frumos!

chiar vrei sa vorbim despre asta, bre? :-/
eu nu prea.

nu neaparat, chiar nu ma pasioneaza, doar dadeam un exemplu

gata, depasim...

in timpul filmarilor la Stalker

@ jactati:
sa fie contrastul asta dintre modalitatile de exprimare a tatilor celor doi un indiciu pentru contrastul dintre seductia mediului liturgic ortodox si 'agresiunea' moralist-legalista a celui protestant - cand ambele sunt, desigur, asumate?
despre 'incapatanare' vorbeste si 'anti-protestantul' Bergman si cineastul-poet Tarkovski. si si Ivan si Rubliov si Calauza din filmele omonime merg pana la capat, ca si, de ex., pastorul din Winter Light de Bergman. se vede treaba ca T a stiut cum sa dea forme si culori si sunete viselor lui care, culmea, semanau perfect cu visele suedezului numai ca acesta din urma s-a nevoit mult sa prinda macar cateva crampeie din plasmuirile rusului. de unde si 'racaiala' de care vorbesti, recunoscuta (fair enough) de B. in cartea sa, Lanterna magica.

intrebarea pe care mi-o pun - in leg cu prezenta unei imagistici fatzis crestine (ortodoxe) in unele filme ale sale (de la 'rubliov' la 'calauza'), intrucit ult 2, facute in 'regim de libertate', sint in mod semnificativ mai 'discrete' din acest pdv... - este daca nu era, pe undeva, si o forma fatzis-subversiva la adresa puterii sovietice (ceea ce nu exclude, desigur, faptul k a.t. kiar credea!).
tin minte cit de 'complice' ne dadeam coate, vazind 'stalker' la preoteasa si-n alte locuri mai mult sau mai putin publice, in fata imagisticii 'ihtice'... ni se parea k marele artist tarkovski ne punea ditamai sopirlele pe marele ecran & ne intrebam cit de idioti erau cenzorii sovietici sa lase 'asa ceva' :D

or, mie mi se pare k aceste 'sopirle' mai mult limiteaza poeticitatea filmelor, le reduce la un sens - care devine atit de dominant /orbitor incit eclipseaza celelalte, posibile, sensuri... si asta, din pacate, mi se pare k a facut elena dulgheru - exemplul cel mai concludent fiind un citat din antoine de baeque (criticul francez, ex-'cahiers du cinema') care observa, f pertinent, k imaginea unui inger are ceva 'inspaimintator' (cred k a. de b. se referea la rindul lui la un vers din rilke: 'ein jeder engel ist schreklich'); poate k de baeque nu cunoaste simbolistica ortodoxa - si f probabil k dulgheru sa fie 'savanta' in ac kestiune -, dar paradoxul face k, atunci cind o imagine nu te duce imediat, automat & mura-n gura, la una dogmatica, frumusetea (poeticitatea) acelei imagini creste pe cale de consecinta pt k, semiotic/poetic vbind, isi sporeste sensul /sensurile.

ps de altfel (repet), ar fi interesant dc, odata plecat (definitiv) din urss, tarkovski renunta - intucitva - la imageria ortodoxa... nu cumva pt k, odata iesit din spatiul ortodox propriu-zis (unde mesajele sale puteau fi decriptate in cheie subversiva), considera ac lucru 'inutil'? ac detaliu ar fi in sprijinul ipotezei mele - potrivit careia a.t. folosea 'interfata' ortodoxa din ratiuni subversive -, dar nu e mai putin adevarat k schimbarea de imagine (in sensul cel mai literal posibil!) din ult 2 filme este frapanta: 'nostalghia' (cel mai disperat film al sau - & cel mai 'explicit', totodata) este incarcat de o imagerie manifest renascentista, in timp ce 'offret' (filmat de sven nykvist) este - spuneati - 'bergmanian' (dreyerian, precizam eu...), o impresie semnificativa (desi superficiala).
ce vreau sa spun (cumva pe ocolite) este k semnele cinematografului lui a.t. sint 'adaptabile' contextului (in cadrul unei viziuni generale extrem de personale, fireste...) & k nu mi se pare o 'imbogatire' sa fie evacuate celelalte referinte (unele culturale, altele - pur cinematografice) in discutarea filmelor sale - cum ar fi, in cazul mult-comentatului 'stalker', trimiterea (evidenta, pt mine) la 'orfeu' al lui cocteau: atunci cind cegeste il calauzeste pe orfeu in imparatia umbrelor, aceasta arata fix k in 'stalker' - cam 30 de ani mai tirziu -, iar la intrebarea lui orfeu: 'cum se cheama locul asta?', cegeste ii raspunde (emfatic). 'este zona'!

pe scurt: in locul unei hermeneutici 'cultuale', consider k e preferabila o hermeneutica larg-culturala

Intre Orfeu & Hristos
 

@ ALS:

Nu stiu ce sa spun. Posibil, dar oricum ar fi, nu putem sa nu remarcam ca filmele lui nu sunt ostentative, chiar daca presupunem ca sunt subversive in raport cu regimul in care au fost create.
Cele 2 filme facute in ‚regim de libertate’ nu-i tradeaza crezul. Dimpotriva. In plina libertate, el tanjeste dupa ceea ce ‚s-a pierdut’. Nu un ‚regim’, desigur’, ci o spiritualitate, o anume duhovnicie mai exact. Si-apoi, ‚inchisoare e peste tot’ (Stalker dixit)
Despre credinta lui Tarkovski ar fi multe de spus si de presupus. Dar era, dincolo de credinta, si o neincetata cautare („cred, Doamne, ajuta necredintei mele”, e si motto-ul evanghelic ales de Steinhardt pt Jurnalul fericirii)...


Sigur, imi amintesc si eu receptarea Calauzei, atunci prin 1981 (si dupa). Din pacate un alt film de o asemenea anvergura si provocare...ideatica nu a mai aparut, nu numai in Romania. Intr-un fel poate ca aveti dreptate, ALS. Exista o legatura intre apasarea ideologica din acele decenii si forma ...subversiva a Calauzei (si nu numai)...Dar e, sa recunoastem, infinit mai mult decat o ‚soparla’...Dovada ca au apreciat-o si o apreciaza atatia care au avut si au alt background cultural, duhovnicesc, politic etc. De buna seama ca Tarkovski nu se adreseaza exclusiv crestin ortodocsilor (care nu sunt o masa omogena anyway).......


Corect. Dar daca punem intr-un context toate astea, intelegem ca sensul acesta...’unic’ nu poate fi inlocuit de altul. Ceea ce se poate este ca noi sa ajungem, treptat, cu rabdare, sa traim (experiem) acest...sens (ca 'metafora' sa fie una vie, nu moarta), nu? Exact cum se intampla si cu Biblia, cu icoana, cu muzica psatica etc. Ele au un sens, in Biserica. In afara ei exista pluralismul de sensuri. Nu stiu, poate nu m-am exprimat bine, imi cer scuze.


Cunosc cartea lui Antoine de Baecque (Cahiers du Cinema, 1989) despre AT. N-am rezistat sa n-o cumpar de la ICA din London, some 10 years ago. Dar mai sunt si alte carti care nu se ‚inspaimanteaza’ de ingeri (poate pentru ca nu privesc la ingerii lui Grunwald si cei asemenea lor din pictura religioasa post-Reforma din occident, care l-a inspirat pe Mel, ci la ingerii lui Rubliov din icoana Sf. Treimi si cei asemenea lor?): The Films of Andrei Tarkovski – A Visual Fugue (Vida Johnson), Cinema as Poetry (Maya Turovskaya) etc.
Receptarea lui T in occident n-are cum sa nu piarda din vedere (sau sa nu minimalizeze) componenta aceasta duhovniceasca – element care, chipurile, ar limita, ar saraci etc. Tot astfel, un comentator ‚de acasa’ nu are cum sa nu remarce, la T, conexiunile nu doar cu Dreyer, Bergman, Bunuel, Kurosawa & co., ci si cu invatatura Sfintilor Parinti din Pateric si Filocalie, cu iconografia ortodoxa, cu spatiul liturgic (Zona, Camera dorintelor) etc.
Trebuie sa recitesc cartea E Dulgheru pentru a raspunde la aceasta intrebare. Nu stiu daca ED limiteaza si ingusteaza interpretatea operei lui Tarkovski. Cand am citit-o nu mi s-a parut. Deci nu ma pot pronunta inca.

Offret ziceam ca mi se pare bergmanian (dar gheara leului :D Tarkovski e clar acolo!) si cehovian. Paralela cu Dreyer este si ea posibila. Atmosfera din Ordet (unul din filmele preferate ale lui T), din Gertrud, din Dies Irae se simte pe ici, pe colo si ea.


De acord. Unii se duc cu gandul la Orfeu, altii prefera sa se hraneasca cu semnificatiile ‚ihtice’. One man's meat is another man's poison. :)

ALS, multumesc pentru reply. I really enjoyed reading it.

dark humour, indeed
exemple mai sunt, ai dreptate, insa foarte subtile, cum spui
niciodata facile

@ halebardul


acest film nu este numai al lui. e un film de institut realizat cu alti viitori regizori (unul din ei avea sa-i devina cumnat). practic primul film al lui cap-coada e Katok i skripka (metraj mediu, lucrare de diploma). De aici incolo incepe opera tarkovskiana .

Apropos de receptarea Calauzei in anii '80: n-o sa uit niciodata cum cineva imi explica doct ca cele trei pahare de pe masa din casa Calauzei reprezinta ... Sfanta Treime. Poate. Sper/cred totusi ca Tarkovski (desi foarte studiat) era mult mai subtil. Probabil ca multe "soparle" erau mai mult in mintea miilor de hermeneuti care umpleau cinematografele la "Calauza" (nici o referinta la hermeneutica pertinenta de pe acest forum) decat in intentiile (cel putin constiente) ale lui Tarkovski. Ca orice mare artist el a creat in 3D acele forme ideale in care sa varsam tot ce ne macina pe noi. De aici multimea de sensuri, receptari si interpretari posibile. Grija noastra ar trebui sa fie sa nu sufocam cu personalitatea noastra formele acestea ideale. Sa intram in joc pentru 2 ore si apoi sa ne retragem elegant din "zona" - ca dintr-un parc de distractii pentru care biletul de acces e valabil doar o zi. Cel putin eu asta incerc sa fac.

@ jactati

Look:



Parca apropierea / 'asemanarea' cu Sfanta Treime primeste alte conotatii decat in cazul celor 3 pahare din scena de final a Calauzei...
De acord, Tarkovski este mult mai subtil si ii placea sa nasca interpretari cat mai diverse. Cine are ochi de vazut, urechi de auzit sa priceapa, nu? Practic, receptarea filmelor sale este 'direct proportionala' cu felul in care ne-am educat privirea, ne-am curatit ochiul. Ochiul duhovnicesc mai ales.


Perfect adevarat...pana in clipa - cruciala - in care descoperi vesnicia in acele 2-3 ore de science-fiction sau, mai bine, de constiinta si fictiune...

@saskiul: pai formal vad asemanarea. dar mai departe, ma cuprinde orbirea. caci nu ma prind cine e Dumnezeu Tatal si cine Sfantul Duh dintre personajele care flancheaza stalkerul. ba chiar cred ca a incerca sa ghicesc este un fel de blasfemie. de aia prefer sa cred ca simetria cadrului din film, picturalitatea lui servesc transmiterii mesajului filmului, chiar daca ochiul lui Tarkovski e educat plastic de icoanele bizantine. fata de calmul icoanei cei trei vor trece printr-o experienta "excruciating". sa fie un "contrapunct"? oricum, interpretarile nu mi se par simple. daca ar fi simple n-ar mai fi Tarkovski.

Manastire-ntr-un picior...
 

@ jactati:
Eh, sigur ca da. Insa posibilitati de 'citire' exista. Exista o carte excelenta scrisa de Gabriel Bunge despre icoana Sf. Treimi a lui Rubliov. Potrivit interpretarii sale, in centrul icoanei ar fi Dumnezeu-Fiul, avand copacul in spate, din care se face crucea (in imaginea lui Tarkovski e Stalker, un personaj hristic par excellence). In dreapta imaginii, cum o privim, ar fi Dumnezeu-Sf. Duh (in mantie verde, simbol al vegetatiei - de Rusalii/Pogorarea Sf. Duh bisericile rasaritene sunt impodobite cu crengi inverzite) - ce cuprinde intreg pamantul, reprezentat simbolic de un munte; la Tarkovski e Scriitorul - om de spirit ce si-a pierdut - spune el, inspiratia (duhul, cum ar veni), acesta fiind motivul pentru care merge in Zona. In fine, in stanga ar fi Dumnezeu-Tatal, iar in spatele sau, Templul; la Tarkovski e Profesorul - om de stiinta. Sigur, este doar o interpretare. Sigur, la Tarkovski e vorba despre o lume 'post-crestina', in care se mai pastreaza o cununa de spini, o pictura cu Ioan Botezatorul in apele din Zona, niste monede (cei 30 de arginti?), un peste (in Camera unde nu patrunde nimeni) ce intalneste un lichid rosu-inchis care pare sa-l distruga etc. Altfel spus, o omenire "emancipata" de "prejudecatile" religioase, de formalismul institutionalizat al Bisericii, in care un holy fool in Christ se incapataneaza sa-i calauzeasca pe oameni 'acolo', inspre acea cladire in ruina. ...Manastire-ntr-un picior........

multumesc mult pentru interpretare. dupa cum se stie eu sunt doar un comic francez de vaudeville si ma aventurez foarte rar in lumea spiritului. dar o sa ma mai pun pe citit. :">

L'avventura
 

@jactati:
:) Eheeee, si altora le-au trebuit vreo 15+ ani pana sa parcurga drumul de la Tarkovski la Dostoievski, Steinhardt, Evanghelie (Biblie, Filocalie, Pateric - largo sensu: textele duhovnicesti ale Bisericii), scrieri de teologie a icoanei...In ultima instanta, aventura de care vorbesti (si care ne priveste pe toti) este The Adventure si conteaza, nu-i asa, sa traim (in) spiritul acela pe care-l descoperim, nu sa-l bifam ca pe inca o 'cucerire' a mintii noastre in vederea largirii repertoriului bibliografic. Cu atat mai putin sa ne trufim cu ceea ce credem ca am descoperit. Si pentru ca tot suntem (vrem, nu vrem sa recunoastem) in antecamera teologiei, cu Tarkovski, imi vin in minte cuvintele rostite fara menajamente de Sf. Maxim Marturisitorul: "Teologia fara practica este o telogie a demonilor"...
Personajele tarkovskiene chiar se nevoiau sa traiasca in acel duh - erau niste practicieni, nu teoreticieni (ori eventual critici); erau doers, nu watchers. Ele credeau ca, de exemplu, "omul nu are casa pe pamant" si - gest de sfant sau de nebun - isi dadeau foc la casa (vezi Offret); care casa era cladita pe temelii mincinoase si, duhovniceste, era putreda si n-avea "niciun Dumnezeu". Credeau ca menirea lor este sa redea nadejdea unei lumi in care "organul credintei s-a atrofiat" (Stalker) si viata lor chiar asta era: de calauza ca full time job etc.; ca isi vor recapata nadejdea,iubirea, credinta daca vor traversa (asa cum au promis) un bazin gol cu lumanarea mereu aprinsa-n mana (vezi Nostalghia) etc.etc.

interesanta aventura de care zici. o sa dau si eu un refresh la Tarkovski si sper sa mai vorbim despre el.

the 'holy fool in Christ ' din 'ordet' al lui dreyer reusea sa trezeasca la viata o moarta - AIA practica! =))

dar era ajutat de-un copil. unde-s doi ...
ps in registrul comic: ordet e un film cu super/supra happy end; toate se rezolva si reconciliaza; doar nevasta-mea, cusurgioaica, ar fi vrut sa inviem si copilul stillborn - femeile mereu nemultumite:-?

@ ALS:
pai exista o gramada de resurrections in filmele lui Tarkovski, treceri tainice de la moarte (incremenire) duhovniceasca, la viata. Ce altceva reusesc copiii din filmele lui (mai ales Boriska, pustiul care-l determina pe Rubliov sa picteze din nou icoane, dupa canonul tacerii autoimpus), ce altceva se intampla in Solyaris etc.?
Pe de alta parte, sa ne amintim, pilda aceea din Pateric. Un avva spune unui om o rugaciune (decupata, remixata din Evanghelii): "Daca ai avea credinta cat un bob de mustar si ai porunci muntelui aceluia sa se mute din loc..." si in clipa aceea muntele chiar se muta din loc. Avva insa il mustra pe munte: "Nu tie ti-am spus, ci fratelui acestui, muntelui de comoditate, de incremenire, de invartosare a inimii, de impietrire din sufletul lui........."
Exista invieri si invieri...
Pe de alta parte, sa recunoastem ca situatia din Ordet pare - pentru mintea noastra (post)moderna - ceva exagerat, in comparatie cu invierile tarkovskiene, mai putin 'explicite' dar nu mai putin adevarate...

pai tocmai pt k e 'explicita', scena invierii din 'ordet' iti ramine pe retina forever:
e un miracol la care esti facut partash - de o simplitate / puritate fara echivalent

oricum, tarkovski nu putea sa mai mearga in aceeasi directie, pt k dreyer atinsese sublimul; dar 'lectia' dreyeriana se vede in filmele lui - desi a.t. e mai incifrat, mai filtrat, mai aglutinant...

Asa e. Sa nu uitam insa sublimul (ca sa ramanem la acest termen) invierilor repetate din Solyaris. Pentru fiecare din cei 3 (+1) savanti (male scientists) de pe Solyaris apare cate ceva/cineva...Cea mai draga fiinta de pe pamant. Intr-un fel, Kris a fost cel mai norocos (se spune-n film): doar lui i-a aparut / inviat iubita...

PS: Filtrarea (cernerea) aceea e tributara si aerului pe care Tarkovski l-a respirat, acelasi cu aerul respirat de Dostoievski, de Soljenitin, de Abuladze, de Paradjanov. Dreyer e vecin de 'respiratie' cu Bergman (si Bunuel)...

s-avem pardon: abuladze, paradjanov, soljenitin & tarkovski nu au respirat KIAR acelasi aer cu dostoievski (nu-mi place dosto, asa k o sa-i enumar aici pe scriit. rusi care-mi plac: gogol, pushkin, tolstoi, turgheniev, lermontov, cehov, nabokov) - deja, aerul nu mai era rusesc, era sovietic!
e o mica-mare diferenta... ;)

ps 'solaris' nu mi se pare un exemplu concludent in materie de 'invieri', deoarece conventia filmului este de parabola s.f. - adica un teren in care 'anything can happen'; in +, sint si prea multe 'invieri' - la un mom dat se bagatelizeaza :); cred k miracolul din 'ordet' este cu atit mai coplesitor cu cit vine (la sf) intr-o conventie realista (ma rog, riguros stilizat realista)

@ ALS:

Cred, totusi, ca au respirat acelasi aer, doar accentele erau (e si normal sa fie asa) sensibil altele. Oricum, aveau aceleasi radacini. Fiecare din ei, la o privire atenta, se hraneste din duhovnicia crestina rasariteana. Sa ne gandim la mesajul din Cainta, Copacul dorintelor, Ruga (de la Abuladze), din Umbrele stramosilor uitati, Culorile rodiei, Legenda Fortaretei Suram etc. (de la Paradjanov), din Gulagul lui Soljenitin si, in fine, la tragedia personajelor dostoievskiene si tarkovskiene atunci cand "organul credintei s-a atrofiat". Si inca ceva, comun si esential atat la D cat si la T: incompatibilitatea totala cu materialismul, criza spirituala prin care trec personajele lor (un semn de sanatate, scria Tarkovski, o provocare, caci, etimologic, crisis = incercare). Despre o criza spirituala asumata e vorba in Stalker si, de fapt, in toate filmele lui T.


Aici nu pot sa va contrazic si nici nu-mi propun asta. Atat Dostoievski, cat si Tarkovski solicita de la cititor/privitor/ascultator (fie ca le sunt fani sau nu, indiferent cat de familiarizati sunt cu opera lor) o indelunga si profunda pregatire, atentie. E ca inaintea unei Spovedanii. Nu sunt deloc niste marturisitori (caci a-i numi artisti e prea putin) comozi. Te solicita integral. E mai mult, mult mai mult decat o chestiune de gust, de placere. Parerea mea. Asa cum, pastrand proportiile, Psalmii te solicita infinit mai mult decat o poezie clasica. Tensiunea (dar si chemarea, quest-ul) din scrierile dostoievskiene isi gaseste, peste ani, o filiatie stralucita in filmele lui Tarkovski. Profetia dostoievskiana "Frumusetea va salva omenirea" este infratita cu "Rusinea va salva omenirea" (Solyaris). Cat despre sensul frumusetii si rusinii in ziua de azi...Amandoi sunt pecetluiti de acea nostalghie, amandoi se simt stingheri in mediul apusean. Desi Tarkovski ii admira pe Bach, pe Wagner, pe Beethoven, Verdi etc. ii iubeste pe Durer, pe Breughel, Leonardo, pictorii renascentisti etc. iar Dostoievski (la fel ca Tarkovski) avea un cult pentru Don Quijote etc. Nu se pune problema infiltrarii aerului sovietic, cred, la Tarkovski.



Bine punctat. E vorba despre o conventie si nimic mai mult decat o conventie. A ales-o deoarece stia ca genul SF (el care avea oroare de inregimentarea intr-unul sau altul din genurile cinematografice) are priza la un public larg (Solyaris e filmul sau cel mai vazut), in plus putea sa treaca de cenzura mai usor decat in cazul unui film 'de actualitate'. Sa nu uitam insa ca 'anything can happen' si in Oglinda, si in Ivan, si in Compresorul, si in Nostalghia si in Sacrificiul, care nu sunt tributare conventiei SF. Si asta pentru ca, pe aceeasi filiatie dostoievskiana, Tarkovski s-a folosit de ceea ce Nicolae Steinhardt numea "fantasticul credintei", care "nu amăgeşte şi nu duce pe alte tărâmuri ale iluziei, care nu e simplă schimbare de decor; care nu tăgăduieşte realitatea, ci o transcende; care nici nu e fantastic pentru că nu distrează mintea cu un alai (o comedie) de alte lumi posibile tot neesenţiale, ci o solicită să se concentreze asupra realităţii; care nu stupeface ştiinţa, ci transfigurează lumea şi metanoizează eul." Poate ca in acest ultim cuvant se cuvine sa cautam 'crucea' filmelor tarkovskiene, in aspiratia catre metanoia. De aceea nu sunt deloc comode (si nici "politically correct").

Poetica sacrului din filmele lui Andrei Tarkovski
 

Receptarea studiului Tarkovski - Filmul ca rugăciune (Ed. Arca Învierii, Bucureşti) presupune, din partea cititorului neiniţiat în teologie, o minimă aşezare duhovnicească – asumată, conştientă - în Biserică. De asemenea, este utilă o familiarizare prealabilă cu terminologia iconografică, filozofică. Din partea cititorilor mai avizaţi în domeniul teologic, se cere o deschidere spre „lume” şi o lipsă de complexe faţă de cultură. Desconsiderarea reciprocă dintre facultăţile de artă şi institutele teologice ar putea fi - afirmă autoarea monografiei, Elena Dulgheru - pricina pentru care mulţi artişti continuă să vadă în Tarkovski exclusiv un regizor-meşteşugar priceput, dar nu un artist-profet, un artist-slujitor ce-şi îndreaptă publicul mai degrabă către Liturghie decât către sala de cinema. Tot aşa, mulţi teologi se sperie de prezenţa „lumescului” şi de încifrarea simbolică (derutantă, copleşitoare, apăsătoare) din opera sa. În Epilogul cărţii, autoarea se întreabă retoric dacă nu cumva însăşi refuzul teologiei de a cunoaşte limbajele lumii este cauza autoizolării sale de azi: „Oare nu desconsiderarea lumescului şi ignorarea scânteii divine din semeni şi din activităţile laice amplifică sciziunea progresivă dintre Biserică şi societate?”

restul articolului aici: http://cinetipar.blogspot.com/2009/0...iune-2002.html

Up Up Up

Vă mulțumim pentru detalii