impresii amatoriceşti.
 

Filmul ăsta pare o continuare fictivă şi mult mai chic a lui no maps for these territories, în care william gibson se plimbă cu maşina prin oraş, detectînd elemente de sci-fi şi migrarea spre un alt tip de mentalitate odată cu expansiunea erei tehnologiei ubicui. Doar că filmul acela nu era atît de glossy, atît de umplut de ecrane şi ochelari negri. Era un scriitor cu un aspect banal care circula necunoscut pe străzi şi prevedea viitorul într-un prezent deja consumat sau în curs de consumare. Pe de altă parte, Adam Curtis, într-un documentar mai vechi al său, cu acea pasiune neobosită de a vedea ce idei animă tacit contemporaneitatea, societatea şi ideile presupus „personale” pe care le nutrim vs. fenomene ca libertate, etc. , spunea că occidentul alunecă deja spre o nouă orînduire „ancien regime-istă” în care unii vor avea totul şi alţii, cei mai mulţi, nimic. Că şansele ca cel născut sărac să ajungă la sfîrşitul vieţii tot sărac, cresc. Normal, ideea nu e nouă. Un anumit scepticism instinctiv probabil ne-a expus pe mulţi unei atare „iluminări”, că banii asigură eugenia în lipsa lagărelor. Apoi, statul care-şi creează propriile scenarii de revoltă şi propriile subculturi de canalizare a energiilor marginalilor, tocmai pentru ca aceştia să nu adere la astfel de direcţii venite din altă parte, din focare necontrolate de stat e familiar. Aceste precedente probabil au făcut ca un Cosmopolis să nu vină cu ceva nou, deşi ce are el în plus faţă de celelalte două filme este o atmosferă nevrotică, mizantropă, sictirită şi un jargon inventat ad-hoc, măritînd capitalul şi tehnologia unei societăţi post-politice (mai împuşcă cineva preşedinţi? Credeam că există ţinte mai demne de acest scop), care să arate cît de complicat se trăieşte la înălţime. Măcar Lavant, în relaxat-distopicul acela de holy moly, era mai uman, avea „plăcerea gestului”, friza nebunia, mergea la limitele raţionalului şi scruta orizontul de acolo, taking deeeeep breaths şi revenind înapoi împrospătat. Eric însă nu. Eric e lehămetit. Eric vrea toată capela lui Rothko, e blazat, îşi inspectează semenii ca un demiurg plasat într-o lojă, ţine de nu ş’ ce structuri macroeconomice, are mutra posacă a unui agent din matrix şi în general controlează situaţiunea cu un calm de boa. Sau de android (is it how people talk?). Mnoah, să simpatizez cu Eric ar înseamna să stau în cap. Şi nu am nici un chef. Am făcut stretching de dimineaţă şi pe ziua de azi îmi ajunge. Mă întreb ce simte pentru poetesă. Iubire? E prevăzut aşa ceva în planul lui de fabricare şi condiţionare neurologică? Most unlikely. Ca să nu mai spun cît de comice mi se par trecerile acelea de la eroul scelerat cu vidul în priviri la feţele alea bete, gen dezorientate, strîmbate, din discuţiile cu femeile. Şi maaaan, mistica pieţeleor monetare, căutarea echilibrului dintre bursă şi armoniile universului, plus prostata ca diagnostician al fluctuaţiilor financiare – las-o-n tac-su. Aşa de profetic să fi fost bogătanul, că pînă şi prostata slujea fidel scopului îmbăgăţirii? LOL. Ca şi la alte filme, m-am întrebat de ce dracu e nevoie de discuţiile acelea abracadabrante, de întîmplări la care, ca spectator, nu particip, de personaje pe care, ca spectator, nu le văd? Pentru că ai impresia că în paralel mai rulează vreo 2-3 neonoiruri, din care capeţi, zgîrcit, doar resturi incitante. Ca să adauge „mister inextricabil” poveştii? Îndoi-m-aş. E interesant cum ex-vampirul îl „demontează” la sfîrşit pe benno. Şi, obligatoriu, genericul final pe Rothko. Boo, rothko, you’ve become a commodity.

^
Inventezi , white, nu am spus nici una , nici alta. Am prezentat faptele, dar concluziile le-ai tras tu. Am specificat că nu e problema mea să ştiu ce şi cum. Dar te cred pe cuvînt. Tu te ştii cel mai bine. Ce ai tu pe conştiinţă e strict problema ta şi nu-ţi cere nimeni să te confesezi public, deşi, dacă ţii neapărat, nici nu te împiedică cineva. Ultimul film văzut, ultima confesiune făcută, diferenţa nu e mare. Spaţii multifuncţionale pentru useri nefuncţ.. speciali.

E normal să nu percepi un umor îndreptat împotriva ta. Credeam că e clar de la sine (îmi făceam iluzii că vei pricepe şi tu) că singura copie conforme a lui twinsen pe forumul ăsta eşti tu. Te asigur că nu vreau să-ţi uzurp statutul cîştigat cu vădit efort şi dăruire.

Şi nu, nu am înţeles ce anume spune nou fraza aceea de pe google faţă de ce am spus eu înainte. Poate faci un efort şi mă luminezi şi pe mine, care-s mai neiniţiată în tainele Ţărantinismului. Scuze faţă de alţi useri de pe forum, dar white e atît de insistent în a se băga în seamă de fiecare dată cînd marelui q i se boţeşte imaginea, că nu-i pot oferi decît lui cuvîntul. Oricum, dacă tu-mi poţi spune cu ce sunt mai indecenţi doi cai decît violenţa gratuită, scalparea, măţăraie răsfirată peste tot şi svastici scobite pe frunte cu briceagul, atunci eu îţi zic mersi. Ai spaţiul de emisie la dispoziţie.
___________________________________________
Hmm, mda. Am văzut Corpo Celeste (Alice Rohrwacher, 2011), o recomandare venită din partea cuiva care zice că merge, pînă prindem După dealuri. Ce mi-a plăcut: paleta de culori, hand-held camera, un sat clădit pe stîncă din care au plecat mai toţi, mai puţin un preot dintr-o biserică dărăpănată, lipsită de odoare, în care a rămas un crucifix scîrbit de lume. Filmul e, să spunem, “aventura” unei maturizări, atît cît poate fi aventură traiul într-un oraş năpădit de gunoaie, cu fauna maritimă imposibil de consumat, pentru că se scot întruna cadavre din Mediterană (sună a Gomorrah?), cu o soră care te ceartă pentru că o devorezi energetic pe mama, ce intră la lucru în tura de noapte şi cu şcoala confesională, unde tinerii aspiranţi la confirmation nu mai pot de atîta inaderenţă la cult. Este anti-clerical, se vrea metaforic pe alocuri. Dar "drama" personajului central - o fată de 13 ani - este că în microdramele în care se regăseşte zilnic (vederea unui preot care strînge semnături electorale, cîţiva pisici aruncaţi de-a valma într-o pungă şi înecaţi în rîu, mutarea într-o altă regiune, prima menstruaţie, etc.) mişcarea nu poate fi decît centrifugă, departe şi paralel cu acel refugiu pe care-l promite credinţa. Un crist zîmbitor, cu ochi albaştri şi braţele larg desfăcute, cu cîrlionţi de aur şi un ten ireproşabil e ceva de neînţeles pentru Marta, un scandal, o ciudăţenie. Se simte atrasă de celălalt aspect al său, biblic, furios, însingurat, sîcîit de peste tot de plîngeri, cereri de minuni şi explicaţii, înfierat că e nebun. Dar nici această apropiere nu durează. Intercalat între observaţiile ei critice, tăcerile revoltate, călătoriile cu maşina (Alice in the cities care nu mai caută nimic, deşi ar vrea) şi vizitele de circumstanţă la lăcaşul în care se cîntă imnuri pop divinităţii, filmul curge fără accente acute, dublînd starea interioară a vîrstei de tranziţie în care abia încep să se concretizeze atitudini şi imagini de sine.

1. ^Tu te crezi in Patul lui Procust sau ce ?

2. Citind cronica Reaumbrei la Cosmopolice mi-am amintit de semnatura lui Federico (btw tipu asta iar a disparut ? :-/ ) citand din Pitbull "un film nu e 100% prost daca te lasa sa dormi" (in ce opera a facut pitbull aceasta afirmatziune ???). Eu zic: un film e 50 % mai bun decat e daca prilejuieste texte mai lungi de 10 randuri care totusi iti fac placere sa le citesti.

3. Apropo de semnatura, este mai sus un one-liner cu potential clasic, vrednic de purtat la semnatura

Of, si ti-am zis sa mai citesti o data daca nu intelegi:( Dar sa le luam de la inceput:
Ba le-ai zis pe amandoua, draga Malombra, si e usor penibil faptul ca nici macar atat nu esti in stare sa recunosti. E drept ca nu le-ai zis direct, dar chiar si un user cu o putere de interpretare atat de mica ca (again, nu tresari) mine a putut sa citeasca printre foarte subtilele tale randuri:

You little liar:D
Aici avem un exemplu' clasic de sindrom al prescolarului etern, de genul "ba tu esti". Well, nu e nici o surpriza, pentru ca l-am mai intalnit la tine(no shit) , desi tu esti prima care reproseaza cu vehementa asta altora. Trecem si "ipocrita" pe lista and we are moving forward. A...BA TU back:D
Totusi, ce nu e clar? Tu ai zis ca Tarantino nu recunoaste ca face "exploitation", eu zisesem ca recunoaste. Chestia de pe google makes it all clear. Acuma ai inteles? Nu? Mai citeste o data.
Am zis deja, si de mai multe ori. Daca bagi chestii dezgustatoare(si nu ma refer doar la scena aia, scena aia era doar un exemplu) in filmele tale dar ai si pretentia ca alea sa considerate arta cand e clar ca nu prea ai mare lucru de zis, ei bine, atunci totul devine de 2 ori mai dezgustator. In schimb, Tarantino just loves to entertain you, si chiar daca asta e un scop mult mai putin nobil, cel putin el il atinge. Asa ca daca nu te poti distra atunci cand vezi "mataraie rasfirata peste tot" (de parca filmele lui s-ar rezuma numai la atat), inseamna ca ai cam uitat ca exista si un gen de filme care iti ofera si astfel de cheap thrills.
Si nu iti mai cere atata scuze de la useri, sa stii ca lor le place sa se uite, sick perverts...

eu nu sunt responsabilă pentru ce înţelege fiecare user. fiecare user înţelege ce vrea :P


and what is the problem, dear white? afectivitatea, tusea, astenia de primăvară?


în primul rînd, vreau să te felicit pentru cea mai bună alegere din viaţa ta, aceea de a lua notiţe masive din ce vb eu cu alţi useri pe forum şi cu tine inclusiv şi apoi să le dai copypaste cd vb cu mine. s-a întîmplat de multe ori. eşti ceva frate cu ponta? :)) de vreme ce materia ta albă, că (cenuşie de unde?) nu poate genera asemenea replici, sunt de acord cu tine: sunt bune. în fond acel dublu zero barat (8|) pe care ţi-l pui mereu în coadă te defineşte perfect. ah, dar nu e nevoie să fii modest, scumpule white.
a, da preşcolaritatea. dacă serios, i always think of you both in terms of lolek & bolek şi cum i-am văzut pe cei doi la o vîrstă preşcolară, s-ar putea să fie un grăunte de adevăr acolo, deşi nu ştiu cum ar putea fi sindrom.

da, really really ? unde am zis eu asta? crezi că i-am luat interviuri sau i le citesc? :| :-&
eu mă refream la faptul că tu nu aduci nimic nou cu găselniţa ta ţărăntinească faţă de afirmaţia mea că ăla fetişizează violenţa, afirmaţie care, ţin să te anunţ, în ordine cronologică e prima. grele, grele. un user acolo şi-a dat seama imediat seama la ce film specific mă refer, dar cu tine omul tre' să dea backwards iar şi iar pînă se şterge caseta. dacă citeai o dată şi nu o jumătate, te-ai fi scutit de efortul de a (dis)funţiona în gol atîta timp. (:| (:| (:|
în speţă, m-am referit la această postare a mea


dacă tot eşti bun la gugălit, poate descoperi şi unde a spus reygadas asta. pentru e unfair să pui faţă în faţă declaraţiile lui T şi non-declaraţiile lui reygadas. el spune că face artă? anume unde?


de parcă japon s-ar rezuma numai la atît. am zis io că selecţia e biased, ahem, by your cough.


no shit =)) . de parcă tarantino ar deţine monopolul asupra acestor cheap thrills. poate a inventat şi termenul. vezi dacă eşti fanatic? i got a lil secret for ya: the world is bigger than that.

iar nu ai înţeles. ceilalţi useri se uită la tarantino. tu eşti printre singurii care se uită la ţărantino. no, cum e acum? să făcu lumină? Ţ. al tău nu e sick perversion, e loveable mediocrity :D

Chambord, da, un pic de pro(cu)steală de antrenament.

plébéianisme oblige. :)) (and i only mean myself by that)

Ba eu sunt! Si va rog sa respectati copyright-ul! [-(

Aa nu, mi-am dat seama dupa aia ca ai trisat. Eu vazand linia aia sub care era comentariul la film am zis ca ti-ai pus cronica la semnatura ceea ce m-a dus cu gandul la romanul ca nota de subsol al lui CP :)) Dar tu de fapt doar ai tras o linie. Eu v-am crezut postmodernista domnisoara dar dvs mi-ati inselat asteptarile. Nu mai vb cu dvs pana nu faceti ceva care sa imi smulga o exclamatie de admiratziune. Ce-i drept pt replica aia cu "tu m-ai combatut, nu ?" sunt dispus sa va iert. Dar ... va costa totusi o bere. Plus alea 2 cand v-am dat like la nu-mai-stiu-ce-lista pe mubi ... se aduna, se aduna.

N-o lua personal, dar n-ajunge nici la genunchiul lui Dupa Dealuri. Amandoua esueaza sa redea o experianta religioasa autentica, dar Dupa Dealuri incearca macar sa nu judece si reuseste pe alte planuri. Corpo Celeste e zero barat ca poveste si cu atat mai enervant pentru ca ataca o religie pe care n-o intelege nici pe departe. Fata aia e banala ca personaj si plata ca interpretare, iar restul personajelor sunt inexistente. N-am rezistat mai mult de 30 de minute.

Asta cum arată?:-/

Un exemplu foarte reusit e asa. Dar sunt mai multe forme, unele de o profunzime si o frumusete dificil de capturat in cinema. Mi-e teama insa ca cine porneste de la premisa neclintita ca religia e pentru prosti, nu prea le va putea percepe.

Da, lol.

Poate nu mai tin eu minte foarte bine filmul, dar in Secret Sunshine experienta aia autentica parca se rezuma la niste rugaciuni in grup si foarte mult zel (tipul habotnic) incat te ducea cu gandul la faptul ca aia chiar erau cel mult mediocri in ce priveste inteligenta. Cu siguranta nu era vorba de intelepciune religioasa, ci parca de aceeasi urmare oarba a unor principii, motiv pt care tipa din rolul principal se si enerveaza si paraseste grupul respectiv. Dar poate nu mai tin eu minte prea bine. Oricum nu mi se pare ca aia din Secret Sunshine erau in vreun fel mai rasariti decat cei din Dupa dealuri.

T-Man, confunzi experiența spirituală cu experiența religioasă.:D Experiența religioasă o „trăiești” atunci cînd popa vine cu crucea și-ți palmează agoniseala de pe masă, compătimindu-te. Experiența spirituală e cu totul altceva și poate să n-aibă nicio legătură cu religia...

@Windom - Oricum toti astia cu religia sunt fraieri, prosti sau nebuni, nu? Asta crezi si analiza fina unor termeni e complet inutila.

@Liviu - In Secret Sunshine traseul psihologic al femeii e excelent redat, inclusiv experienta religioasa. Comunitatea pe care o alege e oarecum in fundal, personajul e esenta. Nu am zis ca filmul acesta ar fi un exemplu de experienta religioasa generata de inteligenta sau de comunitate religioasa remarcabila.

Pai ea nu si-a putut asuma religia respectiva, ca nu simtea nimic, de asta a si plecat. Aici intra bine ce zicea Windom, poate a avut parte de o experienta religioasa in sensul ca a vazut cu se mananca, dar nu a avut parte in acelasi timp si de o experienta spirituala. Oricat s-a straduit ea nu a reusit sa simta nimic. Deci n-as zice ca-i corect modul in care-ai pus initial problema in comparatia cu Dupa dealuri, diferenta acolo fiind faptul ca una din tipe nu e nici macar interesata de experienta religioasa. Ai dreptate poate in ideea ca Secret Sunshine realizeaza foarte bine traseul personajului principal, dar experienta ei religioasa nu-i deloc una autentica, in sensul in care o simte o persoana credincioasa.

Cred ca am vazut cu totul alt film. Macar scena in care plangea in hohote in biserica ar trebui sa arate ca era foarte departe de a nu simti nimic...

Ti-am zis ca nu mai tin minte foarte bine filmul, dar din cate imi aduc eu aminte scena respectiva era mai degraba o descarcare emotionala a pierderii copilului, nu o revelatie religioasa. Daca ar fi fost cu adevarat a doua varianta atunci cum explici reactia ei care are loc peste destul de putin timp? Acum are o revelatie religioasa si peste 5 minute alta anti-religioasa?

A fost acel "de ce?" pe care majoritatea oamenilor nu-l au decat daca trec prin niste experiente care le fractureaza structura psihologica si implicit pe cea emotionala. In cazul acela de ce trebuie sa-i moara copilul. Si trebuie sa gasesti un raspuns, sau sa-ti pierzi mintile. Ea a gasit initial credinta ca raspuns, intr-un mod sincer. Ulterior propria sa mandrie a indepartat-o de crestinism, insa eu as zice ca golul care ii ramane e si mai inspaimantator.