticilor; cu toate că miroase influența lui Borges de la o poștă, ”Arhitectul” are o construcție și-un deznodământ de te miri cum de-a scos literatură noastră așa ceva prin anii 90. În rest - scriitor satanist cu o imaginație bolnavă, dereglată. Ce să te aștepți? Doar e din clica lui Băsescu...
Kadare, care a tot fost amânat de ceva vreme - ”Generalul armatei moarte”. Ești cam trișor dacă citești cartea asta fiind român, adică locuitor de societate tipic balcanică, că o poți înțelege(sau măcar pe aproape) mult mai ușor. Dar Nobelul tot nu-l ia Kadare în veci de veci...
Și Blecher, recitit, la fel de impresionant ca prima dată....

ANCHETA de Lee Child.

E la mare moda Jack Reacher. S-a facut in sfarsit si film, de-abia acum desi seria de romane are ceva vechime, in rolul principal l-au distribuit pe Tom Cruise care nu corespunde nicicum din punct de vedere fizic cu personajul dar se spune ca insusi Child a insistat, acesta ar fi afirmat ca in afara de fizic Tom poseda 90% din Reacher. "Ancheta" e unul din ultimele romane cu personajul, l-am cumparat impreuna cu "Jurnalul National" in urma cu ceva vreme. Nu ma asteptam sa fie la nivel de Simenon, nici n-a fost, in definitiv e altceva, se pune mai mult accentul pe thriller iar Reacher e asa cum il prezinta "criticii": o combinatie intre Ethan Hunt, James Bond si Terminator. Poate voi vedea si filmul recent facut in perioada urmatoare, sa-l vad din nou pe Cruise facand curatenie printre infractori.

Moammmããã ce discuţie am pierdut eu aici!
Literatura nu este evaluatã dupã gradul de vulgaritate a vocabularului. Bukowski și Miller au reușit sã facã o adevãratã poezie cu denumiri de pãrţi anatomice și diverse interacţiuni dintre acestea. Ba chiar nici gradul de vulgaritate a faptelor nu determinã dacã ceva este literaturã sau nu, lucru în care le Marquis de Sade a excelat.
Da, eu consider cã Nemerovschi face literaturã contemporanã, știe sã compunã un roman solid, cu o structurã coerentã care se susţine pe câteva dimensiuni frumos conturate, unde introduce chiar și unele tehnici mai îndrãzneţe. Nu pot decât sã o apreciez cã a dat o formã literarã de foarte bunã calitate mediului în care mã bãlãcesc eu, cu unele nostalgii faţã de teribilismele mele adolescentine, dar am trecut cu stoicism peste partea asta.
Iar faptul cã nu se sfiiește sã foloseascã un limbaj pe care mai toţi dintre noi l-au adoptat, cu o efervescenţã vulgarã care nu mai surprinde pe nimeni pe stradã, la serviciu, la o bere etc. și care, pânã la urmã, face parte din modul nostru de a trãi, aratã doar cã, în sfârșit, ne-am asumat în scris realitatea noastrã lingvisticã. Iar înjurarea ipocriziilor contemporane, exprimatã în acest limbaj atât de blamat de puritani, este absolut savuroasã.

Exact asta e treaba, madame; în termeni mai plastici am putea să-i zicem eterna virginitate a curvei. Se pare că nu ești membru al societății dacă nu arunci concluzii despre istorie, despre cum e ”domne, românul” și dacă, după ce îți tot bagi organul genital în gura mare pe stradă, nu arunci aer pe nas când auzi pe la vreun oficios televizat despre vreun scriitor care folosește ” un limbaj profund anti-românesc”. Ai putea, dacă ai valențe de exeget al lui Eliade, să zici că pentru român hârtia e sacră și că nu poate să fie torturată de cuvinte vulgare, dar când vezi cum stă piața de carte - și analizată în sine, dar mai ales prin comparația cu alte state - abandonezi repede gândul.
Judecățile de valoare se dau pe baza cărții, nu pe baza influenței pe care o are ”asupra copiilor noștri bombardați de astfel de limbaje” (dar care belesc urechile la ultimul scandal monden). Evident literatura unei epoci e simptom al tendinței pe care epoca respectivă o are. Într-un Occident fără vigoare, din care forțat facem parte și noi, societatea naște scriitori obsedați de rănile ei. Bukowski, cu toate că-i înțeleg rolul, pe mine, estetic vorbind, nu mă încântă deloc; pe când Miller, având(hai să fim serioși!) cu totul alte posibilități în materie de talent decât Bukowski, mă prinde mult mai repede în literatura lui și în tematica operei, care, cu toate că e înrudită în motive cu cea a lui Bukowski sau chiar și Burroughs, are un substrat mult mai profund.

1. Eu cred cã minunaţii noștri copii se uitã la scandaluri de doi lei tocmai pentru cã au aceastã dorinţã de senzaţional, de teribilism pe care nu le-o acceptã nimeni. Dacã pe vremea mea era o chestie rebelã sã-l citești pe Eliade sau pe Cioran, acum nu mai e, oricât ne-ar plãcea nouã sã credem în "adevãratele" valori. Aproape totul este relativ atunci când vine vorba de valori, mai ales sociale, lingvistice, artistice și altele de genul acesta. Iar atunci când vom accepta cã este normal pentru un adolescent sau un tânãr sã se delimiteze de tot ce a fost, s-a scris, s-a preamãrit înaintea lui, vom da dovadã de maturitatea și rãbdarea necesarã sã îi trecem de la mizerii de genul Twilight la ceva mai de calitate. Dar în faţa unui blam general al piţiponcelilor și cãrţilor superficiale care rãspund la aceastã dorinţã a tinerilor de a-și gãsi un ceva al lor, ceva care sã-i caracterizeze, aceștia nu vor face decât sã se înverșuneze și mai mult în alegerile lor și nu vor trece niciodatã peste revistele de scandal și seria Twilight. Si pentru asta îmi place ceea ce scrie Cristina Nemerovschi : scrie despre prezent, te regãsești în ceea ce spune, în revoltele pe care le au personajele. Povestește despre cãlcarea în picioare a regulilor, despre gândirea în afara tiparelor, despre cum e sã fii altfel și sã îi sfidezi pe ceilalţi.Exact ceea ce îi trebuie unui adolescent sau unui adolescent mai întârziat, ca mine. Si eu am citit Sandra Brown prin clasele 5-8 pentru cã așa mã încadram în grupul meu, fãceam parte din gașcã și mã ajuta în primii pași spre independenţa de familie, de "valorile" acesteia.

2. Despre piaţa de carte româneascã, mai bine zis despre statisticile privind aceasta, eu am o pãrere foarte proastã. Pe lângã faptul cã oferta de carte este fãcutã complet aiurea de niște edituri care habar nu au literaturã (de ex. Herta Mueller era la 5 RON înainte de premiul Nobel ; la fel și Julian Barnes, iar Mo Yan era ultima oarã la 15 RON înainte de a reveni la 40 de RON tot dupã un Nobel), iar preţurile sunt exagerate, statisticile mai și sunt fãcute cu erori semnificative de prezentare a rezultatelor (statistic vorbind, eu citesc 6 cãrţi pe an ; în realitate citesc în jur de 30 și știu mulţi iubitori de lecturã care au același stil de a-și achiziţiona cãrţile, așa cã nu pot fi consideratã chiar o extremã a eșantionului).

Celelalte idei mi se par niște axiome personale, așa cã nu cred are rost sã comentez.

Well, despre fluctuatia la preturi, problema e ca la momentul in care s-a publicat initial Yan si Mueller, cartile alea nu s-au vandut. Ca nu au fost bine promovate, ca au fost prea scumpe, e greu de zis. Pur si simplu n-au atras atentia unei mase considerabile de cititori, (iar pentru asta ca sa se intample trebuie sa existe fie ori un autor foarte cunoscut, ori un premiu ca Nobelul ori o ecranizare disponibila - a se vedea Cloud Atlas cu o traducere existenta de cativa ani la Humanitas, scoasa de multa vreme la reducere, iar acum reeditata la pret intreg cu coperta cu posterul filmului). Si in contractele de drepturi de autor pe care le semneaza editurile exista o clauza, cum ca dupa un anumit numar de luni exemplarele din acea editie pentru care e intocmit contractul pot fi vandute in regim de lichidare de stoc, iar asta se intampla cu toate titlurile care nu se vand si raman pe stoc cu miile. Odata cu Nobelul, autorii astia au capatat alt statut pe piata. Problema principala ramane insa ca nu cumpara lumea carti din pasiune literara, nimeni nu prea se duce in librarii sa cumpere autori de care n-au auzit si care nu au recomandari ca ''ecranizare de succes' sau 'premiul X'.

TAVERNA DE PE MALUL SENEI de Georges Simenon.

In a 62-a carte a seriei, comisarul Maigret ii face la inceput o vizita unui condamnat la moarte. Aflat in preziua mortii sale tanarul infractor marturiseste faptul ca in urma cu sase ani a fost martorul unei crime despre care nu mai stie nimeni, o crima care e foarte probabil sa fi ramas cu autor necunoscut. Cel care urmeaza sa moara sustine ca secretul poate fi descoperit la taverna de doi bani. Comisarul n-are aproape nici un element in rezolvarea unui astfel de caz numai ca o imprejurare norocoasa il face sa dibuie locul unde se afla taverna de doi bani. Lucrurile se complica atunci cand se aude un foc de arma...

Mai baga si tu o pauza sau vrei sa rupi norma.
Eu am reinceput lecturile dupa ce-mi luasem o pauza de aproape o luna.Merg in paralel cu:- "Dimineata pierduta "de Gabriela Adamesteanu

-Yalom Irwin "Privind soarele in fata sau cum sa scapi de morcovul mortii" frica de moarte si cum poate fi ea atenuata
-o carte de Marta Petreu care besteleste elitele noaste inconsecvente
-"Libertate " ultima carte scrisa de J .Franzen

In ''Privind soarele in fata '' Yalom Irvin descrie diverse tehnici prin care frica de moarte este estompata sau atenuata . Un caz mi s-a parut foarte interesant - in unele regiuni din China barbatii burlaci sunt ingropati alaturi de o femeie pentru a nu-si trai vesnicia singuri. Din cauza politicii demografice multi barbati n-au mai gasit cu cine sa se insoare si atunci cand mor , parintii umbla sa faca rost de cadavrul unei femei tinere pe care sa-l ingroape in acelasi mormant .
Se poate intampla sa nu-ti placa femeia cu care o sa stai mii de ani dar care-i solutia ??? Sa ramai singur cuc e destul de nasol chiar si pe lumea de apoi . Cosmarul meu ar fi sa raman ''blocat '' pe vecie cu una care vorbeste toata ziua doar despre mancare .>:) Sa te lingi pe buze dar nu le mai ai .

http://www.youtube.com/watch?v=4LySGlNkCFQ

Am devenit in ultimele luni mare fan Amos Oz. "Poveste despre dragoste si intuneric" e cea mai buna carte citita de mine in 2012 (poate chiar in ultimii ani), e una din cartile alea pentru care s-a inventat placerea de a citi literatura, splendid tur de forta prin memorie, enciclopedie erudita de portrete de familie (am ramas nauc la ce nivel de eruditie isi traiesc oamenii aia viata de zi cu zi, de exemplu cum e posibil ca un om sa-si duca viata in saracie vorbind 10-12 limbi straine). Un roman stratificat: cronica de familie in interiorul unui roman despre Ierusalim in interiorul unui roman despre destinul unei natiuni. O minunatie de carte.

Acum citesc "Cutia neagra", foarte antrenanta, imi place cum e construita, maiestrie in fiecare scrisoare.

Sper sa-i dea premiul Nobel in urmatorii ani, e printre cei mai indreptatiti, foarte mare scriitor.

Bruno Schulz -Manechinele 10/10


Dacã vreodatã aţi cãutat vreun scriitor mai indigest decât Kafka, încercaţi cu încredere Bruno Schulz (sã ne fie clar de la început: eu sunt îndrãgostitã de amândoi). „Manechinele” este o colecţie de povestiri, de fapt, oarecum mai mult decât atât pentru cã sunt elemente care se repetã (personaje și subiecte), ceea ce dã cãrţii o strucutrã semi-romanescã. Povestirile au toate un început și un sfârșit cam aleatorii, iar naraţiunea o poate zbughi în orice direcţie, oricât de neașteptatã.

Schulz scrie într-un mod foarte crud, violent pe alocuri, cu o imagisticã debordantã, cu o fantezie dezlãnţuitã. Când îl citești e clar cã vorbește despre familia sa, despre micul oraș în care a locuit toatã viaţa. Insã cumva, pe undeva lipsește sensul logic, sensul cu care suntem obișnuiţi, pentru cã un anumit sens pare sã existe în scrierile lui, un sens oniric. E ca atunci când încerci sã explici altcuiva un vis de-al tãu și îţi dai seama cã nu reușești sã transmiţi fascinaţia acelui vis. Chiar partea asta este ceea ce îi reușește lui Schulz; și încã îi reușește dumnezeiește!

Povestirile au o structurã labirinticã, multe dintre personaje au o viaţã dublã: una de suprafaţã, într-un orãșel prãfuit, și alta plinã de magie, care începe o datã cu terminarea programului de la prãvãlii, într-un oraș unde strãzile protejeazã cu drag aceastã duplicitate. Realitatea nu este un dat obligatoriu, ci o opţiune din multe posibilitãţi, unele chiar foarte atrãgãtoare, altele înspãimântãtoare.

„[...] scãpãm controlul asupra continuitãţii zilei și, în cele din urmã, încetãm sã mai facem presiuni asupra ei, renunţãm, fãrã pãrere de rãu, la scheletul cronologiei neîntrerupte, pe care ne obișnuiserãm cândva sã o urmãrim atent din viciu și dintr-o grijulie disciplinã cotidianã. Am sacrificat de mult disponibilitatea noastrã permanentã de a justifica timpul parcurs, scrupulozitatea de a motiva orele utilizate –mândria și ambiţia economiei noastre. Am abandonat de mult toate virtuţile fundamentale în care altãdatã nu cunoșteam șovãire și eroare.”

Incearca si "Sa cunosti o femeie" - e foarte buna. "Poveste despre dragoste si intuneric" e cumva acea carte aproape biografica? Tatal meu mi-a povestit despre una si am tot uitat sa i-o cer. Probabil ca aste este si ma bucur ca mai aud o cronica buna sa ma convinga.

Aia este. E marea opera a lui Amos Oz, celelalte carti ale lui, bune si ele, mie imi par mai usor de scris. Dar ca sa scrii o asemenea capodopera e nevoie de un efort urias, eu m-am simtit epuizat si fericit cand am terminat cele 600+ pagini si am ramas buimac de eruditia si efortul de memorie depus de scriitor sa se inhame la asa ceva. Sa zicem ca am ramas atat de impresionat, ca daca Amos Oz ar fi scris o singura carte, pe asta, tot ar fi meritat un premiu Nobel pentru literatura.

TOAMNA PATRIARHULUI de Gabriel Garcia Marques.

Gabriel Garcia Marques scrie special, incepe acum o fraza si o termina peste doua pagini, e pe baza de originalitate, am incercat s-o citesc prima oara, m-am oprit dupa primele zece pagini, am incercat a doua oara, am lecturat vreo douazeci de pagini, a treia oara am dus-o pana la capat, am rezistat cu stoicism dar a meritat, e despre dictatorul universal din America Latina, poate ca fiecare om ascunde in el cate un mic dictator dar nu toti ajung monstri, puterea corupe, ajungi sa te crezi nemuritor, ca tot Pamantul se invarte in jurul tau, ca nimic nu te poate atinge, asa ar fi vreut poate si marinarul daca nu era in Europa, el si pipitele lui, bine ca n-a putut chiar daca l-au sprijinit, Gabriel Garcia Marques strecoara si adevaruri incomode, nu stiu cum de i-au dat Nobelul, azi nu cred ca s-ar mai fi intamplat pentru ca nu i-ar fi convenit jandarmului mondial, in 1982 se mai pastra inca aparenta de democracy si mai exista cat de cat moralitate, azi nu mai e cazul sa ne mai ascundem, cine poate oase roade, Gabriel Garcia Marques creeaza un personaj de neuitat, dictatorul perfect Nicanor Alvarado, asa o fi si "Un veac de singuratate"?

RAIUL GAINILOR de Dan Lungu.

Mi s-a parut mai putin elaborat decat "Sunt o baba comunista" si "Cum sa uiti o femeie" dar era oarecum logic atat timp cat am citit ca ar fi romanul de debut al scriitorului pe care continui sa-l compar cu Petru Popescu, cel de dinainte de 1989, pentru talentul de povestitor si pentru modul stralucitor in care stie sa valorifice la maximum viata cotidiana reusind sa starneasca interesul pana si pentru cele mai banale discutii. Strada Salcamilor e o bucata reprezentativa a Romaniei reale, a acelei Romanii cu oameni obisnuiti, cu vieti deloc iesite din comun, a acelor oameni cu ambitii putine care mai mult supravietuiesc intr-o lume in care destinele lor nu se intersecteaza cu nivele inalte...

''Libertate '' Jonathan Franzen . Am avut multe asteptari de la cartea asta dar vad ca la pomul laudat trebuie sa te duci cu toporul nu cu sacul . O familie americana din clasa de mijloc analizata pe toate partile si ramurile arborelui genealogic. Sociologie de inalta clasa dar foate putina literatura .
Am inteles ca oamenii aia sufera , se despart , se impaca , se urasc , se iubesc dar pe mine drama lor ma lasa rece . Ma lasa rece pentru ca toate belele lor nu se abat din afara , nu se pravalesc peste ei, ci ei sunt cei care-si fac raul cu mana lor . Merita cu varf si indesat fiecare depresie ,fiecare anxietate careia ii dau nastere ca niste egoisti . Sunt o turma de bezmetici care actioneaza instinctiv si pe urma se mira ca au dat-o in gard .
In ultimii ani am citit multa literatura americana dar parca incep si eu sa ma satur de toata smiorcaiala si negativismul din literatura lor . Se pare toti scriitorii americani s-au inteles sa dea cu tara lor de pamant si sa besteleasca visul american in toate modurile cu putinta . Saracii de ei ce vieti pustii au ,ditamai casoaiele si ce deprimant e sa ai 3 masini in garaj si o amanta in intretinere .
6/10 pentru ca m-a obosit la greu cu familia asta de cretini

O nota scazuta pentru Dan C Mihailescu ( omul care aduce moartea) - dupa ce am citit cartea si am vazut comentariul video pe care-l face cartii , cred ca doar a rasfoi-o pentru ca baga niste inexactitati flagrante privind personajele cartii care denatureaza total intelesul cartii. Culmea - sa fii platit sa citesti si tu sa te fofilezi :">

In ce priveste cartea, cred ca esti putin cam aspra. Nu se ridica la nivelul "Corectiilor", dar nici nu e un roman chiar de aruncat.
Cu Dan C. Mihailescu sunt partial de acord cu tine, dar toti criticii suprasolicitati ajung sa citeasca in diagonala sau din 3 in 3 - n-a inventat inca nimeni masina de citit un roman pe zi. O sa spui, si pe buna dreptate, ca nu-l obliga de fapt nimeni sa faca asta, nici pe el, nici pe altii, dar asta e - nu stiu nici un critic care sa fi renuntat la rubrici/emisiuni de mare audienta si banoase doar din motive deontologice...

Si eu cred ca "Poveste despre dragoste si intuneric" e o carte exceptionala. As pune-o langa Marquez, cu "A trai pentru a-ti povesti viata" si Grass ("Decojind ceapa"), trei romane/autobiografii de mare valoare literara, si care te fac sa-i indragesti tare pe autorii lor (pot spune ca pe Marquez am avut sentimentul ca-l inteleg cu adevarat abia dupa A trai..., desi ii citisem inainte toate romanele importante).
Cat despre Nobel... ar trebui sa vina si randul lui Oz, cat de curand, ar fi o nedreptate sa nu ia premiul (bine, n-ar fi deloc singura, dar asta-i o alta poveste). Si daca tot sar de la una la alta, cred ca juriul Nobel si-a spalat multe pacate cu premierea lui Mo Yan - prin asta a impus atentiei un scriitor de prima mana, foarte putin citit pana acum (cel putin in Romania). Sorgul rosu si, mai ales, Obosit de viata..., sunt romane de mare forta. Pe ultimul l-am citit de curand, in decembrie, si mi-a lasat o impresie extraordinara, il recomand cu cea mai mare caldura. Pentru cei care sunt cat de cat cunoscatori ai nazbatiilor lui Mao (marele salt inainte, calirea otelului, revolutia culturala etc), deliciul o sa fie si mai mare.

ce-mi place atunci cand userii noi fac astfel de confuzii. :))
p.s.: totusi, o fata nu alegea numele unui oras, in cel mai rau caz, s-ar fi numit bremenita.

Cred ca am facut la viteza acordul cu cartea:))
Bremen, vezi ce face viteza? Si te mai legai de bietul Dan C. Mihailescu:))

Poate am fost aspru cu aceasta carte dar sa stii ca am tras de mine ca s-o termin .Mi-a amintit mai mult de increngatura din "Al 27 - lea oras " decat de " Corectii".Cum am scris ,personajele mi s-au parut iritante si neiubibile ( ca sa folosesc un cuvant odios ).Fata de familia din carte cred ca as fi simpatizat mai mult cu descrierea unor aurolaci care fura piese de la macazul de cale ferata.Apreciez munca minutioasa depusa de Franzen dar detaliile excesive cu care a incarcat cartea au facut-o baroca ,obositoare.
Pe de alta parte tocmai am inceput "Harfa de iarba" de Truman Capote - alta viata ,literatura pe care s-o iubesti si nu doar tehnicitate excelenta dar gaunoasa ca-n "Libertate".

John Saul-Umbră
"Sunt copii supradotaţi nişte victime?
Înzestrarea lor intelectuală ieşită din comun constitue un avantaj sau un handicap?"
O întrebare interesantă pentru societatea de azi dar e în stilul lui J. Saul să abordeze teme foarte interesante şi filozofice.

Umbra hmmm.... a fost prima carte citită, de J.Saul. M-a cucerit pe loc şi apoi am căutat (şi reuşit) să citesc altele scrise de acelaşi autor. Condeiul său e mai mult decât strălucit şi de cele mai multe ori îmi dă fiori pe şira spinării.. lucru care mă face să vreau să citesc şi mai mult. :)

Am terminat si eu "Poveste despre dragoste si intuneric". Trebuie sa fie ingrozitor sa traiesti 50 de ani cu povara mortii mamei tale pe suflet, fara sa poti vorbi cu cineva despre asta! Ma bucur ca Amos Oz si-a eliberat sufletul in acest roman fiindca e o carte admirabila si a fost o lectura foarte placuta. Mi-a placut tot ce am citit de el pana acum si intentionez saptamana viitoare sa imi mai cumpar ceva de Amos Oz. Recomandati ceva (in afara de "Sotul meu, Michael"si "Sa cunosti o femeie"?

Cutia neagra. Mi-a placut si Rime despre viata si moarte, desi e mai putin consistenta.

Mersi! S-a notat!

"Infernul Tandreței" de Alain Bosquet
"Ai murit, mamă, și mă simt ușurat." - oare acest prim rând nu vorbește destul pentru întreaga carte? De neuitat.

Odihna desavarsita, e un roman foarte bun.

O idee buna :
http://www.realitatea.net/bookface-d...a_1111485.html

PENDULUL LUI FOUCAULT de Umberto Eco.

Cine au fost Templierii si care sunt secretele pe care le ascund? Cine sunt Rozacrucienii si ce rol au ei in istoria omenirii? Cine este acest foarte misterios conte de Saint Germain despre care se spune ca ar fi nemuritor? Cat de mult pot influenta societatile secrete istoria omenirii? Exista acel punct fix de unde Universul poate fi dominat? Ce sunt curentii telurici? Cine s-a casatorit la nunta din Cana? Cine e cel care a lasat o opera dramaturgica, considerata a fi si azi a fi cea mai cea pe plan mondial: William Shakespeare, Francis Bacon sau... altcineva? E a patra oara cand ma intalnesc pe cale literara cu Umberto Eco. Am fost foarte impresionat si am citit cu nesat "Numele trandafirului", m-am chinuit sa inteleg cat mai mult din "Insula din ziua de ieri", mi-a placut "Baudolino" dar nu atat pe cat m-as fi asteptat. Incerc sa caracterizez intr-un singur cuvant "Pendulul lui Foucault": FABULOS!

'Singur pe lume' de Hector Malot.

O sa pangaresc cu postul meu si acest Thread...

Ultima carte citita.....Beatles de Lars Saabye Christiansen.Destul de accesibila si simpatica.In mare prezina poveste unui grup de 4 prieteni in drumul lor spre maturizare, drum parcurs intotdeauna alaturi de muzica celor de la The Beatles.
Mi-a placut la culme!:)
Am vazut la primul post ca s-a dat si nota...asa ca...9.5/10.

O carte de 2 lei .La propriu , pentru ca se gaseste in anticariatul de pe Doamnei la pretul de 2 lei .Alaturi de alte carti de la Cotidianul . Chiar ,mai exista Cotidianul ??? :-/

Doar online mai e, dar mult diferit fata de cum era pe cand ieseau cartile. Eu am toata colectia, chiar si 2-3 dubluri :)) Din pacate n-am apucat sa citesc decat vreo cateva din alea (parca) 131 de carti, but there is plenty of time. Chiar acum citesc "O lume se destrama" de acolo.

Abel Posse -Demonul 10/10

"Demonul" face parte dintr-o trilogie despre primele contacte ale europenilor cu bãștinașii din Americi. Demonul în discuţie este Lope de Aguirre, unul dintre cei mai brutali conquistadori.
Istoric, se pare cã în timpul unei expediţii i-a ucis cu bestialitate pe toţi cei care îl însoţeau (inclusiv pe propria fiicã), trãdându-l pe rege și intenţionând sã-și creeze propriul imperiu în jungla amazonianã, Imperiul Maranon, dupã care sã cucereascã Spania. Abel Posse îl face pe Aguirre nemuritor într-un pact faustian cu diavolul, îl supune umilinţei de a vedea cum lumea evolueazã și uitã de el, cum este depãșit la început de puritatea și vitalitatea unor "ne-civilizaţi", iar mai apoi pur și simplu de timpul care trece, violenţele și visurile lui dovedindu-se de la început vane și neputincioase în faţa firescului și a schimbãrii. Deși într-un final Aguirre moare în circumstanţe rizibile, demonul pe care l-a personificat își va continua activitatea de distrugere.

Aguirre simbolizeazã impulsurile distrugãtoare ale Vestului, ale unei presupuse civilizaţii superioare, dar de o artificialitate dãunãtor de gãunoasã în faţa naturaleţii indienilor care știu sã respecte ritmurile inerente ale naturii umane și non-umane.
"Ai crezut mereu cã limitele și barierele erau afarã, în afara ta. Tot ce ai sã întreprinzi va ajunge la același rezultat, fiindcã zidurile sunt înãuntru, Lope, convinge-te ! Tu și toţi creștinii suferiţi de o boalã incurabilã : nu v-aţi nãscut. Faci pentru cã nu poţi sã fii. Omori pentru cã ţi-e teamã sã trãiești. Mergi ca nebunul, brãzdezi mãri și pãmânturi, pentru cã drumurile din tine sunt încâlcite!"

Romanul are un stil baroc, senzual, suprarealist, cu o ironie de zile mari ("nimic mai rãu decât un torţionar ofensat în seara unei duminici cu fotbal").

Si a inspirat filmul Aguirre, The Wrath Of God al lui Herzog.

Si joyceano-salingeriano-nabokovianului din mine i-a picat cam greu la stomac opera dlui Franzen, dar mi-a placut mult pana la urma Libertatea. Mai mult decat Corectiile. Poate si din cauza ca la al doilea op eram deja familiarizat cu MO-ul autorului si am am putut sa-l asimilez cu mai multa eficienta. Plus ca si subiectul e mai ofertant. Vremuri mai noi, generatii mai tinere. Cu batranii de dincolo era mai greu sa ai rabdare (desi si acolo scena in care-l gaseste Denise pe tac-so in prostratie cataleptica pe dusumeaua subsolului scremandu-se sa-si efectueze o clisma rectala iti inmoaie parca un pic picioarele). Iar acum ca m-am intalnit iar cu stilul asta de o discretie aseptica, care incearca sa transparentizeze la maximum perdeaua de cuvinte si sa focalizeze atentia stric pe infrastructura semantica si pe universul diegetic pe care-l sustine, tre' sa recunosc ca incep sa ma injunghie niste dubii care devin si niste acuzatii de frivolitate si narcisism pe care imi vine sa le arunc asupra lui Nabokov et co. Apropo, tot recent am dat si peste o referinta la Hannah Arendt care cica s-ar fi aratat lezata de o anumita vulgaritate pe care o emana eleganta auto-constienta, fetisistica, exacerbata, narcisistica a retoricii nabokoviene. N-as tine s-o contrazic cu orice pret.
Anyway, in legatura cu Libertate, scena mea preferata e cea in care o concediaza Walter pe Patty: uite, iti promit ca nu am de gand sa tip, fiindca e Jessica in casa. Insa trebuie sa ma ajuti. NU TE PREFACE CA NU STII CE S-A-NTAMPLAT ca altfel o sa urlu de-o sa-ti sara creierii. :x Sau ceva de genu; e citat din memorie. ( Daca ai cartea in original, bremen, ar fi misto sa reproduci fragmentul aici. Eu n-o am nici in romana dar tin minte ca era niste scartaituri tehnice inefabile la tot pasul care ma scoteau din minti.) Acel 'trebuie sa ma ajuti'... e atata ura acolo... E de-o mie de ori mai dur si mai expresiv decat daca ar fi fost ceva de genul 'mars in mortii ma-tii afara, tarfa, ca nu-m ia nici zece secunde sa-ti fac teasta tzandari!!!'. De unde si vorba less is more, banuiesc. Ura si furia aia e comprimata asemanator mecanismului de formare a gaurilor negre. Stelele sunt atat de masive si de grele si de dense incat colapseaza in sine insele.

SPOVEDANIE LA TANACU de Tatiana Niculescu Bran.

Am vazut excelentul spectacol, am vizionat remarcabilul "Dupa dealuri", trebuia sa citesc si cartea. In roman, spre deosebire de film, personajele apar cu numele lor reale. In plus viziunea lui Mungiu e un pic diferita de aceea a autoarei cartii in sensul in care relatia dintre cele doua personaje principale feminine e vazuta diferit, accentul se pune in alt sens... Per total tragedia petrecuta in 2005 la Tanacu ne arata cat de bolnava e societatea romaneasca la toate nivelurile ei. Concursul de imprejurari e grotesc, Irina nu are practic nici o sansa de a fi salvata de destinul ei crud...

Un top interesant 125 famous authors pick their favourite books

Aduc si eu o mica contributie, prin mentionarea unor romane ce consider ca merita citite:
-Vraciul/ Profesorul Wilczur - Tadeusz Dolega-Mostowicz
-Un inger ranit - Nikita T. Teodoridi
-Doua Orfeline - Adolph D^Emery
-La Piovra - Marco Nese
-Procesul - Franz Kafka
Lectura placuta!