|
Tu ești premiul meu
de ilustra.films 14.aug.'14 Tu ești premiul meu Pînă iau locul întîi! Tu ești calea mea, Mulțumesc pentru ea! Ești zîmbetul pe care-l înțeleg, Țin mai mult la tine decît ții tu la mine. Mă chemi mereu în suferință, Pentru că răsărit-i ca apusul! Dar vreau să mă iubești Dacă merit acestă lampă! După ce iau locul întîi, Tu rămîi trofeul meu! |
Cercetat
de ilustra.films 23.08.'14 Sunt cercetat Sub acoperire! E tatăl meu, E amicul meu, Colegii de job, Toți îs implicați. Văd zîmbete Transformate! Bunătate falsă. Colegialitatea, Nici n-a fost! Sunt cercetat Și rămîn eu, Zîmbind, Bucurîndu-mă! Iubind! Înțeleg procedura, Observ mișcările, Ochi ascunși Peste tot... Ochi murdari De carioci bătrîne, Mulți ochi... Sunt cercetat Acuzat, s-adune Ciorchinele crimelor, Acuzelor, cît mai multe, Cît mai murdare. Vor să scoată la vedere Ceea ce nu e! Sunt cercetat Din naștere acuzat Că exist! Frica sa fiu! Frică să simt. Sunt cercetat Pentru ce nu sunt, Ca să cred că sunt. N-am să fac asta! Am să spun... Dacă sunt ceea Ce credeti că sunt NU mă cercetați, Tăiați-mi o mînă, Un picior, în cap Împușcați-mă! Dacă nu, cercetați-mă Curat! Nu mă murdăriți Fără să fiu murdar! Cercetați-mă Pînă la bătrîneți! Fără frică... Sunt cercetat Și simt asta... Secundă de secundă! Dreptatea... Vorbește, Împacă, Rezolvă, Corectează, Achită Echitabil! Iar eu... cred În ea! Cred în Dreptate! Așa ca... îs aici Ochi murdari, De carioci Bătrîne! Sunt aici! Sunt aici, Cu dragostea mea, Pentru viată, Pentru dreptate, Pentru acuzator, Prieteni, colegi, Părinți, copii, Viață, Dumnezeu. Voi, dușmani De-o viață! Frici inventate, Gînduri demonice! Suflet înger, Suflet curat Sunt purtat! E un rîu știut Călătoria-i alta. Cercetat din naștere Acum e pe bune! Sunt cercetat și Există o celulă a mea, Precum acest trup - Din totdeauna! |
 Contesa-n negru (Noaptea)  Contesa-n alb (Ziua) 45. Nopți o Noapte Când mă uitam sub fereastră, Prin geam, privirea-mi clară Vedea mândra noapte Cu a sa palidă lumină lină Când-n baltă spală a sa lună. Farfurie, rămasu-i o sclipire Lacrimă mică și pură. Stelele de sus-s strălucitoare, Nevinovate și solemne Dau ghes celui din urmă ceas Ce mai sunase puternic Într-o ultimă dată, orologiul pentru azi. Norii abia se zăresc, Dar, de departe se vede întunericul. Domnul Vânt a venit și el, Și a și plecat. Lăsând în urmă un “Noapte bună” Pentru această noapte cu lună. o a doua Noapte Pe sprânceana dealului-ndepărtat Doar noaptea mai văzui cerul-nstelat Razele pline de lumina lunii Se revărsau peste somnoroasele câmpii. Lumina lunii rotunde Se înmulțește ușor peste toate Atingând cu evlavie totul, Ducând cu ea ale mele gânduri. Alte raze, mai palide, mai timide, Alte zâne de lumină, Dispăreau-n negura întunericului… Și vor fi pășind dincolo de pragul sufletului… o a treia Noapte Noapte cu privire neasemuită Ești contesă cu haină lungă și neagră Te îmbraci și te dezbraci, Singură, poftele ți-le faci: Într-o zi ai o rochie cu stele, În altă zi ai altă rochie, simplă, În altă zi ai o rochie cu puf de nori… Pe toate ți-le prezinți pe podiumul ceresc, Cu mișcări de vedetă. Mereu pleci, mereu revii după câteva ore. Ghicești mereu că trebuie să revii. După contesa-n alb, Știu că mai încolo O să ne onorezi iarăși cu prezența ta. o a patra Noapte Dragă Noapte-nstelată Ai o culoare transparentă, Nu te pot atinge, dar ești corect văzută Secundele ceasului trec încet La fel și bătăile inimii. Doar iluziile te mai joacă prin făget… Noapte cu privire neasemuită Cu mândrul tău alai de stele Te lași sedusă de această briză Ca și mine… Razele lunii îmi bat în casă, în geam Să-mi spună să te privesc Cum ești din nou cu rochie de abanos Și din nou, cu glasul tău duios Îmi vei ura: “Noapte bună!” o a cincea Noapte Ploua sub sufletul ei Cu câteva lacrimi, venirea contesei-n alb În pântecele naturii… Nostalgia ochilor ei. Ochii ei, ce au învățat cum să privească Asupra acestui tablou umed Suflet ce așteaptă, Cu adâncă liniște Primul semn de primăvară. o a n-a Noapte Adormisem cu ochii obosiți Ca să privesc în inima ta neagră S-o luminez cu visele mele de copil… Adormisem cu ochii închiși Să ghicesc secretele de le ascunzi de mine. Oi fi tu așa de neagră când închid ochii Și văd miliarde de stele cu pleoapele lipite Și sper încă să nu strivesc această cunună de miracole. Binecuvântare pentru romantici Îndrăgostiți de misterul tău… Nașă a iubirilor lor, Oi fi tu așa de neagră Că poți te plimba oriunde cu trena ta, Lăcaș al sufletelor care se duc, Să nu uiți că și eu sunt aici Și visez cu ochii închiși la lumini Deși te văd, visând cu ochii deschiși, În toată splendoarea ta! 2006 |
46. Amărăciune
În sufletul meu sunt amărâtă, De privirile celorlalți uitată. Nu mai exist decât puțin, Trăind în amar chin! Vorbe dureroase, șirete, Pe față dulci, amare la spate... Neadevărurile dor. În zadar ei ghinion îmi vor! Minți cu conștiință și fără; Sunt judecată și mă supără Prostia lor fără margini La țintă înfierată cât o sută de spini! 2006 |
Colecția "Inspirații și influențe telenovelistice":
Ploaie cu lacrimi de iubire; O iubire imposibilă; Chipul tău; Senzualitate; O clipă de-aș avea; Așa ai vrea; Salvează-mă; Nu te pot uita. 47. Ploaie cu lacrimi de iubire Lumina ta cade pe obrazul meu; Afară, umbrele săltând întunericul În armonia notelor ce curg mereu... Ploaie ascultândă, ce-mi gâdilă auzul. Lumina mea cade pe obrazul tău Udată de roua prospețimii... Afară plouă vesel, ca un copil neastâmpărat, Pe străzi umede cu ape gri. Ai doi noștri ochi, obraji se ating Cresc pe iarbă și în natură, Apele mărețe, rebele se strâng, Se contopesc ochii - senzație de căldură. Ochii noștri se îmbrățișează Într-un ritm alert; totu-i umed. Atingând natura, ploile dansează Euforic, aprinzând soarele palid. Cu lumina ta mă îmbrățișezi, Sceptru ca soarele strălucind... Într-o clipă, tu adânc sugerezi Că iubirea plouă continuu, profund. Tabloul meu mi-l privești... Frumusețea muzicii nemăsurate, Amintirii chipului ce mi-l iubești... Suntem vinovați de iubirea noastră. În sufletul meu-i lumina ta, Admirând-o în valoarea vieții, În ochii mei vezi Încremenită lucind în argintul apelor. Cu tăcerea ta m-ai ars, Afară plouând întruna, nepotolit, Nedormind decât un ceas-două, Netemându-se...ca un moș amnezic. Mă topesc de imensa lumină... Înflăcărarea-i iminentă...strălucirea-i și ea... De pe diamantul-nfășurat de carne Neuitând să ne privim aievea... 2006 Notă: Cei care credeți că influențele provin de la serialul românesc "Lacrimi de iubire (2005)", nu vă înșelați. :"> |
 48. O iubire imposibilă Nu este ușor să te pot vedea În fiecare zi Fără să te pot îmbrățișa, Să-ți spun că te iubesc, Mă gândesc la tine tot timpul... Când te văd îmi dai fiori Și dorința de a te săruta... Ești o iubire imposibilă Chiar dacă mă fascinezi... Fără tine nu aș putea trăi... Ești delirul meu! Când te văd mă cuprinde vraja iubirii... Ești o iubire imposibilă... Chiar dacă nimeni nu mi-a putut cuceri inima Care bate acum și pentru totdeauna numai pentru tine, Deși ești o iubire imposibilă!... 2006 |
Nihilism pentru ierni muribunde
= februarie,2018= Toate ninsorile imi sunt anonime nimic pe sufletul meu fulgi de zapada straini eventual dardaind in alb orbitor anotimp sters cu carpe de sange parca inexistent zidul Berlinului daramat cu ura in pofte erotice multimi de oameni in chinuri fac cozi la biserici oarbe un razboi rece decedat inutil rugaciuni de altar balbaite retoric intr-un pumn de tarana postum cuvinte poetice duhnind in spatiul uman divizat in previziuni mistice a dor de lagare cu miros de tamaie si erezii inghesuite sa te intampine in vid in iarna asta cu erori absolute uscate de ger e limpede dusmanul e peste totul proprietarul viselor inca ne ucise mai raman insa cateva urne pentru cei ce prefera incinerarea in contra litaniei astfel ca pentru mine pentru tine nimic trecutul mlastinos memorii nici macar un corp de barbat sau un corp de femeie peste care clovnii fac trotuarul inhamati de sexul din jur conjuctural eventual din placere tarabe goale piete pustii poetul alcoolic nu se mai vinde nu se mai cumpara carti degerate la un pret derizoriu aici si acum pe colturi de zgura imi scriu nimanui testamentul vorbesc de unul singur in gauri anacronic atat |
 49. Chipul tău M-ai cucerit cu chipul tău, M-ai cucerit cu misterul tău Și am lăsat totul. M-ai cucerit cu chipul tău Și m-ai chemat să vin cu tine. M-ai cucerit cu chipul tău Și de acum-nainte te voi iubi. M-ai cucerit cu chipul tău Și ne vom uni inimile pentru totdeauna. 2006 |
 50. Senzualitate Mă atingi senzual, mâna ta, Într-un dans ce durează la infinit, Gândurile noastre își șoptesc Noi, cei iubiți, ne nedumerim De ce ești tu alesul meu ? Putea sa fie altul visul meu. Mă atingi cu privirea din ochii tăi Când ești lângă mine, Dar și când ești departe de mine, În acest dans Ce durează la infinit. 2006 |
 51. O clipă de-aș avea O clipă de-aș avea Și mi s-ar cere să-mi pun o dorință - Mi-aș dori să te văd. O clipă de-aș număra Mi-aș dori să te privesc. Să treacă mai repede timpul, Ce ne desparte! O clipă de-aș avea Mi-aș dori să te Îmbrățișez. Ceea ce vreau e ceva tainic - Gândurile rebele se refugiază-n mine Și-mi strigă-ntruna - O clipă de-aș avea Să-ți spun ce doresc! O clipă de-aș avea Și pe tine Te-aș învălui cu mine În lumea mea - acolo sufletele n-au memorie Nici clipe nu ne-ar trebui Pentru a ne contopi ochii Ce se privesc în oglinda iubirii. O clipă de-aș avea Și m-aș afla unde aș vrea, Unde însăși Cupidon Se joacă-ntotdeauna, Ca năbădăiosul pe cerul-ntunecat, Și ne vede pe toți posomorâți, L-aș ruga să-mi ofere clipa mea eternă. 2006 |
 52. Așa ai vrea Așa ai vrea Să-mi furi inima Să-mi pălești iubirea Și ce va mai urma Să dai uitării Precum moartele amintiri vii ? Așa ai vrea Să simtă a mea inimă frântă Murind - de nerăbdare - Să mă vezi murind Frântă De minciunile tale ? Așa ai vrea Acum, Eu neștiind că pentru tine sunt O păpușă Cu care te joci cu gândul de a mă Abandona după ce mi-ai scos inima ? 2006 |
 53. Salvează-mă Salvează-mă de tine de furia iubirii tale obsesive, iubire fugară, nebună dintre noi ce ne fuge din noi. Dacă nu pot simți pasiunea ta, dacă nu pot auzi vocea ta, dacă nu pot întâlni privirea ta, dacă nu pot atinge inima ta, dacă nu mă pot vedea în ochii tăi, dacă nu te pot avea lângă mine, mă simt sortită pieirii... sentimentul ăsta mare, de acum înainte, ne va uni pentru totdeauna, cât veșnicia. Să te știu că respiri în mine, să te știu că îmi aparții cu iubirea ta obsesivă care mă înnebunește-n simțiri... Nu pot sta departe de tine, mă chemi ca un magnet pentru a mă dărui iubirii tale... salvează-mă de tine! 2006 |
  54. Nu te pot uita Să simt nimic nu mai pot Dragostea numai, mi-a furat lumea, Și mi-ai lăsat un singur loc - durerea. Restul mi le-ai luat. Aparțin acum locului așadar Cu sentimentele mele toate Dar! Mai presus de mine nu te voi iubi Deși nu te pot uita... nu pot! E în zadar tot ce fac azi Ce s-a întâmplat cu mine nu știu Așa de proastă sunt! De nimeni nu-mi mai pasă Doar să fiu cu tine doresc Naiva asta, cu tine! Ce s-a întâmplat cu mine nu știu O naivă îndrăgostită-n continuare sunt Rațiunea ai reușit a mi-o bloca Cu ochii tăi, cu buzele tale, cu fața ta, cu prezența ta Fermecată, am uitat să te investighez Suntem sortiți ? De mă atragi așa tare ? Sau ești o iluzie ? Vreau să pun frână! Să gândesc. Sufăr deja demult. În tăcere. Te-am întâlnit de atât de puțin timp. Care-i scopul ? M-ai vrăjit ? M-ai hipnotizat ? Observ, în tăcere, în ochii tăi o strălucire Inima mi-o străpunge În această zi ploioasă de nu știu ce anotimp Și deși azi-dimineață era soare, acum-i mohorâre din cea mai neagră Ca dragostea expirată. Te-am lăsat să-mi pătrunzi în suflet Să-mi citești sentimentele de ieri și te-am crezut Oricând te-am văzut de departe privindu-mă Apoi A-mi răspunde la ceea ce voiam să știu cel mai mult nu mai păreai Erai atât de distant, de atâtea ori Nesigură mă simțeam Și voiam în brațele tale a fugi Sau în brațele tale să mă iei tu Te înconjurau tăcerile cufundându-te în întuneric Atât de profund, atât de imens, atât de greu de ajuns la tine. Mă durea. Ne-am cunoscut în parcul central Tu în maro, eu în galben Întregului parc ai cântat. Dar mie ? De la prima privire întoarsă către mine Am dorit să aud, să gust, să miros, toate mai mult Au strălucit ochii tăi Și am crezut în strălucirea lor Parfumul tău emana corpul tău Și am crezut în tine Te-am iubit de atunci. Măsurându-mi bătăile inimii mele Să meargă strună în viață totul mi-am dorit Descoperind uneori că îmi mai strecoară câteva obstacole Bătăile inimii îmi spuneau totul Despre trecutul de acum o secundă Despre regretele invizibile sau inexistența lor și îmi spuneau măsuri să iau De incertitudini să fug, să cercetez mai bine prezentul Loc speranțelor luminii să fac Fraiera asta n-a știut prea bine ce înseamnă. Nu te pot uita fiindcă ești în trecutul meu De-a pururi acolo vei rămâne, o secundă de istorie fără importanță Și deși am scris această scrisoare trecutului meu Amintirile să le spun și să le știu Prin asta șoptesc viitorului eu ale mele Înțelepciuni Ce vor spune că pot iubi. Acum sunt obosită. Voi termina altădată De iubit. 2006 |
 55. Culori Paleta toamnei: Frunze-n incendiu. Ochi pierduți printr-o frunză; Mi-e frig În aroma de rece Cea curată, cea proaspătă Fără niciun urât. Viteza nu se mărește, Aerul nu alunecă, Natura nu se grăbește, Rămâne, se lungește În miliarde de fulgi Ce arătau a priviri de diamant Greu de pătruns Printre porțile înghețate Ce nu se pot sparge Într-o viață renăscută. Explozie de non-culori Și non-lacrimi. Dar, să revenim La căldură și la natură, Și la mamă, Și la lună, și la soare, semizei, Și la deplina zeiță. Toamna. Este. 2006 |
  56. Adormi... Adormi... gingaș-n sân... ... închide-ți pleoapele... ... lasă-ți ochii... ... pătrunde-n lumea nopții... ... adormi... ... rezemă-ți gâtul de om-n apropierea mea... ... așează-te furată de vise... ... acoperă-ți sufletul peste bolta ochilor tăi... ... odată cu apusul soarelui roșiatic de afară... ce mai lumina cu o ultimă rază un nor pictat-n culori divine... adormi...odată cu mine... ... Fată, ai adormit ? Dacă da, mă bucur că am reușit să te liniștesc! Dacă nu, îmi pare rău... mă voi gândi mai mult la un leac pentru insomnie, Insomnia noastră - eu, cea din realitate, tu, cea de dincolo... Fir'ar să fie... e deja 4 a.m. 2006 |
57. Doina visului
Vine mândrul dor Peste Soare Pe vale aleargă Caii călare De la coadă strigă Vrăbiuța cu cântec Vizitată de trecători Pe drumuri goale O casă ici, o casă încolo, Lângă, Cât-i ziua de lungă, Gânduri de păsări Este acest sat y uitat O lume imaginară Care-și flutură Satul x părăsit De pe vale. A plâns Sute de gânduri, A nins la geam, pe pământ, A venit prințul din Poveste, Hm! Nu zâmbește, Surâsul nu-mi apare, Nu umple universul ce se susține pe cer Deși am visat că plouă cu zâmbete. Zboară frunza Printre visele visate Să cânte florile, Să dansați, Să visez, Să râdă fantomele, Să râd eu, De copacii dalbi, Să stau toamna lângă căprioare, Să visez-n continuare, Să adaug stelele, Să ating culorile, Bagheta constelației să apară, Cerul să-și declare-ntunecimile, Să vină zeii să mă blesteme Și să râd de ei, Visez-n continuare, Cu lacrimi-n natură să mă implore, Și să nu le dau dram de atenție Căci voi visa-n continuare, Când vine mândrul dor Peste Soare Și mă văd pe o floare Într-un copac Lângă privighetoare Pe o petală roșie Prinsă de frumusețea unui zeu Cu privirea dintr-un vârf de munte Ascunsă de voi. 2006 |
58. Cel lipsit de ecou
În toiul orelor crescânde, în ore timpurii, Florile-ncrucișate, negre și fără noimă, Se uită galeș către mine, chemându-mă, Să ascult sunetul vieții lipsit de ecou cum mai tresare În cercul inelului negru cu flori negre. Pe masă, îngândurată, stau fără timp, fără să știu De trecerea celui misterios, de munca lui, Ce odată cu fiecare secundă rămasă, fiecare trăire, A dat însemnătate dorințelor-nflăcărate de nemurire Unui fluviu de aur curgând către căldura amiezii. 2006 |
59. Fotografie
Imaginea-ncremenită de pe noptiera-ncărcată, Închisă-ntr-o ramă, mă privește tăcută... De câte ori o ghicesc pe fata surprinsă, Imaginea ei are un aer de misterioasă. Legănându-mă-n imaginea ta preț de un moment, Cu ochii-nchiși, pierduți-n uitare de mormânt, Portretul acestei fete, unde umbra luminii cade Pe obrajii pictați, zâmbește cu impresii rotunde. Dânsa stă acolo cu soarta ei așteptând, Încadrată de veșnica ei ramă, după geamul transparent, Înmormântată poate pentru totdeauna Ca oricare altă Giocondă vinciană. 2006 |
60. Draperie de noapte
Dansul perdelei de infinitate, Culcată la lumini-n cioburi, Învăluită-n rochie de calitate, Mângâiată de lungi sclipiri. Uitată-n simțire și-n gândire se pierde, Cu gravitate și suavă înțelegere, În subțirele fire ale ierbii raze calde, Se instală-n ale umbrelor tăceri. Dedesubt, perdeaua cu lună fermecată, Brodată cu firele barbarei nopți, Ceasul-n curând va suna cu o rază ultimă, Și cum apus-i totul va simți... 2006 Notă: draperia = întunericul, noaptea perdea = lumina lunii Dacă s-a întâmplat vreodată să nu aveți niciun material la fereastră și ați stat în cameră, cu becul stins, trezi între 2-4 a.m., iar afară, sus pe boltă, este lună plină... ați stat să admirați această imagine? Ați văzut dreptunghiurile de lumină oblice pe podea? Este FABULOS! Te îndrăgostești pe viață! |
61. Somnoroasa câmpie
Se aude Slab murmur prin acest loc; Mai colindă câte o pasăre vioaie, Câte un intrus, Câte o mașinărie-nceată, În toiul simfoniei Ce răsfață auzul-ntregii câmpii. Câmpie, Fuseseși atât de galbenă - spicuri sculptate-n aur -, Înnegrită acum de smoală, Prezente-n mâini sigure, mâini invizibile, Trasează povestea ta somnoroasă, De la primele dâre roșii la smoală, Să fii adormită printr-o dulce vrajă. Te privesc De departe, Văd un șir de candele, Sprijinită de trenul de plopi, Așezată pe o caroserie la fel de neagră, La fel de sigură-mi-s o intrusă, Ce am aterizat dintr-un univers ca și tine. 2006 |
 62. Maree Costumul plajei se-ntâlnește, Cu mantaua mării orișicând, Arată-și traseul - zigzag - pe muțește, Fluxurile și refluxurile strângând. Amintirile-s-n trecut, amintirile-s-n viitor, Spărgând toate visele sufletelor agitate, Dorm luminile și am rămas un călător, Fără trup-n veninul limbilor-ntunecate. Trandafirul de argint, de sus accesoriu, Mai presus de icoane, lumânări și făclii, Afunda tot acest loc ce nu-l știu, Calul cu dinți-nfruntându-l cu mantaua mării. 2006 |
  (imagine din Foxtrot (2017), de Samuel Maoz, minutul 45) 63. Solitudine Culoare roșie din doi ochi pe lungul drum, Ocean de-ntuneric pe lungul cal din șes, Ce-mi-nconjoară privirea nedumerită... Tresar la zgomotul mașinii pe asfaltul neted, Ce răsuna atât de puternic prin acest ocean, Inducându-mă-ntr-o stare de nedescris... Vibrații monotone, călătorie monotonă, Câmpie pustie fără lună, fără nori sus, Îmi arătau cu toții semnele-ntunecimii. Cum am ajuns aici, nu știu, dormeam, În această mașină singură pe lungul drum, Pe stânga și pe dreapta nu-i om sau copac, Luminile roșii ca doi licurici prinși acolo, Mă călăuzeau-n pustietatea asta amară, Fără lună, fără copaci, iarbă sau altceva... Decât eu și tot acest ocean... Pe un drum solitar precum sufletul meu Și suntem doar eu, mașina, drumul, câmpia, ...întunericul și vântul. Ca și-n viață, m-am lămurit că merg Pe propriul drum, pe propria linie imaginară, Înconjurată de o jumătate de lume, Singuratică precum drumul pe care sunt doar eu. 2006 |
 64. Călătoria unei frunze stacojii O frunză, din pădurea-mbătrânită, cade, Cu un ultim cuget, fără a mai trage nădejde, La propria ultimă lungime de viață, ușor, Alunecând ca atâtea altele din pădurile de munte. Prinsă de plasa țesută a chemării muzicii, Reflectându-se-n oglinda maronie a pădurii, Fiind o verigă din marea-ncrengătură, Această cale a vieții este cea mai dură. Când crezi a auzi cântecul Armoniei, Trăiești enormul păienjeniș dus pe calea iluziei, Fiind doar unul din masa de căi ale vieții, Când adiai, slabă și pălită, în lumina lunii. Valea vieții-mplinite se închide de-a pururi, Te alături altei frunze-n briza unui pui de vânt, Alunecând iarăși și iarăși-n tristețea toamnei, M-ai-ndurerat și alintat deopotrivă. Am ghicit nostalgia cuprinsă-n inima ta, De când ai fost desprinsă și pân-acum, Căzând fără nimic pe pământul dur, Bucuria Armoniei neputând să mi-o fur. 2005 - 2006 |
65. Trandafirul și Frunza
Lumina purpurie a unui trandafir, odată vesel, Se revarsă precum căderea unui porumbel Și, în amurgul vieții, sus, pe o creangă, Se aude trist cântecul unui rândunel. Pe cerul roșiatic de asfințire se adună O nuanță gălbuie aruncată de mingea de aur, Al magiei tărâm este mica grădină Unde se află zâmbetul trist al acestui trandafir. Din altă poveste s-a desprins o frunză, Alunecând către pământul grădinii, în seară, Dânsa l-a cunoscut-n călătoria ei, în trenul de zbor, S-au-mprietenit așadar și-au pășit-mpreună pe tărâmul toamnei triste. 2005-2006 |
 66. În fereastră stau, și ascult În fereastră stau, și ascult Când fiori-mi trec în suflet Adunând greoiul tumult. Sfere cu fețe posomorâte, Trecând-n sufletul-mi înfiorat, S-au revărsat ca o ploaie de sunete. Oglindind strălucirea apei, Deasupra bălții mărite, Am scris dantela reveriei. Spargerile și-au dat Urletul cerului, La fereastră curgându-mi izvorul, Forțând deschiderea ușii sufletului. În fereastră stau, și ascult Cum saltă notele pe pianul pământesc Adunând greoiul tumult. 2006 |
 67. O furtună Valurile-nalte, spumoase, trec, Fără notă, precum un anonim zgomot sec Ce nu-și uita moștenirea de tăcere În orice crudă-ncercare eșuată de împrietenire. Apa ieșea din porii lui toți, Chinuind bietele suflete, - uitați -, În această dezlănțuire blestemată, Luptând cu toții-n zadar, fără țintă. Urgie furioasă și dezlănțuită, Cu toate forțele lui nebune adunate, Pe trupul lui-nfuriat erau urlând Alături de alte o mie de suflete, pe rând. Căpitani neputincioși, fără grai, disperă, Apelând la rugăciunile lor să scape de această ură, Sperând și la mântuirea păcatelor, - poarta către rai, Deși umpleau butoaiele cu plânsetele din viața de apoi. Maturizarea grăbită a marinarilor ce s-ar fi crezut spectatori Dansa pe tulburatul ocean, ei-nșiși actori, Ale căror morminte le vedeam pe fundul lui, Pe acel fundal negru, fără vreo vină asupra lui. Se pierdeau sute și mii de vieți omenești Și n-aveai ce face decât să te rogi pentru toți, Cei ce și-au-nchinat viața mării Și cei ce n-au știut de mila Cerurilor dătătoare de urgii. Catarge rupte, nave despicate, Răsărind dintre valurile enervate atâtea suflete, Precum se despart pietrele, Astfel o trăiau pe propria lor piele. Oceanul nemilos-i înghițea, Navele neputincioase le rupea, Tulburat, le răsturna și le-nvârtea Ca nu cumva să nu-i se facă vrerea. 2006 Notă: Inspirată de un film apocaliptic, deși astăzi nu mai țin minte titlul acestuia. |
   68. O filozofie s-o tălmăcesc... Vreau să știu, să pot spune, să dezvălui propriile gânduri-n tandem cu secretele deslușite, dar cine mă poate convinge că viața mea-i singură în acest univers pierdut-n alte universuri ? Stele colindate pe lângă și printre planete, Universului fețe-ntunecate nu spun nimic, fără bun-simț, fără știință, fără conștiință, tac chitic... și au plecat pe rând lăsându-mă cu întrebări... Vreau să știu, să pot spune dacă un gând ar cântări cât un univers, de ce oare pot ele călători în câteva minți omenești și poate-n alte minți...? Ah! O filozofie s-o tălmăcesc!... De m-ai întreba de ce, ți-aș răspunde: "Fiindcă așa-mi place!". 2006 |
69. Fugindu-mi ideile
Fugindu-mi ideile, Zâmbărețe și vesele, Pe foaie ușor alunecă, Într-o mică barcă. Desenate pe un caiet, Trasându-le încet, În mintea mea goală mă sună Că pleacă în barca lină. Grăbite sunt, de ce, nu știu, Pe lacul alb ușoară să fiu, Să mă îmbarc pe mica navă Și să ne prefacem-n aeronavă. Fugindu-mi ideile, Sunt-n barca neagră cu roșii vâsle, Și alerg după Punctele negre Ce s-au prefăcut-n păsări alergătoare. 2006 |
 70. Suflet pustiu Trece binecuvântarea lumilor sfinte, În pietre de morminte, Umbra necuvântării tace, Și, fără viață, în păcat zace. Știe că vor pieri suflete mii. Simte adierea Morții, Fără putere, plânge mohorâtă. Amintirea lui-i uitată. Sufletului ofilită-i floarea, Sunetul vieții va dispărea, Iar Suspinele adânci transformate, Se prefac la loc-n secrete. 2006 |
  71. Suflet pierdut I. Versuri pierdute, rebele Scrise cu filomele Pe un perete și o foaie Cu stropi de melancolie: Am fost odată, Fără să fiu căutată, Fără să știu, Într-un loc pustiu. Pustietate amară, Forma-mi neagră, Umbra-mi fără lut, Într-un loc pierdut. II. Într-un colț al sufletului meu, Se mai afla câte o speranță uitată, Știu că am fost acolo, Mereu uitând de marginea prăpastiei. Părăsită… În mijlocul unui nimic, Pustiu necunoscut, de nerecunoscut. Părea că mă aflu în locul unui altfel de Sfârșit. Așadar... Brațele Morții nu m-au îmbrățișat, Nu am ce face dacă toți m-au uitat dincolo Și nu pot trece nici dincoace, încă. 2006 |
 72. Umbra din mormânt Privesc la cel gânditor, Mut, nu spune nici un cuvânt, Și-l știam-n fiece zi om schimbător, Schimbându-și poziția-n orice moment. Tu, acest om, altădată milos, Într-o clipă de-ntristare Stăteai-ntr-un colț-ntunecos, Și te gândeai la toate cele trecătoare. Te-aș fi atins de-a pururi, Mâinile să se fi ținut de mine, Când te invitam către mine, Iar pleoapele tale priveau la nenumărate ceruri. Umbra ta cădea veșnică, blândă, Suprafeței mormântului florii să șadă, Hrănită de toate lacrimile Tuturor fecioarelor noi-n lumini grele. Tăcerea se așternea ca o manta Peste-ntregul cimitir, Curgând-ntruna lacrimile, nu din această manta, Ci din ochii fecioarelor-n șir. Am trecut și eu pe acolo având gust de ciocolată, Bob mic de țărână aș fi vrut să degust, Statuia-n antichitate sculptată Să-mi fi fost martoră la acest gest. Dor, durere, jale, suspine, lacrimi, muci, În jurul mormântului de lacrimi cald, De au înnebunit și vecinii de jos, cei reci, Și să oprească totul, ar fi renăscut drept zombi de smarald. Când mi-era interzis a intra-n cavou, Am suspinat-n semn de nedumerire, Ca o fecioară nouă-n lumină râzând ca un ou Cu viață plină pentru toți-ncătușații acestui cimitir mare. 2006 |
  73. Statuia de aer Un porumbel păstrat în vecie Cu un strop de nostalgie Mă-nvăluia ca o briză rece Ce poate însemna pace. O! De-aș putea cu Ea, (Materia) Cu jumătatea mea veșnică, Să simt ceva, pe o petală de visare Cât de mică, oricât de mică! Niciodată, o pasăre Visând cu surprindere, Nu m-a visat cu mult dor Precum sufletul meu zburător. Aceea clipă de va veni, Păr răsfirat-n pădure, Trup de femeie dispărut, În vecie voi fi cu nimeni. 2006 |
Colecția "Altceva":
Aleasa; Fluture, alintă-mi zilele; Floare de mister; Dansul lebedei sau dansul cerului.  74. Aleasa O floare de ți-aș dărui Pe fața ta s-o împodobesc Pe fața petalei alese, Cea nespus de Aleasă! Să spui dorințele tale, Aleasa florii mele Căci ți-aș dărui și fundul mării, Regină a comorilor! Te-aș îmbrăca cu perdeaua cerului Te-aș visa sirenă seducătoare… Ție, aleasa florii visului meu, Nu-ți fur nimic afară de privirea ta. Mi se stinge lumea-ntunecată Creier gol am deja, o minte pustiită deja, Și nu te mai văd În visul realității! Mi s-ar stinge flacăra sufletului Dacă Aureola ta și-ar fi făcut apariția Mai strălucitoare și decât luna Și ai fi plecat… Tu, aleasa florii mele de visare, Te-ai împrăștiat precum celelalte flori uscate Cu toate aspirațiile mele Lăsându-mi visul solitar… O, sireno! De ce mi-ai ademenit privirea, tu, iluzie! Să mă amăgești, ori mă amăgeam singură… Să-mi furi mințile, ori mi le pierdeam și singură… Într-un final, am înțeles. Aleasa mea Ce nu te pot defini decât ca Aleasa mea… tu ai fost sfârșitul stratului meu de ieri, Cea de visătoare. 2006 Notă * Cele 4 creații sunt acele experimente în căutarea a altceva. O evadare din canoanele poeziei clasice cu rimă, a stilului direct și a realității reale. În această perioadă nu cunoșteam conceptul suprarealismului. ** Nu m-aș fi așteptat să găsesc imagini asemănătoare ideilor mele. Dovada că și alții s-au gândit la aceleași lucruri. *** Unde-i granița dintre propriu și figurat, real și vis real, luciditate și reverie, monosemantic și polisemantic în poezie față de proză ? |
 75. Fluture, alintă-mi zilele Soare cu raze fluturânde pe paginile mele, Zahăr topit, îngălbenit în ceașca mea, Zăpada albă precum zahărul meu de acum o oră… Făceau schița acestui “fluture". Se plimbă, sau se perindă, nu-s sigură. Îndrăgostit, galben, fără scop pentru mine. Aiurez. Tot aia. Privesc lumina invadatoare. Căldura. Mi-aș dori să fie confortabilă. Galben. Simfonia vântului nu se face auzită. N-am muzică. N-am dans. N-am raze albe sau colorate. Bate, undeva în spatele meu, un ticăit. Este întuneric. O muscă se gândește în jurul ceștii. Oare admiră hieroglifele roz ? Ori se întreabă ce caută aceea rază albă pe porțelanul alb ? Halogen. Insecta simte tot fără consecințe ? Îmi ascult furia. Galbenul a trecut. Negru și alb. Noaptea-i modernism. Nepăsătoare. Așa nu-mi place. Iarăși galben. Zâmbet de lumină. Este frumos. Am obținut momentul nașterii. Zâmbet gingaș. Confortabil. Nu încetez cu uimirea. Galben dulce. Ce-mi creează același fluture de ieri. Ajung într-o lume nouă. Blândă mi se pare. Lut maleabil. Îl ung cu alb. Început. Liniște. Zero. Pătrund-n chip de fluture. 2006 |
 76. Floare de mister Înălțătoare, floare de mister, Cu perdea de nori-n mâini, brodată de ea-n cer, Cu ață invizibilă prin acul cel mai fin, Lucrând pe mătasea albastră de sus. Îndrăgostită. Înălțându-se, urcând pe scări invizibile, Privind către roua misterioasă Mereu. Ciclu nesfârșit și necondiționat. Scuturându-se Frumoasă. 2006 |
 77. Dansul lebedei sau Dansul cerului Lebăda neagră se leagănă La serenadă mergând senină, Mersul ei de basm Fiind pe lacul calm. Îndrăgostită-n veci fiindcă așa crede, Netulburată, se strecoară printre unde, Privirile mângâind-o s-o-mbie, Către floarea de nufăr vie. Legănată de dantela apei, Fluturată pe linia transparenței, admirată de zei, Dansează Neîntrecut de frumoasă pe lunga rază. Inima ei de pasăre, Cu ușurătate necunoscută mie, se leagănă ca o floare, Ușoară ca o pană invizibilă-n Univers, Grăindu-mi într-un limbaj străin...neîntors. 2006 |
   78. Ofilirea melancoliei Floare roșie de melancolie Te ofilești încet, Precum curgerea sângelui, Și fără să vrei, spulberi speranțele sufletului!... Melancolie, Floare ofilită-i acum, Te frângi dacă te ating Dureros ca o plăcere de vânt!... Îți faci intrarea fără petalele tale, Spulberare iminentă, Fiindcă nu te pot atinge Odată cu amintirile mele!... Melancolie, Te-ai sfârșit, Fără durere, fără magie, Fără a mă lăsa vreodată să te uit!... Melancolie, Te-ai scris Definiția ofilirii, Și cu toată această umplere de fărâmături, Ai pângărit cu sânge o bucată de Paradis!... Melancolie, Ești intrată-n o nouă-nfățișare, Astfel, ca Metamorfoză ce mi te-a lăsat nud, Sălășlușeai în același timp cu toate florile vii!... 2005 - 2006 |
 79. Amanții latini Cum îți dădeai părul la o parte de pe fruntea adâncită-n gânduri, Ab immo pectore îmi dădeam seama negreșit Cum tu ai realizat cu mâinile tale teama de a fi neiubit. Ab origine, din neamuri, din învățăturile ce le considerai-nțelepte Am parcurs puțin din viață, cu alea puține bucurii și temeri trăite, Păstrând pentru cel din urmă moment ultimul fior. De la începuturile dragostei, de pe vremea zeițelor Și a pajului Cupidon, de pe vremea existenței lui-n basme și folclor... Legendele-s vestite a avea o fărâmă de adevăr. Eroii ce cunosc căile-ntortocheate ale iubirii Au pătimit și au suferit fiecare cum se cuvine-n calea lor Pentru a ajunge la idealul iubirii-mplinite printre vii. Ochii, numiți-s poarta sufletului-ncătușat de rănile nedormite, Strălucesc din adâncul lor ca două siameze dansatoare Cu flăcări roșii ce bat, bat și tot bat-ntruna, până la infiniturile toate. Ab immo pectore îmi dădeam seama când Tu ai venit... Acum... tot ce atingi blând se transformă-n durere Ca și inima mea. Ab initio realizez sub umbra gândirii tale când te gândeai Cum cu voința ta ai vrut lumea toată a-ți supune În idealul tău. 2006 Notă Ab immo pectore (latină) = din adâncul inimii Ab initio (latină) = de la începuturi Ab origine (latină) = de la origini Influențele provin de la latină, istorie și mitologie, discipline studiate-n primară și generală. |
 80. Frunze blurate Pe o palmă de pământ-i prinsă o pădure, Cu agrafe mândre-n uimire, Agățați-n vizită-s codrii măreți, Toamnei de aur leagăne, munților cu brazi-nalți. Frunze stacojii și galbene printre câmpii-nnegrite, Codrii-s ramuri-i-mbătrânite, Vântul a măturat toate frunzele moarte, Adunate de prin lunci pustiite. Plouă cu frunze galbene precum de pe cer soare, Natura-ncepe să sforăie-n ale ei ore, Frunzele să le ia pe sus pe păsările călătoare, Să vestească peste-ntuneric furtuna-n mișcare. Aceste frunze fâlfâiau multe și ușoare, Alături de păsările ce au plecat departe cu vântul tare, Doar foșnitul lor se mai auzea-n depărtare Peste pământul pustiit, în tăcere. 2005 - 2006 |
   81. Alba-i mantie Alba-i mantie groasă peste trandafiri, Scumpă-i, țesută cu flori, Sub stelele ce stau să apară-n câmpii, puzderii, Sub-mpărăția iernii, cerului de urgii. Un fulg-i sculptat cu magie, Cum-mi doream eu a fi-n creație, Să ghicesc forme de petale veștezite, De trandafiri, flori pe pământ culcate. De capricii vremelnice-s-nvinse, De pensulele invizible-s ninse, Am decorat cum am vrut-n alb, Încât și ultimul brad din orizont era dalb. Înăuntru, pe masa cea pătrată potrivită ferestrei, Casa cea veche primind căldura sobei, Și mănunchiul sărac de trandafiri roșii cei proaspeți, Nu-nfruntau reflecțiile crengilor copacilor-nalți. Mătăsuri ce ard, vieți ce trăiesc, Muzici ce șoptesc, țesături ce se croiesc, Țin toate grosimile reci afară, departe, De tot acest roșu cald ce se află-n toate. Lunga cărare părea a duce-ntr-o lume și mai albă, Sfârșitul ei invitându-mă a porni-n frig uitând de calda sobă, Purtându-mi pașii către rama ușii-nchise, Și să ies de aici voiam-mpinsă de lemnele arse. Chemată ca o frunză, ușoară, de toate aceste vrăji și vise Îmbrăcată ca uimirea, -n zări gri, o pasăre neagră apăruse, Rătăcită era, mi se pare, omisă de uituca toamnă, Și lăsată de izbeliște de această nouă și neștiutoare iarnă. Pașii mei par că prind umbre pe podeaua de lemn, Ușa grea desprinzându-se din lungul ei somn, Și descopăr o răcoare ce-mi era necunoscută până atunci, Alături de toți copacii singuratici ce s-au plantat cruci. Din casă ies-n grădinile cu străluciri de rubin, Crește entuziasmul tocmai când gerul-și varsă al său venin, Natura iar-i adormită-n acest ceas, Și iarăși discrețiile-mi șopteau de al ei glas. Flori de iarnă vii-mi fac alee să pășesc către inima ei, Când un fulg timid mi se prinde-n mână, omagiu artei, Și-l priveam cum absorbit de mine se topea, Astfel murind, rău de el-mi părea. Peisaje albastre pictate de aceste ierni tremurătoare, Alba-i mantie peste codrul de aproape departe mi se pare, Și mă plimb-n neștire printre alți trandafiri de zahăr, Călcând ușor cu sufletul, zăpada să n-o supăr. 2006 |
   82. Ochii stelelor Acum, Seara apune, Stelele zâmbesc pe cer Pentru mângâierile mele Și pentru oglinda sufletului meu galben. Vântul, În taină, În această seară, Rece trupul-mi-nfioară Pe malul mării de legănare ușoară. Salt, Mă plimb, Cu picioarele-n nisip, Când din sufletul mării răsare, Un nou tumult albastru de indigo ca cerul. Tresar, Ochii mei, La trupul mării, cel tainic altar. Ațintite-s privirile către zările-nalte, Pentru necuvântarea albastrului-ntunecat. Neguri, Nu-și grăiesc secretele, Cele-n trecut scrise pentru prezent, Devenite amintiri pe peretele bolții-ntinse, Când somnoroasa mare șoptește-n culori de stele. Nuanță, Din cele mai negre aleasă, Se modelează supusă, De ochii stelelor dezvăluiți-n mine, Ce priveau curioși la valurile oglindei moi. 2006 |
 83. *** Trandafiraș, Ești cea mai anxioasă Dintre flori Cu toți spinii tăi. 2006 |
 84. *** Nu strânge petalele că-i jale, Ci lasă-le-n legea lor, Lasă să se-ntoarcă marginile, Când-i sezonul de ofilire. 2006 |
 85. *** Iar unele petale de trandafiri Se apleacă, Împrăștiindu-se, Într-o deplină armonie. 2005 Notă Inițial, a fost componentă a creației "Trandafirul" (2005), dar fiindcă nu-i mai vedeam locul acolo, a devenit de sine stătătoare, mai ales că se potrivea cu celelalte 2 de sine stătătoare. |
86. O noapte ca-n povești
O prințesă de chiparos Și chip necunoscut de abanos Fugeau, către un alt anotimp trist; Prinț transformat-n caleașcă Pentru a-i fi trenă nemuritoare. 2006 |
87. Călărețul de pe lună
De ce te miri, călărețule de pe lună? Că luna e rotundă precum Terra, Sau fiindcă te pot vedea în nopțile senine, Când bolta presărată cu stele micuțe lipite, Joacă alături de puzderia de stele adevărate Când clopoțelul Nopții duios sună? 2006 |
 88. Galben de curcubeu O nuanță din curcubeu A căzut din perdeaua de culori Parcă să mă înveselească nu mereu, Ci doar când am ochii clari; Prinsă pe pământ, mă luminează, Cu înțelepciune, mă veghează Și mă-nvață a nu-mi pierde calea Când pleacă contesa-n negru. 2006 |
  (forma originală) 89. Tablou gri Ploaie cu fărâmituri de fericire amicală, pe perna umedă a asfaltului... Nebunia moleculelor de apă, săltărețe pe asfaltul cenușiu, În tonuri aburinde, precum ochii unei pisici obosite, dar curioase... Decorul blând și melancolic, privit de alți ochi somnoroși, Acaparează toate valsurile de pe pianul vântului, și urechile celor ... ce nu-i cunosc, dar se află acolo. 2006 |
 90. O petrecere. O noapte-ntre ani. O mulțime de artificii (scrisă cu unghiile pe un șervețel alb) Care mai de care, gătite de zor, În lungi rochii dantelate, înflorate și alte asemenea accesorii, Machiate cu gust sensibil sau fără, Doamne și domnișoare, Gătite de sărbătoare, Ieșite toate să-mbrățișeze fermecatul bal, Frumoase, ori urâte după toate accepțiunile, Pălării și umbrele, Cu distracție-namorată, Sau fără. Și când veni rândul Domnului Orologiu, De o punctualitate morbidă, Când-i rafinament inexistent, A bătut numele noului an, Și astfel dezvăluit-am măștile Florilor. 2006 - 2007 |
 91. Ochi astrofici Ochii roșii Nu se vor scălda în lumina lunii Deși o vor săgeta Cu sângele ieșit din inimă, Prin corp, Prin urechi, Prin ochi, Prin nas, Prin suflet, Prin alte orificii Și, mai ales, prin gură. 2007 |
| All times are GMT +2. The time now is 19:38. |
Powered by vBulletin - Copyright ©2000 - 2025, Jelsoft Enterprises Ltd.