[quote=Federico][quote=Black]

Post-modernismul a distrus ideea de "ideal". Nu mai exista standarde de frumusete absoluta, nu mai exista delimitari ale creatiei artistice, nu mai exista tipare dupa care sa fie construite filmele.
Nu mai exista nici macar retete pentru block-bucksteruri. Filmul "2012" facut dupa "retete" e un exemplu foarte clar.

Si daca stau bine sa ma gandesc, imi e greu sa definesc pana si filmul meu ideal. Deci cred ca si la nivel individual discutia e un pic fara rost.

"I.B.: S-au făcut multe filme despre detenţie. Prin ce anume abordarea dumneavoastră a fost deosebită?
J.A.: A trebuit să văd aceste seriale, Oz, de pildă, ca să-mi pot face filmul. Pană la urmă am sfârşit prin a mă demarca de aceste stereotipuri. Nu am vrut nici să fac un film în care să spun lucruri. Nu acesta e cinemaul pe care îl doresc. Nu vreau să fac un cinema stalinist, ci unul care să ofere emoţii. Cinematograful e o artă. Dacă nu, e documentar. Am făcut cinci filme, nu mult. Am vrut cu acest film să ofer o amplă imagine cinematografică unor oameni care nu dispun de aceste imagini. "

"I.B.: Nu credeţi că filmul dumneavoastră va fi perceput în Franţa ca cinema social şi nu ca cinema de artă?
J.A.: Nu am încredere în cinemaul social. Dar această lectură socială nu mă interesează absolut deloc. Ştiţi probabil că există acum în Franţa o întreagă dezbatere despre penitenciare, dar eu nu vreau să intru în aceste discuţii.

I.B.: Dar intraţi oricum, fără să vreţi.
J.A.: Asta e, răspund pe de lături. (Râde.). Eu iubesc cinemaul şi aş vrea să se vorbească în cronicile de film despre cinema, nu despre tematica socială. 80% din articolele pe care le-am citit în 2008 despre Entre les murs, de Laurent Cantet, se refereau la social şi nu la film în sine. Dar să se spună naibii odată că Laurent Cantet e un cineast foarte tare şi să nu ne mai înnebunească cu faptul social. Se foloseşte de social? Normal, arta se foloseşte de social ca să producă metafore. "

Am extras eu ce era relevant pentru topic din interviul dat de Jacques Audiard, anul trecut la Cannes, Iuliei Blaga . Restul, aici: http://agenda.liternet.ro/articol/91...ngrozitor.html

Acuma, ramane intrebarea daca e orice fel de emotie. Daca cea negativa si cea pozitiva intra in aceeasi oala. Daca experientele grotesti, gen "Irreversible" , "Antichrist" si horror in general, nu sunt agenti degradanti ai spiritului.
Tarkovski crede ca nu.
"Care este însă scopul filmelor de artă versus filmele-conservă? Are arta un scop anume? Şi dacă da, este el redefinit perpetuu de epoci, de mode sau are puterea să transceadă vremurile? La modul ideal, arată Andrei Tarkovski, ţelul artei - neschimbător, peren - este acela de a "explica artistului şi celor din jur care este sensul vieţii unui om; iar dacă nu reuşeşte să-l explice, măcar să adreseze această întrebare". Arta modernă însă a luat-o pe un alt drum. Nu mai contează aspiraţia către un ideal, căutarea unui sens vieţii, ci afirmarea valorii individului ca entitate autonomă. Artistul nu mai este "un slujitor al unei idei măreţe, al unui ideal comun, gata oricând să-şi răscumpere înmiit darul cu care a fost înzestrat". Arta nu mai este o omilie, o expresie a ceea ce are omul mai bun în fiinţa sa: nădejde, credinţă, dragoste, frumuseţe, rugăciune. De aceea omul modern, extrem de suspicios faţă de ideea de jertfă (chiar dacă exprimarea de sine presupune obligatoriu o formă de sacrificiu) şi bombardat din toate părţile de clişeele diferitelor genuri, manifestă o sensibilitate (şi o dependenţă) excesivă faţă de surogatele artistice. "
("Andrei Tarkovski despre filmul de artă ca hieroglifă a adevărului absolut" , Marian Radulescu
http://agenda.liternet.ro/articol/92...i-absolut.html )

De asemenea, "Stalker is not a desperate film. I don't think a work of art can be inspired by this sort of feeling. Its meaning must be spiritual, positive, it should bring hope and belief. I don't think my film lacks hope. If this is true — it is not a work of art. Even if Stalker has moments of despair, he masters them. It is a kind of catharsis. It's a tragedy but tragedy is not hopeless. This history of destruction still gives the viewer a glimmer of hope. It has to do with the feeling of catharsis. Tragedy cleanses man."
(Entretien avec Andrei Tarkovski (sur "Stalker") with Aldo Tassone in "Positif", Oct. 1981)

Ar fi interesant de cunoscut in special pozitia devoratorilor de horror fata de cele de mai sus.

Self-pretentious. Arta e pentru consumatori, nu pentru artisti. Daca ar fi pentru artist, arta n-ar trebui expusa, si artistul n-ar trebui sa fie atat de exhibitionist. Daca filmul intra in discutia asta despre penitenciare, ar trebui sa se bucure, nu sa degajeze subiectul cu nonsalanta.

Scopurile filmului:
- financiar
- expunerea unor idei, mesaje, concepte
- propaganda
- entertainment
- business
- educativ
- omagiu
- expunerea cat mai realistica a unui eveniment istoric sau de mare importanta
- social
- transpunere vizuala prin adaptarea unor romane, nuvele, pergamente, etc
- material pentru labagii
- si lista poate continua...

Continua, te rog, poate te si apropii de adevar...

Si adevaru' care ar fi?

Filmul e ca firul Ariadnei

@Sox: Cel mai probabil cel al lui Audiard si Tarkovski.

@SoricicaMov: Superb de vag, dar nu fi scumpa la vorba de data asta, te rog.

Daca te referi la expunerea intr-un mod artistic cu scopul de a impulsiona creativitatea si de a schimba nuanta vietii atat de monotona si rigida, astea sunt timpuri de mult apuse. De ce din punct de vedere cinematografic privim inapoi, vizionand cu mare placere un film clasic alb-negru si hulim filme precum 2012 cu imagini atat de colorate? S-a pus accentul atat de mult pe imagine si promovare a violentei in film incat s-a uitat scopul real al acestuia.

Ma refer la emotii (Audiard) inaltatoare (Tarkovski) .

Daca eu ca individ aleg, cu eul meu, si nu las himera unui public dintr-un cinema sau box-office-ul sa ma influenteze, nu sunt timpuri deloc apuse; dar ce straniu si fascinant este ca uneori nu noi alegem filmele ci ele ne aleg pe noi si spun asta pentru ca am vazut asta seara Ingerul exterminator al lui Bunuel; am descarcate cateva filme ale sale si din lipsa de subtitrare fie ea si in engleza am zis pas primelor trei alese pentru ca acesta sa mearga, coincidenta? puteti sa radeti dar nu cred, sunt intr-o dilema mentala asemanatoare cu cea fizica a personajelor din film si urmarindu-l m-am simtit ca jumatatea clepsidrei; cum de 'm-a ales' insa e ceva ce nu-mi pot explica si sincer nici nu vreau pentru ca as stirbi din frumusetea aproape ireala a unor momente create de Film
Deci, de aici cumva firul; o sa observi, Federico, simetria: Fir = impletire, rezistenta, desfasurare ~ Film = eterogenitate, impact, curgere; Ariadna = chipul conglomerat luminos (Creatorul de film) ce razbate dincolo de intunericul si iluzia Labirintului (Vietii); daca il privesti cu ochii interiori, filmul e un corn al abundentei de indicii, care folosite cu istetimea sufletului, pot fi izbavitoare

Emotii, zici... Ok. Si ce film din ultima vreme te-a emotionat pana la lacrimi?

Si cum ramane cu satisfacerea nevoilor publicului majoritar? Sau vrei sa zici ca industria filmului din prezent nu urmareste acest scop...

Nu vad ce relevanta ar avea raspunsul meu.
Unde vrei s-ajungi?

:) Arta se foloseste si de piatra seaca pentru a produce metafore, daramite de social, un teren atat de fertil si multifatetat

SoX, tu pentru turma iti faci griji?

Daca tot ai mentionat faptul ca stimularea emotiei este scopul filmului, as vrea si eu sa-mi prezinti macar initiativa unui film din ultima vreme de a creea emotie privitorului.

Probabil "Un Prophete" , avand in vedere cele de mai sus (din interviu). ;)

Nu pentru turma imi fac griji, ci din cauza ei, cinematografia se indeparteaza de statulul initial de arta pentru a satisface nevoile publicului lipsit de gust...

Nu cred ca publicul (majoritar) e lipsit de gust; e lipsit de un gust rafinat.

Edit: In principiu, si fanii "Avatar" - ului au fost miscati de telenovela aceea. Numai ca sensibilitatea propusa de Cameron e una de santier.

Emotia pe care am simtit-o urmarind Un profet a fost intensa dar lucida, ca lumina taioasa vertebrala a unei dimineti insorite de iarna