Thumbs up de la mine. Revin cu explicatii peste cateva ore.

LE: O sa fiu scurt... iar. E abia al treilea film de Rohmer pe care-l vad si deja observ un cliseu: imi plac filmele lui, nu mi se par extraordinare, dar ma tin in priza. Summer a pornit cu o premiza care mie nu-mi prea prieste, cea a personajului detestabil prin faptul ca se automentine intr-o stare depresiva, incapabil sa accepte lumea din jur, incapabil sa-si rezolve problemele si chiar incapabil sa recunoasca ca are vreo problema. Cu toate astea filmul s-a desfasurat placut, captivant, cu dialoguri rohmeriene pe care personal le gust, desi stiu ca unii le considera cam pretentioase.

hai.lasa, d-le simt artistic cultivat, nu e vorba de inclinatiile mele, ci, despre ceea ce se vede pe ecran.

pai eu nu am contrazis ceea ce ai spus tu despre Delphine. dar tu critici filmul pentru ca nu prezinta un personaj matur si inteligent. ca si cum un film bun prin asta se caracterizeaza, doamna scorpia cinefiscalitatii. (nu stiu cum sa ma adresez ca sa-ti intorc complimentul nemeritat.)

e adevarat, am scris despre aspectele care mi-au displacut. in prima faza, scenariul si apoi despre final, ca tot pomenise MinRep despre el. nu am criticat fiindca Delphine nu este personajul care mi-ar placea mie sa fie. ea este exact asa cum a conceput-o scenaristul: o femeie matura, trecuta de cruda tinerete, sleampata( apropos de tinutele amintite tot de MinRep), care nu emana senzualitate nici o clipa. cum sa fie credibil finalul in care, brusc, se inamoreaza de dansa, Fat Frumos din lacrima, cand ea nu misca un deget pentru a arata ce este dispusa sa se urce pe calul lui?
observatia lui MinRep a fost corecta. exista un constrast intre credibilitatea starilor ei de angoasa si finalul fericit care, e supralicitat .si nu incerca sa redeschizi aici micul razboi de la Ex Drummer. ti-ai calcat cuvantul doar fiindca te mananca mouse-ul si vrei sa ne ciufulim?

habar n-am despre ce vorbesti si tonul tau e deranjant de familiar. mi-am calcat cuvantul??! ce cuvant? care razboi? eu discut strict despre filme aici, nimic mai mult. sau poate ai vreun privilegiu aparte si ce comentezi tu la un film nu poate fi pus in chestiune.

pai, da un click aici ca sa-ti revina memoria:
http://www.cinemagia.ro/forum/showpo...&postcount=112
imi inchipui ca n-a venit cineva din cer sa scrie ca "se lipseste", in locul tau.
p.s. si eu tot despre filme vorbesc, nu despre ce aspira x sau y in viata reala. nu mi-as permite nicicand asa ceva.daca ti se pare ca ma trag de sireturi cu tine, ma poti ignora. nu ma deranjeaza nicicum.

Actually, inca o chestie pe care o observam la Delphine este ca are incredere in semne - carti de joc pierdute pe strazi, culori norocoase etc. Ea da semnificatii evenimentelor cotidiene in baza anumitor asteptari. Iar daca e sa urmarim logica asta, finalul are sens. Problema mea este cu executia lui, care este... fușerită, hai să zicem.

@MinRep, sper ca nu te-ai insurat fiindca asa ti-a ghicit Mama Omida in carti.glumesc, desigur...

Vad ca asta incepe sa devina o chestie generala la Rohmer :). Cu mici exceptii (Ma nuit chez Maud).
Mie mi-a displacut la film tocmai faptul ca discutiile nu au fost atat de pretentioase pe cat m-as fi asteptat, ba din contra, banale in anumite momente.

Thumbs up: 6
Thumbs down: 2

Asta m-a deranjat si pe mine initial, tocmai pentru ca Rohmer ne obisnuise cu discutii la un alt nivel. Totusi, in contextul filmului de fata, nici nu era cazul unor altfel de conversatii. E vorba despre un om mediocru (cum probabil suntem multi, dar nu-i o chestie usor de admis), cu prieteni banali, intamplari banale, un om care trece printr-o perioada dificila, familiara multora dintre noi (desi vad ca se bagatelizeaza episodul de incertitudine al Deplhinei).


Eu am perceput altfel: nici nu s-a vrut a fi o poveste de iubire, ni se prezinta tocmai acea perioada de neliniste si indecizii prin care trecem dupa o despartire, perioada de autocunoastere si reflectie asupra a ceea ce ne dorim cu adevarat. Nici nu consider important daca relatia celor doi a functionat sau nu, important e ca Delphine a reusit sa doboare zidul pe care il ridicase in jurul ei, permitand astfel apropierea unei alte persoane.

Stiu, dar uita-te ca nici in filmele sale de debut (La boulangere de Monceau si La carriere de Suzanne) nu avem de-a face cu personaje nu stiu cat de culte sau rafinate, dar in schimb discutiile prind altfel, sunt mai captivante si parca reusesc sa trezeasca alt interes.

Per total a fost ok si filmul propus. Am spus de la inceput ca filmul asta, spre deosebire de 'six contes moraux' urmareste altceva (tot ca pe-o analiza a unei perioade dificile, in cazul asta o despartire, l-am vazut si eu, si nu ca pe o poveste de dragoste), dar parca asteptam un pic mai mult...