:)) Pare arhetipul la care nu rezista nici o femeie. Stati sa vadeti cand incep ele sa voteze la meciul asta. :P Kiarostami is virtually out.

Palermo Shooting – stiu c-am zis ca nu-l vad dar cum pt mine fenomenul auto-contrazicerii se manifesta mai abitir ca-n sfanta scriptura am ajuns sa ma razgandesc. Nu ca aveam vreo speranta, dar cum spuneam… ca studiu de caz. Desi consider filmul complet ratat, de-a lungul si de-a latul, de sus si pana jos, n-as putea sa pun degetul cu precizie pe bubele sale. Ma gandeam doar de multe ori ce inseamna sa vorbesti ca sa te afli in treaba, sa te exprimi cand nu te arde nimic pe dinauntru ajungand sa bati campii cu atata gratie. Filmul lui Wenders e ca o maioneza taiata. Nu de multe ori am avut ocazia sa vad ceva mai lipsit de spirit, sa simt vidul de dincolo de ecran atat de acut ca acum. Intr-adevar alegerea actorului e de o lipsa de inspiratie admirabila, chiar are ceva obscen in el, cu sprincenele alea macho-iste si beckam-iste ridicate de coada si aplecate de cap si cu tatuajele alea cocalaresti. N-am putut sa-l iau in serios nicio clipa. Ideea cu sagetatorul tanatic semi-imaginar nu functioneaza. Momentele dupa care se intalneste cu sosia italiana a lui Emily Blunt si in care discuta cu atata gravitate dilema sa metafizica e ridicola. S-am pomenit de Blowup pe topic si am vazut si pe credite la sfarsit mentionate numele lui Antonioni si Bergman; se pare ca PS s-a vrut a fi o incrucisare intre filmul lui Antonioni si A Saptea Pecete. Sa fie oare aerul de puerilitate al filmului o replica intentionata la felul in care lucreaza cu moartea Bergman in filmul sau? Ar fi bine, ca daca Wenders s-a luat in serios e grav. E enervant sindromul asta care apare la un moment dat in cariera unor regizori: un impuls de nestavilit de a da piept fara ocolisuri cu marile teme ale preocuparilor intelectuale umane, si de a si-l concetiza intr-un amalgam prolix si incomprehensibil ce se vrea a fi culmea profunditatii (Jarmusch cu The Limits of Control, Kaufman cu Synechdoche, Aronosfsky cu The Fountain, Malick cu Tol, von Trier cu Antichrist – nu ma leg de gradul de reusita la care au ajuns fiecare din ei, ci ii dau doar ca idee). Se poate spune ca metafizica dauneaza grav artei. Ar trebui sa stea departe de ea cineastii. Imi vine in minte o vorba a lui Chabrol (citat de Puiu intr-un articol scris de el in Dilema) si spre deosebire de MinRep eu nu vreau sa ramanem cu picioarele pe pamant:P : cu cat regizorul este mai mic, cu atat mai mari sunt temele pe care si le alege...

Zendegi va digar hich – nici cu asta nu mi-e rusine dar e la ani lumina distanta. N-am putut sa ma bucur nici macar de pretty pictures ca se vedea foarte naspa versiunea mea. Mi-a placut mult cum "a jucat" barbatul. Da am pus ghlimele pt ca ma tem ca in mare a fost el insusi, dar daca e vorba de mana lui Kiarostami in mare, reusita lui e infricosatoare. Mi-a placut si momentele alea in care a aterizat asa nitam nisam bucata aia de Vivaldi (cred ca el era; apropo, cum se numeste piesa?) aducand o briza de aah-ce-frumoasa-i-viata... Mi-a placut si subtilul aer de optimism si speranta care nu s-a evaporat inca de tot din ruinele alea, cu oamenii care raspundeau amabili la cererile de indicatii turistice ale soferului si la ajutorul de transport pe care il punea si el la dispozitie; scena cu gasirea unei tejghele de racoritoare coclite si avariate in care baiatul lasa banii ca un bun si civilizat cumparator ce este, scena in care face o transfuzie a lichidului impricinat prin geamurile deschise ale masinilor blocate-n trafic; tipul acostat tot pt indicatii rutiere cu inimioara sagetata desenata pe bratul gipsat... (de final nu mai zic). E ok filmul. Nu pierzi absolut nimic daca nu-l vezi, dar daca te tot pui ca n-ai ce face, nu te lasa cu buza umflata.

Vot: Kiarostami

Eu sunt la minutul 3 cu prim-plan pe tatuajul de pe bratul gagiului. Deja STIU cu cine voi vota in runda asta, oricat mi-a placut Kiarostami!

Da, e unul dintre concertele lui Vivaldi, pentru orchestra de coarde, dar nu-i stiu numarul.:">

Sincer nu ma pot abtine sa nu ma amuz cum il desfiintati pe Wenders. Cand ziceam in Kings of The Road ca e superficial si arogant, mi-a sarit lumea in cap. S-a ramolit Wenders? Nu prea cred, a facut doar greseala sa arate mai mult din el insusi asa cum este de fapt. Si sa aiba un macho-man tatuat ca personaj principal. Iar acum brusc nimeni nu mai observa ca imaginile din Palermo Shooting arata excelent. Nici selectia fantastica de muzica. Nici ceea ce e autentic uman din filmul asta. Pentru rafinatii amatori de high-art a ramas doar un mosneag ramolit, "care si-a reglat de mult conturile cu doamna arta". Deh...

Sincer, din punct vedere vizual, mie mi se pare ca "Palermo Shooting" e undeva intre o revista glossy si o reclama turistica pe care o vezi in pauza unui meci de tenis pe Eurosport.

Aici sunt de acord. "Palermo Shooting" e mai bun ca soundtrack decat ca film...

Parerea mea e ca Wenders a anticipat prin intermediul personajului sau ca genul asta de film ii afecteaza imaginea in lumea artei. Mie unul imi vine greu sa cred ca un om care are un mare talent vizual il pierde peste noapte. Si fara a fi vreun expert in domeniul fotografiei, nu-mi amintesc sa fi vazut pe Eurosport imagini ca cea atasata de exemplu.

"Palermo Shooting" e plin de imagini "frumoase", dar nu exista o coerenta vizuala. Si dincolo de imaginile astea mistice, sclipicioase, filmul nu are nimic de zis. E foarte superficial si foarte kitschos...

Filmul lui Kiarostami surprinde modul implacabil in care viata merge mai departe, chiar si dupa cele mai mari tragedii. Detaliile care sugereaza restaurarea normalitatii sunt neasteptat de umane: un wc (pana la urma, nevoile umane de baza nu sunt schimbate de suferinta), un meci de fotbal, spalatul rufelor etc. Filmul pare sa se desfasoare in acelasi timp in care cei 2 isi termina calatoria, timp in care sunt surprinse diverse scene minore, dar pline de umanitate. Un film sincer.

Desi ideea din Palermo Shooting, cu procesul de constiinta pe care si-l face fotografulsi intalnirea cu moartea, ar putea da un film bun, nu stiu ce naiba a fost in capul lui Wenders cand a facut Palermo Shooting... In afara de muzica, nimic nu a iesit bine in filmul asta: personajele sunt lesioase, dialogurile, mai mult decat plictisitoare, relatiile dintre personaje, fara substanta. Wenders era posedat de demonul neinspiratiei cand a filmat asa o bazaconie. Dar, pentru Paris, Texas si Alice in den Staedten, l-am iertat si am dat shift del la chestia asta. A trebuit chiar sa verific pe youtube daca nu cumva am download-at eu altceva, ca nu-mi puteam crede ochilor...

Vot, clar: Kiarostami.

Cand un personaj din Kings Of the Road se intoarce in casa copilariei, filmul e profund. Cand un personaj din Palermo Shooting se intoarce in casa copilariei, filmul nu are nimic de zis. Deh...

Nu pot sa ma bag prea mult in discutie ca am vazut Palermo Shooting pana la minutul ... nici macar nu stiu ce minut (pana cand ii explica un mos fotografului fashionist ca Palermo vine din greaca) si am inchis mizeria. Asa ca va rog sa nu imi dati contraargumentul "nici macar nu l-ai vazut pana la capat si vorbesti". Stiu si eu ca nu l-am vazut pana la capat. Am avut asa o senzatie de fals si de gaunos si de kitsch ca n-am mai putut sa continui.
Mie nu imi vine sa cred ca acelasi creier care a facut "Kings of the road" a putut sa faca "Palermo shooting". Eu l-am propus pe Wenders, eu am propus "Palermo Shooting" fara sa il vad inainte pe principiul care s-a urmarit cand s-a facut turneul asta "sa vedem si filme mai putin cunoscute ale marilor regizori". In cazul "Palermo Shooting" am cam dat-o in bara.
Mie nu mi s-a parut ca seamana cu o brosura turistica. Mie primele xx minute mi s-au parut ca seamana cu un videoclip al lui Pitbull. E adevarat ca nici macar n-am ajuns pana in Palermo. :P
Dar fashionistul ala cu figuri de discoteca si aere de mare patron care cica are crize existentiale mi s-a parut de un umor penibil involuntar. Asta e echivalentul masculin al lui Jenny Lopez cand isi arunca bratara, se urca in decapotabila si se gandeste la ce-i cu viata asta. Manechin chinuit.

Twinsen, altfel nu stiu cum sa-ti explic ce am simtit, poate prin analogia asta:
Diferenta dintre "Kings of the road" & "Palermo Shooting" e ca diferenta dintre "In the mood for love" si un film romantic cu Jennifer Lopez. In ambele filme e vorba de romantism, daca e sa reduci filmul la idee si sa extragi ideea din film si sa dezbraci filmul de stilistica si de nuante si de 'atacul' filmului asupra sensibilitatii tale.
Poti sa explici clar, coerent de ce ti-a placut "In the mood for love"?
Eu zic ca poti, dar nu ai fi 100% sincer pentru ca exista si niste nuante subtile care ti-au atins niste zone sufletesti care tin de inexplicabil. Pentru alea e greu sa folosesti cuvinte. La fel a fost si cu "Kings of the road" pentru mine. In schimb inexplicabilul magic nu exista in "Palermo Shooting" pentru ca nu ar avea cum. E plat, fals, imbecil, artificial, necredibil etc etc etc. Ca un videoclip al lui Pitbull.

Da stiu, vorbesc cam mult despre un film pe care nu l-am vazut pana la capat, am recunoscut asta de la inceput ca sa preintampin teme de discutie de genul asta.

Sincer la mine gradul de "inexplicabil" din filme e semnificativ mai redus decat vad in general la altii. Nu fiindca as fi eu mai destept, ci pentru ca am o fire extrem de analitica care imi domina impulsurile emotionale (fara a le bloca insa). Da, exista filme care nu stiu de ce imi plac, dar sunt extrem de rare si pe acelea le revad ad infinitum pana cand ori dispare senzatia, ori o inteleg si atunci filmul devine foarte important pentru mine.

Parerea mea e ca va erau simpatici actorii din Kings Of The Road. Ca imaginile alb-negru dau deseori impresia de clasic, de film de arta. Ca un film care arata niste proiectoare de cinema va avea un aer mai profund decat unul care arata un fashion show. Dar eu am vazut exact acelasi core in Palermo Shooting ca in Kings of The Road. Doar mai multa incertitudine si mai multa disponibilitate de a se abandona clipei, cu riscul de a fi ridicol. Ceea ce e un lucru excelent pentru Wenders, care n-a fost nici pe departe asa profund cum se credea.

Twinsen, nu vreau deloc sa fiu rautacios dar...

looks like the shoe is on the other foot... :D






*Revin mai tarziu cu un comentariu serios

Sa arate mai mult din el insusi?? Cred ca pe mine asta m-a deranjat cel mai tare. Am spus ca in afara de actor si alte cateva chestii, mi-e greu sa diagnostichez precis de ce nu functioneaza filmul, dar intuitiv, ce mi-a dat mie de inteles PS e ca Wenders n-a varsat nici o singura molecula de lichid sudoripar cand l-a turnat. :( E un film - asa cum l-am resimtit eu – gol pe dinauntru, fara suflet.
Am vrut sa ma leg de asta in comentariul meu, dar mi-am amintit la sfarsit si mi-a fost lene sa mai continui in punctul ala. Nu pot sa evaluez valoarea obiectiva a imaginilor si muzicii (muzica oricum nu e genul meu) dar ce pot sa spun e ca privindu-le prin prisma vidului de noima si relevanta a restului de film, acestea m-au iritat si mai tare. Pt ca mai repugnant decat un prost este un prost care se da destept. Sau: prostul nu e prost destul daca nu e si fudul. Sau (cum spunea cineva): mai vulgar decat un ragait e sa zici pardon dupa ce ai emis unul. :D Deci m-a enervat gratuitatea si inutilitatea incercarilor lui Wenders de a-si cosmetiza produsul, mi-a dat senzatia de impostor care vrea sa se scoata prin portitele astea laturalnice.
Nici eu nu cred ca talentul se pierde. Dar capacitatea de a-l incorda, poate.
De bine ce m-a captivat filmul sau de coerent ce-a fost, nici n-am habar la ce te referi… :-/
Nu stiu daca ai mai vazut si altceva de Wenders in afara de Im Lauf Der Zeit, dar daca n-ai vazut, iti recomand sa incerci si: Paris, Texas, Der Himmel Uber Berlin, Der Amerikanische Freund. Eu le-am vazut si stiu ca Wenders chiar poate fi profund cand vrea. Chiar si cu metafizica cu tot (vezi DHUB).
Mda, s-ar putea sa fi facut si afirmatii mai profunde la viata mea, :)) dar nu e departe de adevar ce-am spus mai sus. Toate cele 4 filme enumerate anterior si care il definesc cel mai bine pe Wenders, au fost facute intre '76 si '87. Deci...
Astea sunt si toate filmele lui WW pe care le-am vazut, si toate m-au dat pe spate, pe toate le plasez infinitezimal de aproape de limita capodoperei. Doua din ele chiar o depasesc! :D

Am vazut acum catia ani Der Himmel Uber Berlin si mi s-a parut un film bun, dar nu dadea pe dinafara de profunzime. Oricum e mult peste ce-a intrat in turneu. Poate ca ar fi mai bine sa ne concentram pe filme bune a unor regizori mai putin cunoscuti, decat pe filme secundare a unor regizori faimosi.

Si asta in conditiile in care e multa lume care n-a vazut destule filme faimoase ale unor regizori faimosi. Eu, de exemplu, m-am simtit un pic frustrat cand pierdeam vremea cu Ensayo de un Crimen, cand era abia al doilea film al lui Bunuel pe care il vedeam...

Da, e o idee buna, dat fiind ca nivelul mediu de connaisseur-ism al cinemagiei nu e unul atat de exorbitant (no offense) incat sa se recurga la filme slabe [cele mari, se intelege, fiind deja (ras)fumate de mult. ]

Data viitoare am putea vota in asa fel incat sa ia parte si filmele de top ale regizorilor mai cunoscuti. Chiar mi-ar placea sa revad multe filme de Bunuel, Bergman, Fellini... cu atat mai mult sa le si comentam ceva mai detaliat. In functie de ce vor si ceilalti voi permite posibilitatea de a vota toate filmele lor, iar daca vor iesi cele mai importante titluri nu e nicio problema. La Bunuel a fost si ceva ghinion, din celelalte 4 filme cel putin doua sunt extrem de bune (Viridiana si Los olvidados). Am auzit cuvinte de lauda si despre Nazarin, dar pe ala inca nu l-am vazut. Ideea nu era sa se recurga la filme slabe oricum, in unele cazuri a fost mai mult un pariu. Nu cred ca vreo cineva vazuse inainte filmul lui Bunuel si probabil mai toti ne-am luat dupa nota eronata de pe imdb si premisa interesanta. La Wenders nu-mi dau seama cum a scapat Palermo Shooting, dar la Bergman de exemplu, unde am aplicat aceeasi tactica, filmul inca a fost foarte bun, asa cum probabil va fi si cel din runda asta. De altfel "tactica filmelor secundare" a mai fost aplicata doar la Tarkovsky prin eliminarea lui Stalker (dar ce a ramas e inca foarte consistent), la Wong Kar Wai prin eliminarea In the mood for love (as zice ca filmele ramase sunt de la minim bun in sus), Wenders (Paris, Texas si der...), Herzog (Aguirre, Fitzcarraldo), Lang (M, Metropolis) si, desigur, Bunuel & Bergman de care am zis mai sus. Per total nu au fost scoase foarte multe filme mari, iar din cele scoase cred ca majoritatea au fost deja vazute de multi, de altfel unele chiar au fost votate negativ (Stalker, In the mood for love, Aguirre).