Din pacate insa, aceste "Comori" de stupiditate raman ingropate si uitate. In curand "Dincolo de Haha" nu va mai fi proiectat pe nicaieri, si gata, a scapat. Poate n-ar strica sa faca cineva o "arhiva a prostiei" in care sa apara toti acesti "giganti", un fel de youtube (sa-i zicem www.youpuke.ro) cu M.Th.B in frunte, in care sa-i avem pe toti, sa radem si mai ales sa nu uitam.. Ca, daca uiti, repeti aceleasi greseli, nu?

Corect!
Si, da - o asemenea arhivä s-ar impune!

Am inteles ca premiera va fi pe 10 octombrie (vineri ) dar nu stiu la care cinematograf. Imi poate spune si mie cineva UNDE va fi premiera?

Dacä nu räspunde nimeni între timp, îl întreb mâine dimineatä pe Fugasin, si-ti spun când ne vedem; pun si pe forum.

Bine faci! Ne vedem maine, da?

Sigur, te sun când mä apropii de obiectivul întâlniricios.

Bucureºti, 6 oct /Agerpres/ - Filmul "Dragoste pierdutã", reprezentând debutul în lungmetraj al regizorului Petre Nãstase, va avea premiera pe 10 octombrie.
Pelicula este realizatã cu sprijinul Centrului Naþional al Cinematografiei (CNC).
Cu toate cã filmãrile s-au terminat acum aproximativ cinci ani, filmul va apãrea pe marile ecrane abia în aceastã toamnã. "La un moment dat, nu l-am mai iubit (n.r. - filmul), dupã care m-am reîntors la el. Bineînþeles cã filmul are stângãcii ºi anumite probleme de scenariu. Filmul are pãrþi ok, dar ºi pãrþi la care eu am reacþionat negativ", a mãrturisit, luni, în cadrul unei vizionãri pentru presã, regizorul.
Petre Nãstase a precizat cã lipseºte o parte importantã din scenariul iniþial, motivele fiind unele financiare. Suma stabilitã iniþial pentru realizarea peliculei s-a dovedit a fi prea micã, în comparaþie cu ceea ce îºi dorea regizorul.
Producãtorul filmului, Ada Vertan, a declarat, pentru AGERPRES, cã bugetul filmului a fost de 19, 8 miliarde de lei vechi, din care, aproximativ jumãtate, a fost asigurat de CNC.
"Dragoste pierdutã" este o dramã care are la bazã nuvela "Aventurile unei zile", scrisã de Mihai Ispirescu, cel care semneazã ºi scenariul peliculei.
În distribuþia filmului se regãsesc actori precum Marius Stãnescu, Daniela Nane, Mircea Diaconu, Mircea Anca, Gelu Niþu, Cristina Cepraga ºi Vasile Calofir.
"Dragoste pierdutã" este un film despre dragoste, prietenie, trãdare, destin. Vlad (Marius Stãnescu) este un actor care devine amnezic în momentul în care în familia sa se întâmplã o dramã. Alina (Daniela Nane), soþia lui, este violatã într-o pãdure de doi ºoferi de tir, scenã la care asistã ºi Maria, fiica lor. De aici începe drama personajului care îºi pierde memoria ºi ajunge într-un spital de boli mintale.
La un moment dat, devine martorul unei scene de viol ºi atunci Vlad începe sã-ºi aminteascã cine e ºi porneºte în cãutarea familiei, deºi, iniþial, credea cã soþia ºi fata lui au murit. Filmul prezintã preþul plãtit de Vlad pentru regãsirea femeii iubite.
Muzica filmului este asiguratã de Mihai Pocorschi. "Atunci când compui muzica pentru film, te aºtepþi sã primeºti o însãilare, un fel de director's cut. Am rãmas foarte surprins când produsul final a fost exact acelaºi, bine închegat ºi mult mai spetaculos faþã de standardele româneºti", a spus el.
Iniþial renegat, iar peste ani iubit din nou de regizor, "Dragoste pierdutã", film ce va putea fi urmãrit pe marile ecrane începând cu 10 octombrie, nu este descris ca fiind un succes, nici mãcar de realizatorul lui. Tarele filmului cad, fie pe faptul cã regizorul se aflã la debutul lui în lungmetraj, fie pe structura scenariului care are în spate o poveste fantasticã, cu personaje misterioase, uneori ciudate, dar nu foarte bine construite, sau poate pe bugetul insuficient pentru planurile regizorului.

Eu as propune un punctaj negativ; adica cu cat ai 'lovit-o' mai tare la ultima productie pe banii statului; cu atat mai cu minus iti este punctajul; si ca regizor si ca producator. Asta ar auto-regla destul de rapid recidive pe care le simt cum se ridica din nou amenintatoare :)

Sigur, asta ar face ca toti debutantii sa fie immaculate snowwhites pe langa lucratorii vechi din domeniu (care o mai pot gresi), ceea ce nu e neaparat bine, dar macar ar introduce un minim sistem corectiv in fata celor care vin dupa 5-6 ani de zile clamand inocent "am gresit"...

ce ziceti?

Pai cam asa e si acum, doar ca nu e vorba doar de ultimul ci ultimele doua filme. Se ia punctajul maxim la unul din astea doua, care vrei tu.
Principiu care ar functiona, pt ca daca faci doua tampenii la rand - ai pus-o. O data sa zicem ca ai avut ghinion, te-a facut producatorul sau scenaristul, actorii, vremea n-a tinut cu tine, etc. Dar daca si a doua oara...
Evident, poti face unul bun, unul prost, unul bun, unul prost, si ai fentat sistema, ca ti-l alegi mereu pe ala bun pentru punctare :)

nununu, cu MINUS..

Ex:

'PACALA STRIKES BACK' = - 50p
'STEN' = -80p
'AZUCENA' = - 100p
'DDA' = - 200p

etc etc.

Si cu AMBASADORI CAUTA PATRIE ce faci?
Este o idiotenie care a fost totusi selectionata la VENETIA.Daca sint eu gresit informat astept replici.
:)
Adica pina si o idiotenie este greu de dovedit ca fiind o idiotenie in asemenea cazuri.

Cu totii stim ca de selectionarea filmelor in festivaluri se ocupa echipe mici. In cazul festivalurilor mari aceste echipe ramin neschimbate ani si ani si este relativ usor sa te imprietenesti cu ei daca ai mai pus piciorul acolo.
Daca te mai dai si lovit de sistem sau producatori ... aproape ca esti acolo deja.
:)
Si acum nu bat toba ca sa priceapa iapa, ma refeream strict la AMBASADORI CAUTA PATRIE.

L-am vazut , chiar ca-i jenant!

Si ar merita facut un INSECTAR cu regizori precum Barna si Nastase.
Sau IERBAR?
:)

Da o violeaza pe saraca Nane? :P

Adevarul e, ca lui Daniela Nane, scenele de sex pe care le joaca in ultimile filme ii ies cel mai bine, ca in rest numai ACTORIE nu se poate spune ca face!

"Dragoste pierdutã" - Eºec total, dar asumat
Destinele, ca niºte fluturaºi de insectar

Citind cândva o monografie Stanley Kramer, mi s-a întipãrit în minte faptul cã respectabilul maestru al filmului american discuta întotdeauna cu mult mai mult interes ºi implicare despre notoriile lui eºecuri, decât despre admirabilele-i reuºite - lecþie pe care am asimilat-o atât de conºtiincios încât, dupã cincisprezece ani, prezent cu propriul meu film la Costineºti, am început (aproape inconºtient) sã-l disec în acelaºi stil - greºelile pe care le fãcusem fiind cele al cãror mecanism mã preocupa cel mai mult, oferind totodatã ºi posibile învãþãturi pentru tinerii prezenþi la festival. Spre surprinderea mea amuzatã, un june ziarist a sfârºit prin a mã întreba: "Pãi ºi dacã filmul are atâtea greºeli, de ce l-aþi mai adus la festival?" Se recunoºtea limpede, în aceastã atitudine confuzã, efectul confruntãrii repetate cu alþi realizatori, capabili numai sã înºire ca mãrgelele pe aþã calitãþile (orbitoare - sau... doar chiorîtoare) ale propriilor lor filme, indiferent dacã erau niºte mirobolante capodopere ori rateuri lamentabile.
ªi iatã cum, dupã alþi paisprezece ani, eu însumi simt cã mã încearcã, în faþa sinceritãþii dezarmante cu care Petre Nãstase îºi asumã eºecul "Dragostei pierdute", un sentiment de derutã - dublatã de o autenticã prospeþime, dupã pleiada de autoadulãri gomoase din ultimii ani (nici n-are rost sã le mai înºirãm, trista lor faimã fiind de mult publicã). În sfârºit, sunt scutit de necesitatea abordãrii polemice (deloc plãcutã - dar adesea impusã de aroganþa veleitarilor sugeraþi mai sus), având posibilitatea unei atitudini critice pe cât de intransigente, pe atât de calme ºi detaºate.
Tot necazul porneºte de la scenariu - din pãcate, nul pe toate planurile. Indiferent în care plan atacãm textul (al nuvelei "Aventurile unei zile", al piesei "Petrecere într-un pian cu coadã", sau al filmului de faþã - intitulat alternativ ºi "Aripi de fluturi"), povestirea e de un amatorism siderant: schematicã, dezechilibratã, lacunarã, cu o logicã naivã ºi o atitudine moralizatoare super-didacticã, pentru ca finalmente sã ajungã a se-nvârti în jurul cozii - pe scurt: un tânãr soþ ºi tatã a gustat din cele ºapte pãcate ºi, ca pedeapsã, Dumnezeu îi trimite doi camionagii care-i violeazã mortal soþia ºi fetiþa; la vederea lor, respectivul suferã un ºoc psihic ºi, lovit de amnezie, e internat într-un sanatoriu de boli psihice; acolo, mecanicul de la calorifer e un avatar al lui Dumnezeu (cam la fel ca-n "Eraserhead", dar nu în sens bun) pentru care destinele muritorilor sunt niºte fluturaºi de insectar; asistenta cea sexy vrea sã se împreuneze cu misteriosul nostru pacient, dar se rãzgândeºte pe parcurs; nu peste mult, el o vede fãcând acelaºi lucru cu medicul psihiatru, pe pian, ceea ce-i readuce memoria; cãlãuzit de mecanicul demiurgic, pleacã din sanatoriu ºi descoperã cã soþia ºi fiica sunt bine-mersi, îngrijite de cel mai bun prieten al lui, cu care au format o nouã familie; au loc explicaþii între unii ºi alþii (cea mai incomodã, cu prietenul, fiind proiectatã în imaginarul celor doi ca o bãtaie sorã cu moartea), dupã care femeia ºi copila revin la soþul ºi tatãl lor legitim; caloriferistul Dumnezeu pleacã pe un drum, filosofând.
E evident cã, deºi Mihai Ispirescu este considerat scriitor, aceastã tramã se situeazã cam la nivelul tinerelor speranþe din cenaclurile gimnaziale - lung e drumul pânã la proza de un calibru cât de cât acceptabil, ca sã nu mai vorbim de rigorile incomparabil mai stricte ale dramaturgiei de teatru ºi, în special, de film. Producãtorii ºi regisorul, conºtienþi de inconsistenþa derizoriului text ispirescian, l-au muncit cu sârg (pe parcursul a vreo zece variante succesive, suprapuse, încãlecate, etc.), nereuºind, din motive numai de ei ºtiute, sã-i dea o formã de scenariu. În disperare de cauzã, s-au apucat sã filmeze - ºi de astã datã, din motive învãluite în mister.
Se cuvine sã menþionãm cã regia lui Petre Nãstase e foarte "insistentã", ca sã zic aºa - compoziþii plastice calofil cãutate, miºcãri de camerã voit alambicate (peste spectaculosul decor al sanatoriului Ana Aslan, prin pãdure, printre mobilele stil învelite în huse, plastic ºi neverosimil, din conacul bucureºtean unde-a locuit cândva familia cu pricina...), valorificate în special de talentul deja consacrat al directorului de imagine Liviu Marghidan. În rest, la lucrul cu actorii, stãm dezastruos din pãcate - în primul rând din cauza inconsistenþei partiturilor (se disting, de exemplu, douã dintre cele mai gratuite ºi inutile personaje: psihiatrul cabotin - Gelu Niþu, un actor bun folosit rãu - ºi asistenta nimfomanã - Kitty Cepraga, o non-actriþã folositã tot rãu), dar ºi pentru cã mizanscenele sunt gândite schematic, insuficient repetate ºi, adesea, încropite din cadre disparate (cu câte un singur actor pe platou, vorbind în direcþia unde chipurile s-ar afla celãlalt - ºi se simte!) Instalatorul divin, întruchipat de Mircea Diaconu, e ratat, în chip paradoxal, tocmai datoritã incontestabilului talent al actorului: lipsit de un suport dramaturgic concret, Diaconu îºi foloseºte în gol mijloacele de rutinã, devenind astfel surprinzãtor de artificial. Singura prezenþã oarecum pitoreascã rãmâne nebunul din curte care vorbeºte singur într-un amestec de francezã ºi românã ruralã - n-are legãturã cu acþiunea, dar turuie drãguþ.
Mai meritã o notã extrem de slabã muzica lui Mihai Pocorschi, ºi tot pe considerente conjuncturale: deºi corect compusã în sine, partitura se suprapune strident, tautologic ºi cicãlitor peste imagine, astfel cã pe cât de bine sunã, pe atât de prost funcþioneazã în context.
Ca un addendum anecdotic, prezintã interes faptul cã, neajungându-le banii, realizatorii au renunþat la un calup însemnat din film (fragmentul din trecut care ar fi trebuit sã conþinã pãcãtoºenia personajului principal, pentru care-i sunt pedepsite nevasta ºi fetiþa). Convingerea lor e cã, în prezenþa acelor secvenþe, busuiocul s-ar mai fi dres întrucâtva, dar îmi îngãdui sã rãmân sceptic: chiar ºi aºa, ºtiind cum ar fi trebuit sã arate, povestea lui Mihai Ispitescu rãmâne aceeaºi fãcãturã diletantã. Nici nu-i de mirare cã, potrivit propriei sale mãrturisiri, Petre Nãstase a ajuns treptat sã-ºi deteste propriul film, finalizându-l în dorul lelii. Bine mãcar cã, aºa cum spuneam, o recunoaºte deschis.

Pitbull (Mihnea Columbeanu)
14 octombrie, 2008, h. 23:00-24:02
Bucureºti, România

Filmele astea devin un gen. L-as numi: "genul filmelor in care realizatorii au niste frustrari sexuale sau oarece tendinte perverse de a vorbi despre sex, de a arata acte sexuale, dar nu au curajul sau co@iele sa faca un film porno, cinstit. Dar nici nu au mai multa stiinta decat un realizator de pornosaguri". Poate e cam lung numele, dar ce conteaza? Filme precum "Dincolo de Americaca" si multe altele (Turnul din Pisa, Azucena, Crucea de Piatra etc - eu l-as pune si pe "Joi", ca inca n-am citit cronica). Filme pornite dintr-un libidou nu sublimat ci deversat pe pelicula, cu aceeasi gratie cu care o vaca isi goleste vezica in public, fara jena. In care miza este: ia, cui i-o mai trage cui, mama ce buna e asta, de ce nu sunt eu in locul aluia? Povesti care iti solicita IQ-ul cam cat te solicita trasul apei la wc. Si mai exista categoria asta de filme in care daca vrem drama bagam viol. Un viol, o drama, doua violuri, o tragedie. Nu avem ce spune, nu ne trece prin cap nici o drama mai de doamne ajuta - si lumea e plina, totusi, de drame - prin urmare confectionam o suferinta: fie sufera victima, fie un apropiat al ei - ca in cazul de fata. Ca in filmele indiene, numai ca acolo inca se mai straduiau realizatorii sa construiasca o poveste, oricat de jenanta era ea (violatorul era boierul latifundiar al zonei, sa zicem, asa ca eroul care dorea razbunare avea de infruntat un personaj rau si atotputernic). Asa ca nici filme porno nici indiene nu-s ale noastre. De fapt nici filme nu sunt, sunt niste violuri asupra bunului simt, fie el artistic sau doar simplu, omenesc.

Si buba se vede limpede ca provine de la scenarii. Unde ni sunt scenaristii?

Scenaristica nu e o profesie in Romania, atat vreme cat nu se poate trai doar din scris scenarii!