The Elephant Man 8/10 in regia lui Lynch, chemat de Brooks sa faca filmul. Cu Anthony Hopkins si Anne Bancroft (Great Expectations - 1998) si John Hurt in rolul lui John Merrick, nominalizat la Oscar pentru rolul de aici.

The Day After Tomorrow 10/10. Confruntarea cu o noua glaciatiune, o idee interesanta, filmul a si castigat pentru efectele sale speciale, informatii despre acest subiect mai pot fi gasite la:
http://www.hotnews.ro/articol_15516-...100-de-ani.htm
si
http://www.nrdc.org/globalwarming/?g...FQMfEgod1l_KOg

Burnt by the sun/Soleil trompeur/Utomlyonnye solntsem 9/10. Cu nenumarate scene neesentiale pentru subiect, dar fascinante prin naturalete si acel iz de improvizare care a devenit un fel de marca proprie pentru Mihalkov, Burnt by the sun este dedicat celor arsi/inselati de soarele Revolutiei. Probabil cea mai puternica si in acelasi timp cea mai sugestiva scena din film este acel "Ridi, pagliaccio" cantat de Dimitri/Mitia (Oleg Menshikov, excelent): intors in casa in care a crescut si in care s-a indragostit, Mitia isi gaseste fosta iubire casatorita cu eroul revolutiei Kotov (Mihalkov), cel care-l trimisese sa spioneze in toate capitalele europene. Inselat de ganduri de marire si indepartat de misiuni intru binele Patriei, Mitia isi da seama ce-a pierdut si rade, glumeste, canta, danseaza, integrandu-se perfect in atmosfera exuberanta a casei lui Kotov, bantuita de personaje pitoresti (bunicile certarete, cumnatul betivan, servitoarea obsedata de medicamente, pustoaica plina de viata a lui Kotov), ale caror traiectorii pare initial ca le accepta si incurajeaza, pregatind de fapt o lovitura finala si un deznodamant pentru mine dezamagitoare. M-a dezamagit si prezenta acelui soare minuscul ce arde uneori pelicula, nevazut de personaje si proptea pentru dedicatia de la final, dar total inutil in chimia filmului, care se putea sustine perfect si fara acest tertip surprinzator pentru Mihalkov. In orice caz, Burnt by the sun ramane unul dintre cele mai bune filme ale lui Mihalkov, amintind oarecum de Sclava iubirii si aratand ca regizorul si-a pastrat intact stilul intuitiv de-a lucra (dinamitat in infioratorul The Barber of Siberia, urmatorul film). Continuarea de la Burnt by the sun (desi sabotata de finalul primei parti) este in productie si ar putea fi lansata anul viitor.

Anul trecut la Merienbad mi se infinit mai abstract decat La Jetee. Primul aproape ca nu are nici un fir epic. Apropo, nici unul din filmele astea doua nu au facut parte din Nouvelle Vague.

Lolita cel din 1962 in regia lui Kubrick.
Desi le-am vazut in ordine inversa, am vazut prima data varianta facuta de Lyne cu Jeremy Irons si dupa aceea filmul facut de Kubrick, raman la Ideea ca ce e al lui Kubrick, ramane al sau, remake-ul facut de Lyne accentuand in film parca mai mult sexualitatea, decat Kubrick care isi creioneaza personajul ale carui trasaturi de comportamentale trec de la un simt fin al ironiei si umorului (la inceputul filmului) spre o stare de nervozitate si aproape paranoia (spre sfarsit) care il fac pe James Mason (care mai poate fi vazut in ecranizarea lui Verne - 20000 de leghe sub mari) sa comita "crima". Un alt genial din film este Peter Sellers in rolul lui Clare Quilty.

King Lear... Jean-Luc Godard. nu as vrea sa ma pronunt acum, dupa o prima vizionare. plictisit si nervos din cauza caldurii excesive impletite cu trecerea timpului parca-atat de grea. dupa prima jumatate de ora ma gandeam la un fel de 8 1/2, totul era clar in acel labirint al creatiei. dupa aia STOP. voi reveni dupa o a doua vizionare. cand? cine stie?!

Barry Lyndon m-a surprins foarte mult dpdv estetic. E primul meu Kubrick(am mai vazut acum multi ani Eyes Wide Shut da eram prea mic pt. a intelege ceva) si trebuie sa spun ca asteptarile mi-au fost "pacalite" caci ma pregatisem pt. o serie de scene incarcate simbolic si inaccesibile ochiului profan(citisem ceva despre stilul din ACO). Ceea ce am primit a fost un film care se apropie de "dulcele stil clasic" insa transcende genul dramelor aristocratice prin cateva "personal touches" care nu stiu daca-s marca(inregistrata) Kubrick(poate imi spune cineva). Naratorul istoriseste aparent obiectiv, insa tonul sau plat, lipsit de inflexiuni, nu trebuie sa ne pacaleasca.
IRONIA este prezenta in multe din aceste interventii. Uneori ea vine "sa rectifice" ceea ce am vazut pe ecran, sa ne domoleasca avantul sentimental, sa ne impiedice sa ne proiectam in situatia unui personaj(actiune care ar conduce catre pierderea viziunii de ansamblu). Chiar Kubrick marturisea ca el nu urmareste ca personajele sale sa placa. Felul in care se nareaza este in tonul epocii din film, iar limbajul naratorului este de asemenea extrem de sobru(chiar si cand ne clarifica situatii incrancenate si apeleaza la comparatii poetice), insa patruns de o puternica intentie satirica. Cred ca naratorul este de fapt vocea lui Kubrick. Felul in care reuseste sa surprinda atmosfera epocii este remarcabil. Toata manifestarile emotionale coregrafiate ale personajelor aflate "in societate", autocenzura excesiva uneori a nobilimii cu staif, dar si crampeiele celeilalte lumi(armata, aventura lui Barry cu prusaca sexoasa) sunt excelent redate(decorurile, hainele, machiajul sunt extrem de veridice). Imi place felul in care Kubrick alterneaza cadrele care te lasa sa vezi de aproape duelurile sau celelalte evenimente importante ale povestii, pentru ca imediat dupa aceea sa se indeparteze de obiect, oferindu-ne ragazul necesar(nu stiu sa explic in termeni tehnici- cred ca din grosplan face un fel de zoom out sau invers uneori da sper ca m-am facut inteles). Excelente sunt si imaginile demne de Constable sau Watteau, foarte picturale atat in privinta peisajelor, cat si in privinta interioarelor somptuoase.
Actorii mi se par patrunsi de incarcatura rolurilor(cred ca au vizitat inainte vreun gentleman's gentleman) de la Ryan O'Neal(Barry), Marisa Berenson(Lady Lyndon) pana la Patrick Magee(le chevalier) si Leonard Rossiter(capt. John Quin). Scenele in care abia isi tin in frau furia, frica sau suferinta sunt perfecte pentru a ne da o imagine a mediului acela in care totul trebuia sa aiba stil, sa fie elegant. Retinerea, incercarea de a-si inabusi si disimula pornirile naturale nu fac altceva decat sa amplifice drama.
Coloana sonora nu putea decat sa intregeasca viziunea. E ca un motiv recurent intr-un roman. Diferitele variatiuni pe aceeasi tema par sa fie in perfecta concordanta cu ceea ce se desfasoara in fata ochilor nostri. As spune, folosind un cliseu, ca e un film de nota 10, dar cum voi luati in serios chestia asta cu notele, evit sa dau un calificativ pana la a doua sau a treia vizionare.

Kagemusha 8/10. Titlul care in mod normal inseamna Razboinic din Umbra, a fost folosit la noi sub termennul de dublura, Akira folosind termenul ca fiind o persoana care copiaza comportamentul unei alte persoane. Filmul are in atentie trei mari familli/ clanuri care lupta pentru putere, in special asupra orasului Kyoto, pentru suprematie.
Una dintre aceste clanuri este condusa de Shyngen, a carui frate, cruta de la crucificare un hot care seamana izbitor cu Shyngen.
La moartea sa Shyngen, cere ca familia si conducatorii sa tina secret timp de trei ani moartea sa.
Aici intervine rolul lui "Kagemusha" care accepta in cele din urma sa joace acest rol, nu fara a intampina pe parcurs dificultati.

Am vazut aseara Simpsons - The Movie...de mult n-am mai ris cu lacrimi la o comedie, asa cum s-a intimplat de data asta. Faza in care enoriasii se refugiaza in bodega iar clientela, mare amatoare de Duff, in biserica, e cireasa de pe tort... :D
Briliant, pur si simplu.

la The Sweetest thing with Cameron Diaz; super filmul :love:

The sound of Istanbul, de Fatih Akim. De la autorul lui "Head On" Un film documentar, cultural, muzical de exceptie. Iti da o buna dispozitie fantastica, nu poti sta la filmul asta decat zambind larg. Filmul suprinde si pune pe tava toate influentele internationale asupra muzicii si muzicienilor din Istanbul, considerat rascruce de civilizatii. Ascultam si vedem in plina actiune trupele de rock si de grunge turcesti, jazz turcesc, muzica usoara turceasca, rap-ul si r&b-ul turcesc etc. Ba chiar si echivalentii celor de la Vama Veche in Turcia. Am ras pe rupte recunoscandu-i rand pe rand pe omologii Angelei Similea, pe Dan Spataru al lor, pe emulii lui Kurt Cobain (ma rog, aici nu am ras ci am ramas surprinsa placut de calitatea muzicii lor). De asemenea, am recunoscut-o si pe Dida Dragan a lor si asa mai departe.

Faza mea preferata e aia cu "Gay, gay, gay!", din biserica.. :lol:

Songs from the second floor - alienant, straniu, frumos. Cam ermetic si arid pe alocuri (probabil ca se preteaza), dar bun. Ca un poem cenusiu al disperarii:)

La mine o faza favorita e cea din final cu Tom Hanks...cu:
"Daca ma vedeti pe strada...va rog...lasati-ma in pace..."

Hwal (2005) (aka The Bow)
E primul film al lui Kim Ki-duk pe care am reusit sa-l vad si am ramas cu o impresie foarte placuta. Nu imi mai amintesc cand am mai vazut un film atat de plin de puritate, sensibiltate, de frumos; acest lucru fiind amplificat si de faptul ca am vazut inainte "Cries and Whispers" (Bergman), film atat de deprimant incat iti cam taie cheful de viata.
Este un film greu de povestit, unde nu faptele impresioneaza ci privirile de moment ale personajelor, gesturile extrem de sincere ale lor.Ce mai, este aproape un film mut sau chiar e un film mut daca tinem cond ca personajele principale, care conteaza de fapt in tot filmul, nu scot o vorba cu voce tare, ci doar doua sosoteli.
Ar fi tare frumos daca cineva, care cunoaste opera acestui cineast, ar deschide un topic care sa-l reprezinte

eu am fost la capitolul revazut filme de 10 ++
In the mood for love
La Dolce Vita
8 1/2
nu cred ca mai trebuie sa zic ceva despre ele. insa...
In the mood for love - cea mai frumoasa poveste ecranizata, cu o regie/imagine/muzica colosala. cuvintele "ie" de prisos.
La Dolce Vita bate mult pe anumite teme sociale, dar in evidenta iese tema solitudinii cauzate de inconstientul uman. personajele sunt enigmatice, nu sti nimic despre ele, iar scena finala in care fata incearca sa vorbeasca cu Marcello e edificatoare.
8 1/2 exceleaza la toate capitolele. este unul in cele mai bune filme alb-negru dpdv al luminilor/umbrelor, deseori acestea incalcand realul, similar cu L'annee derniere a Marienbad. la fel ca si in pelicula lui Resnais, atmosfera onirica e determinanta si lasa la alegerea privitorului ce se intampla cu adevarat si ce face parte din visele regizorului. o meditatie adanca asupra procesului de creatie artistica.

Los Borgia. Un film care m-a captivat. Eu totusi stiam ca Lucrezia isi omora amantii, in film apare ca o marioneta, victima. O familie lipsita de scrupule, plina de cruzime si vanitate.

If Only (2004) ...super filmul ...trebuie sa-l vedeti ...seamana mult cu A Walk To Remember....daca v-a placut AWTR sigur o sa va placa si asta.

am observat ca a walk to remember asta e considerat o capodopera, un pui de The Deer Hunter eventual, de ce nu ?!

este doar considerat nu inseamna ca si este in realitate! :hmm: am vazut ca unii considera ca are si un sfarsit imprevizibil... :shock: in fine
e clar luata dupa love story un fel de reluare! un film dragutz dar sa spui ca ii o capodopera deja .... :shock: e mult prea mult!