Pentru un sfant a trai aici pe pamant isi are rost doar atat vreme cat mai are ceva de lucrat asupra luisi, sau mai bine zis, cata vreme mai are Dumnezeu de lucrat cu el, prin el si de el in lume. Moartea nu face decat ca sfantul dupa trecerea prin moarte ca Pasti sa aiba o impartasire "mai cu adevarat" de Dumnezeu, mai cu adevarat adica nu mijlocita de simturi si de creatie ci fata catre fata. Astfel moartea devine Intrarea in Odihna cea vesnic lucratoare a inaintarii in iubirea divina de necuprins. Sigur ca o conditie a nadejdii in trecerea aceasta e si impacarea cu Dumnezeu, cu semenii si cu tine insuti. Cu tine insuti adica cu constiinta ta!
Sunt multe exemple in patristica. Sunt multi sfinti care spun usurati: Acum slobozeste pe robul Tau Stapane!

Parintele Anatolie din film stia sa citeasca semnele divine, stia sa desfaca nodurile ratiunii dumnezeiesti. A doua sansa a caintei avea niste directoare. Barja esuata ca simbol al clepsidrei a timpului se goleste de continut.
Focul cazanului ca simbol al purgatoriului de aici a chinului constiintei ca si glas a lui Dumnezeu, nu mai are continut, carbunele se termina, iertarea se obtine. Constiinta se impaca cu Dumnezeu in inima ii canta ingeri. Semnul plecarii de aici este dat de Dumnezeu care-i descopera taina vietii sale, e dat de Dumnezeu care ii aduce alinarea constiintei.

Sa stii ca multi dintre sfinti chiar asa au murit! Isi imbratiseaza fratii, isi cer iertare, se impartasesc si... trec dincolo.

De asta am afirmat ca sfarsitul filmului e genial!
Pe Tarkovski nu ai cum sa-l intelegi daca nu-i privesti filmele din perspectiva credintei. E cheia intelegerii.

Toate cele bune!

Poate nu m-am facut inteleasa(si cred ca intrebarile mele anterioare legate de liberul arbitru au nascut confuzii), dar eu raportam aprecierile mele negative(mai precis moartea din final) la o viziune mai cinematografica, nicidecum la una religioasa…

Am inteles legatura unica dintre un sfant si Dumnezeu, insa, daca cinematograful este o conventie- de fictiune-, atunci noi stim ca el(filmul) permite mai multe viziuni, inclusiv asupra unui adevar(in acest caz cel religios). In virtutea acestui fapt, eu ma asteptam sa vad o altfel de moarte decat aceea unanim recunoscuta si stiuta in mediul religios (ortodox daca vrei). Cu alte cuvinte, imi imaginam o moarte mai cinematografica, fara ca, in realitate, sa pun la indoiala caracterul metafizic,dumnezeiesc al mortii sfintilor, faptul ca un sfant face « vrerea » Domnului, ca este purtatorul unui destin pre-ordonat, etc, etc. Si de asta am afirmat eu ca finalul nu mi-a placut.

Aprecierile si perceptia unui film depind de fibra adanca a fiecaruia dintre noi, iar la finalul acestui film, fibra mea a simtit ca ceva scartaie. Chiar si faptul ca Anatolie e sfant, mi s-a parut ca scartaie, pentru ca imi veneau in minte actele lui buclucase si gratuite, nu prea onorabile pentru un sfant (aaa, si nu imbratisez ideea ca nu se simtea vrednic de ‘colegii’ lui si, ca atare, isi permitea sa fie altfel, sau ca a vrut, sa preschimbe slava desarta si ritualurile ceremonioase in altceva).

Probabil ca un preot ar zice acum ca eu ma indoiesc de existenta lui Dumnezeu :huh: si implicit de caracterul mesianic al lui Antolie.
Mie nu mi se pare ciudat ca un preot sa se uite la un film despre preoti, dar ce mi se pare ciudat este ca preotii , cand se uita la un film, sa-si manifeste automat acea « deformatie profesionala » de a vedea intr-o biserica neaparat un simbol religios, intr-un foc, neaparat un purgatoriu. Ori, in film (in general, nu in asta!) o biserica poate fi folosita si drept simplu cadru fara incarcatura religioasa.


Da-mi voie sa te contrazic. Iti dau cel putin doua exemple in care Tarkovki poate fi privit si altfel decat din perspectiva credintei: Copilaria lui Ivan si Oglinda.


ps: de curiozitate- ne poti da exemple de sfinti(din patristica) care au murit asa cum zici tu?

Actele parintelui Anatolie nu sunt nici buclucase, nici gratuite. Ele au un rost adanc: smerenia. Inca inainte de sfintii nebuni intru Hristos, filozofii au intuit ca in nebunie se poate ascunde cel mai bine intelepciunea fara ca aceasta sa atraga slava de la oameni: adu-ti aminte de Diogen care umbla in piata, ziua in amiaza mare, cu lumanrea aprinsa! Pana aici nebunie. Dar ce zicea: caut un om si nu gasesc! intelepciunea. Citeste vietile sfintilor nebuni intru Hristos cum ar fi Simeon din Edessa sec VI sau Andrei din Constantinopol sec X. Sau o lectura exceptionala, pe langa Idiotul lui Dostoievski, romanul Nebunul lui Savatie Bastovoi aparut anul trecut.
Avem noi in schimb o deformatie protestatnta in a vedea in sfant un inefabil. Ii dematerializam, ii descarnam. Nimic mai fals!
Nu stiu daca e deformatie profesionala sau nu dar simbolul, in general,
trebuie talcuit in intelesul de a pricepe realitatea nevazuta pe care o reprezinta si cu care sta in legatura. Ori, filmul asta desi e linistitor, cu cadre putine, cu imagine iconnica etc... ma crezi sau nu, e plin de simboluri! Si ma refer la simboluri religioase.
Cat despre Tarkovski imi mentin parerea. Daca o sa am timp o sa exemplific.

ps. E foarte simplu sa-ti exemplific: Sfantul Calinic de la Cernica, sa-ti dau un exemplu autohton http://biserica.org/Publicatii/2005/NoI/13_index.html

Toate cele bune!

Semnalez un nou film rusesc destul de reusit dar cu un subiect grozav:
Chudo / The Miracle (2009)

(IMG:http://4.bp.blogspot.com/_cZuenMpLnL...s320/Chudo.jpg)

La baza acestui film stau intamplari reale. In anul 1955 in orasul Samara (Rusia) o fata danseaza cu icoana Sf. Nicolae si ramane intepenita pentru 128 de zile. Fenomenul este cunoscut sub numele de "Incremenirea Zoiei".

Actori : Konstantin Khabenskiy, Vitaly Kishchenko, Polina Kutepova
Director : Aleksandr Proshkin
Lungime film : 110 min
Link Imdb : http://www.imdb.com/title/tt1197626
Categorie : Drama