my 2 hrs with m. williams
 

My Week With Marilyn (Simon Curtis) - mie una williams nu mi s-a părut alegerea reușită pentru rolul lui monroe. williams e mereu obosită, mi se pare că veșnic trebuie să facă o sforțare uriașă să se scoată dintr-o stare cronică de sevraj și plictis. și marilyn o fi fost sedată la vremea ei, dar nu țin minte (din înregistrări cu ea, poze) să fi avut nevoie de atâta efort să fie grațioasă, să zâmbească cu tot sufletul. marylin deborda viață, iar williams e depășită de rol. michelle pare să iasă din ceva poze david lachapelle, o duduie rococo gata să leșine, undeva între o extenuare fără ieșire și o feminitate nesigură. apoi, tandemul dench, scott, branagh îi fură tot showul. nu ea e starul în film, mai degrabă starleta. în realitate, monroe cred că era mult mai puternică de atât. s-a spus despre marilyn că era ușoară ca o spumă, că melancoliile ei aveau aerul unor rătăciri de fetiță, păstrând toată senzualitatea nealterată a femeii, că a fost mai mult sex-simbol decât actriță. de ce atunci e atât de greu să o joci bine? williams o joacă bine doar în momentele ei proaste, or fi de vină vremurile în care trăim, dar nu trebe un actor să resesciteze inclusiv ceea ce nu mai trăim, aici asta ar înseamna atât dorința lui monroe de a o lua de la zero în fiecare zi, dar și a merge, în procesul de auto-distrugere până la dezastru? or, wiliams se cramponează în melancolie și când zâmbește, și când e distrusă. apoi, m-a enervat că atunci când industria celuloidului merge ață, filmul ia un aer de operetă, de zumzet fericit de stup. se celebrează mersul mașinăriei cinematografice, nu revenirea lui monroe, iar în astfel de momente monroe dispare, e copleșită, toți ăia adunați acolo fac mai mult decât ea. entuziasmul e față de procesul fabricării filmului, nu față de prezența electrizantă, de neînlocuit a normei jean. nu zic că e rău, dar filmul ăsta was supposed to be despre altceva, nu?

p.s. ne-ar trebui și părerea unui bărbat în chestiunea marilyn-michelle, sigur ar fi de mai mult folos :)

N-am vazut filmul dar stiu ca vorbeam cu Pepper cand a postat trailerul de la el ca nu mi se pare Williams o alegere buna pentru rolul lui Marilyn pentru ca una la mana,nu seamana cu ea si a doua la mana,n-are carisma ei.

Filmul ăsta a fost făcut după o carte a tipului ăla de i-am și uitat numele, al treilea asistant de regizor.
A fost despre acea perioadă nu prea fastă pentru Marilyn, de altfel Marylin n-a mai făcut niciun film timp de 2 ani după acea escapadă la Londra.

Așa că dacă te așteptai la altceva, eventual la un film despre întreaga carieră a divei, ghinion.

Cât despre Michelle mi s-a părut o alegere foarte bună. Mult mai bună decât tipa care vrea să o interpreteze într-un nou serial Smash.

aa,nu mă așteptam la o biografie sau ceva de gen. dacă era așa, mă uitam la un documentar. de fapt, nu cred că a fost cazul să mă aștept la ceva. m-a interesat abordarea unui personaj ca marilyn, care pentru mine nu a fost deloc marilyn, în interpretarea lui williams. doar în unele momente s-a produs apropierea, dar ca întreg nu pot să spun că a fost ceva mai mult decât aproximație.
tocmai diva de care spui cred că eu că lipsește din film, cu toate că marilyn nu a fost doar atât. eu dacă aș fi bărbat, aș citi altceva în ochii lui monroe decât în cei ai lui williams interpretând-o pe monroe. dar asta e o discuție infinită cred.

Young adult - o imensa plictiseala. Nu are nimic din ironia si umorul din Up in the air si Thank you for smoking. Practic, filmul nu spune nimic. O tipa la aprox 40 de ani are o criza de identitate si se gindeste sa-si recistige iubitul din liceu. Ideea poate n-ar fi fost rea, dar totul e atit de fals, incepind de la personajul lui Charlize, care oscileaza intre a umbla ca beata, imbracata in pijama pe strada in timpul zilei si a bea mai ceva ca ultimul camionagiu in fiecare seara. Singurele personaje interesante, cu interpretari pe masura :) sint catelusa :x si colegul Matt, in rest parca toti actorii ar fi fost adusi pe platou direct din circiuma, dupa ce i-au imbatat bine pina la 6 dimineata.

Mie nu mi s-a parut totul fals,chiar m-am identificat cu anumite aspecte din personalitatea ei iar felul in care sunt prezentate celelalte personaje mi s-a parut destul de bine realizat incepand cu Matt,care datorita handicapului rezultat din bataia primita in liceu traieste o viata solitara si isi gaseste scuze pentru a nu realiza ceva mai important in viata,ajungand la Buddy,vechea dragoste a lui Mavis,care duce o viata nespectaculara dar fericita intr-un orasel unde nu se petrece mai nimic.
Mavis este intradevar superficiala dar are tulburari psihice cu care ai putea sa te asociezi in cazul ei,practic filmul nu mi s-a parut sa aiba neaparat o morala clara ci mai degraba a fost un character study al unei persoane frustrate si speriate,care nu se adapteaza sau nu vrea sa se adapteze ideii de viata fericita propusa de societate.Practic,cred ca o sperie gandul de a face copii si a duce o viata simpla intr-un orasel ca Mercury,motiv pentru care si bea in cantitati industriale,ca sa uite.
Nici n-ar fi drept sa-l compari cu Up in the air sau Thank you for smoking,scenarista fiind Diablo Cody,deci mai bine l-ai compara cu Juno doar ca e mai serios si se injura mai mult.
Evident se putea exploata subiectul ceva mai profund dar chiar si asa mie mi-a placut iar Charlize mi s-a parut spot on.:-bd

Mie nu mi s-a parut ca a meritat timpul meu. Ma asteptam sa nu ma dea pe spate, dar speram sa fie macar putin witty, nu neaparat comic. Nici Juno nu mi-a placut deloc, dar la el n-am considerat ca timpul a fost pierdut.

Am vazut aseara Hugo. Mi-a placut foarte mult fiindca m-a facut sa ma intorc in timp intr-un fel - acum -spe ani jucam pe calculator un joc de aventuri - Syberia - care era cu automatoni si parca imaginile din joc erau similare cu cele din film... O poveste frumoasa cu imagini frumoase - premii Oscar meritate pentru cinematography si art direction - sigur! I-as da 8,5 din 10.

Cu cateva zile in urma am vazut Melancholia - un film impresionant care mi-a ramas in minte - tot asa ca un film foarte frumos - ca imagine - si frumos spus. Ideea e simpla, practic ti se reveleaza totul in primele 5 minute, iar detaliile, reactiile personajelor principale la eveniment le descoperi treptat si mi se par veridice si autentice (spun asta ca 1. cineva care a cunoscut femei depresive, nu una si 2. ca mama). Nu mi s-a parut nici un film greu de urmarit sau greu digerabil - chiar te pune sa te intrebi - tu ce ai face? cum ai reactiona? Tot un 8,5 de la mine.

Melancholia - un film static de la cap la coada.
nu are acel vino-n-coa' pe care il asteapta orice urmaritor de filme.
un film in care toata lumea sta, in care nu se intampla nimic.
un film in care si eu puteam sa joc (adica sa stau).
scuze, dar nu sunt de acord cu punctul tau de vedere....
multumesc.

Let's agree to disagree... :) Ca orice film - felul in care il simt unii sau altii dintre noi e diferit. Acum, de Melancholia, criticii de film au cam zis numa de bine. Eu sunt amatoare rau, dar mie mi-a placut foarte mult. Stiu insa, cum am zis, ca filmele sunt vazute si intelese si gustate diferit de persoane diferite. Sa nu incepem o discutie despre Blair Witch Project sau Ed Wood - care pentru mine sunt niste idiotenii, iar Ed Wood pe rottentomatoes e super bine cotat si de critici si de public, insa la The Blair Witch Project - criticii sunt pe spate de extaz, iar publicul arunca cu rosii, vorba aia... (clar ca nu toti, stiu sigur persoane care l-au considerat de nota 10). Asa ca... normal ca parerile sunt impartite. Nu ma supar deloc, ar fi culmea si nu trebuie sa iti ceri scuze pentru propria opinie! :)

Teorema(1968)-10/10->Pare la fel de banal la suprafata ca si Melancholia,dar nici asta nu este.Un film genial,ce trebuie vazut de toata lumea.

sunt in consonanta cu tine:
nici mie nu mi-a placut niciunul din cele doua filme amintite de tine,
cu toata cota lor mare de piata.

Am vrut sa ma uit la "The King's Speech" azi-dimineata dar am adormit dupa fo dooj de minute.
Dar o suta de procente din vina mea. Filmul chiar imi placea foarte mult. Foarte interesant cinematography-at si montat. O sa-l reiau candva. (de la zero, bine'nteles).

Initial, voiam sa incerc "Diva Dolorosa" din topul lui Malombra (mai sunt vreo 3 extraterisme de-acolo pe care mi le-am pus la-ndemana ca sa le-atac in viitorul apropriat ca m-a facut tare curios) dar dupa ce-am vazut despre ce-i vorba am zis qu est-ce que fuck ist das shit? Nu-i momentul pentru asa ceva, back to mainstream.

okay, și ți-a plăcut spiciu ăla? :))
i can't feel less guilty for my choices.
nu e shit deloc, mie îmi place mult black romanticism ăla de care se vb la început și acum chiar mi-am găsit o colecție de filme din seria de film mut italian de la început de secol. m-am obișnuit demult cu ideea că paralelismul e un fenomen natural în sfera umanului, așa că nu mă supăr. poate revii cu gânduri mai bune. tre să revăd lista aia, să văd ce filme îs mai viewer-friendly de pe acolo, dar s-o găsesc întâi.

Da, a fost misto. Fugeam de el degeaba. Cel mai tare a continuat sa ma gadile 'cinematografia'. Am un fel de fetis pentru asta, uneori o pun in fata ideii si povestii ca importanta. Stiu ca poate parea un pic snobist si neverosimil dupa citatul din Asylum de acum cateva minute, dar e o poveste mai veche pe care am mai mentionat-o pe-acici cum eu chiar simt la astefel de filme intersant pozate si fugarite cu camera (si montate, intr-o oarecare masura) o puternica satisfactie in senzatie de aprofundare a constiitei conceptului de spatiu. (Shit, ce pretentios poa sa sune, dar n-am ce-i face) : La TKS, faptul ca a fost binisor scris si jucat n-a stricat, de asemenea.

N-am zis shit in sens denigrator, ci in sensul de ciudatenie. Inca vreau sa-l vad in viitorul apropiat. Am mai pus ochii (si mana!) pe Finistrrae si Araya, si-o sa bag un tackling la ele cat de curand.
Sunt numai extraterisme pentru muritorii de rand, fii pe pace. Intreaba pe cine vrei. Daca a auzit unu din 20 de insi interogati de vreunul din filmele sau regizorii listati de tine, o sa fie un miracol.
http://www.cinemagia.ro/forum/showth...=81650&page=22

măi, da toate-s user-frienly, ce pijamaua mea.. am revăzut lista și la concluzia asta am ajuns.

finisterrae da da da! deci ăla e... nici nu ai cu ce-l compara, e un trip de film. mega-trip. cu 2 fantome călătoare :))

dacă îți plac filmele bine filmate, poate cehii ar avea de oferit : sun in a net, marketa lazarova, night of the nun. ”poate” ăla e cam redundant.

Oau, de Lazarova chiar am auzit! Chiar pe cinemagia!
Insa nu duc lipsa de material de lucru, americanii fac o treaba destul de buna. *
Dar o sa-ncerc sa le tin minte si pe astea.
Thx.

LE: *desi la modul absolut, Tarkovski-i tata lor cand pune mana pe camera

chestia asta cu spațiul e interesantă, dar nuș dacă king.s speech e filmul care m-a făcut să-mi pun probleme de gen.
filmele lui sokurov (nu am văzut tot, dar zic de alea cu distorsionări) mi se pare că au aceeași structură spațială cu tablourile lui bruegel. la bruegel mi s-a părut întotdeauna că există o organizare concentrică a spațiului, un infinit segmentat. orice avansare în infinitul exterior, geografic, se cuplează întotdeauna cu un plus de cunoaștere, deci cu un avans interior. nu se deplasează nimeni acolo ampulea, există un fel de demarcație strictă, o ierarhie pe orizontală. poate de asta mi s-au părut mereu tablourile alea pline de o nostalgie uriașă, un spațiu închis și deschis totodată, amețitor pentru că, chiar dacă vizual spațiul se prezintă ca restrâns, știi că parcurgerea lui nu se face în lipsa unui set de etape obligatorii, care transformă un itinerar aparent scurt într-o odisee de proporții, asta și pentru că, odată început traseul, spațiul dezvoltă cute, falii și extinderi imprevizibile . oriunde te așezi, acolo se poate instala întreaga lume, porți centrul cu tine oriunde pleci, pentru că orice loc se poate resemnifica pe verticală, nici unui loc nu îi lipsesc aceste coordonate, care îl pot transforma în loc privilegiat al parabolei, un spațiu religios și aventurier totodată, nu cartezian prin uniformitate, ci formator și individualizat până la unicat. și în pictura din zona aia e sentimentul ăsta, de ireal, de cozy și de nelimitat, aici-ul ca machetă a lumii, dar și de diferența specifică a fiecărei felii de spațiu. și tocmai aici e șpilul; deși la nivel esențial știi că deplasarea, schimbarea nu aduce nimic nou, tentația diferitului potențial, chiar la nivelul esenței, gând oarecum eretic, e cel care face spațiul ăsta atât de tentant, mobilizator și imobilizant totodată. bruegel scapă ieftin, de obicei temperează plonjoanele astea cu o narațiune plauzibilă sau exemplară. din câte știu, a fost foarte cu capul pe umeri, a pictat abisul fără să pice în el :| . cum dracu..
(și chiar nu vb de paradoxul cu țestoasa aici. spațiul acela chiar se parcurge, dar nu cu avionul, într-o doară. ) -( astea îs doar impresiile mele.)

eu nu mai iau imaginea drept etalon. sunt atâtea filme frumoase, că și dacă nu-s fan la unul, știu că vine altul, niciodată nu e criză. oricum, îmi plac mai mult monocromele, nu-mi dispersează așa tare atenția :))

acolo mă abțin. la filmul cu nrul 10001 o să mă pronunț.

Ca sa citez si eu un clasic al cinematografiei: "despre ce plm e vorba aici?"
Serios acuma, stiu ca e mai greu sa te exprimi intr-un mod clar si concis, sa inteleaga toata lumea, dar voi nici macar nu va straduiti.