Mult prea interpretat si disecat de privitorii care vad mai mult decat e realitatea.
 

Barton Fink (1991)

Atentie - Spoiler!
Fiind oarecum dezamagit de aceasta creatie ambigua, m-am documentat temeinic pentru a putea avea o parere pertinenta asupra acestei asa declarate de multi, capodopere. Astfel o postez aici, fiind o productie cumva la limita catalogarii acestui topic.
De la prima vizionare am regasit in film imbinarea a doua idei de mare succes: ideea scriitorului consacrat, general recunoscut ca valoare, care are un blocaj creational si incearca sa gaseasca in realitatea inconjuratoare acea licarire care sa declanseze in mintea lui (minte ce pentru un scriitor are "viata proprie"), nasterea operei literare; iar a doua idee este cea a dublei personalitati.
Desigur, interpretarile sunt discutabile, dar argumentele ce le evidentiaza sunt imbatabile, deci trebuie sa fie luate in calcul. Ar fi si alte interpretari, dar nu cred ca au fundament solid in film si chiar daca gasim elemente care sa ne indrepte imaginatia spre ele, gasim si elemente care sa le combata.
Oricum, se vor gasi privitori care sa dea interpretari mult peste ceea ce au gandit fratii Coen, asa cum e si cazul replicii "Heil Hitler!". Desi mult dezbatuta de "cunoscatori" este genial lamurita chiar de fratii Coens care spun clar ca aceasta replica este "meaningless symbolism", adica doar s-a potrivit scenei, dar nu are niciunul din substraturile pe care i-l confera cei dornici de disecare a firului in 4 "fit with the "feeling" of the scene but didn't carry any real meaning". Superb lamurita problema chiar de sursa.
Argumentul suprem si pentru care am decis sa optez pentru aceasta interpretare este actiunea fictiva pe care Fink o dezvolta relationat la vecinul de camera. Acea scena finala in care sunt executati acei detectivi se inceheie cu unele dintre cele mai solide indicii care tradeaza o astfel de interpretare. Faptul ca Charlie intra in camera sa de hotel, desi acesta este mistuit de flacari, denota fictivitatea acestui personaj, iar lipsa cadavrelor de pe jos, pe care nu stiu de ce nu o remarca nimeni in niciun fel de comentariu din sutele pe care le-am citit, arata clar fictivitatea intregii actiuni pe care Fink si-o inchipuie.
Revenind la film, tind si eu sa cred ca acel hotel este "iadul in viziunea lui Fink". Totul duce la o astfel de asociere. Receptionerul care ieste din pivnita (underworld), caldura din finalul filmului muuuult dezbatuta si un lucru care scapa din pacate, anuntul pe care il face liftierul rostind de trei ori numarul etajului 6. Deci 666.
Intr-adevar tantarul este un element important ce trebuie remarcat asa cum se face si pe afisul filmului. El este acel liant intre realitate si lumea fictiva de care am pomenit mai sus, cea din mintea lui Fink. (iata un nou argument solid in sprijinul interpretarii despre care vorbesc, cea a dublei personalitati si a unei actiuni fictive).
Vedem intru inceputul filmului cum tantarul nu il lasa sa se afunde in imaginar, muscandul il trezeste astfel la realitate. Totul se prabuseste cand aceasta punte dintre cele doua lumi dispare. Fink ucide tantarul pe trupul femeii, moment in care povestea ia o intorsatura negadita, deliranta, voit haotica.
Ca sa inchei review-ul, senzatia generala este ca am asistat la o parodie exagerata a unei opere meditativ-filosofica, cu un final atemporal. (un alt argument irefutabil privind fictivitatea acestei povesti este acest final).
De remarcat este si usoara ideologie nazista strecurata in acest scenariu, ideologie deloc straina fratilor Coen. Acea remarca Heil Hitler!, dar si ideea generica sub care se desfasoara intreaga creatie a scriitorului Fink, cea a omului simplu, omul comun, nicidecum omul special, de geniu.
Tot ca o remarca este si faptul ca filmul se deschide cu acea piesa la care asista Fink, iar de pe scena se aude vocea lui Turturro.
Un 7,02! Un film previzibil ca actiune, spre surprinderea mea!

My Week with Marilyn (2011)

Bun! Mi-a placut mult. Sunt un detestator al filmelor biografice. Cred ca e mult mai ok sa citesti o carte biográfica decat sa vezi un astfel de film care denatureaza adevarul, lasandu-l la mana regizorului si a scenaristului. O biografie a lui Marilyn Monroe nu voi citi, cred, niciodata. Asa ca, filmul ... m-a surprins placut. Efectiv l-am lasat sa isi faca treaba.
Astfel, mi s-a dezvaluit o "vedeta" ajunsa la apogeul carierei, extrem de apreciata, dar care un isi are locul in aceasta lume a showbizului. Este efectiv un "personaj" in propria-i viata. Nu stiu si nici un am chef sa caut sa aflu acuratetea acestui jurnal dupa care e facut filmul, dar ... ca si realizare cinematográfica, filmul place cred eu. Cel putin pe mine m-a prins.

Un 7,45 din partea mea.

O altfel de biografie.
 

The Life and Death of Peter Sellers (2004)

Pare, asa cum spunea chiar regizorul acestui film, Stephen Hopkins, un scenariu scris de Peter Sellers pentru Peter Sellers. O interpretare inegalabila din partea lui Geoffrey Rush, tinand cont ca trebuia sa intruchipeze pe cel supranumit "cameleonul". Intr-adevar, Peter Sellers era un interpret de personaje asa cum pana atunci, dar si de atunci incoace cinematografia nu a mai cunoscut. Si sceasta remarca nu este facuta, doar asa, de amorul artei!
Usurinta cu care schimba un personaj de la o propozitie la alta era uluitoare, iar aceasta abilitate i s-a datorat in special, carierei pe care a avut-o in radio, unde interpreta scenete comice. Genial si comentariul dat de Sellers la intrebarea: "Ce s-ar fi facut fara rolul detectivului Clouseau din pelicula Panters Roz?", pelicula ce i-a deschis calea catre marele ecran, dar pe care Sellers a detestat-o putem spune, pentru ca l-a etichetat ca un interpret doar de comedii. Raspunsul a fost: "Daca nu as fi fost Clouseau, nu stiu cine anume as fi fost, poate ca as fi fost tu, (reporterul), dar atunci, tu cine ai mai fi fost?"
Tot el spunea ca pentru a putea intra in pielea oricarui pesonaj pe care il interpreta, atat prin intonatie la radio dar si prin acting pe platourile de filmare, a trebuit sa se dezica total de el. (‘It used to be a me, it was surgically removed’). Din aceasta cauza se considera "un vas gol", ce l-a determinat ulterior sa afirme ca: “Transpunerea mea ca personaj pe marile ecrane ar fi probabil una dintre cele mai plictisitoare experiente cu putinta”. Dar ulterior recunoaste ca acest vas gol, sa umplut cu timpul...
Revenind la film, trebuie sa remarcam aceasta compozitie deosebita in care elemente usor iesite din firesc, dintr-un fir narativ inteligibil, creaza aceasta biografie a celebrului comediant, o biografie atipica, ce interactioneaza in permanenta cu eroul principal si acesta cu publicul. Momentele de turnura ale vietii lui Sellers se incheie cu mici monoloage rostite de catre Rush, monoloage unde el adopta rolul diferitelor caractere centrale in acele scene. Astfel se face ca inclusiv finalul filmului, cel in care ni se spune ca Sellers a murit, se... deschide practic cu acel refuz a lui Sellers de a lasa camera sa intre in rulota lui, pe motiv ca, acolo nu se filmeaza.
Acest tip de realizare duce mai mult cu gandul spre un making-of, decat spre un film propriu-zis.
Oricum ar fi privit, avem in fata o interpretare cu nimic mai prejos decat inegalabilele interpretari ale originalului, o realizare geniala spun eu, pe masura vietii si trairilor lui Sellers, un film in ansamblu ce se poate considera o capodopera intre filmele din genul celor din care face parte. Un 8,19! Obligatoriu de urmarit si inteles.

PS. De remarcat dificultatea interpretarii rolului lui Peter Sellers, ce l-a facut in prima faza pe Rush sa rafuze. Si unde mai pui ca initial fusese ales Robin Williams pentru felul lui expansiv si dezinvolt in care isi interpreta personajele.

Chinatown (1974)

Este o enigma si pentru mine cum un film a carui actiune ce curge atat de lent, care are toate cliseele genului noir, un m-a plictisit. Nu am simtit in niciun moment chinul vizionarii. Scenariul este foarte bine "incalcit", chiar daca are mai toate artificiile intalnite in mai toate filmele cu detectivi. Felul in care se desfasoara si bineinteles contributia lui Nicholson, fac ca urmarirea filmului sa fie placuta, pe alocuri reusindu-se sa se creeze si o anumita tensiune. Finalul, parerea mea, creste enorm valoarea acestui film, scotandu-l din randul unui nou film contabilizat in biografia actorilor sau a regizorului, si punandul in randul clasicelor. Bun, un 7,73 din partea mea.

Familie, educatie, munca... utopii!
 

Sounder (1972)

O poveste atipica pentru timpurile noastre, care pune familia, educatia, munca cinstita pe cele mai inalte treapte ale virturilor.
Jucata atat de firesc, aceasta poveste emotionanta de viata si despre viata, desi ne prezinta un episod crunt de incercare la care este supusa aceasta familie, nu dramatizeaza la maxim aceste suferinte. Practic nu isi propune sa "stoarca lacrimi", cum o fac majoritatea productiilor timpului nostru care trateaza subiecte asemanatoare. Astfel avem de a face cu o viziune regizorala oarecum poetica, care in locul imaginilor cu mare impact, prefera sa "rosteasca" emotia, suferinta, trairile in general. Cel mai bine exemplificata aceasta maniera de realizare este explicatia lui David, vis-a-vis de munca imposibila. Desi pe aceast aspect regizorul Martin Ritt nu a insistat aproape deloc in film, cuvitele tanarului produc o mare emotie asupra ... ascultatorului ca sa ma exprim asa.
Un film linistit, fara niciun fel de artificii care sa-l incarce. Un 7,48!
Pacat ca astfel de filme nu sunt deloc vizionate, tinand cont ca e un nume in istoria cinematografiei.
Ps. Un mare regret e faptul ca nu exista nicaieri de cumparat sau de vizionat online, orice, partea a 2-a. Nu e ea prea bine cotata, dar as fi fost curios cam ce anume vrea sa adauge povestii de fata.

Cand prostia nu doare.
 

Scent of a Woman (1992)

Ce ar mai putea fi spus despre un film care are inclusiv si aici pe site sute de comentarii, 100% laudative? Cu ce anume s-ar mai putea veni nou?
Despre jocul actoricesc e inutil sa mai pomenesc. Este unul din cele mai laudate, analizate, criticate, studiate, etc. jocuri actoricesti ever made.
Despre regie si scenariu, iarasi s-a scris pana la epuizare. Unii vad un scenariu siropos, tipic hollywood-ian; altii din contra.
Pentru mine surprinzator, la a n'spea vizionare, efectiv nu mai tin minte de cate ori l-am vazut, a fost ca inca mai asteptam orice replica pe care o avea de spus Al Pacino, cu sufletul la gura. Indiferent ca spune o vorba de duh sau o banalitate, toate replicile pe care le rosteste in acest film sunt... perfecte. Toate par perle de interpretare...
Revizionand zilele astea filmul, am decis sa imi adaug si eu parerea la lungul sir de internauti care au facut-o deja, iar pentru asta am mai google-lit ca sa mai vad si alte "interpretari" ale altor cinefili. Surpriza cea mare, ca sa nu spun stupefactia, a fost acea nota acordata de metacritic filmului. Un ... nici 6!! :-0 !!! din partea "criticilor - cunoscatori", in timp ce plebea, cinefilii din popor care umplu salile cinematografelor, dar se pare ca nu inteleg nimic, au dat un ... ca si 9! IMDb-ul, ceva mai exigent da un 8 curat... Dar deh, astia sunt norodul... Cei 14 "critici" de la metacritic au decis ei ca filmul e PROST. Mai mult, in review-urile lor desfiinteaza si interpretarea rolului lui Pacino.
Incredibil la ce s-a ajuns! Sa dai libertate prea mare omului, care se autoproclama si cult e sinucidere curata.
Au criticat ei, munca depusa de Pacino la interpretarea acestui rol; Lunile pe care le-a petrecut in compania nevazatorilor, in compania profesorilor din scolile speciale; Au fost dezamagiti de felul in care Pacino declara ca ramanea in personaj si dupa terminarea filmarilor, doar pentru a invata sa faca lucrurile fara a isi concentra privirea pe obiectei sau pe persoanele cu care dialoga... Doar scena tangoului a fost repetata timp de 2 saptamani si filmata in, nici mai mult nici mai putin de 3 zile... Dar deh, oameni simandicosi, pretentii mari,... nu te afisezi tu asa... cu orice si sa ai pretentia sa ii si multumesti pe aceste somitati online.
Snobismul si prostia fac casa buna de cand cu noul curent home-made sau independent... Nu productiilor corporatiste! Nu industrie! Doar traire si simtire...:-& Scarba nu alta!
Am mai spus-o si o mai spun... De cand cu alternativele si cu masele care vor sa fie altfel decat cei ce nu inteleg adevarurile pe care ei toti le gasesc aievea, a devenit mai special sa te uiti la blockbustere decat la filme independente sau de autor. Sunt mai putini cei ce mai urmaresc hollywood-ul decat cei ce se simt "speciali".
Din partea mea, filmului de fata un 9,00! De vizionat de cei din noul val de spectatori, care nu au avut placerea sa o faca pana acum. Un must see pentru oricine vrea sa poata spune ca iubeste filmul.

pe viitor astept si note cu 3 zecimale. de ce nu si cu intervale.

inca lucrez la asta....>:)

Saracii cu saracia iar bogatii cu ... ale lor.
 

Lo scopone scientifico (1972)

O distributie buna, o productie italiana, o poveste de viata. Iata ingredientele care au creat pana acum cateva capodopere nu doar pentru cinematografia italiana, cat si pentru cea mondiala (vezi La Vita e Bella, Ladri di Biciclette, La Strada sau perla coroanei, Il Postino). Si acest film reuseste sa impresioneze, prin simplitatea lui, prin originalitate si autenticitate. Pacat de final, care nu il putem incadra nici in categoria drama dar nici in happy end. E un final ratat din punctul meu de vedere. De aceea si nota relativ mica pe care o voi acorda in comparatie cu ceea ce a demonstrat filmul pe toata durata lui mai putin finalul.

Nota 8, 34!

Orice cosmar poate deveni un vis...
 

Ink (2009)

Filmul mi-a placut. Nu m-a cucerit total, dar scenariul este cat de cat original.Cat priveste punerea in scena (regia), GE-NI-A-LA!! Se spune aici ca se poate observa low budget-ul acestui film. Nici pe departe. Modul de filmare, cu accent pe lumina, imbinarea dintre cele doua lumi, reala si de vis, chiar si costumele nu sunt cu nimic mai prejos fata de cele hollywood-iene. La acest capitol, al prezentarii, filmul este o palma data oricarei productii de peste ocean. Cu un buget de doar 250.000 $, se reuseste sa se realizeze o capodopera a regiei, machiajului, costumelor, imaginii si tot ce implica procesarea si editarea acestui film.
Legat de coloana sonora, ea este la fel ca si filmul "un vis de copil". Nu este o compozitie profesionista. Este efectiv creatie pe sentiment. Compusa in totalitate de catre Jamin Winans care declara " I actually don’t consider myself much of a musician, I’m a horrible pianist...", muzica filmului este creata prin simt si senzatie " just sit in front of a piano and fiddle until I find the right piece". Amuzanta este afirmatia lui data dupa lansarea filmului Ink, cand fiind laudat pentru coloana sonora spune "One day we’ll be able to afford a real musician".
Un film de vazut pe care il recomand tuturor celor care mai pot sa viseze, fie el vis sau cosmar. Un 7,88.

PS.De aplaudat munca lui Jamin Winans si multiplele "corvoade" la care "s-a inhamat" la realizarea acestui film. A fost regizor, scenarist, compozitor, editor, producator si cine mai stie ce altceva in acest film, atragand si sotia in proiect. Cand a fost intrebat cum a reusit aceasta performanta cu asa un buget a spus: "It was a blast! Just kidding, it was hell."

despre In the Mood for Love (2000) aka Fa yeung nin wa
 

Daca ai fi reusit sa citesti toata recenzia, probabil ca nu ai fi pus aceasta intrebare intrebatoare. Am explicat destul de clar de ce Cinefilul de serviciu, de ce a doua vizionare, de ce totul este sublim si de ce nota 8,22. E o nota uriasa in viziunea mea... Epitetele subliniate de tine tin de atmosfera, imagine, coloristica, incarcatura cadrelor, compozitie, echilibru, intr-un cuvant regia fantastica. Dar are si cateva minusuri, nefiind o poveste solida in spate, lipsind originalitatea de situatie, de dialog... etc.
Una e sa apreciez un film pentru stare pe care ti-o da si alta sa apreciezi un film pentru un cumul de trairi.
Dar ... asta am detaliat-o asa, pentru ceilalti, ca pentru tine, care ai ceva, (e un mister de ce m-ai ales tocmai pe mine), personal cu activitatea mea pe acest forum din ce vad, nu ma chinuiam sa iti dezvolt. Oricum, e bine ca citesti review-urile, si poate, parcurgand cat mai multe, de la mine, de la alti forumisti, o sa poti sa intelegi o astfel de parere, daca nu ca un tot unitar, macar parte din ea, propozitii, ceva.


Ps. cinefilule care esti tu si care stai in fata crt-ului tau antic si urmaresti filme din astea faine. Unu la mana; ca nu ai fost in stare sa faci tu un review al acestui film pentru ca sigur nu vei putea niciodata sa urmaresti o astfel de productie si probabil ca te-ai sinucide daca ti-as spune ca are nici mai mult nici mai putin decat 3 parti. Dar nu-ti spun! Doi; oamenii astia din industria filmului se chinuie sa iti faca o imagine mai clara, mai fidela, mai detaliata, dar probabil ca tie ti-ar fi fost de ajuns si un nokia 1100 sa vezi filme... Deh, daca ar sti prostii astia ceea ce stii tu, probabil ca nu s-ar mai chinui atat fiind atenti la toate detaliile. Da ei e prosti si nu'ntelege!

Te pupa al tau prieten alali;)

vizioneaza-l, vizioneaza-le si dupa vorbim in cunostinta de cauza.

va rog mult de tot... Cineva a editat vad ca topicul si a elimiat al 3-lea mesaj de la coada la cap. Era acel mesaj al lui cnm in care ma critica neconvenindu-i nota, epitetele, legatura cu cinefilul de serviciu si problema mea cu vizionarea filmelor pe comp.
Nu m-am simtit jignit de postarea lui. Nu vad rostul acestei cenzuri... Daca se poate, daca nu s-a pierdut, va rog frumos, muuult, muuult de tot sa o repostati.
Discutia aici, spre deosebire de alte topicuri nu a degenerat. Replica mea nu are cuvinte triviale sau caracterizari peiorative. Poate doar acel "cinefilule" :D Mea culpa!
Dar acum trunchiat, ai impresia ca replica mea e in aer... leviteaza, fara a avea motivul ce a generat-o.

Inca o data, va rog muuult de tot, daca se poate, sa o repostati.

Multumesc mult! O:-)

cnm si-a sters singur mesajele, nu a intervenit altcineva. Daca doresti, as putea sa sterg mesajele tale in care ii raspundeai ca sa nu para ca "leviteaza, fara a avea motivul ce a generat-o" asa cum zici. Sau daca stii cum sa o faci, sterge-le tu insuti. Dar e in intregime alegerea ta daca le pastrezi sau nu.

Twinsen, exista o limita de timp dupa care nu se mai pot sterge mesajele? Asa mi s-ar parea normal. Ce-ar fi daca eu m-as apuca acum sa sterg tot ce-am scris in ultimii 2 ani, Daca nu e, te rog, fa propunerea asta administratorilor. Sa nu poti sterge un mesaj decit in primele 24 ore - o noapte de gindire, daca te-ai incins prea tare la un moment dat, dar nu mai mult.

Eventual sa il poti sterge doar pana ai un raspuns la el... Eu sincer nu stiu cum se sterg, am doar acele 3 butoane. De citare, de reclamare si nu mai stiu ce... Oricum, nu mai conteaza. Doar ca nu vroiam sa se ajunga pana la a cenzura un forum. Nu m-a lezat atat de mult comentariile lui cnm ca sa fie cenzurate...

Pacat ca a facut acest lucru, pentru ca, am incercat chiar sa explic de ce nota aceea si de ce acele epitete. Cum spunea el de ce totul e sublim, perfect, mirobolant si doar 8,22... Asta mi s-a parut justificat ca intrebare. Nu tonul, dar tematica da. Am raspuns gresit! Acum inteleg, dar era la al nu stiu catelea mesaj in care ma sicana... Ma vana peste tot, cafenea, Iconoclast, Culinar, Politica. Tot. In 4 sectiuni postam in patru sectiuni imi critica mesajele. Macar daca erau pertinente. Si atunci cand a luat la puricat tot ce postasem eu, pentru ca recenzia asta o facusem acum cateva luni, si mai ales ca nici macar nu vazuse filmul dar comenta parerea mea... m-a determinat sa sar calul. Sorry!

Oricum, multumesc de raspuns.

PS. Chiar stie cineva ce inseamna ofusa? Eu cred ca era vorba de a ofusca. Exista cuvantul ofusa in limba romana? Acum chiar sunt curios, nu e de polemica, dar... eu unul nu l-am gasit in dex, e drept ca nu e un dex din asta nou, are destui ani...

Fireste ca "ofusa" nu exista in limba romana, dar asa a fost sa fie...In general, imi recitesc postarile inainte sa le public, dar acolo a fost o scapare. Si sa stii ca nu te-am "vanat". Din nou, asa a fost sa fie. No hard feelings, right? In plus, daca te-ai simtit stresat de postarile mele, era suficient sa raspunzi cu subiect si predicat la intrebarile adresate, nu sa te ambalezi. In rest, sa auzim numai de bine!

P.S. Postarile mi le-am sters singur, pentru ca nu mi-a placut deloc directia in care se indrepta discutia.

Cand realitatea te izbeste in moalele capului.
 

Kids (1995)

Cineva caracteriza acest film cu titlul: copii scapati de sub control. Glumind putin, as putea sa afirm ca probabil nu are nicio idee ce fac copiii ei.
Nu e nici pe departe o problema marginala cea prezentata in acest film. Este pura si dura realitate. Probabil ca in Romania inca nu avem parte de un astfel de peisaj, dar niciodata nu e prea tarziu. Insa pentru tarile intitulate dezvoltate, aceasta problema este una dintre cele mai stringente.
De o duritate iesita din comun, cu scene mult peste limita suportabilului, filmul este un semnal de alarma la adresa directiei in care merg tinerii, a stilului de viata si mai ales a consecintelor acestui fel de a fi.
Impactul produs de film a fost unul urias la acea vreme. Incadrarea filmului la 17+ (18 in Europa), nu a fost primita bine de catre compania producatoare, Miramax, si nici de catre echipa de productie, dar tot organismul de reglementare a audiovizualului a recomandat public producatorilor sa nu taie din film anumite scene, pentru ca astfel se va pierde semnificativ din mesaj.
Terifiant prin poveste, amuzant prin dialoguri, realist prin actualitate, descrierea reala a asa zisei the Youth of our Nation!
Nota 8,14!

Doar visand la o viata normala...
 

Down in the Valley (2005)

Un film despre familia americana, oarecum disfunctionala, ce se poate extrapola la intreaga societate americana si, de ce nu, chiar la relatia generala intre parintii si copiii de pretutindeni. Toata aceasta "razvratire" nu are decat o singura cauza. Incercarea din rasputeri de a face exact invers decat ti se cere de catre parinti, parinti care, mai mult decat oricand, sunt acaparati de munca, de incercarea de a asigura traiul de zi cu zi.
Naturaletea cu care joaca Norton, inocenta care parca te face sa il compatimesti ca nu intelege familia si regulile ei de baza, fac din acest film unul dureros, cu final real, necosmetizat, poate chiar nefinalizat deloc... Nimic nu se solutioneaza. Nici incercarea tanarului care, lipsit de notiunile de familie, incearca sa si le traseze singur, asa cum le simte, asa cum le intelege, dar nici incercarea parintelui de a-si proteja familia, familie pe care si-o dezbina din dorinta de a-si impune autoritatea in modul cel mai brutal. Nota 7,68 din partea mea!
Ps. Unele descrieri vorbesc oarecum idiot asociind cuvante de genul pierde-vara, fara-capatai sa chiar "SARLATAN", la personajul interpretat de Norton. O grosolana neintelegere a personajului, a trairilor lui, a visurilor lui; parerea mea. E ca si cum ai spune de un James Dean ca era un boschetar in Rebel fara cauza.

In memoriam Paul Mazursky, decedat anul acesta, 2014.
 

Harry and Tonto (1974)

Inca de la inceput trebuie apreciat ceea ce s-a realizat cu nici un milion de dolari. Cel mai prost finantat film al anului din asa zisa elita participanta la Oscar. Un Godfather II, concurentul la titlul de Cel Mai Bun Film si castigatorul din acel an a avut un buget de 13 milioane.
Filmul de fata putem usor sa il incadram in categoria filmelor de autor. Un Mazursky care a avut atatea filme oarecum revolutionare la timpul lor, si asta pe toata durata carierei sale. De mentionat un: An Unmarried Woman, A Star Is Born, Bob & Carol & Ted & Alice, Enemies: A Love Story sau Bulworth.
Un regizor care a fost privit in prima jumatate a carierei doar ca un creator de seriale, a reusit aceste bijuterii simple dar pline de atatea sentimente incat fiecare spectator american se regasea in cel putin o scena a vreunei productii a sa.
Simplitate, naturalete, atata suflet transpus in intruchiparea lui Harry, toate acestea au dus la aceasta alegere, normala, a lui Art Carney sa primeasca trofeul pentru Cel Mai Bun Actor In Rol Principal.
Se vorbea de replici memorabile din Apocalypse Now sau de ce nu, din Godfather, ca tot l-am pomenit mai sus. Acel "Iubesc mirosul de napalm dimineata", nu cred ca se poate compara cu replicile atat de naturale si de cotidiene ale vietii in America acelor ani. Acel dialog de "cine te-a jefuit? Alb sau negru?" cu precizarea din final, "daca te face fericit, ala dinainte era Portorican" sau si mai amuzant, "anul asta am fost talharit de 4 ori... Inseamna ca locuiti intr-un cartier bun"
sunt atat de firesti si de normale pentru oamenii acelor ani si transpun atat de real viata de atunci, ca nu poate sa te lase indiferent ceea ce experimenteaza personajul principal pas cu pas. Sa fim seriosi, cati din spectatorii de rand au experimentat "mirosul de napalm" si cati au trait in aceste cartiere aflate in continua schimbare?
Si sa revin la actiunea filmului.
Un film al cautarilor. Toate personajele sunt intr-un tranzit al starii lor, al vietii per total. Indiferent de varsta, de la adolescenti, tineri, oameni in floarea varstei sau batrani, toti inca isi cauta locul lor in aceasta lume. Emblematic pentru anii 70! Nu? Impresionant este si aceasta atasare de orice suflet uman care iti iese in cale. Vedem legatura dintre Harry si prietenul lui pe care trebuie sa il identifice la morga. Desi nu stia mai nimic despre el, decat numele si ca era polonez, se simte atat de legat de acest suflet incat nu se poate abtine sa nu planga din tot sufletul pentru pierderea lui.
O superba creatie marca Paul Mazursky ce incearca sa reinventeze interactiunea dintre oameni si care nici un moment nu isi propune sa starneasca compasiunea pentru varstnici. Optimist, itinerant si emotionat, un superb manifest la intelegere, sinceritate, toleranta si umanitate.

Ps. superb rolul de "psiholog" pe care il joaca batranul Harry. El nu consiliaza pe nimeni, nu da sfaturi, nu critica ci tolereaza si asculta orire "deviatie" comportamentala, oricat de excentrica ar fi ea, a celor cu care intra in contact. Desi nu se schimba deloc, pare permanent dornic de a asculta si a intelege pe oricine.

Nota 8,12!

Cata exactitate la notele astea .Exagerezi, poti lasa lejer doar o zecimala.

LE : Am citit explicatia ta din posturile anterioare, dar tot mi se pare exagerat, insa apreciez totusi notarea ca mi se pare destul de obositor pt tine sa iti dai seama dintre doua filme care ti-au placut aproape la fel de mult, care merita cu 0.01 mai mult

3 carti ce de-abia pot sa schiteze un portret al celui ce dorea sa salveze o lume.
 

Mishima: A Life in Four Chapters (1985)



Pus cu mainile la spate, imobilizat si incatusat. Asta e postura in care te aseaza o discutie despre filmul lui Paul Schrader, Mishima: A Life in Four Chapters (1985), exceptand, bineinteles cazul in care nu esti vreun critic literar antrenat. In acest caz, detii arme egale cu care sa poti mitralia scrierile celui mai influent scriitor nipon al ultimei jumatati de veac; sa descalcecsti numeroasele alegorii plamadite majoritatea din evenimente reale sau din convingeri existentiale. Construita dupa modelul unui biopic, atipica productie propusa in discutie, ecranizeaza nu mai putin de 3 astfel de opere literare scrise de Yukio Mishima.
In introducerea fiecarui capitol-carte, avem un preludiu cu evenimente autentice din viata autorului, desi daca privesti mai atent nu ai cum sa nu realizezi ca toate cele 3 lucrari cuprinse in dezvoltarea scenariului sunt in mare masura auto-biografice si auto-analize. Poate ultimul titlu sa para ca face exceptie de la regula, el semanand mai mult cu o prorocire a ceea ce se va intampla, insa si acolo personajul principal al nuvelei Runaway Horses, Isao Iinuma, este o plasmuire rezultata din solidificarea convingerilor scriitorului nipon. O reprezentare literara a unor idei ce curand vor deveni decizii existentiale prin care Mishima isi va scrie asumat, ultimul capitol al vietii sale si totodata testamentul lasat unei Japonii monarhice.
Sa te documentezi asupra a cine a fost Yukio nu e chiar simplu intrucat lucrarile oficiale incep cu sintagma: : "asa cum ni se relateaza de catre regim", ceea ce iti anuleaza o mare parte din deschiderea si receptivitatea ca ceea ce vei afla e si real. Certe sunt etapele mari ale vietii: copilaria, nuvelele si romanele realizate, lupta pentru revenirea la vechile coduri de morala si etica ale societatii japoneze ori moartea prin sepuku, un ritual ce ar fi trebuit sa ii redea onoarea aclamatului scriitor, stima pe care singur si-o pierduse atunci cand a mintit la comisia de inrolare a armatei cum ca ar fi fost bolnav.
Revenind la capitolele filmului, primele trei cele de inspiratie beletristica, opere pe care inca nu am avut ocazia sa le parcurg decat rezumativ, pot totusi sa sesizez ca ceea ce se foloseseste din scrieri in film este chintesenta a ceea ce s-a tiparit. Sunt acele caracteristici ale povestilor si ale personajelor ce se regasesc si in versiunea reala, in Mishima cel adevarat. Inclusiv actiunea este una cu trimiteri atat in trecutul cat si in viitorul autorului japonez. Ramas dator dramaturgiei, (capitol despre care nu ii facea prea mare placere sa discute intrucat majoritatea pieselor fiind realizate la comanda, pe bani, ii provoaca senzatia ca a devenit "ridicol", un fel de clovn ce urca pe scena in incercarea de a-i determina pe oameni sa planga, reusind in schimb sa ii faca sa rada), regizorul Schrader decide ca prin cele trei ecranizari sa plateasca el datoria in numele scriitorului. Nuvelele sunt asadar dirijate aidoma spectacolelor de teatru, decorul si scena rezumandu-se la recuzita simpla a unui reprezentatii cu public. Este si motivul pentru care filmul este destul de dificil de urmarit, dar rezultatul, unul pur artistic este spectaculos.
Numele celor patru capitole ar trebui sa fie edificatoare asupra viziunii creationale si a manierei in care sensei Yukio isi calcula aproape matematic procesul creational. 1, Frumusetea, este acea latura a unei opere care isi trage seva din puritate, naivitate si neprihanire. Creator de frumos poate sa fie numai acel peltic vigin, singuratic si marginalizat. In viziunea lui Mishima exista o interdependenta clara intre frumos si creatia frumosului. 2, Arta; ea nu inseamna neaparat esteticul. Pentru a realiza arta si a te putea numi artist trebuie mai intai sa induri, sa te doara. Suferinta e imboldul creator de care are nevoie orice artist. Arta suprema insasi se rezuma la sinuciderea ritualica. 3, Actiunea. Un cumul de idei ce iti guverneaza existenta si mai ales opera, in cazul in care te proclami autor de lucrari artistice, trebuie pus si in practica. E singura modalitate prin care iti validezi intrega munca, indiferent de domeniul in care activez. 4, O armonie intre penita si spada, ingredientul care definitiveaza celelalte 3 puncte anterioare. Totul in numele unui crez, o viata inchinata adevarului inefabil singura modalitate ca fiinta sa poata absoarba adevarul si intelepciunea pentru a putea astfel sa pastrezi traditia intacta.
Bisexualismul, masochismul, culturismul practicat, atentia dedicata modelarii corporale, raman piese componente ale alcatuirii portretului celui care a fost Yukio Mishima si ele se inteleg mai bine din opera sa ori din biografia celui care a fost Mishima. De aceea nu merita dezvoltate aici in corpul review-ului unui film atat de special.
Concluzie: Un exercitiu interesant, obositor si consumator de resurse mentale si spirituale. O viata unica si un talent singular. Un film in care Paul Schrader nu ramane indiferent sau neutru. El vrea ca tu, privitorule, sa patrunzi in lumea neorealista a unui patriot militant si sa iti asumi impreuna cu eroul acestei ecranizari, misiunea de a redestepta un popor aflat in pericolul de a-si pierde propria identitate. Nota 8,04 si o speranta ca in aceste momente dificile, in viata fiecarui popor se va ridica cate un astfel de ganditor idealist capabil sa salveze patria prin puterea exemplului personal!

Orasul se transforma iremediabil, insa Lou continua sa-l vada neschimbat.
 

Atlantic City (1980)



Orasul se transforma iremediabil; doar Lou se incapataneaza sa si-l pastreze la fel in inima lui.

Este povestea unui oras incarcat de istorie, dar care e pe cale sa si-o piarda, pentru a face loc noului, comercialului ori nevoilor actuale. Un om fara istorie, dezamagit de propriul trecut, plafonat, dar care chiar daca e la varsta senectutii, 70 ani, simte ca poate schimba ceva, daca nu pentru cei din jur, atunci, macar pentru el insusi. Si astfel sa poata reinvia, chiar si pentru un moment, astfel incat sa isi imbogateasca trecutul, cel atat de fad si de banal in cazul lui.
Louis Malle realizeaza un film document, ramas pentru istorie, o marturie a ceea ce a fost. Reuseste intr-un mod unic sa imbine patina timpului trecut, sa pastreze farmecul si nostalgia acelor vremuri, amestacand totul cu aerul nou ce tinde sa-l inlocuiasca pe cel atat de rarefiat al unui timp demult apus. Creat in asa fel incat sa poata surprinde transformarile unei decade intregi, anii '70, filmul s-a adaptat in permanenta cu unicul scop de a imbina vechiul Atlantic City cu cel nou, ce se intrevede din ruinele cladirilor demolate la cerere sau din santierele rasarite pretutindeni. "I improvised more than I usually do, but it had to do with the material and the fact that we were constantly adjusting to what was going on in Atlantic City" declara Louis Malle in cartea sa Malle on Malle. Tot el marturiseste ca a cautat sa surprinda tot ceea ce era istoric, tot ceea ce era unicat, doar pentru a ramane ca marturie surprinsa pe celuloid si astfel sa fie vazut peste veacuri. A schimbat un cadru al unei scene doar pentru a surprinde pe fundal demolarea unei anumite cladiri. A cerut expres ca scena de pe peronul autogarii sa fie filmata in vechiul amplasament al celebrei linii 720B a companiei TNJ, chiar daca aceasta, la acea vreme era dezafectata. Ba mai mult, a pus soferul sa imbrace un costum original al soferilor de autobuze din perioada cand aceasta statie era functionala. Mai e si celebra constructie Lucy. Acel elefant gigantic, imobil construit in 1881, si care in acea perioada tocmai fusese renovat, dupa ce se pusese in discutie chiar demolarea lui. Acum cladirea a intrat in patrimoniul National Register of Historic Places. Pentru acest caz special, Malle a creat in finalul filmului un cadru dedicat acestei ciudate constructii care sa ii captureze unicitatea pe pelicula asa cum a facut cu mai toate cladirile cu valoare istorica sau culturala din orasul situat pe coasta Atlanticului de Nord. Legat de scena uciderii sotului lui Sally, (Susan Sarandon), din parcarea supraetajata cu lift, Malle declara: "an absurd structure I have never seen anywhere else. It was so inconvenient, but it was typical of the place..."
Scenariul semnat John Guare propune in idilicul decor despre care deja am vorbit si o poveste captivanta a unui pseudo-erou ce isi cauta cu ultimele forte gloria si nemurirea. Usor erotica, povestea seamana cu cea a unei ultime lovituri date vietii. O agatare de cea din urma sansa de a deveni cineva sau ceva de care macar cunoscutii sa isi mai aduca aminte. Burt Lancaster pare ca isi ecranizeaza chiar finalul propriei viati. Asemenea lui Lou, actorul ce desi a mai profesat inca 10 ani dupa ce a incheiat filmarile la acest film, pare aici ca si-a jucat incheierea pe care o merita o adevarata legenda a cinematografiei.



Jocul actoricesc, desi impecabil, este umbrit de valoarea istorica a ceea ce filmul a surprins in interiorul imaginilor sale. Dar, sa reamintim totusi, ca vorbim de un film nominalizat la premiile Oscar, sectiunea Cel Mai Bun Actor Principal. Ba mai mult, filmul este unul dintre putinele filme din istoria de aproximativ 100 de ani, de cand se decerneaza aceste distinctii, nominalizat la toate cele 5 categorii importante ale ravnitelor statuete: Cel mai bun Film, Cel mai bun Scenariu, Cel mai bun Actor in rol Principal, Cea mai buna Actrita in rol Principal, respectiv Cel mai bun Regizor.
Concluzie: Un film de vizionat, bun spre foarte bun, cu o actiune inchegata, cu multa nostalgie dar si cu mult sentiment. Un 7,67! pentru o productie marca Louis Malle.

Son of a Gun 2014
 

Închis pentru o infracţiune minoră la doar 19 ani, JR află repede cât de grea e viaţa în închisoare. Să obţină protecţie este de o importanţă extraordinară, iar JR se va trezi curând în grija celui mai faimos criminal al Australiei, Brendan Lynch. Dar protecţia vine cu un preţ, iar Lynch are planuri pentru tânărul său protejat: la eliberare, acesta îi va organiza evadarea. Doar că JR îşi va da seama curând că nu ar trebui să-şi lege viaţa de cea a mentorului său.
NOTA 8.50 ;)

infuenta care te innebuneste...
 

A Woman Under the Influence (1974)

Fara doar si poate capodopera lui Cassavetes, filmul trateaza o problema sensibila a anilor 70 si anume violenta domestica. Cu scene marcante, cu o violenta peste medie, Cassavetes nu se sfieste sa prezinte batai avand copiii ca martori.
Cum si titlul ne dezvaluie chiar dinaintea inceperii vizionarii, aceasta influenta nefasta isi lasa urmarile dureroase in persoanele care ii cad victime. Aici cazul sotiei, a copiilor si de ce nu prietenii si familialii.
Interesant modul in care violenta ne este prezentata. Nu se face nicio exagerare a scenelor unde ea apare. Totul pare normal. Vedem ca dupa doua porunci de "inceteaza", urmeaza o palma ce este data si receptata cam cu aceeasi lejeritate si normalitate ca si rostirea cuvantului mai sus mentionat.
Indemnele imperative pe care barbatul casei le prolifereaza cu orice ocazie, "iesiti, inceteaza, termina, imbraca-te, stai jos, etc.", ne contureaza caracterul autoritar care practic inabusa orice tendinta de libertate, orice pornire euforica sau copilaroasa. Toate aceste refulari la care sunt obligati cei ai casei nu au cum sa nu rabufneasca odata si odata.
O alta tusa a personajului dictatorial care creaza aceasta influenta nociva este acea lejeritate cu care face si desface lucrurile. Vedem cum invita musafiri acasa, iar cand realizeaza ca acestia nu trebuiau sa fie invitati ii pofteste oarecum politicos, dar autoritar sa plece. Nu are nicio remuscare sau rusine pentru astfel de gesturi. Totul este normal.
Asadar, putem spune ca filmul prezinta normalitatea si nebunia raportata la capacitatile intelectuale in primul rand, si apoi cele morale ale sotului.
Totul este gradual prezentat. O alta caracteristica a filmului. Nebunia isi atinge apogeul treptat, parca acumulandu-se pana atunci, si deodata ea nu mai poate fi controlata. Comportamentul poruncitor, cu tendinte violente, declara fara drept de apel ca "deacum gata cu glumele in casa asta!", iar in final atinge si el un apogeu prin acea replica "Te omor si iti omor si copiii!", dar nu inainte de a-l vedea poruncindu-le copiilor sa se imbrace ca "nimeni nu face pneumonie cat e el tata".
La fel de interesant ca si modul detaliat in care se realizeaza constructia personajelor, este acea neuzare de personaje secundare. Ele nu sunt creionate mai deloc. Nu le cunoastem, nu stim nimic despre ele. Apar doar pentru a contribui la dezvoltarea actiunii si dispar imediat ce nu mai e nevoie de ele.

Despre interpretarea Genei Rowlands ce as putea eu sa spun. E impecabila. E dementiala. Scena pierderii complete a judecatii, acei ochi holbati, ... brr! Ma bantuie ca si ochii din Exorcistul. Asemanarile cu acea pelicula nu se opresc aici. Sunetele nebuniei, acele gemete acele izbucniri monosilabice sunt atat de infricosatoare si chiar m-au facut sa imi aduc aminte a doua oara de celebrul film horror al anilor 70. Surprinzator ca nu a luat oscarul.... :-/

Modul de filmare liber, neconstrans si neincorsetat de rigorile "normale" ale oricarei filmari, dau o nota mult mai autentica filmului. Ai impresia ca esti unul dintre acei invitati nepoftiti care asista la acele momente neplacute. Filmul este practic o scena deschisa. Infiorator de natural. Atentia si lungirea cadrelor dau senzatia de firesc, de adevarata casa cu probleme, de oameni aievea si nicidecum de actori care interpreteaza.

In concluzie un film bun, de meditat, de inteles si de ce nu, de infricosare a privitorului. Nota 8,11!

Autumn in New York
 

Merita cu adevar vazut, si tot revazut .Varsta, viata, oamenii, sentimentele si circumstantele ... care dau sens unei povesti, asa cum a fost si in cazul acestui film, in care, in final "celor doi" viata le-a oferit sansa sa se intalneasca, sa iubeasca mai presus de tot si de toate, chiar daca doar unul dintre ei ramane pastrand o amintire de neuitat, pentru o noua viata.

After the Sunset
 

Un film perfect pentru fanii lui Pierce Brosnan.Multă acţiune intr-un decor de vis din care nu lipseşte umorul dar povestea în sine nu străluceşte.Cuplu Max-Lola este încântător numai şi prin simpla apariţie a Salmei Hayek,oricum, fac deliciul filmului alături de Woody Harrelson care a excelat în interpretare şi, se remarcă deasemenea,Don Cheadle,bine jucat.Imaginea în sine este încântătoare,acaparează atenţia,dă un plus întregului film.NOTA 9/10.

influenta care te innebuneste...
 

....

Top Gun
 

Dupa parerea mea este un film bun chiar spre foarte bun si trateaza o poveste de dragoste in care nu conteaza varsta si nici functia pe care o detii in societate. Nu pot spune ca mi-a placut la nebunie dar nici nu m-a plictisit asa de tare incat sa vorbesc de el numai de rau, sincer a fost cam putina actiune si putea fi mai multa dar ce sa faci merge si asa si merita sa il vezi alaturi de iubita.NOTA 10.

The Secret of My Succe$s
 

filmul asta,parca te impinge si pe tine sa faci la fel,ca sa reusesti in viata,e exact parca scopul oricarui tanar aflat la inceput de drum,ma rog ca film are si sarea si piperul,si incurcaturile lui,dar mie mi-a placut mult filmul asta,si e cat se poate de relaxant.

Obiceiuri milenare, polemici actuale.
 

Lemale et ha'halal (2012) aka Fill the Void (2012)

Un film care m-a cucerit inca de la prima rasuflare, la propriu. Vorbesc de acea prima scena in care tanara Hadas Yaron isi vede pentru prima oara viitorul sot. Acea respiratie intretaiata, acea emotie care ti se opreste in gat, totul atat de bine jucat, totul atat de real. Sublim! Nu degeaba a fost recompensat filmul cu premuil pentru cea mai buna actrita la festivalul de la Venetia. Fara doar si poate, la acest succes de interpretare a contribuit foarte mult si faptul ca avem de a face cu o femeie in postura de regizor. Intrebarea e, de ce nu a dorit sa participe si la celelalte festivaluri mari, unde, cel putin la Cannes ar fi avut sanse la unele premii dupa parerea mea. In fine!
De la scena pomenita mai sus, marturisesc, filmul m-a avut la degetul cel mic.
Totusi, senzatia permanenta pe toata durata vizionarii a fost aceea de film ce nu poate sa nu fie macar interesant pentru orice iubitor de cinematografie, asta in cazul in care, sa presupunem, filmul nu te cucereste.
Prezentand o lume inchisa, inaccesibila profanilor, o societatea milenara a carei reguli nu s-au schimbat prea mult in ultimul secol, adica pe intelesul nostru, nu s-a emancipat asa cum sunt tendintele, filmul nu poate sa nu fie o provocare pentru orice spectator. Doar pentru a asista la aceste obiceiuri si tot il vei urmari pana la capat.
Iata deci marele plus al acestei pelicule. Este provocator si/sau placut.
Subiectul filmului, atat de vechi la origini, este atat de actual, incat nu pot sa nu imi pun intrebarea: cine ar avea dreptul sa ridiculizeze, chiar si pentru amorul artei, un mod de viata ca acesta? Oameni dedicati total unui mod de a fi. De ce anume sa le terfelesti lucrurile cele mai de pret? E doar o intrebare retorica.
Revenind la film, interesant este modul in care dialogul cade pe planul secund. Privirile, ciocnirile intre personaje, punerile lor fata in fata, toate au ca scop crearea de emotii. Dialogurile, in putinele momente cand au consistenta nu fac decat sa transmita acele emotii sau sa le amplifice. O maniera de a conduce, regizoral vorbind, proiectul acesta ciudata, dar cu un efect superb in cazul de fata.
Situatia conflictuala din film poate parea la prima vedere o anomalie intalnita doar in societatile patriarhale, unde femeia nu are alt rost decat de a se supune deciziilor luate de barbatii din viata lor. Asta e doar o privire "moderna" a unei civilizatii milenare, dintr-un spatiu geografic total diferit de cel inteles de noi. Este practic o proiectare a valorilor noastre intr-o cultura diferita, pe care nu doar ca nu o intelegem, dar mai mult ca sigur nici nu o cunoastem.
In fond, normalitatea de aici este poate mult mai fireasca decat ceea ce se intampla in civilizatia moderna.
Asa cum spune un proverb crestin, preluat din iudaism, "prima e frica, cu frica vine respectul, iar respectul duce la dragoste". Privita din acest unghi povestea imbraca noi nuante de perceptie.
Un film plin de tinerete, (Shira - Hadas Yaron, la doar 20 de ani in momentul filmarii), zbuciumat chiar daca la suprafata filmul pare ca lancezeste, frumos prin actori si normal ca o casnicie, casnicie atat de discreditata in filmele hollywood-iene. 7,88 din partea mea¡

alali, e de-a dreptul fascinant cum dai notele si stelele :))

Uite, subiecte de reflexie:

Harry and Tonto (1974) - Nota 3,5(aici erau stelele)! - Nota 8,12!

La chamade (1968) - 1,5 stele - Un 5,53!

Mishima: A Life in Four Chapters (1985) - Un 3 stele, o nota neutra din partea mea - Un 7,77, o nota neutra din partea mea

The Killing of a Chinese Bookie (1976) - Doar 2 stele - Doar 7,00!

Fill the Void (2012) - 4 stele din partea mea - 7,88 din partea mea

Am vazut undeva, pe-aici, intr-o discutie, ca ziceai ca tu nu dai note maxime usor. Eu am vazut deja 2 note maxime, la Garden of sinners si Fill the void sau poate consideri ca stelele au o greutate mai mica decit numerele :-?

da anaemona! Stelele au o alta structura. O alta pondere. Cel mai mult cred ca surprinde Mishima. Am declarat ca ii voi da o nota neutra. Nu sunt in asa masura sa judec un film de arta. Nu e un film artistic. Unele notiuni ma depasesc. Nu sunt un guru al tot ce respira si nu numai.
Diferenta de la Harry and Tonto si Fill the Void, e ca am fost mai drastic cu primul. L-am judecat mai rece, mai distant. Al doilea m-a implicat foarte mult, iar pentru turneu am apreciat acest aspect. Ulterior am revizionat filmul de alte 2 ori ca sa pot face review-ul si am dat si nota. Dupa cum cred ca ai vazut, chiar a fost o discutie cu notele acordate. Sandu acuzandu-ma ca distrug filmele bune dand note aiurea. Nici macar nu notasm filmul in cauza. Notarea o fac obligatoriu cel putin la a 2-a vizionare.
Doar ca pe Fill the void la prima vizionare l-am savurat, la cea de a doua l-am privit un pic mai detasat, notand unele scene, faze, cadre, iar ulterior, cand cautam acele momente pentru a le analiza in felul meu, .... nu am rezistat si am avut o a treia vizionare. Cam asta e explicatia mea.

Harry e disecat direct pentru turneu. Fiind deja la a 2-a vizionare (cea pentru turneu, prima fusese mai demult, de aceea el, filmul, a fost si propunerea mea pentru turneu).
Mishima e un film de arta si nu imi permite costumul sa imi arog statutul de critic de arta si/sau filmolog.
Fill the void are o parere pentru turneu, la prima vizionare si o notare de review la a 2-3 vizionare.

Sper ca am reusit macar sa iti explic procesul facerii acelor note.:)) :))

Iar diferentele nu sunt ciudate, plus ca explic in fiecare comentariu aceste aspecte.
In Mishima am spus ca ii dau o nota neutra, la fel ca in penultimul film al turneului cel al lui Cassavetes, iar in Fill the Void am spus ca filmul m-a avut la degetul cel mic. Nu?

Un film obligatoriu in filmoteca oricui Movie-Lover.
 

The Constant Gardener (2005)

Da!; am pus ca titlu ca e o piesa esentiala in orice filmoteca. Dar, pentru ca in orice este si un dar, atentie la varsta la care il veti vedea. Nu cred ca e recomandat celor mai "firavi" de 23-25 de ani. E un film greu de inteles ca profunzime, greu de digerat ca deznodamant si un demolator de idealuri, de naivitati. Iar aceste naivitati si visuri sunt obligatorii pana la o anumita varsta; cel putin.
Drama si mai ales nesiguranta personajului principal, o indoiala atat de amara, paleste in momentul in care filmul capata anvergura continentala. Oameni sacrificati ca "civilizatia" sa prospere, convingeri ucise pentru sume, hai sa nu spunem derizorii, dar oricum mai mici decat multe alte ilegalitati ce se desfasoara pe orice meleaguri (n.e. a se vedea numai ultimele potlogarii din tara noastra: miliarde in sosele, dosarul Microsoft, EADS, etc).
Modul de filmare, acele scene ce se incheie cu o supraexpunere la lumina, chiar daca nu sunt o descoperire marca Meirelles, ele creaza atmosfera. Automat esti acaparat de ultimele pesonaje ce raman in cadru pe acel fond alb. Si asta pentru ca esti sigur ca: ceva se va petrece, cineva dispare, cineva e pesonajul cheie, declansator de poveste. Am vazut multi deranjati de acest mod "siropos" de a filma, dar pe mine aceasta metoda m-a focusat si capacitat. Frumos efect!
Despre actori, numai de bine. Sunt perfecti, interpreteaza de nota 10. Fiennes este acel actor foarte greu de indragit, dar care macar nu creaza antipatii. Este un personaj care te lasa sa patrunzi povestea fara a te influenta in vreun fel in afara interpretarii efective. De partea cealalta a baricadei avem o Rachel Weisz mirobolanta. Si la propriu si la figurat. Nu stiu daca e cea mai buna prestatie a anului, nu am vazut cine sunt celelalte nominalizate, nici nu stiu daca le-am vazut filmele, dar aici, Rachel e perfecta. E gravida, e sotie, e femeie de cariera. Totul perfect de plauzibil, totul autentic.
Revenind la film in general, am avut ghinionul sa parcurg un comentariu de pe metacritic.com in care filmul era acuzat de propagandism. Ba mai mult, ni se cere luciditate si judecata corecta in cazul industriei farmaceutice si mai ales sa recunoastem ca, pentru a face bine, aceasta industrie este obligata sa isi faca testele pe populatii din lumea a 3-a si ca, daca uneori fac rau, de multe ori fac si bine. Mare e gradina! Iar libertatea de exprimare trebuie ingradita obligatoriu!

Concluzionand, The Constant Gardener este un film ce pleaca de la un plan personal si creste gradual pana la o urzeala intercontinentala. Cu scene impresionante, cu o durere la limita umanului, cu o dragoste frumoasa si cu o intriga extrem de bine elaborata. Un film de nota 8,45! Obligatoriu de vizionat si mai ales obligatoriu de revizionat.

apropo de aceasta lume, ma intrebam daca ai vazut "Un homme qui crie".

nu rvn. Am vazut prea tarziu recomandarea ta... :(

John Doe (2014)
 

Un om obișnuit luptă împotriva violenței în singurul mod pe care îl știe - ucigand criminalii unul cate unul. Erou sau criminal? Justiție sau răzbunare?
Merita vazut .Nota 8,50

am vazut mai multe filme, in care, scenaristul plasa actiunea intr-o astfel de tara. unele, au fost premiate si apreciate de critica si spectatori. vizionand pe acesta de lunea trecuta, a carui poveste incepe si se termina in Ciad, regizorul fiind de asemenea din aceasta tara, am sesisat diferente mai mult decat perceptibile, fata de filmele realizate de americani sau europeni, in sensul ca, ale lor, sunt oarecum cosmetizate si privesc dintr-un unghi care intra prea putin in profunzime sau daca intra, trateaza cu superficialitate, oricum, marile probleme socio-economice, sau traditiile din aceste tari. Africa a atras dintotdeauna aventurierii si mi se pare ca filmele la care fac referire au acest spirit aventurier in esenta lor,chestie care, nu este neaparat un lucru rau, dar nu prea are legatura cu realitatea. "Un homme qui crie" este cu totul altceva fata de ceea ce am scris mai sus,un film care te rascoleste, fiindca simti, din primul minut si pana la final, un realism dezgolit de orice haina aparenta, drama a mii si mii de oameni, care, se nasc, traiesc si mor la limita subzistentei. si cu toate acestea, in ciuda dezumanizarii, sunt mult mai sensibili si sentimentali decat cei care cunosc deteriorarea calitatilor umane, din motivul opus saraciei.

Da rvn, stiu ce vrei sa spui. Cele americane au aceasta tenta melodramatica, care chiar daca este normala, omniprezenta in cotidianul acestor tari ce sunt sub limita subzeistentei, filmele mentionate marjeaza doar pe acest aspect. Ele doresc ca mesajul lor sa frapeze si imaginile surprinse sa demoleze psihic privitorul. De regula mai adauga si o poveste umana, sentimentala, care in mod cert sfarseste tragic din cauza celorlalti (a strainilor ce se amesteca in treburile interne, un fel de invadatori), sau din cauza saraciei; totul este facut doar pentru a intari acasta idee a fatalismului oamenilor acestor tari. Ei sunt damnati inca de la nastere sa sfarseasca astfel.

Filmul Un homme qui crie, regret mult ca nu l-am vazut. Cred ca a fost o ocazie unica sa vad un astfel de film cu subtitrare in limba romana, o subtitrare profesionista. Am incercat sa il caut chiar si pe aici, dar nu exista decat varianta araba-franceza. Regret mult, dar poate o reluare... cine stie?! Daca auzi ceva, un pm, o postare in topicul Filme la tv, orice.

Cat priveste The Constant Gardener, cred ca e unul dintre filmele cele mai putin teatrale in domeniu. Are imagini si scene ... terifiante, dar are si oameni. E adevarat ca nu intra aproape deloc in viata respectivului popor, dar macar nu pare atat de special facut pentru a sidera audienta. Are si o astfel de doza, dar... si o echidistanta.... E oarecum digerabil.

Ps. Chiar am parcurs lista de filme de la TVR2. Parerea mea e ca e cea mai buna lista de filme de tv dintre tot ce exista la ora actuala. Foarte multe filme importante de pretutindeni din lume, chiar si romanesti mai "uitate". Pacat ca nu au o mediatizare mai mare.

Ps2. apropo, ai vazut El jardinero fiel? :P

in urma cu mai multi ani. nu mai tin minte detaliile, tin minte o Rachel Weisz foarte frumoasa, dedicata unei cauze umanitare, fara sa stie nimic despre conspiratia din spatele ei. John le Care, cel care este coautor la scenariu este un binecunoscut scriitor de astfel de romane.
ma bucur ca ai inteles ce am vrut sa spun referitor la filmele americane care trateaza o asemenea tema si-mi pare rau ca nu am postat mai devreme anuntul despre filmul de pe TVR 2, aflasem de dimineata, dar prinsa cu treburile zilnice, aproape ca uitasem si eu. nu stiu de ce, dar pe tot parcursul vizionarii, de undeva, din fundul hatisului de neuroni, imi tot venea in minte, sintagma asta, "tarile lumii a treia", folosita obsedant de Ceausescu, in cuvantarile sale propagandistice, in care-si dadea cu parerea, despre politica economica mondiala. si am ajuns la concluzia ca nu gresea deloc.

Grădinarul constănţean - ăsta e filmul cu Mazăre ??? :-/

Joaca de-a rasu', plansu'. (★★★★★)
 

Sedotta e abbandonata (1964)



Dureros de reala aceasta poveste tragica prin continut si prin sacrificiile impuse de rigorile unei societati rigide si neiertatoare. Comedia despre care vorbim, descrisa in primul rand prin acei termeni antonimici care pot insemna orice, numai o comedie nu, a reprezentat un suflu nou, salvator pentru fenomenul cinematografic italian si care a fost inteles la nivel european ca un semnal al videcarii traumelor unui razboi ce se incheiase de circa 10 ani. Trasand noi norme de alcatuire si compozitie, comedia all'italiana s-a consacrat si brenduit ca gen, odata cu creatiile celui ce semneaza si pelicula de fata, Pietro Germi, luandu-si numele din titlul filmului Divorzio all'italiana (1961).
Intr-o europa saracita, atat financiar dar mai ales spiritual, arta cinematografica din italia a luat drumul neorealismului crud si vitreg, oglindind cu exactitate viata acelor tristi ani. Cu o insemnatate uriasa in tot ce inseamna scoala de film de pretutindeni, aceasta miscare a trebuit sa aiba o contra-balansare a suferintei prin comedie. Repunand actorul profesionist in drepturi, neorealismul apeland preponderent la actori neprofesionisti, comedia derivata din miscarea cinematografica de dupa cel de-al doilea razboi mondial a creat multe productii importante si aclamate la nivel mondial.
Sedotta e abbandonata (1964) este si el un reprezentat al acestui gen de comedie italiana si deci trista ca tema. Insa umorul, un umor in special de situatie, desi nu lipseste nici cel de dialog, este la cele mai ridicate cote pe care il poate atinge un comic serios, elitist si stilat. Reactia acestei juxtapuneri de evenimente tragice tratate cu o veselie bolnavicioasa, de rau augur este un rasu'-plansu' cum rar iti e dat sa experimentezi in fata ecranului de televizor. Altitudinea la care Germi duce acest maladiv efect este ametitoare si amenintatoare totodata pt sanatatea mintala a spectatorului. Necazurile si tumultul personajelor te intristeaza si te cotropeste in egala masura si pe tine cel ce privesti tot acest spectacol absurd. Insa modul in care aceste cataclisme iti sunt prezentate, fastaceala cu care se incearca cosmetizarea acestor nenorociri te obliga sa si zambesti desi esti trist. Un joc al dementei, al dezechilibrului psihic si al alienarii. Aici nu mai vorbim doar de transmiterea unui mesaj. Aici avem un adevarat test cu subiecti reprezentati de privitori si pe care Germi il expune fara nicio remuscare.
Important prin modul leal in care radiografiaza societatea siciliana a anilor 60, prin tipologiile pe care le surprinde, filmul trateaza probabil cea mai complexa problema a acestei societati patriarhale: Onoarea! Aceasta, mai importanta decat viata insasi trebuie aparata chiar si cu pretul unei crime. Acel dialog dintre varul avocat, (Umberto Spadaro) si personajul principal al filmului, capul familiei si gardianul onoarei tuturor membrilor ei, don Vincenzo, (Saro Urzì) este pe cat de spumos pe atat de plin de semnificatii: "-E grav? / -Da! / -Tumoare? / -Onoare!"
Concluzie: O comedie plina de emotie, sangvinica asa cum sunt si femeile din aceasta parte a lumii, femei ce stiu sa iubeasca patimas, dar care la suparare, cu o iuteala incredibila pot sa si doreasca cu aceeasi ardoare lucruri greu de imaginat, (sa ti se usuce limba, sa-ti crape dintii si sa-ti putrezeasca carnea); oferind o prezentare a vietii si moravurilor citadine in stare bruta, necosmetizate, cu un umor excelent si cu o poveste perfect exploatata si ecranizata; interpretare de 5 stele. Nota 9,00!
Ps. Trebuie sa remarc, chiar daca doar in incheiere, frumusetea rapitoare a Agnesei, (Stefania Sandrelli). Sublima in acest rol!

Uite-o si pe a treia. :) Plus un 3.5 dat cu modestie la propriul film care si el e clar de 4. :P

@alali: te invidiez sincer ca te bucuri asa mult la filme. Eu am avut doua tentative in weekendul asta, ambele ratate: Sedotta care nu e pe stilul meu si Whiplash care e vrajeala comerciala. Si pana acum n-am gasit vreun film caruia sa-i dau nota maxima, in toata viata mea.

dupa cum vezi Twin, notele difera de stele. La turneu e una, ai doar 8 note la dispozitie ce s-ar putea socoti de genul:
1 stea - prost
2 stele- asa si asa (e nota de mijloc nu?)
3 stele- bun
4 stele- capodopera
Dar mai ar fi filme personale care iti plac, filme foarte bune, filme excelente, etc. Iar astea trebuie sa le departajezi intre 3 si 4...

Nota pentru filmul meu e chiar cea pe care am postat-o. Fill the void poate e undeva la nivelul lui Harry and Tonto, dar pe mine m-a prins mai mult. Probabil ca a fost ceva de stare, ceva personal. Nicidecum asa cum a scris nu mai stiu cine cum ca as simpatiza cu stilul de viata musulman, evreiesc, uatever ;) . Pur si simplu remarcam ca in timp ce toata europa, civilizata si emancipata imbatraneste si, asa cum ii place editorului blogului, (https://demograffiti.wordpress.com), sa spuna despre Romania, lucru ce cred ca se potriveste intregii europe:
"Anul 2014 este al 22-lea an consecutiv de declin demografic sever si ireversibil. Traim vremuri de pace, in care ne stergem suicidar, luna de luna, de pe orice harta a viitorului…"
De aici "invidia" pentru acea normalitate a vietii "programate". Bine, si ar mai fi faptul ca, cel sau cei ce au gandit si postat acea scursura de concluzie pe care atat au fost ei capabili sa o traga, nu au iesit decat in vizita din tara, intorcandu-se repejor la barlogurile lor cu 2,3 camarute din blocurile comuniste, ce intr-o tara civilizata inseamna o camera, cel mult doua, si nu au habar de acest tip de cumunitati ce s-au format oriunde in tarile europene importante. Sunt altfel decat suntem noi obisnuiti: unite, conservaroare, separate, oarecum izolate si ... in crestere.
The Garden of Sinners si Sedotta... sunt peste cele doua mai sus amintite, fara nicio discutie. Iar Sedotta pana acum e cel mai bun din turneu. Are tot ce ii trebuie. Poveste, personaje, interpretare, dialoguri, stare de spirit, tot. + ca are si acel aer de ... nu stiu cum atfel sa-l numesc mai bine, de capodopera. Parerea mea! :-*

ce coincidenta! si eu i-am spus acelasi lucru.

Repunerea in drepturi a artei cinematografice.
 

Oscar 2015

Revin azi, dupa-amiaza tarziu, dupa o noapte alba, nu ca sa postez o cronica a vreunui film, ci o cronica a unui eveniment. Oscar 2015.
O editie parca de cumpana, ca tot am trait momente de cumpana in ultimul an, de la alegeri capitale, nu doar in tara noastra ci si in europa, terminate sau in curs de realizare, si pana la tratate de pace.
Iar aceasta editie hotaratoare, a si fost tratata ca atare. Mesajul central a fost "bucuria filmului" sau de ce nu "bucutati-va de film". Pe un fond tot mai critic, mai exigent, filmul a devenit un subiect de polemica mai peste tot. Omniprezentele tabere care au unic scop sa desfiinteze, sa analizeze intr-o interpretare metaforica atunci cand vantul le este favorabil sau in alte dati literara, sintactica chiar, cand prima varianta nu sustine samanta furtunii si a scandalului, au creat un curent distrugator si denigrator pentru aceasta arta. Mai nimeni nu se mai bucura de un film de entertainment. Toti cauta cultura in forma pura, acurateti sau studii de caz. Nimeni nu mai vrea o poveste. Termenul de blockbuster a capatat o conotatie peiorativa. E un fel de insulta daca este atasat unui film. Sa nu mai vorbesc de cinemaul american, care este discreditat total de noul val, ei preferand cinemaul rusesc, cel italian, francez iar mai nou iranian, israelian si de unde o mai batea vantul schimbarii. Iar daca pomenesti de Hollywood, esti crucificat fara nicio retinere.
Nimeni nu contesta si creatiile europene, asiatice, sau sud-americane. Rasar si de acolo capodopere. Poate creatii mai importante decat cele trans-atlantice. Dar sa nu uitam totusi si rolul hollywood-ului in evolutia acestei arte. Unul hotarator. Un bastion in intregul secol 20.
In secolul 21, mai exact in anul de gratie 2014, tot cinemaul italian reusea sa produca in jurul a 20 de pelicule, cel francez in jurul a 50, cel spaniol nici 15, cel romanesc in jurul a 10 filme, cel german in jurul a 50 iar cel mai prolific cinema nonamerican, cel britanic, nici 15, e adevarat ca printre ele se numara si The Grand Budapest Hotel sau The Imitation Game, dar la fel de adevarat e si ca, in multe tari civilizate, filmele au co-finantare transatlantica, deci iarasi o imixtiune a dracului in arta adevarata. Plus ca 90% din filme apeleaza la o companie hollywod-iana pentru distributie, fara de care filmul este condamnat la necunoastere. (a se vedea chiar si multumirile reprezentantilor poloniei de aseara).
De restul tarilor nu are rost sa vorbim, majoritatea creand filme cat sa le numeri pe degetele de la o mana. Si aici vorbesc de cantitate, nu de calitate. Ca daca e sa cautam calitatea... ramanem cu o selectie mondiala de ordinul a zece, cinsprezece filme.
In tot acest timp blamatii corporatisti au produs o medie de 5 filme pe saptamana in tot anul 2014. Cam cat o tara intr-un an. Si aici am vorbit despre anul 2014. Daca ne uitam mai in urma, incepand de prin anii 2000, situatia e dramatica.
E adevarat ca snobii zilelor noastre, beneficiind de o paleta larga de productii ale anilor trecuti, au de unde alege filme bune, foarte bune sau capodopere, non-americane. In fiecare an in restul lumii au aparut creatii superbe, unele semnate de regizori de geniu; Dar putine. Nici acest demers, de a-ti pune la curent cunostintele cinematografice parcurgand si aceste filme nu este de blamat. Ba din contra, de laudat. Cu siguranta iti desavarsesti cultura ta atat in domeniu dar nu numai. Cu siguranta cresti in intelegere, in gusturi, in cunostinte. Dar de aici, pana la a ajunge sa dai cu pietre in bastionul ultimei 100 de ani de cand a luat nastere aceasta arta, e mitocanie crasa.
Iar ceremonia oscarurilor 2015 despre asta a si fost. Despre repunerea in drepturi a acestei arte-industrii. Una de divertisment de placere. Si a facut-o cu un nesperat succes. Un spectacol placut, cu un suflu tineresc, cu un umor bun si care a omagiat creatiile trecute.
Si un mare plus pentru desemnarea castigatorilor, care, desi erau multe semne cum ca altii ar fi fost preferati dinainte, au fost in final desemnati pe merit. Ba mai mult, chiar si acolo unde nimeni nu se astepta, la sectiunea de regie, a castigat artistul in detrimentul ideii fara continut.
Un 10 pentru gala din acest an!

Sa nu uitam si de Bollywood, peste 200 de filme release-uite in 2014. Creatii de mare emotie si divertisment. Jos palaria si pentru indieni, nota 10 cu felicitari si cantare de lauda (dansul de rigoare inclus). :|

P.S. Sustin si eu ce zicea alali despre Oscaruri, o celebrare a entertainmentului adevarat nu pentru snobi, un exemplu stralucit fiind castigatorul de anul asta Birdman... wait... :-O

Prietenilor dragi! De ce nu invatati si sa cititi?! Tipul asta de postari trantite asa, pe nepusa masa, dupa o parcurgere din doua in doua cuvinte a postarii, au harul si darul de a scoate chiar si pe cel mai rabdator om din sarite. X( X( X( X( X( X( X( X(
Si atunci tot noi, cei ce raspundem suntem acuzati si aratati cu degetul.
Unde dracu am facut eu o astfel de juxtapunere? Unde am alaturat eu Birdman cu entertainementul? Da-ti-o in mama ei de treaba! Postati doar ca sa postati?! X( X( X( X( X( X( X(
Chiar e o mare deceptie aceasta replica Twins. Cu riscurile de rigoare, imi asum tonul si modul de exprimare, tinand cont ca esti un moderator. Dar v-am mai rugat ca, doar de dragul de a va argumenta contraparerile, sa nu imi mai bagati pe gat afirmatii pe care nu le-am facut. Bine ca totul fiind scris, ramane pentru confruntare.
iata si ceea ce am postat intr-adevar:
"Iar aceasta editie hotaratoare, a si fost tratata ca atare. Mesajul central a fost "bucuria filmului" sau de ce nu "bucutati-va de film". "
+
"Si un mare plus pentru desemnarea castigatorilor, care, desi erau multe semne cum ca altii ar fi fost preferati dinainte, au fost in final desemnati pe merit. Ba mai mult, chiar si acolo unde nimeni nu se astepta, la sectiunea de regie, a castigat artistul in detrimentul ideii fara continut. "

Acestea fiind repostate, sper ca macar acum, cu tot cu context sa se inteleaga ce am vrut sa spun. Niciunde nu bagatelizez Birdman-ul ca fiind entertainment. E un film cu arta, despre arta al unui artist.
Dupa cum vezi Twins, intru inceputul si in body-ul postarii vorbeam de gala, de spectacol. Iar in final despre faptul ca, la tot acest spectacol-omagiu adus bucuriei filmului, s-a adaugat jurizarea. Nicicum ca Birdman a facut parte din spectacol. El sau alte filme. Sa nu uitam Hotel Budapest care este iarasi din alta clasa. Nicidecum nu se puteau imperechea cu Sniper-ul sau Boyhood, doua mari favorite si omagiate chiar la inceputul galei. Dar ceea ce ai alaturat tu din postarea mea e....

Ps. snobi erau numiti cei care au ajuns la un stadiu de cunoastere cinematografica atat de inalt, incat declara fara nicio retinere ca nu mai suporta cinematografia americana. Industrie careia, iata, i se alatura si marii artisti, mai modesti din fire. Ei nu se tem ca se intineaza. Fac arta chiar si in sistem corporatist. Ei nu au acest sentiment de repugnanta. Inca nu sunt atat de "high" probabil.

Concluzie, mie nu mi-e frica sa spun ca savurez si creatiile Hollywood-iene. Gasesc acolo si filme bune si foarte bune si filme distractive, de destindere si filme proaste. Cam ca peste tot.


Chestia cu Bollywood-ul, nu o mai discut ca e de un prost gust introdusa ca... :-&

Cinemaul american nu este egal cu entertainmentul ieftin. Malick, Mann, Coppola, Scorsese, Altman, Cassavetes, Welles, Ford etc., toti astia sunt sau au fost americani si totodata regizori de mare clasa. E o moda si o afirmatie nefondata sa spui ca filmele americane sunt proaste. A, ca ies an de an mii de filme tampite de la Hollywood, asta e altceva. Nu te obliga nimeni sa le vezi oricum. Desi, vazand si filme proaste sau foarte proaste, ajungi sa le privesti altfel pe cele intr-adevar bune.

Vai, alali, nu mai fa afirmatii asa snoabe! Tie chiar nu ti se umezesc ochii cand vezi filme precum "O floare si doi gradinari" sau "Dorintele inimii", ca sa nu mai vorbim de "Dil Tera Aashiq – Sunt Nebun Dupa Tine"!!! E drept ca nu au atatia bani ca filmele hollywoodiene dar au in schimb atat de multa bucurie de a trai. Cand incepe o melodie si toata lumea danseaza te simti asa de bine, parca uiti de toate problemele!

Ar trebui sa invatam sa mai lasam un pic filmele complicate de la Hollywood care sunt deseori cu politica si razboi si ne tulbura mintea si sufletul si sa invatam sa apreciem la valoarea adevarata filmele bollywoodiene! Mai nimeni nu se mai bucura de un film simplu! Toti cauta efecte speciale, actori umflati de marketing de la Hollywood!! Ai vazut vreun film cu Malavika: http://excellentpix.com/files/glamga...ctress_03.jpg? As paria ca nu!!! Te rog sa nu mai comentezi asa urat atunci de actorii si filmul indian! :( :( :( :( :( :( :( :(

P.S.
Asta nu inseaman ca unele filme de Oscar si de la Hollywood nu sunt bune! Cum zicea alali: "Mai nimeni nu se mai bucura de un film de entertainment. Toti cauta cultura in forma pura, acurateti sau studii de caz. " Si iata ca vine Birdman si schimba chestia asta! Tot respectul pentru asta!!!