Cel mai “usor” Bergman vazut pana acum. Poveste interesanta, film placut ochiului, deloc plictisitor(nici nu ma asteptam).
Actiunea filmului are loc intr-un spital. Ne sunt prezentate povestile a 3 femei insarcinate: prima, Cecilia, insarcinata in 2 luni pierde copilul din motive necunoscute…ca si cum nu ar fi de ajuns acest lucru, intre ea si sotul sau are loc o disputa care se termina cu expedierea acestuia din urma; a doua, Stina, mai are doar o zi pana in momentul mult visat in care ea si sotul sau isi vor strange in brate baiatul, pe micutul Harry, (sau asa si-ar fi dorit), insa in ziua cea mare apar probleme si din motive necunoscute copilul moare la nastere, iar Stina se transforma intr-un “cadavru viu”; a treia, Hjordis, este cea mai tanara dintre ele..ea nu are sot, iar singura sa vizitatoare este o colega de serviciu..este aparent o fetita inocenta insa este trecuta prin multe (facuse deja un avort)..acum insa doreste sa pastreze copilul, insa ii este frica deoarece nu ar avea unde sa se duca dupa nastere..dupa o discutie in contradictoriu cu tatal copilului (si al primului), hotaraste sa discute cu mama sa, iar aceasta ii spune ca o asteapta acasa.
Durata filmului este una relativ redusa, insa majoritatea filmelor lui Bergmansunt asa, iar acest lucru nu a fost un impediment in a crea adevarate capodopere.
Ceea ce nu prea ii este specific lui Bergman este sfarsitul…parca putin cam prea siropos, toata lumea se impaca cu toata lumea.
Nota filmului: 3 stele

Nefiind nici pe departe o simplă dramă pentru niște dame leșinate de pension, Nara Livet ține de rădăcină (rămuroasă chiar) pentru creațiile ulterioare ale suedezului. Și ce poate fi mai adânc și cu atâta vigoare înrădăcinat în zeitgest-ul jumătății de secol 20, decât percepția societății asupra femeii și pe cale de consecință, chiar a femeii însăși asupra propriei corporalități? Corporalitate de care ține, bineînțeles, și proCreația.
4 ipostaze ale femeii ni se prezintă:
- Cissi, femeia redusă la o păpușa neînsuflețită. Din momentul pierderii sarcinii ea apare acoperită aproape întotdeauna de o pătură, învăluită parcă de rușinea transformării/degradării trupului într-un simplu corp fizic, steril, condamnat, izolat. Nu apucăm să-i intuim robustețea trupui sănătos ca în cazul (-)Stinei care, cu look-ul ei de școlărița veselă dar cu pântecul fertil, inspiră aproape plenituidea condiției femeiești. Aproape zic, deoarece în cazul ei regăsim zona-purgatoriu, abisul provocat de aflarea în proximitatea vieții și neputiința împlinirii ei, și anume realm-ul bolii psihice. Pentru că boala psihică, într-o oarecare măsură, câștigă compasiunea societății chiar dacă, evident, nu substituie mântuirea.
- Pe Hjordis o percep ca speranță a emancipării de atitudine (preconizarea decadelor următoare, anii 60-70 cu libertinajul lor oferit de apariția pilulei, etc). Ei i se oferă argumentul copilului-miracol, ca o contrapondere pentru claustrarea libertății personale. Copilul este un miracol, si ca orice miracol trebuie acceptat indiferent de sacrificiu și consecințe.
- In cele din urmă, Bergman ne oferă, ca mijloc de ușoară detensionare a angoasei clinice, secvența salonului femeilor sănătoase cu copii sănătoși – normopatologia este eliberatoare.
De cealaltă parte, bărbații sunt reduși la o unilateralitate corespunzătoare concepției patriarhale. Parcă Bergman ar spune “după faptă și răsplată”:
- Ellius, bărbatul redus la un automat de calcule pragmatice, incapabil de emozione, ce consideră că femeia are datoria de a produce, în sensul cel mai tehnic posibil, moștenitori. Sau altfel spus, chiar cu vorbele sale, să livreze coletul.
- Tage Lindin, bărbatul redus la o voce, manipulator și iresponsabil, ce ajunge să posede într-o manieră [viol]entă corpul tinerei fete.
- Harry Andersson, bărbatul frunză-purtată-pe-adierea-mediocrității.
De aia avem un 8 martie, nu? Să plătim sutele de ani de opresiuni ale unui Ellius/ Tage/Harry.
Până la urmă, cum poate un bărbat înțelege pierderea unei sarcini sau avortul? O femeie simte lama rece a “sabiei ce i-a străpuns sufletul” – ascuțimea metalului de chiuretaj. Deși amândoi sunt "creativi", doar o femeie poate împlini Creația, pe cand un bărbat o poate doar potența.
Pentru claritatea tranșantă a discursului cinematografic și pentru cele două secvențe forte (monologul Ceciliei sub efectul medicamentației + scena nașterii) pentru Bergman am 2 stele și juma’. Deci 3! :D

E lucid, e dur, e cinstit fata de el insusi si fata de spectator, fara meandre si compromisuri, si e mult mai aproape de un schelet al existentei decat multe din filmele mai cunoscute ale autorului, ''ajutat'' si de faptul ca e lipsit de ornamente artistic vizuale; dialogul si jocul actoricesc reprezinta vertebrele filmului si fiecare personaj in functie de pozitia sa in ''coloana vertebrala'' este supus unor tensiuni diferite desi miscarea este aceeasi; imi vine sa zambesc pentru ca il vad pe Bergman in fiecare dintre cele trei femei, isi exorcizeaza cumva prin ele natura materna fata de creatiile sale cinematografice, frustrari, emotii negative, pozitive, asteptari implinite sau inselate, efervescenta sau apatie, teama si revelatia finalului cum ca numai o acceptare a propriilor slabiciuni si temeri poate da forta de a depasi un prag piedica, il simt pe Bergman pulsand in fiecare, si desi e intr-adevar in primul rand un film axat pe angoase feminine, este in acelasi timp, indirect, si un autoportret al creatorului Bergman; in afara de Bibi Andersson (care imi displace pentru ca exagereaza dimensiunile rolului), distributia este excelenta, Ingrid Thulin, cerebrala, inhibandu-si sentimentele profunde, materne, Eva Dahlbeck, extrovertita, inimoasa, vioaie, un portret dinamic al mamei ideale, Max von Sydow, simplu, inofensiv, un fel de adolescent etern, imatur dar dedicat familiei, si Erland Josephson, incapabil sa intealaga trairile sotiei si sa fie un sprijin real in relatia ce se destrama; nu gasesc finalul optimist, filmul se incheie cu moartea copilului, sfarsitul unei relatii si infrangerea lui Hjördis care imbratiseaza ultima optiune, aceea de a se intoarce acasa doar pentru ca nu are alta mai buna; insa cum viata odata primita trebuie traita, calea de mijloc este cea pe care o constientizeaza si o accepta personajele, dincolo de bine si rau, minus si plus, iar zig-zag-urile experientelor dureroase sau fericite nu fac decat sa contureze mai bine aceasta mediana sigura confortabila si balsamica a vietii

3 stele

Final votare:

Windom 3
klaudya_e 3
Igor12 3
Twinsen 1
Mercutio 3
MinRep 2
White1 2
anaemona 2
Cmd93 3
charles 3
SoricicaMov 3

Total Puncte 28
Medie 2.54

cel mai mult mi-a placut comentariul scurt si la obiect al lui Mercutio

merci, esti ingaduitoare :)

:) sa stii ca nu am vreun motiv ascuns, ci chiar mi-a placut:) mi-a placut si comentariul anaemonei, cum a descris ceea ce a vazut dincolo de ceea ce ne arata Bergman. sa nominalizeze si ceilalti pt. ca in felul asta fiecare o sa fie incurajat sa scrie mai atent decat de obicei si poate si Twinsen o sa se hotarasca sa inlocuiasca cuvintele ca: bagaboanta, tru, etc, etc...

Iti promit ca n-o sa mai folosesc niciodata cuvintele "bagaboanta" si "tru", daca poti sa-mi explici ce sens are concluzia cronicii tale preferate: "nasterea devine un referent universal."

'Sa scrie mai atent'? De ce? Doar pentru a primi lauri? Suntem la ora de compunere? Eu nu vreau o varianta contrafacuta a niciunuia, nu ma intereseaza sa citesc comentarii poleite doar ca sa dea bine, gasesc mult mai stimulativ si revelator ca fiecare sa scrie cat mai personalizat indiferent ce consecinte are asta; cu ceea ce a scris Twinsen despre film nu-s de acord dar sincer nu vreau sa scrie altfel doar pentru a-mi face mie pe plac sau majoritatii, Twinsen e Twinsen si scrie ce simte, considera, cum simte, considera, si asta e cel mai onest/fertil pentru un experiment interactiv ca acesta

Soricico, mi-ai luat vorbele din gura :) Eu nu-s interesata de acest concurs de compuneri, ca sa zic asa. Si eu prefer autenticitatea, oricare ar fi ea si nu cred ca e cazul sa ne apucam sa judecam cum scrie fiecare, indiferent ca e bine, rau, ne place sau nu ne place. Cred ca sint filme care ne pot lasa muti de emotie, despre care nu stiu daca putem scrie 3 rinduri. Citeodata, a intra in analize de dragul analizelor, parca se pierde magia filmului.

nu-s interesata de compuneri. dupa cum bine ati vazut nu mi-a placut cel mai mult un comentariu lung de 2 pag scris cu "n" neologisme. si daca nu ti-a placut sau nu esti de acord cu exprimarea lui Mercutio de ce nu ceri explicatii? si daca-si spune linistit fiecare parerea despre film fara sa existe o minima comunicare intre participantii turneului care mai e sensul turneului?

klaudya, poate fi comunicare fara ierarhizare. Nu trebuie sa ordonam totul: filmele care ne-au placut, comentariile care ne-au placut. La o adica, in momentul in care-ti place ce scrie cineva i-o spui pur si simplu, eu cred ca am facut-o de multe ori, oricum nu de atitea ori cit am gindit-o.

@Mercutio sa muti mesajele astea la discutii

de asta am si zis ca nu neaparat o nota, ci pur si simplu o nominalizare: pt. ca ar fi greu sa dai o nota care oricum ar fi subiectiva. daca tot ierarhizam filmele, de ce sa nu o facem si cu opiniile participantilor? eu stiu sigur ca nu as primi nici macar o nominalizare pt. ca nu am avut niciodata talentul de a scrie si nici nu am citit despre cinematografie. deocamdata sunt la stadiul de a descoperi filmele. vreau sa vad cat de multe pot sa asimilez singura, ca mai apoi sa vad ce au scris cei calificati in acest domeniu.

pai sa incerc sa-ti explic eu ce am vrut sa spun.
stiu ca a iesit cam pompoasa fraza. ce vrei, se mai intampla. in realitatea nu e deloc complicat.
eu am crezut ca se intelege pentru ca am scris in doua fraze.

"iar prin faptul ca prezinta trei personaje legate intre ele de acelasi eveniment important din viata, te face sa meditezi la nastere ca fenomen uman. nasterea devine un referent universal."

ideea e ca un autor, atunci cand prezinta un obiect sau un concept in filmul lui, obiectul sau conceputul devine un referent. o referinta daca vrei
el poate reprezenta ceva individual, personal sau ceva universal, general.
o pisica intr-un film, de exemplu, poate fi o pisica anume, motanul Tom, sau pisica in general, ca si categorie.
eu ziceam ca in filmul lui Bergman, nasterea devine un referent universal, in sensul ca nu e prezentata doar ca un fapt din viata unuia dintre aceste personaje: nu e doar momentul in care i s-a nascut copilul sau cand a pierdut sarcina. te face sa te gandesti la nastere in general, ca un fenomen uman.

mi se pare interesant ca notiune. sa te intrebi, vazand un film, la ce se refera autorul cand "afirma" ceva, cand vrea sa transmita o idee despre un personaj. sa zicem ca e vorba despre o femeie. se refera doar la femeia respectiva sau la femeie in general?
nu stiu cat de clar am fost.

Ai fost foarte clar, cu chestii de genul asta imi castig painea si mai ales vinul, doar ca la mine se numesc clasa (nasterea ca idee) si instanta (o anume nastere). :))

In filmul asta insa avem o singura nastere si aia trasa rau de par si cu siguranta nereprezentativa pentru modul cum se desfasoara in mod normal evenimentul. Asa ca nu vad de ce te-a dus gandul la fenomene universale.

nu nasterea ca eveniment in sine, ca fapt medical, ci ca fenomen de aducerea pe lume a unui copil.
toate cele trei personaje sunt implicate, sunt puse in raport cu aceasta experienta umana.