intrebare fara sens.
de azi dimineata,tu si c., "desfiintati" un film pe care el il considera unul dintre cele mai bune ale anului.poti deduce asta si din cronica lui postata acum 3 luni si din nenumaratele incercari de a arata asta.
schimba tactica, keppy, daca-mi permiti un sfat.

mie imi pare ca pit nu prea are argumente in fata unor oameni care au vazut filmul si sunt de pareri contrare cu ale lui.
sigur, cand eu nu-l vazusem inca, era foarte sigur si arogant.
si moralist pe deasupra.
acum, tace si refuza dialogul.
ba introduce si diverse aluzii la "mistouri ieftine".
asta e modul lui de a discuta despre un film?

ai mai dres nitel mujdeiul..
dar...ntz.

Nu e vorba de mişto ieftin sau scump. Nu e uşor să faci un film. Nici măcar unul prost. De aceea, eu unul nu intenţionez să-mi bat joc de un creator. El, săracul, nu merită aşa ceva. Îi e suficient că trebuie să-şi gestioneze, cumva, insuccesul şi dezamăgirea. Asta, dacă e băiat deştept şi nu-şi imaginează că a produs o capodoperă, doar pentru că aşa scrie criticul X sau criticul Y.

che,

perfect de acord!
eu asta vreau sa scot in evidenta de multa vreme.
nu ma deranjeaza astfel de filme, cat impresia autorilor ca au facut o capodopera.
si nu schiteaza nici un gest prin care sa-si recunoasca, macar in parte, esecul.
asta ma irita, lipsa de modestie si de fair play.

Doamne Dumnezeule!
Dar c. ,cine crezi tu ca isi inchipuie asa ceva?
Tu ai impresia ca un cineast ancorat in realitatea zilei pe care o traim si in cunostinta de cauza in ceea ce priveste starea de fapt a cinema-ului romanesc, se poate imbata cu apa rece?
Hai,sa fim seriosi!
Critica de film in Romania nu are cum sa influenteze asa de tare nici publicul neavizat, nici pe cel avizat si nici macar pe autorii respectivei productii.
Asta e un banc.

tu ai recunoscut, keep? vreau sa stiu ce gest ai schitat tu!

nu am avut parte, inca, de un esec.
daca te referi la "Ho, ho, ho", a fost un succes de casa, al doilea film ca incasari dupa "Amintiri din epoca de aur" in 2009.
in toate mesajele mele, nu am spus niciodata ca e o capodopera sau un film nemaipomenit, nu am discutat lucruri savante vizavi de el.

in momentul in care se va produce un esec, il voi recunoaste.

[quote=keepwalking]
MEDIAFAX ( ca sa citez sursa):
Pe poziţia a doua în topul celor mai vizionate filme româneşti s-a clasat comedia de Crăciun "Ho Ho Ho", cu încasări de 338. 058 de lei şi 20.229 de spectatori. Una dintre cele mai noi producţii MediaPro Pictures, "Ho Ho Ho" a adus pe marile ecrane scene memorabile în interpretarea unor actori precum Ştefan Bănică, Pavel Bartoş, Alina Chivulescu şi Valentin Teodosiu, cărora li s-au alăturat tinerii actori aflaţi la debut Bogdan Iancu şi Raisa Mihai

asta inseamna in viziunea ta, succes de casa?
si scene memorabile..nu crezi ca e prea mult?nu de alta...dar comparativ cu...sa zicem..cea din debutul filmului "Actorul si Salbaticii",dintre Toma Caragiu si Marin Moraru, pe unde le plasezi?

Keep, ce e Ho, ho, ho? Un film după un scenariu de-al tău? Nu l-am văzut. Încă. ;) Dar ce legătură are cu "Felicia, înainte de toate"?
Încerc să găsesc una din anexele la documentele pentru CNC. Aia în care se pomeneşte de criteriile de evaluare a scenariului. Văd filme româneşti catalogate ca bune, dar nefiind pentru spectatori, mă întreb ce a punctat juriul ăla de la CNC. Teoretic, CNC dă bani pentru filme care să facă bani, bani care să se întoarcă la CNC pentru a finanţa alte proiecte. Se pot produce bani dacă respectivele filme nu sunt pentru public? Din ce ar trebui să vină banii înapoi dacă nu din vânzarea biletelor?
Mai constat un lucru pe forumul ăsta... La filme străine, toată lumea e cam de acord despre ce înseamnă film "bun" şi film "prost". La alea româneşti intervin diferenţele de opinii :D

rvn, chiar nu vad rostul unui link de pe cinemarx
si chiar nu vad rostul acest OFF-TOPIC

incep sa sterg

las la latitudinea ta.
esti moderator.
daca nu e corect cum am procedat, voi sterge eu imediat.
ideea era sa afle c. despre filmul la care keepy a fost coautor.
si off-topicul a inceput de pe la mesajul 146, cred.

S-ar putea să ai dreptate în privinţa replicilor în olandeză. Asta ar explica întinderea convorbirilor telefonice. Dacă nu erau de lungimile ale ar fi fost greu de motivat contribuţia ei de co-scenarist. Le tai pe alea, ce rămâne?
Dar uite că am găsit două interviuri cu autorii. Poate se mai lămuresc nişte lucruri.

http://www.youtube.com/watch?v=JzOkFrl5V5I

http://www.youtube.com/watch?v=1D2Gw...eature=related

Contributia ei de co-scenarist a fost mai mult de cea a " directorului de imagine" ;)

daca stai bine si te gandesti, misiunea coscenaristilor a fost simpla.
trei personaje, din care raman doar doua in cea mai mare parte a filmului.
doua locatii mari si late: apartament si aeroport.

fiica se trezeste dimineata.
discutie fiica - mama - tata despre plecarea fiicei.
mama pleaca cu fiica la aeroport.
fiica pierde avionul.
mama isi cicaleste fiica.
fiica izbucneste si se racoreste 10 minute.
fiica se intoarce cu mama acasa.
tata le intampina acasa.

Un scenariu cu un singur personaj, într-un singur decor, poate fi incomparabil mai greu de scris decât unul în format standard... De fapt, nu "poate" - sigur este.
Reflectând la scenariul "Feliciei..." în profunzime, nu doar cu superficialitatea prejudecätilor räuvoitoare (mai ales la a doua vizionare, când nu numai cä am savurat cu mult mai mult interes si emotie filmul, dar si, cunoscându-l deja în linii mari, am beneficiat de deschiderea spre analiza de fond), am putut decela destul de curând factorii lui de dificultate. Discutiile pe care le-am avut, dupä film, nu numai cu autorii, dar mai ales cu actorii, care aveau mai mult timp si dispozitie pentru a intra în nuante si detalii, m-au convins la un nivel mult mai concret.

De fapt,ideea ca Felicia e un film in doua,trei sau patru personaje,e o capcana in care multi au cazut.Eu am avut impresia ca si vocile (alea graitoare de alta limba din receptor - a fiului si a fostului sot) sunt conturate palpabil ca si personaje.Idem si pentru sora Feliciei,despre care vorbindu-se ,in primul sfert,intr-un cadru din trei,e coturata succesiv si ea personaj.
Asadar,un personaj nu e intodeauna cel din imagine.

Intr-adevär, de multe ori "personajele absente" sunt dintre cele mai interesante.
Una dintre släbiciunile pe care i le-am reprosat filmului, chiar în analizä, e faptul cä în final ne-o aduce pe ecran si pe Iulia. Personajul se conturase asa de misto în mod indirect, încât as fi preferat sä rämânä doar sugerat.
...Apropo, asta cu "prea putine personaje" e sora mai micä si mai proastä a lu' aia cu "too many notes", din "Amadeus"!

Da...! Si pe mine m-a surprins aparitia ei,la final.Si cred ca pe multi.
Una peste alta,cred ca "convorbirile",sunt atat de bine adaptate traducerilor in romaneste (si aici ma refer la dialogurile Felicia - mama,de dupa),incat sotul olandez si fiul pot fi chiar imaginati.Si asta-i doar mana lui Radulescu.

Cum spuneam si în analizä, si în discutiile incipiente, înainte de luarea prin päpusoi, dialogurile sunt printre principalele puncte forte ale filmului, în multe sensuri: nu numai ca dezinvolturä, cât mai ales prin constructia elaboratä, prin iscusinta de a comunica atât de mult, sub aparenta falsei banalitäti (aia pe care multi n-au înteles-o ca atare, crezând cä e realä si luând-o drept släbiciune). Am abordat acelasi aspect si apropo de "Marti, dupä Cräciun" (initial, la conferinta de presä, apoi în analiza filmului): dialoguri cu rol de comunicare indirectä, implicitä - cuvintele în sine spun aproape zero, dar constructia replicilor, plasarea lor în context, jocul actorilor, transmit de fapt enorm despre subtextul acestor dialoguri cotidiene: caracterizeazä substantial personaje, relatii, situatii, tensiuni, sensuri umane... Ca sä nu mai vorbim de naturaletea lor färä precedent: în multe filme românesti cu pretentii "realiste", dialogurile mimau viata la modul grosier (mai ales la Daneliuc si Pintilie, dupä ce au iesit din perioadele lor bune). Dialogurile din filmele noii generatii sunt efectiv ca-n viatä - dar, evident, nu numai atât; realismul lor e doar un mijloc de comunicare mai eficientä a sensurilor.

Exact...
Si unii ii spun astuia... "simplism". X(

Da, se numärä printre notiunile definitiorii din domeniul esteticii: diferenta între "simplu/simplitate" si "simplist/simplism" (la antipozi cu "complex" si "complicat").
Deprinderea lor este unul dintre primii pasi ai initierii spre profesionalism.

raman la parerea ca scenariul e facut fara chef.
totul e previzibil.
mama e de dimineata cicalitoare.
la un moment dat, chiar in momentul plecarii de acasa, pune trei intrebari sacaitoare una dupa alta, o rafala.
ok, pricepem despre ce e vorba din primele 25 de minute.
vedem ca felicia n-are chef de nimic, ca mama e pisaloaga, ca tata e dominat si absent.
bun, ce ne releva filmul dupa aceasta introducere?
ce aduce nou?

felicia ajunge la aeroport.
pierde o legatura.
urmeaza o inutila verificare a inca altor 4-5 "conexiuni", insotita de un sir de explicatii tehnice din partea celor de la ghiseu.
peste toata astea se suprapune aceeasi cicaleala a mamei cu aceeasi imbufnare a feliciei de la inceputul filmului.
din nou, nimic nou.
sunt aceleasi stari initiale.

am ajuns la capatul filmului, unde asistam la o descarcare nervoasa a feliciei, cu o groaza de clisee in ea.
are loc un final neasteptat?
nu, se urca in masina si se intorc acasa.
mark e bine, tata e bine.
happy end.

Da, un scenariu scris cu pasiune, cu implicare, cu credintä, cu däruire (lucru din capul locului foarte vizibil în film, dar si relatat apoi de autori) e fäcut "färä chef".
Ce n-as da sä am si eu puteri d-astea telepatice, sä pot pätrunde în mintea si starea de spirit a autorilor despre care scriu...

daca asta a fost scris cu pasiune si implicare, e grav.

Nu e grav, e firesc si îmbucurätor.
Grav era dacä rata (cu adevärat, nu doar în mintea unora).

Keep, după mine, nu e obligatoriu un final neaşteptat. Asta sună aşa cum se exprimă de obicei producătorii ăia de doi lei: ”Care-i noutatea? Unde-i surpriza?” În schimb aş fi curios de cum ar arăta structura scenariului/filmului. Răzvan povesteşte în interviu (vei vedea link-ul mai sus) că vrea altceva, o ”gramatică a timpului”, altceva decât structura clasică în trei acte. :-? Mi-e greu să identific cu adevărat plot point-uri, mai ales că sunt neglijabile ca efect, şi intervin cam aiurea. De pildă, dacă pierderea avionului, ar fi un astfel de incentive incident, el intervine foarte târziu, aproape de jumătatea filmului. Pe de altă parte, timpul filmic e aproape identic cu cel real. Adică ai filmat aproape tot ce se întâmplă în două ore. Acest lucru îi împiedică pe regizori să accentueze anumite momente, care, astfel, sunt cam ”îngropate” în masa de nimicuri din dialog. În lipsa acţiunii, greul apasă pe dialog şi pe jocul actorilor. Din păcate, nici aici, scenariul nu creează tensiune şi conflict interesant între personaje. Felicia are o izbucnire şi atât. Posibilul conflict cu soţul olandez este atenuat de faptul că e o convorbire telefonică, posibila tensiune cu sora preferată a părinţilor este ”omorât” în acelaşi fel. Într-adevăr, îi dau dreptate lui Pitbull, era mai bine ca sora Feliciei să nici nu mai apară. Dar mai există personaje care sunt doar, aşa, ca filmul să fie cu oameni!

eu nu inteleg cum de, in cronica sa, Pit face praf scenariul, pentru ca, acum, sa spuna ca e scris cu pasiune, implicare, credinta, daruire.

Ei, orice om îşi mai poate schimba părerea...

in fine, nu asta e important.
macar a subliniat defectele scenariului, spre deosebire de alti critici.

ce mai vreau eu sa remarc, si poate ca putem muta discutia la atelier, e ca scenaristica romaneasca intra intr-o zona periculoasa, fara iesire, creand obisnuinta unor filme cu actiune foarte restransa, cu doua - trei personaje, cu o dispunere in timp foarte limitate (o zi sau o noapte).

Nu-l fac praf, îi analizez calitätile si defectele.
...Care nu exclud pasiunea, implicarea, däruirea, credinta autorilor.
Iar pärerea n-a fost cazul sä mi-o schimb - mi-am nuantat-o doar, ceea ce e foarte firesc.

Oricum, e un semn de foarte bun augur faptul cä scenaristica româneascä inträ în aceastä zonä generoasä (situatii compacte, personaje putine, arie de timp si spatiu restrânsä). ASA SE INVATA SCENARISTICA (si nu numai: si regia, si proza, si pictura, si muzica - toate artele, toate profesiunile în general). E cel mai firesc si necesar lucru, acum, la începuturile scolii de scenaristicä pe care în sfârsit începem s-o construim, dupä ce ne-a lipsit aproape cu desävârsire, decenii de-a rândul. Numai învätând sä stäpânim scenariile simple (dar nu simpliste!), vom ajunge mai încolo sä putem scrie bine si scenarii complexe (dar nu complicate!).

Adică mai potrivite pentru scurt metraj? :D

Aia n-ar fi chiar atât de greu.
Lung-metrajul are mai mare nevoie de ele.

da, sau teatru de televiziune.

In primul rand,as vrea sa te intreb ce intelegi prin "structura scenariului/filmului"?
Cumva premisa ce a stat la baza ideei?
Asta asa,ca pe un "off".
Sincronizarea timpului filmic cu cel real a nascut insasi definitia "realismului" - atentie! nu neaparat valabil si pt cazurile "feliilor de viata",a fimului-realist(ic) - in care dialogurile duc mai tot greul,e adevarat.Iar reactia ta vizavi de plictisul sugerat,e iarasi e iarasi "un efect secundar",pe care,evident,curentul il are asupra ta.Dar nu-ti judec perceptia,ci doar ti-as contesta-o(fata de cele mai sus mentionate),dar lasa...

inainte de a-l lasa pe che sa-ti raspunda, incep sa ma gandesc, mai in gluma, mai in serios,
la acea "gramatica a timpului".
imi suna interesant, sincer.

”Lung-metrajul are mai mare nevoie de ele.” Hmm... Poate numai românii văd aşa lucrurile. Cred că se pot număra pe degete filmele noastre din ultimii ani care nu sunt, de fapt, scurt metraje extinse. În majoritatea, acţiunea se desfăşoară în săptămâni, zile sau ore. Mă tem că asta vine din comoditate şi din lipsă de resurse - e mai uşor de filmat. Şi aşa se cam accentuează ideea cu ”feliuţele de viaţă”. Rămâne problema: cât de relevante sunt acele felii? Ce emoţie artistică ne trezeşte dialogul banal?
Revenind la ”Felicia...”, mă întreb dacă taximetristul era cazul să intervină în discuţie, să ceară paşaportul pentru a vedea chip-ul etc.

Keep, aşteaptă să vezi acel interviu. Orice idee poate părea faină, important e ce îţi iese...

Uite cum stau lucrurile:

1."Scurt metrajele extinse",cum le spui tu,nu e vreun fel de mancare nou pe care romanii l-au preparat pt.prima oara (nici astia de acum si nici aia de dinainte)."Realismul"insasi ,despre care mentionam mai sus,a stat la baza fauriri cinematografului.
2.Un "curent cinematografic" apare dintr-o nevoie noua de exprimare artistica,ce n-are legatura cu lipsa resurselor sau comoditate.
3."Dialogul banal",asa cum il vezi tu,a fost(si este) iarasi o componenta vitala a curentului-realism.O masca,daca vrei,sub care putini catadicsesc sa se uite.
4.Si nu numai romanii vad lucrurile asa...

In cazul nostru, a fost un cumul de factori - fericitul concurs de împrejuräri ca, pe fondul lipsei de fonduri, conceptia nouä de exprimare artisticä a lui Cristi Puiu initial, în care apoi s-au regäsit, mai mult sau mai putin, si Porumboiu, Muntean, Mungiu, si ceilalti, sä fi creat un curent valid si chiar foarte valoros.
Mä doare gura (mä rog... destele), de cât am tot repetat-o. Desi, la drept vorbind, ce e mai usor: sä faci efortul de a privi dincolo de aparente, sau sä recunosti doar stratul imediat accesibil al banalitätii - mai ales când vizezi contestarea programaticä a valorii fenomenului?

o masca sub care daca te uiti, gasesti aceiasi banalitate. e doar o telenovela, ceva mai sofisticata. care sunt "marile idei". enumerati cateva. daca aveti exemple de astea inaltatoare, discutati pe caz. adica replika&dedesuptu'. subliniat cu kariokas.

Hmm!
Si mai ales cand,cateodata,incepi a contesta inainte de a vedea - iarasi "gratuitati" ce-ti sunt servite la tot pasu',mai ales referitoare la "Noul Val Romanesc".

la cit e de laudat si filmul asta, titlul i se potriveste de minune :))
cind am scris despre el, am vrut sa arat de ce nu tine povestea in sine (scenariul), fara s amai discut si aspecte legate de realism - adica de relatarea povestii. mi se parea inutil: daca povestea e aiurea, povestirea - oricum anosta - nu prea mai e de dezbatut (doar mentionat ca e anosta si ca nu salveaza nimic dintr-o poveste conceputa gresit).

atunci scriam, printre altele, urmatoarele:

Fiecare secvenţă e ca o frază care se tot întinde şi, în esenţă, nu aduce aspecte noi în comunicare. Situaţiile de pe ecran sînt extrem de banale, ceea ce ar putea fi în regulă, fiindcă prin asta nu face decît să simuleze bine realitatea unor întîmplări de acest gen. Însă, fie prin lungirea excesivă a fiecărui moment, fie prin repetiţia aceleiaşi atitudini sau aceloraşi replici, fie prin izbucniri deplasate ale personajelor, deplasate în relaţie cu restul întîmplărilor de pe ecran, secvenţele filmului aduc în prim plan personaje bigger than life, personaje pe care nu le poţi crede întotdeauna în situaţiile prezentate. Paradoxul pe care l-am trăit la această proiecţie e de a înţelege (şi de a şti) că în realitate ideile despre care vorbeşte filmul sînt valide, însă în povestea de pe ecran, în felul în care curge ea, sînt dificil de acceptat.

Şi mai deranjant e că aceste acumulări de detalii în relaţie cu unul dintre personajele filmului (mama Feliciei) dau o dimensiune arhetipală caracterului de pe ecran. Din mama Feliciei, personajul devine Mama. Filmul vrea să fie uman, vrea să reprezinte intimitatea relaţiei părinte-copil - pentru a-i arăta adevărata natură. [....] Filmul vrea să dezbrace această relaţie de făţărnicie, să pună spectatorul faţă în faţă cu propria nemernicie, fiindcă s-ar putea să ajungem cu toţii acolo, în postura de părinte. Din perspectiva ipostazei arhetipale în care este dusă mama Feliciei, e cu atît mai problematică discuţia finală dintre mamă şi fiică. În această secvenţă de final, mama Feliciei este absolut terminată ca personaj fără ca filmul să ofere motivaţia necesară pentru a valida această atitudine. Dacă personajul acesta devine atît de Mare, demolarea lui trebuie să aibă o construcţie pe măsură, altfel demolarea va părea o acţiune gratuită.

Nu poţi cere spectatorului să umple cu situaţii exterioare filmului diferenţa sentimentală negativă care să ducă la o asemenea izbucnire (a Feliciei), prin care nu numai personajul este desfiinţat, ci însăşi ideea de mamă. Felicia îi reproşează faptul că a intervenit în viaţa ei în fiecare moment important, că a căutat necontenit să o subjuge şi să o doboare, mai ales în relaţie cu sora ei, care întotdeauna a părut că este copilul preferat. Acuzelor grave pe care le aduce Felicia mamei sale nu le găsim un suport în ceea ce vedem pe ecran şi, mai ales, aceste acuze nu reies nicidecum din ceea ce observăm că a trăit Felicia: cît timp a plecat în Olanda, s-a căsătorit cu persoana aleasă de ea, a divorţat cînd lucrurile au luat-o razna în familia ei, cîtă vreme şi-a edificat viaţa pe alegerile sale, revolta Feliciei împotriva mamei e exagerată!

acum, ca vad cum filmul e luat in brate de Pitbull sau de SMC, ma gindesc sa mai adaug ceva. un fel de exercitiu. imaginati-va ca banda sonora a filmului ar fi pe un cd, precum lecturile unor carti de la humanitas (eventual completata din off cu anumite elemente de legatura: acum suna telefonul feliciei, acum felicia suna pe maarten). credeti ca fata de cinema ati avea o poveste mai saraca? eu cred ca nu. atunci, in acest caz, unde e cinematografia?

asa e, izbucnirea Feliciei n-are nici un fundament.
a, daca ea locuia in aceeasi casa cu maica-sa 20 de ani, intelegeam sa rabufneasca, sa ii reproseze ca ii dirijeaza viata.
dar cand te afli in Olanda de 20 de ani si iti vezi mama o saptamana pe an, rabufnirea cu pricina n-are absolut nici o logica.
e o imensa eroare.
si da, nu poti cere spectatorului sa mai puna de la el ceea ce scenaristul si regizorul n-au fost in stare sa faca.

daca autorul mi-a servit o salata verde, fada, eu trebuie sa vin cu uleiul si otetul pentru a-i da gust?

si mai e un lucru.
domnule, avem regizori care comunica mai mult in afara filmului decat o fac in interiorul lui.
interviuri peste interviuri in care regizorul explica ce a vrut el sa faca.
nu era mai corect ca insusi filmul sa vorbeasca despre lucrul asta?

Päi filmul o face - deci, e foarte corect.
In rest, ce sä facä, sä nu räspundä la întrebäri?
Lasä-i în pace, sä räspundä, cä de-aia s-au inventat interviurile pe lumea asta.

@gionluc

Pai nu stiu...Cinematograful o fi in interpretarea Ozanei,intr-o continua alternanta de calm,bunatate si iubire - chiar si atunci cand incepand prin a-si cere iertare sfarseste reprosand - in timp ce parintii ei sunt cele compatimitoare personaje vazute in ultima vreme in cinematograful romanesc?

Stim doar,ca FILMUL nu-i doar POVESTE.
E mai multe.

Experienta ar fi interesantä... Mi-o pot imagina.
Auzind doar banda sonorä, îti dai seama cä e un film bun, si te face curios sä-l vezi.
Väzându-l, experienta se completeazä - si ai bucuria de a te îmbogäti si cu tot universul lui vizual.

-FILMUL nu-i doar POVESTE.
-Da c e?
-E mai multe.
(this is a fuckin' joke?)

haide, djinjis, in regulament nu scrie ca trebuie sa gandesti inainte de a posta (ar fi o idee)