Ma trec si eu aici in lista celor care au fost pur si simplu dezamagiti de film. E evident ca nu e facut sa captiveze prin poveste, ci prin personaje si trairile astea interioare ale lor, fiindca altfel nu e decat un cliseu trist si, prin definitie, previzibil.

Din pacate nu am reusit sa trec dincolo de aceasta carenta, iar personajele mi-au ramas straine si neinteresante, de un lamentabil dezgustator chiar. Nu am gasit ca ar avea vreo originalitate demna de trait, iar implicit m-am cufundat in banalul unei povesti de dragoste de tipar, cu doua figuri neimplinite in nimic altceva decat suferinta lor indusa de un masochism pe care nu il pot intelege.

care poveste de dragoste, fraţilor?! :-O când fiecare iubeşte pe altcineva!
fiecare îşi trăieşte propria-i iubire de unul singur, sau într-un cuplu imaginar. singurii între care putem spune că există Dragoste sunt Michelle şi Ronald, nu că genul de poveste de iubire cu un bărbat căsătorit ar trebui să emoţioneze mai intens! :D

Stai ca nu inteleg, daca fiecare iubeste pe altcineva, nu se vorbeste despre o poveste de dragoste? Caci este o poveste (=film) de dragoste (=despre dragoste).

Ca se mai povesteste cate ceva despre doi protagonisti absolut mirobolanti in unicitatea lor complexa nu are nimic de-a face.

LOL! no, stai să-ţi dau un ex: eu te iubesc pe tine, tu eşti îndrăgostit de blonda de la trei, care la rândul ei este lesby şi o iubeşte pe colega ei de birou. care dintre noi 3 trăim o poveste de dragoste?!
dp meu dv o poveste de dragoste implică cel puţin 2 protagonişti între care există afecţiune.

Daca iti ofera vreo satisfactie, bine, nu e nicio poveste de dragoste. Doar un film care nu mi-a placut. :D

Dacă poveste de dragoste nu e, atunci ce e?


Afirmaţia asta ai scos-o dintr-o revistă colorată?

un film despre nişte oameni care nu fac tocmai alegeri fericire, şi mai ales morale, oameni care nu se sfiesc să-i folosescă pe ceilalţi în căutarea propriei mulţumiri afective/ financiare etc. un film despre nebunia şi pasiunea fără de rost (în cazul de faţă) pe care-o pun unii oameni în căutarea Dragostei. pe scut: este un film onest despre viaţă; foarte puţini dintre noi permiţându-şi luxul de-aş urma cu adevărat inima.


no, fii pe pace, dacă ar fi fost aşa ţi-aş fi dat sursa. :P

Îmi place că ai scris dragoste cu d mare, iar în rest toate sunt cu literă mică. Ce spui tu sună aşa: dacă un meci de fotbal se încheie 0-0 nu e meci de fotbal, deoarece nu s-a dat niciun gol. Nu înţeleg de ce nu e o poveste de dragoste dacă ai recunoscut că personajele sunt în căutarea Dragostei (cu d mare)? Sandra vrea să-l ajute pe Leonard, nu ar fi asta o dovadă de afecţiune, dragoste?
Dar acum depinde de ce înţelege fiecare prin dragoste şi mai ales afecţiune, fizică sau prietenie, ataşament puternic. Şi cum fiecare înţelegem diferit aceşti termeni, e imposibil să ajungem la o părere comună.

E film de dragoste si poveste de dragoste pt simplul motiv ca tema principala a filmului este dragostea.

Nu mi-a displacut deloc filmul, dar chiar e un film cat se poate de normal. Cu un story normal, cu oameni care sufera din dragoste tot intr-un mod normal. E o situatie complicata intre niste tineri pe care o poti intalni in povestile oricarora dintre prietenii tai. Eu cel putin am vazut aceste povesti traite.

Finalul filmului este foarte ok, si nicidecum nu implica ipocrizie sau perfidie din partea lui Leonard. Asa cum spune Ortega y Gasset, iubirea nu e decat un proces de atentie. Iubesti pe cineva pt ca ii dai atentie, daca vrei sa-ti treaca trebuie sa-ti muti atentia pe alt obiect/persoana. Dragostea e strict legata de atentie si de memorie. Posedam sentimente in cantitate finita, astfel ca daca alegi sa o acorzi unei persoane, nu mai ramane nimic pt ceilalti (nici iubire nici atentie, sunt sigura ca stiti).

Leonard trebuie sa supravietuiasca acestui ultim esec si mecanismul supravietuirii lui este sa-si mute privirea catre (cum o cheama, Sandra?) Sandra.

Gwyneth e uratzica intr-adevar, dar e sarmanta mai ales prin voce, parul acela blond minunat si silueta.

dacă a te căsători cu femeia pe care n-o iubeşti, cu care te-ai culcat, ăăă... de teamă ca nu care cumva să o jineşti că nu o placi (scenă de-a dreptul jenantă-n film), să te căsătoreşti deci cu femeia asta, pentru că aşa ar fi bine pentru familia ta, şi-a ei, pentru business - dacă asta nu e dovadă de ipocrizie, şi de calcul rece, atunci ce e?! :-O

Finalul nu e ok, ci e doar ca-n viaţă, repet: unde foarte puţini dintre noi au privilegiul, îndrăzneala şi tenacitatea de a-şi urma inima, pentru majoritatea dictează alte interese, bani, poziţie socială etc.


în afirmaţia lui Ortega Y Gasset a da atenţie îmi pare un proces atât de... voluntar şi de calculat. mai degrabă aci e vb despre o atenţie a inimii, o atenţie involuntară, şi tocmai de aceea de nereprimat şi corectat.

cu asta chiar nu sunt de-acord! a-l iubi pe celălalt depinde numai de el. e adevărat că dacă trăieşti o intensă poveste de iubire nu mai ai fizic timp şi disponibilitate pentru restul lumii. din punctul meu de vedere sentimentele sunt ca apa un râu, când năvalnice, înspumate şi tulburi inundând malurile, când calme şi limpezi de poţi număra firicelele de nisip. un râu ce nu seacă niciodată, din care poate bea apă toată lumea etc.
nu-mi place ideea de sentiment finit, indiferent despre care dintre ele ar fi vorba. :)

Din fericire pt debate-ul nostru, eu vad lucrurile fix in maniera psihologista a lui Ortega. Daca nu crezi ca dragostea e un proces de atentie, studiaza-te pe tine cand esti indragostita. Te gandesti numai la persoana aceea, deci ii acorzi atentie, mental. in aceeasi idee, uita-te la tine, cand te lasa dragostea pt cineva - nu te mai gandesti la acea persoana. Deci atentia scade si se muta spre altceva. Sau, daca vrei sa-ti "treaca" erotismul pt un individ, nu trebuie decat sa gasesti altul :P

Leonard nu se casatoreste cu sandra din interese financiar, pt el banii nu sunt o valoare, dovada ca este total dezinteresat de oferta "socrului". Se casatoreste cu Sandra pt ca nu vrea sa ajunga in aceeasi situatie dramatica in care s-a trezit dupa despartirea de ailalta, din fotografie.

Un alt argument pe care-l aduce Ortega porneste de la fenomenul "dragostea iti ia mintile". Orice indragostit devine foarte neatent (atentie, neatent!), zapacit, si nu se poate concentra pe alte subiecte....pt ca toata cantitatea lui de atentie este revarsata pe un singur obiect. Cel al dorintei.

oh, da, dar asta fără să vreau, fără să-mi fi propus! e cea mai plăcută şi puţin obositoare atenţie pe care-o putem noi, ca oameni, acorda. păcat că nu ţine 15 vieţi!:( după ce mă lasă dragostea constat că mai bine de jumătate din tipi nu meritau nici măcar să fie priviţi, darmite iubiţi! :( după care continuu să mă-ntreb "oare ce dracu'oi fi găsit la ăsta?!". :((

eu cred că o parte e interes, o parte e comoditate, şi cea mai mare parte e prostie! ştiu că sună ciudat, însă dacă pentru dragostea ta nu faci totul, în cazu lui mai nimic, atunci pentru ce şi pentru cine?! eu dacă eram în locul lui aş fi făcut exact ceea ce-a făcut Michelle, şi anume l-aş fi despărţit de Ronald, fără niciun pic de scrupul, dragostea scuză totul. :">

un comentariu elegant :-bd

confunzi "normal" cu "UNIVERSAL" sau chiar "arhetipal" aş îndrăzni să spun. e rarississim ceea ce reuşeşte regizorul cu această temă în acest minunat film.

ai dreptate, drama pămpălăulului interesat este universală. ;) rarississim (extrem de rar, bănui că ar înseamna cuvântul ăsta) ar fi fost ca regizorul să fi fost specific.

l.e. pămpălău = molâu

Leonard nu e interesat. Am mai zis, pt el averea, banii, afacerile nu inseamna nimic. Iubirea si pasiunea sunt mult mai importante. Tocmai de aceea refuza "oferta de business" a potentialului tata-socru. E foarte clar lucrul asta, de ce ramai fixata?

De pampalau nu e pampalau. E weak, l-a prins in fundu' gol, cu pantalonii in vine toata afacerea cu Michelle. Si chiar daca ar fi asa, foarte weak, pampalau cum zici tu, nu intzeleg de ce te ofuschezi atata, e un personaj de film ca oricare altul, nu e cineva din viata ta personala, why take it so serious?

Care din ei?

Mie mi-a placut cum nu mi-a mai placut de mult un film de dragoste. Atmosfera, personajele, tensiunea si fragilitatea legaturilor lor, emotia si caldura, senzatia ca ai fost si tu acolo, ca vei mai fi si de o parte, si de cealalta, cand cu ochii in pamant, cand cu bratele incrucisate a neputinta, totul m-a atins si mi-a lasat un gust dulce-amar. Da, e romantic, dar nu intr-un sens patetic, ci real si sensibil.

Ma mira totusi ca atata lume a apreciat acest film. De obicei nu am probleme in a intelege de ce cuiva i-ar face placere un film, chiar daca mie nu-mi place, dar in cazul lui Two Lovers nu reusesc sa inteleg. Mi s-a parut insuportabil pe atatea niveluri incat sa nu fie nicicum recuperabil.