Aaaa, e chestie personala. Omul mi se pare de treaba, are doua facultati, experienta jurnalistica pe zona culturala... In fine, nu-l stiu prea bine si nici n-am citit texte despre film scrise de el. Ai vreun exemplu?

Nu-i o chestie personala ; la vreun anume mod,indiferent ce-ai vrea a insinua.Nici eu nu-l CUNOSC - cred eu ca ai vrut a zice,si nu-i contest I.Q-ul,dar despre zona-film,cred ca ar trebui sa stea deoparte.Atat.
Si gata,ca deviem...

Nu, nu, ziceam de vreun text de-al lui care sa demonstreze nepriceperea sa intr-ale filmului. Dar lasa... Si-asa, vorba ta, am deviat de la subiect. ;)

lool - doamne feri, in ziua in care as zice asa ceva n-as mai iesi din casa!!

Chaplin e autor de cinema, e un fin observator a tot ce inseamna obisnuinta umana, rostirea lui e plina de farmec uman si de umanism, Chaplin are gust, umorul sau atinge realitatea subtil si are spirit critic viu (vezi Modern Times).
Modern Times si The Gold Rush sint filme pe care le-as recomanda oricui ar vrea sa parcurga o istorie sumara a cinematografiei!

nu te imbata cu matasea broastei de pe balti statute, ca pe linga Chaplin cam asta e Nunta in Basarabia!


@Judex - LiterNet - voluntariat
LiterNet mi-a oferit vizibilitate, acreditari si relatii, care fac mult mult decit multi bani.
doar revista Tribuna din Cluj ma plateste. in trecut, colaborarile cu republik (redactia lui Mihai Chirilov) sau cinemagia au fost, de asemenea, platite.

@Pitbull - nu vreau sa rascolesc trecutul, la gestul acela m-am referit, indiferent cum il numesti, nu trebuia facut. treaba aia nu cred ca poate fi reparata, nu in ochii lui als sau Razvan, si pentru mine e ceva dintr-o alta lume decit aceea a intelectualilor, daca e sa o numesc generic. bine, mie mi se par deplasate si formulele de adresare pe care le-am subliniat in comentariile lui Grozo la textul meu si la testul lui Andrei Rus, asa ca iti dai seama cum privesc acel gest :-S

Multumesc pentru informatii, Gionloc. ;)

Comparatiile cu capodoperele unor genii din perioada de pionierat sunt printre cele mai simptomatice naravuri ale neavenitilor. Acu´ doi ani, un tip de la productie, din Buftea (bine intentionat, altminteri), le-a oferit unor elevi de-ai mei o palma de loc in decorul exterior, ceva costume, ceva recuzita, sa-si faca ei un film. Bietii copii au inceput sa puna la cale un lung-metraj din timpul Revolutiei Franceze, cu figuratie, ghilotinari, etc... (pe care sa-l faca... peste o saptamana!) Evident, i-am potolit scurt - si cand i-au spus aluia ca proful lor a zis sa se mai gandeasca, sa-si pregateasca temeinic scenariul, conceptia regisorala, etc., ala a intrat in crize: "Da´ mai lasa-ti-ma cu profii vostri, ca numai prostii va invata, ce, Chaplin a avut profesori, Griffith a avut profesori, Orson Welles a avut profesori? Ce-i aia scenariu, ce-i aia regie - veniti saptamana viitoare aici, puneti mana pe aparat si trageti, ca asa se face cinema!"

Astia care vin cu exemple gen Chaplin, uita cateva lucruri:
- pe vremea aia, estetica si meseria filmului abia se nasteau, iar marile genii ca Griffith si Chaplin contribuiau la asta; au trecut aproape o suta de ani de atunci; a te apuca acum sa treci cu buretele peste un secol intreg de evolutie si sa redevii primitiv, e semn nu de prostie, ci de retard mintal;
- ei au fost cativa; pe langa capodoperele lor, se produceau tone de maculatura filmata din care n-a mai ramas nici amintirea, ale unor ageamii; a te raporta la cei cativa luminarii ai epocii inseamna a fi pe acelasi palier cu Memeito sau Daniel/Theo.
"Gestul ala" a fost o corectie de gentleman aplicata unui badaran; faptul ca "nu trebuia sa se intample" ii este adresabil lui, nu mie; nu am ce "repara", am procedat in consecinta (nu "asa cum m-a obligat el", ci "mult mai elegant decat m-ar fi obligat comportamentul lui". Si repet, te rog ca orice eventuala nelamurire ulterioara sa mi-o trimiti prin mesaj privat).

Deci, am avut dreptate, cenzura... Imi iau Eu ramas bun si va urez discutii ”intelectualiste” in continuare. Pe langa atatia ”critici” cati exista pe Cinemagia, poate ar fi bine, totusi, sa aveti si ceva cititori.

"E greu ca un basarabean să-l ia la mişto pe Ştefan cel Mare"


Regizorul Nap Toader vorbeşte despre "Nuntă în Basarabia", filmul care l-a ajutat să se scuture de prejudecăţi şi să-şi descopere cu adevărat fraţii de peste Prut.



Jurnalul Naţional:
"Nuntă în Basarabia" a fost inspirat din experienţa ta de viaţă, din propria ta nuntă. Ai avut o discuţie în familie înainte de a face filmul? Mai ales cu familia din Basarabia?
● Nap Toader: M-am dus la socrul meu, poetul Dumitru Matcovschi, şi i-am cerut voie să folosesc în film trei fragmente din poeziile sale. I-am povestit şi despre film. Mi-a spus că are încredere în mine. Cu socrul meu am parte de momente frumoase. Îmi povesteşte despre vremuri trecute, de creaţie, de emulaţie. Tinereţea lui s-a desfăşurat sub semnul luptei pentru câştigarea independenţei. Nu mi-a fost teamă de reacţia moldovenilor în ceea ce priveşte filmul ăsta pentru că în "Nuntă în Basarabia" nu mă refer neapărat la poporul basarabean, ci ironizez şi de-o parte şi de cealaltă comportamente sau atitudini care îmi displac, dar care nu sunt majoritare. Iar eu dacă le pun pe ecran le satirizez nu ca să spun haideţi să râdem de ăştia sau de ceilalţi. Sper că sunt puţini acei care cred acest lucru.

● Aţi fost şi contestaţi după ce aţi lansat filmul, dincolo de reacţiile pozitive?
● Să spunem că există un procent de 2% din publicul basarabean care ne contestă. Avem, de exemplu, o reacţie pe Facebook, la pagina filmului. Dar la câte reacţii pozitive avem aproape că nu mai contează. E o persoană care spune ceva de genul să nu vină românii să ne înveţe pe noi cum se face cinema de calitate, să-i filmeze pe ţiganii lor acolo, în România. Mai spune că subiectul filmului este frivol şi că trebuie să mă apuc eu, ca regizor, de ceva mult mai profund. Cât despre reacţii mai de suprafaţă, am avut una din partea unei basarabence care a spus că uneori simte că basarabenii sunt luaţi peste picior. I-am explicat că nu mi-am propus asta şi că e o greşeală dacă s-a înţeles aşa. Că ironizez unele mici comportamente agresive, pline de prejudecăţi. De exemplu, eu m-aş enerva puţin dacă cineva din piaţă din Basarabia, auzind că vorbesc ca la Bucureşti, îmi zice "pidarast". Mă enervez pentru că mi-ai pus o etichetă fără să mă cunoşti. Sigur, devin conştient că există o anumită frustrare sau un complex care te determină să-mi pui o etichetă, că poate şi tu ai suportat la rândul tău o etichetare din partea celorlalţi.

● Până la urmă e un fenomen care se întâmplă şi la noi, între moldoveni, olteni, bucureşteni.
● Exact. Păi eu sunt oltean, dar poţi să-mi spui câte bancuri vrei cu olteni. Râd cu tine, nu mă simt deloc jignit, sunt mândru că sunt ceea ce sunt şi că m-am născut acolo. Eu însumi spun bancuri cu olteni. În Basarabia, există la un moment dat o anumită conflictualitate între modalitatea noastră din sud de a vorbi, spre exemplu, care este cumva literară, academică, şi felul lor de a vorbi. Cu accent, presărat cu regionalisme, dulce, uşor arhaic, de basm. Ca şi cum ne uităm la graiul lor precum un împărat, aşa cum se spune şi în film. Dar mie personal nu mi-a spus cineva din Basarabia că vorbesc ca la Bucureşti. Ba chiar eu sunt cel care încerc să vorbesc la fel ca ei când sunt acolo, să mă distrez alături de ei. O fac în joacă, ca o asumare a acelui tip de grai care îmi place. Ador la ei şi faptul că diminutivează orice: ţara nu e ţară, e ţărişoară, pâinea e pâinişoară. Totul la ei e privit cu tandreţe, cu lirism.

● Probabil că pe undeva tandreţea asta vine şi dintr-un patriotism care, în România ultimilor ani, este privit ca fiind desuet, ca să nu zic penibil.
● Din păcate. Pentru că în România sunt foarte puţini care cultivă patriotismul fără interese mercantile. În Basarabia au nevoie de patriotism, lucrul ăsta i-a ţinut în picioare. Ei cred cu adevărat că Eminescu este Eminescu, că România înseamnă tricolor, că valorile noastre sunt perene. E greu ca un basarabean să-l ia la mişto pe Ştefan cel Mare. Poate că eu, cu simţul meu cinic, primit de la ţăranii mei din Oltenia, şi ei simpatici la rândul lor, mai fac o glumă pe un astfel de subiect. Dar să nu uităm că oltenii l-au generat la rândul lor pe Eugen Ionescu, sau pe Jean Negulescu, regizor de cinema la Hollywood, sau pe Brâncuşi. Dar aşa e felul oltenilor, văd mai glumeţ lucrurile astea monumentale. Ei bine, basarabenii glumesc mai puţin decât noi cu astfel de lucruri. Îmi mai place că acolo, în Basarabia, că citeşti cea mai emoţionantă poezie patriotică la acest moment sau de dragoste. Nu există în România. Pentru că noi, românii, cu creierul terfelit de Ceauşescu, murdărindu-ne în naţionalismul nostru curat şi ducându-ne la mitinguri ca să fluturăm steagurile, ne-am săturat până peste cap de astfel de lucruri. Pe lângă faptul că după '89 discursul politicienilor a făcut şi mai mult rău patriotismului. Eu unul nu scot în piept sentimentul ăsta patriotic, dar nu-mi este ruşine niciunde să spun că sunt român. Fie, mănânc lebede, sparg bănci, ok. Daţi pagina şi haideţi să discutăm. Dar după cum spunea şi Papa, nu vă luaţi de o naţiune etichetând-o după indivizi care fac anumite fapte.

● În acest film "te-ai jucat" cu prejudecăţi, cu stereotipuri, reuşind să arăţi că dincolo de ele se află ceva valoros.
● Asta mi-am dorit. Orice film are un mesaj şi eu am demonstrat o idee. Că trebuie să râdem chiar de noi înşine atunci când etichetăm în funcţie de prejudecăţile nostre. Să depăşim această graniţă şi să înţelegem că greşim. Pentru că la final trebuie să realizăm că primează toleranţa, împăcarea, iertarea, iubirea. Asta e ideea filmului. Poate că şi eu până să-i cunosc mai bine pe basarabeni făceam glume pe seama lor. Care mă, tu ai fost la luptă în Transnistria? Ei bine, un coleg de-al meu fusese acolo, luptase cu armata a 14-a. Iar eu îi bagatelizasem emoţiile intense pe care le trăise. Normal că m-a luat de guler şi m-a rugat să nu mai spun vreodată ceva despre asta. Atunci am realizat că trebuie să aflu despre ce e vorba.

● Filmul ăsta reprezintă prin urmare şi o scuturare a ta de prejudecăţi.
● Exact. Pentru că mi-am dat seama că omul ăla nu văzuse un film american de acţiune, ci că fusese şi luptase în Transnistria. Aşa, în glumă, am ajuns să cunosc intensitatea întâmplărilor prin care trecuse un om. A fost un fel de test al meu care mi-a adus această revelaţie.

● Aţi prezentat "Nuntă în Basarabia" ca pe o comedie romantică. De ce aţi ales această etichetă?
● Sigur că e mai mult decât o comedie romantică. Nu pot să fac comedii pur şi simplu, curate, fără substrat dramatic. Cred că nu pot, de fapt, să fac nici un film fără substrat dramatic. Dar găsesc această haină, a comediei, ca să o fac accesibilă publicului larg, care vrea să vină în sală şi să se binedispună. Nu să se lege la cap, ci să se simtă bine. Să vadă ceva care să stoarcă poate şi o lacrimă, poate să te facă şi să taci, ceva care să te emoţioneze, dar şi ca să înveţi lucruri noi pe care nu ai cum să le ştii cu adevărat dacă nu ai fost acolo. Trebuie să mergi în mijlocul lor, să descoperi comunitatea, cultura, comportamentele. Pentru că noi am etichetat acea comunitate numai prin prisma indivizilor care au venit şi ne-au lăsat meteoric câte ceva. Mulţi au rămas cu impresia că acolo sunt fete frumoase, racheţi, vânzători de nimicuri la tarabe. Cam aşa cum îl văd pe român francezii, italienii, nemţii: violatori şi fete frumoase traficate.

● Nu ştim lucruri profunde despre ei chiar dacă suntem fraţi?
● Da, pentru că ei sunt fraţii noştri cu suflet slav. Noi suntem mai puţin înclinaţi spre zona asta. Ei sunt mult mai lirici, mai melodramatici decât noi. Ceea ce nu înseamnă că nu se bucură de viaţă. Dar îşi asumă destinul cu o anumită demnitate şi suferinţă, pentru că aşa i-a învăţat istoria. Ei, noi din 1918, să spunem, nu mai avem probleme de identitate. Dar ei au plecat la un moment dat. Iar au revenit pentru o perioadă, apoi iar au plecat. Nu le-au rămas decât credinţa, limba, suferinţa, lucruri care i-au ţinut vii mai mult decât pe noi. În vreme ce noi nu mai ştim de multe ori cine suntem. Eu însumi stau şi ascult o anumită muzică venită din Oltenia mea, din satul meu. Oamenii nu mai ascultă Maria Tănase. Au uitat cine sunt. Nu mai au identitate românească, profundă. Sunt un tip cosmopolit, sunt deschis, cred în unitate în diversitate, dar tocmai aici e cheia. Păstrează-ţi identitatea, cultivă-ţi-o. Altfel dispari ca naţie într-o sută de ani, uiţi de unde vii.

● Aţi început filmările în 2008, în Basarabia, când regimul Voronin era la putere. V-a fost teamă?
● Mi-a fost frică. Pentru că relaţiile erau destul de încordate. Am trecut graniţa cu teama că nu o vom trece. A fost greu, dar după vreo săptămână mare parte din grijile astea au dispărut. S-au dovedit a fi doar fantome în capul nostru. Pentru că nu s-a luat nimeni de noi. Lucru la care nu ne-am aşteptat pentru că ne gândeam că vor zice: ce caută şi ce vor şi românii ăştia de la noi. Singura chestie notabilă a fost că producătorul de acolo a zis să scriem că filmul se numeşte "Nuntă în Moldova", nu în Basarabia. Pentru că nu sună bine Basarabia acolo.

● După lansarea filmului la Bucureşti au existat voci care au vorbit despre faptul că anumite întâmplări din "Nuntă în Basarabia" ar fi exagerate. Cum e scena miresei scoasă din casă cu macaraua.
● Moldovenii au o imaginaţie extrem de bogată. Este de discutat faptul că unele scene propuse de autori ar fi exagerate. Pentru că acolo, la nunţi, s-a întâmplat să paraşuteze mirii din avion şi să se tragă cu gloanţe oarbe. Asta cu macaraua e o glumă faţă de ceea ce se întâmplă în realitate. Pentru că ei au nevoia spectacolului, a lucrului unic, nemaifăcut. Rămâne ca fiecare să decidă singur dacă am făcut gluma aceea pentru că până la urmă este vorba de o comedie sau am fost grosolan. Nu am făcut-o pentru a râde de basarabeni: "Ia uite ce proşti şi ăştia, nu sunt în stare de nimic". Mie, în viaţă, mi s-au întâmplat o mulţime de lucruri. Asta nu înseamnă că am fost prost. Şi iubirea are până la urmă comicul ei, ridicolul ei. În viziunea unora iubirea este o fază de stupiditate emoţională.

● Dacă ar fi să alegi din România câteva exemple culturale pe care le-ai putea exploata la fel cum ai făcut-o cu basarabenii, la ce te-ai opri?
● Nuntă în Oltenia aş alege, fără discuţie. Vai de capul meu ce ar ieşi. Nici moldovenii nu sunt mai prejos. Pe când făceam filmul "Italiencele" îmi aduc aminte că am fost cu echipa la Putna, am găsit o gazdă care ne-a ţinut noaptea întreagă cu ţuică, poveşti şi ciuperci la grătar. Şi ardelenii au farmecul lor. Bine, ei sunt mai serioşi. Poate că avem nevoie de un reper de seriozitate. Eu cred că Dumnezeu aşa a gândit naţia asta română, echilibrată în diversitate. Inclusiv etniile care există aici: ungurii, turcii, tătarii, lipovenii... Este o bogăţie incredibilă, care îmi place de mor. Îmi place să mă întâlnesc cu ei, să vorbesc cu ei, să trăiesc alături de ei.

● Pentru rolurile principale ai pariat pe doi actori tineri, aflaţi la primul lungmetraj, cu toate că vorbeai la un moment dat despre faptul că te-ar fi tentat actorii aflaţi pe val în ultima vreme.
● Dragoş Bucur a fost şi este în mintea mea. Am şi vorbit cu el la un moment dat despre faptul că ar putea să joace în filmul ăsta. Dar contextul a fost de aşa natură încât nu s-a mai întâmplat. Eu nu am mai putut să-l mai iau pentru că am ales să merg pe o formulă restrânsă, în care mirele trebuie să fie adolescentin, inocent. În faţa atitudinii lui Bucur acest personaj nu ar fi rezistat. Sper numai că într-o bună zi, când şi el mă va fi iertat, o să ne întâlnim pe platouri şi atunci voi şti exact ce rol i se va potrivi perfect. În final am avut încredere în ăştia mici pentru că l-am văzut pe Vlad Logigan în teatru, am văzut ce forţă şi ce potenţial are pe scenă. Mi-am spus că dacă există o doză de teatralitate în jocul lui, fie, asta va fi pentru iubitorii de teatru. La fel şi cu Victoria Bobu, pe care nu am văzut-o pe scenă, am văzut-o la şcoală, la UNATC. Am vorbit cu ea. Vorbind, deja m-am gândit dacă poate să fie potrivită în filmul ăsta. Decizia nu am luat-o imediat. Am vorbit o dată, şi încă o dată. Ideea de a-l alege pe Logigan mi-a venit cu şase luni înainte de a-i propune acest lucru. Timp în care am văzut materiale cu el. Poate că în cazul Victoriei lucrurile s-au derulat mai în pripă, pentru că am vrut să caut şi în Basarabia. Victoria este născută acolo, dar face studiile aici. Le-am spus că ei sunt eroii principali cu trei săptămâni înainte de a pleca în Moldova.

● Vlad Logigan declara că i-a fost teamă să se înhame la un astfel de proiect tocmai pentru că vine din zona teatrului, iar în România nu există încă o şcoală de actorie de film în adevăratul sens al cuvântului. S-a simţit pe platouri această teamă a lui?
● Am lucrat atât de frumos şi de plăcut împreună. E normal să-ţi fie teamă. Şi mie mi-a fost teamă de o mulţime de lucruri, dar cel mai puţin de el. Pentru că este extraordinar de creativ. Vlad are în viziunea mea un defect pe care sper să şi-l păstreze toată viaţa: e modest. Dar este o forţă în actorie. Dacă are grijă de el va deveni unul dintre cei mai importanţi actori din România şi poate nu numai. Dar el e modest şi îşi înfrânează gândurile astea. Se simte tot mic şi la început de drum. Nu mai e cazul. Cât despre ceea ce am făcut cu acest film, sigur că se putea mai bine, întotdeauna se poate mai bine. Dar atâta am putut noi strângând toate forţele creatoare pe fundalul unui buget destul de firav, în condiţiile în care este un film foarte greu de făcut, cu multe locaţii, cu mulţi actori. Asta nu înseamnă că în România nu sunt oameni care au făcut filme foarte bune cu un buget mic. Mă gândesc la "Eu când vreau să fluier, fluier", la fraţii Mitulescu, care au investit în publicitate şi au generat mai mulţi spectatori.

● Există actori care dezaprobă trendul minimalist în filmul românesc, pentru că actorul nu e lăsat să-şi pună amprenta. Pentru că jocul actorilor e îngrădit până la nivelul în care "te iubesc" sună ca "bună ziua". Ce părere ai despre această percepţie?
● Depinde de contextul în care regizorii folosesc acest stil minimalist. Poate displace mai mult pentru că aceşti regizori nu exploatează spectacolul exterior, ci pe cel interior. Crede-mă, în viaţa reală suntem mai plaţi decât avem impresia. Şi spunem te iubesc ca bună ziua mai des decât ne dăm seama. Minimaliştii operează mai ales la nivel de cortex. Acolo se produc exploziile în filmele minimaliştilor, explozii care se produc foarte greu tocmai pentru că ei îţi oferă foarte puţin. Te pun la muncă atunci când ajungi în sala de cinematograf. Poate că e un trend, dar ce a făcut trendul ăsta? A construit imaginea mondială de notorietate nu numai a filmului românesc, ci şi a României. Mie mi-a deschis nişte uşi pe la festivaluri. Numai faptul că eu veneam din România era o garanţie suficientă pentru a mi se citi scenariul. Iată, o treaptă pe care o urcăm numai ca urmare a ceea ce au construit minimaliştii. Totul vine de la ăia care au luat trofee, ei sunt eroii care au reconstruit cinematografia românească şi au pus-o pe o poziţie universală. De aici hai să începem să deschidem drumul şi pentru alte genuri, figuri de stil, să începem să mişcăm şi industria cinematografică, să dezgheţăm şi comercialul. Această industrie abia de acum ar putea să înceapă să se construiască. Eu îmi iubesc compatrioţii, dar la acest moment nu te poţi baza pe publicul român în cinematografeNu are chef să vină la cinema să vadă film românesc, preferă să-l pirateze. Aştept momentul în care românii vor vrea să vadă un film al lor. Nu neapărat pe al meu, altele, care se vor face şi vor îmbina fericit arta cu divertismentul. Nu înseamnă că nu vreau să se ducă să vadă "Wall Street" sau alte producţii străine. Dar dincolo de problema filmului românesc există şi o problemă a publicului, care se aşteaptă de la o vreme să vadă tot felul de filme de tipul popcorn, fast-food, un public care nici nu mai ştie ce e ăla cinema. Merită să te duci să vezi un film românesc poate şi numai pentru că a fost premiat la un festival. Indiferent dacă ajungi la concluzia că îţi place sau nu, pentru că este şi premiul tău, te reprezintă ca român. Înseamnă că nişte străini au văzut ceva în acel film, ceva ce a meritat să primească un premiu. Fără sa fie vorba despre faptul că acel film a beneficiat de cine ştie ce lobby, de promovare, pentru care e nevoie de foarte mulţi bani pentru asta. Ci pur şi simplu de faptul că a atras atenţia prin ceva. Apropo de festivaluri, un lucru frumos l-a spus preşedintele rus al juriului de la festivalul de la Talinn, în Estonia, unde "Nuntă în Basarabia" a luat un premiu: cum că această producţie vorbeşte fermecător despre un ţinut magic care celebrează umanitatea şi bucuria de a trăi numit Basarabia. Şi asta a spus-o un rus, iar filmul l-am facut eu, un român. Eu unul sunt fericit că moldovenii au adoptat imediat "Nuntă în Basarabia", că avem reacţii entuziaste de la oameni care scriu stâlcit româneşte sau care vorbesc ruseşte. Pentru că acest film are şi o misiune secretă, dacă pot spune astfel: să promoveze Basarabia. ● Un film în care ai ales să-ţi prezinţi părerile legate de istoria comună a românilor şi basarabenilor. Cum este acea dilemă a trădarii sau cedării Basarabiei la 21 iunie 1940, care încinge spiritele.
● Da, din acest punct de vedere sunt de mai multe ori personajul interpretat de Vlad Logigan. Pentru că mulţi oameni la care ţin, de acolo din Basarabia, îmi spun că nu e adevărat ceea ce cred eu. Că acel moment a însemnat trădare. Aşa apare o problemă. Eu zic cedată, ei zic trădată. Bine, atunci nu avem altceva de făcut decât să lăsăm timpul să treacă şi indiferent de ce a făcut armata română vreau să ştii că eu te iubesc pe tine şi sper ca şi tu să mă iubeşti pe mine.

● De ce alegi să faci filme pornind de la experienţe personale sau poveşti reale, cum s-a întâmplat şi în cazul primului tău lungmetraj, "Italiencele"?
● Eu mă consider un contrabandist plecat din casta minimaliştilor iconoclaşti. Am fugit de acolo, dar tot de-al lor sunt. Şi nu vreau să spun porcării pe ecran. Poate că spun lucrurile mai fermecător, un pic mai comercial, dar niciodată nu va lipsi dramaticul din filmele mele. Nu am fugit de ei pentru a-i trăda, am plecat ca să pregătesc un drum, un nou pas. Nu este vorba numai de mine. Nae Caranfil face asta de mult timp. Sunt fan Nae şi se vor alătura şi alţii. Vine o altă generaţie din urmă, care unde se va manifesta? Într-un teritoriu sănătos? Până la urmă, cinema-ul trebuie să fie variat, iar unitatea lui există în diversitate.

● Pentru că vorbeai despre un teritoriu sănătos, crezi că se va închide vreodată prăpastia asta dintre regizorii tineri şi regizorii din generaţia veche?
● Nu-mi dau seama, dar îmi aduc aminte de ceva din vremea studenţiei, când l-am avut profesor pe Mircea Veroiu, un mare regizor. Mi-a fost profesor în anul doi timp de şase luni. Am învăţat multe lucruri de la el, lucruri pe care mi le-am completat cu ceea ce am învăţat apoi trei ani de zile de la Elisabeta Bostan. Într-o zi, după ce i-am arătat filmele noastre şi ne-am împăunat eu ele, s-a uitat la noi şi ne-a spus: "Tineri lupi ai cinematografiei, nu aveţi decât o şansă. Ne chemaţi la o proiecţie pe toţi ăştia din generaţia mea, ne arătaţi filmele voastre, închideţi uşa şi ne tăiaţi capetele. Sau mai aveţi o şansă. Să vă duceţi la şcoala de film de la Sydney, la Iosif Demian", regizorul nostru român plecat acolo. Eu i-am spus că sunt sigur că vom face film aici. Viaţa e dură, îţi pune tot felul de obstacole şi trebuie măcar să încerci să le sari. Nu ştiu ce să spun despre acest conflict, pentru că nici despre generaţia mea nu ştiu exact ce să spun. Poate că seniorii se simt contestaţi, poate că au îmbătrânit şi nu mai au degetele conectate la ce se întâmplă, poate ca nu-i mai interesează, poate că s-au plictisit să li se închidă uşile. Dar dincolo de orice, ei au construit cinematograful românesc şi generaţia noastră a venit apoi pe o legătură minunată numită Nae Caranfil, şi s-a aşezat pe o fundaţie existentă. Toţi, când am fost copii, le-am iubit filmele fără să ştim cine le-a făcut. Îi văd, într-un fel, ca pe părinţii şi bunicii mei. Să spun lucruri grele despre ei ar însemna să-mi neg mie originea. Poţi să zici că nu vrei să le vezi filmele, să spui că îi consideri neperformanţi, dar ei m-au născut pe mine.

● Ai vreun mesaj pentru spectatorii "Nuntă în Basarabia"?
● Sincer, am fost puţin speriat în primele zile de după lansarea la Bucureşti, pentru că noi nu am avut o campanie de publicitate în adevăratul sens al cuvântului. Vestea că a apărut un film românesc pe care ar fi interesant să-l vezi a mers mai mult din gură în gură. Aşa, încet, încet am ajuns să avem un număr de spectatori cât de cât normal pentru un film românesc. Nu cerşesc, dar vreau numai ca cei care văd filmul şi le place să vorbească mai departe cu prietenii lor şi să-i cheme în continuare la cinema. Eu sunt fericit pentru că la trei zile de la lansare a venit un prieten şi mi-a spus că n-au mai fost locuri libere la Hollywood Multiplex, de la ora 20:00, şi mă ruga să-i fac rost de un bilet. Nu l-am crezut iniţial, pentru că de regulă în primele trei zile nu vine aşa de multă lume. Ce pot să spun? Românii au un film pe care poate că l-au aşteptat, un film care poate că nu trebuie să treacă pe lângă ei. Le spun să intre în sala de cinema, pentru că acolo e spectacolul autentic. Degeaba vor pirata filmul. Nu vor avea niciodată starea pe care o ai la cinema, într-o sală în care se simte altfel emoţia. Nu ai acest sentiment când vezi un film pe calculator. Acest film trebuie văzut de cei care se simt români şi de cei care iubesc românitatea.

spuneti-mi va rog frumos cum pot privi shi eu acest film???de unde ash putea sa-l copii???:-/ :-/ :-/ :-/ :-/ :-/ :-/ :-/ :-/

De nicäieri nu poti sä-l copii, nici sä-l puberi, adolescenti, tineri sau adulti.
Vei putea sä-l COPIEZI dupä ce ajunge în format digital - fie distribuit pe DVD, fie dat la un post TV si capturat de cineva de-acolo.
Deci... räbdare si gramaticä!

nem, nem... nu ai cum... fugi la cinema... ;)

Trist, dar adevarat. Un vestigiu al moldovenismului sovietic. Si o ofensa la adresa moldovenilor romani, si a romanilor in general, pe care, in opinia mea, o acceptam prea usor. Pentru ca "moldovean" in perceptia celor de peste Prut e foarte diferit de "moldoveanul" romanilor. E o identitate corupta, manipulata in interesul unui imperiu de al carui complex nu putem sa ne scuturam.

Citeam topicul incercand sa imi dau seama despre ce e filmul si m`a amuzat chestia asta.Mi`am adus aminte de un cunoscut de`al meu care a fost intrebat de judecatoare : "Ai batut`o?" iar respectivul a raspuns : "Nu am batut`o,doar i`am dat doua palme." Nu mai zic care a fost sentinta data de judecatoare.

Si ca sa nu fiu off-topic : e bun de ceva filmul,merita vazut?

in cazul in care intrebai serios, raspunsul e nu :)

pe mine ma distreaza scremutul asta intelectual.
Nunta in Basarabia a avut o sala arhiplina la Iasi, fiind insotit de ovatii, minute in sir de aplauze.
redmen, du-te la film, nu mai astepta sfaturi "pertinente" de la "critici":)

Redmen, n-am văzut, dar am să-l văd. Nu că nu l-aş crede pe ginloc, dar merită văzute şi filmele proaste ;)

Gionloc nu e un "critic", e un critic. (Cu sanse mari de a devenit chiar un Critic cu Cî mare, dacä depäseste cu bine perioada de risc prin care trece acum.)
Redmen, poti avea încredere în el. Retine doar cä exigenta lui e temporar exageratä (dar nu lipsitä de fundamente; este exigenta criticului competent, nu a ageamiului cârcotas).
Altfel, e mai mare rusinea cä un film atât de prost e primit cu aplauze prelungite si ovatii într-un centru major de culturä cum e Iasiul. Explicatii existä, da - dar gravitatea compromiterii rämâne.

Am intrebat serios da.Exista un singur cinematograf la mine in oras si va dati seama ca filmele romanesti nu prea sunt bagate in seama aici,dar am vazut afis cu "Nunta in Basarabia" si eram curios daca sa merg sau nu.Nu am nici o problema cu filmele proaste.Orice film are dreptul la macar o vizionare.

Eu zic sä-l vezi. E film românesc, deci important (mäcar la nivel de a fi cunoscut) pentru cultura noasträ nationalä. Si e un rateu onest, nu obscen, ca ale lui Barna, Nicolaescu sau Daneliuc (aici, Gionloc, cu "maneaua" lui cinematograficä, a exagerat).

Ehh,mai trebuie sa treaca cativa ani si cateva filme ca sa ajunga criticii si publicul (neavizat?) sa placa acelasi film.Dar vorba celor de la Sarmalele Reci : "Ahh ce frumos ... viitorul luminos!"

Nu cred... Discrepanta dintre critici si public(ul neavizat)e fireascä.
Totul e sä se mentinä si la o proportie fireascä - si sä se recunoascä onest rolul criticilor, nu sä fie pusi în ghilimele si desconsiderati ciobänistic (desi... cred cä si ästa e un räu inescapabil...)

Cum se poate la altii asa s`ar putea si la noi.Oricum majoritatea spectatorilor nici nu citesc cronici ale filmelor,inainte sau dupa vizionarea filmului.

Ceea ce iar nu e bine...
Da', în fine...

Poate si ästa e unul dintre motivele pentru care niciodatä n-am avut film comercial bun: cocäläritudinea publicului. Ca sä faci filme de consum reusite, ai nevoie si de un public decent.

Publicul poate fi educat,cu greu ce e drept.Dar trebuie sa vorbesti pe limba lui.Nu trebuie sa ii pari superior doar pentru ca el este un nestiutor.Trebuie sa fii prietenul publicului.Nu trebuie sa ii bagi filmul cu forta pe gat.Dupa ani de zile de comunism oamenii sunt tentati sa respinga orice le este "impus",fie el si un film.

Foarte adevärat.
Rolul ästa le revine în primul rând cronicarilor.
In schimb, cinefililor educati si profesionistilor li se adreseazä analistii.
De exemplu, Gionloc face parte indiscutabil din a doua categorie.
Eu încerc sä le acopär pe ambele, de la caz la caz.

stii cum e cu 'nu'-ul asta de la Nunta in Basarabia?
uite, eu am vazut filmul de doo ori, o data la timisoara, o data la cluj cu prietena-mea. nu il pot recomanda cuiva ca e chiar jenant. ideea e asta: chiar daca intuiesc ca e vorba de un film slab, tot merg sa il vad - inca merg cu inima deschisa - fiindca ma intereseaza ce fac regizorii nostri, asa ca, daca ai astfel de pasiuni, poti sa mergi linistit la cinema, eventual nu singur, sa nu te plictisesti daca nu iti place. pina la urma din cauza unui film prost nu moare niciun spectator (spun asta in speranta ca Boris Vian nu a murit fiindca filmul pe care-l urmarea, ecranizarea unei carti proprii, era suficient de prost incit sa ii provoace un infarct) :)

@ Pitbull - la ce te referi mai cind spui ca exigenta mea e exagerata? (mai ales ca spui ca textele mele sint adresate mai repede cinefililor)

daca ne gindim la morgen - ceea ce spun eu ca e cliseu in film e altceva? faptul ca personajele sint niste caractere-sablon nu e adevarat? ca asta destabilizeaza partile bune ale filmului - cautarile estetice, faptul ca, totusi, rosteste o idee filmul, asta nu e adevarat? nu e adevarat ca daca filmul era mai bine construit la nivel narativ ar fi fost mult mai bun? pentru mine morgen e un film care satisface cerintele unei distractii facile, dar poate ca e cam putin fata de ce cred ca ar fi trebuit sa fie filmul asta (avind in vedere ideile pe care le spune).

Chiar la începutul controversei noastre despre "Marti..." am expus destul de concret sensurile în care consider exageratä exigenta ta de acum.
Textele tale sunt foarte specializate, greu accesibile pentru marele public (ceea ce e foarte bine - asa ceva este necesar, si cam ducem lipsä). Cum spuneam în topicul aläturat, tu nu esti atât cronicar, cât analist. (Dar asta nu poate modifica gradul de exigentä abordat din unghiul proportiei între calitäti si defecte; va modifica doar nivelul profesional al analizei, fäcând-o mai profundä, mai creatoare, mai solid argumentatä.)

in cazul Marti, eu cred ca orice calitate posibila devine nesemnificativa in fata felului in care Muntean trateaza povestea, personajele si spectatorii.
tu consideri exagerata treaba asta doar fiindca tie ti-a placut filmul!
nu am vazut argumente care sa puna intr-o alta lumina ceea ce semnalez eu - ca aparatul de filmat e folosit in mod determinist de catre autor, ca viata personajelor e extrem de subtiata, incit tratarea devine superficiala. treaba cu epurarea mi se pare o gluma.

in cazul Morgen sint calitati viabile pe ecran, din pacate schilodite de felul in care arata filmul ca intreg.

Câtusi de putin.
Existä zeci si zeci de filme, românesti si sträine, de continut sau de consum, care mi-au pläcut incomparabil mai mult decât "Marti, dupä Cräciun" (unele, care mä fac chiar sä dau apä la soareci) si totusi, sunt cel dintâi constient de defectele lor. Deci, nu fac asemenea confuzii, între propriile mele reactii de tip pläcut/nepläcut si raportul real calitäti/defecte din film.
M-am obisnuit sä väd orice film ca pe un sistem; în schimb, sunt tot mai convins cä în cazurile unde te consider excesiv de sever, tu exacerbezi ponderea unor defecte, sau chiar le imaginezi (sincer, e drept), în urma unor analize atât de teoretizante încât îsi pierd relevanta realä - ca de pildä, acrobatia logicä a "folosirii deterministe de Radu Muntean a aparatului de filmat" care ar anula valoarea filmului; regret, dar la asa ceva nu pot aduce argumente, fiindcä afirmatia face parte dintr-un sistem de abordare la care mi-e imposibil sä mä raportez. Cel mult, acel mod de a folosi aparatul de filmat poate fi dezbätut într-un studiu aprofundat asupra filmului, la locul cuvenit - dar nu face parte din criteriile de estimare categoricä a valorii lui; e ca si cum ai zice cä Ion Popescu e un tâmpit, fiindcä foloseste de foarte multe ori o anumitä expresie, sau fiindcä preferä sarmalele-n foi de vitä, când tie-ti plac alea-n foi de varzä (comparatie cam grosierä; stilul lui Radu de a filma nu poate fi acuzat de ticuri gratuite sau pofte nemotivate; mä rog, ideea conteazä).
...Sau, altfel spus: e firesc, ba chiar foarte bine, ca într-o analizä de film sä folosesti elemente din alte domenii culturale (filosofie, logicä, psihologie, stiinte sociale, teoria celorlalte arte, etc.), dar în relatia normalä cu subiectul, care e profesiunea si arta filmului, nu aducându-le pe ele în planul întâi. Pe scurt: primum film-analisare, deinde philosophari!

Sală arhiplină la proiecţia filmului "Nuntă în Basarabia", la Festivalul Comedy Cluj

CLUJ-NAPOCA (MEDIAFAX) - Sala de la Cinematograful Arta a fost, marţi seară, arhiplină la proiecţia specială a filmului "Nuntă în Basarabia", din cadrul Festivalului Comedy Cluj, filmul urmând să fie programat şi pentru o a doua proiecţie, transmite corespondentul MEDIAFAX

Potrivit unui comunicat de presă transmis de organizatori, marţi seară, la ora 21.00, la Festivalul Comedy Cluj, a fost proiectat filmul "Nuntă în Basarabia", urmat de making-of-ul filmului şi o sesiune de Q&A cu echipa filmului în frunte cu regizorul Napoleon Helmis.

"Din cauza numărului mare de spectatori care au dorit să vizioneze «Nuntă în Basarabia» (România, 2010) filmul va fi programat pentru o a doua proiecţie. Aceasta va avea loc vineri, la Cinematograful Arta, de la ora 21.00, în loc de filmul «El Regalo/Cadoul». Comedy Cluj îi asigură pe toţi spectatorii care nu au reuşit să prindă un loc în sală, că vor putea urmări filmul în aceleaşi condiţii de calitate, vineri seara", se arată în comunicat.

Cinematograful Arta are o capacitate de circa 300 de locuri.

Pelicula "Nuntă în Basarabia" era programată pentru o singură proiecţie în cadrul celei de-a doua ediţii a Festivalului Internaţional de Film Comedy Cluj, care are loc în perioada 8-17 octombrie.

Filmul a mai fost proiectat în avanpremieră la ediţia pilot a Comedy, în 2009, şi a primit un feedback pozitiv.

Înainte să ia startul în cinematografe, în urmă cu două săptămâni, filmul a fost prezentat în mai multe festivale de film, fiind prezent la Montreal World Film Festival, la Timishort şi la festivalul de filme indie Kinoshock din Rusia.

La Tallinn Black Nights Film Festival, în decembrie 2009, a fost distins cu premiul special al juriului.

mai mare rusinea, un oras ca Clujul sa aiba o asemenea reactie la "Nunta in Basarabia". :)
ce naiba, oamenii astia nu citesc cronicile?:-O

ce oftica pe chibitii supranumiti "critici de cinema" care isi rod unghiile la o bere, disecand si trantind "manelele" cinematografice, pe care ii citesc 10 oameni, in timp ce pe regizor il aplauda 10000:)

Ca nu citesc cronicile, e explicabil...
Ca sunt atât de rudimentari cultural e problema.

Sunt multi basarabeni la CJ ... Si daca a fost la Arta , sala de 300 de locuri ... Hello :)

lasa, keep a numarat si vreo 4000 de spectatori la chisinau, vreo cateva sute la bucuresti, i-a pus pe toti sa plaude si apoi a rotunjit generos la 10.000 :))

plus 900 la Iasi:)
bineinteles, numarul avansat de mine era unul generic, menit a ilustra succesul de public.

O rotunjire cam ovalä... ;)
...Da, succesul de turmä.

keep, nunta are dupa trei saptamani de rulare in tara doar 4500 de spectatori. Cu greu l-as numi succes de public, iar aplauzele de care spui vin in contexte extrem de primitoare: la festivaluri (sau festivale, cum se zice in textul despre Comedy Cluj), unde TOATE filmele sunt aplaudate, sau la spectacole de gala, unde publicul se simte obligat sa apaude macar un pic, din simplul motiv ca echipa e in sala. La Bucuresti pot sa-ti spun ca, desi publicul a reactionat bine pe durata filmului, aplauzele de la sfarsit au fost cam anemice.

si, repet pentru a zecea oara, discutam de succes de casa/public in contextul in care campionul romanesc e Garcea si oltenii. Nu stiu cat ne dorim si cat de binevenite sunt astfel de hituri.

eu sunt curios cum o sa se descurce Buna, ce faci? (inteleg ca se lanseaza la anul in martie) care, asa simplu cum e, chiar are toate ingredientele pentru a fi pe placul publicului si merita sa sara de 50.000 de spectatori fara carje ca Palme d'Or-uri si Ursi de Argint.

Eu cred că-i simplă curiozitate, nu neapărat -

Si asta e adevärat.
Nu mä refer la actul de a-l vedea - care e absolut läudabil - ci la aplauzele si ovatiile din salä. Acolo-i aici! (Sau vitävercea.)

Un interviu chiar foarte interesant si adevarat.
http://www.opiniastudenteasca.ro/v1/...viu&Itemid=119


Citesc, dar de ce crezi ca ar trebui sa dea crezare cronicii lui Maier si nu celei a lui CTP, de exemplu?

Asa e - foarte interesant si adevärat.
Il aratä exact cum este: deschis, elocvent, entuziast, sufletist, onest, inteligent, cult, cald, implicat... si prea împrästiat printre peste mäsurä de multe idei, prea dezorganizat, prea impulsiv si haotic, prea lipsit de metodä, ca sä se poatä aduna (la sustinerea unui curs sau la realizarea unui film).
Un om extraordinar care a fäcut douä filme foarte slabe.
Sä dea Dumnezeu sä se îndrepte spre bine, de-acum încolo.

teoriile structuraliste asupra cinemaului incearca sa arate cum functioneaza el ca sistem semnificant (discurs care sune ceva) - metz, de exemplu. ce inseamna gramatica cinematografica, cum de cinematografia are un limbaj al sau. acolo is discutate toate lucrurile care ma fac sa spun ca radu muntean lucreaza cu aparatul in mod determinist (aparatul de filmat, prin felul in care e manevrat, da personajelor anumite valori de adevar; autorul le judeca prin felul in care misca aparatul de filmat). ca muntean nu stie de lucrurile astea si vrea sa faca un film realist, treaba lui. ca stie si le foloseste intentionat, iarasi, e treaba lui. pentru un film realist asta e deja un motiv suficient pentru a respinge filmul. aici mai sint si altele.

asa ca nu e vorba de a face filosofie si apoi cinema, ci e vorba de a privi cu anumite instrumente care vin din filosofie felul incare functioneaza cinematografia.

cu tot respectul, gionloc, dar cata filozofie inutila!
cata pretiozitate pentru a nu spune, de fapt, nimic.
pe tine chiar te pasioneaza acele "teorii structuraliste asupra cinemaului"?
de ce oare inventati o "stiinta" care nu foloseste nimanui, zau ca nu stiu.

Nu vezi cä te contrazici singur?
Uite, sä-ti demonstrez; chiar tu spui, pe bunä dreptate:
1) Acele instrumente vin din filosofie.
2) Ele folosesc pentru a privi cu ele felul în care functioneazä cinematografia.
Deci, ele sunt STRAINE DE CINEMA, dar aplicabile analizei de film, pentru a întelege mai bine cum functioneazä cinematografia. Ele sunt SECUNDARE, auxiliare, pe lângä instrumentele PRINCIPALE - cele eminamente filmologice, nu preluate din alte discipline culturale.
Si, ca atare, folosirea lor e adecvatä numai la nivelul analizei, nu si cel al concluziei.
Modul tau de a proceda inverseazä asceastä ordine, pune carul înaintea boilor: faci filosofie, si apoi cinema.
Sau, altfel spus, tu efectiv nu mai vezi filmul, din cauza teoriilor! Ceea ce e foarte grav, filmul fiind eminamente concret sau vizual!
Reciteste, te rog, mesajul meu anterior din dialogul nostru; am mai expus acolo câteva argumente si comparatii care si-ar avea locul acum si aici, dar nu are rost sä le repet.

:)
daca un autor pune aparatul de filmat intr-o anumita pozitie, asta nu e un angajament fata de ceea ce spune in filmul sau? daca filmu vine prin anumite filmari, anumite pozitionari ale aparatului de filmat - insirate intr-o anumita ordine apoi, la montaj, - filmari ale unor cadre in care personejele.... si asa mai departe - oare nu astea graiesc in cinema?
iar daca astea graiesc, cum sa discutam despre cinema, ca si cum toate astea nu ar fi importante? daca cinematografia rosteste ceva, nu e important cum rosteste si ce inseamna rostirea aia?

daca astea nu sint esentiale, ce e de discutat atunci?

Päi tocmai, mult iubite si pretuite, cä tu NU DISCUTI lucrurile astea! Dimpotrivä, te arunci în teorii irelevante din punct de vedere cinematografic, si eludezi analiza filmicä elementarä.
Poti face un lucru din douä:

1) Varianta a rea: abandonezi critica de film, si-ti înscrii programatic analizele în sfera filosofiei, sau eventual a teoriei esteticii în sensul cel mai amplu. Ele nu vor mai fi "cronici / critici / analize de film", ci "comentarii ale filmelor strict din prismä filosoficä (sau structuralistä, sau etc.)". Astfel, vei scäpa de aberatii gen "Filmul X este slab" (unde X = "Marti dupä Cräciun", "Concertul, "Nunta mutä"), si le vei înlocui cu afirmatii mult mai credibile, prin concretetea orientärii, de ordinul: "Din punct de vedere poststructuralist..." sau "Privit în perspectivä premodernistä..." sau "Sub aspect protocronist...", filmul Cutäricä "poate fi discutat dupä cum urmeazä..."
2) Varianta a bunä: suspenzi aceste abordäri steril-hiperintelectualiciste, si pentru o vreme asimilezi filmologia ca atare; analizezi un numär de filme relevante strict din acest unghi, läsând în pace structuralismul lui Peste Präjit si irationalismul lu' Poulet Rôti. Dupä ce ti-ai rodat si confirmat acest mecanism, vei putea reveni asupra elementelor culturale de import (care nu vor mai fi sterile si delirante, ca acum, ci rodnice ci rationale, asa cum trebuie), si vei sti sä le integrezi armonic în analize. Iar atunci, vei päräsi tangenta rätäcitoare actualä, revenind pe traiectoria criticä pe care de vreo doi ani încoace ti-am admirat-o si respectat-o.

I really trust you on that! :)

nu vreau sa te conving ca am dreptate ca abordez anumite povesti intr-un fel sau altul.
insa mai vreau sa iti povestesc ceva.

nu ma pot bucura de orice. nu pot ride la orice gluma, nu pot sa ma bucur cind vad pasaje din click transpuse pe ecran (apropo de nuta muta si concertul)... la fel cum odata ce ma incinta la peau douce al lui truffaut nu mai pot fi extaziat de un film care vorbeste despre exact acelasi moment al unei vieti (un tip casatorit se isi paraseste sotia si copilul pentru o alta femeie), insa vorbeste precum marti dupa craciun, superficial si arogant (apropo de lucrul cu camera de filmat). eu cred ca daca la unatc s-ar face cursuri serioase de filosofie si daca arnheim, kracauer, metz, aumont si deleuze ar fi lecturi pe care le-ar parcurge (si le-ar intelege) orice student la regie, filmele noastre ar arata mult mai bine.

sau ti se pare ca e o nimereala ca unii dintre regizorii care au schimbat fata cinematografiei - ca truffaut si godard, sau eisenstein - au fost mai intii teoreticieni ai cinematografiei. io cred ca daca filmele lor sint bune e fiindca tipii aia stiu ce e conceptul si stiu cum opereaza conceptele in cinema. acelasi lucru e valabil si pentru haneke, lars von trier, tarkovski, bergman, reygadas, askoldov, lynch si nu numai. se vede din interviurile pe care le dau sau le-au dat, nu numai din filmele lor, ca stiu cu ce se maninca cinematografia.

nici pe mine nu ma bucura lucrurile alea de care vorbesc legat de filmele pomenite de tine, dar nu ma pot preface ca nu sint pe ecran lucrurile pe care le punctez. stii, e ca in exemplul asta: daca tu nu stii ce e semiotica gestiala, nu inseamna ca miscarile tale nu spun nimic! asa si aici: daca cineva creeaza un film, poate opera cu anumite concepte si fara sa o stie. mintea noastra aplica legile logicii in mod automat, fara sa gindeasca - nu iti vei spune: acum tre sa aplic principiul non-contradictiei ca sa nu spun ca bunicul meu e tinar; voi spune direct ca fiind vorba de bunic, e clar ca e in virsta... asa si in cinema. totul pe ecran graieste. iar, uneori, cind un film nu spune nimic, sau cind minte, sau cind e superficial - lucrurile astea pot fi demonstrate in felul in care autorii aia construiesc pe ecran o istorie.

cred c-am zis chestia asta de cateva ori. mi-am racit gura de pomana.
keepy sustine ca orice betivan care trage o dusca la "bomba" din colt, citeste cronici de filme si pe urma pune deshtu' pe ala care-l alege pentru vizionare.

Nu e nevoie sä mä convingi de nimic. eu mai am putin si cräp. Nu contez.
Dar dacä eu nu te conving pe tine, si pierdem un critic care se anunta atât de bun, pierde TOATA LUMEA, iar sentimentul meu de inutilitate va fi si mai dureros.
E mult mai räu decât atât... Te îndrepti spre: "nu mä pot bucura de nimic, nu pot râde la nici un film..."
Hiperbolä deplasatä. Sunt PREMISE DRAMATURGICE VALIDE. "Pasaje din Click" gäsim la Daneliuc, nu la Mäläele si Mihäileanu.
Comparatia cu «La Peau Douce» e inevitabilä. "Marti, dupä Cräciun" mi-a amintit cu duiosie acel film delicat si subtil (desi cu un final prea melodramatic) al adolescentei mele, confirmându-mi principiul: "Särman e dascälul pe care nu-l întrec ucenicii lui!" Da, Truffaut rämâne un mare mentor!
"Superficial si arogant" sunt niste epitete de tip pamfletar. Filmul ESTE profund si empatic; a nu percepe aceste träsäturi, înlocuindu-le artificios-demonstrativ tocmai cu antonimele lor, este unul dintre principalele motive de realä îngrijorare care mä mânä în aceastä discutie.
Cu sigurantä. Dar într-o ierarhie fireascä, nu la modul snob-tembel.
(Arnheim, Kracauer si multi alti mari clasici erau cärämizile cursului lui Carabät. Rezultatul? NU AVEM O SCOALA DE SCENARISTICA! Fiindcä si Carabät, altfel un intelectual distins, rästurnase ordinea fireascä, la fel cum faci tu. In loc sä ne învete în primul rând sä construim scenarii, el ne lua mintile prematur cu filosofia. La examene, papagliceam din Sklovski si Galvano della Volpe, iar scenarii bune, ioc.)
[...si continuarea]
Bine zis: MAI INTAI, TEORETICIENI AI CINEMATOGRAFIEI. Dacä vrei sä fii critic DE FILM, la fel trebuie sä faci si tu: sä înveti sä fii, mai întâi, teoretician al cinematografiei. Deocamdatä, esti teoretician al esteticii si filosofiei în sensul cel mai cuprinzätor, care abordeazä cinematografia dintr-un unghi eronat.
Ultima parte, cu regret, e chiar confuzä si überîmbârligatä.

Hmm... Să înţeleg (că încă nu l-am văzut) că filmul, cel puţin ca intenţie, ar fi în categoria "de consum", "comercial", " de public", ca "Garcea.." (o tâmpenie, de altfel)? Păi, şi atunci, ce atâta teorie? Ce-şi mai bat capul cu el criticii noştri de pe forum? Ceva nu e în regulă... La un film care nu place publicului, criticii se strofoacă să explice că e bun. La un film declarat "pentru public", adică fără pretenţii de "artă", se chinuie să explice că nu e bun. :-?
Cred că dacă ne străduim reuşim să găsim cel puţin tot atâtea articole despre "Nunta..." câte au găsit susţinătorii Feliciei.
Mă miră Pitbull... În alte situaţii a fost mult mai vigilent cu mutatul postărilor, pe motiv de off-topic...