Imi place la nebunie melodia asta!! De cateva zile o tot caut pe net - un video, si nimic, numai la Gurerrilla - la unica radio con cojones!

Linga radio ,linga ghilea .

@ Federico, bremen1980, Chambord
Dar ce 'telectuali apreciati voi? Care sunt aia mai acatarii? Au aparut altii mai tineri, un nou val? Unde, ce publica? Scuzati-mi ignoranta, as vrea sa mai aflu si eu chestii.

Mercutio,

Eu nu apreciez pe nimeni din tara ca ganditor profesionist (poate doar pe - tanarul - Vlad Muresan). Alde Plesu sunt un fel de regi chiori in tara orbilor, cred io (no offense).
Eu in contextul contributiei sale la patrimoniul cultural l-am atacat, caci ca om de rand, sau ca intelectual in sensul moale al termenului, daca nici el nu mai merita bagat in seama, atunci putem sa stergem Romania de pe harta...

De ex, articolul de ieri e chiar dragut:
http://www.dilemaveche.ro/sectiune/s...cei-ce-nu-cred
Incepe destul de stangaci ( ateismul nu e mai puţin o „credinţă“ decît credinţa însăşi - yeah, right, la fel cum NE-urmaritul filmelor e tot o forma de cinefilie ) si cu un usor retardaj fata de stadiul la care se poarta dezbaterile respective la tema de fata, la ora actuala, in lume (La fel de greu de argumentat raţional, la fel de radical şi în aceeaşi măsură pasibil de „fundamentalism“ - vorba aia: ... :)) )
dar chiar devine interesant pan' la final. :)

Discutia asta e una lunga si nu se ajunge niciodata la vreun consens. Eu unul evit sa intru in ea. Oricum trebuie sa vii cu ceva mai consistent pentru a te opune afrimatiei de mai sus. Dar as vrea sa-ti pun o intrebare: tu crezi ca nu exista dumnezeu sau stii sigur ca nu exista?

Mercutio,

Da-mi voie sa te completez spunand ca discutiile acestea nu numai ca sunt inoperante, dar chiar au si un damf de kitsch obscen atunci cand depasesc o sfera dotata cu un minimum de intimitate. L. W. avea de o mie de ori dreptate cand zicea: "make sure that your religion is a matter between you and God only". Cu toate astea o sa continui.
Nu stiu de unde-ai tras concluzia referitoare la ateismul meu, dar banuiesc. Prejudecatile fac ravagii. Acum: tinand cont si de proaspata si perspicacea observatie a dlui Plesu vizavi de dificultatea recunoasterii unei (ne)credinte autentice, mi-e si mai greu sa-mi dau seama pe ce pozitie ma aflu dar dac-ar fi totusi sa ma pronunt cumva, as zice: un agnosticism cu inclinatii spre dreapta in general, dar bantuit tempestuos de fluctuatiile exercitate de polul opus parca pe zi ce trece mai abitir.
Ok. La fel ca si mai nainte nu vorbesc din punctul meu de vedere, dar da, ateismul nu e o credinta. Ateismul e o pozitie psihologica golita de continut, pasiva si nedefinitorie pt cel care o "sustine". Daca ateul e credincios in faptul ca dzeu nu exista, atunci toti suntem niste credinciosi zelosi in inexistenta urmatoarelor specimene: zeus, thor, krishna, apollo, hades, flying spaghetti monster, pink invisible unicorn. Sesizezi ridicolul situatiei? Lipsa credintei in ceva nu e o credinta. Pt un ateu adevarat problema divinitatii e o problema lipsita de sens, care ii inspira doar indiferenta si plictiseala, pt ca unul din lucrurile pe care chiar le crede el e ca nu exista dovezi pt a crede intr-o entitate supra-naturala. Cei care se dau atei dar se razboiesc zi lumina cu religia si religiosii, sunt cei ce cred ca nu cred...
Ti-am raspuns deja, dar sa-ti pun si eu una. Tu crezi ca the pink invisible unicorn nu exista sau stii ca nu exista? Sau: tu crezi ca patratele circulare nu exista sau stii sigur ca nu exista? Intelegi unde bat? Dumnezeu, sub orice forma s-a incercat de-a lungul timpului definirea lui ca concept fiolosofico-teologic, e din categorie asta. O entitate auto-contradictorie, instabila din punct de vedere logic. In sensul asta (strict), stiu ca nu exista. Agnosticismul meu se refera la acea posibila dimensiune a realitatii pe care au tot incercat sa o descrie religiile, deocamdata inca fara succes in privinta comprehensibilitatii logice.

Dupa interventia pe care ai avut-o mi s-a parut ca esti ateu. Scuze.
Dar de ce trebuie mereu cautate conotatii intr-o afirmatie? A crede-credinta, a sti-stiinta: e limpede ca apa de ploaie. Atata timp cat nu exista argumente viabile ca exista sau ca nu exista god (desi s-au facut si se fac eforturi considerabile), deci nu se stie, si prima echipa, si cealalta nu fac decat sa creada (credinta), indiferent de ce se sustin ele. Is that simple.
Eu stiu altfel decat tine. Ateism inseamna negarea existenta lui dumnezeu, nu doar a argumentelor existentei lui. Iar invaliditatea unui argument pro nu constitue un argument contra. Si daca spui ca "nu cred in existenta" sau "cred in inexistenta", e acelasi lucru si tot credinta se numeste. Deci mi se pare cat se poate de corecta afirmatia lui Plesu.
Notiunea de dumnezeu, tot din cate stiu eu, e destul de bine definita in fiecare religie, in special in crestinism. In ceea ce priveste dihotomia intre religie si stiinta, discutia se rezuma doar la calitatea definitorie a lui dumnezeu, aceea de creator al acestei lumi. Despre omniprezenta, omnipotenta, omnistiinta, omnibenevolenta (nici nu sunt sigur ca se spune asa pe romaneste) se discuta mai putin. Of course ca daca te iei in mod separat de aceste ultime caracteristici poti combate altfel. Daca e sa discutam doar despre omnibenevolenta bunaoara (poate imi spune cineva cum se zice in romaneste), dam in problema raului si poti ajunge la a spune, asa cum o faci tu, ca nu exista dumenezeu. Insa ramane un punct de vedere reductionist.

De ce lumea nu poate sa separe credinta prin simplul fapt ca tu crezi in ceva (eu cred in cascaval, pentru ca-mi place), de credinta in ceva supranatural? E chiar asa de greu? Nu e evidenta diferenta? Expansionam abuziv sensul unor cuvinte doar pentru a ne da 'telectuali si mari fiolozofi? Tocmai ieri am discutat cu cineva pe subiectul asta si a mai scos una, ca cica la un curs de filosofie i s-a spus ca nu pot exista credinciosi adevarati (which is kinda true din moment ce-i cam greu sa respecti 100% credinta), dar nici atei adevarati. Dupa parerea filosofilor lu' peste a fi ateu inseamna a-l nega pe Dumnezeu, care inseamna iubire, compasiune, bine si in cele din urma viata, deci e ca si cum negi viata. Un exemplu perfect de a abera "inteligent" (asta mi-a adus aminte de "dezbaterea" de la The Tree of Life de ieri).

LE: Am citit articolul lui Plesu: "La fel de greu de argumentat raţional". Omul e serios sau nu? Nu de alta, dar daca chiar e serios e trista situatia lui.

PS: "ATEÍSM s. n. Negare a existenței lui Dumnezeu și a oricărei divinități; concepție care se bazează pe această negare. – Din fr. athéisme."

Scrie cumva negarea oricarei credinte sau mai adauga ceva pe langa? Ceva minor cu siguranta...

Mercutio,

Sunt surprins ca nu vrei sa cumperi argumentul meu cu unicornul. :) Spune-mi inca o data: ti se pare logic ca eu sa zic de tine ca tu ai credinta in faptul ca nu exista o specie nedescoperita de porci zburatori fosforescenti dotati cu capacitatea de teleportare si apti de a procesa operatii matematice de o complexitate pe care nici computerele cele mai avansate nu o pot manevra? Tu probabil nu crezi asa ceva, dar iti convine sa te defineasca cineva ca fiind un credincios in chestia asta? Cand te intreaba cineva cam ce fel de om esti nu incepi sa-i zici: Aaah, pai stai sa vezi: nu cred in cutare, nu fac cutare, nu cred in aia, nu cred in aialalta samd. Ce conteaza e ce faci si ce crezi de facto. Iar in miliardele de chestii d-astea ridicole nu crezi pt ca nu exista niciun fel de dovezi in sprijinul existentei lor, chiar daca dpdv matematic acestea nu sunt 100% imposibile. Ateii sunt la fel de credinciosi vizavi de problema divinitatii pe cat de credincios esti tu in toate fantasmagoriile pe care vrei sa ti le imaginezi. Daca vrei sa fii mai catolic decat papa, poti intr-adevar sa zici ca atitudinea cea mai inteleapta e un agnosticim umil (in definitiv chiar si cel mai feroce ateist militant al prezentului, R. Dawkins, admite in carte sa The God Delusion ca pe o scara de la 1 la 7 , convigerile sale nu pot sa treaca de 6 pt ca nu-l lasa matematica) dar practic (sau juridic! – ia du-te la tribunal invocand relativismul asta extremist sa vezi cat ii va pasa onoratei instante... >:) ) vorbind e cam penibil.

Da? Si cum ai vrea sa ti se refuteze existenta zeului altfel decat prin contracararea argumentelor pozitive pe care le aduci?! Ce dovada te-ar convinge definitiv si incontestabil dpdv matematic de inexistenta unei entitati? Stii bine ca niciuna. Nu poti sa-mi demonstrezi matematic ca the flying spaghetti monster nu exista. La fel ca si zeul, aceasta nu e o ipoteza stiintifica pt ca nu e falsifiabila. Inexistenta unei entitati este o problema indecidabila dpdv logic. Unless... entitatea se dovedeste a poseda atribute inter-contradictorii, caz in care totul e simplu (problema cercurilor patrate).
Asa cum e definit zeul iudeo-crestin el se autosaboteaza. Atributele sale se si contrazic intre ele (omniscienta si omnipotenta) dar si unele cu sine insele, omnipotenta fiind o fundatura logica (poate dzeu sa nu poata ceva? ) Deci devine o entitate ilogica. Iar entitatile ilogice au sanse destul de mici sa fie reale.
O fi definitorie dar e insuficienta pt a sti ce discutam. Tre’ sa-ti definesti terminologia, ce intelegi prin cuvantul zeu, si care-i sunt atributele apodictic-necesare din care daca i-ai retrage unul sa nu mai poata fi numit zeu. Intr-adevar se incearca in ultimul timp o sublimare si o abstractizare tot mai acuta a notiunii, caci stiinta i-a barat cam toate coltisoarele in care mai poa’ sa se pituleasca (3 compartimente importante mai sunt problematice: originea universului, originea vietii - intrata pe ultima suta de metri, preconizandu-se o chestiune de maxim 2-3 decenii - , si natura constiintei) , dar nu se poate discuta coerent asa. Daca te-ntreb daca poate fi numita singularitatea pre-BB acel Creator probabil n-o sa fii de acord. Probabil o sa zici ceva de inteligenta, constienta si alte cele, dar daca le verifici sensul din dictionar o sa vezi ca acestea sunt atribute specifice doar formelor terestre de viata. Nu mai putin problematic este chiar atributul de existenta, care aparent nu ii poate fi predicabil divinitatii. Divinitatea fiind zamislitoarea existentei ea ar trebui, logic, sa fie situata in afara ei in momentul conceperii.

Nu cumpar argumentul tau cu unicornul sau cu porcul zburator, pentru ca nu functioneaza trucul tau. :) Nu ma deranjeaza sa-mi spui ca cred, am o credinta in inexistenta acestor entitati. Totusi in realitate nu vei face asta pentru ca eu nu trancanesc pe la petreceri, pe forumuri, nu scriu articole despre si nu caut argumente relativ la chestiunile respective. Asta e diferenta dintre mine si atei.



Iarasi vei fi surprins sa afli ca da, ma definesc in felul acesta cateodata: nu fac aia, nu vreau aia. Viata e uneori complicata, nu stiu ce vreau la un moment dat, dar imi este foarte clar ce nu vreau, de exemplu. Lucrurile pot fi foarte bine conturate si in felul acesta, indepartezi ceea ce nu corespunde, la fel ca un scluptor care ciopleste o statuie. Nu e ceva nou, vine din filozofia indiana. Indienii mereu au definit notiunile in felul acesta: neti, neti (nu-i aia, nu-i aia).

Citesc si eu primul meu Stephen King ''Salem''s Lot'.Am avut prejudecati cu nea King si l-am ocolit dar pina la urma tot m-a (sur)prins.

Dupa 120 de pagini inca nu-mi dau seama ce vrea sa zica Michel Houellebecq in ultima lui carte :''Harta si teritoriul'' :-/ :-? .Slabut ,fasonat prea mult si fara vina din vechile lui carti .Bonus :se baga si pe el in carte .Sper sa se mai dezghete in urmatoarele pagini in caz contrar putem vorbi de un semi-esec.

Salem's Lot nu e tocmai cea mai fericita alegere pentru primul King. Misery, Gerald's Game, Dolores Clairborne, The Shining si inca v'o citeva sint net superioare.

Ratiune si simtire si Mansfield Park de Jane Austen. Pe prima o citisem in original cu ani in urma. A fost ok, romantically speaking, dar kind of boring... Parca filmul mi-l aminteam mai fain. Pana sa-l revad, am citit Mansfield Park - mult mai interesanta. Si apoi gasesec pe vplay o miniserie Sense and Sensibility care incepe destul de indecent... neasteptat de indecent. Ratiune si simtire e ok, Mansfield Park e mult mai ok, dupa parerea mea, dar in film au macelarit tot romanul. Filmul nu e rau (1995), dar e cu totul altceva decat romanul - Fanny nu mai este fata aceea timida, ci o rebela, comertul cu sclavi apare ca o tema cel putin secundara, ceea ce nu se "simte" in roman decat putin. Am inteles ca filmul e facut si dupa corespondenta lui Jane Austen, dar c'mon ! - Fanny Price should be Jane Austen's Fanny Price! (personajul filmului ar trebui sa aduca mult mai mult cu cel din carte). Sunt foarte curioasa cum voi revedea Sense and Sensiblity... Oricum - chestii romantice de gagici - nu ca Mandrie si Preducecata nu mi-ar fi dat calapodul barbatului ideal - proud, sensitive and rich - where are you, Mr Darcy? :)

Just have faith! Are cateva romane ca niste revelatii!

Vad ca majoritatea iti recomanda romane clasice de-ale lui Stephen King... Eu iti recomand unul dintre romanele care, dupa umila mea parere, demonstreaza ca SK e mult mai mult decat un alt autor de horror: "The Green Mile" (tradus la noi Culoarul Mortii) - chiar daca sunt aproape sigura ca ai vazut ecranizarea din 1999 cu Tom Hanks si David Morse.

Nu ma apucam eu de'' Salem's Lot '' dar mi-a adus-o un coleg de munca . M-a vazut ca'' le am cu cartile '' si s-a gindit sa scape de niste obiecte care-l incurcau in casa . Mi-a adus o sacosa din aia mare de rafie plina de carti .Am oprit si eu vreo zece bucati : T.Hardy ,S.King ,un P.K .Dick necitit( . ''Invazia divina'' ) ,niste almanahuri comuniste (nostalgii :x ) si niste romane politiste . In rest o gramada de :Pavel Corut , Danielle (nu Titus ) Steel ,Sandra Brown ,etc.

Hai, mai, Bremen! Pavel Corut e super distractiv!! :D Nu-l pune in aceasi sacosa cu Sandra Brown!:((

Eu alternez acum Remarque cu Jane Austen. Am recitit Soroc de viata si soroc de moarte - o poveste de dragoste interbelica foarte emotionanta, iar acum citesc Arcul de triumf si simt din nou o pofta nebuna de a bea calvados! Se gaseste pe undeva prin Romania sau ati baut careva? Cu ce seamana?

TREI DINTI DIN FATA de Marin Sorescu

Volumul 9 al noii colectii "Biblioteca pentru toti" editata impreuna cu Jurnalul national ne propune editia necenzurata a romanului. Cui nu l-a descoperit inca pe Marin Sorescu ii recomand s-o faca,daca doreste, cu ajutorul marelui intelectual oltean care se numeste Tudor Gheorghe. Remarcabilele calitati de portretizare a intamplarilor marunte se manifesta din plin si in singurul roman apartinand scriitorului. Cele peste 500 de pagini sunt dedicate tinerilor generatiei "de sacrificiu" a anilor '50,perioada obsedantului deceniu in care intelectualitatea romana a avut serios de suferit. Marin Sorescu aduce in prim-plan cel putin doua personaje memorabile: Tudor Fratila,puternic autobiografic, si sculptorul Val,boemul care descopera iubirea in conditii dramatice.
Daca in prima parte a romanului cenzura n-a avut prea multe motive sa-si faca de cap, muzica se schimba in partea a doua cand sunt aduse in discutie episoade cumplite din acea perioada tulbure din istoria poporului roman.

Intrucat pe 2666 l-am gasit numai in spaniola si cred ca imi ia cu siguranta 2 luni ca sa-l termin de citit cu dictionarul, am inhatat Last Evenings on Earth de Roberto Bolano.

Desi personajele nu sunt exceptionale, iar povestirile exista doar de dragul de a scrie (nu au nici macar un final in intelesul comun al termenului), are nenea asta un stil de te da pe spate cum de mult nu am mai intalnit (cred ca e ceva in dieta sud-americanilor de se lipesc in halul asta de uleios pe sinapsele cititorilor). Cel putin pe mine ma cam bantuie. Stie sa creeze situatii foarte vizuale care au ramas cu mine mult timp dupa ce am inchis cartea.

Acum, asa ma bate gandul sa imi petrec o eternitate ca sa citesc 2666 in spaniola...:((

MAIGRET SI INFORMATORUL de George Simenon.

In al 53-lea volum al colectiei care ii este dedicata, comisarul Maigret ancheteaza asasinarea dubiosului patron de restaurant Maurice Marcia. Inca din start comisarul banuieste ca sotia Line nu e tocmai straina de cele intamplate. Pe de alta parte inspectorul Louis il informeaza ca a primit un telefon de la un informator anonim care ii acuza de crima pe fratii Mori. Dovezile sunt greu de gasit dar priceperea si tenacitatea lui Maigret sunt proverbiale...

Dragostea Ultimului Magnat (The Love of the Last Tycoon), 1941, F. Scott Fitzgerald

La momentul mortii lui, in 1940, Fitzgerald nu reusise sa termine acest roman. Planuise 30 de capitole dar scrisese doar 17 dintre ele. Cu toate astea, ce ne-a ramas e o carte care desi incompleta ca marime si nefinisata ca detalii a determinat multi critici sa o considere cel mai bun roman despre lumea filmului scris vreodata si, zic tot ei, daca ar fi fost terminata ar fi putut foarte probabil depasi clar Marele Gatsby, magnum opus-ul autorului. In momentul cand am citit cartea stiam ca nu a fost finalizata dar nu stiam in ce mod, nu cunosteam detaliile de mai sus, si desi am simtit in timpul lecturii niste colturi care se cereau putin slefuite, impresia pe care mi-a lasat-o in final a fost foarte puternica. Nu are absolut deloc aerul unei opere facute pe jumatate, are o viata proprie si e magnifica asa cum e, la mai putin din lungimea intentionata. Mi s-a parut foarte interesant sa aflu ulterior ca planul pentru capitolele nescrise includea un twist care ar fi schimbat cu cel putin 90 de grade atmosfera cartii. Si sincer, desi foarte curios cum ar fi iesit, cred ca o prefer asa cum e. Finalul ei actual, accidental, fals daca ne gandim ca nu era de fapt un final intentionat de autor, mi s-a parut genial. Are o luciditate si un coolness care fac redundanta orice continuare. Avem de-a face cu un asa numit roman-a-clef, personajul central Monroe Stahr emulandu-l pe celebrul producator hollywoodian Irving Grant Thalberg considerat un geniu la vremea lui in ciuda tineretii (a murit la 37 de ani, dupa o cariera impresionanta), in vremea cand nu regizorul ci producatorul era "creierul" filmului, stare de fapt pe care cartea o oglindeste perfect. Titlul romanului, in faux-romance-ul lui, e o metafora bi-directionala a modului in care dragostea, banii si puterea din spatele ecranului erau cu mult mai triste, mai ne-stralucitoare, mai complexe decat pe ecranul Hollywood-ului in anii lui de glorie. O opera de arta despre arta ca produs comercial. Obligatoriu pentru orice cinefil.

10 / 10 (esential)

Kurt Vonnegut –Un om fara de tara

E o colectie de eseuri (probabil au fost si publicate prin vreun ziar), autobiografice intr-o oarecare masura, in care Vonnegut isi da cu parerea despre ce se intampla prin politica, prin lume, discuta diverse idei despre literatura (de ce Shakespeare ar trebui sa fie, teroretic, un scriitor prost, dar de ce totusi ii reuseste), in timp ce peste toate acestea domina umorul ca mecanism de aparare impotriva lumii ingrozitoare in care traim. Vonnegut, la cei 83 de anisori ai sai, e destul de necajit asa pe lume (« Life is no way to treat an animal »), dar nu se poate abtine sa nu se amuze la absurditatile vietii.

E o carte ca o discutie la o bere. E un Vonnegut relaxant (in comparatie cu Slaughterhouse 5 vreau sa spun).

A DOUA FUNDATIE de Isaac Asimov.

E a cincea carte din ciclu, in ordinea cronologica in care se petrec evenimentele. In prima sa parte asistam la incercarile Catarului de a gasi A Doua Fundatie, singura care ii sta in calea dorintei de a domina intreaga galaxie. Chiar daca rezultatul e previzibil, povestea e una foarte interesanta iar infruntarea finala foarte tensionata. In partea a doua Prima Fundatie incearca sa o gaseasca pe cea de-a doua estimand ca aceasta e un pericol pentru implinirea planului Seldon. Dinspre Kalgan vin vesti ingrijoratoare: un urmas al Catarului vrea sa-i calce pe urme. In aceste conditii Primul Vorbitor e nevoit sa ia masuri pentru rezolvarea noii crize iar in planul sau un rol foarte important il are Arcady Darell.

Nimic nou pe frontul de vest - Erich Maria Remarque 10/10

O recomand din toata inima celor care inca nu si-au facut timp sa o citesca. Pentru mine este una dintre cele mai bune opere citite. Cu greu am lasat-o din mana iar pana a doua zi de regula, era atat de muuult.
Gustul pentru operele de razboi l-am prins de la Sven Hassel si al lui Gestapo si serialul "Band of brothers" care de asemenea m-a impresionat. (Uneori ma vaietam dimineata ca e apa rece iar Cpt. Winters intruchipat de Damian Lewis spargea gheata sa ajunga la apa ca apoi sa se rada la sub 0 grade Celsius :-O).

Mereu m-am intrebat de ce nu a incercat nimeni, nici macar acum, in epoca efectelor pe ordinator, sa ecranizeze seria aceasta.

Si eu! Bine ca au ecranizat Dune de cateva ori, dar seria Fundatiei nu au putut sa o faca... Ce sa spun - poate e prea mult, prea greu?! Dar ar putea face un serial, in definitiv - la cate shituri de seriale se scot pe banda rulanda, s-ar preta si unul mai de calitate.

Eu am citit seria Jane Austen - stiu ca toate seamana, dar Northanger Abbey m-a surprins in mod foarte placut. Acum sunt la ultima - Emma si merge incet fiindca ma enerveaza personajul principal din carte, la fel cum imi amintesc ca ma enerva si in film. Preferata mea de Austen ramane, se pare Mandrie si prejudecata, dar macar i se mai adauga si Manastirea Northanger.

Am mai citit si 2 carti din seria James Bond - Pe cine nu lasi sa moara si Casino Royale. Pot sa spun ca imi place stilul lui Ian Fleming si parca sunt un pic mai bune decat filmele. Pe Bond mi-l imaginez numai cu fata lui Daniel Craig, insa sau Sean Connery.

Am citit si volumul Razbunarea lui Finnigan din seria Thriller a nu stiu carui ziar. Foarte bun thriller! Acum am inca vreo 6 carti pe noptiera, asa ca nu ma plang - urmeaza din aceasi serie - Ura si Toamna, apoi probabil inca vreun James Bond, Cruciada copiilor si inca vreo 3 "vechituri" coborate din pod. Happy me! :)

Jules şi Jim - Henri-Pierre Roché

Attachment 1600

Doi prieteni(Jules si Jim) si fermecatoarea Kathe. Un triunghi atat de ciudat incat nu stii daca sa-i iubesti sau sa-i urasti pe cei trei. Autorul reuseste cu cuvinte simple, cu un umor fin sa te faca sa simti tumultoasa viata a personajelor. O carte tulburatoare, cum ar zice Chambord, 10/10 esentiala:)

The Exorcist - William Peter Blatty


Geniala !

Dos Passos -42nd Parallel

Paralela 42 este primul volum din trilogia USA. Cartea este un portret colectiv al Americii, aici pânã la primul rãzboi mondial, dar sigur urmeazã criza economicã şi chiar vreau sã ajung la celãlalt volum. Dos Passos are umor pe alocuri şi este, mai ales, un bun observator al societãţii. I se potriveşte de minune o biografie kilometricã de genul ãsta. E un fel de Balzac modern, povesteşte foarte bine.

Capitolele mele preferate au fost cele de "Newsreel" -un colaj / montaj de diverse titluri de ziar ale epocii (unele chiar de tip Click sau Libertatea) îmbinate pentru a crea uneori o confuzie comicã (sau, in fine, amaro-comicã); e destul de cinematografic aşa, e ca în scenele alea când ţi se deruleazã ziare pe ecran; varianta de inceput de secol XX de RSS feeds.
Mi-au placut si capitolele de "Camera Eye" -scrise în stilul de "stream of consciousness", totul este privit din perspectivã personalã, fãrã intervenţia unui povestitor, impresionist... Dar Joyce ii da clasa la din astea.

Imbinarea punctelor de vedere ale personajelor asupra aceleaşi realitãţi nu are nici originalitatea, nici talentul lui Faulkner, iar rãtãcirile lor de-a lungul vastului continent nu au forţa unui Kerouac care se aflã în cãutarea unei identitãţi, a unui sentiment de libertate, a visului de a te regãsi şi a te realiza undeva, altundeva decât aici.

Dos Passos e destul de "realist", dar este interesant cum atitudinile, ideile generale care se desprind din istoriile personajelor au rãmas valide şi în prezent, aplicate la un conţinut niţel diferit, însã cu o esenţã foarte asemãnãtoare.

fetita cu chibrituri , autor Meme Stoica parca

@aniela: ai citit ceva de Pynchon ? cred ca ti-ar placea

nu :">

dar am pe lista pentru urmatoarele carti The Crying of Lot 49 si cred ca am pe undeva si Gravity's Rainbow. Daca Gravity e mai bun decat The Crying pun Gravity pe lista. :D

Eu am citit doar V. si ti-l recomand. Dar am auzit ca si cele 2 amintite de tine sunt foarte tari.

V. j'ai pas ca... :( ia sa pun manutza sa caut.

I know some crazy Pynchon fanatics, dar eu inca nu m-am incumetat. Momentan I'm going through such a shitty phase ca nu ma mai incumet la mai nimic, dar asta e alta poveste.
Din cate am inteles Lot 49 cica nu ar fi ideala ca introducere, desi e si mai scurta si destul de celebra. Mi s-a zis de Vineland ca ar fi buna de deschis apetitul. Gravity's Rainbow e cea mai celebra, dar din cate mi s-a explicat, toti colosii scrisi de el cica ar fi unul si unul, and he got really good with age. Totusi, dupa cum am zis, vorbesc din ce mi-au spus si mie altii.

Am citit o carte foarte buna pe care v-o recomand cu caldura: Cruciada copiilor de Florina Ilis (colectia Top10 de la Polirom). Este un roman cascada care, pornind de la prezentarea unei situatii inedite si putin probabile - cruciada copiilor, face o descriere trista dar foarte corecta a societatii romanesti din anii 2000. Ideea romanului te indeamna la introspectie, la reeevaluarea propriilor valori, atat ca om din Romania, cat si ca parinte in mileniul 3 (poate chiar si ca profesor). Foarte frumoasa! Nota 10!

si eu o am pe raftul de "a fi citite" din iulie. mi-ai facut pofta. acum o mut imediat dupa Life a lui Keith Richards.

La carti ma pricep mai bine decat la filme. Asa ca nu am carti ideale ca introducere. De fapt, cu cat o carte este mai indigesta, cam cu atat imi place mie mai mult. desi nu e neaparat un criteriu. De exemplu, Omul cutie a lui Kobo Abe este cartea care m-a infrant. definitiv! de vreo 3 ani ma chinui sa o termin, dar degeaba. nu pot, este infernala.

Intrucat am vazut ca s-a tradus la noi de curand (sau numai s-a publicat de curand -in fine, viueste blogosfera literara de raul ei), cred ca o sa incep chiar cu lotul 49. am gasit si Gravity's Rainbow pe un stick, dar nici urma de V (o dibuiesc eu si pe asta). Asa ca am pus lotul 49 pe lista deocamdata. sa vedem...

http://www.cinemagia.ro/forum/showpo...59&postcount=1
Am fost si eu surprins sa (re)descopar ca e chiar primul post din topic. Nu mai tineam minte cum a inceput. :)

Ce mai citeste Gigea :

Nabokov ''Invitatie la esafod'' - face ce face Nabokov si strecoara peste tot nimfete .In acest roman chiar in celula unui condamnat la moarte . De data asta insa pustoaica doar trece prin cadru problema principala fiind capul Cincinnatus care sta sa cada pe butucul calaului.

Thomas Mann ''Muntele vrajit ''.Am gasit cele trei volume intrun anticariat la Universitate dar cind sa ma apuc de lectura am vazut ca primele 15 pagini lipseau din primul volum X( . Deci de aia costau toate doar 5 lei :-O ?? Am reusit sa citesc intr-o librarie paginile care-mi lipseau si sper sa ma bucur de restul cartii la mine pe fotel .

Am terminat si ''Romantismul german ..'' cartea scrisa de Ricarda Huch si aparuta la Humanitas.
Dupa caramida asta de 600 de pagini pot fi sigur de un singur lucru : romanticii nu sunt tipii aia care-si asteapta iubitele cu petale presarate pe covor si lumarele aprinse in cada .Aia sunt tipii din American Pie =)) .Romantici adevarati au cautat tot timpul plenitudinea , universalul ,contopirea gindirii cu sentimentul .Nu au respins ideile iluministe ci doar le-au umplut de viata . Erau preocupati de arta ,istorie ,folclor dar si de matematica ,filozofie ,biologie ,astronomie ,fizica ,politica ,religie. Mari personalitati apar in carte : Novalis ,Holderlin ,Goethe ,Tieck ,E. T. A. Hoffmann,Beethoven ,fratii Schlegel ,Schelling
Aceasta carte radiografiaza destul de bine nasterea ,expansiune si apoi decaderea romantismului.
In concluzie daca auzi :''Fato sa stii ca Pandele al meu e foarte romantic .M-a scos aseara la o pizza si ma ciupea pe sub masa " sa stii ca romantismul e alta mincare de peşte. Un romanitic nu ciupeşte pe sub masa

De fapt, aniella, tu esti facuta pentru V. , pentru ca una din figurile centrale ale cartii e o shobolanitza (sic!) (si nu, nu e o carte fantasy) si bauturica e la discretie, the way u like it :))

Ai zis ceva de Life a lui Keith Richards. Pfoa. Pe aceasta cale vreau sa-i multumesc personal d-lui Richards ca datorita domniei sale n-o sa fac in viata mea greseala sa citesc vreo auto-biografie a vreunei personalitati. Nici macar pe-a d-lui. Am avut norocul(?) ca singurul numar din revista Rolling Stone (ce coincidenta stranie de nume, n-au nimic in comun decat pe Bob Dylan) pe care il detin sa aiba drept cover-story povestea vietii lui KR asa cum se desprinde ea din aceasta carte. Stiti senzatia aia: citesti intr-o publicatie decenta o cronica super-favorabila a unui film pe care nu l-ai vazut inca, si dintr-o data ... poc ... iti dai seama ca filmul respectiv e o mizerie, chiar daca recenzia sustine contrariul si e singura sursa pe care ai consultat-o pana atunci.
Asa am patit cu cartea asta. Mi-am dat seama ca un rock star nu poate fi luat in serios. Ca pe langa niste fact-uri din viata lui a bagat in ea si o tona de horseshit. Ca umfla lucrurile, le deformeaza, le amplifica si le coloreaza in asa hal ca e imposibil sa nu te tavalesti pe jos de ras. Si mi-am mai confirmat un lucru. Rock-star-urile au o viata foarte trista (desi se dau peste cap sa ne demonstreze contrariul).

Articolul se incheia cu o reflectie a lui Keith cat un epitaf (si asta e singura chestie la care l-am crezut si m-a impresionat). Obosit, a zis ceva de genul (reproduc din memorie):

Toti amenii astia, bless their hearts, au facut din mine un folk-hero. Si eu am facut tot ce mi-a stat in putinta sa ma comport ca atare.

:(( nu ma las demoralizata. nu ma las! eu mi-am dorit cartea asta!! :((

sunt sigura ca o sa fie o carte care merita citita. sunt sigura. absolut sigura. nu exista nici o indoiala. nu ma voi lasa influentata. nu nu nu. e urmatoarea dupa ce termin Zatul. deci o citesc. am spus! o citesc! eu am asteptat cartea asta. chiar am asteptat-o. consider ca esti negativist, na! erai intr-o pasa proasta cand ai citit rolling stone. musai. nu se poate altfel.

bineeeee. mut iar lotul 49 si cotrobai dupa V. #-o

Bine, citeste-o, dar te rog sa-mi promiti ca o sa te distrezi si ca n-o sa iei de bun tot ce umfla nea Keith acolo, deal ? :D

The Rolling Stones sunt unii dintre cei carora le-as ierta orice, orice, orice. mai putin o haina din blana de panda poate...
L-am citit eu pe Coelho (3 carti!) si acum o sa-mi fac sange rau ca nenea Keith a scris aberatii.... El macar a facut ceva valoros la viata lui.

aah, MV... prima sau a doua carte pe care n-am reusit s-o termin in ultima bucata buna de ani. Am abandonat-o pe dupa vo 4-500 de pagini. Frazeologia aia insipida, pedanta si butucanoasa tipic nemteasca, si cu continutul umflat pana la refuz cu filozofeala, mi-au taiat tot cheful la un moment dat. Interesant ca intr-un timp chiar imi placuse Thomas Mann. Doktor Fustus mi se paruse o capodopera absoluta. Dar apoi l-am intalnit pe Nabokov. Care-l detesta pe Mann. Si m-a contaminat si pe mine... :((


Cartarescu? :-?

E primul meu T.Mann asa ca nu-mi strica placerea . La capitolul de rateuri sonore bag :''Ulise'' de Joyce (din care am citit primele pagini si monologul nevestei ) si ''Jocul cu margele de sticla '' de H.Hesse .

Din Romania cred ca e probabil cam singurul Pynchon fanatic. :P

Ulysses e un film porno hardcore in care domnul Joyce pe post de Dirk Diggler ii aplica un viol feroce in 18 numere lolitei numite Limba Engleza. E posibil sa se mai scrie ceva asemanator (sau superior) pana la apusul generatiilor noastre da' io zic ca nu merita sa risti. ;) Chiar si sacrificarea a vo doua-trei luni strict pt buchisirea unei singure carti merita efortul in cazul asta.

Apropo de Hesse - aici parca neamtul nu mai scrie tipic nemtesc :)) . Mie mi-a placut mult tot ce mi-a picat in mana de omul asta (Jocul, Gura de aur, Siddharta, Calatoria) . Dar cazul lui e unul mai special oarecum. Tipul planeaza undeva la granita dintre fiction si non-fiction, nu e un artist in sensul deplin al termenului. Povesti cusute cu ata alba (si groasa) pe fata, ce mustesc de ideologie, didacticism si filosofie misticista. Literatura de idei cum ar veni. Insa ce-i drept, e chiar genul de idei care ma incita. Finalul lui Siddharta e una dintre cele mai zdruncinatoare bucati de filosofie pe care le-am citit ever. Ce-i drept Hesse mi s-a intamplat I.N. (ianinte de Nabokov :)) ) nu stiu cum l-as mai percepe acum.

+1

DRUMUL CENUSII de Augustin Buzura

Povestea se intampla in Romania anilor '80, dupa rasunatorul "simpozion" din Valea Jiului atunci cand, pentru moment, ordinea politica a vremii fusese pusa sub semnul intrebarii. Aflat intr-un moment dificil al existentei sale, gazetarul Adrian Coman este indemnat de catre medicul psihiatru Victoria Oprea sa afle ce s-a intamplat cu inginerul Helgomar David, un om special care a disparut in conditii misterioase. Gazetarul pleaca intr-un asa-zis concediu alaturi de o femeie despre care nu stie mai nimic si constientizeaza faptul ca "misiunea" cu pricina comporta foarte multe capcane... Asa cum a declarat ulterior, Augustin Buzura nu a intentionat sa scrie o carte despre greva minerilor, ci un roman care sa aiba pe fundal acest eveniment. Batalia cu cenzura a fost apriga, i s-a cerut sa elimine... 180 de pagini insa intelectualul nu s-a dat batut si bine a facut. La fel ca in "Orgolii" sau "Refugii", scriitorul alterneaza pasajele puternic introspective cu acelea in care realismul si umorul negru ies la iveala. E inca o carte despre conditia intelectualului roman care mai are constiinta, o conditie la fel de dura atunci ca si acum...