exista legaturi pe care ratiunea nu le cunoaste, vorba ceea pascaliana :)

Nu stiu ce sa zic, rvn, daca n-a fost pe lungimea ta de unda n-a fost si gata. Niciun rationament nu poa’ sa-ti demonstreze ca gresesti. Dimpotriva, mi se pare ca erotismul filmului (in general nu numai ala dintre personajele centrale) e de-o intensitate incredibila. Ai observat macar gros-planul cu dialectica limbilor care sclipeau de saliva ale celor doi angajati la un moment dat intr-un intercourse? Daca nici aia nu ti s-a parut erotic... :(

Cum adica? :-/

Mi se pare ca atmosfera poeziei se-nrudeste cu atmosfera din spelunca filmului.

Atmosfera din spelunca filmului e romantica. Prostituatele sunt rafinate, clientii spun poezii, spectacolele de cabaret au farmecul lor oarecum grotesc. Atmosfera poeziei e bolnava, depresivo-bahica.
N-o intreba. O sa o ia de la capat si o sa suferim cu totii. :-t

sper ca n-ai zis chestia asta raportand la tariful amazoanei noastre.100 de dolari e putin pentru o tarfa de superclasa.nu ca as fi eu in tema cu pretul pietei in asemenea cazuri,dar o prostituata rafinata arata cu totul altfel si se invarte in cu totul alte locuri. cel putin,asa cred eu...

e clar si tu esti adeptul floricelelor..

Bine, las' sa fiu eu ala. You go watch Deep Throat!>:)

ei...n-aveam pretentia sa o vad pe linda lovelace in actiune.twinsen a fost destul de subtil ca sa te faci ca nu pricepi...

Amazoana noastra e singura din film care stie sa zboare. Stie si poezie. Tariful e irelevant.

da,da...sunt convinsa ca promova si examenul de BAC daca era cazul..

Im lauf der zeit - Self indulgent arty buddy road-movie. Doi barbati se plimba cu camionul prin Germania anilor '70. Chiar asa, libertate nu gluma!

Pe la inceputul filmulului unul din cele doua personaje principale afirma "I am my history". Ulterior nu aflam mai nimic despre istoria, sau ca sa ziceam asa, povestea sa. Una din cele mai involuntar hilare scene ale filmului e cand acelasi personaj isi viziteaza tatal, dupa zece ani in care nu se vazusera si ii cere sa taca si sa-l asculte. Apoi se cazneste din greu sa zica ceva, timp in care Wenders sare de vreo doua ori la o scena paralela, iar la final singurul lucru pe care il zice e ca tatal trebuia sa se poarte mai frumos cu mama lui. In clipa aia incepusem sa regret ca nu ma uit la un blockbuster hollywoodian. Si urasc blockbusterele hollywoodiene.

Celalalt personaj principal e un mustacios simpatic. Imi pare rau, altceva nu reiese din film.

Ca o revarsare incredibila de orgoliu, Wim Wenders se semneaza cu propriile initiale reflectate intr-un parbriz, in imaginea finala a filmului, in timp ce declama ca ar fi mai bine sa nu mai existe cinema, decat sa se proiecteze filmele din perioada aceea. Evident, capodopera semnata artistic de el e exceptia. In momentul ala am inceput sa regret ca nu ma uit la Faces, filmul lui Cassavetes. Si urasc Faces mai mult decat urasc blockbusterele hollywoodiene.

Eliseo Subiela for the win! (asta e un vot ;) )

asteptam cu nerabdare sa citesc chestia asta. m-ai dezamagit exact ca si siropul de artar argentinian de corazon...albastru.

Mai bine sirop de artar argentinian, decat apa plata in sticla de bere nemteasca, cu eticheta de vin nobil.

atentie la glicemie! mai sunt totusi de vazut inca patru filme ale lui...

Mi se pare ca unele replici sunt mult prea gratuite, mai ales ca sunt raspunsuri la niste intrebari/observatii destul de pertinente. As prefera ca discutiile sa ramana in domeniul filmului, iar observatiilor destul de rationale sa li se raspunda pe subiect sau deloc daca altfel nu se poate.


De cand se "masoara" rafinamentul in tarif? Daca o prostituata e proasta de bubuie, dar arata super bine e rafinata? Aceeasi intrebare si pentru orice femeie, indiferent de ocupatie.

Nu-i doar un singur lucru, atata timp cat ii lasa doua pagini de ziar tiparite despre tot ceea ce voia sa-i reproseze.


Reies destul de multe lucruri din film. Printre altele filmul este despre:
- calatorie si refugiu in calatorie. Nu doar o calatorie la propriu, ci si una interioara, o incursiune in trecutul celor doua personaje: Robert se intoarce sa regleze chestiuni trecute sub tacere fata de tatal sau, Bruno viziteaza casa copilariei lui de pe insula.
- relatiile umane - relatia parinte-copil, barbat-barbat, barbat-femeie -, despre esecul si impermanenta lor. In afara de tema conflictului intre generatii si aceea a prieteniei dintre doi barbati, o alta tema recurenta la Wenders e cea despre bariera de netrecut dintre sexe. Sunt patru exemple aici: Robert si sotia lui, parintii lui Robert, Bruno si femeia de la cinema, omul din noapte si sotia lui, care s-a izbit intentioant cu masina intr-un copac.
- epoca si mediul (no-man's-landul cultural, cum spunea cineva) in care a trait autorul, precum si colegii lui din Noul Cinema German, tineri crescuti si educati intr-o societate in care nu aveau acces la istoria si cultura lor, deoarece acestea prea au fost "murdarite" de nazistii. Iata semnificatia pustietatii locurilor prin care trec Bruno si Robert, ca intr-un desert. Unul cultural. Iata de ce imaginea (alb-negru) e de un gri sters. Iata de ce salile de cinema peste tot sunt aproape goale: cinemaul german a insemnat prea multa vreme propaganda pentru a mai putea fi acceptat.
- influenta culturii americane, (filme, muzica, jukebox, graffiti, coca-cola, etc) adusa de soldatii americani stationati in Germania.
- nu in ultimul rand: cinema, despre istoria cinemaului, despre soarta cinemaului, in special in scena de inceput si cea de la ultimul cinematograf vizitat de Bruno.



E semnatura lui, e adevarat, e vizibila, totusi abigua, cu dublu inteles. Waisse Wand, numele cinematografului al carui initiale se reflectau in parbriz, se traduce Ecran Alb. Poate exista un alt sens aici, o chestiune, o intrebare a filmului despre film, o referinta la tema cinematografiei. Si daca "semnatura" aceasta reprezinta "o revarsare incredibila de orgoliu", despre Hitchcock ce mai spui?

Din ceea ce se spune, deducem ca in trecut doar tatal vorbise in familia respectiva. Mi se pare logic atunci ca baiatul sa profite si sa savureze clipa in care il vede pe tatal sau cu gura inchisa. "Apa a venit si la moara lui, in sfirsit".

Cred ca oricine ar putea scrie un scenariu in care personajele comunica prin ziare/scrisori/whatever pe care nu le vede nimeni.
Voiam sa zic ca altceva nu prea reiese din film despre Bruno.

O calatorie schematica, redusa la generalitati. Nici un personaj din filmul asta nu poate fi confundat cu o fiinta umana reala. Sunt "mustaciosul simpatic" si "tipul cu sotia la Genova". Incursiune in trecutul lor? Sa fim seriosi, o casa goala nu e trecutul tau! Sau un tata care spune trei propozitii. In schimb Wenders aloca timp din plin unor scene in care personajele isi fac nevoile sau robotesc in jurul unui proiector de cinema.

Posibil, dar prea putin, e doar o vaga tangenta.
Da, cu asta sunt de acord. Dar trei ore e cam mult pentru asta si cateva alte idei interesante si imagini bune. Imagineaza-ti acelasi film, facut de un regizor prost. Ar fi o catastrofa.
Nu e vorba doar de semnatura ci mai ales de discursul ala ca ar fi mai bine sa nu existe cinema deloc, decat asa cum se facea atunci. Adica aroganta uriasa de a crede ca doar genul de filme care iti place tie ar trebui facut.

Genul asta de scena ar fi avut cu adevarat impact daca am fi fi vazut momentele din trecut, in care tatal vorbea si fiul tacea. Sau macar daca ii cunosteam pe amandoi mai bine. E mult de construit ca sa iti pese de personaje si relatia dintre ele. Altfel e pur si simplu ieftin, banal.

Nu ti se ofera totul mura in gura, asta e adevarat. E asta un defect? Deloc. Dimpotriva, iti da friu liber imaginatiei. Din dialoguri deducem atmosfera patriarhala rigida care exista in familia lui Robert, n-avem nevoie neaparat de flash-back-uri sau demonstratii vizuale. Spui ca Bruno e un personaj care nu-i dezvoltat deloc. Mai uita-te, eventual o data la scena care are loc intre cei doi in baraca americanilor, la ceea ce spune el acolo. Nu se spun multe in film, nu se "demonstreaza" nimic, nu sint explicate gesturi sau actiuni ale personajelor. Dar ele se citesc printre rinduri. Poate ca o casa goala si paradita tie nu-ti spune nimic, insa faptul ca singurul lucru pe care Bruno il gaseste de cuviinta sa-l faca acolo e sa zdrobeasca un geam, spune mai multe decit 3 pagini de dialog "ilustrativ".

Imi spune ca a avut o copilarie nefericita. La fel ca un miliard de persoane de pe planeta asta. Asta e la fel de profund ca stirile de la Pro TV. "Un copil a fost batut cu salbaticie de tatal sau si a ajus la spital bla bla bla". Oricine pricepe si il caineaza pe bietul baiat, fara sa le pese de fapt cine stie ce. Poti obtine cam acelasi lucru si intr-un film. Dar ca sa atingi cu adevarat spectatorii si eventual sa-i faci sa gandeasca, ai nevoie de acele "3 pagini de dialog" in care o ideea generala sa se cristalizeze in ceva personal, unic.

ceea ce a sugerat Mercutio despre unul dintre mesajele filmului,care si mie mi se pare cel mai important,caci de fapt,de la asta a plecat ideea filmului si -anume,protestul fata de ceea ce insemna americanizarea cinematografiei germane si pierderea identitatii ei,trebuie inteles in contextul cultural,istoric,politic,social, in care se afla Germania la vremea aceea. cine are cunostinte solide despre aceste lucruri,cred ca reuseste sa aprecieze filmul la adevarata valoare.
apoi, ceea ce se intampla intre cele doua personaje,incercarea lor de confruntare cu trecutul si incheierea socotelilor cu acesta,este un alt plan al filmului si ar trebui cu siguranta raportat tot in acelasi context.