Si eu citesc in prezent Razboi si Pace .... Pe telefon in limba engleza...

bine ca ai amintit de asta sa mi pun rminder poate citesc si eu odata `The fountainhead`

Printre primele pagini ale romanului britanicului, Ian McEwan, Mângâieri străine, nu am găsit acel "ceva" care să-mi dea imboldul de a duce la bun sfârşit scriitura. Pe măsură ce parcurgeam, destul de şovăitor, pagina cu pagina, am realizat că autorul, cu o dibacie magistrală, reuşeste să dea culoare atmosferei. Ca material de lucru, McEwan naşte de sub peniţă, un cuplu englez care-şi petrece, pentru câteva zile, vacanţă în Veneţia. Aceste câteva zile, vor fi trăite intens şi vor reverbera, atât în memoria eroinei, Mary, cât şi în memoria cititorilor. Prin peregrinările haotice şi labirintice ale cuplului prin neprietenoasa Veneţie, cărările li se întâlnesc intempestiv cu ale unui bătrân misterios, care, reuşeşte, cu o nonşalanţă ostentativă, să-i ademenească într-un joc sado-erotic.
Pe măsură ce parcurgeam romanul, gândul îmi zbura, involuntar, la romanul lui John Fowles, Magicianul, în care am constatat câteva asemănări izbitoare.
Britanicul McEwan, dozează, în dégradé, o atmosferă apăsătoare atât pentru cuplul englez cât şi pentru cititori.
Dacă la începutul lecturării am avut mari dubii în privinţa romanului, spre final, a reuşit să mă capteze, finalul măsurând un grad mic de previzibilitate.

****/5

DOMNUL PRESEDINTE de Miguel Angel Asturias.

Am ajuns la aceasta carte dupa ce am incercat sa citesc "Cartea viselor" de Jack Kerouac. Mi-a fost imposibil sa-l citesc pe american, am renuntat dupa primele 15 pagini, poate altadata. In schimb cartea lui Asturias, desi dureroasa in continut, mi-a placut, nu degeaba guatemalezul a primit premiul Nobel in 1967...

Exact la fel am patit si eu cu Kerouac... Putine carti au fost cele pe care nu le-am putut citi, iar asta e una dintre ele. Se mai incadreaza Kafka si Dostoievski - n-am mai incercat de vreo 15 ani sa le mai dau o sansa ultimilor doi, poate acum as reusi...

:)) Tare. Esti un erou. Am si citit si eu pe smartphone carti (the best pass-time cand trebuie sa astept undeva), dar mai mici ca intindere. Ferma animalelor si Marele Gatsby printre altele. Dar in romana.

ECLUZA NUMARUL 1 de Georges Simenon.

Volumul al 60-lea al colectiei ne infatiseaza ceea ce ar trebui sa fie ultimul caz al lui Maigret, care se pregateste sa iasa la pensie in mod oficial, stie deja si ziua cand se va intampla. Nu e chiar ultimul caz, am citit unul din perioada in care era deja pensionar... Intr-o seara marinarul Gassin, mort de beat, se prabuseste in apa. In momentul in care se pregatea sa iasa e agatat de picior de Emile Ducrau, care fusese injunghiat si tocmai incerca sa se salveze. Acesta din urma cere interventia politiei iar Maigret, cu binecunoscutul sau tact, rezolva cazul.

Mi`am cumparat recent The Host. Am reusit s`o termin, cam mare dar am facut fata. :)

Raiul gãinilor -Dan Lungu 8/10

Istoria unei strãzi de mahala, aproape ameninţatã cu distrugerea în perioada comunistã, dar care supravieţuieşte în mod inexplicabil, chiar spre surprinderea propriilor locatari, pentru a intra într-o tranziţie haoticã, sumbrã, dar atât de plinã de haz!

„E adevãrat, când era treaz, n-o pocnea. Dar când se îmbãta, îşi aducea aminte de toate, cã le pãstra grijuliu la rãrunchi, în sertãraşe. Cum deschidea un sertãraş, cum îi înşuruba vreo douã [...] Iar cheile de la sertãraşe le ţinea pe fundul paharului de douã sute. Cum golea paharul, cum dãdea, pe fund, peste chei. Cum dãdea peste chei, cum începea sã deschidã sertãraşe. Cã altfel nici cã se putea; din douã-pe-faţã-douã-pe-dos nu putea fi scoasã decât prin şocuri mecanice. Abia dupã o şedinţã din asta mai lãsa andrelele şi mai punea de-un borş. Dar n-o ţinea mult.
Cum sã nu cauţi cheile la sertãraşe?”

„Aţi vãzut, bã? Colonelul bea numa’ apã mineralã în casã” [...]”Eu n-am auzit una ca asta, sã dai bani pe apã!” „Nu mai poate de bine, de-aia! Cã uni’-s calici de n-au dupã ce borî, iar alţii dau lovelele pe apã cu pârţ.” [...] „O sã dea rugina-n el.” „Ca-n strunguri dupã revoluţie.”

Am citit si eu Cum sa uiti o femeie si Sunt o baba comunista. Dan Lungu scrie bine, e unul dintre scriitorii contemporani care merita cititi!

Aniela, tu chiar i-ai citit toata opera lui Dan Lungu. Nostalgii iesene ? :D

Subscriu! :)

si, functioneaza? :)

Eu il consider pe Dan Lungu un Ion Creanga al timpurilor noastre. Si de cand nu mai locuiesc impreuna cu prietena mea din Botosani, asa imi lipseste cateodata umorul moldovenesc!! Si mai citesc niste Dan Lungu si-mi trece nostalgia printre hohotele de ras.

Haruki Murakami -1Q84 7/10

Romanul este construit, în principal, în jurul a douã personaje: Tengo, prof de mate, care lucreazã disciplinat la primul sãu roman, şi Aomame, fostã colegã de gimnaziu cu mai sus- menţionatul –perioadã în care cei doi s-au îndrãgostit iremediabil, pentru a se pierde din vedere ulterior-, acum asasin ocazional pentru a rãzbuna violenţele conjugale prin care trec femeile luate în îngrijire de o Vãduvã misterioasã. Dupã vreo 20 de ani, cei doi realizeazã cã se aflã unul în cãutarea celuilalt într-o lume nouã, bizarã.
Uneori îţi vine sã laşi baltã cartea, iar la sfârşit ai sentimentul cã romanul ar trebui sã continue, cã nu şi-a terminat treaba. Unele fragmente te ţin cu sufletul la gurã şi le devori pe nerãsuflate, pentru ca apoi sã te plictiseşti groaznic timp de câteva capitole (cu detalii despre cum îşi aleg hainele, o lungã listã de cine şi prânzuri gãtite de cei doi –bine, înţeleg impresia de rutinã, de cotidian plictisitor pe care încearcã sã o creeze, dar parcã insistã cam mult pe acest aspect în cele aproape 1000 de pagini; personajele pot pãrea autentice şi cu mai puţine detalii, cu mai puţin monolog interior despre tot felul de lucruri mãrunte din viaţa lor).
In general, multe din enigmele din „1Q84” rãmân fãrã rezolvare, fãrã explicaţii la finalul cãrţii. Poate este un paralelism cu acei „receivers” şi „perceivers” din roman, cu natura inexplicabilã a ceea ce se comunicã de fapt între cei doi. Dar mie nu prea mi-a plãcut.

Leaderul sumarizeazã foarte bine mesajul cãrţii la un moment dat:
„In aceastã lume nu existã bine şi rãu absolut [...] Binele şi rãul nu sunt entitãţi fixe, stabile, ci în continuã negociere. Un bine se poate transforma într-un rãu în secunda doi. Si invers. [...] Cel mai important lucru este sã pãstrezi echilibrul între binele şi rãul aflate într-o continuã transformare. [...] Pãstrarea acestei balanţe este binele însuşi.”

Un Caulfield asiatic...
 

Pădurea norvegiană a lui Murakami este genul de carte care nu mi-aş fi dorit să aibe o finalitate, ataşamentul faţă de personajele acribic creionate de maestrul alienării şi a singurătăţii, fiind mult prea puternic.
Acest bildungsroman începe cu Toru Watanabe, care trecut de vârsta juneţii, îşi rememorează firul vieţii prin prisma iubirilor, anxietăţilor şi a dezamăgirilor trăite în tinereţe. Facem cunoştinţă pe parcursul diegezei, cu un tânăr atipic, laconic, singuratic, care îşi împarte viaţa între cursurile şcolii şi colorate aventuri, şi care are parte de un destin intransigent şi inexorabil, în care sentimentele sale sunt confuz scindate între două persoane. Toru, jonglând pe două flancuri (viaţă-moarte, două femei cu caracter opus), nu face altceva decât să nutrească în sufletul său sentimentele culpabilităţii şi a incertitudinii. Neregăsindu-şi de cele mai multe ori sensul vieţii şi în încercarea de a se maturiza, se înhaită cu un coleg de-al său (Nagasawa) cu care trece prin diferite relaţii amoroase de scurtă durată.
Dramul de speranţă pe care-l poartă în suflet până la final i se spulberă, trăind astfel în suflet o tragedie învecinată cu moartea.
Este mirabil faptul că autorul reuşeşte să îngemăneze armonios trăirile antagonice ale personajelor.

Dacă aveţi recomandări de acelaşi autor, le primesc cu plăcere.

*****/5

Filmul cu acelaşi nume mi l-am pregătit şi sper să se ridice cât de cât la nivelul cărţii

Cronica Pasarii Arc. Cred ca singura carte buna pe care a scris-o. Nu le-am citit pe toate, evident, dar am mai incercat vreo 2. Padurea Norvegiana inclusiv, si cam tragea matza de coada.
Dar Pasarea e spectaculoasa.

Aleluia! In sfarsit vad si eu o parere cu care-s de acord. Bine, eu am citit doar La capatul lumii etc. si In cautarea oii fantastice. Prima mi s-a parut a total bore, ciudat de dragul ciudatului si atat, iar a doua a fost simpatica ea, dar tot nimic special. Mi-am zis ca nu mai incerc nimic de el chiar de pot pune mana usor pe vreo carte (de altfel am 3xDans in biblioteca), asta pana reusesc sa citesc Cronica pasarii arc, in speranta ca poate macar acolo gasesc ceva interesant... pt mine, ca altfel vad ca-i foarte iubit.

Mie-mi place Murakami (bine, cu exceptia lui 1Q84 care mi s-a parut mediocru).

Preferata mea e "Hard Boiled Wonderland and the End of the World"

l-am incercat si eu pe Murakami asta sub forma de audiobook, am gasit Padurea norvegiana si 1Q84 la biblio, dar nu m-a prins deloc. nu stiu...mi s-a parut prea descriptiv, banal, plat.
am ajuns la varsta la care nu mai am incapatinarea aceea de a duce o carte pana la capat orice ar fi. daca nu-mi place o pun deoparte. :)

Mulţumesc pentru recomandare. Din păcate nu am Pasărea în bibliotecă, în schimb am Dans, La capătul lumii şi Oaia, dar care, se pare că nu sunt prea apreciate pe aici. Acum sunt sceptic în privinţa lor, drept urmare sunt mari şanse să-l pun pe Murakami de-o parte.

Stai linsitit, gusturile-s diferite. Aniela tocmai ce-a zis ca-i place Murakami si ca La capatul lumii etc. e favorita ei, ceea ce poate fi mai relevant pt tine avand in vedere ca tie deja ti-a placut o carte de-a lui Murakami. Cred ca in cazul asta parerea ei primeaza :P

Vai vai, parerea mea primeaza! B-)

Serios acum, eu mereu iau o pauza de la Murakami. Adica nu ii citesc cartile la rand pentru ca este, totusi, un scriitor destul de usurel, oricat de dragut scrie el. Eu il folosesc de obicei ca intermezzo intre 2 scriitori grei. De ex. acum m-am apucat de Sabato dupa 1Q84. Il recomand pe Murakami in perioadele problematice pentru stima de sine ca cititor. Acum ma gandesc la o terapie post-Sabato ca m-a terminat psihic nenea asta.

Interesting point of view :) Voi ţine cont de ceea ce spui

buna metoda, si eu am o serie de carti usor de citit, de entertainment, intre altele mai grele. propriu zis le citesc in acelasi timp. am cate trei carti incepute. cele grele nu tin de literatura.


am citit recent cronica la Dupa dealuri pe filmreporter.ro, si autorul spune la un moment dat intr-o paranteza ca "nu degeaba Patapievici a asemănat Spovedania cu In Cold Blood a lui Truman Capote". nu citisem In Cold Blood, asa ca am facut rost de audiobook si l-am ascultat. voi ati citit cartea asta, v-a placut? de ce e atat de apreciata? doamne, ce peltea lungita! are momente bune, dar trebuia redusa, cred, la o nuvela. mai pe scurt, nu un intreg roman. in care autorul sa descrie viata plicticoasa de la tara din Kansas, ajungand la detalii precum animalele preferate ale uneia dintre victime sau comentariul scrisorii trimise unuia dintre criminali de catre sora lui, facut de un coleg de parnaie pasionat de analiza literara. m-am plictisit monstruos, dar am vrut (sper pentru ultima oara) s-o ascult pana la capat (cartea), pentru ca se vorbeste atat despre ea. n-am vazut filmul. poate o fi mai bun. apropo de asta, facand o comparatie cu o poveste asemanatoare, Onoarea pierdută a Katharinei de Blum Heinrich Boll e cu mult mai interesanta.

Mie mi-a placut "Cu sange rece", nu mai tin minte de ce fiindca am citit-o de mult. Poate parte din fascinatia cartii tine de faptul ca descrie fapte reale si ca scriitorul s-a dus acolo sa se documenteze la fata locului asupra crimei (poate de aia are si multe detalii inutile)... Nu stiu?! Iar filmul mi-a placut si el - daca nu ma insel Philip Seymour Hoffman a luat oscarul pentru rolul scriitorului in fimul Capote.

Eu citesc/recitesc Ileana Vulpescu. Am citit "Ramas bun casei parintesti" - superba! cred ca ar iesi un film de epoca foarte interesant! Iar acum recitesc Arta conversatiei - foarte buna, ma bucur ca nu-mi amintesc tot - inca ma surprinde. In paralel citesc Your Competent Child - o noua filozofie a educatiei de Jesper Juul - super tare - o recomand tuturor parintilor (nu este insa tradusa in romana inca, eu o citesc in engleza).

Interesante parerile voastre despre Murakami - de mult mi-am propus sa citesc Padurea Norvegiana de care am auzit ca e buna si presupun ca o sa imi placa fiindca am aceleasi gusturi elevate cu a persoanei recomandatoare :) (lasand la o parte ca eu pot citi si chestii mai comerciale, spre deosebire de ea). M-ati facut si mai curioasa! Trebuie neaparat sa o citesc.

Am citit In Cold Blood cand eram la facultate. Si atunci l-am analizat mai mult din punctul de vedere al stilului, al modului de compozitie, al teoriei romanului. Stiu ca m-a dat pe spate la momentul respectiv felul in care Capote a construit analiza impactului omorului aluia groaznic asupra societatii, cum iau nastere insomnii, anxietati etc. Nu-mi aduc aminte toate subiectele de discutie, dar erau pe-acolo: visurile unor personaje si modul jurnalistic al romanului, nu stiu ce principiu de fizica cuantica, parca, prin care prezenta oamenilor influenteaza situatia (miscarea particulelor si alte alea), tot felul de detalii foarte atent alese (la un moment dat parca era vantul care lega mai multe elemente de scena crimei), cum s-a straduit el ca "Truman Capote" sa nu fie vizibil in roman etc. Nu a fost el inventatorul unui astfel de roman de non-fictiune, dar s-a priceput de minune la multe smecherii scriitoricesti.

Si eu am tendinta sa ma imprastii pe mai multe carti, dar mi-am impus o limita de 2: o carte pe metrou si una acasa (astea de acasa sunt carti printate si e destul de incomod sa le citesti pe metrou; in plus mi se pare ca e-reader-ul incetineste foarte mult lectura -si oricum al meu s-a stricat), iar cele de acasa sunt alternative : o carte de fictiune, una de non-fictiune. Bineinteles ca mi se intampla sa o incep si pe a 3-a -de obicei sunt carti pe care mi le doresc de mult timp- (pe care am voie sa o citesc atunci cand am insomnii :D ).

Nu stiu ce device ai tu sau cat de vechi e dar Kindle-ul meu nu are lag si chiar nu vad cum ar incetini lectura.Poti dezvolta mai mult in privinta asta?M-ai facut curios.:-/

Eu citesc de fel mai incet pentru ca incerc sa absorb totul incat sa-mi fac si o imagine detaliata a ceea ce se petrece in carte dar asta n-are nici o legatura cu e-book reader-ul in sine.

Nu ma refer ca se incarca greu paginile, ci ca incape foarte putin scris pe ecran (mai ales la cartile speciale in format e-reader). La vreo 3 paragrafe trebuia sa dai pagina, mi se parea cam sacadat asa. Pentru mine e mult mai cursiva lectura pe hartie sau chiar si pe laptop. Nici nu aveam e-reader din ala cu 2 pagini, aveam un banal iriver. Iar daca-mi puneam articole din The Economist ma enervam maxim ca mereu trebuia sa dau la pagina urmatoare. Oirucm mi le-am gasit in format audio asa ca le ascult cand merg pe strada acum ca sa salvez timpul de citit.

E spatiul mai mic dar exista si e-book readers de diferite marimi,deci ai optiuni in privinta asta.
O fi lectura pe hartie mama lor dar cu cat iti iei mai multe carti,cu atat mai putin loc ai unde sa le bagi.

Asa,cu un e-book reader poti sa bagi in jur de 3000 de carti in el si sa nu te mai gandesti la problema respectiva.Pe langa asta,Kindle-urile au E-Ink display,care imita foarte bine felul in care arata o pagina normala de carte si prin asta ai scapat de usturimea ochilor care ti-o provoaca laptopul/tableta in timpul lecturii.

Nu mai zic de raportul calitate-pret,care e de nebatut la un asemenea device daca iti iei cartile de pe torrente si nu le cumperi.Am atat de multe carti in format .mobi,incat o sa am nevoie de doua vieti sa le termin pe toate.:))

Am citit si eu carti pe laptop dar nu e o experienta deloc placuta si o evit cat pot de mult.Daca as citi constant asa,in cel mult 6 luni ar trebui sa-mi iau ochelari.:|

Eu astept sa vad cu ce propuneri de e-reader-e mai vin astia. Asa cum s-a intamplat cu multe alte gadget-uri, presimt ca o sa am o varianta convenabila de e-reader in curand. Pana atunci imi scot e-book-urile la imprimanta (am si hartie reciclata). Aspectul ecologic ar fi singurul motiv pentru care le mai dau e-reader-elor o sansa.

Mi-am prins un pic urechile in volumul 7 din ''Istoria filosofiei ''de Frederick Copleston la ed.All,. In volumul asta este luata la intrebari filosofia germana din secolul 19 .Durere si lacrimi pentru mintea mea cauzate de Fichte,Schelling,Hegel ,s.a . Scoteau baietii astia la smecherii de te lasau masca :Fiinta ,Absolutul , Eul , Spiritul ,dialectica ,spiritul naturii .......
Avea dreptate Banica al batran :

Ce-aveti fetelor cu mine?
Ce sa fac daca plac?
Stiu ca suferiti grozav!
Cum sa va-mpac?
Ce-aveti fetelor cu mine?
Va intreb, dar nu stiti
Imi raspundeti doar atat:
Ca ma iubiti!
Toate, toate dupa mine
Va-nteleg, n-am rival
Si sunt foarte amarat
Ca sunt fatal
Vreau sa am putin ragaz
Dar tare greu
Sa ma ocup si eu
De intelectul meu
Vreau sa-i termin pe Spinoza si pe Kant
Dar n-am timp fiindca sunt prea fascinant
Ce-aveti fetelor cu mine?
Ca nu-s plin de averi
Parca n-ar mai fi pe glob si-alti vizeri
Sau gestionari sau ingineri...

http://www.youtube.com/watch?v=HHtMDdLnoho

DINASTIA SUNDERLAND-BEAUCLAIR, IDOLI DE AUR 1 de Vintila Corbul.

Ii datorez faptul ca lecturez aceasta carte lui Mircea Badea, care a spus de mai multe ori in show-urile sale ca merita. Cu aceasta cauza l-am redecoperit pe Vintila Corbul, scriitor ce pare sa aiba ceva din Alexandre Dumas... Am citit in copilarie "Caderea Constantinopolelui" si "Uragan asupra Europei" dar nu mai tin minte mare lucru, decat faptul ca au fost doua carti care mi-au placut foarte mult asa cum se intampla si cu povestea dinastiei Sunderland-Beauclair. La mijlocul secolului XVIII Josiah Sunderland, proprietarul unui atelier de cutite din New York, se casatoreste cu Isabel Beauclair, fiica unui scapatat marchiz francez. In familia lor se naste in 1754 Richard, cel care va fonda practic dinastia. Evenimentele narate in primul volum cuprind perioada 1754-1793, perioada de serioase prefaceri in istoria lumii, cu doua evenimente majore in centrul atentiei: declaratia americana de independenta la 4 iulie 1776 si Revolutia Franceza la 14 iulie 1789. Richard Sunderland Beauclair speculeaza la maximum evenimentele istorice si are parte de o ascensiune fulminanta...

cred ca padurea norvegiana si asta ultima sunt cele mai slabe ale lui. Nu m-am omorat nici dupa Sputnik Sweetheart. Eu recomand Kafka on the Shore. E preferata mea. Pe urma aia fu pasarea. Si povestirile is foarte faine...colectia The Elephant Vanishes mi-a placut mult. E fain Murakami asa...ca lectura de sertar :-)

Lucian Dan Teodorovici –Matei Brunul 10/10

Cred cã mã înscriu la un doctorat doar ca sã demonstrez cã geniul povestirii este moștenit genetic de moldoveni (posibil bucovineni, dar detaliez doar dacã am chef de sãmânţã de scandal).

Mi-am achiziţionat și eu Matei Brunul dupã ce a bãgat Polirom-ul reduceri. Fabuloasã cartea !

Romanul este structurat ca un puzzle de reconstituire a unor 20 de ani pe care Bruno Matei, zis Brunul, i-a perdut într-o amnezie oarecum inexplicabilã.
Ceea ce ţine romanul laolaltã este motivul marionetei. Vasilache, marioneta pe care neurologul i-o aduce Brunului ca unul dintre puţinele lucruri ce i-au rãmas din acea perioadã ștearsã din memorie, este, paradoxal, unul dintre cele mai umane și pline de compasiune elemente din roman.
Anularea individualitãţii, ca metodã de supravieţuire, este tocmai afirmarea unei sensibilitãţi aparte (m-a impresionat tehnica Brunului care, în închisoare, ajunge sã vadã speranţele ca pe niște premoniţii sumbre, aducãtoare de tristeţe, dezamãgiri și nenorociri mai mari; așa cã renunţã la ele). Poveștile care înconjoarã pãpușile își asumã un rol catharctic, o sublimare a dorinţei de rãzvrãtire prin metafore, prin visuri (în închisoare Brunul își distreazã colegii de suferinţã cu poveștile sale mitologice, cum ar fi Ramayana).

Cam ce-am înţeles eu din final: România comunistã nu e tocmai locul unde sã îţi dorești sã trãiești, dar sunt oameni pentru care plecarea nu este pur și simplu o soluţie; e un loc unde nu ești înţeles, unde e greu sã regãsești ceva autentic, unde supravieţuirea înseamnã sã accepţi minciuna, falsitatea, disocierea între versiunea oficialã și cea personalã, dar, totuși, aici este locul tãu, unde tu vrei sã fii, fãrã false patriotisme, fãrã nici o dorinţã de afiliere la ideologii de loialitate ostentativã faţã de patrie.

It's in our blood, girl. And sometimes we don't even need a glass of wine to dig it out :P

Mi-a adus moşu' Pasărea arc şi sunt tare nerăbdător să o savurez. Trebuie să termin acum Raiul găinilor a lui Lungu, şi mă reapuc de Murakami.

Sa ne spui neaparat cum ti-a placut, daca ti-a placut. :)

Dan Lungu nu a adus nimic nou în Raiul găinilor, abordând acelaşi stil umoristic, ludic şi zeflemitor precum şi în Sunt o babă comunistă!, roman ce îl am încă proaspăt întipărit în memorie.
Ne aduce de astă dată în prim plan un mic colţ al societăţii româneşti, de după vremea împuşcatului, strada Salcâmilor, loc în care, printr-o optică puternic ironizată, o mână de oameni şi-au canalizat existenţa doar spre relatarea amintirilor, bârfă şi elucubraţii. Locuitorii, magistral reliefaţi prin prisma vieţii trăite în perioada ceauşismului şi prin relatarea trecutului gri, devin personajele - stereotip ale societăţii româneşti.
Autorul îşi ia în serios rolul de sociolog şi transmite mesaje directe, tăioase, batjocoritoare asupra comunităţii dar care sunt învelite într-un ambalaj comic tipic moldovenesc.
Inevitabil, pe parcursul diegezei, gândul mi-a zburat la Ion Creangă şi la ale sale povestiri şi întâmplări care sunt condimentate cu umor moldovenesc de calitate. Astfel, ajungând la performanţa de a citi al treilea roman scris de Dan Lungu, îmi permit să trag concluzia prin care îl consider un Creangă contemporan.

Pentru a întări cele spuse de mai sus şi pentru a vă convinge că Raiul este un roman ce merită, fără doar şi poate, citit, am spicuit câteva fragmente ilare:

"De parcă râmele faceau deja parte din viaţa lor. Le spuneau "ele". Ele nici de săpun nu erau bune, că erau slabe ca pastrama. Altfel le-ar fi putut arunca naibii într-o albie, ar fi adăugat sodă şi le-ar fi făcut săpun de rufe. Ar fi putut vinde din el"
"Aşa e nevasta mea, strângătoare. Nici capăt de sfoară n-ar arunca. Dacă pastilele se învechesc, parcă îi e ciudă că n-am fost bolnavi şi nu le-am consumat. Dar nu le aruncă, le ţine aşa pentru o nevoie."
"Uite, ăsta-i cardul, îl bagi într-o maşină care se cheamă bancomat, seamană cu un strung automat, apeşi pe nişte clăpiţe şi îşi dă pensia până la ultimul leuţ, chiar şi duminica."

****/5

BAZAR BIZAR de Radu Paraschivescu.

Multi il stiu de la televizor, din emisiunile sportive coordonate de Vali Moraru si nu numai. E unul dintre cele mai salubre personaje care se perinda pe micul ecran si de aceea un mizerabil articol slugarnic scris in Pro Sport zilele trecute i se poate ierta, asa se intampla cand stai in preajma unor intelectuali vanduti precum de-alde Liiceanu sau Patapievici... Acest volumas, pe care am avut sansa de a-l achizitiona la Gaudeamus, cuprinde unsprezece povestioare scrise cu multa ironie, cu eleganta, cu inteligenta. Un volumas cat un imens hohot de ras pe care il recomand tuturor celor care vor sa isi descreteasca fruntile! Mereu cand am parte de asemenea bijuterii umoristice imi amintesc replica marelui Toma in Actorul si salbaticii: "Lasati ma poporul roman sa rada"...

Am cumparat si eu Raiul gainilor dar mai am altele pe lista inainte, ii vine si lui randul!

Chiar merită citită! E o porţie bună de râs, pe care o poţi lua în combinaţie cu altă carte. E lejeră :)

DINASTIA SUNDERLAND-BEAUCLAIR, IDOLI DE AUR 2 de Vintila Corbul.

Volumul secund cuprinde evenimente care se petrec in perioada 1794-1803, adica perioada in care Franta trecea prin mari framantari incheiate prin ascensiunea la putere a celui care a fost Napoleon Bonaparte. Ajuns ceea ce si-a propus, adica unul dintre marii magnati ai lumii acelor vremuri, Richard Sunderland-Beauclair traieste o pasiune devastatoare pentru Andreea de Lusignan, cea care va deveni femeia vietii sale. Intra in scena mai serios in a doua parte a volumului Henry Sunderland Beuclair, fiul cel mai mare care ar trebui sa asigure continuitatea dinastiei, dar si fratele sau Robert care pare mai potrivit pentru asa ceva. In final evenimentele de la Saint Domingue sunt cele care capteaza atentia...

Am avut plăcerea să-l citesc şi să-l descopăr, prin intermediul romanului Toate bufniţele, pe Florian Filip, un fost jurnalist, care sictirit şi scârbit de toată tevatura din presa românească s-a descotorosit de scandaluri şi editoriale şi s-a focusat doar pe scris - şi bine a făcut!
Acest Florian Filip, al cărui ultim roman l-am citit, are un dar aparte de a îmblânzi şi de a aşterne cuvintele pe hârtie, cuvinte care sunt împovărate cu multă înţelepciune şi pricepere. Citind cartea din scoarţă în scoarţă am avut impresia că fragmente întregi din opera sa, erau, parcă, rupte din copilaria mea.
Două vieţi, a două persoane, Luci şi Emil, îşi au la un moment dat un punct de întâlnire. Fericita întrevedere reprezintă pentru cei doi atât salvarea şi confesarea.
Prin prisma relaţiei de prietenie, aparent bizară ba chiar controversată, Emil, fost inginer constructor, ajuns la pensie, îşi deschide viaţa în faţa tânărului Luci prin jurnalele scrise de-a lungul vieţii. Autorul presară aici nişte episoade tumultuoase şi exagerat de dramatice prin care, Emil, confesându-le, nu face altceva decât să-şi îmbălsămeze trecutul. Reversul medaliei vine din partea lui Luci, care, convieţuind prin preajma sexagenarului, reuşeşte să se autocunoască şi să se pregătească pentru viaţa ce o are înainte.
Evident, ca şi în ultimele 2 sau 3 romane pe care le-am citit, comunismul îşi face şi de această dată simţită prezenţa iar unele scene abominabile prezentate în roman îmi sporesc şi mai mult aversiunea şi ura faţă de acest sistem.
Sunt extrem de încântat pentru simplul fapt că un autor român (cei drept că nu am avut o părere prea bună despre autorii români contemporani) a reuşit să scrie o carte atât de lipicioasă, directă şi sinceră.

O recomand cu căldură!


*****/5

Am si eu "Degete mici". Nu l-am citit inca dar e pe lista!

Ieri mi-am comandat şi eu de la Polirom atât Degete mici cât şi Băiuţeii (roman scris împreună cu fratele său, Matei)
Sper să nu dezamăgească, pentru că am rămas foarte impresionat de scriitura sa.

Concert în memoria unui înger - Eric Emmanuel Schmitt
Fără prea multă ezitare şi şovăială am pus mâna pe cartea lui Schmitt, chiar dacă în prealabil nu am consultat nicio recenzie şi nu citisem nimic de acesta. Titlul a fost cel care m-a atras probabil şi datorită faptului că face referire la concertul pentru vioară a lui Alban Berg. Am mers la pleseneală şi ulterior am constat că a meritat.
Prin prisma celor patru nuvele care compun volumul de faţă, Schmitt minimalizează şi esenţializează în câteva pagini nişte întâmplări cu un conţinut dramatic şi cu deznodământ aproape biblic. Reuşeşte să aducă la forma de nuvelă, o mână de oameni a căror viaţă interioară este supusă la grele lupte între Bine şi Rău. Cu un limbaj aparent simplist, dar cu o profunzime descifrabilă, radiografiază, diagnosticheză şi în ultimă instanţă tratează sufletul uman. Atât de evident sunt conturate sentimentele antagonice încât am avut impresia că citesc un basm, în care binele, la final, primează.
Concluzionând, am avut parte de un volum de nuvele lejer, citibil, mai de duminica, dedicat unui public larg.

***/5

Ana Blandiana, Proiecte de trecut :D

In acest mic sir de povestiri, n-am recunoscut-o pe Blandiana din A fi sau a privi, iar pe cea din poezii nici atat. Sunt niste zvacniri de imaginatie absurdo-fantastice in care n-am recunoscut nimic din luciditatea si morbiditatea scriitoarei pe care-o stiam eu.

Gheata de Vladimir Sorokin, o alta absurditate, ruseasca de data asta, m-a lasat :| In fine...

As reciti Mantisa.

DACIC PARC de Bogdan Teodorescu.

Spre deosebire de "Spada" si "Baieti aproape buni", excelentul analist politic si specialist in materie de turism foloseste de asta data un pretext SF pentru a zugravi o data in plus mizeria morala in care se zbate societatea romaneasca in general si clasa politica autohtona in special. Ce s-ar intampla daca natia noastra ar descoperi masina cu care se poate calatori in timp si l-ar putea aduce in actualitate pe, sa zicem, Mihai Viteazul? Am citit cele 143 de pagini cu usurinta si cu asteptata placere. Toate cele trei romane amintite au un foarte mare potential ecranizabil, ar putea iesi filme foarte bune "pentru public", se incumeta cineva?

DINASTIA SUNDERLAND-BEAUCLAIR, IDOLI DE AUR 3 de Vintila Corbul.

Al treilea volum, si ultimul al "Idolilor de aur", nareaza evenimente intamplate in perioada istorica 1804-1819, adica ani in care Richard se indreapta catre apusul vietii. In aceasta perioada Europa trece prin foarte mari framantari provocate de dorinta lui Napoleon de a cuceri lumea, fapt care, bineinteles, nu se intampla pentru ca, oricat de genial ai fi, nu poti castiga un razboi cand te lupti cu toti. Nu numai Europa ci si America de Sud e atinsa de valul revolutiilor de tot felul iar acolo sunt in prim-plan Charles, zurbagiul fiu al lui Richard, si unul dintre oamenii de mare incredere ai patronului, Adrien de Beau lieu. Richard iese din scena dupa ce are cele mai mari probleme chiar cu fiul sau preferat, Francis-Andrew...