Uh, rvn stiu ca te va soca, dar animalele folosesc si ele sex-ul ca marfa. SHOCKING TRUTH REVEALED!! :P

upi, up. posibil sa fie adevarat. eu n-am auzit sa existe vreo vaca cu tarif pe ora sau in functie de ceea ce presteaza. si nici dansatoare la bara din randul hamsteritelor. cred ca nu se compara constientizarea actului in sine cu simpla imperechere atunci cand esti in calduri.

mai bine ne uitam cu totii la batranul WOODY. pe culturalul tvr-ist este Manhattanul din care putem invata sa ne sexuim intelectual cat vrem. ca restul face mizerie prea mare si miroase urat..cah..cah...

Hmm, deci scena de sex cabalin din Japon a fost "o simpla imperechere atunci cand esti in calduri" . In timp ce la filmul lui Kubrick orgia aia cu masti si costume fistichii are un rol important in poveste, nu e bagata DEGEABA. La fel si scenele din Salo. Deja e penibil sa repet a 10-a oara ca nu vreo "reteta magica" transforma chestiile deranjante din filme in "arta".

Scena aia - CGI evident - este destul de șocantă, explicită, dar în același timp incredibil de dinamică și provocatoare. Cred că se numără printre cele mai interesante secvențe din film, deși, repet, ea a fost obținută prin intermediul uneltei "magice" de astăzi care este calculatorul. Eu spun că Gaspar are și o mare obsesie legată de sex. Numai după întelungi meditări legate de subiect poate să-ți treacă prin cap să realizezi o secvență ca aceea.

Mă aștept s-o dea în bară cât de curând Noé cu acest stil al său, pentru că dacă nu-ți diversifici aria de interes ca regizor, riști să devii previzibil. Chiar n-aș vrea să constat că următorul film al său se lasă tot cu același gen de scene. Nu de alta, dar are deja trei pelicule în serie care se apropie de ratingul X. Să vedem dacă va veni cu ceva nou sau ne va da mai mult din ceea ce deja am văzut destul.

gasesc remarcabila maniera de filmare. The lady in the lake, un film noir din 1947, a fost filmat in intregime din punctul de vedere al personajului principal, pe care nu-l vedem decat putin la inceput vorbind publicului, iar mai tarziu, de cateva ori, cind se priveste in oglinda. la fel si in Enter the void, prima parte e filmata in intregime din pvd al personajului principal. nu-l vedem decat cateva secunde in oglinda. aici, regasim o alta referinta. la fel ca in filmul La Haine, imaginea din oglinda e prezentata din fata, dar procesata prin efecte astfel incat camera sa nu se vada. dupa ce personajul principal moare in toaleta, punctul de vedere din care se filmeaza trece la nivelul spiritului (fantomei, sufletului) personajului. si asa cum e scris in Cartea tibetana a mortilor, sau asa cum descriu persoanele care au trecut prin moarte clinica si au fost resuscitate, spiritul paraseste corpul si pluteste prin aer: fenomenul out-of-body experience de care aminteste prietenul lui Oscar. totul e vazut de sus. la fel devine filmarea din momentul mortii personajului. corpul e parasit si spiritul zboara urmarind de sus ceea ce se intampla. din acest moment urmarim imagini din pdv al spiritului personajului. si ce devine deosebit, e ca povestea e redata ca si cum spiritul calatoreste prin amintiri, prezentate prin flashbackuri. iar in aceste flashbackuri camera filmeaza peste umarul peronajului principal, caruia ii vedem doar ceafa.
asta e gaselnita filmului. in rest nu mi se pare cine stie ce. istoria nu e in mod particular atat de interesanta. filme pe tema drogurilor: am vazut mai bune decat acesta. care mi se pare prea lung. devine obositor la un moment dat. cu planuri lungite inutil, cu luminile colorate, cetoase, palapaitoare, muzica tehno distorsionata pe fundal, miscari de camera ametitoare si grafica redand halucinatiile date de droguri. toate astea sunt o exagerare la nivelul mijloacelor de expresie pentru a reda o atmosfera pe care nu o poate simti decat cineva care a trecut prin experiente similare.

Mercutio, thumbs up sau down?

up, daca inseamna ca marcus sa mai aleaga un film.

marcus a pus deja numarul maxim de filme. Oricum, nota ar trebui sa se refere la film, nu la alte lucruri.

well, sa fie up. merita vazut. de cinefili, nu recomand publicului larg.

eu am avut impresia ca treaba asta cu reincarnarea si fantoma care vede tot, dar nu e vazuta, ci doar simtita prezenta ei, extrasenzorial, este folosita de Noe ca pretext pentru a putea sa-si puna in practica ideea cu filmarea de sus. nu mi s-a parut un film exclusiv despre droguri, halucinatiile provocate de ele si meditatia asupra mortii. este o combinatie interesanta, excitanta vizual, intre efectele traumatizante ale pierderii parintilor in viata a doi copii, relatiile ciudate de tip "complex oedipian" existente intre mama si cei doi copii la momentul fatal si cauzele care au pus capac degradarii lor fizice si psihice ca adulti, drogurile si sexul. dealtfel, apare obsedant in film, imaginea cu copilul care se hraneste la sanul mamei, iar momentele cand Oscar si Linda isi amintesc de viata de dinainte de accident sunt imagini care insista pe acest aspect, al legaturii dintre mama si cei doi copii, separat si impreuna cu ei, relatiei dintre cei doi frati si a impactului produs de trauma asupra vietii lor viitoare. mie mi s-a parut ca in mintea lui Oscar matur, mama sa era inlocuita cu Linda.
@
robertsandu,
de obsesiile autorilor nu scapam niciodata. daca le bantuie mintea, cu siguranta vor bantui si-n filmele lor.

Si de drogati sau oameni cu tulburari mentale. Suna negativ, dar de fapt e oarecum o calitate. E un mindfuck decent, dar incep sa devin prea in varsta pentru asa ceva.

pe post de excitant? e ca si cum ai recomanda un obsedat sexual sa se uite la porno.

Si crezi ca nu i-ar placea? :)

ah, referitor la secventa de la sfarsit in care urmarim reincarnarea sufletului lui Oscar in alt copil: felul in care e redata reincarnarea e de-a dreptul naiv. o poveste pentru pentru occidentali. cred ca budistii se strica de ras cand o vad. in primul rand dealarii de droguri cu siguranta se reincarneaza sub forma sobolani fara par sau ceva asemanator. :))

Avem parte de acele flash-uri din trecut tocmai pentru că, după ce mori, se presupune că vezi tot felul de fragmente din viața ta care tocmai s-a terminat. Sau cel puțin asta este credința tibetană după care se mulează acest film. De fapt, toată ideologia din Enter the Void (sau aproape toată) ne este explicată în acea plimbare pe care Alex și Oscar o fac de la apartamentul celui din urmă și până la clubul The Void. Din punctul meu de vedere aceea este partea fabuloasă a peliculei, când filmarea la persoana I, realismul scenei (mai ales pe porțiunea filmată pe stradă), dialogul dintre personaje și latura mitică a teoriei reîncarnării fac rețeta perfectă.


Uite, eu cu asta n-o să fiu de acord niciodată. Scenariul propus de o peliculă nu trebuie sub nicio formă să servească doar drept pretext pentru folosirea unei tehnici de filmare - oricât de interesată ar fi acea tehnică. De multe ori se pune prea mult accent pe formă în dauna conținutului, în sensul că aspectul umanistic al filmelor este neglijat. Din punctul meu de vedere, filmele spun mai întâi de toate o poveste și abia apoi funcționează ca un caleidoscop de tehnici artistice. Eu de obicei sunt deranjat de peliculele pe care le bănui că încearcă prea mult să treacă drept artă, sfârșind prin a fi mai degrabă pretențioase și de prost gust.

Dacă simțeam că Gaspar a încropit o poveste în care nu crede, doar pentru a arăta cât de bine știe să manevreze camera, ei bine, ăsta ar fi fost pentru mine un motiv suficient să dau Thumbs Down în loc de Up. Din fericire însă, Enter the Void mi-a lăsat impresia unei creații surprinzător de bine filmate. Una ce a punctat îndestulător,dar fără să strălucească, și la capitolele scenariu și mesaj. Nu e doar un film care arată bine.

Final de vot

Thumbs up: 4
Thumbs down: 0