mai intai, o mica diferenta: eu zic 'a avea simtul umorului' nu este totuna cu a avea umor, pt ca, in timp ce primul semnifica mai degraba usurinta de a remarca umorul intr-o opera (film, carte etc.), ce-a de-a doua notiune presupune sa fii capabil sa amuzi...

si in al doilea rand, nu cred ca este suficient sa ai umor ca sa faci comedie. iti trebuie mai mult: capacitatea de a ti-l folosi intr-un mod constructiv, de a articula o intriga verosimila si inteligenta, de a crea (!) o situatie amuzanta in mintea ta, iti trebuie stil... daca tu, de exemplu, poti fi amuzant intr-o anumita situatie, sa zicem, 'din viata', pus in fata ecranului te poti gasi tu stupoare incapabil de a inventa o situatie care sa starneasca rasul. de aici, cred, si numarul de comedii ratate...

Sigur cä da. De-asta am si precizat, în parantezä, cä simplificasem explicatia.

Sa stabilim ceva once and forever...Genurile cinematografice sunt:filme cu subiect, documentarele, reportajele etc.Un film de actiune, o comedie, o drama, un horror, prin aceste cuvinte caracterizam un film in functie de atmosfera, ritmul pe care il impune.

Terminologia definitiilor e elasticä, dar prin "genuri" se întelege (nu numai în cinema, ci si în teatru, prozä, etc.), de obicei, tocmai acest sistem de categorii: comedie, thriller, dramä, etc. Le-am putea numi si "sub-genuri" (ale "genului de fictiune"). Dar, mä rog, etichetele astea conteazä mai putin, cu conditia sä ne întelegem între noi.

ok, deci gata cu frontierele ! egalitate intre genuri ! :D fara expresii gen 'pt un horror/western/s.a.m.d. e bun, dar ca film... ne rezervam dreptul sa raspundem cu muie ?

E-te, na-ti-o! Cine-a propus asa ceva? Si cum ne-am putea lipsi de un asemenea argument, când situatiile de soiul ästa acoperä o arie atât de întinsä a cinematografului?

Cred sincer cã, dacã aº fi fost ateu, aº fi gãsit în film destule motive sã cred cã ateismul e drumul cel bun.