un fragment din Opiniile unui clovn - Heinrich Böll

"În filmele despre artiști, suferințele sufletului artistului, mizeria și lupta cu demonul sunt proiectate întotdeauna în trecut. Un artist în viață, care n-are nici măcar o țigară și nu-și poate cumpăra pantofi soției, este neinteresant pentru cineaști, întrucât nu le-a fost confirmat de trei generații de flecari că ar fi un geniu. O singură generație de flecari nu le-ar fi de ajuns."

Ultima carte citita a fost un comic-book (gros,cred ca mai lung decat Persepolis) Maus,scris de Art Spiegelman in decursul a 6/7 ani.Cartea este despre tatal sau ( in perioada celui de-al Doilea Razboi Mondial) ,Vladek Spiegelman,un supravietuitor al Holocaustului,dar si despre relatia tata-fiu ce incepe sa se destrame incet-incet.Evreii sunt portretizati ca fiind soareci,nazistii sunt pisici,polonezii sunt porci,iar francezii sunt broaste.Foarte politically incorrect la prima vedere.

O carte incredibila,sunt niste fragmente care chiar te dau pe spate,nu numai din punct de vedere emotional,dar si ideatic.Acum nu va stric placerea de a citi cartea,dandu-va exemple.

9/10

A,da.Cartea a luat premiul Pulitzer in 92.

Extrem de tare si incredibil de aproape - Jonathan Safran Foer - 10

O carte remarcabila, impresionanta; autorul reuseste sa transmita trairile personajului, intri in lumea creata de el. La sfarsit te gandesti cu greu ca trebuie sa renunti la "dialogul" cu personajul principal. O recomand la randul meu cum si mie mi-a fost recomandata.

Florina Ilis –Cruciada copiilor 8/10

Primul lucru la care te gândeşti atunci când îţi dai seama care e subiectul principal: W. Golding Lord of the Flies. Dacã ai trecut pe la facultate pe la vreun curs de literaturã englezã, deja dai ochii peste cap pentru cã (alãturi de Catcher in the Rye) te-ai cam sãturat de analiza unei astfel de tematici (ştii cã este overrated). Dar totuşi te prinde şi ţi-e cam greu s-o laşi din mânã (primele 250 de pagini pentru cã ştie sã te agaţe, apoi, deşi începe sã te cam exaspereze puţin cu stilul, îţi pare rãu sã renunţi cã parcã nu prea ai vrea sã laşi baltã o carte care deja ţi-a ocupat timpul în care tu ai fi putut citi un Murakami simpatic, aşa cã mai pierzi încã pe-atâta ca sã ajungi la sfârşit –dar, pe alocuri, eşti recompensat de suferinţã şi pe final ritmul chiar este bunicel).
Ideea de a avea nişte copii care îşi creeazã propria lor societate în afara sferei logice, sociale, morale a adulţilor nu este una nouã, dar are succes de fiecare datã. Pe scurt, sunt nişte puşti care ocupã un tren. Deşi subiectul nu debordeazã de originalitate, copiii sunt interesanţi pentru cã reflectã amestecul ãsta de violenţã şi visare care îi caracterizeazã pe copiii din ziua de azi mai mult decât pe cei din trecut (dupã atâtea filme cu terminatori şi ucideri în serie, moartea nu mai înseamnã renunţarea la viaţã, viitor, prieteni, pãrinţi, bucurii, ci doar o dovadã secundarã a iscusinţei terminatorului). Fiecare copil are traumele lui neexprimate (visele în germanã cu mama care a fugit cu amantul) şi soluţiile imaginare corespunzãtoare (tricoul cu Harry Potter care te face invizibil în faţa unui tatã vitreg cu principii disciplinare aspre formate dupã modelul din armatã, întors recent dintr-o misiune în Afghanistan). Doar copiii strãzii, conduşi de Calman, au numai partea de violenţã realã (Calman ştie cã invizibilitatea nu este datã de nici un tricou magic, ci de starea de panicã în care oamenii nu sunt atenţi la ce se întâmplã în jur, aşa cã poţi trece cu uşurinţã neobservat).

Ce mi-a plãcut:
 sfiala sexualã a copiilor strãzii, ei pãstrând totuşi o parte din acea inocenţã a-sexualã, o curiozitate stângace privind sexualitatea, deşi toţi dintre ei au fost obligaţi sã treacã prin experienţe de acest gen (fie ca victime ale prostituţiei infantile, fie ca victime ale ierarhiei canalelor, fie ca victime ale abuzatorilor din instituţiile de ocrotire);
 gãselniţa scriitoriceascã de la final cu bãiatul care foloseşte repetiţia obsesivã a versurilor lui Eminem ca paravan între duritatea celor întâmplate şi lumea lui imaginarã interioarã cu limitele ei de înţelegere şi acceptare a realului.

Ceea ce nu mi-a plãcut deloc la carte a fost faptul cã mã ducea mereu cu gândul la alte cãrţi: Golding prin subiect, Rushdie prin procedeul de puzzle de personaje, Marquez prin eliminarea punctelor şi înlocuirea lor cu virgule, Dan Brown (cum nu sunt un fan al genului el este punctul meu de referinţã) prin ideea de naşterea pe internet a unui misterios ordin al inocenţei.

aaaaaa. daca e de 10, atunci o mut mai sus pe lista de asteptare. am vazut trailer-ul filmului si am cam strambat din nas asa. oricum vreau sa citesc cartea inainte de a vedea filmul.

multumesc pentru aprecierea din post-ul anterior :) nu prea sunt eu asa cu lista de recomandari pentru ca eu tot cu clasicii votez. daca e sa jur pe ceva, eu tot pe Dostoievski jur.
dar sunt si din astia mai proaspeti asa care-mi plac destul de mult. Imi plac japonezii (Yukio Mishima si mai abordabilii Haruki Murakami si Ryu Murakami). Imi place si Julian Barnes si am fost multumita ca a luat man booker prize-ul de anul asta (mai ales ca mi-am cumparat toate cartile lui de la Nemira atunci cand erau la reduceri la 5 ron, ca acum vad ca au sarit de 25...). Si-mi mai plac scrantitii ca Houellebecq sau Philip Roth. Imi plac si Margaret Atwood, Jose Saramago, Jeffrey Eugenides, Kazuo Ishiguro, Italo Calvino. si urmaresc in general ce mai apare si fie ma milogesc sa-mi trimita si mie vreun prieten din strainatate cartea, fie imi download-ez eu de pe net sau mai dau iama prin anticariate cand mai plec in vacanta prin strainatate.

NOAPTEA DE SANZIENE de Mircea Eliade.

E cel mai bun roman romanesc pe care l-am citit pana acum, si n-am citit putine... Marele intelectual roman si-a propus sa scrie un mic "Razboi si pace" si, pe fond, se poate considera ca a reusit. E romanul unor iubiri imposibile, e romanul generatiei de tineri intelectuali care au suferit cumplit din cauza celui de-al doilea razboi mondial si din cauza orientarilor extremiste instalate in Romania inainte si dupa marea conflagratie. E romanul unor personaje de neuitat precum Stefan, Ileana,Ioana,Irina,Biris, Bibicescu, Vadastra si lista poate continua. Are un imens potential de ecranizare, ce pacat ca regizorii nostri nu sunt interesati de o asemenea carte exceptionala!

Un articol pe care-l citeam mentiona numeroase pasaje din ''Lupul de stepa '' cartea lui Hermann Hesse .Tin minte ca am citit cartea asta acum 6 ani dar nu-mi mai amintesc nimic din ea :"> Stiu ca mi-a placut foarte mult dar nu mai stiu de ce :-O .
Am mai avut o discutie asemanatoare cu un prieten dupa ce ma aratasem impresionat de ''Orbirea '' lui Canetti ;tipul sustinea ca-i placuse foarte mult cartea dar nu mai tinea minte nimic din ea . Atunci nu-l credeam dar am ajuns acum in aceeasi situatie.

Sabine, stii cum se zice. Cum iti alegi asa citesti :)

Just!

Dan Lungu -In iad toate becurile sunt arse 10/10

De mult nu am mai citit o carte atât de antrenantã la nivel verbal. E o vitaminã efervescentã de argou şi combinaţii inedite („soarele ca o farfurie murdarã de ou”).

In faimosul Botoşima (!) Victor, pe culmile disperãrii inutilitãţii exitenţiale, încearcã sã îşi revinã din nenumãratele morţi succesive dintr-o viaţã în care înaintarea în vârstã echivaleazã cu impostura tot mai accentuatã şi îşi hrãneşte dâra de plãcere de a trãi din amintirile unei adolescenţe cu o gaşcã mai mult decât savuroasã. Cu cât întoarcerile în trecut sunt mai amuzante şi mai pline de viaţã, cu atât prezentul e mai searbãd şi mai sufocant. Dar ceea ce susţine toatã cartea este limbajul colorat care transmite atât bucuria bãieţilor de a descoperi sexul, bãutura, nepãsarea etc., cât şi amãrãciunea şi lehamitea unei maturitãţi cu nostalgii adolescentine.

Dupã cum a spus frumos chiar autorul: nu poţi face literaturã despre nişte inşi supãraţi rãu de tot pe lume folosind expresii de pension.

CLIMATE de Andre Maurois.

Exista iubirea perfecta ? Exista sufletul-pereche ? Sunt oameni care isi petrec viata cautand in permanenta pe cineva alaturi de care sa traiasca si sa fie fericiti. Mai multi erau, probabil, in vremurile trecute pentru ca in zilele noastre e mult mai complicat, capitalismul salbatic ii lasa omului modern din ce in ce mai putin timp pentru el insusi. Autorul "Istoriei Angliei" scrie un splendid roman "de dragoste" cu actiunea plasata in Franta inceputului de secol XX. Philippe Marcenat si Isabelle de Cheverny sunt personaje memorabile care cauta o fericire iluzorie. El crede ca poate gasi femeia perfecta, ea crede in fidelitatea fata de barbatul iubit. Romanul a fost ecranizat in 1962 de Stellio Lorenzi avandu-i in rolurile principale pe Jean Pierre Marielle, Emanuelle Riva, Marina Vlady si Michel Piccoli.

Romanul "Maitreiy" destul de interesant

@flapjack... unu la mana, ma qaq pe spamu tau de rahat.nu vreau animale!!!
doi la mana , e doar ïnteresanta? doar atat poti spune despre o capodopera?

Mario Vargas Llosa –Rãtãcirile fetei nesãbuite 8/10

E un roman de dragoste –deci nu chiar genul de lecturã care sã mi se potriveascã. Dar, totuși, fiind vorba de Llosa are și pãrţile lui bune.

Intâlnirile repetate dintre cei doi sunt destul de previzibile. Fata nesãbuitã se va abandona suficient pentru a re-aprinde pasiunea lui Ricardo, dupã care îl va pãrãsi din nou pentru alte scopuri superioare din punct de vedere material, pentru a reveni în braţele lui dupã ce acesta își linge singur rãnile sentimentale și se crede vindecat. Aceste pendulãri dau naștere la un oarecare suspans care menţine ritmul lecturii atunci când te cam plictisești de aceste oscilaţii emoţionale între aceiași parametri. Nimic nou nu vine sã întregeascã relaţia la fiecare regãsire. Sunt aceleași reproșuri de trãdare din partea lui Ricardo, aceleași plecãri furtunoase ale fetei nesãbuite (eventual însoţite de o golire a vreunui cont bancar) sãtulã de o existenţã « bughezã » lipsitã de extravaganţe (de la financiare la sexuale).

Ideea care însoţește toatã povestea asta de du-te vino amoros este criza de identitate. Ricardo se simte dezrãdãcinat, un etern strãin, în Parisul cosmopolit de altfel, iar în plus, pe mãsurã ce i se destramã legãturile familiale și de prietenie din Peru, nu se mai regãsește nici în destinul ţãrii lui natale. Pe de altã parte, fata nesãbuitã nu are nici o problemã în a-și schimba mãștile dupã cerinţele situaţiei noului amant, de preferinţã suficient de bogat. Ricardo este definit prin pasiunea lui pentru fata nesãbuitã, iar aceasta este definitã prin lipsa acestei pasiuni sau confuzia ei sentimentalã în cel mai bun caz. Așa cã întrebarea asupra a ce ne face sã fim noi înșine este destul de interesantã în acest context în care lipsesc reperele geografice (prin faptul cã sunt paradoxal prea multe), în care prea-plinul sentimentelor pot caracteriza o persoanã la fel de bine ca și lipsa lor cronicã.

Deși stilul este pe alocuri foarte antrenant, unele din personajele secundare sunt pline de viaţã, cu istorii personale captivante (hipiotul peruan din Londra care moare de SIDA, traducãtorul polonez cu tendinţele lui compulsive îndrãgostit iremediabil de o japonezã –ei construiesc imaginea interesantã a emigranţilor care nu mai au rãdãcini nu din motive materiale, ci dintr-o neliniște geograficã) și povestea ajunge sã te prindã prin modul în care este scrisã, relaţia celor doi este neverosimilã, nu convinge.

PARINTI SI COPII de I.S Turgheniev.

Bazarov e un nihilist prin excelenta, undeva la limita intre burghez si comunist, un tanar caruia propriile sentimente ii produc sila si rusine. Arkadi Kirsanov e mare admirator al lui Bazarov si bun prieten al acestuia, dar in acelasi timp e si odrasla de boier de vita veche. Anna Sergheevna e o femeie mandra si independenta, ii place sa "invarteasca" barbatii pe degete. Katia e sora mai tanara si mai supusa a Anei Sergheevna. In jurul acestor patru personaje graviteaza parintii, cu deosebire cei ai lui Arkadi si Bazarov. Se ajunge la conflicte contondente intre generatii, uneori infruntarile depasesc taramul ideilor...

Carlos Ruiz Zafon -Umbra vantului 8/10

Umbra vântului este o combinaţie reuşitã de roman istoric pe fundal, cu prim plan de mister literar în care un personaj intrigant urmãreşte sã distrugã toate cãrţile unui scriitor care nu avusese cine ştie ce succes la public.
Personajul principal (şi naratorul unei bune pãrţi din roman) este un bãiat de 10 ani, Daniel, care descoperã în cimitirul cãrţilor (o bibliotecã-labirint, bineînţeles) romanul Umbra vântului (da, e acelaşi titlul romanului, mise en abime etc.) care îi oferã nu numai o lecturã incitantã dar şi apariţia în viaţa lui a unor personaje stranii care au legãturi încã neclare cu autorul respectivei cãrţi. Astfel, Daniel va trece din adolescenţã la maturitate paralel cu descoperirea misterului din jurul lui Julian Carax, autorul din roman al romanului Umbra vântului. Bineînţeles, apare şi o poveste de dragoste. In esenţã, este o carte despre frumuseţea vieţii şi motivele pentru care meritã (sau mai bine nu) sã mori.

Primele 400 de pagini dau dependenţã de acest roman. Modul în care apar diverse ipoteze despre trecutul și identitatea lui Julian Carax nu lasã cititorului nici o clipã de rãgaz. Abia terminat un episod de dezvãluiri, cã se și începe urmãrirea unei alte ipoteze la fel de neașteptate. Este o înlãnţuire de intrigi principale și secundare care te ţine cu sufletul la gurã. Deși Zafon este un maestru al suspansului, este un nepriceput în aducerea cititorului pe o pantã descendentã pe mãsurã ce diversele fire narative ipotetice capãtã contur în rezolvarea misterului. Soluţia vine în stil deus ex machina, trântitã în scrisoarea Nuriei pe care aceasta i-o expediazã înainte sã fie ucisã în plinã stradã, și spulberã tot farmecul celor 400 de pagini. E ca și cum te-ar trezi cineva turnându-ţi o galeatã de apã îngheţatã în cap. Soluţionarea misterului aduce o versiune neinteresantã și neconvingãtoare a întâmplãrilor (unele dintre ipotezele mele de la primele 400 de pagini sunt mult mai potrivite decât finalul dat de Zafon).

Ce mi-a plãcut :
“Paris is the only city in the world where starving to death is still considered an art.”
“Nobody knows much about women, not even Freud, not even women themselves. But it’s like electricity: you don’t have to know how it works to get a shock.”
“Television, my dear Daniel, is the Antichrist, and I can assure you that after only three or four generations, people will no longer even know how to fart on their own. Humans will return to living in caves, to medieval savagery, and to the general state of imbecility that slugs overcame back in the Pleistocene era. Our world will not die as a result of the bomb, as the papers say –it will die of laughter, of banality, of making a joke of everything, and a lousy joke at that.”
Intr-un azil de bãtrâni: “You’re wasting your time, young man. Juanito only knows how to let off farts, and the others can only laugh and smell them. As you see, the social structure here isn’t very different from that of the outside world.”
“Sometimes we think people are like lottery tickets, that they’re there to make our most absurd dreams come true.”

Toni Morrison –Iubire 10/10

Morrison construiește un roman familial cu o poveste încâlcitã pe fundalul cultural al Americii segregaţioniste într-un stil ce amintește de Marquez și Faulkner. Personajele romanului, toate femei de culoare, au în comun relaţii de dragoste sau de sânge cu Bill Cosey, un carismatic proprietar de hotel (cel mai renumit loc de vacanţã pentru americanii de culoare de pe coasta de est din anii ’40-’50 întrucât le oferea aceleași condiţii ca și albilor, fãrã urmã de rasism și discrimare).
Modul în care legãturile lor cu Bill Cosey le-a influenţat existenţa este dezvãluit treptat pe parcursul capitolelor care îl surprind pe acesta în ipostazele lui complexe și diverse din viaţa femeilor din jurul sãu : Portretul, Prietenul, Strãinul, Binefãcãtorul, Amantul, Soţul, Protectorul, Tatãl și Fantoma. Cititorul trebuie sã se strãduiascã puţin ca sã punã cap la cap cioburile de realitate în care fiecare personaj vede propria lui viziune asupra adevãrului. Profunzimea emoţionalã a personajelor și lirismul amintirilor (acel realism magic, acea nostalgie dureroasã care aduc a Marquez) și al modului în care ele se exprimã face ca acest efort de descifrare a unei realitãţi fragmentate subiectiv sã fie chair plãcut.

Christine (nepoata) și Heed (a doua neavastã) sunt într-o permanentã disputã și se pândesc reciproc pentru a specula orice detaliu care ar putea dovedi clar cine este moștenitoarea pe care Bill ar fi desemnat-o pentru averea sa într-un testament mai mult decât sumar și ambiguu, schiţat în timpul unei beţii. Pe lângã acest conflict, mai este și o linie secundarã de naraţiune : misterul care însoţește moartea suspectã a lui Cosey. Dar ceea ce susţine romanul este relaţia dintre Heed și Christine, între care s-a legat o prietenie copilãreascã (improbabilã din cauza mediilor complet diferite din care proveneau), dar care a fost distrusã în mod brutal de intervenţia "masculului" Cosey care a decis sã o ia pe Heed de nevastã în ciuda faptului cã aceasta avea doar 11 ani. Dupã moartea lui Cosey, poziţiile lor sunt inversate : Heed ajunge moștenitoarea averii, pe când Christine este redusã la rolul de servitoare. Romanul surprinde aceastã relaţie multidimensionalã și de multe ori contradictorie dintre cele douã femei pentru a evidenţia modul în care intimitatea prieteniei din copilãrie este iremediabil distrusã prin cruzimea unei societãţi cu ierarhii arbitrare fondate pe culoarea pielii, sex etc. fãrã a se oferi o alternativã care sã umple acest gol pentru ca fiecare sã se regãseascã împlinitã la final.

Morrison reușește sã introducã detaliile potrivite pentru a re-crea atmosfera de revoltã pentru egalitatea drepturilor și de cãutare a libertãţii de exprimare din acei ani. Trecutul lui Christine ar putea constitui un roman în sine. Ea descoperã ipocrizia inerentã nu numai societãţii, ci și fiinţei umane (negrii sunt discriminaţi la nivel social, dar și un bãrbat negru va discrimina, de asemenea, o femeie de culoare supusã abuzurilor unui bãrbat alb). Dar farmecul cãrţii stã mai puţin în mesajul general transmis, cât în acea imagine a distrugerii lucrurilor care dãdeau substanţã unei relaţii autentice prin intervenţia brutalã a unei forţe externe dintr-un alt registru (dorinţele sexuale masculine mai concret în romanul de faţã).

Te admir si te "invidiez" ca gasesti timp sa citesti atat. :)
Eu am inceput de ceva timp (am ros mult timp la revistele cu care am venit din Germania) Mandrie si prejudecata, de Jane Austen. Daca mai cineva ca mine care n-a citit-o pana acum pt ca avea impresia ca e carte "de fete": nu fiti atat de prosti cum am fost eu. E extraordinara. Bine scrisa, credibila, ne-romantata artificial, o placere.

A propos dorintele sexuale in literatura , exista un premiu "Bad Sex in Fiction Award" :)) http://en.wikipedia.org/wiki/Literary_Review

I do like/need/have sex as much as it's biologically healthy, BUT:
Ma tavalesc pe jos de ras la majoritatea scenelor de sex pe care le intalnec in literatura (si in filme). Multe sunt atat de "puse cu mana", atat de: hai sa bagam si o babardeala ca sunt multi oameni saracii care nu au parte de asa ceva si atunci cu siguranta o sa ne cumpere cartea/filmul ca sa apuce sa si-o frece si ei putin. Scene cu adevarat memorabile/necesare narativ nu sunt multe. Din ce imi amintesc pe moment: The Bell Jar, Nineteen Eighty-Four, Lupul De Stepa, Anna Karenina (parca),etc.

O mentiune aparte merita Haruki Murakami. Are omu asta niste faze de razi cu lacrimi. Si nu e un scriitor prost. Va recomand Cronica Pasarii-Arc. E foarte tare. In rest cartile lui sunt inegale sau slabute.

Aici sunt de acord cu tine,deabia am citit jumatate din carte de pe la sfarsitul lui decembrie pana acum si nu stiu cand o s-o termindar scena de cotzaiala din padure e destul de penala.Si cea din camera de deasupra magazinului de antichitati la fel.:))

Felicitari Aniela ca ai timp sau ca iti faci timp sa citesti carti! Eu vreau sa ma apuc sa citesc The Lost Symbol de Dan Brown.

Sunteti niste draguti. :"> Dar eu nu imi fac neaparat timp pentru carti, cred ca e o dependenta (ar trebui documentata clinic). E in loc de tutun care nu a reusit sa ma prinda. In loc de pauza de tigara eu imi iau pauza de citit. Si am si simptome de sevraj daca sunt in lipsa.

@Cham: ai citit The Bell Jar? Tocmai mi-am luat-o, dar am pus-o mai jos pe lista. Ar trebui s-o urc in lista? (p.s. nu gasesc, frate, de Pynchon decat rainbow si the crying, V. s-a bagat in gura de sarpe; mai bat o data anticariatele la salariu, poate cine stie...) Cum Norman Mailer e in top the worst sex scenes in litterature, poate fac schimbul cu Sylvia ca el e mai sus pe lista (cu un alt roman e drept, dar poate merita).

De ce va luati, mai, de Murakami? Mie-mi place, scrie bine. Si la voi criteriu: scenele de cotaiala! :P Eu ma pregatesc vijelios de 1q84 pentru ca pana acum mi-a placut. E drept ca eu imi amintesc alte chestii din cartile lui, dar nici o scena de sex, insa parca sunteti cam duri cu el.

Apropo de intrebarea adresata lui Chambord: http://www.cinemagia.ro/forum/showpo...&postcount=893

De atunci si eu am pus-o pe lista, dar inca n-am ajuns sa o cumpar. Momentan am altele in fata, dar tare as vrea sa o citesc.

Of, Liviu, ar trebui sa faci si niste reguli de folosire a forumului pentru useri mai obtuzi asa ca mine. Normal ca iar mi-au scapat post-uri. Multumeeesc.

LE: am citit. clar urca mult pe lista de lecturi. ce bine ca il depaseste pe Salinger (mie nu mi-a placut de veghe in lanul de secara).

Of of of aniela aniela, daca te-am iertat ca nu ti-au placut Tarkovski si Dreyer, o sa te iert si pt Salinger odata si odata :P Eu i-am citit toata "opera" (e si foarte vasta) si e unul din preferatii mei. Chiar daca nu ti-a placut "Catcher" incearca candva volumul "9 Povestiri". Am o presimtire ca asta s-ar putea sa-ti placa. ;)

Cat despre Bell Jar, cred ca are un efect si mai puternic pe zapezile si gerurile astea care nu se mai termina.

Pai nu, in 1984 (si in celelalte enumerate) cotzaiala e OK, zic eu.La Murakami si altii nu e.

That makes two of us :P NIci mie nu-mi placu defel lanul de secara. O sa tin cont de sfatul lui Chambord si poate imi schimba "9 povestiri" parerea.

Sa zicem ca o sa pun si 9 povestiri, da' la capatul listei. Am indoieli... :D

Dreyer nu-mi place. Nu-mi place si gata. Dar Tarkovski imi place mult de tot. Nu mi-a placut un singur film, dar in rest he's the god, clar!

Poti sa imi faci un mic favor si sa o urci 2-3 locuri mai sus ? Promit ca n-o sa-ti para rau. ;;)

eu am citit The Catcher in the Rye pe engleza si ma intreb cum o fi sunand tradus (si adaptat) in romaneste. cu toate expresiile si in special injuraturile, care au alta pondere in limba romana fata de engleza. mi se pare aproape intraductibil.

eu mereu mi-am pus intrebarea cum sunt injuraturile din romana traduse in engleza. invers nu m-am gandit niciodata ca ar fi vreo problema. :)

Colecţionarul - Fowles John. Curiozitatea m-a împins să o citesc, deoarece în urmă cu câteva zile, Magicianul aceluiaşi autor m-a impresionat foarte tare. Alegerea a fost una cât se poate de inspirată. Stilul incofundabil abordat de autor reuşeşte să îmbine excepţional stările de ură, dragoste, teamă, obsesie, cu alte cuvinte conţine un conglomerat de trăiri ce face să o citeşti pe nerăsuflate.
Tânărul inadaptat, complexat şi incult, Frederick Cleg, cu măiestrie creionat de autor, este prezentat în antiteză cu noua sa "piesă de colecţie", frumoasa Miranda Grey, o tânără studentă. Dragostea platonică, radiantă ce colecţionarul o poartă pentru Miranda, îl împinge la lucruri extreme, inumane.
Un lucru admirabil la Fowles este că lasă "sfârşitul" deschis la îndemâna cititorului...
*****/5

FILMUL SURD IN ROMANIA MUTA de Cristian Tudor Popescu.

Foarte incrancenatul gazetar poate fi si altfel. Atunci cand vine vorba de film sau de tenis cade masca, CTP devine mult mai uman chiar daca rautatea ramane pe-acolo, pe undeva, inradacinata. Scriitura merita citita de orice cinefil care se pretinde a fi mare iubitor de film romanesc. Sunt foarte interesante si bine documentate punctele de vedere ale CTP-ului raportat la filme celebre precum "Padurea spanzuratilor", "Reconstiturea", "Mihai Viteazul", "Dacii" sau "Puterea si adevarul". Intamplarea face ca ultimul din enumerarea de mai devreme s-a difuzat la TVR 3 chiar in saptamana in care am citit cartea. In mod sigur, daca n-as fi citit "Filmul surd in Romania muta", n-as fi stat pana la 1 noaptea sa vizionez pelicula regizata de Manole Marcus si regizata de Titus Popovici. Am rezistat pana la acea ora tarzie si nu mi-a parut rau: e cel mai rezistent film de propaganda national-comunista a perioadei si are parte de interpretari excelente din partea unor monstri sacri ai ecranului autohton precum Mircea Albulescu, Ion Besoiu si Amza Pellea.

Bel Ami (Guy de Maupassant)
Intr-o editie veche si , in ciuda mirosurile caracteristice ale hartiei ingalbenite de timp si ale prafului , nu m-am desprins de ea pana n-am dat-o gata.

In sfirsit am reusit sa termin (dupa 3 luni si ceva) ''Muntele vrajit '' de Thomas Mann .M-a muncit cartea asta de parca am scris-o eu si pot spune ca pe alocuri chiar mi-a placut . Viata insa e prea scurta si promit insa ca n-o sa mai pun mana pe ea .Ma gindesc deja s-o dau cadou unui prieten .Nefericitul nici nu stie ce-l asteapta . :))

"Am fost medic la Auschwitz" - Dr. Nyiszli Miklos

O carte care m-a impresionat. Am mai citit carti despre Auschwitz dar aceasta carte este peste toate. Este descris amanuntit tot ceea ce se intampla in acel lagar, de la sosirea evreilor pe peronul "statiei de tren" pana la "gura" crematoriilor. O carte ce merita citita, eu am cautat-o prin librarii dar nu am gasit-o, dar in cele din urma am gasit-o la biblioteca.

Satra - Zaharia Stancu

Încearcă "Cuptoarele lui Hitler" de Olga Legyel sau "Moartea e meseria mea" de Robert Merle.

INTALNIRE CU MOARTEA de Agatha Christie.


Dupa ce m-am delectat in timp cu peste 50 dintre anchetele comisarului Maigret, acum am de citit si trei carti ale celei mai cunoscute si valoroase scriitoare de romane politiste. Prima dintre ele are drept subiect familia americana Boynton care se afla in excursie la Petra. Unul dintre membrii familiei moare aparent din cauze naturale insa doctorul francez Gerard crede ca nu-i tocmai asa. Intamplarea face ca Hercule Poirot sa fie prin zona si celebrul detectiv trebuie sa-si puna la bataie toata priceperea pentru a decoperi nu cine dorea, ci pe acela care NU avea motive sa ucida personajul cu pricina. Bineinteles ca Hercule Poirot se descurca stralucit...

Eu am inceput in dimineata asta La furat de cai de Per Petterson, o aveam de mult de la colectia Cotidianul si am tot citit recenzii foarte bune despre carticica asta.
Aseara am terminat Nimicul de temut, Julian Barnes, e o meditatie despre moarte ce cuprinde un fel de eseuri despre religie, filosofie, arta, viata si moartea unor scriitori, compozitori sau filosofi cunoscuti, toate avand ca si catalizator teama de disparitie a autorului. Sunt si multe elemente autobiografice, iar cartea este foarte bine scrisa, mie personal mi-a placut foarte mult. De abia astept sa citesc si The Sense of an ending.

Si eu am cartea de la "Cotidianul", o s-o citesc candva, acum am alte prioritati. Au scos multe carti bune la Cotidianul, pacat ca nu mai apare...

Dap, au fost multe titluri de care nu auzisem pana la acel moment si care au fost pe gustul meu. Si a fost si singura colectie pe care am urmarit-o. De la Adevarul am luat doar 2 romane pe care nu le aveam si doream sa le citesc (inca mai asteapta sa le vina randul)

Intr-adevar o colectie ce merita citita. Taica-meu le-a luat pe toate si le-am citit pe toate minus doua pe care nu le-am putut digera la vremea respectiva - Jack Kerouac - desi chiar m-am straduit... si inca una scrisa parca de o tanara frantuzoaica. In rest - toate au fost super, chiar daca pe unele le citisem deja - le-am mai citit o data.

Acum citesc Cantecul de gheata si foc de George R.R. Martin - dupa care s-a facut Game of Thrones. Primele 3 romane le-am devorat in vacanta de iarna, m-am impotmolit la al 4-lea din care tot citesc cate un capitol-doua pe zi. Faina fantezie, dar lunga - 5 volume de 8 kile in total (le-a cantarit taica-meu :D ) - si inca nici nu e terminata.

Ma enerveaza cartile astea fantasy care sunt traduse acum si pe la noi. Daca apareau in urma cu 15-20 de ani cred ca le-as fi citit la greu. Trecand insa de 30 de ani vad ca nu mai am rabdare pentru elfi ,vampiri ,strumfi ,zei , sirene ,orci si alte creaturi imaginare .Nu mai reusesc sa ma prinda deloc . Am incercat sa-l recitesc si pe Jules Verne si dupa o carte mi s-a parut atat de naiv in pozitivismul lui . Pot in schimb sa-l recitesc pe Ion Creanga si povestile alea nemuritoare aparute pe la ed.Ion Creanga .

Oooo! Ion Creanga e mereu savuros!! Eu am citit Capra cu trei iezi de sute de ori fetelor mele - nu exagerez deloc, plus celelalte povesti! E incomparabil...

Uite, Jules Verne n-am avut curiozitatea sa il citesc la varsta asta... poate intr-o buna zi.

Imperiul de gheata si foc nu este un fantasy cu atat de multe personaje mitice - ce e fain la el e ca e vorba de un imperiu imaginar in care se tes o multime de intrigi - "urzeala tronurilor", se dau lupte reale sau pentru putere - nu creaturile mitice, existente si ele in numar destul de limitat - ii dau valoare cartii - ci, cum am spus, intrigile de la curte si marea varietate a personajelor - piticul Tyrion - un mare nobil, plin de sarm, umor si inteligenta, dar blestemat sa fie un pitic urat, Arya Stark - tanara fiica de vita nobila care devine fugara si isi insuseste diferite nume si trecuturi, Cersei - marea regina care ar trece peste cadavrele oricui pentru putere... - acestea sunt atuurile cartii. Total altceva decat Lord of the Rings, de exemplu, pe care acum nu-mi explic cum am putut s-o citesc... acum ceva ani.

Lolita 9/10

Lolita e o carte mult mai inocentã decât te-ai aştepta pe baza descrierii comune cum cã e povestea unui semi-incest pedofil. Humbert este într-adevãr un pervers de vârstã mijlocie, iar Dolores are 12 ani. Dar nu e nimic obscen în toatã cartea, iar perversitatea lui Humbert este descrisã în mod realist, cu doza necesarã de luciditate privind propria devianţã şi ciudãţeniile propriilor plãceri.

Dacã e sã priveşti de la mare distanţã toatã povestea şi sã-i faci un rezumat: e un roman de cãlãtorie cu un european „copt” şi o americancã adolescentinã care bântuie împreunã de-a lungul Statelor Unite încercând sã scape de un trecut frustrant şi conflictual pentru a-şi gãsi un loc de unde sã nu mai fugã şi care oricum nu prea are şanse sã se materializeze.
Dacã e sã trecem şi peste acest nivel rudimentar alegoric, este o poveste de dragoste neconvenţionalã, originalã şi şocantã.

Insã povestea nu este cel mai important aspect al cãrţii, deşi ea are cea mai puternicã impresie asupra cititorului. Romanul este construit foarte ingenios şi complex, Nabokov ştiind cum sã stãpâneascã o abundenţã de aluzii literare, istorice, de opinii critice la adresa societãţii, culturii, psihanalizei, de sancţionãri ale urâţeniei lumii în care trãim (de la ideile educaţionale pânã la descrierile de moteluri), de jocuri de cuvinte şi un umor subtil. Stilul alterneazã pasajele înflãcãrate, agitate cu unele jucãuşe, amuzante astfel încât dimensiunea eroticã şi violentã a romanului este temperatã de o tentã liricã sau (auto)ironicã privind ipocrizia societãţii, a stereotipurilor şi prejudecãţilor ei.

Imi poate recomanda cineva niste romane psihologice? Multumesc anticipat.

^Amintiri din copilarie, Coltz alb ...

Evadare din Alkaseltzer.

Ascultam zilele astea la radio si am dat peste piesa ''Enigma Otiliei '' in varianta radiofonica . Nu mai stiu daca am citit cartea dar stiu ca Otilia l-a lasat pe Felix cu buzele umflate si s-a cuplat cu un mos bogat . Vreau sa stiu din ce cauza s-a intamplat acest lucru :
1.Otilia era o panarama materialista
2.Felix era un pampalau cu apucaturi dubioase si nu s-a dat la Otilia de frica
3.Mosul era potent financiar si in alte domenii