The Man Who Knew Too Much, Alfred Hitchcock (1934) - delicioasa relicva a perioadei britanice din cariera maestrului. Anuntand oarecum "The 39 Steps" (idea asasinatului politic care trebuie oprit), precum si o puzderie de alte creatii pe aceeasi tema ale regizorului, acest prim "The Man Who Knew Too Much" e unul dintre cele mai relaxate filme ale lui Hitch. Se remarca Peter Lorre, cu o suvita de par alba, intr-un rol de distins personaj negativ. Scena atentatului este superb montata, coregrafia cadrelor si reactiilor personajelor fiind perfect sincronizate cu fondul muzical. Secventa este atat de reusita incat mie mi se pare mai reusita decat omoloaga ei din remake-ul cu James Stewart din 1956 (regizat tot de Hitchcock, n.m.)... Remake care este, totusi, mai elegant si ceva mai migalos construit, chiar daca rezultatul este mai artificial si distant.

The Trouble With Harry, Alfred Hitchcock - o intriga politista devine pretext pentru o comedie, care pune in valoare umorul negru al lui Hitchcock si ochiul sau pentru imagini de o frumusete iesita din comun. Totul este orchestrat pe muzica lui Bernard Hermann, mult mai voioasa decat de obicei.

Cool, my own piece of forum... Mmm...


Swing Time - nu ma dau in vant dupa filmele cu Ginger Rogers si Fred Astaire (sau filme despre Ginger Rogers si Fred Astaire... sau despre sosii de-ale lor...), dar "Swing Time" mi-a ajuns la inima. Desi se cantoneaza in cliseele tipice (si urmeaza aproape acelasi scenariu ca si celelalte), exista cateva momente de adevarat spectacol: duetele celor doi protagonisti (logic!), scena in care Astaire danseaza cu umbrele lui etc.

The man who made the movies:Howard Hawks...e steril...secvente din cateva filme,celebra(deacuma) tehnica a dealogului la Hawks(20% faster),amicitia cu Faulkner si Hemingway,cateva cuvinte despre John Wayne,admiratia pt. John Ford...si cam atat.Cam in acelasi registru si cel despre Fuller.Singurul care merita vazut din serie e cel despre Hitchcock.

...ahh,mult mai bun mi s-a parut Une vie du cinema.

All about eve-the denial twist.Intotdeauna o lectura placuta.

Johnny Guitar-western in stilul lui N.Ray...plus un "personaj" pe care nu l-am mai vazut atat de puternic din perioda lui Griffith sau Eisenstein.

Tom Jones, Tony Richarson - va fi, probabil, unul dintre filmele care mi-au placut foarte mult, dar pe care le voi uita foarte repede. Un fel de "Duelistii" vs. "Barry Lyndon", facut cu peste un deceniu inaintea lor, dar parca mai antrenant decat ambele (nu neaparat mai bun). Personaje usor schematice, dar perfecte pentru improvizatiile unor actori foarte buni si salvate, oricum, la montaj: "Tom Jones" exceleaza in prezentarea absurda a unor evenimente obisnuite, cu lux de amanunte si multa muzica pe fundal, fie ca este vorba de o vanatoare, o cina in doi sau inceputul unei idile.

Bananas, Woody Allen - Desi un pic mai slab decat comediile care vor urma pentru Woody ("Sleeper", "Love and Death"), "Bananas" are momentele lui bune, foarte bune si cateva plictisitoare. Un pic cam dezordonat, dar coerent per ansamblu. De retinut prologul, reclama la tigarile "New Testament" (He smokes them...), scena de sex pe "Uvertura 1812" de Ceaikovski (complet cu salve de tunuri), imaginea lui Woody cu barba a la Castro si toata secventa procesului.

Broadway Danny Rose, Woody Allen - sunt intr-o perioada de peticit la filmografia lui Allen (si imi face bine chestia asta). Tindeam sa subestimez "Broadway Danny Rose" inainte sa-l vad. Nu credeam sa-l pot pune alaturi de preferatele mele ("Manhattan", "The Purple Rose of Cairo", "Zelig", "Crimes and Misdemeanors", "Sleeper", "Match Point"...), dar a reusit sa se strecoare printre ele.

Filmul incepe cu un grup de comici asezati la masa, care incep sa spuna povesti despre un impresar de mana a doua, dar pasionat de munca si de clientii sai - o "legenda vie". Ceea ce duce la o poveste despre relatia acestuia (pe numele sau Danny Rose) cu un cantaret uitat de 15 ani, caruia ii planuieste revenirea in scena. Iar totul se precipita cand Rose si amanta cantaretului (Mia Farrow) ajung sa fie urmariti de mafie.

Ce mi s-a parut fenomenal la acest film e modul in care Allen alterneaza comedia cu drama. Danny Rose este un personaj patetic. Dar perseverenta sa in a-si depasi esecurile si glumele pe care le poate face in orice situatie il fac extraordinar de fascinant (si simpatic). Cred ca e unul dintre cele mai elaborate roluri pe care Woody si le-a acordat sie insusi (desi in prima jumatate a filmului nu pare sa fie nimic deosebit de registrul sau obisnuit). Singurul moment in care filmul "se pierde" e secventa cand aerul comprimat le modifica vocile personajelor, compromitand tensiunea scenei. Dar e o trimitere amuzanta la inceputurile lui Allen in cinematografie, cand si cea mai serioasa scena trebuia tratata cu un gag.

Fascinant este si alb-negrul in care filmul este turnat. La fel ca in "Manhattan", se creeaza o aura de romantism si nostalgie care inconjoara personajele. In plus, Si desi actiunea se petrece in trecutul apropiat (prin anii '70), Allen si Farrow (cu ochelarii de soare si parul blond ridicat) fugind de urmaritorii lor arata ca eroii unui film noir.

the moon is blue - mult mai controversat la vremea lui decat ar putea parea acum, urmare a victoriei repurtate in fata cenzurii care cu chiu cu vai a consimtit la uzul anumitor cuvinte din scenariu. trecand peste contextul istoric si eventual peste faptul ca e teatru filmat, se poate mandri cu un david niven excelent si cu niste dialoguri scrise brici, sustinute de un flow al delivery-ului actorilor ce pare putin ahead of its time.
clar peste alte comedioare, mai toate supraapreciate, ale epocii (cum ar fi un born yesterday sa zicem).

In the Heat of the Night, Norman Jewison - very poverful movie... M-a lasat impresionat. Acum, Jewison e unul dintre regizorii mei preferati, dar asta probabil mai ales fiindca imi place enorm "Jesus Christ Superstar". Oricum, in "In he Heat of the Night" isi arata clasa, dezvoltand cu eleganta un subiect destul de complicat pe o tema greu accesibila chiar si in ziua de azi. Aportul muzical al lui Quincy Jones (si Ray Charles!) este esential, dar as zice ca Rod Steiger in rolul ambiguu al serifului care isi depaseste pejudecatile este - din perspectiva cinefila, nu sociala or otherwise - punctul central de interes al filmului. Apoi, bineinteles, Sidney Poitier, magistral si el.

Muriel ou Le temps d'un retour, Alain Resnais - reuniunea a doua personaje, dupa o jumatate de viata, declanseaza o serie de evocari ale trecutului si lungi discutii despre trecut, amintiri, plus cautarea unei noi sanse la fericire. (OK, fraza asta tinde sa simplifice lucrurile... :?) Montat alert si plusand foarte mult si pe expresivitatea actorilor, filmul e - totusi - mai putin convingator (si inventiv) decat creatiile anterioare ale lui Resnais.

Am o micuta intrebare:Exista pelicule cinematografice romanesti horror mai vechi sau mai noi??????Eu stiu una dar e din Ungaria de Jos si Rusia "Impariatia lui Vlad" si "Dracula" 1998 dar nu prea cred ca e facut in Romania

Te asigur ca filmul e realizat in Bucurestiul lateral, iar unele decoruri exterioare au fost filmate pe cursul superior al orasului metropolitan Barlad care rimeaza cu fad....

Multumesc pentru raspuns!

ce baiet destupat la ofrande inutile ejti!!!

3.000 de mesaje! About 30 good ones...


Rozmarné léto, Jiri Menzel - "Vara capricioasa"... Un titlu grozav... Si nici filmul nu e prea rau. Avem trei prieteni intre doua varste care traiesc o viata linistita intr-un sat ceh(o-slovac) tipic pentru Jiri Menzel, filosofand in continuu, pana cand sosirea unui magician si a frumoasei sale asistente le tulbura rutina. In cele trei zile care urmeaza, fiecare incearca pe rand sa o cucereasca pe fata, esuand in cele mai comice moduri. Filmul e calm si profund, fascineaza prin jocul actorilor si prin imagine, dar - din cate am vazut - e unul dintre filmele mai slabe ale cineastului ceh.

cum e fata de Postriziny? ala a luat premiu pe la venetia pentru 'humor, taste and optimistic vitality' da' optimismul ala nu mi s-a transmis caci mi-a venit sa ma spanzur de plictiseala. am avut eu o subtitrare de cacat dar still. mare fan nu sunt nici al trenurilor alea bine pazite...

Mie imi plac si "Amintiri" si "Trenuri bine pazite", iar "Vara capricioasa" e evident ceva mai slab decat amandoua. E putin plictisitor pe la mijloc, dar e, totusi, un film scurt. Merita vazut, dar nu e deloc esential. Problema cu Jiri Menzel e ca filmele lui simt din plin amprenta timpului si acum, dupa 30-40 de ani, e cam greu sa fie apreciate corect din punct de vedere critic. Atmosfera bonoma satului ceh, micile secrete ale personajelor, simplele lor placeri par un pic cam... sa zicem depasite. Dar Menzel mi se pare un regizor foarte talentat si - cand e cazul sa urmaresc unul dintre filmele lui - imi fac timp si incerc sa ma relaxez si sa ma adaptez ritmului filmului... Un film ca "Vara capricioasa" e perfect pentru o dimineata de vacanta ploioasa sau intunecata, ca cea de azi, cand nu e nimic mai bun de facut. :)

Il bidone, Federico Fellini - Early Fellini... You've gotta love it! Vorbind sincer, toate filmele facut de tipu' asta inainte de "La dolce vita" sunt extraordinar de frumoase. Printre cele mai agreabile filme facute vreodata. E drept, Fellini a facut filmele cele mai tari dupa aia, da' sa nu intru in chestia asta... "Il bidone" sau "Escrocii", la fel ca si "Le notti di Cabiria" sau "La strada" incepe si se deruleaza o buna bucata de timp ca o comedie sociala, cu cateva momente de meditatie asupra vietii care prevestesc finalul tragic. Acestea fiind zise, filmul nu mi se pare esential pentru filmografia lui Fellini, dar secventa petrecerii de Anul Nou, scena luarii avansurilor pentru apartamentele inexistente si finalul raman de neuitat pentru cine a vazut "Il bidone".

Ride the High Country, Sam Peckinpah - Luat in mare, e putin naiv si destul de conventional. Totusi, tensiunea dintre personaje si conflictele lor interioare scot acest film din sfera western-ului clasic, lor adaugandu-li-se secventa casatoriei oficiate in bordel. Bonus pentru imaginea senzationala, punand in valoare peisajele superbe si cu incadraturi aproape perfecte, in care detaliile esentiale povestii sunt scoase in evidenta, chiar daca nu apar in cadru mai mult de o secunda.

En Kärlekshistoria, Roy Andersson - Ok, ma declar fan al tipului (desi ar mai trebui sa vad controversatul "Gilliap"). Ma rog, as putea gasi multe cusururi acestui "Swedish Love Story" (regia e cam dezordonata, actorii nu sunt destul de credibili sau suficient de constanti in interpretare etc.), dar prefer sa ma concentrez pe partile bune: muzica senzationala, plasata inteligent in deschidere (o scurta uvertura) si apoi folosita pentru a sublinia momentele importante; imaginea, cu culori superbe si acele prim-planuri care par, totusi, atat de distante;

Wings (1927)

primul film oscarizat pt "cel mai bun film" (bine, l-a primit si cu ocazia primei editii a Oscarurilor)

ce m-a impresionat sunt scenele de lupta si zbor avand in vedere limitarile tehnologice de atunci....Wellman are si el un mare merit pentru modul in care totul a fost filmat...sunt scene care iti taie respiratia

melodrama specifica anilor "silentiosi" e si ea prezenta, mai ales prin prestatia Clarei Bow