Denis Dinulescu e un scriitor cu mult umor...a scris "Japonezul albastru", de exemplu.
plus piesa aia de teatru despre Ceausescu, cu Florin Calinescu.
a mai colaborat si la Academia Catavencu.

Oana Iancu...nu stiu...cunosc o Oana Iancu, de la Sagafilm...o fi ea.
Maria Marinescu...chiar nu stiu...

...si scenaristul productiei proteviste "Poveste de cartier" ( intamplator sau nu, cu Florin Calinescu in distributie )

si de la mult si numai caviar ti se apleaca. Mai ai nevoie si de altele. Ar mai trebui si alt gen de scenaristi dar DE ACEEASI VALOARE. Aici e problema. Si eu sunt satul de povestile lui RR, care-mi devin deja previzibile nu prin continut ci prin formal, as putea recunoaste un scenariu de-al lui numai vazand filmul, vreau si eu alti povestitori. Un Titus Popovici tanar, actualizat :). Or fi?

Eu as fi curios cum scrie Pitbull in 2008, cum ar suna un LM al lui silver_boy, NoOne, cum ar fi sa vad in cinema un lung-metraj semnat de Airlight, cum ar fi sa citesc noaptea "Apocalipsa" lui Prolly (Prolly, am citit azi-noapte Umilinta de pe liternet, nu citisem, chiar mi-a placut. ;) mi-am schimbat atitudinea, vezi? :D ).
Fratilor, nu mai fiti atat de modesti, ati participat la CNC, ce mai vreti? Ca inca nu s-a intamplat, nu schimba nimic, valoarea unei bancnote de 1000$ nu se modifica daca ea se afla in buzunarul unui bogatan ori in buzunarul vostru.
Mai increzatori, putin! Mai lasati-l pe Cioran si pe Miorita si apucati-va de Corut si Donald Trump! 8)

Initial, citisem gresit, "Curut", dar m-am linistit.... :huh:

Curut, Corut - tot aia.

hm...am revazut lista cu proiectele de lungmetraj din sesiunea de vara a CNC.

din 10 proiecte admise, 9 au acelasi autor si la regie, si la scenariu. :huh:

si, tot la aceeasi sectiune, dar la proiectele picate, urmatorii scenaristi:

Noah Stollman
Szabolcs Hajdu
Haris Petropoulos
Menelaus Karamaghiolis

si cateva coproductii semnate de regizori celebri precum:

Eran Riklis
Szabolcs Hajdu
Menelaos Karamaghiolis
Shani Grewal
Armand Richelet Kleinberg
Maia Vaptasarova

ce cauta acestia la CNC-ul romanesc??

pam pam!
ce cauta romanii la cnc-ul frantuzesc, sau nemtesc? ca banii ii folosesc romanii, din greu. Chiar trebuie, dupa atata vreme pe forum, sa explicam lucruri simple ca asta?

Mereu o luam de la capat?

nu, mai, gata.
stai linistit.

M-am linistit.

.



_________________________






e liniste.

dar care sint romanii care mulg CNCul din Franta? sau pe cel din Germania? ca sa nu mai spun ca in Germania lovele se imaprt pe landuri si este mai complicat.

daca imi dati exemple cu proiecte care au cistigat finantari in Franta DUPA ce au cistigat in Romania ... nu se pun!
:)

si intrebarea patetica din titlul topicului ma amuza. pai unde-s cei din franta, cei din USA sau cei din germania?

ca peste tot NU EXISTA o sumedenie de scenarii.
daca era asa am fi vazut filme scrise doar de 10 oameni si gata.

in scoala(unatc, media etc) cei de la sectia de scenaristica(CAV) se dau critici cind cei de la regie le cer scenarii si scenaristi cind profesorii le cer analize.
:)
si asta se intimpla indiferent de an,clasa sau profesor.

in plus ... cum este posibil ca un student la scenaristica/regie sa realizeze abia DUPA ce intra in UNATC/MEDIA ca nu are o poveste de spus?
sa puna burta pe carte, sa citeasca si apoi sa se apuce de filme.
cine-i ii tine sa ecranizeze nuvele celebre?
:)
deci unde-i problema?

Da chiar, unde e?
Jalnicele filme care se fac acum sunt numai din vina regizorilor, altfel scenariile sunt beton!?

Eu cat am fost studenta la UNATC nu mi-a explicat nimeni ce e aia "scaletta". Ca nu a avut cine sa-mi explice!
Pittbul mi-a explicat de ce mintea habauca a unor "pedagogi" confunda "treatmentul" cu "desfasuratorul de secvente"

Nu, eu ti-am explicat cä le confundä! De ce or fi ajuns sä le confunde, numai ei stiu! :hmm:
Apropo, noi de scaletta învätaseräm de la Carabät.
Sca-let-ta = 3 silabe
Des-fä-su-rä-tor de se-cvent-te = 9 silabe
(De ce sä fii simplu, când poti sä te complici.)

:D :D :D l-a reales cu aplauze!!!
Si ovatii "Toubon - Eurimages, Toubon-Eurimages!"

Da uite ca vin bani si la noi.
O fi buna Medalia asta de onoare? Sau o sa-i vedem reversul (dosul)?

Am mai rasfoit niste cronici de Gorzo si tare mult mi-a placut asta. Cred ca e on-topic, iar daca ati citit-o la vremea ei, ma scuzati. Merita discutat pe ce spune el aicisa:

>>
Andrei GORZO
A da totul afarã


Care sînt gîndurile ºi aspiraþiile unei cinematografii la ieºirea dintr-o lungã dictaturã? Cu ce o lasã atîþia ani de "nu spune asta" ºi "nu arãta aia", de "epopee naþionalã" ºi de "oglindire a realizãrilor noastre", de mistificare ºi cosmetizare, de tabuuri ºi vaci sacre? Cu o nevoie profundã de normalitate? Cu o dorinþã arzãtoare de a recupera încrederea ºi respectul publicului? Cu o pornire irezistibilã de a spune adevãrul? Aiurea. În realitate, toate astea o lasã cu o pornire irezistibilã de a spune "p**ã" ºi "p***ã". Cu o dorinþã arzãtoare (deºi nerecunoscutã) de a se transforma într-o industrie de film porno. Cu o nevoie profundã de a se descãrca pe cineva. E omenesc, dacã stai sã te gîndeºti. O fi fost chiar necesar, adicã terapeutic. Partea proastã este cã acel cineva pe care s-au tot descãrcat regizorii - din banii noºtri - am fost tot noi.

Mamã, ce-am putut sã vedem în ultimii 16 ani! (ªi încã nu s-a terminat.) Nu vreau sã spun cã a fost întotdeauna neplãcut. O, ce bucurie mi-a adus descoperirea recentã a "primului film particular din România" - ªobolanii roºii (1991) de Florin Codre -, care-mi scãpase la vremea lui! Ce veselie e acolo! Cum se simte euforia realizatorilor - satisfacþia ameþitoare, revanºardã, de a putea bãga într-un film românesc atîtea scene sexy ºi atîtea demonstraþii de arte marþiale cîte poate duce (indiferent dacã au sens în poveste sau nu), de a face un film la fel de miºto ca alea care, circulînd de la posesor de video la posesor de video, ne mai luminaserã puþin lunga noapte a anilor '80! Vãzînd filmul, am intrat în spiritul ãla; nu atît de tare încît sã-mi doresc sã mã întorc în 1991, dar oricum... Dupã cum cred cã pot sã intru în spiritul care a fãcut posibile filme ca Miss Litoral ºi A doua cãdere a Constantinopolului (totuºi nu atît de tare încît sã-mi doresc sã le mai vãd). Cronica Eugeniei Vodã la A doua cãdere (1993) s-a intitulat "Þîþele Loredanei" - o sintezã inegalabilã a calitãþilor filmului ºi, mai mult decît atît, a cuceririlor cinematografiei româneºti libere. Pare puþin, dar acest pas mic pentru omenire poate fi privit ca un pas mare pentru om - pentru omul Mircea Mureºan, regizor veteran: dupã ce te-ai înãbuºit atîþia ani ba în "Cojocul Vitoriei Lipan", ba în "ªuba lui Horea", parcã e ceva sã treci la "Þîþele Loredanei". Parcã respiri altfel, nu? Dintr-odatã, toatã lumea de prin filmele româneºti fãcea sex. Pînã ºi "liceenii" lui Nicolae Corjos fãceau sex (în rest erau la fel de insipizi ca înainte). Nici o actriþã începãtoare nu scãpa neviolatã - dacã nu în primul ei film, atunci în cel de-al doilea. Nici ªtefan Iordache nu scãpa neviolat - de Mircea Albulescu, în Cel mai iubit dintre pãmînteni (1993).

Cu totul altfel ºi-a folosit libertatea un cineast ca Mircea Daneliuc: "Cu o frenezie a libertãþii ºocantã, agresivã, un cineast îi aruncã în faþã unei lumi - lumii lui - cele mai incomode, mai ruºinoase ºi mai devoratoare obsesii ale ei." Aºa scria Eugenia Vodã despre Patul conjugal, satira apocalipticã a lui Daneliuc, care tocmai se lansase pe 26 ianuarie 1993 - de ziua lui Ceauºescu. "Publicul nostru asistã - participã - la Patul conjugal ca la un fel de ºedinþã de terapie naþionalã! Evident, fiind vorba de Daneliuc, o terapie de ºoc... Lumea noastrã apare în toatã splendoarea ºi mizeria ei, ca un mare balamuc sau ca o succesiune teoretic infinitã - balamuc peste balamuc peste balamuc..." Foarte adevãrat. Patul conjugal rãmîne unul dintre filmele-cheie ale epocii lui; avîntul lui distructiv-purificator poate ºi acum sã te amuþeascã - are ceva din grandoarea ºi din oroarea unui autodafé. Problema este: de cîte ori se poate repeta, cu succes, un asemenea act? Cîte apocalipse valabile poate sã producã o cinematografie? Cît poate sã dureze pînã cînd "terapia naþionalã" (de ºoc, neapãrat de ºoc) începe sã aducã a terapie personalã - regizor-de-film-dã-totul-afarã? Cît e de cinstit din partea regizorilor sã punã în cîrca României inclusiv faptul cã filmele lor despre România devin din ce în ce mai greu de suportat? În fine, noi ce vinã avem? În filmele de dinainte de Revoluþie ni se vorbea despre patrie pînã ne ieºea pe nas. ªi despre ce ni se vorbea acum, la fel de insistent? Despre patrie. Aceeaºi pisãlogealã, dar cu semn schimbat; "Cîntarea României" pe invers. Miºto schimbare! De exemplu, Raport despre starea naþiunii (2004) se deschide cu o rafalã de mãscãri la adresa unor mituri naþionale: Eminescu era nuºtiucum, Ana meºterului Manole era o curvã, mioriþa din Mioriþa era tot o curvã º.a.m.d. Autorul Raportului, Ioan Cãrmãzan, se vede, probabil, ca un fel de desperado sacrileg ºi iluminat; e clar cã e mîndru de blasfemiile lui. Dar astea nu sînt blasfemii, sînt doar mãscãri care-ºi dau importanþã. Sau, mai bine zis, sînt blasfemii, dar în cu totul alt sens - poate singurul sens în care se poate vorbi de blasfemie într-un domeniu ca filmul. În fond, nu existã medium mai "lumesc" decît cinematograful (mã rog, nu exista pînã la apariþia televiziunii, ale cãrei înclinaþii ºi deprinderi fac ca pînã ºi cele mai corupte filme sã parã, prin comparaþie, obsedate de transcendenþã) ºi, dacã o cinematografie e obligatã sã aibã ceva sfînt, acel ceva sînt banii - mai ales dacã ei provin ºi din buzunarul meu.

Încã o observaþie: se presupune cã blasfemia, în artã, e un sport al tinerilor. Se presupune cã ei sînt cei care tind sã vadã în jurul lor numai dogme care se cer atacate, numai false pudori care trebuie scãrmãnate. Ei bine, în filmul românesc postrevoluþionar lucrurile au stat taman invers: în general, veteranii au fost cei care "ºi-au bãgat" ºi "ºi-au scos". Dupã atîþia ani, s-au pomenit brusc cã pot sã arate orice - ºi nu ºi-au mai revenit. În esenþã, au continuat sã facã filme ca sã-i ºocheze pe soþii Ceauºescu. ªi tinerii au fost, de regulã, cei care au spus: "Alo! Ne iertaþi cã vã deranjãm, ºi nu cã ce faceþi dumneavoastrã n-ar fi sãnãtos, dar n-ar fi cazul sã se facã ºi alte chestii? De exemplu, filme? Apropo, soþii Ceauºescu nu prea se mai ºocheazã: sînt morþi de mult". <<


E scris adanc!

Da da - e unul dintre articolele mele favorite de Gorzo.
http://atelier.liternet.ro/articol.php?art=3475

Eu altceva nu inteleg ... de ce se asteapta lumea ca o scoala de film sa scoata scenaristi?
Prin scenaristi intelegind oameni capabili sa scrie scenarii bune.

Pai de la LITERE/FILOLOGIE ies doar scriitori de NOBEL?
:)
Mai ies si jurnalisti, moderatori de emisiuni tv, politicieni agramati etc.

Diploma nu tine loc nici de IDEI si nici de TALENT.
Ba chiar ii pune pe cei ce o poseda intr-o lumina proasta daca scriu prost.

Si apoi nu inteleg de unde aversiunea asta pt regizorii care-si scriu scenariile. Din cite cunosc eu in materie de scenaristi si regizori ... cei mai buni scenaristi sint si regizori.
Daca ar publica scenariile autorilor la moda(aici vorbesc de cei ce nu sint si regizori) ne-am lua cu miinile de cap. Nu sint deloc cinematografice, deloc ofertante dpdv vizual.Adica nu sint scenarii. Cel mult piese de teatru.

Si aici dau cu mecla in grinda regizorii neinspirati sau expirati(vezi cazul lui N. Margineanu). Ii omoara textele care NU sugereaza si "ce vedem". Nu doar "ce auzim"(dialoguri).

Foarte adevarat si merita dezvoltata ideea.

Am citit si eu niste texte care mi-au fost prezentate drept scenarii. In fapt, literatura curata. Mai grav ca erau ale unor absolventi de facultate de film (nu UNATC - si nu ca aia ar fi mai breji). Texte in care erau amestecate si trairi si actiuni, de-a valma, introspectii si fapte concrete, dialoguri interioare si exterioare frumos crosetate... Ei bine, alea ar fi putut deveni scenarii eventual in urma unor ecranizari (sper ca nu-s offtopic si ar trebui sa scriu asta la Ecranizari). Ecranizarea presupune separarea trairilor de fapte si reconstructia trairilor PRIN fapte. Sau vorbe, dar asta e discutabil, tine mai mult de teatru.

Multi nu stiu cum se scrie un scenariu. Nu e numai ca deschizi Final Draft si gata, pac scenariul la Razboiu!
Scenariul e, sa ma ierte cunoscatorii, behaviorist. Vezi ce se poate vedea, auzi ce se poate auzi, iar trairile le intuiesti in spatele faptelor/vorbelor. Si teme, semnificatii, profunzimi, tot de acolo rezulta. Absolventii de Litere sau UNATC tot acolo ajung cand reusesc sa scrie un scenariu valabil.
Si asta pentru simplul fapt ca se ajunge la filmare si un om cu o camera in bratele trepiedului te intreaba: ei, si acum ce filmam? Nu poti sa-i zici: filmeaza inefabilul.

Asta da, e o problema.

cred cã scriitorii foarte elaboraþi în operele lor nu au cum sã fie scenariºti buni.
scenaristul e un scriitor superficial, talentat mai degrabã la schiþe, nuvele.
e un ins care nu va scrie niciodatã romane foarte adânci.

daca e sa filozofam:
scenaristul vede cu un singur ochi ceea ce scriitorii de romane vad cu mai multi. Dar ochiul ala trebuie sa vada la fel de mult si de adanc.

dar poate n-ar trebui sa filozofam.


L.E.
Simt nevoi sa explic mai concret ce am zis mai sus, ca parca e prea abscons. Romancierul poate spune:
"Traia acum aceleasi sentimente ca atunci cand ii pusesera ai lui pentru prima data in mana un stilou, si se simtea acum ca si atunci stingher si neindemanatic, coplesit." ("Scene din viata unui becali" :) )
Daca vrea s-o ecranizeze, scenaristul trebuie sa desfaca ghemul asta de timpi si sa o ia tacticos, sa arate cum era atunci, cum este acum si care e relatia personajului acum fata de acea amintire de atunci. Scaneaza "cu un singur ochi" intr-o insiruire temporara liniara, cele doua momente. Dar mai bine o lasam dreak de filozofie, cui ii trebuie? Ce, suntem Cornel Dinu?

bine, scenaristul, faþã de regizor, trebuie sã scrie ºi sã vadã în aceeaºi proporþie.
regizorul trebuie mai mult sã vadã, decât sã scrie.

scenaristul e ºi proiectant, ºi arhitect.
regizorul e doar inginerul constructor? :)

Si regizorul vede si scrie, in felul lui, mai departe, ca sa putem vedea si noi ceva :)
.........................
Da, s-ar putea spune si ca e inginerul constructor. Poate de aia incearca regizorul sa fie si proiectant si arhitect (scenarist), ca sa fie autor total, de ciuda sa nu fie considerat doar un biet inginer. Dar ce te faci cu regizorii aia care au o viziune proprie, o conceptie care da stil intregii constructii, si care nu exista la scenaristul arhitect?

Si nu ma refer la acei regizori care prin interventia asupra continutului scenariului cred ca si-au facut treaba, si-au impus conceptia. Asta e o prostie. Ei vor alt final, sau baga alte chestii care i se par lor misto (vezi sodomizarea lui Petrini in viziunea lui Serban M.). Nu acolo isi spune regizorul cuvantul. Nici interventia masiva, pe ambele laturi - si de continut si de stil - nu e elocventa (vezi transformarea de la povestirea "Omul din vis" la "Glissando")

Poate un bun exemplu ar fi "Zbor deasupra unui cuib de cuci". Acolo Milos Forman a creat cu stil propriu, pastrand continutul romanului. Acolo poti spune ca a fost si arhitect, si proiectant si inginer.

uite, eu scriu scenete si episoade de sitcom pentru un anumit grup de umor.
cineva mi-a zis ca scheciurile astea imi influenteaza oarecum negativ stilul scenaristic de cinema.
probabil ca televiziunea iti da o nota de superficialitate, mai ales cand lucrezi pe banda...incepi sa gandesti ceva de genul las' ca merge si-asa.
asa sa fie oare?

si totusi, woody allen a inceput cu scheciuri tv... 8)

N-are cum sa nu influenteze. Totusi, exista si variante de scapare. Uite radu muntean: a facut sute de reclame si totusi a putut face boogie, in cu totul alt stil. Una e munca, alta pasiunea :)
La woody allen nu se stie: poate asa era croit el, si s-a potrivit cu scrisul de scheciuri, iar filmele care au urmat sunt influentate de tv sau poate asa ar fi fost, oricum. Toate filmele lui sunt "vorbarete".
Pe el nu-l vad totusi scapand si facand "eternal sunshine... " sau "desertul rosu" :)

Prime impresii de la workshop? Sau nu e voie pana nu se termina?