^Nu zic ca ei au inventat procedeul dar in ziua de azi nu vad multi care sa il foloseasca (tocmai pt ca e atat de anti-comercial). E bine ca l-au scos la suprafata. A propos de ce ziceam si in topicul 127 Hours: unele lucruri sunt mai efective cand nu sunt aratate ci doar sugerate. Si iarasi a propos de o scena cheie din My Joy cand un personaj cheie e (sin)ucis (moment determinant in evolutia filmului) fara sa vedem cine/ce/de ce/cum (avem vreo 2-3 posibilitati dar faptul ca nu stim sigur e provocator) si dupa ce se acumulase o intreaga tensiune in jurul lui.

Nu sunt un fin cunoscator al curentelor si "teoremeor" in film, dar subit dupa prima jumatate, am avut senzatia ca ma uit la un film european. Jeff Bridges joaca bine, exact cum ma asteptam sa joace, insa restul personajelor orice in afara de convingatoare nu sunt. Totusi, aruncand o privire pe gama de filme lansate anul trecut si la inceputul anului acesta, este un film foarte ok!!!

O exemplara caracterologie



Mai curand o re-ecranizare personalizata a nuvelei lui Charles Portis, decat un remake omonim al filmului lui Henry Hathaway din 1969, True Grit este o creatie tipica fratilor Coen. Este adevarat ca respectand aproximativ plotul romanului, respectiv al ecranizarii lui Hathaway, filmul aduce in prim plan aceleasi temperamente furtunoase, efuziuni spontane si importanta comunicarii intre generatii (mai putin a implinirii actului justitiar, in sine).

Insa “contaminarea” bascalioasa a genului-western cu umor negru, sarcasm si cinism (asa cum stim ca fratii procedeaza si la abordarea thriller-ului noir si comediei-farsa), chiar si in note mai domoale decat cum ne-au obisnuit, interpretarea lui Jeff Bridges “ce-l joaca – potrivit lui Roger Eber – pe The Dude, nu pe The Duke”, veridicitatea spontaneitatii fizice din anumite momente si minutiozitatea recrearii conditiilor reale ale pionieratului (care includ compartimentele plastice, naturaletea tonurilor in care dialogurile se fac auzite, usoara demitizare a inaltelor tinute morale – ce, desi servesc scopuri nobile si precise, o fac intr-o maniera mai putin conventionala), plaseaza filmul printr-un incapatanat realism istoric, la granita dintre westernul-baladesc si cel revisionist.

Luat, firesc, ca de sine statator, dupa arhetipul “man-hunt”-urilor (altminteri,western ori ba), epicentrul filmului il constituie tanara Mattie Ross (Hailee Steinfeld), al carui tata fusese ucis pentru doua monede de aur si un cal de Tom Chaney (Josh Brolin). Il angajeaza in scopul capturarii lui (si a spanzurarii de care urma sa aiba parte in acelasi tinut unde tatal sau fusese asasinat) pe seriful Rooster Cogburn (Jeff Bridges), carora li se alatura si politistul texan LeBoeuf (Matt Damon), insa pentru savarsirea unei alte crime comise de Chaney in Texas. Dar totul risca sa fie compromis datorita caracterelor diametral opuse ale urmaritorilor…

Asadar, chiar si in verva aplicarii unui cinema al spatiilor ample – care nu incetineste cursul naratiunii, conform obligatoriei lentori, ci favorizeaza dialogul – ce contribuie decisiv la grandoarea secventelor (imaginea Roger Deakins) si al perspectivei singulare din care ne este prezentat firul evenimentelor, in cele din urma, caracterologia desavarseste exemplar amploare epica.

Intr-o cheie omagiala mai mult decat intr-una pesimist-sentimentaloida, franchetea finalului din actul trei poate fi privita si ca un leit-motiv al unei pledoarii pentru gen si influente, ce aminteste (si se refera!) fix de perioada Wild West Show-urilor (1894-1905), unde W. K. L. Dickson facea subiectul “intalnirii mitologiei western cu un mijloc de expresie cinematografic”.

Note de productie
 

In 1968, The Saturday Evening Post a publicat in episoade un roman care a cucerit cititorii cu o poveste pe care au resimtit-o imediat ca pe o legenda americana care intrecea barierele timpului, si au cerut sa citeasca mai mult. Era True Grit, romanul lui Charles Portis, iar romanul a avut soarta curajoasei sale eroine: a trebuit sa treaca un fluviu pentru a ajunge pe acel taram unde evenimentele desprinse din viata reala devin legende, asa ca, in 1969, cartea a devenit film, cu John Wayne ca protagonist.

Romanul a atras atentia si fratilor Coen, dar, asa cum spun ei, mai ales personajul fetei, considerat astazi unl dintre cele mai puternice din literatura americana. Iata ce declara Ethan Coen: "Am citit toate romanele lui Portis, dar cel care ni s-a parut cel mai potrivit pentru a fi transformat in film a fost True Grit". Iar decizia romancierului de a o avea protagonista o fata induiosator de tanara, care ia viata in piept cu un curaj si o istetime rare, li s-a parut ca le poate oferi un bun punct de pornire pentru propria lor viziune cinematografica.

Cei doi au decis sa ramana pe cat de posibil fideli constructiei romanului si au dorit sa-i confere lui Mattie locul pe care il merita in economia filmului, vocea ei conducandu-ne de-a lungul povestii ca o balada veche si hipnotizanta, iar pe R. Cogburn si pe rangerul texan LeBoeuf sa-i faca sa o recunoasca la adevarata ei valoare, si, poate, sa-i implineasca speranta ca, intr-un final, sint toti trei uniti de un scop sumbru, dar onorabil.

Jeff Bridges spune ca ideea de a combina cadenta autentica a romanului cu abordarea emotionala a fratilor Coen l-a impulsionat sa-si abordeze personajul intr-o maniera noua. "Cand fratii Coen mi-au spus prima data ca vor sa faca True Grit, i-am intrebat de ce vor sa faca un nou film, ca doar se facuse deja unul. Iar ei mi-au spus ca nu vor face un remake, ci o noua versiune a romanului lui Portis. Asa ca am citit cartea si am inteles imediat la ce se refereau.Parea povestea perfecta pentru ei. Si, cum nu mai facusera niciodata un western, urma sa fie o mare surpriza pentru toata lumea."



Despre Charles Portis


Toate cele cinci romane scrise de Charles Portis au devenit carti clasice ale literaturii Sudului Profund al Americii, datorita talentului sau de a surprinde cu umor si ingeniozitate cultura si temperamentul tipic american. Primul sau roman a fost Norwood (1966), ecranizat in 1970 cu Glenn Campbell in rolul principal; a urmat True Grit (1968), devenit film de Oscar pentru Wayne in 1969. Celelalte romane ale sale sint The Dog of the South (1979) si Gringos (1991).
Portis traieste astazi in Arkansas, unde s-a si nascut, de altfel (in El Dorado).

Superb .. loved it .. se simte acel aer rafinat Coenescian :) din Fargo .. Blood Simple .. and so on .. mi-au placut mult replicile .. costumele .. si fetita damn little girl :)

Un remake foarte bun. Chiar mi-a placut. Jeff Bridges este excelent ca intotdeauna, dar vedeta incontestabila este Hailee Steinfeld, care poate concura cu succes la nominatia "Gaselnita Anului".

Nu e remake!

un film dezamagitor, sub nivelul fratilor coen.
clisee peste clisee, replici si personaje artificiale, umor fortat, super banal.
imagine excelenta, in schimb.
da, si muzica.

Nu straluceste, dar nici un film slab nu se poate spune ca e. Mi-a placut Jeff Bridges, insa mi-a displacut total actrita din rolul principal, n-are niciun pic de carisma.

Ai vazut filmul pe care l-am vazut si eu?! Nu prea cred ca ai forst atent.

L-am vazut si sincer, chiar mi-a placut. Este un western bun si un remake excelent. Ca de obicei, fratii Coen nu m-au dezamagit.