Haha, Twinsen, handicapatii sintem noi. Tu poti sa simti o culoare sau simti parfumul cuiva de la 50 de metri? Doar o paranteza, unul din cei mai frumosi barbati pe care i-am vazut vreodata era orb, l-am vazut citeva zile la rind, in metrou, de departe era cea mai destinsa persoana din tot vagonul si nici macar o secunda nu l-am privit ca pe un handicapat. Un alt tip care mi-a sarit in ochi era in scaun cu rotile, asa m-a fascinat ca pur si simplu l-am urmat fara sa am treaba in directia aia. Nu-mi amintesc sa fi urmarit alt barbat vreodata pe strada :)) Nu cred ca am o atractie pentru handicapati, adica nu ma atrage handicapul si in nici un caz nu sint o persoana care arata multa compasiune, pur si simplu la astea 2 persoane m-a atras "lumina" pe care o emiteau, dar nu cred ca poti intelege asa cum nu intelegea nici taximetristul :)

MinRep, multumesc, banuiam ca asa stau lucrurile si ca merita vazut.

Nu, anaemona, handicapatii fizic sunt cei care nu pot vedea auzi, merge etc. A fi handicapat e un un impediment major, nu o calitate. E un lucru care iti afecteaza grav viata ta si a celor apropiati. Incearca sa stai cu ochii acoperiti complet o saptamana si apoi sa vedem daca iti e de ajuns sa sa simti parfumul cuiva de la 50 de metri. Dar majoritatea oamenilor se tem sa nu ajunga si ei handicapati se de aceea prefera sa se minta singuri sau sa vada filme ca Night on Earth care le spun ca nu-i dracul asa de rau. Sa ne intelegem, de obicei persoanele cu handicap pot avea un rol util in societate si nu e vina lor ca sunt astfel. Problema survine cand oamenilor normali li se spune ca ei sunt cei cu probleme, asa cum tocmai ai facut tu.

Twinsen, chiar m-ar interesa si parearea altora vis-a-vis de subiectul asta dar nu stiu cine/cum o s-o scrie pe topicul asta. Oricum, nu-s de acord cu tine decit partial, legat de familie, ca cei din familie trebuie sa-si schimbe viata pentru ca sa faca fata cerintelor unui copil/parinte handicapat. Pe de alta parte, in special un copil care s-a nascut cu un handicap, nu ceva capatat mai tirziu, nu stie cum e sa traiasca altfel, deci el e cit se poate de adaptat.

E normal ca daca-ti acoperi ochii fara sa-ti schimbi mintea o sa ai probleme.

Eu accept ca oamenii nu sint la fel, nu se comporta la fel, atit cei cu handicapuri cit si cei considerati normali, din cauza asta nu-i judec pe nici unii si nici nu zic ca unii au un rol mai mare sau mai mic. De fapt care e rolul meu in societate? Sint utila? Pentru cine? De ce-ar fi rolul meu mai mare decit rolul unui orb? Oh, s$#%$#^%$, ce discutie mi-am gasit sa port ~X(

Segmentul cu oarba din Night on Earth nu e nicidecum unul "motivational", dimpotriva, faptul ca gagica nu poarta ochelari si isi roteste mereu ochii in orbite iti provoaca o permanenta senzatie de disconfort. Iar personajul e astfel creat incit nu-ti inspira mila nici macar o clipa. She’s a badass-no-no-nonsense chick, ce pare “cu ochii mult mai larg deschisi” decit taximetristul. Sint doua moduri de a vedea lumea, la propriu si la figurat.

Prima data spui ca n-am mentionat oarba, acum imi pui in gura lucruri pe care nu le-am zis niciodata. Unde am zis eu ca rolul in societate unui orb e neaparat mai mic ca cel a unui om normal? Sigur ca orbul va fi limitat in multe domenii, de exemplu nu va putea deveni chirurg sau sofer sau multe alte meserii. Pe de alta parte exista orbi care contribuie mai mult la societate decat multi alti oameni normali. Sper ca nu e nevoie sa explic ce e o societate si de ce fiecare dintre noi suntem o parte din ea.
Exact, de aici titlul "orbii vede". Iar filmul sugereaza prin intermediul personajului acelasi lucru ca si anaemona, ca orbii sunt de fapt superiori oamenilor normali.
"Listen, jerk-off. I can do anything you can and a lot of things you'll never do. I'm blind, that's all." Mie chestia asta mi se pare falsa.

Si mie. Probabil si lui Jarmusch. Posibil si tipei insasi (vroia doar sa fie aroganta din cauza iritarii). Posibil sa fi fost o idioata care chiar credea ce spune. Si ce daca? Pai, problema apare doar daca ii pui in gura lui J ideile debitate de personaje. Insa mie mi se pare ca el se delimiteza de ele. Pe el nu continutul discutiilor l-a interesat aici. Daca ar fi asa filmul chiar e destramat fara speranta fiindca nimic nu leaga intr-un focar comun cele 5 vignette-e. J pare preocupat doar de ideea interactiunii fulgurante dintre "doi" insi care ale caror trecuturi si viitoare se intersecteaza doar in multimea vida.

Pai avand in vedere ca in 90% din film oamenii discuta intr-un taxi, pe mine ma intereseaza continutul discutiilor. Daca pe Jarmusch nu l-a interesat, atunci too bad...
In cazul asta nu se delimiteaza de fel, ba chiar fiecare actiune scrisa de el in scenariu confirma faptul ca oarba sa descurca mai bine decat soferul care vede.

Eu nu cred ca ne spune deloc ceva de genul asta, mai degraba ia cliseele contruite in filme sau aiurea si ni le pune in fata intr-un fel putin diferit. Si cred ca nici una din povesti nu se vrea moralizatoare, din contra, toate povestile au o combinatie de comic si tragic fara sa traga nici o concluzie. In legatura cu alegerea personajelor cred ca Jarmusch a angajat un programator sau matematician, poate chiar pe taximetristul din Paris sa-i calculeze cele mai mici probabilitati ca intr-un oras ca Paris, NY, etc, 2 personaje ca alea sa interactioneze (glumesc desigur).

Daca ar fi studiat societatea romaneasca nicidecum nu ar fi ales un cersetor, mai degraba ar fi luat de la gara o batrinica girbovita de papornite pline cu bunatati pe care le duce ficiorului si nepotilor, care isi lauda atit baiatul cit si nepotii tot drumul, dupa care ajunsi in fata blocului, batrinica coboara din taxi iar feciorul ocupat la table, fara sa se ridice de la joc, isi striga copilul care batea mingea pe-aproape si-i da o scatoalca peste cap spunindu-i "Nesimtitule, ajut-o pe bunica sa duca greutatile in casa, nu vezi ca nu poate singura?"

Intr-adevar, Jarmusch nu se implica direct, alegind acea perspectiva de observator (intergalactic:D ) de la inceput. Si foarte bine face pentru ca astfel evita predica. Camera se nimereste sa fie acolo, surprinzind citeva momente 'neregizate', lipsite de senzational. Interpretarea e la latitudinea ta, nu a regizorului.

Pai, de ce? Singurul lucru interesant intr-o discutie e cantitatea de idei generale si abstracte pe care-o furnizeza locutorii? Una dintre cele mai senzationale conversatii din istoria cinemaului (IMO ) - secventa "royale with cheese" din Pulp Fiction - e in acelasi timp si una dintre cele mai vacuoase din punctul de vedere abordat de noi aici. Si-atunci ce-i interesant la ea? Pai, nu stiu exact si nici nu-mi pasa (imi pasa doar ca stiu ca e misto) dar poate fi faptul ca e un mijloc de a cunoaste personajele sau, pur si simplu, e doar viata pe bat. De fapt, opinia mea e ca aspectul ideatic al unor dicutii, in care personajele sunt bidimensionalizate si backgroundizate in favoare verticalizarii canalelor de transmisie dintre artist si spectator, e cel mai trist mod de abordare posibil. Mi-e scarba de momentele astea in filmele lui Tarkovski.
Singura "actiune" propriu-zisa scrisa de el e doar finalul episodului dupa despartirea celor doi, in rest sunt doar palavre. Dar, da, pierdusem asta din vedere aseara cand mi-am redactat ideea, fiindca ai dreptate - interventia lui J. e grosolana si evidenta aici. Insa e singura. Parca.

Dupa cum bine spunea un prieten: De ce sa dai o groaza de bani la un psihoterapeut cand poti lua un taxi din Militari in Colentina (chiar daca tu nu ai treaba in Colentina)?
Jarmusch exploreaza aceasta relatie fundamental urbana. E o intimitate brusca putin bizara care se stabileste in timpul unei curse cu taxiul, e ca un cocon temporar unde stii ca orice discutie va (si trebuie) ramane fara nici un fel de consecinta in afara de ceea ce profiti in acest spatiu temporal limitat. Si pentru ca filmul se petrece noaptea atat taximetristii cat si clientii sunt mai savurosi, niste personaje interesante si amuzante, ca cele din vise.
Jarmusch se uita la aceste relatii fulgeratoare pe care le foloseste la maxim pentru a contura cat mai consistent personajele, un maxim obtinut din resurse extrem de limitate. E o anumita gratuitate care-mi place in filmul asta. Si dialogurile sunt mult mai usor de digerat pentru ca nu se urmareste un singur “fir narativ”, ci taximetristii si clientii sunt altii in cele 5 parti, iar in plus ei insisi sunt foarte tonici in felul de a fi sau in povestile pe care le au.

Filmul lui Ray mi s-a parut foarte coerent, bine facut, foarte bine jucat, cu mare atentie la detaliile reactiilor personajelor, frumos pus in decor si in situatii, cadrele la obiect, fara nimic spectaculos, dar bine inchegat (mainile care brodeaza la inceput cu broderia de film care urmeaza si care se incheie tot cu un prim plan pe doua maini, scena in care Charu se da in leagan). Si subiectul e bunicel: cum o femeie inteligenta trebuie sa treaca printr-o criza a afirmarii de sine din cauza societatii patriarhale unde traditia dicteaza regulile + opozitia dintre dorintele fizice (viscerale, care nu tin cont de aparitie, onoare etc.) si o lume inflexibila care le limiteaza exprimarea.

La Jarmusch Dead Man mi-a spus mai multe decat Night on Earth, iar la Ray Charulata mi-a placut mai mult decat Players... O sa il votez pe Satyajit Ray la runda aceasta.