Ti-as face aceastä pläcere - dar:
- Am urmärit "Babel" cu sufletul la gurä, färä "nici un moment de plictisealä" (spre deosebire de "The Pursuit of Happyness" si, mai ales, "Code Name: The Cleaner"), unde cäscam de-mi trosneau fälcile. (Ca sä nu mai vorbesc de "Charlotte's Web", unde cineva DORMEA SFORAIND în spatele meu - si era vizionare de presä, nu cu public!)
- In jurul meu, câteva zeci de oameni reactionau la fel: atenti, captivati, iar la sfârsit, numai comentarii elogioase (chiar enervant de elogioase - când eu mai si criticam unele chestii, iar ei se încäpätânau sä mä contrazicä).
Prin urmare, nu-ti pot îndeplini dorinta decât cu urmätoarele ajustäri:

Recunosc cä, pentru 4Hero, "Babel" e un film plictisitor (cel putin, asa reiese din mesajul lui).

Honest enough?

Cel care dormea profund in spatele lui Pitbull dormea la fel de profund exact langa mine. Mai naspa a fost cand m-a nimerit pe post de perna, ca omu' sare de suta de kile... :D

E, vezi? ALA film! 8)

bine, nu maniera da *neaparat* valoarea filmului. Rectific :)
Ie bine asha, dom shef?:D

Have a cigar! :D

Nu am vazut Amores perros, mai de mult cineva spunea ca este mai sfsietor decat 21 gramms. Am vazut 21 gramms si acum Babel.

21 gramms este cea mai imposibil de vizionat drama pe care am vazut-o. Simteam durerea personajelor. Babel insa este un film chiar suportabil. Poate si din cauza faptului ca ma asteptam la ce e mai rau, credeam ca o sa moara cei doi copii, ca japoneza se va arunca de la balcon, ca CB va muri. Dar aici a fost surpriza, in nici un moment nu am crezut ca drama se va materializa in moarte tocami in familia marocanului.

Spune cineva mai sus ca e plictisitor, pentru mine nu stiu cand a trecut timpul si as fi vrut sa mai dureze. Peisajele din Maroc, ritmul de viata din Japonia, bucuria si distractia latina din Mexic, drama familiei americane au facut sa nu imi para deloc ca filmul e lent sau plictisitor. Apropo exista drame pe fast forward ?

Pentru mine Babel este un film foarte bun, pe care l-as revedea cu aceiasi intensitate ca prima oara dar este totusi este sub 21 gramms. Astept cu nerabdare sa vad Amores perros. Vine sau il va da cineva la TV ?

Pt pitbull, nu era gup de turisti americani, unii dintre ei vorbeau franceza.

Ce nu am inteles este de ce a urmarit drama japonezei. Tatal ei a dat arma marocanului dar drama ficei lui nu are nici o legatura cu ce a creat acest eveniment.

Foarte interesantä si pertinentä observatie.
Din nou, întru totul de acord cu tine. La fel m-am simtit si eu.
OK, retin - nu c-ar fi esential, dar drept e cä detaliul ästa îmi scäpase.
Legätura ar fi consta în avansurile pe care i le face politistului venit sä investigheze apropo de puscä - si sugestia (de o frumoasä discretie) cä mama ei s-ar fi sinucis cu aceeasi puscä (deci, o anumitä ciclicitate)... Dar, asa cum am spus si în cronicä, sunt legäturi partiale, incomplet încärcate dramaturgic si semnificativ. De aceea, rämând la pärerea mea cä povestea japonezei, în sine, e dispensabilä. Ce-i drept, cu ea, constructia e mai solidä (se bazeazä pe patru coloane, nu pe trei), dar trebuia ca si a patra coloanä sä fie la fel de strâns sudatä de ansamblul celorlalte. Cum? Prin gäsirea unor conexiuni de cauzalitate (ca îmtre cele trei), nu de simplä consecutie.
Asta-mi aminteste un detaliu semnificativ:
Dupä vizionare, un tip era entuziasmat de povestea japonezei. Oricât încercam sä-i explic cä e insuficient argumentatä, el o tinea mortis pe-a lui: "Da' asa-i în viatä, dom'le! Asta-i realitatea!"
Iar acum, îmi amintesc o regulä de bazä a dramaturgiei (de film în primul rând... dar si de teatru, si a prozei, si a fictiunii în general).
In viatä, predominä legile consecutiei.
In artä, cele ale cauzalitätii.
De stäpânirea cu precizie a acestui echilibru delicat depinde structurarea unui scenariu bun.
(Vezi si cronica mea la "The Pursuit of Happyness", unde päcaul e exact ästa - da' acolo n-am stat sä-l iau asa, la bani märunti.)

Dupa ce am lasat filmul sa se aseze pret de o noapte incep sa cred ca povestea japonezei este de fapt in prim plan. Adica tatal ei a dat pusca care a dus la drama familiei americanilor, care a dus la investigatia politiei, care l-a adus pe politistul japonez in calea ei. M-am gandit ca prin faptul ca a spus politistului ca mama ei s-a aruncat de la balcon a sugerat ceea ce vroia ea sa faca. Si poate a si vrut dar in urma unei discutii intre ei - care nu ne este aratata - el a determinat-o sa priveasca viata in alt mod. Am crezut initial ca biletelul pe care i l-a dat politistului era scrisoarea de adio dar poate fi o scrisoare de multumire. Si astfel cercul pornit prin cadoul tatalui ei se inchide tot in familia japonezului. O drama pornita involuntar de el a adus speranta ficei lui.

Si un amanunt care nu are importanta dra pe care l-am sesizat, glontul care a lovit-o pe CB e la fel de magic ca cel care l-a omorat pe JFK. Glontul nu putea veni din lateral intrucat atocarul venea spre tragator.

Din nou, îti dau dreptate cu privire la elementele ciclice pe care le observi la povestea japonezei. Probabil cä Iñ�*rritu s-a ferit sä fie prea ostentativ, si de aici acea inconsistentä a conexiunilor.
Da, e clar cä povestea cu aruncatul de pe balcon sugereazä de fapt intentia lui Chiko.

Cu glontul, e discutabil. Din câte-mi amintesc, autobuzul venea într-adevär spre trägätor, dar nu frontal, ci putin oblic, asa cä era posibil si un impact pe diagonalä. Bagi filmu-n DVD player, dai stop cadru si calculezi traiectoria balisticä.

"In viatä, predominä legile consecutiei. "
Esti sigura ca nu predomina legile cauzalitatii, mon cher?
Unii asha zic:D

- Amores Perros - filmul perfect, de la jocul de cuvinte din titlu (dragoste caineasca), pana la ilustrarea lui magistrala.

-21 Grams - filmul "dark" al "trilogiei masei critice", cum as numi-o, insa prea
spart in bucati. Pacat ca e atat de maruntzit.

- Babel - partea rafinata a trilogiei, mai mellow ca Amores pe alocuri, dar cu o tensiune launtrica foarte puternica, o incheiere excelenta.



Acestea fiind zise, eu n-as vorbi de "cauzalitate". De fapt, nu numai. Ci de un punct critic, de un moment critic, cand lucrurile converg. Cam asa a fost in Amores, si in 21 (btw, premisa titlului e insuficient speculata, iar unele situatii sunt cam patetice, e de departe my least favourite din trilogie). In Babel lucrurile au luat o intorsatura circulara (se poate zice asha ? :D ) .

Daca amores e centrul cercului, 21 constituie multiplele raze ale cercului, atunci babel e cel ce circumscrie trilogia..

Or something :D

Ba si eu sunt sigur(-ä) cä-i cum zic acei "unii", mon cher (sau ma chère).
Da' asta-i la nivel mai mult filosofic, si chiar mai mult metafizic. Iar estetica a fost construitä mai mult pe legi materialiste. Nu cä m-ar încânta treaba asta, da' adeväru-i cäci când încerci s-o abordezi din perspectiva ailaltä, risti s-o dai în barä (doar dacä nu cumva te cheamä Bergman, Tarkovski, sau Abuladze - si n-o zic numai în sensul valorii, ci si al tipului de simtire).
Motivul cred c-ar fi äla cä noi percepem viata la nivel materialist (al consecutiei), iar actul artistic, în latura lui de mymesis, imitä acelasi strat materialist al vietii, adresându-se în paralel perceptiei noastre; metafizica se regäseste în catharsis, care färä mymesis devine lipsit de suport... Si gata, cä iar nu mä mai opresc.

Altfel, metafora ta cu roata, axul, spitele, circumferinta, mi se pare foarte interesantä. Meritä atentie.

@ RInTInTIn

repet fara a fi vazut Amores Perros si fara a putea incerca a face o legatura intre cele trei, punct critic ? Care este punctul critic in Babel ? Eu cred ca in Babel se poate vorbi de cauzalitate pe cand in 21 gramms de punct critic - in viziunea mea cand Sean Penn s-a impuscat.

Pentru orice alt comentariu astept sa vad Amores perros.

"punct critic" nu neaparat temporal.. desi am zis, Babel are o structura circulara.
Pusca e punctul critic (cam tezist simbolul, dar asta e).

Prin punct critic intelg un eveniment culminant al dramei, un eveniment care termina sau este inceputul sfarsitului dramei. Dar care aduna toate partile implicate in evenimentul care a declansat drama. In cazul 21 gramms avem acel moment in care Paul se impusca pentru a evita amplificarea dramei, eveniment ce duce totul spre "concluzia" dramei. Jack primeste semnul asteptat de la Dumnezeu, Cristina isi gaseste linistea sufleteasca pentru a duce totul mai departe iar Paul moare "in a better way".

In Babel in schimb nu exista un astfel de moment. Politistul japonez "probabil" a rezolvat doar problema lui Chieko.

Tu spui : "punct critic, de un moment critic, cand lucrurile converg" si apoi pentru Babel : "Pusca e punctul critic". Dar spre acest punct converg numai povestea japoneza si cea marocana. Nu e nici un moment in care toate dramele, marocana, mexicana, japoneza si americana sa se intalneasca intr-un punct critic. Daca nu consideram necesara o convergenta totala poate momentul in care Yusef sparge pusca ar fi cel mai nimerit.

In cazul insa in care privesti punctul critic "netemporal", trebuie sa te intreb care este echivalentul pustii in 21 gramms.

Well, intr-unul poate fi netemporal, intr-unul temporal, nu?

OK.

A mai remarcat cineva ce bine suna September din 1978 a lui Earth Wind & Fire ?

poate am mai spus-o pe aici - Babel va lua Oscarul pt cel mai bun film, desi "The Departed" il merita mai mult...
si inca ceva: acest Alejandro Gonzales Inarritu lasa impresia ca poate lucra numai in stilul puzzle. are trei filme si pe toate la mozaicat... e previzibil deja...

Pe ce te bazezi cand spui ca Babel va lua Oscarul ?

Simt o critica fina la adresa americanilor in babel, fobia terorista. Asa ceva nu e pe placul lor. Pe cand The departed e un pur american movie. Daca mai pui si ca MS nu a luat niciodata Oscarul "we have a winner".

Mie insa sincer imi e greu sa aleg intre cele doua. Poate in cele din urma as alege Babel.

Ref modul in care lucreaza in mozaic, nu am nimic impotriva. In plus din cate se spune e o trilogie si asta poate da o explicatie. In cele doua cate am vazut de la el nu am fost obosit, enrvat sau plictisit de previzibilitatea evenimentelor. Orcum imi place ideea de a prezenta acelasi eveniment cu doua camere diferite la momente diferite ale filmului. Daca cineva foloseste mozaicul repetat acest procedeu prea des devine previzibil. Daca cineva copiaza mozaicul e un tip lipsit de iventivitate. Chiar se poate ceva nou in permanenta? Parca s-a mai discutat pe aici, cine a folosit prima oara mozaicul ? Mie acum imi vine in minte Once uopn a time in America dar o fi fost ceva inainte.

tocmai a poposit Babel(ul) si in Cluj.
sper ca Fîntîna lui Aronofsky, o alta poveste pe care o astept cu nerabdare, nu va ajunge în salile locului abia la o luna dela premiera naþionalã!

abia înainte de a aºterne aceste gînduri am citit pagina dinainte ºi, pentru a nu spune doar cã mi-am întîlnit pasiunea pentru Inarritu in rindurile lui Pitbull, am sã caut un alt parcurs în istoria de pe ecran.



în fiece moment al poveºtii, dupã ce glonþul a spart geamul autocarului, nu înainte de a fractura trupul lui Susan ºi dupã ce va ucide linearitatea narativã (de altfel, e singura moarte trãitã în direct în film), am simþit cã Babel este cel mai bun din serie:

dupã ce l-am cunoscut pe Melquiades Estrada m-am îndoit adesea de forþa expresivã a lui Inarritu. fãrã sã încerc însã a relua imediat 21 Grams ori Amores Perros. dupã Melquiades aveam impresia cã Inarritu trebuie sã îi recunoascã mult din calitatea filmelor sale lui Arriaga. iar dupã ce au anunþat cã Babel va fi ultima lor colaborare, oarecum stãruiam cu încãpîþînare în nedumerirea mea referitoare la cine datoreazã celuilalt mai mult... cumva, pentru mine, un diferend asemãnãtor celui dintre Kusturica si Bregovic, insa la un alt nivel.

Babel - un film despre frîngeri, rãsfrîngeri ºi itinerarii.

Puºca Winchester:
fabricatã în SUA, este cumpãratã de un japonez care o face cadou unui ghid marocan care o vinde unei familii de pãstori. focul ei fractureazã umãrul (frîngerea!) unui cetãþean american (Susan), în aceastã rupturã trupeascã se va oglindi (rãsfrîngerea!) dragostea soþului ei, reînnodînd un destin-laolaltã în cãutarea cãruia cei doi plecaserã... Babel-ul [absenþa înþelegerii, absenþa relaþionãrii] vizibil în întîlnirea personajelor - fie cã este vorba de pasagerii busului, fiecare simþind-ºi-gîndind-pentru-sine, fie cã este vorba de relaþiile anchetatori-anchetaþi din Maroc, fie cã este vorba despre legãturile existente între tinerii japonezi în acele conjucturi frinte ºi ele de un handicap - este dãrîmat tocmai de cãldura rãspînditã de puºcã: contactul cu acea armã sudeazã pînã la urmã fiece nucleu dizlocat a priori - cuplul Richard ºi Susan agoniza înainte, apoi revine la viaþã, se re-formeazã, se re-grupeazã (copiii lor sînt salvaþi), familia marocanã trãia sub un iluzoriu traiect onest, vizibil (iluzoriu) în intimitatea surorii ochitã prin spãrtura din zid ºi în teribilismul (inocent) specific virstei celor doi bãieþi; acestea frîng aparenta liniºte a familiei, coeziunea internã fiind apoi refãcutã exact prin frîngerea cauzei acestei istorii - puºca. Drama tinerei japoneze se deruleazã tot între douã momente capitale avînd în prim plan urmãri ale existenþei armei: cu acea puºcã mama i se sinucide, dublindu-i carenþa de realitatea - pe lîngã handicapul fizic, apare ºi unul psiho-social; frenetismul trãirilor sale negative - proporþional cu tumultul metropolei (ºi cu estetismul istoriei!! o idee la care voi reveni pentru a inchide nedumerirea pe care mi-am întreþinut-o înainte de Babel) - se domoleºte în îmbrãþiºarea pãrintelui, contemporanã cu distrugerea armei; în acelaºi timp, îmbrãþiºarea tatã-fiicã poate fi privitã ºi ca o acceptare a modalitãþii în care destinul familiei s-a în-scris: ceea ce tatãl afirmã cã a declarat de nenumãrate ori poliþiei - sinuciderea soþiei sale, probabil cã Chieko povesteºte în biletul dat poliþistului.

dacã fiinþa-împreunã este etalonul de judecatã al istoriei din Babel, singurii care sfirºesc într-un punct inferior povestea, singurii care pierd, singurii pentru care lumea devine un Babel, sînt mexicanii. de altfel, ei sînt ºi singurii asupra cãrora drumul puºtii nu graveazã însemne. ei nu cunosc focul, cãldura armei, astfel cã istoria lor laolaltã nu are puncte de susþinere.

Babel se rupe de predecesoarele sale (ºi) prin aceea cã priveºte istoria dpdv estetic (scenele high din episoadele petrecute în Japonia, de ex.), nu numai prin faptul ca forþeazã ºi mai mult estetismul istorisirii - dpdv realizatoric alternanþa este specificã fiecãrui film, însã ea este resimþitã diferit în fiece caz: dacã în Amores Perros e o simultaneitate, iar în 21 Grams e o continuitate alcãtuitã însã din blocuri de realitate spartã, fãrîmiþatã la maximum, în Babel e vorba de o frîngere temporalã totalã - dacã privim punctul de start al rupturii temporale (geamul strãpuns de glonþ) ca fiind prezentul istorisirii, atunci avem o astfel de pendulare: trecut, viitor, prezent, viitor, viitor, prezent *

Deºi istoria filmului se deruleazã în plin soare pînã la scena finalã, necontenit mi-a ºuierat în urechi replica lui Dennis Hopper din Blue Velvet: de fiecare datã cînd soarele era fixat de cãtre obiectiv auzeam vocea lui Frank Booth – Now it’s dark!.




* dupã încã o vizionare voi re-preciza acest parcurs temporal.