first of all, sunt doar un user, fara chip, fara varsta, fara sex, asa ca nu e nevoie sa ma "vouvoiesti". e ciudat. :)
nu il reduc pe Gondry la facator de videoclipuri, caci si in film, tentativele lui sunt originale si meritorii. dar in videoclip chiar reuseste, cu aceasta tehnica sa pice la tzanc pe specificul genului si pe artisti ca Bjork, iar in ultimul timp ar conveni oricarui muzician branche, pt. ca tendintele din lumea muzicala de reintoarcere la anii 80, la culorile, kitsch-ul, stilul acelei perioade, totul dintr-o perspectiva detasata, �* la légère, convine de minune imaginarului lui MG.
Arta viselor mi se pare sub Eternal ..., iar Jim Carrey e genial acolo: simplu, fara figuri, foarte uman. distributia e in general reusita. pe Charlotte si pe Chabat ii ador.
si nu e rolul meu, de spectator cu opinii, sau al vreunui critic, sa propuna solutii regizorului. el il face, el il asuma. eu nu pot decat se exprim ce efect mi-a produs.
Unitatea felului in care trateaza subiectele justifica o abordare generala a filmografiei lui. ba chiar e chiar logic sa vorbesti de arta viselor si sa faci trimiteri la Eternal... si mai nou, la "Be Kind Rewind".
de acord, cartonaria nu e neaparat motiv de amuzament. in orice caz nu in Arta viselor (in Be kind... e). dar nici intr-un sens nici in altul, sentimentele nu sunt duse pana la capat. cartonul e prea fragil si se rupe repede. asta e tot. frumoasa, originala idee, dar, dupa mine, fara consistenta. Iti fuge printre degete.

simt ca iar o sa isc o ditamai controversa de 5 pagini
mie nu prea mi-a placut filmul si in general ce-a facut Gondry cu exceptia videoclipurilor.
nu il consider nici nul, fiindca ideile sunt ingenioase si are unele momente reusite. e mai bine zis e inegal.
problema ar fi ca pleaca de la o idee geniala, cu un potential enorm, si o transforma usor-usor intr-un ghiveci care nu mai are nimic in comun cu filmul. valabil si pentru eternal sunshine. dupa un timp de joaca intre realitate si fictiune, chestie care poate fi seducatoare initial, devine pana la sfarsitul filmului obositoare. se complace in lumea lui si ne pierde, ne abandoneaza. Mi se pare ca nu depaseste stadiul de "experiment". acorda atat de multa importanta cadrului si mecanismului povestii, ca ceea ce povesteste nu mai conteaza. si nu asta ar fi problema, fiindca apreciez regizorii care exploreaza forme inedite de exprimare, numai ca Gondry ramane ilustrativist la capitolul asta.
in plus, se joaca prea mult cu kitsch-ul, periculos de mult incat dupa un timp il adopta ca pe un sistem propriu de expresie. si nu e vorba neaparat de decorurile cartonate. In Eternal sunshine m-a izbit atat de puternic, mai ales ca incepuse sa imi placa, incat am cazut de prea sus. totul mergea la perfectie, pana cand Carrey s-a trezit copil sub masa din bucatarie si din acel moment incepe sa fie delir de dragul delirului.
am vazut si unul din ultimele filme ale lui Gondry, "Be Kind Rewind". subiectul ar fi asa: un tip sterge involuntar toate filmele de pe casetele VHS dintr-un vodeoclub (era magnetizat :shock: , in fine e Gondry, deci np) si hotaraste impreuna cu un prieten sa realizeze remake-uri ca sa repare pagubele. si se pun pe facut filme (Robocop, Lion King...). Ei, cat de misto poate sa fie un subiect ca asta?! foarte misto.
si din nou totul devine carton de dragul cartonului, obositor, comic pe jumatate reusit. (stai ranjit stiind ca tre sa vina poanta si ramai asa pana la sfarsit fara sa dai drumul rasului :?. Ciudata stare). Cateva remake-uri improvizate ingenioase, cateva glumite reusite, niste aluzii cinematografice tusante, in rest vorbarie multa (Jack Black e infernal). pe mine nu m-a convins.
stilul lui merge foarte bine pe videoclipuri, dar pentru film ii trebuie ceva in plus, sau ceva in minus.

argumentele tale de mai sus ar fi urmatoarele:
1. filmul incepe bine dar se transforma intr-un ghiveci care nu mai are legatura cu filmul. Wait a minute! Cum adica nu mai are legatura cu filmul? Ti se pare ca devine prea haotic, sau prea de neinteles, sau ce anume devine ghiveci??????? (mentionez ca asta nu e un argument, e o afirmatie de tipul "Magdalena e antipatica" dar nu explicam de ce e antipatica).

2. Gondry se joaca periculos de mult cu kitschul. Al naibii sa fiu daca am observat ceva kitsch in filmul asta. Ce e kitschos in Arta Viselor? Figurinele de plastilina, cartoanele colorate, costumatiile de animalutze, sau ce? In caz ca la asta te referi, ei bine gresesti. Pt ca toate aceste elemente sunt de natura sa dezvolte o relatie intre continut (adica Subiect) si Forma (adica scenografia sau chiar regia). Adica realizeaza un liant intre personalitatea lui Stephane (una foarte creativa, foarte emotionala, afectiva, schizoida, expresiva) si mediul in care traieste, se exprima si isi traieste evenimentele. Cu alte cuvinte sustine raportul Subiect - Forma.

3. Te-ai izbit cand Carrey s-a trezit copil sub masa? De ce? Pare incredibil, nu, ca un om matur sa se trezeasca sub masa din bucataria copilariei lui....asa ceva nu se intampla, nu? Ce anume este frapant la acest lucru? Oare ne scapa din vedere faptul ca in Eternal Sunshine, Carrey incearca sa o stearga din memoria lui pe Clementine dar pe parcursul erase-ului isi da seama ca o iubeste si nu vrea sa o piarda? Si atunci inconstientul lui face tot posibilul sa o salveze ducand-o in zone foarte indepartate, la care Erase-ul nu avea ce sa caute? Stii, Klein, ca lucrurile astea ni se intampla si noua....putem si noi sa mutam amintiri dintr-un loc/moment in altul....e o reactie a inconstientului care e capabil de niste mecanisme extraordinare....e pe bune, nu e vrajeala, si gondry se pare ca stie ceva psihanaliza....

Mie mi se par argumente extrem de valabile. :)

E o linie extrem de subtire, care se indoaie la fel ca Bezier, intre nonsens si artistic. Bine, e drept ca termenul de kitsch nu e potrivit aici, intrucat nuantele de care vorbea klein sunt mai mult de natura abstracta, voit construite astfel - si nu de prost gust si de imitatie cum releva kitschul.

Mie mi-a placut filmul, destul de mult, insa sunt constient de defectele sale, in prismsa unora, si cu toate astea tot mi-a placut. Absurd este insa ce pretinzi tu, illotempore, cum ca filmul e deosbit si nu are cusur. Nu toti suntem sensibili fata de anumite motive din film - asta nu are legatura cu gusturile - ma refer la faptul ca fiecare serveste filmul pe alt platou.

Cum tie nu ti-a placut Shoot Em Up, de altfel l-ai aruncat si in noroi, la fel si apetenta unora ptr Gondry are limite. :)

Pe de alta parte nu-mi explic discutiile astea acerbe pe marginea unui singur film, cand sunt atatea filme bune si forumul asta pare amortit.



LE: mesajul l-am postat inainte sa vad ce-a raspuns klein, si vad ca s-a insistat pe kitsch, iar. Ar fi de discutat aici dar

eu unul ma duc sa vad un film, o dupa-amiaza placuta! :)

Mie mi se par argumente extrem de valabile. :)

E o linie extrem de subtire, care se indoaie la fel ca Bezier, intre nonsens si artistic. Bine, e drept ca termenul de kitsch nu e potrivit aici, intrucat nuantele de care vorbea klein sunt mai mult de natura abstracta, voit construite astfel - si nu de prost gust si de imitatie cum releva kitschul.

Mie mi-a placut filmul, destul de mult, insa sunt constient de defectele sale, in prisma unora, si cu toate astea tot mi-a placut. Absurd este insa ce pretinzi tu, illotempore, cum ca filmul e deosbit si nu are cusur. Nu toti suntem sensibili fata de anumite motive din film - asta nu are legatura cu gusturile - ma refer la faptul ca fiecare serveste filmul pe alt platou.

Cum tie nu ti-a placut Shoot Em Up, de altfel l-ai aruncat si in noroi, la fel si apetenta unora ptr Gondry are limite. :)

Pe de alta parte nu-mi explic discutiile astea acerbe pe marginea unui singur film, cand sunt atatea filme bune si forumul asta pare amortit.



LE: mesajul l-am postat inainte sa vad ce-a raspuns klein, si vad ca s-a insistat pe kitsch, iar. Ar fi de discutat aici dar

eu unul ma duc sa vad un film, o dupa-amiaza placuta! :)

La prima vizionare am avut o impresie de prospetime (inevitabila cand vine vorba de Gondry), dar si o vaga senzatie de exces ludic. Stiu ca s-a mai vorbit despre asta, insa trebuie sa marturisesc ca in ESOTSM armonia compozitiei nu mi s-a parut a avea de suferit din cauza inovatiilor stilistice ale lui Gondry. Nu cred ca el isi propune sa livreze productii care sa placa ca niste pungi de pufuleti cu surprize. In ESOTSM, joaca statea la masa fara sa se certe cu greutatea temei, cu tristetea ce se prelinge din incercarea lui JC de a demonstra ca se poate lupta si impotriva ireversibilului.
Ceea ce reuseste Gondry mereu este sa evite ridicolul in conditiile in care se plimba nestingherit la brat cu el. Reuseste sa-l transfigureze artistic. Isi asuma fara fasoane postura de adolescent exuberant, plusurile fiind roadele acestei sinceritati pe care cu greu o mai regasim la regizorii contemporani. LSDR imbratiseaza extravagantul, dar o face parca cu prea multa ardoare. Cred ca la Gondry se poate vorbi chiar de o estetica a extravagantului inofensiv. O inteleg perfect pe Klein pentru ca si eu am regretat putin faptul ca ghidusia sugruma (nu violent, ci treptat) o buna parte din poveste. Nu mi se pare, totusi, ca e un simplu "exercitiu de stil". Parca Gondry a uitat sa renunte la trucurile de magician aflat in slujba copiilor, lasandu-se el insusi sedus de propriile giumbuslucuri.
Cu toate astea, filmul e seducator si poate ca rezervele mele nu sunt decat expresia unei pareri de rau. Aceea de a nu te afla in fata unui monument dedicat fertilitatii visului. O astfel de constructie nu suporta, din pacate, prea mult carton.

la care argumente te referi ca ti se par extrem de valabile?

Stephane mi-a adus aminte de Axel numaistiucum(Johnny Depp) din Arizona Dream. Fortand o comparatie, filmul lui Kusturica cred ca a reusit sa puncteze mult mai abil momentele in care tragicul se infiltreaza in traseul individual al personajelor. In "La Science des reves" Gondry pare ca iese la plimbare cu mai multi caini in lesa, dar ii pierde pe drum si nu mai incearca sa ii recupereze. Ramane doar cu un chiuaua care duce dorul fostilor sai tovarasi de promenada. E un film usor autist in anumite privinte.
Te inteleg si pe tine, dar nu te aprob in totalitate. :P Daca fac un film despre un orb, nu cred ca trebuie sa ii supun pe spectatori unui spectacol fara imagini si sa ii invit sa priveasca ecranul negru. Mi se poate replica ca pot reprezenta universul intim, imaginar al personajului, dar nici asta nu cred ca e o solutie daca refuz pur si simplu sa recurg la cateva artificii prin care situatia exceptionala sa se cojeasca de insolit si sa imi dezvaluie putin din ceea ce e universal in structura ei. Daca personajul e ciudat, asta nu inseamna ca si forma filmului trebuie sa contrarieze. El(Stephane) trece printr-o situatie care ii semnaleaza negativ inadaptabilitatea si tristetea nu il mai ocoleste. Ocoleste insa filmul si ii cam face cu mana. Se poate intrezari, dar nu are o prezenta daca nu pregnanta, macar notabila. In asta consta regretul meu.

E clar, filmul asta nu e pt amatorii si sustinatorii bunului-simt, pt rationalii carora orice exces li se pare o blasfemie...si e de inteles, parintii ne-au invatat sa fim cumpatati si sa nu iesim din niste norme sociale adanc inradacinate....

[...]

pe bune, unii din voi aveti nevoie sa va descatusati sinapsele alea tocite care bat zilnic aceleasi si acelasi circuite, nu gresesc niciodata drumul si ajung mereu la acelasi rezultat: "este exagerat, este inadmisibil!"

[...]