Asa e natura umana si atunci daca asta se cere .. asta se ofera, deci violenta in filme nu va disparea ba chiar, din pacate, ca in cazul unui drog, doza este treptat marita .. aici este problema, unde se va ajunge .. probabil ne vom intoarce la vremurile cu gladiatori doar ca in varianta televizata de data asta.

Totusi cred ca este o diferenta .. oricat de dura si dusa la extrem ar fi violenta din filmele de azi nu cred ca, in majoritatea cazurilor, au ca efect desensibilizarea publicului pt ca oricat de mult ketchup a vazut un fan horror in filme nu se compara cu situatia in care ia contact cu un caz real .. nu stiu un accident de masina sau eu stiu cazuri de genul asta, majoritatea oamenilor vor intoarce privirea sau vor simti greata daca sunt expusi la astfel de imagini reale .. in nici un caz nu vor desface o punga de cipsuri sa savureze "scena"

daca citim ce-au scris altii inainte, ne dam seama ca reactia lor la scenele violente a fost....rasul!
e clar ca atunci cand violenta naste asemenea manifestare nu impresioneaza, e falsa...
e ceea ce spuneam si eu in primul mesaj: atata vreme cat spectatorul este constient ca totul se petrece numai pe ecran,efectul asupra lui,n-are cum sa fie periculos,numai in cazul in care nu discerne. cred ca trebuie sa privim diferit violenta din filmele comerciale de cea din filmele de arta.
este diferenta de conceptie, redare pe ecran si efect asupra spectatorului. sa nu uitam faptul ca filmul de consum apeleaza din plin la efectele speciale computerizate. sunt interesante,intr-adevar,dar cred ca nu pot induce realismul sub nici o forma. filmul de arta se foloseste de alte mijloace; mizanscena, joc al actorilor foarte expresiv, imagine si imaginatia regizorului...
efectul,zic eu, este cu totul altul,socant de realist si cu adevarat impact asupra spectatorului, avizat, desigur...
dintre regizorii mari, cred ca Pasolini este unul dintre maestrii violentei (mai ales a acelei sexuale, care este una dintre cele mai prezenta in filme), dar intr-un film pe care l-am vazut recent, m-a impresionat in mod deosebit violenta din scenele de lupta intre caini, evorba de "Amores Perros" al lui Inarritu.

Scopul aducerii violentei pe ecran e acelasi cu cel al aducerii oricarui fenomen specific uman pe ecran (sau in arta in general): de a o intelege mai bine. Violenta e prezentata imoral sau iresponsabil sau deplasat daca ideile care ni se induc astfel fata de ea nu concorda cu starea de fapt a realitatii. Cred.

Asta e din ciclul: dupa mine potopul?! :-/
De ce au stagnat brusc niste discutii atat de interesante si care incepusera atat de promitator?

Here's a question: vad ca multa lume de aici (sergiu, Twinsen, Kringle, Liviu) a repudiat violenta hiper-grafica aparent pe motive personale, de gusturi (plictiseala). Daca e asa nu-i nici o problema. Nu-ti place, nu te utia. To each his own. Dar: se pot aduce si contra-argumente principiale solide? S-a mentionat de exemplu desensibilizarea. (Sa avem in vedere doar persoanle mature si sanatoase, caci cu minorii si instabilii psihic e clar ca pot fi probleme, dar sunt cazuri particulare). Credeti ca e posibila? Credeti ca poti judeca un om dupa genul de filme prevalent pe care-l consuma?
Uite de ex. o parere aici. De acord aparent. Dar: asa cum nici Kieslowski sau Dreyer nu te transforma in sfant peste noapte, nici bolnaviciunile homicidare sadice mizantrope si parafilice nu te alieneaza nici pe loc si, mai paluzibil, nici complet. Dar: nu e posibil ca undeva sa se piarda putin cate putin respectul pt suferinta umana, si sa se alunece intr-un cinism al inimii? Daca arta de calitate nu e consumata degeaba, ci chiar are un efect modelator pozitiv asupra celui care i se expune, nu inseamna ca si arta de joasa speta are conscinte contrare in acelasi mod? Sigur exista inainte de toate atlasica sarcina de a disocia arta de gunoi...

LE: O posibila explicatie pt stadiul actual al zeitgeist-ului estetic ar putea fi si (ma inspir de la Adorno acum) ca e o etapa de maturitate a spiritului, o noua piatra de incercare menita sa-l confirme. Pana acum el a avut tendinta de a se exprima prin forme pe care bunul-simt le-a percepe ca "frumoase" in sine. Astazi insa se pare ca frumosul (ca spirit) nu mai vrea sa se exprime prin forme frumoase (acestea au devenit redundante, plictisitoare, naive si siropoase - daca nu de-a dreptul gretoase) ci cauta sa sa refracte prin urat. O fi si asta o performanta sa-i inspiri omului sentimente de sublim, manipuland un continut pe care el abhora organic.

Sau o alta explicatie mai far fetched - si chiar misticoida :D - ar fi ca a venit vremea sa facem pace cu Problema Raului. Sa ivatam sa putem spune ca universu-i misto cu tot cu elementele care le provocau vaicareli de mironositze stramosilor nostri (Why is there so much evil in the world? :(( Why do bad things happen to good people? :(( :-& ) .

(Doamne cat pot sa aberez!!! Carry on and don't mind me please.) :">

Artă de joasă speță?:D ...but I'm loosing my train of thoughts here... Cum adică, cinismu' inimii nu-i bun?:-/ O supradoză cu "artă de calitate" poate fi la fel de daunatoare, acum depinde ce intelegem prin "calitate" si ce vrea aceasta sa ne insufle. Too much Malick and you risk loosin' your manhood. Dar uite inca un exemplu: un film precum The Seventh Continent. Eu zic ca intra la "arta de calitate", chiar daca oripileaza si scandalizeaza. O fi asta "arta de joasa speta"?:-? Ne ridica ea sau ne coboara?:-?

Windom,

1. Cinismul e o virtute, dupa mine. Dar numai intr-o doza extrem de fina si extrem de greu de calibrat. De la un anumit punct in colo el devine una dintre cele mai monstruoase atribute umane. (De altfel etimologia greaca a cuvantului trimite la cuvantul "caine" - do the math!)
(Uite: un punct de vedere avizat care m-a inspirat mai demult: http://vladmuresan.wordpress.com/200...lismul-inimii/ (Apropo: cred c-am vrut sa zic nihilismul inimii - care duce la cinism, de fapt. :"> )

2. Bine'nteles, cum am si precizat, ramane de stabilit intai: care-i graul si care-i neghina in arta.

3. Referitor la Haneke: sub nicio forma!! Noi dezbatem aici de fapt filmele in care violenta e prezentata ca un spectacol in sine, ca vehicul formal al Frumosului.
Haneke este unnul dintre cei mai acerbi contestatari ai modului in care e prezentata violenta in filme (-le americane) si celebru pt vulnerabilitatea sa personala, declarata, in fata ei.
In Al Saptele Continent (dar putem sa extrapolam lejer la toata opera lui Haneke) violenta este prezentata la modul de moralitate clasica. O face sa doara. O simti pe propria pe piele. Iti provoaca junghiuri la ficat. Plus ca: exista o semnficatie intotdeauna in spatele ei. Ea nu e un scop in sine, ci un mijloc de a dezvalui ceva despre perpetratorii si victimele ei.
Nu, Haneke e arta (de calitate!) intotdeauna.

Violenta, ca scop in sine, o intilnim, mainly, in doua ipostaze: in horror, unde nu avem de ce sa fim moralisti - ne uitam au ba. In snuff, iar aici putem discuta doar la nivel teoretic, pentru ca la nivel practic tot horror se cheama.:)) Prin urmare, cam singurele locuri pe unde ea poate sa fie contestata e la PRO TV si AL JAZEERA.:))

Ei, cum doar in horror-uri?
Ai uitat de Tarantino? La el e destul de clar ca violenta are niste valente estetice. Atat in ansamblul filmului, cat si in anumite scene, in particular. Apropo, imi vine-n minte un moment din RD sugestiv pt mizantropia (?) lui T: in depozitul ala la un moment dat, discute doua personaje:
- Have you shot somebody?
- Yeah, two cops.
- No, I mean real people! :))
(sau ceva de genul)
Plus o groaza de alte thrillere mai nervoase, de preferinta asiaticele. Ma gandesc de ex. la The Chaser: un film destul de apreciat (7.9 imdb) care exuda violenta: foarte grafica, foarte naturalista, foarte (cautat) socanta. Mie nu mi-a placut. Mi s-a parut gratuita, si exploatativ folosita. Si filmul nu e un horror.
In The Godfather, legenda spune ca lui Coppola i s-a fortat mana de catre producatori ca sa creasca doza de violenta brutala in scopuri comerciale, pe alocuri.
Dar extrem de multe filme (de multe ori de calitate reprobabila), sunt construite pe o osatura epica conceputa din start de dragul unor puncte culminante de o violenta spectaculoasa.

Pasajele astea colaterale de violenta din filme in mare mainstream, si pe care le luam de bune in general, trebuia sa le acordam o intransigenta speciala? Tre sa consideram violenta ca pe ceva extraordinar si sa aplicam principiul conform caruia portretizarea unui eveniment extraordinar implica cu necesitate o justificare dramaturgica extraordinara? Sau putem chiar, la polul opus, sa o banalizam folosind violenta ca pe un condiment, ca un liant nesemnificativ intre doua scene?

La Tarantino ori prin thrillerele care se respecta nu cred ca violenta e un scop in sine. Exista un plot care favorizeaza folosirea exacerbata, uneori, a violentei, dar de aici pina la a fi un scop mai este. Chiar si in multe filme horror, violenta, extrema in multe cazuri, este acolo pentru a "condimenta" povestea.
Dar uite un exemplu bun: franciza Saw, de care s-a mai vorbit aici. Daca in primul Saw, violenta e legitimizata, urmatoarele sint exemple clare de violenta gratuita. Acolo intreaga poveste e incropita neverosimil doar pentru a servi drept vehicul pentru orori.
In momentul in care apare stilizarea, cum e la Tarantino, nu mai are cum sa fie "gratuita", pentru ca in acel moment isi depaseste scopul initial de oripilare, imbratisind artisticul.

Pe mine m-au scandalizat bancnotele alea aruncate in wc mai ales ca treceam printr-o criza financiara atunci cind am vazut filmul.Inca ma bintuie secventele alea .Foarte violente .Mi-au amintit de drama pe care am trait-o cind aveam 7-8 ani si n-am putut sa pun mina pe o hartie de 100 lei care zbura pe deasupra mea. Nici cind cea mai draguta fata care statea cu mine in banca s-a mutat la alta scoala n-am suferit asa.
Occidentali imbuibati, vi s-a urit cu binele .

Eu una nu suport violenta si nu o accept usor; si eu pun mina la ochi sau intorc capul cind sint scene care nu-mi plac. Rezist doar la cele de natura comica, in care singele tisneste ca din robinet, gen Monty Python :)

Din pacate cred ca violenta face parte din noi si are nevoie de hrana, de-aici multele filme cu violenta exagerata. Nu stiu daca am exemple concrete, dar daca un film vrea sa-mi arate suferinta si chinul unuia care e schinjuit, de exemplu, e de ajuns sa-mi arate instrumentele de tortura, ceva tortura si mai importanta sa fie mimica actorului decit exagerarea respectivei operatii.

Pentru ca vreau sa revin la o idee de-a mea, violenta abunda in arta, jocuri, etc pentru ca e multa represiune pe lumea asta. Toti ne reprimam cite ceva, incepind de la copilul care nu are voie sa-si bata colegul de gradinita cind ii ia din mina jucaria pina la adultul care n-are voie sa-i dea sefului in cap cind il enerveaza, parintele care nu-si poate altoi copilul ca e raportat la social services, etc. Toata reprimarea asta creaza nevoia de violenta interioara. Adica avem nevoie sa ne refulam cumva si o facem cu succes, de cele mai multe ori inconstient, in fata televizoarelor. Cred ca exista o limita de la care nu ne mai face bine. Cine sa impuna limita aia, spectatorul sau producatorul? Producatorul o urca tot mai sus si noi cred ca tot absorbim pina nu mai putem duce, se umple paharul dar habar nu avem, continuam sa primim ceva ce nu mai putem arde sau metaboliza daca vreti :) si raminem cu chestiile astea toxice in noi. Dupa mine violenta naste violenta. Nu o sa-mi spuna nimeni ca dupa un film gen Oldboy iti vine sa-ti mingii copilul si sa-l pupi pe frunte. Mai degraba ramii intr-o stare de agitatie, pe care daca ai noroc o poti elimina, daca nu se acumuleaza la altele.

Oricum, e nedrept sa vorbim doar de violenta exprimata fizic. Exista violenta psihica, as zice mult mai eficienta, pe care au stiut sa o puna in valoare multi regizori. Doar un exemplu rapid ar fi Magdalene sisters. Dupa ce am vazut filmul ala n-am dormit citeva nopti desi nici o scena nu m-a frapat prin violenta fizica. Imi amintesc scena in care le taia parul, aia a avut violenta fizica sa zicem, dar a fost egala cu zero fata de filmele lui Tarantino, de ex, si totusi dupa filmele lui am dormit ceva mai bine. Alta scena care m-a marcat si totusi violenta nu era chiar explicita a fost cind o batea mafiotul ei pe Angelica Huston cu o punga cu portocale. Mi se ridica parul pe miini si-acum doar amintindu-mi.

exista vreo deosebire intre violatorii educati si cei fara pic de carte sau cei redusi mintal? adica o victima a violului poate trai cu consolarea ca un cel care a agresat-o a facut chestia asta mai cu staif daca a facut-o "artistic" sau nu?
violenta in sine este oribila indiferent daca este stilizata, acoperita cu floricele sau bruta, la modul neestetizat.in final, chiar daca mijloacele de expresie folosite pentru a arata diferitele ei ipostaze, o imbraca in haine care pe noi ne ajuta sa o percepem ca manifestare artistica, finalul nu se poate lasa decat cu victime. problema e daca plangem, suntem indignati sau ne place sa vedem in continuare tortura.
parerea mea este ca specia umana din zilele noastre, da pe-afara de fandosism. de fapt, ii place enorm sa vada violenta, mai ales pe ecran, si sub pretextul savurarii unui act artistic, isi satisface fetisul, nestingherita....

Pentru anaemona: http://www.youtube.com/watch?v=FbccY4AEGys :P

Nu stiu cat de justificata e scena respectiva in totul filmului, dar mie mi-a fost cam greu s-o urmaresc. Mi-a adus aminte de Martyrs.

Omu, am vazut filmul, total sick :-& - ce-i mai grav e ca probabil filmul nu-i departe de ce poate fi in realitate. Asta cred ca e un exemplu, de realitate, in care violenta interna e supraincarcata. Nu ma refer la cazul din film, in care tipul avea un motiv, chiar daca exprimarea lui asa violenta pe mine nu m-a atras defel, din contra, ma refer la brutele care se numesc soti/prieteni citeodata.

Artistic, neartistic... este ca devine un scop in sine? :D Aici voiam sa ajung. Daca-i gratuita sau nu ramane de vazut. Si n-a zis nimeni ca tre' sa oripileze neaparat. Din contra. El vrea s-o faca digerabila, chiar savuroasa. :D Fie intr-un sens mai hiperbolizat si deci mai inocent ca-n Kill Bill (sau chiar IB :D ) fie intr-un mod mai realist-naturalist si deci oarecum pervers ca-n RD. Acuma, zi drept ca tu nu jubilezi de placere la scena cu urehea din RD! :D E adevarat, ca ideea acelui moment in sine aplicat la realitate ar trebui sa ne inmoaie genunchii, dar eu personal sunt atat de uluit de cum sufla viata in scena aia Tarantino si actorul respectiv incat imi salta inima-n piept de satisfactie estetica! Tu crezi ca T nu a simtit aproximativ acelasi lucru? Daca nu. atunci inseamna ca a vrut sa releva nu stiu ce idee, sa ridice o problema etica, psihologica, sau mai eu stiu ce? Sa comunice ceva despre natura personajelor poate? Sau nimic de genul asta, si doar si-a lasat intuitia purtata de spirtul povestii si a simtit pur si simplu nevoia ca in acel moment trebuie neaparat sa se-ntample asa ceva?
Pai sigur, ca la filmele de serie Z povestile-s cusute cu ata alba si sunt, patent, doar niste biete pretexte pt a inscena niste grozavii care sa ne dea pe spate, dar exista exploatare vicioasa si la astia mai fitzosii cu ifose de entelectuali. E doar o problema de nuanta. Povestea-pretext e una mult mai pretentios tesuta insa ramane doar atat, un pretext. Uite The Departed mie mi se pare genul asta de film. Povestea e atat frumusel ticluita ca mai-mai sa te pacaleasca ca
autoreul chiar ara ceva de zis! :D Sigur, filmul nu se axeaza fundamental pe violenta fizica explicita, insa aceasta joaca un rol extrem extrem de greu. Mie asta mi se pare violenta de dragul violentei, adica de dragul spectacolului. E o problema oare cu genul asta de filme? E ceva-n neregula cu noi cand distram de minune la asemenea chestii? :-/

Tot apropo de Haneke, la el violenta e atat de atent (chirurgical ai zice) inserata incat nici n-ai indrazni sa-ti imaginezi cum ar functiona unul din filmele sale daca ai elimina o scena de tipul asta. Mi se pare ca asta poate fi un semn al non-gratuitatii folosirii fenomenului inculpat aici. Sa para cu n-ar putea nici in ruptul capului fara ea. Insa, sa fim seriosi, asta-i un criteriu de-o subiectivitate pana la 'mnezo...
Sa fie si gore porn - ul o modalitate sanatoasa si inofensiva de a ne exorciza demonii?
+1 Bestiala scena! Simteam cum se-nmoaie carnea pe mine cand am vazut-o prima oara. Si nici macar nu-i perfect realizata. Dpdv al lui Cronenberg care imi pare care are un fetis pt violenta viscerala (si sexualitate) e posibil ca scena sa-si contina propria finalitate, dar pt mine a insemnat sa ma simt cum rareori am s-a mai intamplat sa simt, disperarea la care e capabil sa se preteze animalul uman pt a se agatza de viata. Brrrr!! Dar pacat ca faza are neajunsurile ei, totusi. (cum ar fi: de ce asasinii nu apeleaza la arme de foc, de ce-l abordeaza atat de politicos, de ce il ataca pe rand, de ce sisurile lor nu indraznesc sa traverseze epiderma lui Viggo cand se nimereste sa-l atinga samd. )

celebra scena din Cache,cea a sinuciderii algerianului, este exemplul cel mai bun.

Sa fie si gore porn - ul o modalitate sanatoasa si inofensiva de a ne exorciza demonii?
[/quote]
teoria se poate extinde si la alte genuri de filme, nu trebuie sa ne gandim imediat la porno.masochismul are diverse nuante, dar asta cred ca stii...

Mi s-a parut destul de zdravan justificata. La fel ca si restul scenelor din aceasi cheie.
Filmul urmareste un tipar uman cat se poate de autentic si acesta trebuie deconspirat fara menajamente pudibonde.
In cazul asta se pune o bila alba pt film. :P
Dar si una neagra pt doamna realitate.
Ce parere ai despre paradele de atrocitati expuse in marile filme de razboi? :)
Tot la razboi instiga? Sau forme de violenta echivalente?
LE: Am imprumutat termenul de la Gorzo, parafrazand expresia grief porn pe care a folosit-o recent in cronica la Rabbit Hole. :) Porn-ul e o metafora foarte buna pt ca intruchipeaza perfect setea oarba irezistibila si irepresibila pt ceva anume.

Mie scena nu mi s-a parut justificata, nici aia, nici altele. De altfel nici nu le-am putut urmari. N-am stat sa le sorb, sa le absorb. Cum nu sint adepta scenelor astea intreb, nu era de ajuns sa o loveasca o data, de doua ori ca sa aiba acelasi efect?


Razboiul e prin definitie cea mai inutila violenta reala. Cind am spus ca violenta naste violenta nu ma refeream strict la notiunea de violenta fizica, explicita, desi exista si cazuri din astea, prea multe chiar, e adevarat, in primul rind la copii si adolescenti. M-am referit in primul rind la violenta interioara care se naste in fiecare. Agitatia e violenta interioara si cred ca e diferita de agitatia in urma altor actiuni.

Cred ca, in functie de ce razboi prezinta, filmele de razboi poti sa le privesti mai detasat sau mai ancorat, depinde si ce te preocupa in general. Eu pot sa privesc relativ mai relaxata filme despre primul, al doilea razboi, decit filmele despre Vietnam sau Iugoslavia sau Africa. Totul e relativ, dar astea din urma, categoric nasc violenta in mintea mea, adica ginduri furioase, acuzatii la adresa celor care le-au conceput, inceput.

Nu era de ajuns pentru ca, primo: nu avea acelasi efect:D si secundo: scena aceea atit de lunga si insuportabila a fost ticluita astfel, in primul rind, pentru a spune ceva despre personajul interpretat de Casey, asa ca eu zic sa va concentrati pe el si nu pe ea. Daca-i servea doar doi pumni amicali in stomac si o stearsa peste fata, totul putea fi confundat cu o disputa...familiala.:D

Referitor la RD si la scena cu urechea, da, exista si un pic de kinky entertainment value acolo, insa, din nou, scena e menita sa ne spuna cite ceva si despre dezaxatul Madsen. Si, din nou, un pumn in figura nu ar fi avut acelasi impact.
Look at this fat fuck fattie:
http://www.youtube.com/watch?v=7L2ukSJFgCM
:))

@rvn, nu confunda realitatea cu fictiunea. In filme violenta e oribila doar atunci cind regizorul doreste sa o portretizeze astfel. Si aici e deja vorba de mesaj. Daca nu exista mesaj, it's just for fun, cum zicea Mr.T. Pentru ca, intr-adevar, trebuie sa ai niscaiva tigle lipsa la mansarda din nastere sa te lasi purtat de val si sa actionezi cum o fac aia pe ecran. Si daca ti-e in singe, e clar ca o sa-ti urmezi instinctul, indiferent ca ai sau nu teveu acasa. Ajunge sa citesti Biblia.

da,adevarat,dar instinctele zac in adormire,sau se pot atenua la un moment dat, daca nu exista conditiile sa se manifeste. un criminal sau un violator, se poate inspira din filme, chiar daca e vorba de fictiune, cu alte cuvinte, scenele violente din filme sunt periculoase fiindca sunt cu siguranta un excitant, dar si un pretext, artistic sau nu...

L.E. nu-mi vine nimic in minte acum, dar exemple cu siguranta exista si cred ca voi, cinefilii cu state vechi le cunoasteti mai bine decat mine..
cred ca au fost cazuri de criminali care ucideau copiind fidel metodele folosite de alti criminali,personaje din filme sau foloseau asta ca pe un motiv pentru a omori si ei numai de amorul artei cum s-ar spune. esti de acord?