@fed

un incentive pro-diva films de la însuși guy maddin:


When on a shopping spree for anguish, rapture, martyrdom, comas, counts, rapes, bastards, orphans, dogaressas, philtres, sirens, suicides, mistaken identities, flower festivals, and sudden fatal loves -- even a tattooed baby -- one need look no further than the Italian Diva Film, a vast clearinghouse of art nouveau decors and nineteenth-century melodramatic devices still in wondrous working order.

[T]hese diva films, which flourished on the continent between 1910 and 1920, starred cinema's first divinities: Lyda Borelli, Pina Menichelli, Francesca Bertini, and other Olympian ancestors of the merely mortal stars of Hollywood history.

Penny-dreadfully named -- Satanic Rhapsody, Royal Tiger, The Painting of Osvaldo Mars -- and aggressively assembled by genuine but forgotten Italian auteurs, the diva films are hugely watchable. Packed with melodramatic non sequiturs, dazzling and long-abandoned editing tropes, and sometimes outright peculiar toning and tinting strategies, these compact little dramas -- most of them run under an hour -- induce the most arcane intoxication.

-- Guy Maddin

O capodopera la liber : Odd Man Out .Calitatea imaginii deranjeaza dar daca treceti peste acest aspect aveti un film de zile mari .Regizorul este Carol Reed cel cu The Third Man .In caz ca nu ati vazut The Third Man ar trebui sa rositi :"> si apoi sa incercati sa vedeti acest film indreptand astfel un mare pacat , pacat care nu se iarta usor ,mai ales daca este comis de cinefil adevarat ,cu state vechi .

http://www.youtube.com/watch?v=U0gBF...eature=related

Si eu jucam Syberia in facultate (numai in sesiune). Ce frumos, ce amintiri! :-<

The Shining (remarcat si de Gorzo sub aspectul asta) si Kubrick in general
The Hurt Locker
Children of Men (planul-secventa din interiorul masinii amuscate in padure)
127 Hours
Michael Mann.
Nu ma simt in stare sa pun in cuvinte ce au in comun filmele astea dar e ceva legat de modul in care sunt filmate; spatiul, ca geometrie si geografie pure, devin niste teme de studiu in sine aici (pt mine). La multe din ele (TKS inclusiv, travlingurile si simetriile geometrice ale incadraturilor un joaca un rol important, dar sunt si exceptii)
Si eu ma screm sa extrag mai mult dintr-un film decat asta, de multe ori o vad ca pe-o placere vinovata, dar nu ma pot abtine sa nu-mi mut atentia de la chestia asta.
Asta zicea si Tarkovski, ca culoare e o mare greseala, ca distrage atentia de la ce conteaza. Zicea asta inainte sa inceapa sa shoot-eze film color dupa film color.
Dar oricum, ce tine de parte soft a 'cinematografiei' (lumina, culoare) nu intra in aceeasi oala cu ce am eu in vedere (incadratura si locomotie)

Scuze ca-ti ignor cu atata nonsalanta partea miezoasa a postului dar pe langa faptul ca ai ridicat stacheta cam mult pentru bietele mele orizonturi culturale, ti-am zis, totul pleaca de la faptul ca in cinema exista miscare - atat a obiectivului cat si a subiectelor. In plastica, problematica spatiului exista, of course, dar e mult mult diluata pentru ca receptivitatea mea spatiala lenesa sa mai fie senzibilizata.
Vroiam sa zic, la modul absolut... relativ vorbind. Adica din pov-ul meu si in contextul experientei mele - vai, limitate - de pana acum.
Insusi Guy Maddin? Trebuia sa sune vun clopotel acum? Imi pare rau, nu-i nimeni acasa.
Nu cred ca mai aveam nevoie de stimulente dar oricum, zice misto tipul. Mai citisem si asta, tot promitator, via imdb:
But Delpeut is crafting a found-object poem here, with a rhapsodic orchestral score and a sure sense of how so much weepy, proto-campy mega-sadness can collect in your head as a statement about its own culture, and also as a palpably beautiful, tragic spectacle despite the odor of antique cheese. But of course, “Diva Dolorosa” is really about cinema itself, and therefore about lost time, and therein lies in deepest and loveliest sorrow.
http://www.ifc.com/fix/2008/04/the-n...ting-star#more

White1, stii ceva? Io cre' ca merit un Nobel pt stoicism si abnegatie ca nu ti-am raspund la asta asa cum imi dictau primele impulsuri sa-ti raspund : )

Ce usurare.

haha, fed, însuși era la șto, nu prea îmi stă în fire să folosesc argumente de autoritate. oricând dau un citat din cineva, subtextul e: aveți aici un subiect de autopsie, oameni buni. să vedem ce a mâncat mortul înainte să crape, adică înainte ca fraza să apară negru pă alb. e normal ca orice, dar orice regizor, să aibă o concepție a spațiului, explicită sau nu, că doar cu asta lucrează. cred că dacă mi-ar zice vreun pelicular, fie și de reclame la dero, că nu-i așa, nu l-aș crede.

*am uitat să menționez excepțiile: cei care pictează direct pe celuloid de ex. dar vbeam de filme, alea cu oameni plasați sub cireș, la masă, sub masă, etc., sau fără oameni, ca la hutton e.g.

Am vazut John Carter si m-a dezamagit.E frumos filmat si CGI-ul e tare,dar povestea si jocul actorilor sunt slabe.4 din 10

transparenta, in acceptiunea lui Bazin?

am vazut J. Edgar.
Clint la 82 de ani devine din ce in ce mai subtil, mai profund.
prin filmul acesta incearca sa puna in lumina, pe cat posibil, viata acestei controversate personalitati care a fost J. Edgar Hoover. zic pe cat posibil, pentru ca niciodata nu se va sti totul despre el.
iar Clint Eastwood transpune aceast fapt prin cea mai interesanta viziune cinematografica pe care am intalnit-o vreodata la el, anume printr-o imaginea extrem de low-key. de la inceputul filmului, cu scene de interior in majoritate, am incercat sa reglez tv-ul pentru ca mi se parea prea intunecata imaginea. spre sfarsit am realizat ideea. tipul acesta, care a fost seful FBI-ului sub 8 presedinti, si care avut anumite merite, dar care se deda la practici ilegale, detinea dosarele tuturor, ii facea sa cante pe toti, era homo, iar spre sfarsitul vietii devenise mitoman, acest personaj si la propriu si la figurat a fost si va ramane mereu in umbra.
Di Caprio il intruchipeaza destul bine, nimic de zis. insa machiajul pentru Hoover la batranete nu e prea verosimil. cred totusi ca si asta reprezinta o intentionalitate, o subtilitate a lui Eastwood, care vrea sa-i scoata in evidenta lui Hoover latura monstruasa.
actiunea se petrece prin anii 70, cred, cand Hoover isi dicteaza memoriile, ilustrate apoi in film prin flashback-uri la perioada tineretii si a carierei lui timpurii.
interesant si amuzant, ca ce dicteaza el pentru biografie e cam diferit de ce se intampla in realitate. apoi trecerile de la o perioada la alta le gasesc inspirate. de exemplu hoover impreuna cu mana lui dreapta (am uitat cum il chema, cu care avea si o legatura homo) intra in lift batrani si ies tineri sau pleaca la masa tineri si in restaurant ii vedem batrani. timp de patruzeci, instalati in posturile lor, acestia doi faceau aproape aceleasi lucruri, zi de zi.
este si un film despre batranete intr-un sens. se vadeste o nota personala a lui Clint Eastwood. incredibil cum, ajuns deja la o varsta venerabila, reuseste in continuare sa realizeze cate un film pe an.

Nu stiu despre ce vorbesti.

M-am mai gandit la asta si cred ca m-as mai apropia de adevar dac-as zice ca momentele alea in care spatiul e pus in evidenta sunt un fel de vortexuri care-mi transporta constiinta inauntru si o mentine gravitand si orbitand eteric, ubicuu si omnipermeabil in jurul, si prin, obiectul studiat de camera. Imi vine in minte cu un impetus deosebit un moment relevant din 127 Hours in care, Franco, apropiindu-se de locul fatidic prin caninonul aferent, isi lasa mana in spate un pic, isi lipeste palma de unul din pereti si o lasa sa alunece unduinda de-a lungul lui (al peretelui) pret de cateva secunde, camera agatandu-se in acest timp de palma si urmarind-o. Faza asta mi-a dat senzatia ca as fi aeru/eterul dotat cu constiinta dintre palma si perete, de langa, palma, de langa perete, din palma si din perete. (Bine'nteles, nu sunt atat de nebun incat sa sper ca intelege cineva la ce ma refer. :-O )
PS: Sunt pasibil in cel mai fericit caz de puscarie pe viata ca am uitat sa alatur The Tree of Life (si pe Malick) listei postate in mesajul anterior.
Just.
Pai, de-aia ti-am si zis; ma gandeam eu c-o s-apreciezi.
Hai, nu-mi spune ca te-ai bosumflat!

hahaha, oh rili? m-ai convins. gorzo fie e unul dintre criticii care au simțurile mai congelate ca yeti, și atunci tot ce e adevărată sărbătoare a simțurilor, splendidă derivă a senzorialului îi insultă, pentru că le expune frigiditatea, fie e un simpatic avocat al diavolului, dar nici cu asta nu mă câștigă, pentru că oricum aruncă cu perle în fața porcilor. adică bagă silicoane la filme cărora nu că nu le trebe așa ceva, dar au și așa destul botox publicitar băgat în toate găurile. nu mă refer la shining, mă refer la toată pletora de dejecții cu care își face de obicei treabă. bravo lui că măcar face lobby și pentru filmul românesc de ultimă oră, nu știu care i-or fi motivele, oricum e o mare bilă albă. când va avea gorzo quaele necesare să scrie și despre altceva decât sherlock junior, știind că astfel se sinucide pentru o parte din public, atunci să spunem că o să-l iau în serios. până atunci, nu e decât un jonglor de vorbe, care încearcă să facă să se țină pe picioare un discurs vizual rahitic și debilizant.

transparenta e conceptul de baza al teoriei lui bazin despre realism (in film, a nu se cofunda cu curentul literar). dupa bazin functia esentiala a unui film e aceea de a ne da iluzia ca asistam la evenimente reale, care se deruleaza in fata noastra, care fac parte din realitatea cotidiana.
pornind de la ideea ca realitate exista intr-un spatiu continuu si analizand niste filme, in special Citizen Kane, Basin ajunge la concluzia ca pentru a fi realist un film trebuie sa redea aceasta continuitate si omogenitate. iar cea mai buna modalitate de a o face este planul secventa si profuzimea campului (long shot and deep focus). de aici notiunea de transparenta a discursului filmic, notiune care se materializeaza, folosind procedeele amintite, in filmele unor autori, incepand cu wells pana la angelopoulos sau bela tarr. acele lungi planuri secventa in care camera trece de la plan general la plan detaliu, redand spatiul, evenimentele, gesturile. in vorbele lui Basin, e ca si cum ai fi in fata unei ferestre prin care privesti lumea exterioara.

sovieticii erau de alta parere. alde eisenstein si vertov, reprezentantii celeilalte tendinte principale in cinema, numita formalism, sustineau ideea ca a arata prin film lumea, asa cum e ea, nu e nici o isprava. filmul, ca orice arta, trebuie sa transmita idei si emotii.
iar asta se poate face prin montaj, mijlocul de expresie specific cinemaului.
basin sustine ca montajul nu trebuie folosit decat ca racord intre planuri, pentru a masca trecerea de la unul la altul.
in cinemaul clasic regasim amandoua tendintele combinate. insa in ultima perioada, in filmul de arta, realismul basinian devine din ce in ce mai dominant.

apropo, sa-ti zic o anecdota. gasesc pe internet un interviu cu criti puiu, dat unei reviste de cultura din republica moldova. chiar in titlul interviului - ce-mi sare in ochi?: ideea cu fereastra furata de la Basin. ceva de genul "filmul meu reda lumea vazuta prin fereastra mea " :)) . e cam phony gagiul.

Nineteen eighty four

Catastrofala aceasta adaptare dupa romanul lui Orwell!
Pentru un roman asa de detaliat,filmul e destul de ambiguu ,e lipsit de ritm pentru ca sare de la o scena la alta,drept urmare nu are nici pic de profunzime iar personajele sunt sterse.E greu sa simpatizezi cu vreunul din ele,mai ales Winston pentru ca nu e dezvoltat aproape deloc,spre deosebire de carte unde mai bine de jumatate din ea se axeaza pe gandurile sale.
Mai e si acting-ul lipsit de pasiune si relativ neconvingator,in special cel al lui Richard Burton care e incredibil de sters in rolul lui O'Brian,nereusing sa surprinda pasiunea fanatica care o are fata de Partid iar dialogurile,desi sunt cele din carte,sunt livrate sec.
Muzica aleasa nu adauga absolut nimic,fiind nepotrivita intr-un asemenea mediu ca cel din film si multe scene au fost modificate fara rost.
O adaptare de succes ar fi trebuit sa tina undeva la 2 1/2-3 ore pentru a cuprinde cat mai mult din esenta cartii.
Intr-un final,nu reuseste decat sa surprinda cu brio atmosfera si statistic vorbind,scenele cheie din roman,dar sunt egale cu zero din moment ce lipsesc detaliile dintre ele si cel mai important,trairile lui Winston.

5/10

Ah, in mare stiam de chestia asta. Cu terminologia ("transparenta") imi juca memoria niste feste.
Nu inteleg. Care-i problema?
Desi am crescut cu Gorzo si eu sunt cam la cutite cu el in ultima vreme (http://www.cinemagia.ro/forum/showth...t=93369&page=9 ) insa lasa-ma sa inteleg problema ta. Pe aparatul lui critic esti suparata, pan la urma, sau pe politica sa (logica selectiei filmelor despre care comenteaza)? El scrie pt Dilema. Dilema nu-i revista de cinema. El are in vedere cinefilii de duminica (oricat ar fi ei de sofisticati intelectual in general). In plus, ideea e sa se lege numai de filmele care trec prin cinematografele noastre. Nici daca s-ar forta nu ar putea deveni nemaipomenit de inconoclast. Iar despre"pletora de dejectii cu care isi face de obicei treaba"... te referi by any chance si la titluri precum: The Artist, The Descendants & The Ides of March, Tinker Tailor Soldier Spy, J. Edgar, Carnage, The Girl with the Dragon Tattoo, A Dangerous Method?

mamă, cât am de citit. revin mai târziu, dar , in a nutshell:
un critic nu e un tip care, după ce m-am distrat bine, vine și dă amuzamentului meu o patină intelectualistă. m-am distrat și atât, nu trebe cineva să-mi implanteze ideea că nu doar mi-am dus sinapsele la solar și la manichiură, uitându-mă la un film, dar am și făcut o oră și jumătate de fitness mental. miroase a lingușeală, din aia puturoasă. nu comentez filmele de mai sus, pentru că sunt oameni pe forumul ăsta care îmi sunt simpatici (nu că le-aș fi văzut pe toate - am alte priorități; app, cum de nu ai amintit de the tree of life, cu care gorzo a dat un pic de pereți? sau tocmai acolo stă mărul discordiei, care te-a divorțat de el?):D , dar ideea e că un critic nu e tipul care, după ce m-am ghiftuit cu mtv, vine și îmi face antropologia culturală a consumerismului, citând din lipovetsky și baudrillard. și chiar dacă o face, o explicație sofisticată a unui fenomen nu înseamnă deloc că fenomenul în sine e sofisticat în alt aspect decât complexul de factori care l-au determinat istoric. așa, și istoria tigăii poate fi un subiect complex, dar mă îndoiesc că asta face din tigaie obiectul unei meditații sofisticate. adică, să mă corecteze cineva, dar mie mi se pare că complexitatea istorică și cea spirituală sunt chestii diferite. iar la gorzo asta nu îmi place: că se oferă să înzorzoneze ceea ce și așa atrage, să înnobileze ceva ce nu trece dincolo de epiteliu, sau, dacă trece, de ce să mai explice? un critic cred că e un tip cu o sensibilitate superioară = nu un individ care îmi rafinează dispozitivele de justificare ale uitatului la mtv, pentru că astfel nu face decât să prolifereze acel gen de sensibilitate care mă face să mă complac în așa ceva, ci cineva care îmi îndreaptă sensibilitatea și spre alte zone ale discursului estetic, decât cel de tip fast food. (am zis mtv așa, la plesneală.) . malpraxis teoretic - trebe urmărit penal :))

dilema nu e revistă de cinema. e de cultură, așa se pretinde. trebuie să spun mai mult?
o să mai scriu și dincolo - în threadul dedicat subiectului, acum mi-e cam greu, e atâta vacarm aici, că am uitat și cum mă cheamă X(

p.s. nu am nimic cu stilul omului, e foarte haios câteodată. e alegerea lui, dar cred că ce face el e risipă. :)

ca e phony? nici o problema.
sau ti se pare cumva legitim sa iei vorbele unui teoretician celebru si sa le dai drept viziunea ta artistica?
am vazut azi in cahiers du cinema o coloana despre aurora. il cam desfiinteaza.
se gaseste pe internet filmul asta?

cahiers se cite;te numai pe bază de abo plătit, nu?

se găsește filmul.

eu nu cred că puiu e atât de infatuat încât să creadă că e singurul care știe de bazin, care nu e un obscur. cred că dă citatul acela ca citat, nu ca observație personală. nu cred că fac o comparație proporțională, dar monteiro îl citează într-un rând pe quevedo și toată lumea a luat acea declarație drept a lui monteiro, dar nu cred, sau am eu o păprere prea bună despre monteiro, cred că justificată, că intenția omului a fost aceea de a-și atribui paternitatea citatului. mai ofensator poate ar fi fost dacă ar fi dat puiu și autorul citatului. cu siguranță că și atunci ar fi fost voci care ar fi zis: bine, bă, că numai tu citești.. tre să pun și eu mâna pe ceva literatură despre film, dar mi-e că îmi va afecta experiența pură a cinemaului, dacă există așa ceva.:))

nu stiu ce sa zic. maybe it's just me. mie mi-a facut o impresie proasta de cate ori l-am vazut sau am citit ceva despre el.
de la interviul de pe dvd-ul cu lazarescu. unde se vede clar ca nu poate sa se exprime ca lumea in engleza, insa vrea sa mascheze faptul printr-un soi de afectare, ca si cum vezi doamne are atatea de spus ca nu stie ce sa mai spuna, nu ca nu stie cum sa se exprime. vorbea aiurea. tot ce am inteles e ca i-a venit ideea cu lazarescu in spital.

apoi a mai venit Federico un alt interviu, unde facea o afirmatie bizara. ceva de genul ca el, desi are formatie de pictor, nu e tampit ca filmele lui sa fie inspirate din pictura.
iar acum si faza din revista moldovedeasca. ce si-o fi zis, ca aia din modova n-au auzit ei de bazin.
mai spunea tot aici ca el nu intelege travelling-ul. pentru el nu are sens.
imi venea sa-i spun ca e atunci ar privi pe fereastra unui tren in mers. :D

in schimb. ca sa nu zici ca oi fi eu pretentios, am urmarit un interviu cu cristian mungiu, pe extrasului la dvd-ul 4.3.2, cumparat recent. si pot spune ca m-a impresionat. este, in opinia mea si din cate cunosc eu, cel mai titrat cineast roman contemporan. vorbea, binenteles, pe romaneste, fara fandoseli. raspundea la obiect la intrebari legate de film, de scenariu, de mizanscena.
a explicat, si am inteles si eu in sfarsit, motivatia si viziunea cinemaului minimalist pe care il cultiva.

uite, am gasit interviul. poate ai dreptate. e o doar o parere de-a mea.

http://www.contrafort.md/categorii/e...-puiu-la-chi-u