* * *

Aștept... Fug ape fermecate...
Privighetori, acolo și aici...
Sub lună, ierbi cu nestemate,
În toată umbra, colb de licurici.

Aștept... Pe ceruri pure, stele
În fără de sfîrșit sobor.
Bat clipe-n țărmul vieții mele,
Mi-i trupu-n floare și-n fior.

Aștept... Sub vînt din sud adus,
Mi-i greu să plec și greu a sta...
Căzînd, se șterge-o stea-n apus.
Mă iartă, stea de aur, steaua mea!


(1842, Volum "Poezii fără titlu", de A. Fet)

* * *

Binevenită la mine fii, noapte
Fără de margini dorită,
Caldă și blîndă și
Toată-n lumină și stele de-argint!
Iată că stins-am făclia și stau la fereastră,
Eu, neaflat la vedere, văzînd,
Pîn' la sfîrșit hotărît să aștept.
Lemnul portiței suna-va-ntr-o vreme,
Flori, clătinîndu-se-ncet, întări-vor mireasma,
Licăr de pulberi lunare juca-va-ndelung pe un șal.


(1842, Volum "Poezii fără titlu", de A. Fet)

* * *

Doamnă, cuvintele-s făr' de putere, iar doară-n săruturi

e rostul deplin...

Drept e,-n caiete-ale tale-a găsi mi-i plăcut

Gînd și simțire ce, în flux și reflux, îți

opresc

Tocul a pune-n hîrtie ba una, ba alta.

Drept că eu însumi scriu versuri, la muze mă-nchin, -

Drept că-adunatu-mi-am rime destule și metri

aleși...

Scumpă din toate mi-i rima sărutului dat și

întors,

Scumpe cezura pe buze și ritm ne-grădit al

iubirii.

(1842, Volum "Poezii fără titlu", de A. Fet)

* * *

Oare auzi în tărie-al cocorilor

țipăt,

Cîrd, cînd vîslesc ei în unghi

peste casă?

Păsări prin crengi de mesteceni se

joacă,

Tu îmi șoptești că va fi primăvară

din nou.

Pot, prea iubito, s-aștept bucurii ?

Vor veni ?

Iarna,-n obraz oare ești mai

săracă de floare ?

Zîmbet același ți-arată oglinda

mereu,

Zîmbet gingaș, de copil,

și-ntrebare-aș:

Ochii tăi dragi cînd mai plini-s de dor?

Zori cînd privești din grădina-nflorită

Ori cînd, alături, în fața căminului

stînd,

Teamă îmi e că scîntei ți-or sări pe

picior?

(1842, Volum "Poezii fără titlu", de A. Fet)

* * *

Jar de tineri zori îmi pare
Că-n obraz de floare-ți joacă.
Aburi albi - în răsuflare,
La gît, blana-n promoroacă.

Numai că n-asculți de mine,
Moi zulufi ți-au cărunțit.
După ore pe patine,
Tihna-n casă-i de dorit.

De iubire ne vom spune
Pînă lîngă dimineață?...
Geruri vor veni și-or pune
În tot geamul flori de gheață.


(1842, Volum "Poezii fără titlu", de A. Fet)

* * *

De pe aprigul cal, după gratii de gard,
În lunatice seri ori în zile ce ard,
Eu ghicesc pe cînd treci printre flori de migdal
Cu obrazul umbrit de gingașul voal
Iar nici cîntec de păsări, nici murmur de undă
A ghitarei zvonire nu pot să-mi ascundă...
Și astfel, zi și noapte, prin flori de migdal,
Eu tot cat fluturarea gingașului voal.


(1842, Volum "Poezii fără titlu", de A. Fet)

* * *

Să crezi: o tainică nădejde
Spre stihu-mi sufletul meu poartă -
Și toană chiar de-i, tot trăiește
Sub un anume semn de soartă.

Că-n sure ore-autumnale,
Cînd mor lumini și crengi se bat,
Tot ne oprim tăcuți din cale,
Cătînd la frunzele ce cad.


(1842, Volum "Poezii fără titlu", de A. Fet)

* * *

Nălucile se bulucesc
Răzbind sub miez de noapte,-n clipe,
Iar ochii nu le deslușesc
Prin zbuciumul de umbre și aripe.

Nălucile cu vaer vin și pleacă,
Asemeni plăsmuirii de coșmar;
Plutesc şi gem şi se îneacă
Şi ne-nţeles li-i geamătul amar.

Nălucile scot urlet nebunesc
De cîini cu duhurile-aproape;
S-adună, bezne; hăuri dezvelesc,
Cum stînci ivesc tălăzuite ape.


(1843, Volum "Poezii fără titlu", de A. Fet)

* * *

Îndelung de-am rămas nemișcat
Către stele străine cătînd.
Între mine și ele-am aflat
Nerostit, înțeles legămînt.

Mă gîndeam ?... Am uitat... Am pierdut...
Necuvînt ascultam eu al razelor lungi,
Iară stelele-n hău s-au zbătut,
Și, de-atuncea, le cred... De atunci...


(1843, Volum "Poezii fără titlu", de A. Fet)

* * *

Colbul pe sub zare,
Nour ca un val;
Om pe jos trezește-l?
Oare om pe cal?

Văd: pe cal sălbatec
Cineva-i zburînd.
Depărtat prieten,
Ține-mă în gînd!


(1843, Volum "Poezii fără titlu", de A. Fet)

* * *

Am venit cu vești senine,
Vești că soarele-a ieșit,
Și cu marile-i lumine
Lumea-ntreagă-a-ntinerit.

Veste că pădurea-i trează -
Mugur, frunză, ram de ram,
Păsările-oficiază
În al primăverii hram.

Iar de dor, la fel ca ieri,
Am adus cu mine veste -
Și cu flori și mîngîieri,
Doară pentru tine este.

Veste-aduc de-o bucurie
Ce de pretutindeni crește,
Că nu-l știu, ci ar să vie
Cîntecul ce se-mplinește.


(1843, Volum "Poezii fără titlu", de A. Fet)

* * *

Pe-al altor zile țărm cînd trece gîndul meu,
Ca-n zori, te re-ntîlnesc în cețurile minții,
Și plîns eu dulce plîng al primului iudeu
Ajuns la glia zărilor făgăduinții.

Ci nu icoanele copilăriei mă-mpresoară,
Nici reverii ce dulce și amar mă tulburară
Prin tine,-n vremi cînd am iubit înîia oară,
Eu răscolit să fiu de vijelii și pară,

Pe cînd strînsori de mîini, priviri învăpăiatte,
Uitate-anumea-n rîs, ivite în suspine,
Rupeau șirag de vorbe făr' de-nsemnătate,
Cu înțelesuri doar în mine și în tine.


(1844, Volum "Poezii fără titlu", de A. Fet)

* * *

Cu mîțișori bat sălcii blînd

Peste zăplaz și drum.

Și-i primăvara iar la rînd

Cu straniul ei parfum.

În cîrduri nouri albi colindă

Sub azuriu abis,

De suflet iară să se prindă

Înrobitorul vis.

Tot alte clipe și lumini -

De ele ochii, grei.

Și umblă oamenii senini

Cu bucuria-n ei.

De-o sete fără de hotare

Ni-i dorul pîrjolit -

În inimă la fiecare

O primăvară s-a trezit.

(1844, Volum "Poezii fără titlu", de A. Fet)

* * *

Surîsul mîhnirii amar
În setea de rîs a mulțimii...
Glas dulce și drag, în zadar
În auz încă-o dată veni-mi-i!

De ce, din departe,-o vioară,
Sunînd într-un viers cunoscut,
Mă ține din drum și-nfioară
Cum visu-ndrăgit în trecut ?

Mîhnit și,-n uitare, duios
În lumea-i mă duce - de floare,
Iar inimii așa mîngîios
Trimite-i umilă rugare.


(1844, Volum "Poezii fără titlu", de A. Fet)

* * *

Voi, ochi lunateci, ochi mințiți de-un crez,
Cum de-n amiezi și noaptea-n miez
Cu-atît nesaț cătați pe zare?
O bucurie risipită-n ea,
Ivind prin clipe licăr ca de stea
Răzbate-n inimă și doare?

Doriți în gol ce nu-i, ce a plecat,
Ce sufletul în el a îngropat
În taină și adînc cernit,
Căci nu va spune soarta niciodată
Pe unde-a dus și-nchis neîndurată
Ce din belșug a dăruit.


(1846, Volum "Poezii fără titlu", de A. Fet)

* * *

Cînd, rob tăcerilor, precum și reveriei,
Privesc în sus, la-mpărăteasa nopții blîndă,
Cînd constelații ard în stepele tăriei
Și greu se luptă Argus între somn și pîndă,

Cînd mult aproape simt făgăduita oră
Și cînd, pe rînd, în suflet gheață am și jar,
Cînd așteptarea mi-i cu nebunia soră,
Că și la foșnete părelnice tresar,

Cînd nerăbdare și-ndoieli mă copleșesc,
Și tu sosești cu fața-n voal și pași ușori,
Și mă grăbesc în ochii tăi frumoși să m-adîncesc,
Și-i aflu făr' de umbre, limpezi, lucitori,

Iubirii mele-ntregi tu îi răspunzi "iubesc!"
Iar eu trudesc să leg de nelegat cuvinte,
Și, neputînd, pe dulcea gură le strivesc
Și-n lacomul sărut pe umărul fierbinte.

Ascult eu îndelung tăcerea ta, și toată,
Năpraznicului dor te lași în părăsire...
Tu, bucuria mea deplin adevărată,
Trăi-voi pîn' la viitoarea întîlnire?


(1847, Volum "Poezii fără titlu", de A. Fet)

* * *

Corzile viței ce-am pus eu au ajuns pînă-n geam,
Geamul, sub frunză, lipsitu-i de soare
Chiar pe de-a-ntregul. Și parcă-ntr-adins
Vița-ngrelată-i de struguri ce dau către aur.
Doamnă, te rog, nu-i atinge! La ce spre ruină
Ți-i gîndul mereu ? Căci mîna de-a trece prin frunze,
Mîna mult albă, vecinii ușor or să vadă.
Spune-or: "În casă la el pe ascuns ea venit-a".


(1847, Volum "Poezii fără titlu", de A. Fet)

* * *

E primăvară încă, și parcă nefirească,
Un duh străin stăpîn e pe grădină.
Pășesc și tac prin firava lumină,
Din ea profilul meu cu mine să pășească.

Contur de-alei se deslușește bine -
Spărturile de frunze mai au din cer azur.
Pășesc. Răcoare-nmiresmată-n jur,
Privighetori cu glasuri cristaline.

Neîmplinirea iarăși îmi visez.
În biata noastră lume ne-mplinirea!...
Ci sufletu-mi respiră-n ritm cu firea
Și-aș vrea pe cineva să-mbrățișez.

Va fi o vreme - și, poate, în curînd -
Pămîntul să-nseteze-ntru-nnoire.
Doar că în inimă, atunci, nici o zvîcnire,
Și-ntru iubire nici un singur gînd.


(1847, Volum "Poezii fără titlu", de A. Fet)

* * *

Vînt aspru, vînt cu mînie
Pămînt bicuiește,
Troiene pe-ntinsa cîmpie
Întoarnă, trezește.

Sub lună, pe verste,-ncrustate
Almazuri sticloase,
Și vîntul se zbate și scoate
Scrîșniri ca de oase.

Din troițe orgă își face
Și sună turbat.
Ai stepelor iepuri în pace
Zăpezile bat.


(1847, Volum "Poezii fără titlu", de A. Fet)

* * *

Hai, sub tălpi trosnesc omături,
Noaptea-i clară, gerul tare,
Caii înhămați pe lături
N-au, de frig, la troică stare.

Sui, în cergi te-nfășur bine,
Drum și noapte-s fără hop.
Tu tăcînd, eu dus în mine,
Călători cu nici un scop.


(1847, Volum "Poezii fără titlu", de A. Fet)